vineri, 22 octombrie 2010

dragostea lasa urme

Am crezut ca genealogiile sunt plictisitoare, neimportante ... Ce ma intereseaza pe mine ca X a fost tatal lui Y si ca Z a avut de mama pe Q? In carti, cand autorul multumeste celor ce l-au ajutat, indrumat ... gandeam ca face asta ca un fel de obligatie morala, sau ca sa ii maguleasca ... poate o sa il mai ajute.
Bine ca Domnul ma mai da cu capul de sus ca sa pricep si eu cate ceva mai mult .... Traiesc pentru ca doi oameni maturi au decis sa lase copilul aparut tarziu sa vina pe lume si e vorba de mama si tata. Bunicii si fratii mei m-au inconjurat cu dragoste si si-au pus amprenta asupra mea si nu m-au bagat dupa soba uitand de mine.
Imi amintesc de doamna Lidia, educatoarea. A fost singura doamna care a reusit sa ma tina la gradinita, ca la celelalte nu mai mergeam pentru ca nu imi placea. Nu stiu cum m-a captivat de am ramas si voiam sa mai mearg. Nu pot uita cum ne citea povesti si eu ma uitam fascinata la fata acelei femei care parea transpusa in poveste ...
Apoi domnul Acasandrei sau Mitica cum ii spunea mama (cand eu nu auzeam), ce cu toata dragostea s-a aplecat sa imi puna degetele in miscare ca sa invat sa scriu, sa citesc, a vazut ca imi merge mintea la calcule si uneori parca ii eram calculatorul personal .... Nu m-a certat niciodata ca ii bateam pe baieti, nici nu se ducea cu para la mama sau tata.
In gimnaziu a fost o doamna de muzica care ne-a ascultat pe toti cum cantam si mie mi-a zis ca mai bine sa tac si apoi ne-a pus sa cantam nu stiu ce ... si a venit langa banca mea si mi-a zis ca nu crede ca aude bine ca eu totusi pot sa cant. Nu i-am mai dat alta ocazie sa ma auda. Insa ii multumesc pentru asta, mi-a pus ambitia la lucru.
Mi-a placut chimia din cauza profesoarei ... nu-mi amintesc cum o chema. Insa femeia aceia, efectiv parca era o vrajitoare peste eprubete, substante, reactii ... era extraordinara. Si domnul Pintea, care a plecat in SUA unde a si murit, a fost cel care a crezut in mine in vremea adolescentei mele nebune. Desi nu imi era profesor ci era sotul dirigintei mele, o trimitea sa ii tina lui orele ca faca cu noi orele de chimie in laborator si sa ma invete tot felul de lucruri ....
O mare provocare, tot in liceu, a fost o doamna miniona ce preda limba romana. La orele ei trebuia sa studiezi, nu sa te joci. Tema pe a doua zi insemna studiu la biblioteca; insemna sa scrii cel putin 15 pagini de caiet studentesc, si nu oricum ... ci frumos si sa aibe continut ... Iar compunerile trebuiau sa fie compuneri nu prostii ... Daca nu, te ardea. Scurt si fara comentariii ... Niciodata nu cred ca a pus vreo nota de 10 si daca luai 7 sau 8 iti venea sa ii saruti picioarele.
Mos Andrei Lupu, mentorul tatii a fost un om ce mi-a influentat viata, fara ca el sa stie asta. Insa tata mergea sa discute multele-mi intrebari cu el. Intr-o zi ne-am trezit cu el in vizita la noi .... asa ceva era rar pentru ca era foarte batran. Am vrut sa plec crezand ca a venit sa vorbeasca cu tata insa el m-a rugat sa raman pentru ca si cu mine voia sa vorbeasca, sa imi spuna ca ii place de mine si ca are mare incredere in mine si in mintea mea de copil nebun ma intrebam ce vrea sa spuna omul asta ... "Am mare incredere in tine si mereu ma rog pentru tine".
E o intreaga pleiada de oameni ce mi-au influentat viata, ce m-au ajutat sa cresc, sa ies de pe aratura si sa regasesc drumul bun. Cu Gabi, Vio, Carmen formam un grup nebun spre disperarea multora. Sorin, prietenul cel mai bun al fratelui meu intra in conflict cu acesta pentru mine. Tot cu Sorin Maxim insa si cu Liviu Gruia, Catalin Popa, Dani Gruia si Costel Ciubotaru am facut un grup in care am cantat si acolo am invatat muzica nu gluma.
Pentru multi suna demodat sa canti in cor insa e un soi de armata, unde trebuie sa fii apt si in forma. Militarie a facut Vasilica Cojoc cu coristii, pe vremea cand eram la Vaslui si cantam in cor. De la el am invatat sa las muzica sa imi cucereasca inima, sufletul nu sa o las sa fie doar cerebrala.
Nu il pot uita pe Toma cel ce m-a pus cu spatele la zid si mi-a spus ca ii pasa de mine si de asta ma tot intreaba care e treaba mea cu Dumnezeu. Apoi, toti cei ce m-au provocat sa cresc si si-au pus amprenta asupra mea ...
Familia mea, prin vremi de razboi, uneori razboi rece, alteori perioade de pace si-a pus amprenta asupra mea insa ei sunt cei care m-au ajutat sa zbor si de la ei am mostenit incapatanarea, placerea de a lua parte la provocari si de ce nu, asteptarea minunilor.
Am prieteni care inseamna mai mult decat o pot spune cuvintele. Si scriind asta ma gandesc la Rodica Botan, la Vyky cu numele real de Ionel Luca si la sotia acestuia, Tatiana, la A.Dama, Denisia si din Bucuresti, Lia.
Chris, Luminita Ciuciumis, baietii de la Pocaitii si Adelina Halmajan sunt alti oameni de la care invat si spun numai de ei pentru ca ii cunosc, s-au lasat descoperiti, cititi, cantariti, provocati.
Mike Barac, George Puraci, Daniel Bora, Filu Banu, Manu Ceausu, Mircea Danciu, Lavinia Pantea, John Dobrea, Anca Husu, Ema Maximus, Leo si Corne Grama, si multi altii sunt oameni de la care am invatat dedicarea fata de Dumnezeu, cum sa iti pui viata la dispozitia Lui si sa faci bine celor ce sunt uitati de lume si parca si de Dumnezeu.
Un alt om pentru care am respect deosebit si anume Ovidiu Ghita - pastor in Galati (Iulia poate imi faci cunostinta cu tatal tau intr-o zi). Alt om care intotdeauna si-a facut timp sa imi raspunda la intrebari sau provocari, desi are un program putin spus plin, e Daniel Branzei pe care insa l-am intalnit in realitate.
Continui sa invat, sa ma formez si ... multumesc tuturor cu care intru in contact pentru ca fara sa stiti invat de la voi, cresc urmarindu-ma pe voi  ... sunteti actori importantanti in viata mea ... In orice loc ati fi si multumesc Domnului pentru voi, pentru zambetul ce mi-l aratati fara sa stiti ca imi inseninati ziua, pentru o vorba buna, pentru incredre, pentru critica constructiva, pentru tot ce facti pentru mine ....
Sunt multi, multi, multi, oameni ce au crezut in mine cand eu nu imi dadeam nici o sansa si de care acum nu-mi amintesc ....
Unii din cei de care am scris sunt in viata si vreau sa le multumesc, unii au plecat de pe pamant insa au lasat urme vrednice de a se calca pe ele. Si urmele astea le-au lasat pentru ca au iubit si intotdeauna, dragostea lasa urme.
imagine preluata de pe http://www.flickr.com/photos/32799222@N05/3722741951/sizes/l/in/photostream/

4 comentarii:

Ana Estera Gavril spunea...

Da Cera e un lucru frumos sa iti aduci aminte si sa multumesti celor care au lasat o amprenta frumoasa in viata ta.Cunosc o parte din cei de care spuneai si mi-ai trezit amintiri frumoase!
Ma gandesc acum ca timpul trece...si e timpul nostru sa incurajam,sa iubim, sa binecuvantam sa ne pese de cei din jurul nostru, pentru ca odata...sa aiba si eu amintiri placute despre noi si sa fie binecuvantati de prezenta noastra!Fii binecuvantata! Faci o treaba minunata!

vyky spunea...

-hei,iubita Domnului iarăşi ai ieşit "la rampă" dar, de astă dată ai ridicat cortina să se vadă si "ceilalţi"şi dacă scriu astfel nici tu nici fam. sus numită nu "jucăm teatru" aşa cum cred şi arată unii cu mâna, e cazul să scriu din nou:
- "mergi înainte" cu toată râvna altfel rişti să rămâi desculţă "de Evanghelia păcii",apoi i-a platoşa neprihanirii ,coiful măntuirii,încinsă cu adevărul şi cu sabia Duhului în mâna să te poţi împotrivi săgeţilor arzătoare ale "celor răi" ;
-numai aşa vei fi o biruitoare prin Isus Domnul nostru ţinând sus steagul Evangheliei .
-cu dragoste sfântă cei ce te preţuiesc şi iubesc în Domnul Isus.
-Maranata!

Cella spunea...

Ana,
ca sa pot creste mai departe trebuie sa ma uit in jur si sa vad pe cei ce m-au ajutat.
Si tot ca sa cresc trebuie sa pun umarul la treaba ca sa creasca si altii.
Si nu o fac numai ca sa cresc ci pentru ca asa ma invata Hristos.

Cella spunea...

Imi salut cu mare drag si fara nici un teatru familia ce m-a infiat si cu care abia astept sa ma intalnesc.
Voi sunteti o incurajare extraordinara pentru mine si oricand pot apela la voi doi pentru un sfat, pentru rugaciune si multumesc DOmnului pentru ca v-a asezat langa mine, desi haaaat departe.