duminică, 10 octombrie 2010

impartasesc secrete ...

Imi place independenta, imi place sa fiu libera, ... sa am spatiul meu, locul meu ... amintirile mele insa odata cu toate astea am si secretele mele. Mi-ar fi placut sa nu le fi avut insa ... le am.
Ma trezesc in situatii in care paralizez de teama, teama de a nu fi descoperita ca de fapt nu sunt cine vreau eu sa fiu, teama ca nu voi face fata, teama ca nu voi face situatiilor, teama sa nu dezamagesc asa ca mai bine imi ascund bine secretele si fug mancand pamantul .... fug de ceilalti, de Dumnezeu si uneori ma trezesc ca fug si de mine ...
Increderea mi-a fost facuta tandari si am cules cioburile incercand sa le lipesc ... si a iesit ce a iesit insa din nou si din nou s-a facut tandari ... Am refuzat sa mai strang cioburile ... prea multe, prea urate ... e mai bine sa nu am incredere, e mai bine sa nu las loc nimanui in viata mea, ... e mai bine asa ... nici oameni, nici ingeri, nici nimeni ... nici Dumnezeu .... o, mai ales El.
Secrete din complexe, vinovatii reale sau ireale, am fost mutilata emotional sau fizic, tradata, am crezut ca daca le ignor si ma dau mareata ... chiar sunt mareata. Unii au altfel de secrete, vicii in alcool, pornografie, curvie, minciuna, furt, .... si formele sunt diverse. Visam sa fiu Barby, Gioconda, Mona Lisa, mai nou cine stie ce starleta e termen de comparatie, pentru baieti e Rambo, Musculo Gel, Zorro, Batman si cine stie ce tip muschiulos, ce are bani de ii invarte cu furca si ce schimba femeile mai ceva ca pe soseste ....
Si, nu am bani, nu am avere, nu ajung la Tv, nici in articole unde oamenii sunt laudati ... mereu mi se arunca in fata defectele ... mereu mi se aminteste ca nu valorez nimic .... si spatele se incovoaie ... si incep sa caut in gunoaie ... hranindu-ma cu ele ... crezand ca sunt perle.
Cand un coleg mi-a zis ca mi-a uitat Dumnezeu masura pentru ca eram cu un cap si jumatatate mai inalta decat el, l-am pocnit de a vazut stele verzi si i-am urlat in fata ca-i jumatate de om. Da, eram adolescenti ... insa fiecare a stiut unde sa loveasca ... acolo unde durea mai tare. La final de liceu, era mai mare cu un cap si ceva ca mine ... si in gluma m-am uitat in sus la el si i-am zis: Marian ti-a uitat cumva Dumnezeu masura? Am pufnit in ras si am ras cu lacrimi .... iertandu-ne pentru vorbele si gesturile petrecute cu patru ani inainte.
M-am intalnit cu Isus si teoretic i-am spus tot, practic insa mi-am ascuns secretele crezand ca nu le vede ... i-am zis ca aia e treaba mea ... nici macar El nu poate vindeca, nu poate rezolva ce e acolo. Ma ascundeam urland de durere si imi venea sa musc din bordura si sa urlu si la luna insa ... ce-or sa creada ceilalti? Imi spunea ca stie ce-i acolo si teoretic stiam ca stie .. practic, nu credeam o iota ... Rana era prea mare, prea grea, prea dureroasa, prea plina de coptura ... nu pot sa le arat... is prea urate ... pana si Isus va fugi de mine cand va vedea ce ascund cu atata sarguinta ...
In tot zbuciumul meu L-am descoperit plangand langa mine si vrand sa ma iubeasca si ma ruga sa Il pun la incercare ... sa Il las sa duca cu mine povara, sa imi ia secretele ca sa imi dea libertate si ii urlam in fata ca-s libera .... si sa ma lase in paceeeeeee ... e spatiul meu .... vreau libertate aici .... cu secretele mele, cu ranile mele ...
L-am pus la proba si cand ceilalti m-au lasat si au plecat fluierand de langa mine ... am simtit ca e langa mine, ca imi sopteste cat ma iubeste, asa cu rani, cu secrete, asa in lupta cu complexele,  kilogramele, acneea, durerile mele, ca stie cat ma doare tradarea, rana, ca vrea sa ma curete, sa ma elibereze ... mi-a atins ranile si n-a fugit de mine, de mirosul greu al ranilor mele, de cum arat, de cine sunt .... m-a strans la piept soptindu-mi cat ma iubeste ... plangand cu mine si ajutandu-ma sa scot tot ce doare, nu m-a lasat sa plec plangand, nu a fugit, nu a dat bir cu fugitii, nu mi-a reprosat nimic ... mi-a zis ca m-a iertat, eliberat, vindecat .... m-a provocat sa Il las sa ma iubeasca si nu numai teoretic ...
Ma mai trezesc si-acum alergand de El, incercand sa ma ascund ... dar Il gasesc in locul meu de scapare ce-l credeam secret si ii spun oful si durerea si ... tot. Impreuna culegem cioburile increderii sfaramate si le lipim insa nu cu diplomatie, prefacatorie ci cu dragoste si ... nu stiu din ce-i facuta dragostea asta ca le lipeste frumos si bine ....
Secrete mai am insa am pe cineva cu care le impartasesc, le discut, disec, despic ... iert, uit, iubesc ... si cand mai descopar cate unul, nu mai fug, nu-l mai ascund ... vorbesc cu Isus de el, de cum trebuie tratat, iertat, vindecat, operat, uitat ...
Sunt plina de cicatrici, semne mai vechi sau mai noi ... insa asa cum sunt e cineva care ma iubeste mai mult decat imi pot inchipui si acela e Isus. Si asta am probat si nu o data.

8 comentarii:

vyky spunea...

Plâng florile de toamnă
cu lacrimi de cristal
agăţând în ele durerea ofilirii.
Plâng copacii
cu frunze arămii pe alei solitare.
Plânge cerul
cu lacrimi reci
înecând rănile pământului.
Plâng toate culorile curcubeului
că se topesc în senin.
Plâng cele mai frumoase vise
ce nu au gustat împlinirea.
Plâng zâmbetele de faţadă
de pe sutele de măşti
ce sufocă adevăratul chip.
Plâng cuvintele nerostite
şi lasă în urma lor poveşti nescrise.
Plâng rănile
de unde s-au rupt aripile.
Plâng iubirile neîmpărtăşite
în falia inimii însângerate.
Plânge trecutul
ce nu mai poate fi schimbat.
Plâng amintirile
ce nu vor să moară
în uitarea de gheaţă.
Adesea plângi tu Cella
De doruri sfinte, purtate
În inima-ţi firavă
ce Isus le alină!

denisia spunea...

eu am cred cele mai multe cicatrici sufletesti si trupesti...si totusi cred ca Domnul meu, ma iubeste si ma ascund in bratul Lui puternic, ori de cate ori vreau sa ma simt in siguranta... ieri a fost una din acele zile, in care am vazut cat de pretioasa e viata noastra si cum nu ne lasa in momente critice...

Cella spunea...

Vyky,
multumesc de poezie ... e scrisa in gropile abisale ... si finalul e pentru mine .. multumesc frumos ...

Cella spunea...

Denisia la El fug si eu ... ca in alta parte nu am unde ...
mi-i dor de tine copila;)
mai ai capsuni?

INCERTITUDINI spunea...

Chiar atâta suferință? Mai gândește-te! Poate că nu este chiar toată lumea atât de rea.
Citesc o carte, ar fi trebuit s-o termin, dar îmi place atât de mult, că prelungesc , cât pot, plăcerea de a nu simți că toate au un sfârșit. Este” mănâncă, , roagă-te, iubește”, de Elizabeth Gilbert.
O zi bună îți doresc!

denisia spunea...

nu mai am capsuni decat in fotografii..

sunt tare trista... am trecut iar prin momente cumplite... plang si multumesc Domnului, ca pierderi sunt doar materiale...

Cella spunea...

Incertitudini, fiecare le simte la propria intensitate ... si pentru mine, chiar atata e.
Pentru altii .. a mea e una mica de tot...
Suna bine titlul cartii, ne mai dai ceva indicii?

Cella spunea...

Denisia,
nu intri pe mess mai tarziu?