Dar cu Dumnezeu e la fel? Stie El cand eu ma rog si gandurile mele fac inconjorul pamantului? Cand ma rog fraze rasuflate, cand repet cuvinte pompoase sau cand repet aceleasi fraze ... la nesfarsit? Aude El si rugaciunile astea? Ma baga in seama si atunci? Dar cand sunt nervoasa pe El ca nu imi raspunde? Sau cand parca imi face in ciuda si imi da lucruri ce nu le cer si ma lasa sa tanjesc cu disperare dupa altele ....?
Ce stie El despre mine? Cat stie? ...
In viata mea sunt mai multe categorii de oameni: cunostinte, amici, prieteni, oameni fara de care viata nu are farmec. Cu unii discut verzi si uscate, cu unii chestii importante, in fata unora imi deschid inima si cei de aproape ma stiu dincolo de cat vreau eu sa spun pentru ca i-am lasat si m-am lasat cunoscuta. Numai ca Dumnezeu ma stie mai bine decat pot eu concepe ... imi stie fiecare fir de par, imi stie cuvintele inainte de a le rosti, imi stie gandurile, intentiile ... deci stie durerile, temerile, problemele ... numai ca pot sa il tratez ca pe o cunostinta la care apelez cand am nevoie, la cineva cu care ma distrez in anumite perioade, cineva cu care pot impartasi probleme, suferinte sau ... pot sa ii spun tot, indiferent daca spun si prostiile ce le fac, si visele mele nebune si indraznete.
Cand vorbesc cu prietenii mei vreau sa imi acorde atentie cand vorbesc si impartasesc ceva cu ei, imi place cand ma suna si imi spun ca s-au gandit la mine si imi place sa ii sun si sa le spun ca ma gandesc la ei, ca mi-i dor de ei, imi pasa de problemele lor, durerea mea devine a lor si durerea lor devine si a mea ....
Nu il pot intelege de-a intregul pe Dumnezeu si nu am cum sa fac asta insa ... nu stiu de unde e nebunia asta de a vrea sa stiu totul, totul, tot. E ca si cum m-as lua la intrecere cu Dumnezeu cine e mai mare si mai tare ...
Multa vreme nu am inteles de ce Lui ii plac cei smeriti. Adica sa ma prefac ca-s proasta ca sa ii plac Lui? Adica sa imi neg abilitatile, talentele ca sa ma placa El? Cand insa a priceput si mintea mea creata ca sunt a Lui, ca ce am e de la El, ca eu de capul meu ... nu pot trai fara El pentru ca in El e viata si miscarea ... am inteles si ce e smerenia. E recunoasterea faptului ca eu sunt OM si El e Dumnezeu ...
Chiar daca stiu ca stie orice, oricand despre mine, chiar daca stiu ca ochii Lui sunt indreptati asupra mea mereu, chiar daca stiu ca ma iubeste si cand eu ma simt de neiubit, chiar daca stiu ca imi stie gandurile, cicatricile, secretele, mastile ... tot ma mai trezesc incercandu-mi muschii ce nu-i am cu El.
Imi place sa ma stiu ca un prunc langa El si stiu ca suna egoist ... insa o mama cu prunc mic nu pleaca in concediu perioade lungi, nu se culca fara sa ii pese, nu se aseaza sa se odihneasca intr-o camera izolata fonic ... ci lasa usa deschisa sa aud fiecare miscare, scancet si asa face si Tata cu mine.
2 comentarii:
Felicitari lui Cata si Carmen! Nici nu am stiut ca asteapta al doilea copil. Trebuie sa pui poze si cu el :)
Mersi Teo;)
am facut photo insa ... trebuie sa ajung la ei sa le si iau;))
Trimiteți un comentariu