joi, 25 noiembrie 2010

dau maturitate pe inocenta

Imi place si nu-mi place sa primesc cadouri. E o contradictie stiu, insa imi place sa primesc cadouri impachetate, niciodata nu am avut rabdare sa desfac cu grija hartia, sa o paturesc, apoi sa admir forma cutiei, sa ma intreb ce calitate are hartia, cat de scumpa a fost funda de deasupra. Ma intereseaza continutul de dupa hartie, cutie, invelis. Cadoul e in ele. Eu la el vreau sa ajung.
Nu-mi place sa primesc cadouri cand stiu ca e criza, ca cel/cea care mi-l aduce si-a cheltuit banutul si ... chiar nu avea surplus si e o cheltuiala in plus. Stiu ca o face cu drag insa ... ma doare sa il primesc.
Dar, azi am inteles ceva. Atunci au fost aduşi la El nişte copilaşi, ca să-Şi pună mâinile peste ei şi să se roage pentru ei, dar ucenicii i-au mustrat pe cei care i-au adus. Isus însă le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, pentru că Împărăţia Cerurilor este a celor ca ei!“ Apoi Şi-a pus mâinile peste ei şi a plecat de acolo. Matei 19:13-15.
Cineva vine cu cativa copii la Isus ca sa ii binecuvante si sa se roage pentru ei insa ... este trimis la plimbare cu copiii cu tot. Banuiesc ca discutia nu a fost una politicoasa ci cam asa: nu vezi ca aici sunt numai oameni seriosi, interesati de lucruri importante. Ce vrei cu copiii astia? De ce nu i-ai lasat sa se joace? Noi sumtem acum prinsi in discutii teologice, numai de copii nu avem chef. Sunt galagiosi, expansivi, lasa urme peste tot si apoi daca ii certi, se uita cu ochii lormari si isi arata dintii stirbi la tine atat de nevinovat de chiar ai crede ca nu au facut nimic rau.
Intervine Isus care isi pune mainile peste copii, adica ii binecuvanta, se roaga si apoi pleaca de acolo.
Adica Isus pleaca de la marea intalneala sofisticata? Aham.
Pai ... de ce?
Orgoliile erau mari. Ei erau invatati, destepti, intelectualii si filosofii vremii... oameni cu capul pe umeri si ... nu isi pierd vremea cu niste mucosi, lucrurile importante se discuta acolo unde sunt ei, nu acolo unde copiii topaie pste tot. Sunt socati ca atunci cand iese la iveala maturitatea din ei, face Isus ce face si ei se trezesc cu cate un tanc de copil in fata lor dat drept exemplu. Ca ei sa deveniti ca sa fiti placuti, ca sa intelegeti, ca sa va bucurati, ca sa fiti nascuti din nou ....
Mereu si parca obsedant, Isus revine la copii ....
Doamne, dar toata munca de a invata, acumula informatii care sa imi dea un statut, o pozitie in societate se duce pe apa sambetei? Acum cand lumea incepe sa ma vada, sa ma respecte, sa vada vedeta din mine, Tu imi aduci mucosul asta care face ochii mari la noi toti si ne zambeste stirb si comic? E drept ca numai vazandu-l, fata incepe sa ni se insenineze insa ... ne pierdem timpul inseninandu-ne fetele si pierdem timpul cu ei in loc sa ne ocupam de problemele importante.
Ca un copil sa devii Cella.
Doamne, si asa sunt mai copilaroasa din fire si mi se spuna ca ar trebui sa imi creasca mintea ... Tu vrei sa dau in mintea copiiilor?
N-am spus sa dai in mintea lor. Am spus sa actionezi ca ei, sa iubesti ca ei, sa razi din toata inima ca ei, sa dansezi de bucurie, sa topai cand primesti un cadou, sa vorbesti cu pasiune despre ce ai descoperit, sa uiti si sa ierti cu inocenta unui copil, sa multumesti cu acea frenezie specifica copilariei ... Si, nu incepe iar cu ce va zice lumea. Stiu bine ce zice lumea, Eu iti spun ce sa faci Tu. Pe cine alegi sa asculti? Cine conteaza? Si apoi, stii bine cat de prost te simti cand trebuie sa fii superprotocolara, sa iti cauti cuvintele cand vorbesti, sa ai dex-ul langa tine ca nu cumva sa gresesti vreo articulatie, cum iti ingheata sangele in vene cand esti pe langa vreo somitate. Vrei sa devii ca ei? Niste sperietori?
Cella stii ce e comic? Ca sperietorile astea sunt de fapt niste copii terifiati, palizi, transpirati de teama insa care prin prezenta, dominanta, puterea ce o au in maini au ajuns sus, care si-au dorit voci grave, prezente impunatoare si, .... acum asta au. Dar, in interior plang ca niste copii haituiti ce au nevoie de copii ca tine, fara ifose si sclifoseli, care rad zgomotos si molipsitor, care lasa jucariile si vin in bratele Mele pentru o imbratisare si apoi pleaca sa isi continue jocul.
Doamne, dar copii sunt galagiosi, uneori chiar obositori ... pun atatea intrebari ..
Tu vorbesti?
Da, dar macar eu nu le pun cu voce tare.
Si ce daca? Nu sunt tot intrebari? Nu ucide copilul din tine, nu il prefa in om matur sclifosit si spilcuit. Lasa copilul sa se joace, sa rada, sa se bucure, sa multumeasca spontan, sa uite si sa iubeasca repede, sa nu intre in maturitate unde sa coaca ganduri, ura, manie, razbunare si ... care cu o voce ce ingheata sa trateze viata.
Doamne, stii de ce imi place mie de Tine?
Stiu, insa imi place sa imi spui tu.
Pentru ca Tu ma iubesti asa cum sunt eu, cu Tine pot sa visez, pot sa fiu eu, pot sa alerg prin ploaie si sa sparg baloanele facute de apa ce cade repede pe pamant, pot sa privesc uimita bobitele de roua ce fac plaja dimineata la soare, sa numar ciorile, stelele .... Pentru ca imi esti Tata si nu pui conditii ca sa ma iubesti si accepti, pentru ca esti atat de ... Tata.
imagine preluata de pe http://www.flickr.com/

4 comentarii:

Danny spunea...

ok si aici ar fii superb tipicul buton "Like" de la facebook....
Mersi:D nu ai idee cat de mult mi-a folosit asta:P

Cella spunea...

Danny ma bucur ca ti-a prins bine;)
Cat despre butonul "Like" sunt cateva acolo ... apasa si tu pe care-i mai bun =)).

vyky spunea...

Trebuie să rămânem puţin copii până la sfârşitul vieţii noastre şi să păstrăm inocenţa copilăriei întru maturitate creatoare.
În viaţă să încercăm să păstrăm un pic din inocenţa copilăriei, să avem ceva din timiditatea unui adolescent, să punem un pic de naivitate, apoi să adăugăm ceva din experienţa unui adult, astfel vom fi mult mai aproape de fericire.

Cella spunea...

Tu tinzi spre maturitate?