marți, 30 noiembrie 2010

vreau sa merg pe mare

Oare e adevarat ce cred eu? Oare e bine cun actionez? oare ... nu cumva toata povestea cu Isus, cu Dumnezeu e inventata? Oare nu cumva ar trebui sa o las mai moale cu atata dragoste? Oare nu cumva imi joaca mintea feste?
Am mers, vorbit, actionat, rugat, cantat, imbracat, incaltat cum mi-au sugerat unii si altii. Am vrut sa plac celor de langa mine. Am mancat ce mi-au zis ca ar fi bine, am stat cum mi-au zis ei ... Teama de a face ceva ce nu ar place celorlalti ma paraliza ... efectiv parca intram in blocaj mental. Pana cand am descoperit ca pe ceilalti, ii durea fix la basca de mine. Mostenesc o sensibilitate pentru oameni, ii ascult, imi place sa le ascult povestile, iar unii din ei imi devin prieteni. Imi place sa povestesc cu oamenii si in special cu cei ce simt ca sunt sinceri, cu cei ce efectiv au curajul sa imi spuna povestea lor - iar a unora nu e de scris in carti si ziare, in nici un caz nu e exemplu de viata ce ar merita urmata.
Mereu si mereu mi s-a spus sa am grija cu cine sunt vazuta, cu cine ma imprietenesc, cu cine povestesc pentru ca oamenii ma vor judeca, ma vor cataloga si ... atata imi trebuie sa intru in gura lor. Onoarea mea, demnitatea mea trebuie sa fie primordiala in orice secunda. Si intr-un avant plin de elan am incercat sa le respect insa cu atata greata o faceam ca imi era sila de mine. Cand prindeam ocazia, mai discutam cu "drojdia" societatii, comunitatii insa o teama paralizanta ce ma insotea. Nu cumva sa imi stric reputatia. Numa ca m-am trezit intr-o poveste mai urata de atat, cu acuzatii jenante care mi-au facut pulberi ceea ce era pentru mine importanta numarul unu. Cei care imi erau primii laudatori au fost cei care au dat cu piatra cel mai tare, fara nici o mila, fara nici o dragoste.
Doamne, ceea ce spui Tu e nebunesc total. Tu imi spui sa ii iubesc pe oameni, sa imi pese si cand o fac, uite si Tu in ce intru. Asta e rasplata pentru ca fac ce zici Tu? Sa nu mai vorbesc cu oamenii cu trecut indoilenic, cu cei ce au o reputatie de poveste, cu cei ce au o viata de iad aici, ce nu-s asa mai deschisi la culoare ca mine, ce nu impartasesc aceleasi idei ca mine?
Fortata de imprejurari am ramas singura cu Isus si a trebuit sa discutam noi doi. Discutii cu lacrimi, cu mii si mii de intrebari, unele pline de nervi si furie, altele cu gemete .... Insa a inceput sa imi placa aceasta singuratate cu El, aceste discutii au devenit timpul meu preferat. Timpul in care nu trebuie sa ma tem de oameni, de reactiile lor si, macar de mi-ar pasa de cei ce ma comenteaza insa ... comentariile lor tind sa imi paralizeze actiunile.
Am invatat sa ma uit la Isus. E inconjurat de o multime putin spus pestrita: prostituate, vamesi (nu e echivalentul vamesilor din zilele noastre), oameni pe care lumea nu ii vede prea bine. A fost acuzat ca-i betiv si mancacios si ca nu rateaza petrecerile adhoc sau cele organizate. A fost aratat cu degetul ca lasa femeile si barbatii cu trecut indoielnic sa ii fie alaturi si asta ii da rau la imagine. Familia lui l-ar fi dus la casa celor cu probleme ... la cap.
Insa El i-a iubit oameni cu o dragoste ce nu tinea cont de reguli de demnitate, de regulile de orgoliu, de vedetism. O dragoste ce vindeca si reda demnitatea de om. O dragoste ce indreapta oase, vindeca orbiri fizice sau spirituale, o dragoste ce inmoaie cele mai dure si pietrificate inimi. O dragoste ce se jertfeste, ce slujeste.
Dumnezeu si om, Isus a demonstrat fizic pe pamant dragostea venita din cer de la Tata si e o dragoste nebuneasca, fara sa repecte regulile societatii noastre. Sefu-i sef, nu slujitor. Seful nu spala picioarele angajatilor. Seful nu pregateste micul dejun angajatilor franti de munca dupa o noapte grea de pescuit. Seful nu-si asteapta angajatul ce l-a vandut concurentei ca sa ii reabiliteze demnitatea. Seful nu-si lasa angajatii (decat in situatii de adulter si curvie) sa ii stea cu capul lipit de pieptul lui. Seful nu-si lasa inima ascultata. Nu isi cheama subalternii in timp de furtuna sa iasa din barca cu el.
Numai ca Isus nu a venit numai sa proclame o noua teorie, o noua religie care sa ucida cu sange rece. Isus a venit sa iubeasca slujind, sa iubeasca vindecand, sa iubeasca acordand incredere, sa iubeasca restaurand lepadaturile societatii, sa iubeasca tradatorii facandu-i piatra de temelie pentru lumea crestina, sa transforme fii tunetului in oameni ai dragostei, sa prefaca pescarii ce-si rup spatele noaptea in oratori neinfricati ce pescuiesc oameni pentru Dumnezeu si strabat lumea proclamand o dragoste ce nu seamana cu cea omeneasca.
Imi place de Petru, asa mai intr-o dunga cum ii el. E singurul care vrea sa probeze daca vocea ce se aude pe marea infuriata e o naluca sau e cu adevarat Hristos. Coboara din barca si marea oricat de calma ar fi, tot are valuri. Petru paseste pe apa si nu se afunda ... si incepe sa mearga, face cativa pasi si banuiesc ca dupa vreo cativa pasi, incepe sa i se afunde piciorul si apoi ... buuuuuf, se scufunda ca un pietroi in apa. Si, nu uit ca era pescar si ei stiau da inoate, nu gluma.
Vreau sa fiu ca Petru, vreau sa probez vocea ce imi vorbeste, vreau sa cobor din barca chiar de toti de langa mine imi spun ca mai bine sa ma duc la nebuni, vreau sa iubesc ca Isus chiar daca asta imi va face reputatia pulberi, vreau sa iubesc oamenii ca El, vreau sa slujesc ca El.
Daca vreau sa aud ce spune Isus si daca e adevarat ce aud trebuie sa cobor din barca. Daca vreau sa fiu ca Isus si sa iubesc ca El trebuie sa imi iau ligheanul, apa si sa spal picioarele celor de langa mine chiar de acestea put, chiar de nu s-au spalat de-o caruta de ani, chiar de trecutul li-i de telenovele. Daca vreau sa stiu cum e dragostea Lui Isus trebuie sa imi las capul pe pieptul Lui ca sa ii aud bataile inimii si sa o acordez pe a mea cu a Lui. Daca vreau sa aud ce spune El trebuie sa vorbesc cu El.
Doamne, mi s-a acrit de teama paralizanta, de a sta cu mainile in san si a nu actiona ca nu cumva sa fiu interpretata gresit, de a nu vorbi cu oamenii ca nu cumva sa se spuna despre mine ca as fi cu o moralitate indoielnica, de a nu sluji pentru ca ar fi sub demnitatea mea, de a nu iubi oamenii pentru ca mi-as pata statutul meu de vedeta. Vreau sa cobor din barca, vreau sa iubesc, sa slujesc, sa vin pe mare la Tine. Si chiar daca am sa cad ca un bolovan in mare, asa cu martori ce se holbeaza cu ochii cat cepele, eu vreau sa ascult, iubesc, actionez ca Tine.

8 comentarii:

Danny spunea...

sa mergi cu si pentru Domnul impotriva opiniei publice. . . Da:D

Cella spunea...

Suna bine Danny nu? Ce zici? Intri in club?

Danny spunea...

sure:D

Cella spunea...

Danny dar nu pleca pana nu ai vorbit cu Domnu;)

denisia spunea...

si eu vreau in club...

Cella spunea...

Copiiiila, bun venit!

Rodica Botan spunea...

Cella...e nebunie sa incerci sa faci tuturor pe plac. Exista NUMAI UNUL...ala te stie si pe dinauntru si pe dinafara...Numai de El sa asculti si numai de El sa te temi...restul...nu stiu cum se scrie auviderzen in germana...ca aia suna mai dur...Ciao...e prea placut...
:)

Cella spunea...

Rodica,
nu stiu cum se scriu - germana e prea complicata pentru mintea mea.
Insa am inteles ce zici ;)).
Eu am alta replica: Le revedere si la gara!