miercuri, 24 noiembrie 2010

sinucidere in spiritualitate

Elena scria ieri despre sinucideri. Locuiesc in capitala Moldovei care e cap de afis la numarul de tentative de suicid pe zi, la numarul de sinucideri in Romania. Suntem si noi in cap de lista la ceva, ...  la avorturi si sinucideri.
Stiu ca unii nici nu discuta acest subiect, nici nu concep sa auda de asa ceva. Dar, ca una care am cochetat cu asa ceva, pot sa ii inteleg pe cei care care lupta cu ea. Efectiv simti ca te copleseste totul, ca nu ai unde iesi .. e o stare de panica continua ... ce devine insuportabila. Si, eram crestina cand luptam cu asta ... stiam de Dumnezeu, stiam ca s-a platit un pret pentru mine. Teoretic, eram bazata. Emotional, eram varzaaaaa.
Mai e o un soi de sinucidere, ... sinucidere in spiritualitate. Tot ce mi se intampla e spiritualizat. Vine cineva si ma acuza ca am fost bolovanca si am jignit-o, am ranit in stil mare si in loc sa imi cer iertare si sa indrept situatia, incep sa intreb: Doamne, ce vrei sa ma inveti de aici? De ce ma treci pe aici? Cu ce probleme se confrunta aceasta persoana? Are ceva probleme de a venit sa imi spuna asta, nu? Eu o numeste sinucidere a constiintei, mutilare sufleteasca. In loc sa analizez si sa vad ca eu am o problema aici ... e urgenta si trebuie rezolvata, arunc pisica moarta in ograda altuia si apoi incep sa strig ca pute tare de la ei ... ei sunt vinovati de miros, de pisica, de moartea ei ...
Din motive religioase unii prefera sa nu vorbeasca cu mine, unii sunt prea spirituali pentru a vorbi cu mine ... eu nu ajung nici la piciorul broastei si ei sunt pe Everest ... Cand ma confrunt cu astfel de persoane, imi iau talpasita pentru ca mi se face greata ... instant.
Nu pot folosi make up din motive medicale. Insa ma vad uneori, cosmetizandu-mi viata. Ok, un fond de ten ca sa nu se vada ca sunt palida, niste creion ca sa nu se mai vada asa cearcanele, putin ruj pentru culoare ... ceva fard pentru ochi sa nu se mai vada tristetea din ei ... inca o privire in oglinda sa imi analizez fata. Fata, nu ochii. Ok, e gata si plec.
Ce e sub machiaj? Disperare, o lume nebuna, nebuna, nebuna. Nebunie de ganduri, de idei, lupte cu mine, sunt ranita de moarte, uneori in coma si in fata oamenilor ... trebuie sa arat bine ... ma prezint asa si in fata Lui Dumnezeu ... De ce? Vorbesc despre orice altceva decar despre ce ma doare si ma afecteaza. Imi dosesc durerile, tristetile, ranile si creste stratul de machiaj ... iar cand explodeaza, uimita intreb: Doamne, ce vrei sa ma inveti? Mi se pare intrebarea de o nesimtire ipocrita greu de descris. Ce vrea Domnul? Sa iti rezolvi problemele, sa le confrunti, sa scoti gunoiul de sub pres afara, sa lasi vindecarea in viata ta, sa nu te mai prefaci a fi sfant.
Dar, asta e greu si nu da bine la orgoliu. Clar ca nu da bine.
Recunosc ca sunt in extrema cealalta. Fac psihanaliza (cam mult spus) din orice mi se reproseaza, uneori port vinovatii inchipuite pe umeri si ... cad tocmai pentru ca nu vorbesc despre ele cu Tata.
De ce se sinucid oamenii? In ultima vreme parca e un trend intre vedete ... trend negativ ... motive diverse.
Daca kilogramele se aduna, ma sinucid? Daca mi-am pierdut slujba, ma sinucid? Daca ma lasa sotul, ma sinucid? (Asta e pentru cei casatoriti). Daca nu ajung vedete, ma sinucid. Daca nu castig la loto, ma sinucid.
Pare comic insa efectiv isi canalizeaza energia si toata viata pentru o persoana, scop si nimic nu mai are valoare cand nu se implineste. Nu mai simt ca au valoare, considera ca viata nu mai merita traita.
Nu pot decat sa multumesc Domnului ca in nebunia mea, L-am auzit. Mi-a spus cat de valoroasa sunt, ca am un pret, ca pretul meu e inestimabil, ca sunt iubita mai mult decat m-ar iubi orice pamantean, ca scopul meu nu e sa imi mentin un anumit numar de kilograme, sa am un statut, sa am un sot/sotie, sa am bani, o slujba, sa fiu vedeta.
Poate in ochii unora sunt considerata nimeni sau fara valoare insa nu si in ai Lui Dumnezeu. Statutul meu mi-i dat de Dumnezeu si, sunt fata Tatii. Sunt preiubita Lui. Pentru mine a murit Hristos. Sunt valoaroasa in ochii Lui Dumnezeu.
Increderea mea e in El si cand nu Il simt, aud, vad si cand parca totul se prabuseste in jurul meu!


19 comentarii:

Otniel spunea...

daca te lasa nevasta e si mai greu!;) de multe ori ne luam singuri vlaga, si-i asa de trist ca nu culegem flori, ca nu zambim, vorba unui poet...

Cella spunea...

Si ce solutie dai Oti?

Otniel spunea...

o iesire la padure...doua la lac si trei la mare. imi place marea, poate pentru ca nu am vazuto niciodata... ideia e sa ne smulgem castile din urechi si sa fim gata sa ascultam ce ne spune Tata, nu cei de pe inregistrare... traim de parca suntem teleghidati... e normal din punctul asta de vedere sa ne "ucidem singuri"... solutia e la El, sti prea bine!

Cella spunea...

Nu vreau la mare ... ma simt ca la rotisor =)) ...
Dar, de inghetata ai uitat?

Otniel spunea...

nonono, nu am uitat... acum sigur nu e cald nici acolo...

Cella spunea...

Deci, scoatem castile, iesim din casa, ne vedem , povestim cate in luna si-n stele, spunem ce ne doare.
Insa auzim ce ne spune Tata ca suntem si asa suntem in stare sa iesim ca sa ne vedem cu ceilalti, nu Oti?

disa spunea...

Inteleg foarte bine despre ce vorbesti...

Cella spunea...

Multumesc Disa ... imi face bine sa stiu ca unii inteleg si ca nu sunt singura pe acolo ;)
O zi de har iti doresc!

ionilici-zambarici spunea...

Frumos articol, Cella. Demult nu te-am mai citit, si articolul asta parca e scris pentru mine, intr-un fel. Eu cred ca noi avem o perspectiva gresita despre viata. In primul rand, "cineva", ne-a indus in eroare si ne-a spus ca viata trebuie si e bine sa fie usoara. Cand avem ideea asta in cap, ne e foarte greu sa infruntam problemele si sa iesim la capat. Nu, dragilor, viata e grea si cred ca asa trebuie sa fie. Asa e ingaduit de la Domnul, si ar fi bine sa traim cu gandul asta. Poate asa, o sa ne schimbam modul de abordare al problemelor si o sa ne incredem mai mult in ajutorul dat de Sus!:)

Cella spunea...

Ioana, tu de unde ai aflat ca viata e usoara, hah? ;))
Ca daca avem aceeasi sursa, sa avem o discutie cu sursa ;)).
Ma mai astepti cu o prajitura? ;))

ionilici-zambarici spunea...

Cella, oamenii mi-au indus parerea asta ca viata e usoara. Pana mi-am dat seama singura ca, de fapt, nu e asa. Dar si asa grea cum e, tot te astept la prajitura!:))

Cella spunea...

Insa, viata nu e atat de grea, de nesuportat ... mai sunt si momente grele insa ... nu e asa tot timpul.
Hai sa nu dramatizam ;)
Ca nu mai merge prajitura =))

ionilici-zambarici spunea...

N-am zis ca e grea tot timpul, dar tinde sa fie asa, in functie de mai multi factori.:)) Insa, daca stii sa faci haz de necaz, nu e grea mai deloc.:)) Tocmai de-aia e buna prajitura, sa indulceasca viata. Nu?!:))

elena marin-alexe spunea...

Cand cineva se hotaraste sa-si curme viata, spiritul sau e deja dus de multa vreme...Daca ai nadejde in viata vesnica nu ai cum sa-ti doresti moartea.
Multumesc Cella draga mea si sa stii ca am preluat un fragment sin articolul tau si l-am adaugat "la plimbare", cu link-ul de rigoare...
Imbratisari sincere scumpa mea!

Cella spunea...

Am vazut Elena!
Tot astept cafeaua aia;))

elena marin-alexe spunea...

Draga , draga mea, esti asteptata la Vrancea oricand doresti si mi-ar face deosebita placere sa petrecem impreuna, sa ne cunoastem mai bine si de ce nu toate astea si cu o ceasca cu cafea Jakobs.Ce zici?

Cella spunea...

Nu suna rau deloc ... baaaa, chiar imbietor ;))
O zi de poveste iti doresc ... la noi aici e atat de frumos!

ioana spunea...

Buna, Cella, frumos articol.
Si eu am dat mana cu "sinuciderea", si nu o data. Dar o singura data am trecut pragul. Noroc de tata ca m-a intors din drum. Pe mine sentimentul ca i-am dezamagit pe ceilalti m-a.... directionat spre o astfel de decizie. Durerea ca deciziile mele i-au facut sa sufere. Eu imi asumasem raspunderea pentru consecintele deciziilor mele dar ma durea cumplit suferinta celor din jurul meu. A trecut multa vreme pana am inteles ca suferinta lor nu era din cauza mea ci din cauza asteptarilor lor de la mine. Poate ca am devenit mai ...responsabila sau mai inteleapta dar acum cred ca fiecare isi ia deciile in functie de relatia personala cu divinitatea....

Cella spunea...

Buna Ioana,
multumesc de comentariu si deschidere ...
Problemele cele mai mari pleaca de la faptul ca nu credem ca suntem creati, iubiti, pretuiti, ca Dumnezeu e in control si ca noi nu suntem asa aruncati aici de capul nostru pe pamant.
Ti-ai revenit dupa socul cu casa?