duminică, 21 noiembrie 2010

Azi sarbatoresc multumind cu bucurie!

Ce zi e azi? Duminica? E sarbatoare? De ce ma rog e sarbatoare? Ca sa ma odihnesc? Pai si ieri a fost zi libera, nu m-am odihnit? De ce e mai importanta ziua de azi ca cea de ieri? E prima zi a saptamanii? Si luni e a doua? Cum vine asta?
Evreii sarbatoareau Sabatul, ceea ce reprezenta a spatea zi a saptamanii. In sase zile Dumnezeu a creat lumea iar a saptea, a fost declarata zi de sarbatoare, de celebrare, de bucurie, de multumire.
Noi sarbatorim duminica, pentru ca duminica dimineata a inviat Hristos! Dar, e o zi de sarbatoare, de multumire. Nu e odihna principalul motiv de sarbatoare, ci multumirea.
Azi multumesc pentru ce am, pentru haine, papuci, pat, plapuma si perna, acoperis desupra capului, mancare, slujba, scoala, parinti, copiii, frati, surori, bunici, vecini, musafiri, prieteni, amici. Azi, nu ma mai preocup de dorintele-mi egoiste ci multumesc. Pai nu terminasem? Nu, lista continua.
Azi, am timp sa multumesc pentru rasaritul ce seamana cu o explozie de lumina si culoare, pentru stelele ce palesc rusinate privind acest spectacol si la luna ce pleaca sa-si faca siesta ca sa apara diseara mandra si gratioasa ca o regina. Pentru gazele ce zboara ametite de bucurie in cate o briza calduta. Pentru mustele ce invie din crapaturi si zboara insa parca sunt bete si nu poti sa nu razi vazandu-le. Pentru ciorile ce innegresc cerul si parca sunt un cor ragusit de croncanitoare. Pentru merele uitate in varful marului ce dau o pata de culoare in peisajul devenit gri. Pentru florile rezistente ce cu demnitate si incapatanare nu renunta in batalia cu ceata, frigul, bruma si isi tin capul sus, isi mentin culorile si devin evidente acum, cand toate suratele lor au devenit amintire.
Azi, multumesc pentru prietenii ce in timpul saptamanii mi-au sustinut aripile ce pareau frante si m-au ajutat sa zbor si sa merg mai departe. Multumesc pentru sfaturile, incurajarile, rugaciunile lor, pentru inima lor mare, pentru ca sunt niste comori, bandaje de dragoste asezate langa mine.
Azi, multumesc pentru slujba ce o am, pentru colegii ce ma plac insa si pentru cei ce nu ma plac. Pentru lucrul ce il am de facut, pentru puterea ce mi-o da Dumnezeu ca sa imi fac treaba, pentru oamenii cu care vin in contact, pentru ca vad bunatatea Lui prin ei si in ei.
Azi, multumesc pentru biserica mea, pentru oamenii din ea, pentru ca sunt vulnerabili ca si mine, pentru ca impreuna cu ei invat, cresc, ma bucur, acolo imi primesc mustrarea, sunt slujita si slujesc.
Azi, multumesc pentru bucuria de a canta si chiar daca de vreo doua zile mi-i vocea in pioneze si neaparat trebuie sa o tratez ca am nevoie de ea, azi multumesc. Multumesc pentru voce, multumesc pentru cantece, multumesc pentru cei ce au capacitatea, talentul, abilitatea de a se juca cu versurile si notele, pentru cei ce le descifreaza, pentru cei ce isi bat capul ca sa invat si eu melodiile si versurile, pentru cei cu care cant, pentru cei ce ne vor asculta cantand. Muzica e un dar putin spus pretios, atat pentru cei cu ureche muzicala cat si pentru cei fara.
Azi, multumesc pentru mancare, pentru papilele gustative care imi fac creierul sa danseze cand ma desfat cu ceva ce imi place. Multumesc pentru legume, fructe, carne - leguma mea preferata, pentru prajituri (cum sa nu multumesti pentru ele?), pentru fructele de mare, pentru sosuri, sucuri, apa (pentru bauturile alcoolice nu stiu daca sa multumesc sau nu, deocamdata nu.), pentru condimente carecombinate scot niste mirosuri de ai manca paine cu miros, pentru paine ...
Azi multumesc ca am toate astea si le am, pentru ca am un Tata caruia ii pasa de mofturile mele culinare si vestimentare, pentru ca se ingrijeste ca sa am strictul necesar, pentru ca stie ca nu tin cont prea mult de sanatatea mea si atunci a instaurat zile de odihna si sarbatoare, pentru ca asa a creat El organismul meu ca sa am nevoie si de repaus si de zile de petrecere, de sarbatoare, de bucurie ...
Azi, nu Il iau la zor, la intrebari ... azi sunt multumitoare ...
Intr-o zi de duminica, cand ziua isi deschidea incetisor genele, Hristos a inviat, a invins moartea aducand viata pe pamant. A inviat si prin sangele Lui eu sunt iertata. El e jertfa ce a ispasit vinovatia mea. Am inviat cu El in acea dimineata si asa am viata. O viata de multumire, de bucurie, o viata plina de viata...
Cum sa nu dansez de bucurie? Cum sa nu dansez de multumire? Cum sa nu dansez ca un copil stiindu-ma iubita, iertata? Cum sa nu dansez stiind ca Tatalui meu ii stralucesc ochii uitandu-se la mine cu satisfactie cand fac asta?
Cum sa nu Ii multumesc pentru ca stia ca am sa uit de Isus si am sa ma las dusa de valul ingrijorarilor si a trimis Duhul Sfant ca sa imi vorbeasca de Isus, de Tata? Cum sa nu ii multumesc pentru ca El e cel ce ma invata sa multumesc, sa ma bucur, sa sarbatoresc.
Azi nu ma plang.
Azi nu am lamentari.
Azi durerile sunt lasate deoparte pentru ca MA BUCUR.
Azi sarbatoresc!
Azi multumesc!
Azi ma bucur!
Azi sarbatoresc multumind cu bucurie!
Azi ma bucur de viata devenita aventura sau de aventura de-o viata cu El!
http://www.flickr.com/photos/theworldofvonie/4735698323/sizes/o/in/photostream/

3 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Minunata e starea de multumire continua.Mi-a placut trecerea in revista , din articolul tau, draga Cella draga!

Cella spunea...

Oooo,da ;))
Oare de ce uitam asa repede sa multumim?
Mai am motive si pentru saptamana viitoare;))

kis spunea...

imi place aspectul asta cu multumirea pentru musafirii (poftiti ...zic eu) ,dar ce facem cu cei nepoftiti? multumim sau strangem din dinti...