de la inima la inima

"Sa traiesti ca Hristos inseamna sa te muti de pe podea in lume" (The imitation of Jesus Christ - George Montague). Batranul Romano Guardini a spus despre Francis of Assisi ca "l-a lasat pe Isus sa devina transparent in personalitatea lui". "Cel ce zice că rămâne în El este dator să umble şi el aşa cum a umblat Isus." 1 Ioan 2:6.
Transparent in mine? Adica sa se vada El si nu eu? Adica sa iubesc ca El? Sa iert ca El? Sa vorbesc bland, constructiv, sa ascult, sa mangai, sa ma comport ca El? Si cu mine cum ramane? Cum ramane cu orgoliul meu? Cum ramane cu dorinta mea de a fi cineva? Cum ramane cu vedetismul meu? Cum ramane cu dorinta mea de a deveni, de a fi, de a ma realiza? Razbunarea mea se face pulberi?
Daaaar stai! Ioan cand a scris asta erau alte vremuri, Francis of Assisi a trait demult, George Montague a trait si el vremuri mai bune si noi acu suntem in criza economica, am devenit crizati si suntem scosi din confortul cu care eram obisnuiti. Apoi nu erau atatea surse de informare, acum suntem mai destupati, vedem lumea cu alti ochi si nu se ia cuvantul de acolo chiar asa cum scrie ... doar nu suntem habotnici.
Aud, citesc si gasesc scuze penibile.
Recent, intr-o discutie cineva imi spunea ca a renuntat la crestinism pentru ca "Hristos nu mi-a fost niciodata suficient". Efectiv am inghetat, am ramas blocata. A intervenit altcineva si i-a zis ca habar nu are ce vorbeste. Am mai intrebat: acu ai gasit ce cautai?Acum e suficient? Raspuns socant din nou: "Inca nu stiu".
"Cella ce iti iese tie daca iubesti oamenii? Ce iti iese daca iti pasa? Nimic? Esti nebuna, scuza-ma insa trebuie sa fii nebun ca sa iubesti si sa nu iti iasa nimic material ci sa dai din putinul tau. De unde ma rog dragostea asta? Esti sigura ca chiar te iubeste Dumnezeu? Si daca te iubeste asa mult de ce nu esti si tu mai instarita?"
Chiar asa, imi place cum suna in acest context: "esti nebuna!". In sfarsit mi se spune ca-s nebuna pentru ceva ce n-am facut prost, gresit, aiurea ci pentru ca cred ca sunt iubita, sunt preaiubita Tatii.
Imi place sa privesc oamenii in ochi, nu stiu culoarea ochilor oamenilor ... Nu stiu culoarea ochilor nici macar la cei mai buni prieteni ai mei, insa pot sa descriu exact cum le sunt ochii cand sunt tristi, cand sunt fericiti, cand au emotii, cand ii doare ceva fizic sau emotional, cum le sclipesc ochii cand sunt entuziasmati. Ochii sunt oglinda sufletului. Prin ochii cuiva vad cam in ce ape se scalda.
Daca Il las pe Hristos sa devina transparent in mine inseamna ca asta se vede in ochii mei, nu? Inseamna ca bucuria, fericirea, pacea fac ochii mei sa sclipeasca. Dragostea, siguranta ca sunt preaiubita Tatii, iertarea, vindecarea ii face stralucitori, mari si dornici sa contamineze cu dragostea ce o emana. Dincolo de culoarea lor, cum imi sunt ochii?
Sunt o fereastra deschisa prin care se vede Tata, prin care Isus declara dragostea ce vine de sus, prin care vine vestea iertarii, eliberarii? Sunt molipsitoare prin pacea, bucuria, fericirea, multumirea ce o port pe chip? Sau murmur la orice, oricine, oricand, oriunde? Totu-i lege, regulament, reguli, amendamente .... totul se plateste?
Vreau sa imi las ochii sa reflecte cum mi-i inima! Iar inima sa o las coplesita de dragostea Tatii. Vreau sa ma uit in ochii Lui Isus ca sa ii vad inima. Vreau sa-mi las inima sa vorbeasca cu inima Lui Isus. Sa vorbim de la inima la inima.

http://www.flickr.com/photos/22324614@N08/4390772406/sizes/l/in/photostream/