Am citit expresia “Eli, Eli Lama Sabactani!” de foarte multe ori. O știu din pruncie. Mai târziu am înțeles că e de fapt o profeție din Psalmul 22:1 “Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit”.
Dar multă vreme a rămas doar o expresie, o profeție împlinită, o informație înțelenită în mintea și inima mea. Dar cumva refuzam să las expresia asta să treacă de logică, de faptul real. Nu voiam să intru în implicațiile ei. Sunt o persoană logică deși am avut probleme cu logica învățată la școală. Lucrurile se întâmplă logic. Până și pe Dumnezeu am vrut să Îl încorsetez în logica mea.
O parte a lumii celebrează în aceste zile Paștele. O altă parte o va celebra săptămâna viitoare. Dumnezeu, cu mână tare și cu braț puternic și-a scos poporul ales din Egipt, din robie. Înainte de a ieși, Moise vine la popor și le spune să își cumpere câte un miel și să îl țină în casele lor pentru patru zile.
Am crescut la țară, știu cum e să ai miei în casă. Te atașezi de ei și ei se atașează de tine. Eram trimisă cu treabă la bunici când urma sacrificarea mielului de Paște. Nu știu cum se făcea, dar de cele mai multe ori, mielul meu preferat era sacrificat. Le dădeam nume mieilor, îi învățam să umble după mine, să sară pe pat, în iesle sau după mine. Plângeam când vedeam că tocmai mielul meu devenea mâncarea de Paște. Dar degeaba mai plângeam. Mielul meu nu mai învia. Îl mâncam printre lacrimi.
Cu timpul, nu m-am mai atașat atât de tare. Am învățat că asta este regula, să ai miel la masa de Paște este obligatoriu. O altă informație logică!
Dar astăzi, m-a frapat expresia “Eli, Eli, Lama Sabactani!” Parcă o citesc pentru prima dată!
Cine spune asta? Isus. Era crucificat. El, Mielul Lui Dumnezeu venit de Sus, Mielul Lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, este pe cruce și urmează să moară.
Pe cine striga? Pe Dumnezeu Tatăl, pe Tatăl Său!
Am fost martoră la multe înmormântări. Rude, prieteni, cunoscuți și necunoscuți am dus la groapă. A fost diferit când a fost vorba de tata. Ceva s-a rupt în mine. Atunci, tăcut, am strigat după tata de parcă toată ființa mea era în acel strigăt mut! Pierderea lui a durut diferit. Pe tata l-am iubit mai mult decât pe celelalte rude, decât pe ceilalți cunoscuți. Despărțirea noastră este temporară. A trebuit să las logica deoparte și să-mi plâng durerea inimii. Până și logica mea a plans pierderea tatii, desi știam și știu că pentru o vreme nu ne vom vedea, dar ne vom reîntâlni ACASĂ!
Isus era pe cruce, El Cel fără de păcat, a luat păcatul meu și al întregii omeniri ca eu crezând în El să fiu mântuită, iertată, eliberată. Nu poate mintea mea pricepe imensitatea durerii, greutatea poverii purtate de Isus acolo pe cruce. Dar las informația să treacă de logică și o tratez cu inima, sufletește, prin credință.
Isus, Dumnezeu și om, striga după Tatăl. Strigătul acesta îmi arată, demonstrează că este vorba despre o relație, despre dragoste, despre uniunea dintre două persoane pe care doar dragostea o poate da.
„Eli, Eli, Lama Sabactani!” realizez acum că este strigătul inimii mele când teama mă învăluie, când simt că nu mai am putere să merg mai departe, când veștile par a topi orice urmă de speranță!
„Eli, Eli, Lama Sabactani!” pot striga pe baza relației dintre Dumnezeu Tatăl, prin Isus Christos și mine.
„Eli, Eli, Lama Sabactani!” e despre dragoste, legământ, promisiuni și o casă unde voi pleca și eu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu