“Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.” Isaia 55:8-9
miercuri, 18 mai 2022
de ce e nevoie? de o pliere pe planurile și gândurile Lui!
povestesc minuni
“Povestiți copiilor voștri despre lucrul acesta, și copiii voștri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma!” (Ioel.1:3)
Îmi place să citesc
povești adevărate, îmi place să stau la povești, îmi place să aud poveștile
altora. Dacă poveștile nu ar circula, am fi mai săraci și uneori cred că sunt
mai săracă pentru că nu mi-am făcut timp să ascult sau să citesc mai multe
povești.
Un grup mai mare de
musafiri de la vecinii noștri a stat mai bine de o săptămână pe meleagurile
noastre. Unii dintre ei cântau bine la instrumente. Numai că au putut lua cu ei
doar o chitară când au plecat de acasă. Restul a rămas cuceritorilor!
Fata care cânta la
vioară, în ziua când a împlinit 18 ani a trecut vama înspre România. Nu a mai
fost loc și de vioara ei în mașină încărcată cu bagaje. Iar acest fapt i-a
frânt inima.
Cineva i-a auzit
povestea și i-a făcut cadou o vioară! Acum, și-a putut relua repetițiile și
studiul la vioară!
Grupul a plecat în
cealaltă parte a țării însă acolo unde sunt cazați aveau nevoie de un pian sau
de o pianină. S-au rugat, au întrebat în stângă și în dreapta, și au așteptat
ca Dumnezeu să mute munții și să le dea instrumentul de care aveau nevoie.
Unul dintre frații
mei aude de nevoia lor și decide împreună cu soția lui să le trimită pianina
lor.
Mai bine de o
săptămână au căutat o mașină care să meargă spre vest, care să fie disponibilă să
ducă o pianină. Ca un făcut, nimeni nu avea drum spre vest.
Între timp, sunt solicitați
să cazeze o altă familie de vecini. Aceștia ajung acasă la ei, deschid ușa, văd
pianina și fețele încep să li se schimbe. Între ei au vorbit ceva și au făcut
semne spre pianină. Bariera lingvistică nu i-a ajutat pe ai mei să înțeleagă
despre ce vorbeau.
Numai că s-au așezat
la povești și au aflat că băiețelul familiei venite la ei avea un examen la
școală și trebuia să se înregistreze cântând la pian/pianină o bucată muzicală.
Acea înregistrare îi era necesară ca să încheie anul școlar și să nu rămână cu
restanțe.
Familia musafiră le
povestește alor mei că tot drumul, de când au plecat de acasă de la ei, până au
intrat în casa fratelui meu s-au rugat să găsească o casă în care să existe un
pian sau o pianină. Și Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea!
Fratele meu era
frustrat că nu a găsit mai bine de o săptămână o mașină care să ducă pianina în
cealaltă parte de țară iar familia care a venit la ei se ruga să găsească o
pianină în casa în care urmau să fie cazați.
Uneori întârzierile
și frustrările noastre sunt parte din răspunsurile la rugăciunile altora.
duminică, 8 mai 2022
conexiuni lingvistice
Astăzi, neuronul meu lingvist a făcut o conexiune!
marți, 26 aprilie 2022
uneori sunt ca Petru iar uneori sunt mesagerul care duc mesajul unui Petru
De câteva zile frământ un verset din Marcu 16 legat de învierea Lui Isus. “Dar duceți-vă de spuneți ucenicilor Lui și lui Petru, că merge înaintea voastră în Galileea: acolo Îl veți vedea, cum v-a spus.”
Îmi reamintesc
textul despre discuția dintre Isus și Petru. Erau la masa de Paște
sau Seder când Isus îi spune “Dar Eu M-am rugat
pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești
pe frații tăi.” Luca 23:32
Ce a
înțeles Petru din ceea ce i-a spus Isus? Habar nu am!
Petru se
leapădă de trei ori și aude cocoșul cântând în timp ce privirea lui o
întâlnește pe a lui Isus. Atunci își amintește. Iese afară și plânge cu amar!
Are loc
răstignirea, Shabatul și Sărbătoarea de Paște. Ce a fost în sufletul lui Petru în
aceste zile? Habar nu am!
Duminică
dimineață, sărbătoarea de Paște se încheiase, erau în sărbătoarea Azimilor iar
femeilor le stătea capul la cum să se ducă cât mai repede la mormântul lui Iosif
din Arimatea ca să îmbălsămeze cum știau ele mai bine trupul lui Isus. Ce făcuseră
înainte de a-L pune în mormânt fusese făcut în tare mare grabă!
Aveau
brațele încărcate cu mirodenii, fâșii și pânze. O parte a problemei fusese
rezolvată. Una dintre între gândește cu voce tare și se întreabă cum vor da
piatra la o parte. Asta era o altă parte a problemei!
E drept că
era o piatră mare însă când niște femei ambițioase își pun ceva în cap, cred că
piatra aceea devenea o problemă rezolvabilă. Numai că ridicându-și privirea
descoperă că piatra era data la o parte. Nu mai trebuiau să facă efort fizic!
Apare
îngerul și le vorbește. Le spune unde să meargă, unde Îl vor întâlni pe Isus înviat.
Să spună ca Isus a înviat ucenicilor și lui Petru. O altă traducere spune să îi
spună această veste în mod special lui Petru.
Stai așa!
Îngerul știa ce a făcut Petru? Lumea nevăzută, pe care noi cu nonșalanță o
ignorăm, vede și aude totul?
Ce a fost
în inima și mintea lui Petru când femeile i-au spus că îngerul le-a spus că în
mod special lui să îi spună că Isus a înviat? Habar nu am!
Cerul întreg
fusese martor la răstignirea și învierea Fiului Lui Dumnezeu! Îngerii au asistat
la tot ce se petrecea acolo. Unul dintre ei are misiunea de a vorbi femeilor,
de a da indicații și direcții.
În mod
special lui Petru să îi spuneți că Isus a înviat!
Dumnezeu în
dragostea și mila Lui știa că Petru fierbea în suc propriu la temperaturi care îl
devorau. Petru avea nevoie să i se spună că Cel pe care L-a trădat e VIU! Petru
avea nevoie de o mână întinsă din partea Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov,
avea nevoie să știe că nu e totul pierdut, că chemarea lui a rămas valabilă.
Uneori
sunt ca Petru iar uneori sunt mesagerul care duc mesajul unui Petru.
sâmbătă, 16 aprilie 2022
Eli, Eli, Lama Sabactani!
vineri, 15 aprilie 2022
poveşti de viaţă de la vecinii veniţi pentru o vreme pe la noi
Duminica trecută
am cunoscut o doamnă venită de la vecinii noştri de mai sus. Ştiam de la mama
ei că va veni. Biata mamă nu ştia pe la ce vamă va intra fata ei, când şi cum
va ajunge la Iaşi. Dacă va ajunge la Iaşi.
Cât eu eram în
Ucraina, ea a juns în Iaşi.
Dumnezeu a creat
o conjuctură şi printr-un om care s-a dedicat Domnului ca să ajute musafirii
veniti din vecini, femeia aceasta a ajuns la Iaşi.
Am povestit puţin
cu ea şi din prima zi a războiului a stat în adăpost. 40 de zile a stat ascunsă
acolo. Între timp, mama şi prietenii ei părăsesc oraşul şi ajung în România. Călătoria
mamei şi a grupului cu care a plecat de acolo a durat trei săptămâni.
Fiica, undeva pe
la 50 de ani, ajunge în Iaşi, în şlapi. Nu a mai reuşit să intre în casa ei ca
să se schimbe sau să îşi ia alte haine cu ea. Cu hainele cu care a fugit în
adăpost, cu acelea a plecat spre România.
Cum a fost în
adăpost? A îndurat frigul, foamea şi i-a fost sete multe zile la rând...
Ajunsă la iaşi, mama
şi-a împărţit hainele cu fiica.
Când am
cunoscut-o, m-a şocat că avea pe ea nişte pantaloni ca de pijama. Nu înţelegeam
de ce stătea tot timpul cu acei pantaloni. Unul dintre nepoţi mi-a explicat că
mama ei şi-a împărţit hainele cu fiica şi probabil atât avea.
Suntem consideraţi
săraci, uneori ne considerăm săraci însă femeia asta a plecat din Iaşi spre o
altă destinaţie cu ceea ce îi trebuie. Pentru o vreme, va avea haine şi ceea ce
îi trebuie.
Nu pot să nu văd
cum Dumnezeu lucrează la inimile noastre şi împărţim ceea ce avem, dăruim şi ne
dăruim, iubim şi ne lărgim inimile.
Ne-am învăţat să
vedem fotografii, să le analizăm şi să le judecăm. Toată situaţia asta m-a
învăţat să fiu rezervată cu fotografiile. Stresul, durerea şi toate pierderile
schimbă fizionomia oamenilor cu cel putin zece ani.
Ne pregătim de
Paşte!
Ce ar fi dacă în
casa noastră, de Paşte, la masă, ar mai fi cel puţin un vecin care pentru o
vreme este pe aici?
Ce ar fi dacă am
merge la cumpărături şi în coş am pune şi puţin pentru cei cărora li s-au
pulverizat lucrurile din magazine, casele şi tot ce le era cunoscut?
Cum ar fi daca noi, urmaşii lui Christos chiar L-am urma?
duminică, 10 aprilie 2022
cu inima frântă prin Cernăuți
În ultima vreme, în rugăciune, am cerut Domnului să mă ajute să mă las tot mai mult transformată de El și de Cuvântul Său încât să se vadă Christos trăind în mine, și pentru că vecinii vin în valuri pe la noi, să le înțeleg durerea, disperarea și groaza. Am cerut Domnului să mă ajute să văd oamenii prin ochii Lui, să le aud poveștile prin urechile Lui și să îmi ajute inimă să simtă cât poate duce ea ceea ce vede, aude și percepe. Sunt conștientă că inima mea nu poate duce cât poate a Lui.
Cu aceste două cereri în minte am plecat ieri spre Cernăuți împreună
cu Cătălin, nepotul meu.
Eram în Suceava când primim un telefon și suntem rugați să
cumparăm câte conserve cu produse de post. Vineri seara primisem niște bani așa
că ne-am oprit și am cumpărat ceea ce ni s-a cerut. E drept, într-o altă
cantitate.
Prima imagine din vamă mă va urmări multă vreme. O familie
cu opt copii intraseră în România. Am încercat să vorbim cu ei să vedem dacă au
unde să meargă, dar ne-am lovit de bariera lingvistică. Aveau copiii între
12-13 ani și probabil 2-3 anișori. Tatăl avea două genți micuțe în mâini, iar
unul dintre copiii mai mari mai avea una. Atât le era bagajul. Erau 10 oameni
cu trei bagaje micuțe. Au intrat în pas alert în România dar știu că Domnul le
va purta de grijă.
Drumurile și unele dintre mașini m-au catapultat în
copilărie. Am mulțumit Domnului pentru drumurile noastre.
Am ajuns în Cernăuți la un centru de refugiați din cadrul
unei biserici. Am ajuns când musafirii lor erau la masa. Printre cei care
găteau, serveau și făceau curat erau musafiri care fugeau din calea războiului.
M-a impresionat un domn care avea avea câteva săptămîni de
când era acolo. Avea pe la 70 de ani, și în fiecare seara, după ce lucrurile se
mai calmau în centru, cerea meniul ca să vadă ce are de curățat pentru a doua zi.
Se făcea util. Cât am stat acolo, l-am văzut făcând treabă!
O parte dintre femei ajutau la curățenie, la gătit, la
diverse activități. Bărbații și adolescenții ajutau la cărat și descărcat
produsele care veneau la ei.
În centru, cei de la biserică, fac activități cu copii,
le-au amenajat camera de joacă și au strâns multe jucării pentru ei.
Am văzut acolo toate categoriile de vârstă.
Am văzut și simțit multă durere!
Am auzit povești despre oameni care stau și acum în
subsoluri și care încălzesc apa, o pun în pet-uri de plastic, le bagă pe sub hainele
de pe ei și încearcă să se încălzească înainte de a adormi.
Port cu mine povești greu de povestit!
Îmi place să fac fotografii. Ieri, nu am vrut să fotografiez
oamenii care stăteau în camere, epuizați fizic, psihic și emotional și întinși
în pat sub pături. M-am gândit că nici mie nu mi-ar plăcea să fiu fotografiată dacă
aș fi în locul lor.
Am fost rugați să aducem niște medicamentele de pe o rețetă
unei doamne mai în vârstă, care este cu câteva stenturi coronariene. Acum,
locuiește împreună cu fiul ei în casa unor oameni cu care ne-am împrietenit și
care s-au lipit de inima noastră. Au vrut să treacă granița și să plece mai
departe însă fiul este sub 60 de ani și nu are nici o sanșă să treacă. Mama nu
a vrut să plece singură. Au ales să rămână în țara lor.
Domnul le-a găsit o casă unde să stea. Ne-am intersectat
puțin cu ei. Fiul este directorul unei școli private de limbi străine și cumva încă
mai predă copiilor care au ajuns pe unde au putut.
Am văzut o mașină ciuruită de alicele unei rachete căzute într-o
parcare. Câteva mașini de langă aceasta au ars, s-au contorsionat sau topit.
Proprietarul, un tânăr, până în 30 de ani, venise să o repare cât de cât și să
își aducă sora la graniță ca să o știe în siguranță peste hotare. Nu se știe
dacă se vor mai revedea!
Aveam o dilemă în minte. De ce nu mai au nimic acolo, în zonele
de război? Nu înțelegeam de ce nu se mai găsești nimic de cumpărat, de procurat.
Mi s-a explicat că magazinele și casele au explodat și au rămas cratere în urmă.
Oamenii au rămas doar cu ceea ce aveau atunci pe ei și la ei.
Ni s-a tot spus să ne pregătim pentru un nou val de refugiați.
Intrând înapoi în vamă, pe lângă noi trec familii tinere. Am
văzut soți care își aduc soția și copiii până la vamă și de acolo îi urmăresc
cu privirea sperând că se vor reîntâlni.
Pentru o vreme ca asta, Dumnezeu ne-a așezat aici lângă ei.
Este posibil ca unii să nu știe să își arate mulțumirea și
aprecierea. Este posibil ca să ne enerveze atitudinea lor. Este posibil ca
groaza și grozăviile văzute să îi facă încapabali să vorbească, să reacționeze
normal. Este posibil ca noi să avem alte așteptări în ceea ce îi privește pe ei
și să ne închidem inima față de ei.
Mă gândesc la cei zece leproși pe care i-a vindecat Isus.
Câți s-au întors să mulțumească?
Cine este Isus?
Dacă la El s-a întors doar unul dintre cei vindecați ca să
mulțumească, eu ce așteptări să am?
Unii dintre oameni aceștia au văzut grozăvii sub ochii lor,
lucruri greu de povestit. Au nevoie de liniște, de odihnă, de mâncare, de
siguranță și de multă dragoste. Au nevoie să Îl vadă pe Christos în mine și în
tine. Au nevoie să simtă Dragostea în acțiune. Și unii… o văd, o simt, o
recunosc.
sâmbătă, 19 martie 2022
teama a devenit idolul la care mă închin?
Ani la rând m-am rugat
Domnului să mă ferească de necazuri, dureri, probleme, trădări, pierderi, suferință.
Îmi doream să cresc și să mă maturizez dar fără neplăceri, fără să sufăr.
Acum, mă trezesc că
mă rog să mă apere Domnul de război, de rău, Îl rog pe Dumnezeu să se termine conflictul
vecinilor ca să îmi fie mie bine. Într-un fel nu e rău ce Îl rog.
Pandemia și războiul
m-au forțat să îmi reverific temeliile credinței. Șocul veștilor m-au paralizat.
Dar am lăsat inima să discute cu mintea. Temerile, îndoielile, panica și șocul
puseseră stăpânire pe mintea mea și parcă credința fusese evacuată forțat. M-am
uitat în Scriptură și mi-am reamintit că Dumnezeu este în control, că nu I-a scăpat
situația de sub control iar inima mea s-a liniștit.
Da, suntem în
situația în care suntem. Mereu apar oameni noi în viața mea de prin vecinii
țării, le aud poveștile și mă infior. Nu cred în întâmplare! Dumnezeu îi aduce pe
oamenii aceștia cu un scop în viața mea, le aud poveștile pentru că acesta este
planul Lui.
Îmi este teamă pentru
că îmi este amenințată sau afectată comoditatea?
Îmi este teamă pentru
că e posibil să caut vreun adăpost în altă parte?
Îmi este teamă pentru
că viața îmi este amenințată, că nu voi avea bani ca să mă descurc, că nu voi
mai avea ce să mănânc, cu ce să mă îmbrac, că nu voi avea unde pleca în caz că
lucrurile iau alte turnuri?
Îmi este teamă că...
Oare nu cumva teama a
devenit idolul la care mă închin de când a început pandemia iar acum războiul
l-a făcut și mai temător?
Normal că m-am gândit
la toate acestea dar am ales să nu las teama să mă paralizeze.
“Veți
auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă înspăimântați, căci toate
aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci. Un
neam se va scula împotriva altui neam, și o împărăție împotriva altei împărății;
și, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete și ciume. Dar toate aceste
lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.” Matei 24:6-8
Am ales să Îl las pe Dumnezeu să liniștească inima mea,
am ales să las promisiunile Scripturii să se înțelenească și mai mult în ființa
mea. Am ales să nu uit că nu trăiesc veșnic pe acest pământ. Am ales să cred că
Isus se va întoarce după mine ca să mă ducă ACASĂ. Am ales să cred că chiar
dacă voi muri, voi trăi!
miercuri, 16 martie 2022
azi sărbătoresc
Astăzi, 16 martie 2022, este sărbătoarea de Purim.
Cui îi arde de sărbători acum? Când războiul ne e în coastă, când oamenii vin în mod constant în ţară şi aud poveşti de mi se face părul şi mai creţ, când tot ce părea solid şi stabil până la acest moment pare a se nărui, să mai vorbesc de sărbători?
Cartea Esterei este o carte despre refugiaţi, despre credinţă, despre Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Singurul care face minuni. Este vorba şi despre o femeie înţeleaptă, blândă, deşteaptă, frumoasă şi care deținea arta negocierii şi a diplomaţiei.
Estera este una dintre eroinele mele preferate.
Frumoasa şi Bestia sau orice poveste ori ecranizare păleşte în faţa poveştii Esterei. Ea are ceva mai mult. Ceva ce nu i se poate lua, indiferent de ce ar veni peste ea.
Şi acel ceva este credinţa: credinţa în Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, în Cuvântul Său, în promisiunile Lui.
Astăzi, când inima şi fiinţa nu prea vor să se bucure, îmi reamintesc de ceea ce a spus Isus “vedeți să nu vă înspăimântați” (Matei 6:24).
Şi dacă tot nu mă înspăimânt, măcar să mă bucur!
Hag Purim Sameach indiferent de context!
Fotografie preluata de pe internet.
duminică, 13 martie 2022
ce spun sufletului meu?
Vestea despre război ne-a debusolat. Știam câte ceva despre conflictul de acolo dar ne-am obișnuit cu el. Lucrurile s-au schimbat când au început să vină oamenii aici, când lucrurile au luat o altă turnură și ne-am simțit amenințați.
Confortul și liniștea noastră sunt amenințate de război. Unii au părăsit
deja țara, unii își fac provizii, unii fac scenarii sumbre, unii se gândesc
unde să se adăpostească.
Când eu sunt afectată, povestea se schimbă!
Îl iubesc pe David! Îl iubesc pentru modul în care își discută cu Domnul
durerile, frământările, neliniștile inimii lui, își spune frustrarea, necazul
și durerea, mânia și bucuria.
La cine apelez când vin vești peste vești peste mine?
Citesc știrile, mă informez însă nu mă hrănesc cu ele. Am ales să-mi
hrănesc mintea, sufletul și inima cu ceea ce spune Domnul. David a purtat multe
războaie, a avut dușmani, a avut familia amenințată de război, o parte din
familie i-a fost luată pradă de război și asta de două ori.
Aleg să las Cuvântul și Duhul Domnului să aducă pace peste mintea și inima mea.
Aleg să cred promisiunile Domnului!
O bucată de verset îmi tot stăruie în minte. “6. Veți auzi de războaie și vești de
războaie: vedeți să nu vă înspăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să
se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci. (Matei 6:24)
“vedeți să nu vă înspăimântați”
Cine spune asta? Isus, Fiul Lui
Dumnezeu, Mielul Lui Dumnezeu, Cel promis, Mesia, Cel înviat, Cel înălțat, Cel
ce are toată puterea în cer și pe pământ, Dumnezeu întrupat.
Ca să nu mă înspăimânt și ca să îmi
las inima liniștită de Cuvânt, aleg să cred ceea ce spune Isus.
El a promis că va fi cu mine indiferent
de necaz, durere, suferință, trădare, pierdere.
El e aici cu mine ajutându-mă să
nu-mi pierd mințile asaltate de vești, să rămân fermă în încredințările spuse
în Cuvântul Său.
“vedeți să nu vă înspăimântați” când
citiți știrile!
“vedeți să nu vă înspăimântați” când cresc
prețurile și rafturile devin goale!
“vedeți să nu vă înspăimântați” când ceilalți
te îndeamnă să îți faci bagajul și să pleci unde vezi cu ochii!
“vedeți să nu vă înspăimântați” când
planurile ți se năruie!
“vedeți să nu vă înspăimântați” când
visele se destramă și aprope pierzi totul!
“Domnul este lumina și mântuirea
mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieții mele: de cine să-mi
fie frică?” (Ps.27:1)
“Vino degrabă în
ajutorul meu, Doamne, Mântuirea mea!” (Ps.38:22)
“Nu țin în inimă mea îndurarea
Ta, ci vestesc adevărul Tău și mântuirea Ta, și nu ascund bunătatea și
credincioșia Ta în adunarea cea mare.” (Ps.40:10)
“Pentru ce te mâhnești,
suflete, și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarași Îl voi lăuda;
El este mântuirea mea și Dumnezeul meu.” (Ps.42:5)
Suflete al meu “El este mântuirea mea și Dumnezeul meu” vezi nu te înspăimânta!
marți, 8 martie 2022
gânduri de 8 martie
Femeia din
Proverbe 31 ne-a fost mereu arătată de model. Mi se părea un model imposibil de
urmat și de aceea, am urât-o!
Studiind-o, am
descoperit că ea nu se laudă cu nimic! Soțul și copiii ei o laudă! Ea își vede
de treaba ei, are grijă de casa ei, este o femeie care investește în bunuri
materiale și se investește în oamenii din casa ei.
Este o femeie
care nu trece nepăsătoare pe lângă cel în nevoie!
Chiar dacă are o
poziție înaltă în societate, nu face doar caritate ci arată bunătate, blândețe,
credincioșie, dragoste, răbdare, înțelepciune, devotament și hărnicie, lasă
binecuvântările primite să meargă mai departe!
Fetiță,
adolescentă, tânără, mamă, căsătorită, văduvă, bunică, străbunică, necăsătorită
și divorțată, astăzi, ești sărbătorită.
Indiferent de
statutul pe care îl ai, îți doresc să Îl lași pe Dumnezeu, Creatorul tău să te
binecuvinteze, să te călăuzească, să își înalte Fața Lui peste tine și să îți dea
pacea. Îți doresc să Îl lași să te crească în maturitate, în înțelepciune,
pricepere și să te facă să rodești în locul unde te-a așezat. Ești unde ești
pentru o vreme ca asta.
Chiar dacă astăzi
bucuria pare umbrită de pericolul ce vine de la vecinii de sus, îți doresc să Îl
lași pe Dumnezeu să fie Dumnezeu și să nu uiți că indiferent ce va veni, El
este în control!
Cel ce are toată puterea în cer și pe pământ să te binecuvânte și să fie bucuria inimii tale.
luni, 7 martie 2022
ce să le spui?
Nu m-a învățat nimeni cum să vorbesc cu cineva în stare de șoc, cu cineva care și-a pierdut casa, posibil rudele, tot ce îi era cunoscut, țara...
Am citit multe
povești despre grozăviile petrecute în Europa, la vecinii noștri de sus, la cei
din Asia și Africa. Erau povești adevărate. Documentarele vizionate erau și ele despre fapte și evenimente adevărate. Dar făceam toate acestea ca să învăț istorie adevărată, să mă
documentez. Evenimentele despre care citeam erau departe de mine, în timp și
spațiu.
Ce să le spui unor
copii care și-au lăsat tatăl la graniță, undeva pe front sau ascuns într-un
buncăr?
Ce să le spui
tinerilor care au fost conduși de părinți până la graniță și apoi trimiși să se
salveze undeva în lume?
Ce să le spui
soțiilor care ajung aici cu pruncii de câteva zile sau luni? Au fost aduse de
către soții lor până la graniță și trimise în necunoscut, ca să rămână în
viață! Ei au rămas acolo, urmărindu-i cu privirea...
Ce să le spui când
sună acasă la ei ca să afle vești, sperând cu înfrigurare că, la celălalt capăt,
va răspunde cineva. Și dacă nu răspunde... concluziile sunt cam clare!
Ce să le spui celor
care nu vor să plece mai departe? Nu își imaginează să plece prea departe de
țara lor. Fiecare fibră a ființei lor tânjește să se întoarcă „acasă”. Deși
sunt conștienți că acest „acasă” e posibil să fi dispărut de pe fața
pământului.
Ce să le spui celor
din căsătorii mixte, care acum se trezesc ca provin din țări aflate în conflict?
Ce să le spui celor
care și-ar fi dat toți banii ca să poată trece granița și să fie cu familiile
lor, iar răspunsul pentru ei a fost NU?
Ce să le spui…?
Nu spui mare lucru,
însă poți să le zâmbești. Poți să aranjezi să ajungă undeva unde e cald, să le
dai ceva de mâncare. Te poți asigura că au un pat pe care să doarmă, le poți arăta
unde e o baie cu duș și tot ce le mai trebuie. Îi poți lăsa să doarmă și să
plângă!
Cu cei care vor, te
poți ruga!
Unde vor să ajungă?
Uneori nu știu nici ei.
Pentru o vreme ca
asta suntem aici!
Pentru o vreme ca
asta putem să împărțim ceea ce avem, să lăsăm binecuvântările primite să meargă
mai departe!
Pentru o vreme ca
asta… chiar dacă nu înțeleg multe!
“Căci am fost
flămând, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am
fost străin, și M-ati primit; am fost gol, și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav, și
ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță, și ați venit pe la Mine.” Matei 25:35-36
vineri, 4 martie 2022
gânduri de viaţă
În niciun manual de pe care am studiat, nu am învăţat ce trebuie să fac în caz de război.
Clar că m-am
uitat de-a lungul vieţii la ştiri. Într-un colţ de lume era război. Da, dar era
departe de mine. Nu mă afecta. Gândeam că vor înceta ei! Apărea un alt conflict
şi îl gândeam în cât de mare era distanţa de mine şi îl tratam ca atare.
Trăiesc în
România şi am fost binecuvântată cu informaţii diverse, cu ştiri false, dar şi
cu ştiri adevărate.
Am învăţat
istorie la şcoală, însă am citit şi multe cărţi despre poveşti reale din
război, lagăr, pogrom, Holocaust.
O vreme am citit
doar despre vecinii noştri de mai sus, de pe când erau un imperiu. Am vrut să mă
informez despre mentalitatea lui, despre cum acţionează, despre credinţele lor.
Clar că ştiam de
războiul început de ani buni la vecinii noştri, război despre care auzeam atât
de puţin la ştiri!
Cum să acţionez
în vreme de război?
Da, încă nu a
ajuns aici la noi. Încă e pace, încă putem ajuta oamenii...
Am fost întrebată
dacă mi-am făcut bagajul şi unde voi pleca.
M-am blocat!
Ce bagaj?
Unde să plec? La cine?
Vecinii noştri de
mai sus şi din est sunt în război. Acolo mor oamenii de-adevăratelea. Nu e
documentar, nu e film de acţiune, nu e joc de strategie. E viaţă reală.
Din ambele tabere
mor oameni. Şi ei aveau acasă familii. Şi ei aveau prieteni şi case, slujbe,
vise şi visuri.
Cu doi ani în
urmă a trebuit să decid dacă mă las ucisă de influenţa veştilor şi a ştirilor
sau decid să trăiesc. Da, de murit am să mor într-o zi. Dar până atunci voi
trăi.
Credinţa mea este
în Dumneze şi El are totul în control, chiar dacă suntem sub ameninţarea unui
război. Dacă mor, voi merge ACASĂ la Cel Venit de Sus. Trăiesc pe baza
promisiunii Lui Isus Christos, promisiune scrisă în Cuvânt.
miercuri, 2 martie 2022
poveşti care mă schimbă
Joia trecută, vestea despre război m-a paralizat. Creierul efectiv refuza să comunice cu mine, trupul asculta de creier. M-am rugat şi I-am spus Domnului că nu consider că am cea mai bună atitudine.
Am vrut să citesc
ceva din Psalmi, însă nu se lipea nimic de mine. Viaţa lui Avraam însă a venit
ca un balsam pentru inima mea. Îl iubesc pe Avraam! El, într-un fel, este un
refugiat.
Joi seara şi
vineri dis-de-dimineaţă, în capul meu s-au concretizat lucrurile. Acum nu e
vremea de lăsat creierul şi trupul în stand by. Acum e timpul de acţiune.
Am fost în
acelaşi gând cu familia unuia dintre nepoţi. Ne-am rugat să ne dea Domnul
oameni pe care să-i ajutăm. Am rugat şi pe alţii să se roage pentru noi. Şi am
experimentat din nou că Domnul nu întârzie în a răspunde.
Ne-am întors cu
două femei vinete de frig şi de spaimă.
Prin ele, au dat
alţii de noi şi tot aşa.
În câteva zile,
am auzit şi empatizat cu poveşti reale de viaţă, poveşti care m-au marcat şi schimbat.
Deschid, la un
moment dat, un borcan de dulceaţă şi acesta scoate un pocnet. Musafirele mele
tresar şi mă întreabă unde împuşcă?
Le-am calmat,
le-am arătat borcanul buclucaş şi au înţeles provenienţa zgomotului, dar au
rămas în alertă.
Luni dimineaţă,
în autobuz, nişte adolescenţi jucau pe telefon un joc cu împuşcături. Mi s-a
făcut rău auzind zgomotul! Îmi venea să vomit şi sufletul din mine. Pe acei
adolescenţi nu i-a atins încă drama războiului. Ei îşi trăiau adolescenţa. Ce
să le spui?
Refugiatele au
ajuns aici, se încălzesc, se liniştesc şi încep să plângă cu disperare, unele
dintre ele. Au lăsat acolo părinţi, rude, colegi... Este posibil ca pe unii
dintre cei lăsaţi în urmă să nu îi mai vadă niciodată, să nu ştie cum au
sfârşit alergarea pe pământ. Se simt ca nişte trădătoare!
Ce să le spui?
Da, mulţumesc
Domnului că sunt în viaţă, că aici e linişte, că au unde dormi, ce mânca, unde
să se spele. Dar ce este în sufletul lor!? Doar Dumnezeu ştie...
duminică, 13 februarie 2022
rugaciune de 14 februarie
Doamne,
Mulțumesc pentru
darul celibatului. Sunt conștientă că mi l-ai dat pentru o vreme. Iar vremea
poate fi mai lungă sau mai scurtă. Însă, în sfârșit, vreau să Îți mulțumesc
pentru acest dar.
Mulțumesc pentru
perioada aceasta de celibat în care m-ai crescut, modelat, transformat.
Mulțumesc pentru
acest timp în care am sfârșit prin a abandona lupta cu Tine și a Te lăsa să-mi fii
Dumnezeu. Am învățat și Te-am lăsat să mă vindeci, să mă eliberezi de poverile pe
care le căram după mine, cu mine, în mine. Erau poveri puse de alții sau de
mine. Am învățat să Ți le dau Ție și acum îmi e bine!
Mulțumesc pentru că
m-ai învățat că povestea mi-o scrii Tu și că Tu ai un plan cu mine. Dacă
trăiesc în planul Tău sunt împlinită și fericită.
Mulțumesc pentru
prietenii bandaje de dragoste pe care i-ai așezat lângă mine, prieteni cu care
am crescut, am râs, am visat, am plâns, am cântat, am povestit, am disperat. Unii
m-au însoțit în această călători pentru o vreme, alții au rămas lângă mine.
Mulțumesc și
pentru cei care cu ironiile lor au tăbăcit și adâncit durerea dar m-au provocat
să îmi spun off-ul, să verbalizez și să-mi comunic durerea sau bucuria.
Mulțumesc că m-ai
pus în diverse situații ca să mă întărești și crești.
Mulțumesc că ai
făcut unele dintre visele mele să devină realitate. Iar realitatea a depășit frumusețea
visului.
Mulțumesc pentru
că în această perioadă am învățat mulțumirea, cu toate implicațiile ei. Și încă
învăț!
Mulțumesc că m-ai
învățat să ridic ochii spre cer, să deschid căile respiratorii bine și să văd
cerul cu norii dansând în diverse nuanțe, să văd stolurile valsând în adierea
vântului, să-mi las pletele să fie mângâiate sau ciufulite de soare și vânt. Cu
alte cuvinte, Să te văd manifestându-Te în natură!
Mulțumesc pentru
că m-ai învățat să iubesc altfel decât am visat eu.
Mulțumesc că ești
cu mine la fiecare pas, mă susții, mă călăuzești.
Mulțumesc pentru
că am timp să citesc, să scriu, să-mi deschid casa, să gătesc și să întind masa.
Mulțumesc pentru
că ești aici cu mine și nu sunt singură, și nu mă simt singură! Ma simt
binecuvântată!
Mulțumesc că m-ai
ajutat să Te las sa-mi devii Prietenul cel mai bun, confident ... E clar, ce-Ți
spun Ție nu mai am curajul să spun nimănui. În Tine am încredere.
Mulțumesc pentru
darul frumos și prețios pe care mi L-ai dat. Nu a fost ușor! Nu a fost plăcut
tot timpul. Nu a fost lipsit de provocări. Abia acum am început să îl
prețuiesc!
Dar astăzi, vreau
să îți mulțumesc pentru acest dar, pentru ceea ce ai facut cu mine, în mine și
pentru mine.
vineri, 28 ianuarie 2022
întrebări pentru Isus
Dimineaţă, am citit despre moartea şi învierea lui Lazăr din Ioan 11. Ce a fost în sufletele prietenelor lui Isus? L-au rugat să vină şi El nu a ajuns înainte ca Lazăr să moară. Nu a răspuns prompt la chemarea lor. Maria şi Marta s-au simtit dezamăgite, nebăgate în seamă? ? Ce gândeau despre faptul că Isus a întârziat atât? Nici la înmormâtare nu a ajuns …
Isus vine după
ce Lazăr era în mormânt de patru zile.
Am putea să
spunem că a ajuns prea târziu. Dacă aş fi trăit atunci, aşa aş fi crezut.
L-aş fi
privit pe Isus şi L-aş fi judecat.
Ai făcut
pentru alţii atâtea şi pentru prietenul Tău chiar nu ai putut să vii mai
repede?
Chiar nu ai
vrut să Îl ajuţi?
Ce fel de prieten
eşti?
L-aş fi văzut infiorându-se
şi plângând. Desi începusem să cred că El e Mesia … m-aş fi gândit că până la
urmă e şi El om ca şi noi.
Numai că gândurile
mele aveau să se întoarcă cu susul în jos când aş fi auzit spunându-le oamenilor
să dea piatra de la mormânt deoparte. La ce bun?
Voia să îl
verifice pe Lazăr?
Mirosul
morţii ne-ar fi făcut să ne strângem vălurile peste faţă!
Ce vrea să
facă Isus?
Parcă Îl văd
şi aud rugându-se! Îi mulţumeşte Tatălui că L-a ascultat!
S-a rugat ca
Lazăr să moară? Cu ce L-a ascultat Dumnezeu?
Isus se uită
la mormânt şi Îl cheamă pe Lazăr să vină afară.
Aş simţi că
nu e real ce se întâmplă! M-aş pipăi. Aş realiza că sunt acolo, lângă mormânt.
Mirosul morţii este purtat de vânt şi din mormânt, ca o stafie, ar apărea Lazăr!
Fusese
îmbălsămat cu zeci de litri de balsam. Mirosul ne-ar învălui! Stafia s-ar
misca!
Maria si
Marta aleargă să îl dezlege pe Lazăr! Dintre fâşiile de pânză se aude ceva ca
un mormăit.
Stafiile
vorbesc? Stafiile se mişcă?
Mi-aş
reaminti că l-am văzut pe Lazăr murind şi ce culoare avea trupul lui când am
început să îl îmbălsămăm!
Le văd pe surorile
lui scoţându-i fâşiile de pânză şi văd că Lazăr are aceeaşi culoare ca cei vii.
Mai mult de atât, Lazăr vorbeşte şi cântă!
Mă uit la
Isus şi … înţeleg!
Da, Dumnezeu
Tatăl L-a ascultat! Nu cum am crezut, nu cum am visat sau mi-am imaginat eu.
joi, 27 ianuarie 2022
sâmbătă, 1 ianuarie 2022
un an cu un drum nou
Exact cum mi-am dorit, am intrat în anul 2022 dormind. M-au trezit gălăgia artificiilor și bucuria vecinilor. Încă adormită, dis de dimineață, primul text citit anul acesta din Scriptura mi-a adus lacrimi în ochi. Nu e prima dată când încep anul cu acest text. Se pare că abia acum am ales să îl înțeleg și ascult sau înțeleg.
“Nu vă mai gândiți la ce a fost mai înainte și nu vă mai uitați la cele vechi!
Iată, voi face ceva nou și-i gata să se întâmple: să nu-l cunoașteti voi oare? Voi face un drum prin pustiu și râuri, în locuri secetoase.” Isaia 43:18-19
Anul trecut, cuvântul sau expresia de căpătâi a fost Eben Ezer – Până aici Domnul ne-a/m-a ajutat. Anul acesta însă sunt îndemnată să nu mă mai gândesc la trecut.
Să las trecutul să fie trecut.
Da. Știu minunile, știu purtarea de grijă, știu promisiunile. Sunt atâta de mulțumitoare pentru că sunt în viață, pentru că își înnoiește binecuvântările în fiecare zi, pentru că sunt a Lui!
Acum însă sunt provocată să mă uit în viitor, să aștept lucruri, minuni mai mari decât cele din trecutul meu, al familiei mele, al înaintașilor mei. Domnul vrea să facă drum prin pustiurile și deșerturile vieții mele, va aduce apă în uscăciunile și ariditățile pe care încerc să le ascund ... inclusiv de mine.
Drumul, în mod sigur, va aduce cu el viață, schimbare, modelare, alte dureri și frângeri, alte perspective, gălăgie, alte căi de comunicare și alți comunicatori ...
Trebuie să mă reorientez din trecut spre viitor.
Trecutul avea ceva palpabil în el, mă simțeam în sigurață acolo. Viitorul însă mi se promite a fi mai măreț decât trecutul. Iar promisiunea o face Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, Dumnezeul meu.
E o chestiune de încredere! Îl cred sau nu! Accept să fac ce spune sau nu!
Habar nu am care sunt pustiurile mele în care Domnul va aduce viață.
Habar nu am ce schimbări va aduce drumul pe care El vrea să îl facă prin aceste pustiuri ale mele. Dar dacă El Îl construiește, atunci e bine.
Vă doresc ceea ce îmi doresc și mie! Un an cu un drum nou, un drum spre Viață, spre Pace, indiferent de circumstanțe.