miercuri, 18 mai 2022

de ce e nevoie? de o pliere pe planurile și gândurile Lui!

 “Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.” Isaia 55:8-9

Îmi place să am planuri, să știu cât de cât cam ce se întâmplă cu mine, unde voi merge și ce voi face. Numai că gândurile și planurile mele, când lucrez cu oamenii, nu devin realitate de cele mai multe ori.
Acum vreo trei săptămâni, fără să plănuiesc, am fost de față la o despărțire dureroasă. O doamnă pe la 30 de ani, refugiată de la vecini, a primit mesaj să se întoarcă în țară ca să își facă datoria. Ajunsese aici cu mama, tata și o soră. Lăsase în țara ei soț și frate care să lupte pe front.
A fost o scenă dureroasă. Efectiv nu am putut privi fața părinților luându-și rămas bun de la fiica lor pentru a-și servi țara.
După o zi și ceva a ajuns în țară, în orașul unde a fost repartizată. Pentru că e criză de combustibil, a plecat cu trenul. La 30 de minute după ce a plecat din gară, aceasta a fost bombardată! Ea este în viață!
Duminică, am fost martoră la o altă despărțire. O femeie de vârsta mea își lua rămas bun și ea de la mama, tata și o soră cu nevoi speciale. Femeia aceasta este la noi în țară încă din primele zile de război, înainte de a se da interdicțiile în țara lor. A venit cu soțul și cu cei patru copii ai lor.
Nu era în planul nostru să ajungem într-un sat, în mijlocul lui nicăieri, să vedem o altă scenă sfâșietoare.
Femeia a revenit acasă ca să mai ia haine copiilor. Anotimpurile s-au schimbat, nu au haine de vară, nu au bani să cumpere altele noi. Singura soluție găsită de familia lor a fost ca ea să bată drumul înapoi până “acasă” ca să ia ceea ce le mai trebuie și să se întoarcă “acasă”.
Au plecat în grabă, au lăsat animalele la părinții ei desi locuiau cu socrii. Părinții au terminat proviziile pentru animale. Ce să facă cu acestea? Ce să facă cu proviziile lor din beci?
Am întâlnit o femeie cu extrem de mult bun simț! O femeie care și-a făcut studiile universitare în România și căreia nu îi este rușine ca acum să sape și să-și pună cartofi și legume în grădină.
Revenise “acasă” ca să pună cartofi în pământ pentru cine va trăi să îi scoată și mănânce. A lăsat în urmă o curte cu păsări iar acum se întorcea “acasă” cu păsările puse în borcan.
Unul dintre copii nu se poate încă obișnui cu mâncărurile noastre, așa că bunica i-a cumpărat ceea ce știa că îi place nepotului.
Nu cred că am văzut până acum o femeie atât de frântă emoțional. Plângea mai tot timpul. Am ascultat-o, am lăsat-o să plângă, am încurajat-o și încet, încet s-a mai relaxat.
Am intrebat-o ce a fost și ce este greu acum după ce au luat viața de la zero.
În România, cineva le-a dat un etaj din casa lor. Sunt extrem de mulțumitori. Dar după ce s-au mutat, ca să întrețină curățenia au vrut să dea cu mătura sau cu aspiratorul. De unde să ia mătură sau aspirator? Nu aveau! Ar fi vrut să cumpere dar nu aveau bani.
Altcineva cu inima mare și cu ochi care văd nevoile, s-a dus să le ducă un aspirator.
De ce e nevoie în vremuri ca acestea?
E nevoie de ochi care să vadă nevoile nespuse, de inimi mari care vor să împartă ceea ce au cu cei în nevoie, de urechi care să audă cuvintele nerostite și de mâini care să împartă fără să umilească.
Învăț să-L las pe Domnul să-mi deschidă urechile ca să aud ce nu mi se spune, să-mi vindece ochii de ideile preconcepute și să văd nevoile, să-mi ajute inima să simtă durerea și să aduc puțină alinare.
Învăț să mă pliez pe gândurile și planurile Lui!

povestesc minuni

“Povestiți copiilor voștri despre lucrul acesta, și copiii voștri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma!” (Ioel.1:3)

Îmi place să citesc povești adevărate, îmi place să stau la povești, îmi place să aud poveștile altora. Dacă poveștile nu ar circula, am fi mai săraci și uneori cred că sunt mai săracă pentru că nu mi-am făcut timp să ascult sau să citesc mai multe povești.

Un grup mai mare de musafiri de la vecinii noștri a stat mai bine de o săptămână pe meleagurile noastre. Unii dintre ei cântau bine la instrumente. Numai că au putut lua cu ei doar o chitară când au plecat de acasă. Restul a rămas cuceritorilor!

Fata care cânta la vioară, în ziua când a împlinit 18 ani a trecut vama înspre România. Nu a mai fost loc și de vioara ei în mașină încărcată cu bagaje. Iar acest fapt i-a frânt inima.

Cineva i-a auzit povestea și i-a făcut cadou o vioară! Acum, și-a putut relua repetițiile și studiul la vioară!

Grupul a plecat în cealaltă parte a țării însă acolo unde sunt cazați aveau nevoie de un pian sau de o pianină. S-au rugat, au întrebat în stângă și în dreapta, și au așteptat ca Dumnezeu să mute munții și să le dea instrumentul de care aveau nevoie.

Unul dintre frații mei aude de nevoia lor și decide împreună cu soția lui să le trimită pianina lor.

Mai bine de o săptămână au căutat o mașină care să meargă spre vest, care să fie disponibilă să ducă o pianină. Ca un făcut, nimeni nu avea drum spre vest.

Între timp, sunt solicitați să cazeze o altă familie de vecini. Aceștia ajung acasă la ei, deschid ușa, văd pianina și fețele încep să li se schimbe. Între ei au vorbit ceva și au făcut semne spre pianină. Bariera lingvistică nu i-a ajutat pe ai mei să înțeleagă despre ce vorbeau.

Numai că s-au așezat la povești și au aflat că băiețelul familiei venite la ei avea un examen la școală și trebuia să se înregistreze cântând la pian/pianină o bucată muzicală. Acea înregistrare îi era necesară ca să încheie anul școlar și să nu rămână cu restanțe.

Familia musafiră le povestește alor mei că tot drumul, de când au plecat de acasă de la ei, până au intrat în casa fratelui meu s-au rugat să găsească o casă în care să existe un pian sau o pianină. Și Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea!

Fratele meu era frustrat că nu a găsit mai bine de o săptămână o mașină care să ducă pianina în cealaltă parte de țară iar familia care a venit la ei se ruga să găsească o pianină în casa în care urmau să fie cazați.

Uneori întârzierile și frustrările noastre sunt parte din răspunsurile la rugăciunile altora.

duminică, 8 mai 2022

conexiuni lingvistice

 Astăzi, neuronul meu lingvist a făcut o conexiune!

În toată perioada copilăriei și adolescenței mele, părinții au avut animale. Adica aveau vacă, oi, porci, dar și păsări. Aveam pisici și căței însă aceste animale stăteau afără și păzeau casa!
Vacile noastre nu au vut niciodată nume care se foloseau și la oameni. Sau... poate am avut și eu nu-mi amintesc. Știu că unei vaci i-am schimbat numele pentru că o chema Florica și noi știam câteva femei cu acest nume. Părinții au insistat să îi schimbăm numele. Iar vaca… nu a reacționat decât după o vreme!
Goldana era numele nostru preferat pentru vaci.
Când părinții mei mergeau să le mulgă și acestea se agitau, ferm le spuneau “Ceas Goldana!”. Și ca un făcut, animalul de liniștea.
Am crescut cu expresia asta. Nu m-am gândit niciodată să înțeleg ce ar însemna. Am crezut că părinții mei au un limbaj special cu animalele, că “ceas” era o formulă magică care calma vacile.
Numai că de când suntem vizitați de vecinii noaștri, anumite cuvinte se tot repetă. Unul dintre acestea este „ceas”.
Mi-am întrebat prietenii ucrainieni ce înseamnă cuvântul “ceas”. Mi s-a spus că poate însemna ceas însă poate însemna și stai, stop.
Normal că am sunat-o pe mama să o întreb dacă știe ce înseamnă cuvântul “ceas”. A spus că nu știe. Așa spuneau părinții ei, așa spunea și ea. Bănuiesc că și ea observase că vacile reacționează la această formulă. Bunicii cred că învățaseră acest cuvânt de la soldații ruși din timpul celui de al doilea război mondial.
Și uite așa descopăr că părinții mei foloseau un cuvânt rusesc într-o formulă pe care eu o credeam magică!

marți, 26 aprilie 2022

uneori sunt ca Petru iar uneori sunt mesagerul care duc mesajul unui Petru

De câteva zile frământ un verset din Marcu 16 legat de învierea Lui Isus. Dar duceți-vă de spuneți ucenicilor Lui și lui Petru, că merge înaintea voastră în Galileea: acolo Îl veți vedea, cum v-a spus.

Îmi reamintesc textul despre discuția dintre Isus și Petru. Erau la masa de Paște sau Seder când Isus îi spune “Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.” Luca 23:32

Ce a înțeles Petru din ceea ce i-a spus Isus? Habar nu am!

Petru se leapădă de trei ori și aude cocoșul cântând în timp ce privirea lui o întâlnește pe a lui Isus. Atunci își amintește. Iese afară și plânge cu amar!

Are loc răstignirea, Shabatul și Sărbătoarea de Paște. Ce a fost în sufletul lui Petru în aceste zile? Habar nu am!

Duminică dimineață, sărbătoarea de Paște se încheiase, erau în sărbătoarea Azimilor iar femeilor le stătea capul la cum să se ducă cât mai repede la mormântul lui Iosif din Arimatea ca să îmbălsămeze cum știau ele mai bine trupul lui Isus. Ce făcuseră înainte de a-L pune în mormânt fusese făcut în tare mare grabă!

Aveau brațele încărcate cu mirodenii, fâșii și pânze. O parte a problemei fusese rezolvată. Una dintre între gândește cu voce tare și se întreabă cum vor da piatra la o parte. Asta era o altă parte a problemei!

E drept că era o piatră mare însă când niște femei ambițioase își pun ceva în cap, cred că piatra aceea devenea o problemă rezolvabilă. Numai că ridicându-și privirea descoperă că piatra era data la o parte. Nu mai trebuiau să facă efort fizic!

Apare îngerul și le vorbește. Le spune unde să meargă, unde Îl vor întâlni pe Isus înviat. Să spună ca Isus a înviat ucenicilor și lui Petru. O altă traducere spune să îi spună această veste în mod special lui Petru.

Stai așa! Îngerul știa ce a făcut Petru? Lumea nevăzută, pe care noi cu nonșalanță o ignorăm, vede și aude totul?

Ce a fost în inima și mintea lui Petru când femeile i-au spus că îngerul le-a spus că în mod special lui să îi spună că Isus a înviat? Habar nu am!

Cerul întreg fusese martor la răstignirea și învierea Fiului Lui Dumnezeu! Îngerii au asistat la tot ce se petrecea acolo. Unul dintre ei are misiunea de a vorbi femeilor, de a da indicații și direcții.

În mod special lui Petru să îi spuneți că Isus a înviat!

Dumnezeu în dragostea și mila Lui știa că Petru fierbea în suc propriu la temperaturi care îl devorau. Petru avea nevoie să i se spună că Cel pe care L-a trădat e VIU! Petru avea nevoie de o mână întinsă din partea Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov, avea nevoie să știe că nu e totul pierdut, că chemarea lui a rămas valabilă.

Uneori sunt ca Petru iar uneori sunt mesagerul care duc mesajul unui Petru.

sâmbătă, 16 aprilie 2022

Eli, Eli, Lama Sabactani!

Am citit expresia “Eli, Eli Lama Sabactani!” de foarte multe ori. O știu din pruncie. Mai târziu am înțeles că e de fapt o profeție din Psalmul 22:1 “Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit”.
Dar multă vreme a rămas doar o expresie, o profeție împlinită, o informație înțelenită în mintea și inima mea. Dar cumva refuzam să las expresia asta să treacă de logică, de faptul real. Nu voiam să intru în implicațiile ei. Sunt o persoană logică deși am avut probleme cu logica învățată la școală. Lucrurile se întâmplă logic. Până și pe Dumnezeu am vrut să Îl încorsetez în logica mea.

O parte a lumii celebrează în aceste zile Paștele. O altă parte o va celebra săptămâna viitoare. Dumnezeu, cu mână tare și cu braț puternic și-a scos poporul ales din Egipt, din robie. Înainte de a ieși, Moise vine la popor și le spune să își cumpere câte un miel și să îl țină în casele lor pentru patru zile.

Am crescut la țară, știu cum e să ai miei în casă. Te atașezi de ei și ei se atașează de tine. Eram trimisă cu treabă la bunici când urma sacrificarea mielului de Paște. Nu știu cum se făcea, dar de cele mai multe ori, mielul meu preferat era sacrificat. Le dădeam nume mieilor, îi învățam să umble după mine, să sară pe pat, în iesle sau după mine. Plângeam când vedeam că tocmai mielul meu devenea mâncarea de Paște. Dar degeaba mai plângeam. Mielul meu nu mai învia. Îl mâncam printre lacrimi.
Cu timpul, nu m-am mai atașat atât de tare. Am învățat că asta este regula, să ai miel la masa de Paște este obligatoriu. O altă informație logică!

Dar astăzi, m-a frapat expresia “Eli, Eli, Lama Sabactani!” Parcă o citesc pentru prima dată!
Cine spune asta? Isus. Era crucificat. El, Mielul Lui Dumnezeu venit de Sus, Mielul Lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, este pe cruce și urmează să moară.
Pe cine striga? Pe Dumnezeu Tatăl, pe Tatăl Său!

Am fost martoră la multe înmormântări. Rude, prieteni, cunoscuți și necunoscuți am dus la groapă. A fost diferit când a fost vorba de tata. Ceva s-a rupt în mine. Atunci, tăcut, am strigat după tata de parcă toată ființa mea era în acel strigăt mut! Pierderea lui a durut diferit. Pe tata l-am iubit mai mult decât pe celelalte rude, decât pe ceilalți cunoscuți. Despărțirea noastră este temporară. A trebuit să las logica deoparte și să-mi plâng durerea inimii. Până și logica mea a plans pierderea tatii, desi știam și știu că pentru o vreme nu ne vom vedea, dar ne vom reîntâlni ACASĂ!

Isus era pe cruce, El Cel fără de păcat, a luat păcatul meu și al întregii omeniri ca eu crezând în El să fiu mântuită, iertată, eliberată. Nu poate mintea mea pricepe imensitatea durerii, greutatea poverii purtate de Isus acolo pe cruce. Dar las informația să treacă de logică și o tratez cu inima, sufletește, prin credință.
Isus, Dumnezeu și om, striga după Tatăl. Strigătul acesta îmi arată, demonstrează că este vorba despre o relație, despre dragoste, despre uniunea dintre două persoane pe care doar dragostea o poate da.

„Eli, Eli, Lama Sabactani!” realizez acum că este strigătul inimii mele când teama mă învăluie, când simt că nu mai am putere să merg mai departe, când veștile par a topi orice urmă de speranță!
„Eli, Eli, Lama Sabactani!” pot striga pe baza relației dintre Dumnezeu Tatăl, prin Isus Christos și mine.
„Eli, Eli, Lama Sabactani!” e despre dragoste, legământ, promisiuni și o casă unde voi pleca și eu!

vineri, 15 aprilie 2022

poveşti de viaţă de la vecinii veniţi pentru o vreme pe la noi

Duminica trecută am cunoscut o doamnă venită de la vecinii noştri de mai sus. Ştiam de la mama ei că va veni. Biata mamă nu ştia pe la ce vamă va intra fata ei, când şi cum va ajunge la Iaşi. Dacă va ajunge la Iaşi.

Cât eu eram în Ucraina, ea a juns în Iaşi.

Dumnezeu a creat o conjuctură şi printr-un om care s-a dedicat Domnului ca să ajute musafirii veniti din vecini, femeia aceasta a ajuns la Iaşi.

Am povestit puţin cu ea şi din prima zi a războiului a stat în adăpost. 40 de zile a stat ascunsă acolo. Între timp, mama şi prietenii ei părăsesc oraşul şi ajung în România. Călătoria mamei şi a grupului cu care a plecat de acolo a durat trei săptămâni.

Fiica, undeva pe la 50 de ani, ajunge în Iaşi, în şlapi. Nu a mai reuşit să intre în casa ei ca să se schimbe sau să îşi ia alte haine cu ea. Cu hainele cu care a fugit în adăpost, cu acelea a plecat spre România.

Cum a fost în adăpost? A îndurat frigul, foamea şi i-a fost sete multe zile la rând...

Ajunsă la iaşi, mama şi-a împărţit hainele cu fiica.

Când am cunoscut-o, m-a şocat că avea pe ea nişte pantaloni ca de pijama. Nu înţelegeam de ce stătea tot timpul cu acei pantaloni. Unul dintre nepoţi mi-a explicat că mama ei şi-a împărţit hainele cu fiica şi probabil atât avea.

Suntem consideraţi săraci, uneori ne considerăm săraci însă femeia asta a plecat din Iaşi spre o altă destinaţie cu ceea ce îi trebuie. Pentru o vreme, va avea haine şi ceea ce îi trebuie.

Nu pot să nu văd cum Dumnezeu lucrează la inimile noastre şi împărţim ceea ce avem, dăruim şi ne dăruim, iubim şi ne lărgim inimile.

Ne-am învăţat să vedem fotografii, să le analizăm şi să le judecăm. Toată situaţia asta m-a învăţat să fiu rezervată cu fotografiile. Stresul, durerea şi toate pierderile schimbă fizionomia oamenilor cu cel putin zece ani.

Ne pregătim de Paşte!

Ce ar fi dacă în casa noastră, de Paşte, la masă, ar mai fi cel puţin un vecin care pentru o vreme este pe aici?

Ce ar fi dacă am merge la cumpărături şi în coş am pune şi puţin pentru cei cărora li s-au pulverizat lucrurile din magazine, casele şi tot ce le era cunoscut?

Cum ar fi daca noi, urmaşii lui Christos chiar L-am urma? 

duminică, 10 aprilie 2022

cu inima frântă prin Cernăuți

În ultima vreme, în rugăciune, am cerut Domnului să mă ajute să mă las tot mai mult transformată de El și de Cuvântul Său încât să se vadă Christos trăind în mine, și pentru că vecinii vin în valuri pe la noi, să le înțeleg durerea, disperarea și groaza. Am cerut Domnului să mă ajute să văd oamenii prin ochii Lui, să le aud poveștile prin urechile Lui și să îmi ajute inimă să simtă cât poate duce ea ceea ce vede, aude și percepe. Sunt conștientă că inima mea nu poate duce cât poate a Lui.

Cu aceste două cereri în minte am plecat ieri spre Cernăuți împreună cu Cătălin, nepotul meu.

Eram în Suceava când primim un telefon și suntem rugați să cumparăm câte conserve cu produse de post. Vineri seara primisem niște bani așa că ne-am oprit și am cumpărat ceea ce ni s-a cerut. E drept, într-o altă cantitate.

Prima imagine din vamă mă va urmări multă vreme. O familie cu opt copii intraseră în România. Am încercat să vorbim cu ei să vedem dacă au unde să meargă, dar ne-am lovit de bariera lingvistică. Aveau copiii între 12-13 ani și probabil 2-3 anișori. Tatăl avea două genți micuțe în mâini, iar unul dintre copiii mai mari mai avea una. Atât le era bagajul. Erau 10 oameni cu trei bagaje micuțe. Au intrat în pas alert în România dar știu că Domnul le va purta de grijă.

Drumurile și unele dintre mașini m-au catapultat în copilărie. Am mulțumit Domnului pentru drumurile noastre.

Am ajuns în Cernăuți la un centru de refugiați din cadrul unei biserici. Am ajuns când musafirii lor erau la masa. Printre cei care găteau, serveau și făceau curat erau musafiri care fugeau din calea războiului.

M-a impresionat un domn care avea avea câteva săptămîni de când era acolo. Avea pe la 70 de ani, și în fiecare seara, după ce lucrurile se mai calmau în centru, cerea meniul ca să vadă ce are de curățat pentru a doua zi. Se făcea util. Cât am stat acolo, l-am văzut făcând treabă!

O parte dintre femei ajutau la curățenie, la gătit, la diverse activități. Bărbații și adolescenții ajutau la cărat și descărcat produsele care veneau la ei.

În centru, cei de la biserică, fac activități cu copii, le-au amenajat camera de joacă și au strâns multe jucării pentru ei.

Am văzut acolo toate categoriile de vârstă.

Am văzut și simțit multă durere!

Am auzit povești despre oameni care stau și acum în subsoluri și care încălzesc apa, o pun în pet-uri de plastic, le bagă pe sub hainele de pe ei și încearcă să se încălzească înainte de a adormi.

Port cu mine povești greu de povestit!

Îmi place să fac fotografii. Ieri, nu am vrut să fotografiez oamenii care stăteau în camere, epuizați fizic, psihic și emotional și întinși în pat sub pături. M-am gândit că nici mie nu mi-ar plăcea să fiu fotografiată dacă aș fi în locul lor.

Am fost rugați să aducem niște medicamentele de pe o rețetă unei doamne mai în vârstă, care este cu câteva stenturi coronariene. Acum, locuiește împreună cu fiul ei în casa unor oameni cu care ne-am împrietenit și care s-au lipit de inima noastră. Au vrut să treacă granița și să plece mai departe însă fiul este sub 60 de ani și nu are nici o sanșă să treacă. Mama nu a vrut să plece singură. Au ales să rămână în țara lor.

Domnul le-a găsit o casă unde să stea. Ne-am intersectat puțin cu ei. Fiul este directorul unei școli private de limbi străine și cumva încă mai predă copiilor care au ajuns pe unde au putut.

Am văzut o mașină ciuruită de alicele unei rachete căzute într-o parcare. Câteva mașini de langă aceasta au ars, s-au contorsionat sau topit. Proprietarul, un tânăr, până în 30 de ani, venise să o repare cât de cât și să își aducă sora la graniță ca să o știe în siguranță peste hotare. Nu se știe dacă se vor mai revedea!

Aveam o dilemă în minte. De ce nu mai au nimic acolo, în zonele de război? Nu înțelegeam de ce nu se mai găsești nimic de cumpărat, de procurat. Mi s-a explicat că magazinele și casele au explodat și au rămas cratere în urmă. Oamenii au rămas doar cu ceea ce aveau atunci pe ei și la ei.

Ni s-a tot spus să ne pregătim pentru un nou val de refugiați.

Intrând înapoi în vamă, pe lângă noi trec familii tinere. Am văzut soți care își aduc soția și copiii până la vamă și de acolo îi urmăresc cu privirea sperând că se vor reîntâlni.

Pentru o vreme ca asta, Dumnezeu ne-a așezat aici lângă ei.

Este posibil ca unii să nu știe să își arate mulțumirea și aprecierea. Este posibil ca să ne enerveze atitudinea lor. Este posibil ca groaza și grozăviile văzute să îi facă încapabali să vorbească, să reacționeze normal. Este posibil ca noi să avem alte așteptări în ceea ce îi privește pe ei și să ne închidem inima față de ei.

Mă gândesc la cei zece leproși pe care i-a vindecat Isus. Câți s-au întors să mulțumească?

Cine este Isus?

Dacă la El s-a întors doar unul dintre cei vindecați ca să mulțumească, eu ce așteptări să am?

Unii dintre oameni aceștia au văzut grozăvii sub ochii lor, lucruri greu de povestit. Au nevoie de liniște, de odihnă, de mâncare, de siguranță și de multă dragoste. Au nevoie să Îl vadă pe Christos în mine și în tine. Au nevoie să simtă Dragostea în acțiune. Și unii… o văd, o simt, o recunosc.

 

sâmbătă, 19 martie 2022

teama a devenit idolul la care mă închin?

Ani la rând m-am rugat Domnului să mă ferească de necazuri, dureri, probleme, trădări, pierderi, suferință. Îmi doream să cresc și să mă maturizez dar fără neplăceri, fără să sufăr.

Acum, mă trezesc că mă rog să mă apere Domnul de război, de rău, Îl rog pe Dumnezeu să se termine conflictul vecinilor ca să îmi fie mie bine. Într-un fel nu e rău ce Îl rog.

Pandemia și războiul m-au forțat să îmi reverific temeliile credinței. Șocul veștilor m-au paralizat. Dar am lăsat inima să discute cu mintea. Temerile, îndoielile, panica și șocul puseseră stăpânire pe mintea mea și parcă credința fusese evacuată forțat. M-am uitat în Scriptură și mi-am reamintit că Dumnezeu este în control, că nu I-a scăpat situația de sub control iar inima mea s-a liniștit.

Da, suntem în situația în care suntem. Mereu apar oameni noi în viața mea de prin vecinii țării, le aud poveștile și mă infior. Nu cred în întâmplare! Dumnezeu îi aduce pe oamenii aceștia cu un scop în viața mea, le aud poveștile pentru că acesta este planul Lui.

Îmi este teamă pentru că îmi este amenințată sau afectată comoditatea?

Îmi este teamă pentru că e posibil să caut vreun adăpost în altă parte?

Îmi este teamă pentru că viața îmi este amenințată, că nu voi avea bani ca să mă descurc, că nu voi mai avea ce să mănânc, cu ce să mă îmbrac, că nu voi avea unde pleca în caz că lucrurile iau alte turnuri?

Îmi este teamă că...

Oare nu cumva teama a devenit idolul la care mă închin de când a început pandemia iar acum războiul l-a făcut și mai temător?

Normal că m-am gândit la toate acestea dar am ales să nu las teama să mă paralizeze.

“Veți auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă înspăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, și o împărăție împotriva altei împărății; și, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete și ciume. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.” Matei 24:6-8

Am ales să Îl las pe Dumnezeu să liniștească inima mea, am ales să las promisiunile Scripturii să se înțelenească și mai mult în ființa mea. Am ales să nu uit că nu trăiesc veșnic pe acest pământ. Am ales să cred că Isus se va întoarce după mine ca să mă ducă ACASĂ. Am ales să cred că chiar dacă voi muri, voi trăi!


miercuri, 16 martie 2022

azi sărbătoresc

 Astăzi, 16 martie 2022, este sărbătoarea de Purim. 

Cui îi arde de sărbători acum? Când războiul ne e în coastă, când oamenii vin în mod constant în ţară şi aud poveşti de mi se face părul şi mai creţ, când tot ce părea solid şi stabil până la acest moment pare a se nărui, să mai vorbesc de sărbători?

Cartea Esterei este o carte despre refugiaţi, despre credinţă, despre Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Singurul care face minuni. Este vorba şi despre o femeie înţeleaptă, blândă, deşteaptă, frumoasă şi care deținea arta negocierii şi a diplomaţiei.

Estera este una dintre eroinele mele preferate.

Frumoasa şi Bestia sau orice poveste ori ecranizare păleşte în faţa poveştii Esterei. Ea are ceva mai mult. Ceva ce nu i se poate lua, indiferent de ce ar veni peste ea.

Şi acel ceva este credinţa: credinţa în Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, în Cuvântul Său, în promisiunile Lui.

Astăzi, când inima şi fiinţa nu prea vor să se bucure, îmi reamintesc de ceea ce a spus Isus “vedeți să nu vă înspăimântați” (Matei 6:24).

Şi dacă tot nu mă înspăimânt, măcar să mă bucur!

Hag Purim Sameach indiferent de context!


Fotografie preluata de pe internet.

duminică, 13 martie 2022

ce spun sufletului meu?

Vestea despre război ne-a debusolat. Știam câte ceva despre conflictul de acolo dar ne-am obișnuit cu el. Lucrurile s-au schimbat când au început să vină oamenii aici, când lucrurile au luat o altă turnură și ne-am simțit amenințați.

Confortul și liniștea noastră sunt amenințate de război. Unii au părăsit deja țara, unii își fac provizii, unii fac scenarii sumbre, unii se gândesc unde să se adăpostească.

Când eu sunt afectată, povestea se schimbă!

Îl iubesc pe David! Îl iubesc pentru modul în care își discută cu Domnul durerile, frământările, neliniștile inimii lui, își spune frustrarea, necazul și durerea, mânia și bucuria.

La cine apelez când vin vești peste vești peste mine?

Citesc știrile, mă informez însă nu mă hrănesc cu ele. Am ales să-mi hrănesc mintea, sufletul și inima cu ceea ce spune Domnul. David a purtat multe războaie, a avut dușmani, a avut familia amenințată de război, o parte din familie i-a fost luată pradă de război și asta de două ori.

Aleg să las Cuvântul și Duhul Domnului să aducă pace peste mintea și inima mea.

Aleg să cred promisiunile Domnului!

O bucată de verset îmi tot stăruie în minte. 6. Veți auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă înspăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci. (Matei 6:24)

“vedeți să nu vă înspăimântați”

Cine spune asta? Isus, Fiul Lui Dumnezeu, Mielul Lui Dumnezeu, Cel promis, Mesia, Cel înviat, Cel înălțat, Cel ce are toată puterea în cer și pe pământ, Dumnezeu întrupat.

Ca să nu mă înspăimânt și ca să îmi las inima liniștită de Cuvânt, aleg să cred ceea ce spune Isus.

El a promis că va fi cu mine indiferent de necaz, durere, suferință, trădare, pierdere.

El e aici cu mine ajutându-mă să nu-mi pierd mințile asaltate de vești, să rămân fermă în încredințările spuse în Cuvântul Său.

“vedeți să nu vă înspăimântați” când citiți știrile!

“vedeți să nu vă înspăimântați” când cresc prețurile și rafturile devin goale!

“vedeți să nu vă înspăimântați” când ceilalți te îndeamnă să îți faci bagajul și să pleci unde vezi cu ochii!

“vedeți să nu vă înspăimântați” când planurile ți se năruie!

“vedeți să nu vă înspăimântați” când visele se destramă și aprope pierzi totul!

“Domnul este lumina și mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieții mele: de cine să-mi fie frică?” (Ps.27:1)

“Vino degrabă în ajutorul meu, Doamne, Mântuirea mea!” (Ps.38:22)

“Nu țin în inimă mea îndurarea Ta, ci vestesc adevărul Tău și mântuirea Ta, și nu ascund bunătatea și credincioșia Ta în adunarea cea mare.” (Ps.40:10)

“Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarași Îl voi lăuda; El este mântuirea mea și Dumnezeul meu.” (Ps.42:5)

Suflete al meu “El este mântuirea mea și Dumnezeul meu” vezi nu te înspăimânta!

marți, 8 martie 2022

gânduri de 8 martie

Femeia din Proverbe 31 ne-a fost mereu arătată de model. Mi se părea un model imposibil de urmat și de aceea, am urât-o!

Studiind-o, am descoperit că ea nu se laudă cu nimic! Soțul și copiii ei o laudă! Ea își vede de treaba ei, are grijă de casa ei, este o femeie care investește în bunuri materiale și se investește în oamenii din casa ei.

Este o femeie care nu trece nepăsătoare pe lângă cel în nevoie!

Chiar dacă are o poziție înaltă în societate, nu face doar caritate ci arată bunătate, blândețe, credincioșie, dragoste, răbdare, înțelepciune, devotament și hărnicie, lasă binecuvântările primite să meargă mai departe!

Fetiță, adolescentă, tânără, mamă, căsătorită, văduvă, bunică, străbunică, necăsătorită și divorțată, astăzi, ești sărbătorită.

Indiferent de statutul pe care îl ai, îți doresc să Îl lași pe Dumnezeu, Creatorul tău să te binecuvinteze, să te călăuzească, să își înalte Fața Lui peste tine și să îți dea pacea. Îți doresc să Îl lași să te crească în maturitate, în înțelepciune, pricepere și să te facă să rodești în locul unde te-a așezat. Ești unde ești pentru o vreme ca asta.

Chiar dacă astăzi bucuria pare umbrită de pericolul ce vine de la vecinii de sus, îți doresc să Îl lași pe Dumnezeu să fie Dumnezeu și să nu uiți că indiferent ce va veni, El este în control!

Cel ce are toată puterea în cer și pe pământ să te binecuvânte și să fie bucuria inimii tale.

luni, 7 martie 2022

ce să le spui?

Nu m-a învățat nimeni cum să vorbesc cu cineva în stare de șoc, cu cineva care și-a pierdut casa, posibil rudele, tot ce îi era cunoscut, țara...

Am citit multe povești despre grozăviile petrecute în Europa, la vecinii noștri de sus, la cei din Asia și Africa. Erau povești adevărate. Documentarele vizionate erau și ele despre fapte și evenimente adevărate. Dar făceam toate acestea ca să învăț istorie adevărată, să mă documentez. Evenimentele despre care citeam erau departe de mine, în timp și spațiu.

Ce să le spui unor copii care și-au lăsat tatăl la graniță, undeva pe front sau ascuns într-un buncăr?

Ce să le spui tinerilor care au fost conduși de părinți până la graniță și apoi trimiși să se salveze undeva în lume?

Ce să le spui soțiilor care ajung aici cu pruncii de câteva zile sau luni? Au fost aduse de către soții lor până la graniță și trimise în necunoscut, ca să rămână în viață! Ei au rămas acolo, urmărindu-i cu privirea...

Ce să le spui când sună acasă la ei ca să afle vești, sperând cu înfrigurare că, la celălalt capăt, va răspunde cineva. Și dacă nu răspunde... concluziile sunt cam clare!

Ce să le spui celor care nu vor să plece mai departe? Nu își imaginează să plece prea departe de țara lor. Fiecare fibră a ființei lor tânjește să se întoarcă „acasă”. Deși sunt conștienți că acest „acasă” e posibil să fi dispărut de pe fața pământului.

Ce să le spui celor din căsătorii mixte, care acum se trezesc ca provin din țări aflate în conflict?

Ce să le spui celor care și-ar fi dat toți banii ca să poată trece granița și să fie cu familiile lor, iar răspunsul pentru ei a fost NU?

Ce să le spui…?

Nu spui mare lucru, însă poți să le zâmbești. Poți să aranjezi să ajungă undeva unde e cald, să le dai ceva de mâncare. Te poți asigura că au un pat pe care să doarmă, le poți arăta unde e o baie cu duș și tot ce le mai trebuie. Îi poți lăsa să doarmă și să plângă!

Cu cei care vor, te poți ruga!

Unde vor să ajungă? Uneori nu știu nici ei.

Pentru o vreme ca asta suntem aici!

Pentru o vreme ca asta putem să împărțim ceea ce avem, să lăsăm binecuvântările primite să meargă mai departe!

Pentru o vreme ca asta… chiar dacă nu înțeleg multe!

“Căci am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am fost străin, și M-ati primit; am fost gol, și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav, și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță, și ați venit pe la Mine.” Matei 25:35-36

vineri, 4 martie 2022

gânduri de viaţă

În niciun manual de pe care am studiat, nu am învăţat ce trebuie să fac în caz de război.

Clar că m-am uitat de-a lungul vieţii la ştiri. Într-un colţ de lume era război. Da, dar era departe de mine. Nu mă afecta. Gândeam că vor înceta ei! Apărea un alt conflict şi îl gândeam în cât de mare era distanţa de mine şi îl tratam ca atare.

Trăiesc în România şi am fost binecuvântată cu informaţii diverse, cu ştiri false, dar şi cu ştiri adevărate.

Am învăţat istorie la şcoală, însă am citit şi multe cărţi despre poveşti reale din război, lagăr, pogrom, Holocaust.

O vreme am citit doar despre vecinii noştri de mai sus, de pe când erau un imperiu. Am vrut să mă informez despre mentalitatea lui, despre cum acţionează, despre credinţele lor.

Clar că ştiam de războiul început de ani buni la vecinii noştri, război despre care auzeam atât de puţin la ştiri!

Cum să acţionez în vreme de război?

Da, încă nu a ajuns aici la noi. Încă e pace, încă putem ajuta oamenii...

Am fost întrebată dacă mi-am făcut bagajul şi unde voi pleca.

M-am blocat!

Ce bagaj?

Unde să plec? La cine?

Vecinii noştri de mai sus şi din est sunt în război. Acolo mor oamenii de-adevăratelea. Nu e documentar, nu e film de acţiune, nu e joc de strategie. E viaţă reală.

Din ambele tabere mor oameni. Şi ei aveau acasă familii. Şi ei aveau prieteni şi case, slujbe, vise şi visuri.

Cu doi ani în urmă a trebuit să decid dacă mă las ucisă de influenţa veştilor şi a ştirilor sau decid să trăiesc. Da, de murit am să mor într-o zi. Dar până atunci voi trăi.

Credinţa mea este în Dumneze şi El are totul în control, chiar dacă suntem sub ameninţarea unui război. Dacă mor, voi merge ACASĂ la Cel Venit de Sus. Trăiesc pe baza promisiunii Lui Isus Christos, promisiune scrisă în Cuvânt.

 

 

miercuri, 2 martie 2022

poveşti care mă schimbă

Joia trecută, vestea despre război m-a paralizat. Creierul efectiv refuza să comunice cu mine, trupul asculta de creier. M-am rugat şi I-am spus Domnului că nu consider că am cea mai bună atitudine.

Am vrut să citesc ceva din Psalmi, însă nu se lipea nimic de mine. Viaţa lui Avraam însă a venit ca un balsam pentru inima mea. Îl iubesc pe Avraam! El, într-un fel, este un refugiat.

Joi seara şi vineri dis-de-dimineaţă, în capul meu s-au concretizat lucrurile. Acum nu e vremea de lăsat creierul şi trupul în stand by. Acum e timpul de acţiune.

Am fost în acelaşi gând cu familia unuia dintre nepoţi. Ne-am rugat să ne dea Domnul oameni pe care să-i ajutăm. Am rugat şi pe alţii să se roage pentru noi. Şi am experimentat din nou că Domnul nu întârzie în a răspunde.

Ne-am întors cu două femei vinete de frig şi de spaimă.

Prin ele, au dat alţii de noi şi tot aşa.

În câteva zile, am auzit şi empatizat cu poveşti reale de viaţă, poveşti care m-au marcat şi schimbat.

Deschid, la un moment dat, un borcan de dulceaţă şi acesta scoate un pocnet. Musafirele mele tresar şi mă întreabă unde împuşcă?

Le-am calmat, le-am arătat borcanul buclucaş şi au înţeles provenienţa zgomotului, dar au rămas în alertă.

Luni dimineaţă, în autobuz, nişte adolescenţi jucau pe telefon un joc cu împuşcături. Mi s-a făcut rău auzind zgomotul! Îmi venea să vomit şi sufletul din mine. Pe acei adolescenţi nu i-a atins încă drama războiului. Ei îşi trăiau adolescenţa. Ce să le spui?

Refugiatele au ajuns aici, se încălzesc, se liniştesc şi încep să plângă cu disperare, unele dintre ele. Au lăsat acolo părinţi, rude, colegi... Este posibil ca pe unii dintre cei lăsaţi în urmă să nu îi mai vadă niciodată, să nu ştie cum au sfârşit alergarea pe pământ. Se simt ca nişte trădătoare!

Ce să le spui?

Da, mulţumesc Domnului că sunt în viaţă, că aici e linişte, că au unde dormi, ce mânca, unde să se spele. Dar ce este în sufletul lor!? Doar Dumnezeu ştie...

 

duminică, 13 februarie 2022

rugaciune de 14 februarie

Doamne,

Mulțumesc pentru darul celibatului. Sunt conștientă că mi l-ai dat pentru o vreme. Iar vremea poate fi mai lungă sau mai scurtă. Însă, în sfârșit, vreau să Îți mulțumesc pentru acest dar.

Mulțumesc pentru perioada aceasta de celibat în care m-ai crescut, modelat, transformat.

Mulțumesc pentru acest timp în care am sfârșit prin a abandona lupta cu Tine și a Te lăsa să-mi fii Dumnezeu. Am învățat și Te-am lăsat să mă vindeci, să mă eliberezi de poverile pe care le căram după mine, cu mine, în mine. Erau poveri puse de alții sau de mine. Am învățat să Ți le dau Ție și acum îmi e bine!

Mulțumesc pentru că m-ai învățat că povestea mi-o scrii Tu și că Tu ai un plan cu mine. Dacă trăiesc în planul Tău sunt împlinită și fericită.

Mulțumesc pentru prietenii bandaje de dragoste pe care i-ai așezat lângă mine, prieteni cu care am crescut, am râs, am visat, am plâns, am cântat, am povestit, am disperat. Unii m-au însoțit în această călători pentru o vreme, alții au rămas lângă mine.

Mulțumesc și pentru cei care cu ironiile lor au tăbăcit și adâncit durerea dar m-au provocat să îmi spun off-ul, să verbalizez și să-mi comunic durerea sau bucuria.

Mulțumesc că m-ai pus în diverse situații ca să mă întărești și crești.

Mulțumesc că ai făcut unele dintre visele mele să devină realitate. Iar realitatea a depășit frumusețea visului.

Mulțumesc pentru că în această perioadă am învățat mulțumirea, cu toate implicațiile ei. Și încă învăț!

Mulțumesc că m-ai învățat să ridic ochii spre cer, să deschid căile respiratorii bine și să văd cerul cu norii dansând în diverse nuanțe, să văd stolurile valsând în adierea vântului, să-mi las pletele să fie mângâiate sau ciufulite de soare și vânt. Cu alte cuvinte, Să te văd manifestându-Te în natură!

Mulțumesc pentru că m-ai învățat să iubesc altfel decât am visat eu.

Mulțumesc că ești cu mine la fiecare pas, mă susții, mă călăuzești.

Mulțumesc pentru că am timp să citesc, să scriu, să-mi deschid casa, să gătesc și să întind masa.

Mulțumesc pentru că ești aici cu mine și nu sunt singură, și nu mă simt singură! Ma simt binecuvântată!

Mulțumesc că m-ai ajutat să Te las sa-mi devii Prietenul cel mai bun, confident ... E clar, ce-Ți spun Ție nu mai am curajul să spun nimănui. În Tine am încredere.

Mulțumesc pentru darul frumos și prețios pe care mi L-ai dat. Nu a fost ușor! Nu a fost plăcut tot timpul. Nu a fost lipsit de provocări. Abia acum am început să îl prețuiesc!

Dar astăzi, vreau să îți mulțumesc pentru acest dar, pentru ceea ce ai facut cu mine, în mine și pentru mine.

vineri, 28 ianuarie 2022

întrebări pentru Isus

Dimineaţă, am citit despre moartea şi învierea lui Lazăr din Ioan 11. Ce a fost în sufletele prietenelor lui Isus? L-au rugat să vină şi El nu a ajuns înainte ca Lazăr să moară. Nu a răspuns prompt la chemarea lor. Maria şi Marta s-au simtit dezamăgite, nebăgate în seamă? ? Ce gândeau despre faptul că Isus a întârziat atât? Nici la înmormâtare nu a ajuns …

Isus vine după ce Lazăr era în mormânt de patru zile.

Am putea să spunem că a ajuns prea târziu. Dacă aş fi trăit atunci, aşa aş fi crezut.

L-aş fi privit pe Isus şi L-aş fi judecat.

Ai făcut pentru alţii atâtea şi pentru prietenul Tău chiar nu ai putut să vii mai repede?

Chiar nu ai vrut să Îl ajuţi?

Ce fel de prieten eşti?

L-aş fi văzut infiorându-se şi plângând. Desi începusem să cred că El e Mesia … m-aş fi gândit că până la urmă e şi El om ca şi noi.

Numai că gândurile mele aveau să se întoarcă cu susul în jos când aş fi auzit spunându-le oamenilor să dea piatra de la mormânt deoparte. La ce bun?

Voia să îl verifice pe Lazăr?

Mirosul morţii ne-ar fi făcut să ne strângem vălurile peste faţă!

Ce vrea să facă Isus?

Parcă Îl văd şi aud rugându-se! Îi mulţumeşte Tatălui că L-a ascultat!

S-a rugat ca Lazăr să moară? Cu ce L-a ascultat Dumnezeu?

Isus se uită la mormânt şi Îl cheamă pe Lazăr să vină afară.

Aş simţi că nu e real ce se întâmplă! M-aş pipăi. Aş realiza că sunt acolo, lângă mormânt. Mirosul morţii este purtat de vânt şi din mormânt, ca o stafie, ar apărea Lazăr!

Fusese îmbălsămat cu zeci de litri de balsam. Mirosul ne-ar învălui! Stafia s-ar misca!

Maria si Marta aleargă să îl dezlege pe Lazăr! Dintre fâşiile de pânză se aude ceva ca un mormăit.

Stafiile vorbesc? Stafiile se mişcă?

Mi-aş reaminti că l-am văzut pe Lazăr murind şi ce culoare avea trupul lui când am început să îl îmbălsămăm!

Le văd pe surorile lui scoţându-i fâşiile de pânză şi văd că Lazăr are aceeaşi culoare ca cei vii. Mai mult de atât, Lazăr vorbeşte şi cântă!

Mă uit la Isus şi … înţeleg!

Da, Dumnezeu Tatăl L-a ascultat! Nu cum am crezut, nu cum am visat sau mi-am imaginat eu.

sâmbătă, 1 ianuarie 2022

un an cu un drum nou

 Exact cum mi-am dorit, am intrat în anul 2022 dormind. M-au trezit gălăgia artificiilor și bucuria vecinilor. Încă adormită, dis de dimineață, primul text citit anul acesta din Scriptura mi-a adus lacrimi în ochi. Nu e prima dată când încep anul cu acest text. Se pare că abia acum am ales să îl înțeleg și ascult sau înțeleg.

“Nu vă mai gândiți la ce a fost mai înainte și nu vă mai uitați la cele vechi!

Iată, voi face ceva nou și-i gata să se întâmple: să nu-l cunoașteti voi oare? Voi face un drum prin pustiu și râuri, în locuri secetoase.” Isaia 43:18-19

Anul trecut, cuvântul sau expresia de căpătâi a fost Eben Ezer – Până aici Domnul ne-a/m-a ajutat. Anul acesta însă sunt îndemnată să nu mă mai gândesc la trecut. 

Să las trecutul să fie trecut. 

Da. Știu minunile, știu purtarea de grijă, știu promisiunile. Sunt atâta de mulțumitoare pentru că sunt în viață, pentru că își înnoiește binecuvântările în fiecare zi, pentru că sunt a Lui!

Acum însă sunt provocată să mă uit în viitor, să aștept lucruri, minuni mai mari decât cele din trecutul meu, al familiei mele, al înaintașilor mei. Domnul vrea să facă drum prin pustiurile și deșerturile vieții mele, va aduce apă în uscăciunile și ariditățile pe care încerc să le ascund ... inclusiv de mine. 

Drumul, în mod sigur, va aduce cu el viață, schimbare, modelare, alte dureri și frângeri, alte perspective, gălăgie, alte căi de comunicare și alți comunicatori ... 

Trebuie să mă reorientez din trecut spre viitor. 

Trecutul avea ceva palpabil în el, mă simțeam în sigurață acolo. Viitorul însă mi se promite a fi mai măreț decât trecutul. Iar promisiunea o face Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, Dumnezeul meu.

E o chestiune de încredere! Îl cred sau nu! Accept să fac ce spune sau nu!

Habar nu am care sunt pustiurile mele în care Domnul va aduce viață.

Habar nu am ce schimbări va aduce drumul pe care El vrea să îl facă prin aceste pustiuri ale mele. Dar dacă El Îl construiește, atunci e bine.

Vă doresc ceea ce îmi doresc și mie! Un an cu un drum nou, un drum spre Viață, spre Pace, indiferent de circumstanțe.