luni, 31 mai 2010

decizie necrizata

"Ne asteapta vremuri grele". "Suntem in plina criza". "Someri, colaps" ... oameni ce isi pierd slujbele, disperare ...
Asta e realitatea in care traim. Pe deasupra sau in mijlocul crizei mai e boala, moartea, tradarea, dezastrele naturale sau produse de altii, disperarea musca adanc in inima si intrebarea: "Unde e Dumnezeu?" o aud din ce in ce mai des.
Ma confrunt si eu cu ele. Si pe mine ma afecteaza toate si nu numai un pic, insa am constientizat ca ma daca le las sa ma copleseasca intru intr-un fel de suparare, nu ii pot spune depresie ca nu e, ... incepe ficatul sa fiarba, pancreasul iar se mareste, capul imi crapa de durere .... si parca totul e sumbru si greu si negru ... Nemultumirea e in floare.
Ce se va intampla cu mine, cu ratele, cu ....?  Ce sa fac? Cum sa ma descurc? Incep sa nu mai am incredere decat teoretic ca Dumnezeu e in control, incep sa cred ca ... si El e depasit de situatie ... ca raul predomina binele si pare a-l fi inghitit cu totul.
"Cand apare ingrijorarea dispare credinta" e o propozitie ce m-a socat. In momentul in care am inceput sa ma ingrijorez am inceput sa nu mai cred ca Dumnezeu e Suveran, nu mai e in control. Si, doar n-am sa stau asa fara sa ma ingrijorez? Ce se va intampla cu mine?
"Ajunge zilei necazul ei".
Da chiar asa, daca azi imi crapa ficatul de ingrijorare maine imi va fi bine? Nu.
Daca azi muncesc ca un rob, maine imi va fi bine? Nu.
Daca ma zbat, ma ingrijorez si sunt stresata de orice fac, ziua de azi sau de maine mai buna? Nu, in nici un caz.
Asa ca am decis.
Tata, Tu esti Suveran, esti in control, esti Cel ce stie trecutul, prezentul si viitorul, esti Cel ce stie lungimea vietii mele, Cel ce stie ce mi se va intampla, nimic nu Te ia prin surprindere si asta ma bucura enooooorm. Te rog frumos, ocupa-te Tu de problemele mele, de cele mari si mici, de cele grele sau mai usoare. Pe mine ma doboara si cele mici, mici de tot. Uneori fac din tantar armasar pentru ca nu pot controla lucrurile.
Ceea ce stiu e ca Tu mi-ai promis ca "copiii Tai nu-si vor cersi painea". Si eu sunt a Ta, adica copilul Tau.
Am vazut rugaciuni ascultate, am simtit mana Ta la lucru si am decis sa nu ma ingrijorez. Am decis sa nu las criza sa ma crizeze. Am decis sa cred ca esti Suveran. Orice s-ar intampla, Tu esti in control si daca Tu conduci viata mea, Tu cel ce stii drumul, eu de ce sa ma tem? De ce sa nu ma bucur de calatoria asta numita viata?
Oooo, ma bucur ca Tatal meu conduce lumea, si la fel ca un copil caruia ii radiaza fata de fericire ma bucur de apusuri, rasarituri, fluturi, nori, stele, prieteni, mancare, serviciu, de ceea ce am.
De cine si de ce sa imi fie teama cand Tatal meu e in control si conduce lumea?

duminică, 30 mai 2010

aduceri aminte ...

Un sfat pe care Il da Dumnezeu poporului israel e sa se opreasca si sa isi aduca minte, sa nu uite binecuvantarile, sa nu-si uite istoria ... sa nu uite ...
N-as fi ajuns aici fara dragostea Tatalui, pentru dragostea Fiului si fara atingerea Duhului Sfant.
Nu as fi avut viata daca parintii mei nu ar fi slujit Dumnezeului cel de trei ori Sfant.
N-as fi ajuns aici daca nu s-ar fi tinut de capul meu sa citesc, sa invat, sa studiez, sa gandesc - parintii sunt foarte  vinovati de asta.
N-as fi fost atata de bataioasa si intrebacioasa fara fratii mei.
N-as fi stiut sa impart ciocolata (acu o impart mai des) daca de pe cand eram copil nu ar fi aparut nepotii mei.
N-as fi raspuns provocarilor cu atata pofta daca profesorii mei nu m-ar fi fortat sa fac asta si sa le iau ca pe aventuri cu senzatii tari.
Nu as fi stiut valoarea prieteniei daca nu as fi fost binecuvantata cu prieteni ce m-au suportat (in special baietii care au incasat ceva bataie de la mine). I-as numi prieteni - ingeri.
Nu as fi scris pe blog daca nu ma punea Domnul la colt, sa stam fata in fata ca sa vorbim si sa imi spuna ca ori am de gand sa folosesc talentele si darurile, abilitatile ce mi le-a dat ori mi le ia. Si ... as fi renuntat daca nu as fi avut prieteni ce imi spun mereu ca au aceleasi framantari insa ... nu au reusit sa le exprime.
Nu as fi cantat din nou daca provocarea nu ar fi venit la momentul potrivit si ... de la oameni potriviti ...
Tata drag, vreau sa iti multumesc pentru cei ce comenteaza aici sau in private, pentru cei ce imi sunt prieteni, pentru cei ce ma provoaca cand eu intru in gropile abisale, pentru cei care stiu sa ma citeasca printre randuri ...
Uneori sunt curioasa sa vad fetele celor de dincolo orasul care mi se arata pe harta ... din Romania, Moldova, Germania, SUA, Canada, Australia, Irlanda, Italia, Spania, Portugalia ... lista continua ... unii ma distreaza cum de ajung aici, unii habar nu am cum de dau de mine ... insa as vrea sa va spun ca ma rog pentru voi, pentru toti cei care intrati sa va binecuvante Domnul, sa va vorbeasca si sa va iubeasca dincolo de cuvinte, de sentimente, de emotii ...

ce nu-mi place ...

A.Dama, m-a provocat sa gasesc 10 (cifra mea preferata - din motive tehnice si obiective) lucruri ce nu imi plac.
Oare de ce e complicat cand trebuie sa le aduni? Dar ... ia sa vedem:
1. filmele de groaza
2. fatarnicii, ipocritii, lenesii, profitorii, ...

3. lucrurile facute de mantuiala
4. tiramisu si prajituri cu crema cleioasa (cu margarina)
5. muzica hard rock si neamurile ei
6. cand vorbesc cu cineva ce "uitat vorbeste romaneste" sau ce efectiv nu realizeaza ca habar nu au cine si ce e "gramatica"
7. manelistii cu tot cu versurile si porturile lor
8. pastele sub orice forma ar fi preparate
9. inteleg ca la unii gesturile afective (pupaturi, imbratisari, tinere de mana sau de brat, sa ma inghesuie) sunt modul lor de a-si arata dragostea, insa cand le explic ca eu nu le suport iar ei nu ma inteleg .... n-as vrea sa stie ce e in capul meu
10. hainele provocatoare
Huuuh, am gasit 10 si cred ca as mai gasi ...
Ia sa vad cui ii pasez aceasta provocare .... mhmh, DenisiaOctaviaEdiLigiagand bunoxana si daniel marcuKatty daca v-ati intors din luna de miere si la toti cei ce vor sa  ne spuna si noua ce nu le place.

sâmbătă, 29 mai 2010

soapte

Unde este Dumnezeu? Ce tot vorbesti tu de El, tu nu auzi de razboaie, de atrocitati, de fapte ce iti ridica parul pe cap? Unde e El? Poate ca a vorbit unora sau altora ... dar asta s-a incheiat cu mult timp in urma. Lumea e prea rea, prea multe tragedii, prea multa perversitate ca sa mai cred ca Dumnezeu detine controlul. Unde e El? Cum imi vorbeste? Cum Il aud?
Intrebarile astea sunt adresate cu atata patos incat uneori .... nu am putere sa scot un sunet. Cel ce mi le adreseaza nici nu vrea raspunsuri, vrea numai sa isi spuna strigatul inimii. Fara sa constientizez, inima lui tanjeste dupa aceste raspunsuri, tanjeste sa Il auda, vada, asculte pe Dumnezeu ...
Mi-am dorit enorm de mult sa Il aud. Intr-un fel am gandit ca va fi ca la Moise pe muntele din pustie sau, nu stiu ceva spectaculos. Nici pentru mine nu era clar ce modalitate de adresare mi-as fi dorit. Numai ca El nu a facut asa. Cand am fost pe Sinai, langa ceea ce ghidul numea tufisul lui Moise, erau oameni. Apoi, pe munte alti turisti curiosi sau mai putin curiosi banuiesc ca asteptau ceva minuni ... Insa nu am auzit decat vocea ghidului, a pastorilor ce isi strigau turmele, cainii ce erau pe langa oi ...
Nimic spectaculos, miraculos ....
Si totusi, Dumnezeu imi vorbeste. El a ales niste canale sau modalitati ce par uzuale, banale. Mi-a lasat in primul rand in ghid cu instructiuni cum sa Il caut, cum sa Il gasesc si ce cale sa urmez. Si aici intervin niste probleme, decizii de luat. E vorba de Cuvantul Lui scris si anume Biblia. Ok, o citesc insa ... ascult ce imi spune? O citesc numai ca sa am cultura generala, numai ca sa ma laud ca o citesc, ca in caz de cineva ma intreaba ce am mai citit sa am ce sa ii spun? Gandesc ceea ce citesc? Poate ca inteleg ce scrie insa sunt dispusa sa ascult, sa ma supun si sa traiesc cum imi spune?
Un lucru e clar. Pana nu am inteles cine e Isus, pana nu am ajuns la cruce ca sa inteleg strigatul: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce m-ai parasit!" nu am inteles mare lucru din ce scrie in cuvantul Sau. Acolo pe cruce a fost o alegere. Isus a ales sa paraseasca dragostea Tatalui pentru mine. Pacatul meu ma ducea la moarte insa Isus a biruit moartea murind pentru mine.
Si apoi imi mai vorbeste prin prieteni. E atata de ciudat cand ma uit la prietenii mei, sunt atat de  diferiti: inalti sau mai mici, mai solizi sau mai slabi, mai artisti sau mai pragmatici, mai intrebaciosi, mai visatori, realisti, inimosi, ... nu le mai vad defectele pentru ca ii iubesc si prin ele au fost modelati de sunt comorile de acum ... Ii consider binecuvantari, bandaje de dragoste cand vin furtunile, durerile ... cand parca totul se naruie ...
Un alt mod de a-mi vorbi e biserica. Nu e vorba de cladirea ce are denumirea de biserica, ci e vorba de oamenii ce formeaza biserica. Nu toti sunt intelectuali, nu toti sunt bogati, nu toti sunt frumosi, nu toti sunt vedete ... sunt oameni obisnuiti ce au ales sa asculte si sa se supuna Lui Hristos ... si nu pot sa nu vad transformarile din viata mea si a lor iar inima sa nu cante de bucurie pentru minunile netelevizate si mediatizate.
Alt mod prin care imi vorbeste Dumnezeu e muzica. Pot sa ascult o predica, pot sa citesc o carte, pot sa ma supun ascultand de ceea ce spune Dumnezeu insa muzica e cea care leaga componentele sufletului si vietii mele. Informatiile prind viata cand se pune muzica in miscare. Preferintele in materie de muzica sunt discutabile. Eu prefer muzica mai putin zgomotoasa, imi plac imnurile vechi, melodiile cu versuri ce ma inalta dincolo de nori, de stele, ce ma catapulteaza direct in bratele Tatii. Recent, un prieten mi-a dat una din melodiile lui si de la primele acorduri ale chitarii, ochii au inceput sa se umple cu lacrimi ... am plans cat a durat melodia ... De ce?
Nu sunt labila emotional, nu ma asteptam nici eu la reactia asta insa prezentul a fost imbinat cu trecutul si cumva si cu viitorul, a asezat piesele in puzzle in armonie ...
De cateva zile tot fredonez o melodie ce am descoperit-o intr-o vreme de pustiu si pe care am ascultat-o cu lacrimile siroind pe fata ...

Nu imi vorbeste in tunete, fulgere si spectaculos ...
Modalitatile de a-mi vorbi, imi place sa le numesc soapte!

vineri, 28 mai 2010

senzatii tari?

In ziua in care tatal meu a murit, am simtit ca ceva nu e in regula, ca se intampla ceva, ceva se va schimba pentru totdeauna in viata mea .... insa habar nu aveam ce. Spre dupa amiaza, durerea si zbuciumul au devenit sufocante si m-am rugat:" Doamne, intample-se orice ar fi sa se intample, accept ca Tu esti in control." In vreo doua ore a sunat telefonul si am aflat ce s-a intamplat.
Nu sunt tentata sa ma bazez foarte tare pe sentimente, acu simt una, in secunda doi ... pentru mine sentimentele pornesc greu si trec enorm de greu .... insa ceea ce aud are un impact complet. Mi-am dorit foarte mult sa Il aud pe Dumnezeu, sa aud eu cu urechile mele, sa fiu eu sigura ca am inteles ce voia sa imi spuna. A fost cumplit sa vad ca nu imi raspunda la aceasta cerere ... era una buna, nu?
Dar, mi-a lasat Biblia. Mi-a lasat Cuvantul scris. Din primul cuvant al Bibliei aflu ca Dumnezeu este Cuvantul ... si asta ma deruteaza ... cum poti Tu sa fii Cuvant? Apoi ... ajung in evanghelia lui Ioan si aflu ca Cuvantul s-a facut trup - aaaaah, aici e vorba de Isus. Iar Isus a locuit printre oameni, adica a vorbit, a simtit, a ascultat, a vazut ... a trait.
Wow, pai .... si eu traiesc, vad, aud, circul, simt, gandesc .... Nici nu s-a deslipit somnul de pe gene ca deja creierul incepe sa functioneze la maxim ... conexii, idei, framantari ... gandindu-mi gandurile de fapt vorbesc cu mine insumi ...
Ca acest Cuvant sa fie inteles, auzit noi am fost creati cu gandire, cu auz. Si animalele, pasarile aud numai ca suntem singura specie din univers ce gandeste .... O maimuta oricat de frumoasa, de priceputa sau dresata ar fi, banuiesc ca ar canta la pian sau ... harpa, dar nu va compune ca si Handel sau Enescu. Si, incep sa ma minunez ce fain Le-ai gandit Tu pe toate ....
Pot sa simt dragostea Ta, pot sa o vad manifestata insa alta e cand vorbesc cu Tine, cand aud ce spui Tu, cand stau de vorba cu Tine si asa are sens modul meu de conceptie. Asa am incredere sa strig: "Cerceteaza-ma Dumnezeule", "Vorbeste Doamne caci robul Tau asculta" .... e drept ca vorbesc cam mult si ascult mai greu insa Tu ai modalitatile Tale de a ma face sa ascult atat de inventive si creative ....
In relatia cu Tine nu ma pot baza prea tare pe sentimente pentru ca am stari de fericire si cu toate ca mi le doresc sa dureze la nesfarsit ceva se intampla si eu ma departez traind in monotonie tanjind din nou dupa fericire. In monotonie, rutina Cuvantul isi face deplin lucrarea in mine. Il vad, Il citesc, Il gandesc, memorez, meditez .... Il las sa ma schimbe .... Il aud cu toata fiinta mea ...

joi, 27 mai 2010

urata iubita

Acu ceva vreme cautam niste muzica si am gasit un blog a carei autoare mi-a intrat asa rapid la inima e vorba de Cristina. Cateva zile mai tarziu am descoperit ca are si o sora ce scrie Emma. Imi sunt dragi aceste doamne si asa imi doresc sa stau cu ele intr-o zi la o cafea.
Astazi insa Cristina scrie despre un personaj cam asa de mana a doua i-am zice noi  ...

Lavan însă avea două fete: cea mai mare se numea Leah, şi cea mai mică Rachel. Leah avea ochii slabi; dar Rachel era frumoasă la statură şi mândră la faţă. Yaakov iubea pe Rachel... – Bereishit/ Geneza 29:16-18
În mintea multora Leah e un fel de personaj negativ, sau dacă nu negativ, ea este cel puțin femeia pe care nu o iubea Yaakov, dar cu care a fost nevoit să rămână din obligație. Această mentalitate este născută binențeles din uitatul prea mult la televizor și de la cititul de cărți siropoase și din păcate este încă unul din multele exemple de gândire grecească/ lumească/ firească/ hollywoodiană care există prin biserici.
Leah era sora mai mare a lui Rachel. Atât. Nu era frumoasă, nu era iubită și probabil că dacă ai văzut-o odată nu ți-ai mai fi amintit a doua zi cine era. Ai fi zis că Adonai nu i-a dat nici o șansă la femeia asta. Ea nu avea nici un cuvânt de zis în nimic, a fost folosită de tatăl ei care din teama de a nu rămâne cu ea pe cap o dă în locul surorii ei, e disprețuită de soțul și de sora ei pe care trebuia să o privească de fiecare dată și să-și amintească faptul că ea nu era mare lucru. Nimănui nu-i păsa ce crede sau dacă crede ceva.
Este spus în legătură cu Leah că avea ochii slabi, iar Rashi (unul din cei mai mari comentatori ai Scripturilor) spune că avea ochii roșii din cauza plânsului. Însă în toată situația asta groaznică în care se afla Leah, Adonai a văzut că ea nu ea iubită. (Gen. 29:31) Nu este scris că Adonai a auzit, așa cum este scris în general când un om își primește răspunsul de la Adonai, ci este scris că Adonai a văzut că Leah nu era iubită. Probabil că Leah nici nu spunea nimic, doar plângea, dar starea inimii ei nu a rămas trecută cu vederea de Adonai. Pentru El a contat ce simțea această femeie și este scris că Adonai a făcut-o să aibă copii. Și nu orice copii. Adonai a vrut ca să îi dea lui Leah mai mult decât i-ar fi putut da dragostea unui soț. Adonai i l-a dat pe Yehudah (seminția regală) prin care a venit Mashiach și i l-a dat pe Levi (seminția preoțească).
În Talmud, Rabbi Shimon Bar Yochai spune: ”Din ziua când Kadosh Baruch Hu (Cel Sfânt, Binecuvântat să fie El) a creat lumea, nu este scris despre nici un om că L-a lăudat pe Adonai, până când Leah a zis ”Lăudat să fie Yah”. (Gen. 29:35)
Adonai nu a lăsat-o pe Rachel să nască până când Leah nu și-a născut toți copiii. (Gen 30:21-22) În tot acest timp cât Rachel era iubită de soțul ei, Leah era iubită de Adonai care de fapt a adus pe lume cea mai mare parte a națiunii lui Israel.
Poate că ești un fel de Leah și poate crezi că ți se trece dreptul cu vederea, că nu ai nimic de spus care să conteze pentru cineva, că ești disprețuit(ă) și că nimeni nu te poate iubi, dar Adonai vede inima ta. Nu-i invidia pe cei ușor de iubit, pentru că dragostea unui om e temporară, dar Adonai vrea să te facă să ”dai naștere” la lucruri pentru Malchut HaElohim (Împărăția lui Dumezeu) și vrea să te iubească mai mult decât ar putea să te iubească un om. Dragostea lui Yaakov pentru Rachel a fost ceva temporar, dar ceea ce Adonai a făcut prin Leah a fost ceva veșnic. Adonai e drept.

robot sentimental

In perioadele cand nu ma inteleg, cand lucrurile par a nu avea logica, cand durerea e atat de mare ... imi doresc cu disperare sa fi fost robot. Visez cat de bine si frumos ar fi fost. Un soft silentios instalat, acu face aia, acu cealalta si ... tot asa. O durata de viata de .... pai fara sentimente nu cred ca mai conteaza durata vietii ...
Se lucreaza, dupa cum aud mereu, la perfectarea robotilor, vor sa ajunga sa ii faca sa actioneze ca oamenii insa este un element important care nu poate fi inventat, atasat robotului .... si anume sentimentele. Pana la urma sunt un ghem mai lucid, rece, logic sau efervescent de sentimente. Unii par numai cu capul in nori, unii sunt pe punctul de a porni un razboi la prima scanteie .... sunt clasati labili emotional, emotivi, reci, logici si tot asa ....
Dar, cum ar fi daca eu, Cella robot, ma tai in timp ce fac mancare si vad ca sangele incepe sa curga? Robot fiind, ma duc la baie, caut un plasture, curat rana, dezinfectez, aplic apa oxigenata si aplic plasturele. Rana se va vindeca conform reactiilor chimice si biologice ce imi sunt implantate in sistemul dupa care functionez. Dar, Cella om, va incepe sa planga de durere, se va intreba cum a reusit performanta, cat de adanca e rana, cat va dura pana se va vindeca si alte miliarde de intrebari.
Cand am acceptat ca Hristos sa imi devina Domn am crezut ca El va vindeca orice, instant in mine. Sentimente ranite, neincredere in mine si in altii, emotiile se vor tempera aducandu-ma la un nivel excelent, trecutul prefacut in unul de aur, nici o rana nu va mai scoate capul la suprafata ... Si, pentru ca nu a fost asa ... pfoailei ....  De ce nu a vindecat? De ce nu rezolva problema: Cella furtuna? Pai, ce fel de dragoste e asta? Nu a spus El ca va face toate lucrurile noi? De ce nu sunt noi? Eu sunt problema sau El?
In relatia cu El intru total, cu tot cu trecut, cu ranile mele si actionez cu El la fel ca si cu oamenii, cu neincredere. Am informatii distorsionate despre El sau insuficiente si Il acuz de tot felul de prostii si nici nu ma documentez ca sa inteleg ce spune El - cred ca orice zboara se mananca ....
Apoi .... nu stiu de ce am crezut ca si problemele mele de lene, de timpuri lungi cand trag pisica de coada sau tai frunza la caini vor disparea, efectiv voi deveni studioasa, harnica, priceputa si iscusita in toate ...  Neincrederea cu care L-am tratat pana in acel moment nu face ca acceptarea de acum sa vindece tot ce nu am crezut pana acum. Voi trece la puricat orice aud, citesc si vad despre El.
Asa ma bucur ca Biblia e plina de personaje umane, clasate labile emotional: Ilie depresiv, David trece prin toata gama de sentimente iar Petru .... impulsiv, intrebacios, fricos dar curajos, dormic sa cunoasca este transformat intr-un credincios veritabil ....
Doamne, e asa de fain cum ai gandit Tu sa ne faci cu sentimente si nu ne-ai gandit ca pe roboti. Stiu ca pentru Tine e mai greu ca ... ai mai multa bataie de cap cu noi, insa in sfarsit imi place ca am sentimente, ca am invatat sa le tin in frau si sa nu te mai percep prin prisma Lor si sa las credinta sa actioneze asupra mea ...
Sentimentele ma pot conduce sau le conduc .... Am ales sa le conduc ca altfel e jale cu mine, am ales sa cred in Tine nu prin prisma Lor ci dincolo de ele, dincolo de cuvinte, dincolo de experiente ci ... efectiv prin credinta. Pe baza sentimentelor Te percep si pe baza credintei te proclam Domn.
Multumesc ca nu sunt robot si ca m-ai creat atat de minunat!

miercuri, 26 mai 2010

un mac indragostit

Pe marginea soselelor am putut observa acum doua zile macii. I-am studiat, cautat cu privirea prin ogoare, lanuri. Am observat trei parcele parca plantate cu maci si erau ca o pata rosie in camp insa mai mult mi-au placut cei singuratici de pe marginea soselei. Cresteau printre balarii si poate ca din cauza asta i-am apreciat mai mult.
Imi amintesc ca mama a tot incercat sa planteze maci in gradina din fata casei insa in primul an ieseau apoi dispareau. Concluzia ei era ca lor le place salbaticia.
Cand ma uit la lujerul florii de mac nu ma incanta cu nimic. E firav, mladios saracul, atata de paros si urat. Nici verdele tulpinei nu zice prea multe. In varf poarta un boboc paros si urat. Si se inalta, nu devine viguros, nu are nici o prestanta, parca nici o demnitate. Se inalta deasupra balariilor cu putin, mai putin uneori de un centimetru si acolo uratul boboc se deschise intr-o splendida floare ce da farmec unui petec mare de pamant. Uneori florile vecine sunt albe, albastre, mov, galbene .... insa floarea asta rosie are atata demnitate adiind in briza calduta si parfumata.
Ma simt ca o floare de mac. Cresc intre probleme, dureri, necazuri, sunt langa mine toate, uneori tepii lor se infing adanc in lujerul meu urat. Poate ca si lujerul mi-i stramb, diform, urat, gras sau slab, cu cosuri sau acnee vulgara, cu parul numai in vartejuri, cu nasul ce parca si-a uitat masura ... si cu atatea defecte de parca spinii si palamida de langa mine alte motive de ras nu mai au .... iar daca adie un pic vantul e jale cand ele ma inghesuie si parca ma sufoca ....
Plangand imi inalt capul spre cer ... sper ca o sa cresc eu mare, insa lujerul meu nu se face unul puternic, nu seamana cu stejarii ce stau ca soldatii pe sosea, nu seamana deloc ... spinii sunt atata de multi, iarba asta e atata de verde si taioasa si rade de culoarea mea ce parca nu are nici o culoare si cand o bobita de roua danseaza pe firul de iarba ma simt si mai urata ... Dar privesc in sus ... nu stiu de ce cred ca numai uitandu-ma la soare mai pot trai, respira ... Ceva ma cheama in sus, o caldura ce nu o gasesc aici intre colegii mei de pamant nu o dau ... si cresc, si cresc ...
Ajung deasupra spinilor, iarba e mai piticoata ... ooooooffffffffffff, acu pot respira in voie ... ma pot bucura de soare ... deci de la el imi venea caldura ... si prind cate o briza calduta si parfumata si ma legan ... dansez in ea ... dansez de fericire ... si incet, incet bobocul meu parca ia foc si incepe sa se deschida ... efectiv parca extrage tot focul din soare ...
Si spinii rad de mine in continuare, ma numesc naltoaca, natanga, urata ... isi bat joc de mine ... mai vin furtuni si ar vrea sa ma intepe insa parul asta urat are si el rolul lui, ma protejeaza de intepaturi, de insecte ce ar vrea sa ma foloseasca pe post de tobogan ...
Soarele imi zambeste dis de dimineata, imi spune ca i-a fost dor de mine si ... m-am indragostit de el. Ma scald in caldura si lumina lui si frunzele bobocului imi sustin petalele de parca sunt intr-o piscina de caldura si lumina si dansez de fericire in brize mai mult sau mai putin parfumate ....
In momentul cand am inteles ca Dumnezeu imi e Tata si ca suveranitatea ii e impletita cu bunatate, sfintenia cu har din belsug, omniscienta cu mila si imuabilitatea cu intentii si planuri bune pentru mine nu imi mai e frica de El. Daca ma uit numai la ce e in jurul meu si le compar cu Dumnezeu imi vine sa mor dar El imi descopera bunatatea, harul, mila, intentiile Lui bune, dragostea ce o are pentru mine si ce nu se schimba. Cand inteleg ca si-a trimis Fiul sa moara pentru mine si ca numai asa sunt adoptata si numai asa eu, cea urata, cea dintre spini incep sa seman cu El ... incep sa infloresc, incep sa dansez de fericire, incep sa ma las purtata de briza calduta si parfumata. Si-a trimis Duhul sa ma invete sa dansez, sa ma bucur, sa fiu ca El.
Am in mine esenta de Dumnezeu pentru ca sunt fiica Lui.
Dansez de fericire, de bucurie inconjurata de balarii pentru ca deasupra lor imi ridic capul, deasupra lor infloresc, deasupra lor e cel de care sunt indragostita ...
Ma simt ca o particula de praf ce danseaza intr-un fascicul de lumina dintr-o raza de soare la ani lumina distanta de acesta ... dar stiu ca voi ajunge sa vad Soarele, sa Il vad pe Tata ... pana atunci stau intre spini ...

marți, 25 mai 2010

muzica vine ...

Sambata, 29 mai 2010, incepand cu ora 17.00, la Fundatia "Filocalia" va avea loc Festivalul "Dincolo de cuvinte". Dupa ceva vreme, Chris va reveni la Iasi unde ... va caaaaanta ...


Denisia ii vinovata

Denisia zice ca eu am un blog prietenos si drept urmare, mi-a dat si un premiu. Cui sa il dau, cui sa il dau? Pai ... celor in inima carora am incaput si eu si se stiu ei bine ...

Cine e Dumnezeu?

Cine e Dumnezeu? E un tiran, un standard coplesitor, crud, ingrozitor.
Cand lucrurile nu merg cum vreau eu, cand primejdia e cumplita, cand coltul unde sunt e atat de mic si sunt stransa puternic cu usa de boli, necazuri, dureri de tot felul ridic pumnul spre cer, ma enervez, bocesc, mai urlu, Ii pun tot felul de intrebari si apoi manioasa ca nu se intampla nimic din ce vreau eu incep sa Il iau la intrebari. Una insa predonima. Cine esti Tu?
Am descoperit (ce au descoperit altii) patru caracteristici pricipale: suveran, sfant, omniscient si imuabil.
Nu-mi convine suveranitatea cand peste mine vine tsunami dupa tsunami si Il iau la intrebari. E El in control? Mai e acolo? Mintea mea ingusta si mica nu poate concepe ceva ce nu are data nasterii, conceptiei, fabricarii. El e fara inceput si fara sfarsit ... nu imbatraneste, nu e supus schimbarilor timpului. El e Domn peste Univers - adica peste tot. Peste tot? Adica peste oameni, popoare, natiuni, razboaie, stele, nori, planete, stie de vulcanii ce pufaie sau ce dau in clocot si aduc oamenii cu picioarele pe pamant verificandu-si atotputernicia.
El e Sfant adica fara pacat, fara vina, curat, perfect. In lumea mea mica si ingusta nu am nimic perfect, totul e supus degradarii si e impur ... stare de perfectiune nu exista. Ma joc cu termenul constienta fiind ca aici nu exista asa ceva. Tot ceea ce face El e perfect, curat, fara ganduri ce nu-s bune, fara intentii neclare, nici o nuanta de gri in nimic. Dar cand imi cere sa fiu sfanta, imi cere imposibilul, imi cere un standard de neatins ....
Omniscienta Lui ma face sa fug de El, pentru ca imi stie orice gand, intentie, orice cuvant rostint sau nerostit, orice fapta ascunsa sau nu, orice privire si mai mult de atata, stie trecutul, prezentul, viitorul meu si al tuturor. Si nu numai atat, stie orice lege de orice natura ar fi ea, stie orice lucru care a fost, este si va fi, stie orice despre oricine, oriunde si oricand. NIMIC nu ii este ascuns. NIMIC nu este fara EL, NIMIC nu ii este necunoscut. NIMIC nu il ia prin surprindere. Valeeeeeuuuu ... totul despre mine ii e descoperit si mi-i teribil de teama ca ma stiu eu ce imi poate capul ....
Si pe deasupra este imuabil adica neschimbator. El nu se schimba orice s-ar intampla, ceea ce El a planuit e perfect si isi duce la implinire planul. Nu isi schimba deciziile in ce ma priveste cand eu ca nesimtita ridic pumnul spre cer uitand cine e Dumnezeu si cine om, cand ridic spranceana si ironic in gand intreb: "Cum o sa o scoti la capat?", "Crezi ca poti face asta?" sau cand nu ii dau nici o sansa de reusita la ce visez eu ....
Cel fara inceput si sfarsit, cel ce e Suveran peste Univers, peste tot ce misca sau nu, peste popoare, pamant, planete, stele, galaxii, Cel ce e de trei ori sfant - nu numai Sfant ci de trei ori Sfant, cel ce stie TOTUL despre TOT, TOTI, TOATE, de oriunde, oricand, cel ce nu isi schimba starea de spirit, atitudinea, deciziile, dragostea, bunatatea, indurarea, credinciosia este TATAL meu.
Ma trezesc uneori crezandu-ma buricul pamantului, mare si tare si mareata de da peste - nu stiu de unde atata nebunie si uit care imi e locul si starea dar trebuie sa recunosc ca mintea mea e mica si nu pot percepe si cuprinde in deplinatatea lor acesti termeni despre Tatal meu. Ii pot defini cu ceea ce spune DEX-ul sau din Biblie sa extrag un soi de definitie si sa gasesc caracteristici dar ca sa ii inteleg pe deplin .... nu pot. Si nu o pot face pentru ca sunt om, pentru ca sunt limitata, pentru ca sunt inca pe pamant ...
Dar, Cel Suveran, de trei ori Sfant, omniscient, imuabil m-a infiat prin sangele Fiului Sau si a devenit Tatal meu. Mi-i greu sa percep 100% asta, pana si ideea pare incredibila insa cred ce a spus El pentru ca El stie ce spune si fiind are calitati ce eu nu le am si nu-si ia cuvantul inapoi orice prostie mi-ar debita mie capul ...
Daca ii ascult pe filosofi vor incerca sa imi demonstreze cine e El, ca exista sau nu si ... daca cineva vrea sa iti demonstreze ceva o face cu sau fara argumente numai ca filosofia are limite, cunoasterea are limite pentru ca cei ce se "joaca" cu ideile filosofiei, stiintei sunt oameni iar Tatal meu e Suveran.
"Aveti grija cum va purtati cu mine pentru ca Tatal meu conduce lumea."

luni, 24 mai 2010

am nevoie de Tine

Traiesc intr-o lume reala, insa aud povesti ce par desprinse din ireal, din cosmaruri si sunt socata, muta. Unii din cei ce povestesc sunt prieteni de-ai mei, unii sunt simple cunostinte, unii sunt straini ... dincolo de masti, de zambete afisate cat mai estetic, dincolo de un comportament cat mai corect, cat mai moral se ascund inimi frante, ranite, se ascund strigate si urlete ale inimiii.
Unde era Dumnezeu cand mi s-a intamplat trauma, abuzul (fizic, verbal, emotional), tradarea, ....? De ce mie? De ce o viata de suferinta, singuratate, parca una de blestem? Daca eu am incercat sa traiesc frumos de ce m-a lovit boala asta ce ma desfigureaza, ce ma transforma in monstru, in cadavru?
Nu stiu ce sa raspund, efectiv cuvintele parca s-au evaporat, mintea e ca o foaie alba de hartie.
Ma gandesc la femeia samariteanca. Fusese casatorita de cinci ori - ma rog, cinci barbati a avut. Vine la fantana cand toata lumea sta la umbra, in casa pentru ca e respinsa de femeile din cetate, e blamata pentru felul ei de viata, privirile ucid, vorbele sunt cutite infipte bine in inima ei fragila, barbatii se mustacesc cand o vad si o dispretuiesc ... copiii au fost invatati sa o evite ... e o renegata, se simte blestemata ... face umbra pamantului degeaba ... oooooof si la fantana e un barbat. Atata a sperat sa nu fie nimeni, sa nu trebuiasca nici macar sa faca conversatie de convenienta ...
Dar, bine ca e un strain ... sa speram ca nu va cere nimic, nu va zice nimic ...
Numai ca strainului ii este sete si ii cere apa. E evreu dupa cum arata si evreii ii considera caini pe samariteni. Acu si el cerandu-i apa ii arata dispretul? De ce fugi de aia nu scapi? Insa strainul asta nu pare a fi dispretuitor ... ba chiar pare politicos, pare diferit ... si vorbesc de apa, de Dumnezeu, de apa vietii, ... viata ei e adusa in discutie socant, insa nu in asa fel incat ea sa fie acuzata, ofensata ...
Strainul asta ii stie inima, stie dorurile ei, pare a ii intelege durerea ... pare ca sinte inima ei ranita, aude strigatele si urletele inimii ei ... La sfarsitul convorbirii, intreaga cetate arata respect celei ce plecase cu cateva ore mai inainte vai de steaua ei dupa apa.
Ma uit la David si il gasesc uneori atata de fericit vorbind cu Dumnezeu, plin de pace de parca e un copil satul si proaspat spalat si schimbat. Dar il vad si cu inima tremurand, cu inima franta, urland de durere ... si cauta disperat ajutor iar ajutorul dat de cei din jur nu e de nici un folos, pare ... inexistent.
Inima nu isi gaseste mangaiere in raspunsuri de genul: habar nu am ce sa spun, nu stiu de ce se intampla astea cu tine si ... altele la fel. Inima cauta si urla dupa ajutor ce nu e gasibil in uman, in real. Are nevoie de ajutor din afara, are nevoie de mangaiere, pace, alinare, iertare, raspunsuri ce nu se gasesc in real, in uman ci le gaseste numai la Dumnezeu.
Vreau sa te vad Dumnezeule, vreau sa Iti vorbesc ... am atata nevoie de Tine, am atatea intrebari, am atata nevoie de raspunsuri ... atata nevoie de Tine! Unde esti? In cer? Eu vreau sa fii aici cu mine, sa imi raspunzi, sa ma iubesti, sa ma alini, sa vorbesti cu mine, sa linistesti inima mea asa cum a facut Isus cu marea, sa vindeci inima si trupul meu, sa Te simt ...
Da, imi esti Tata ... vreau sa Te vad, vreau sa Te aud, vreau sa Te cunosc ...

sâmbătă, 22 mai 2010

ea zice una, el intelege alta

Anna

bunicu

Bunicul de pe mama, cu care eu seman bine, a fost trimis de cei din conducerea Primariei sa vada ce e cu pocaitii. Ce discuta ei acolo, ce se intampla, fac politica, discuta oamenii .... ? Bunicul era un petrecaret, pe vremuri nuntile tineau vreo trei zile iar bunicu dansa pana se termina nunta si apoi o saptamana statea in pat cu febra musculara, nu era betiv insa fuma de rupea. Bunica, o mana de femeie cand l-a auzit unde se duce, bisericoasa fiind si-a pus mainile in cap. Ce sa faci acolo? Te-ai prostit?
Si, bunicul s-a dus. A ramas soscat ca oamenii cantau, se rugau. Oamenii cunoscuti din sat deschideau Biblia, citeau si explicau pasajul, apoi gaseau aplicatii practice; pai ii stia pe oamenii astia de cand se stia el ....
A doua zi a fost intrebat cum a fost si a zis ca a fost frumos, nu s-a discutat politica insa mai are de urmarit. Conducerea a fost incantata de devotamentul bunicului meu si il laudau pentru ravna. Numai ca pe bunicul l-a fascinat Hristosul de care discutau oamenii de acolo si a decis ca vrea sa Il urmeze.
A anuntat-o pe bunica care s-a facut foc si para. "Or sa te dea repede afara ca nu te poti lasa de fumat si de dansat, ai sa vezi tu". Numai ca nu l-au dat afara. S-a dus si le-a spus: "oameni buni, eu cred ca spune Hristos, vreau sa merge pe urmele Lui insa eu de fumat nu ma pot lasa, mai pot veni aici?". S-au uitat la el si i-au spus: "Costica, noi nu putem sa te convingem sa nu mai fumezi insa Hristos te va ajuta sa nu te distrugi, nu stim cum o va face insa stim ca o va face."
A "trebuit" sa renunte la politica si functie si a facut-o bucuros.
Imi amintesc cum ne povestea cum s-a lasat de fumat. Intre casa lui si locul unde era biserica, era o rapa cu sapte fanatani (o albie mai mare a unui paraias am prins-o eu) si se intorcea de la biserica unde tocmai se vorbise despre stapanirea pacatului. Hristos a murit pe lemnul crucii ca sa ne elibereze de pacat, de robie si fusese atata de incantat de ceea ce auzise iar el mergea pe drum fumand ... Se uita la tigara, trage un fum si mediteaza ... Hristos ne-a facut liberi .... pai daca El ne-a facut liberi eu de ce mai pufai din tigara asta? Adica o tigara ma robeste pe mine ditamai barbatul? A luat pachetul si la aruncat in parau hotarat sa nu mai fumeze. Nu stiu ce data a fost insa ne povestea ca de cate ori trece pe la rapa isi amintea ca Hristos l-a eliberat de pacat si robie, de hotararea de a nu se mai lasa rob pacatului.

gandindu-mi gandurile

Cand eram copila si numai intrebari imi treceau prin cap, mama imi spunea: "lasa-ma sa imi gandesc gandurile". Asta insemna sa mai tac si eram asa disperata ca mama atunci avea chef sa isi gandeasca ea gandurile ei ... Ma intrebam ce ganduri are mama, ce e asa de gandit?
Meditatia am asociat-o cu yoga si practici de intrari in absolut, de goliri a mintii si am fugit de ea. Cand insa oameni cu capul pe umeri si picioarele pe pamant mi-au explicat ca meditatia inseamna ca iti iei timp, sa te opresti din tumult, din viteza cu care imi turez zilele si sa stau de vorba cu Dumnezeu, sa Il cunosc, sa Il ascult, sa contemplu creatia, sa Il las sa ma linisteasca .... s-a facut lumina. Aaaaaaha, adica nu inseamna ca imi golesc mintea si sa cred ca transced in nu stiu ce lumi ci sa mi-o umplu cu Dumnezeu, sa gandesc dincolo de piciorul broastei, dincolo de telenovele, moda, banal, pueril, vulgar ....
Am ramas fascinata cand am citit biografia unor oameni ce isi luau cate 40 de zile de cateva ori pe an de post, rugaciune si meditatie ... Oameni pe care Dumnezeu i-a schimbat, prin ei Dumnezeu a schimbat atatea vieti ....
Prietenii mei rad de mine ca eu numai printre ganduri sunt dar ... deciziile trebuie gandite, analizate, noi lucruri contemplate, conexate, dezbatute .... descoperite.
Dar ca sa fii provocat la discutii mai profunde ai nevoie de oameni ce gandesc profund sau sa iti creezi un partener de discutie imaginar. Ma simt binecuvantata avand langa mine prieteni si oameni provocari. Am un prieten, un om foarte destept ce imi spune ca nu poate vorbi cu oricine. Il cert si-i spun ca nu e normal sa nu vorbeasca cu oamenii, ca unii sunt mai dotati, altii mai putin, ca trebuie sa acorzi o sansa si celui ce ... nu poate conexa mai mult. El insa imi spune ca nu poate. Imi place cand pornim o discutie si in timp ce el se tine de  teorie eu apar cu partea aplicabila vietii si de aici ne "certam" si el se agita iar pe mine ma pufneste rasul cand il vad "agitat ca un Pepsi".
Banuiam o idee insa recent am gasit-o scrisa si de aici am dedus ca banuiala mea e de fapt o realitate. Am cerut schimbare in viata mea, am cerut Domnului sa ma schimbe cum vrea El insa ca si in Caragiale "fara sa se schimbe nimic". Atunci intervine Dumnezeu mai aspru si mai dur si inlatura pe cei ce m-ar defocaliza de la schimbare, mi-ar impiedeca cresterea si asta ma face sa ma asez in fund si sa bocesc. Uneori insa izolarea e si mai mare ... pana cand raman numai eu cu El, fata in fata, fara loc de intors pentru mine. Nu e nimeni care sa ma perturbe, care sa ma defocalizeze ... legaturile par moarte cu prietenii, cu cei din jur .... iar eu sunt la "framantat" .... Parca as fi cazonac. Si pentru ca am framantat cozonac stiu ca cu cat il framanti mai mult, cu atata e mai pufos, mai frumos ...
Ce discut? Despre ce? Dupa cate discutii pot spune ca si ucenicii ce s-au intalnit cu Isus pe drumul Emausului: "Nu ne ardea inima in noi cand ne vorbea pe drum si ne deschidea Scripturile?" Luca 24:32. Ce parteneri de discutii am? Ma provoaca sa Il descopar pe Dumnezeu mai mult? Ma lasa sa Il vad prin ochii lor? Imi deschid orizonturi ce pana atunci pareau inchise? Sau banalul, barfa, despicatul in miliarde a cunostintelor ne sunt discutiile? Moda, trendul, politica, criza, mondenul si cine mai stie ce subiect imi ocupa si imi pierd timpul?
Doamne, asa multumesc pentru oamenii si prietenii provocari ce i-ai asezat langa mine, pentru cei ce ma scutura bine ca sa gandesc, ca sa vad, pentru cei ce cu frumosul ma indeamna sa visez, sa cercetez, sa patrund dincolo de obisnuit, de palpabil, de cuvinte, de idei ...
Multumesc pentru comorile ce le-ai asezat sa ma slefuiasca si sa ma ajute sa ma ridic din noroi si sa ma inalt.
Multumesc pentru ca de la ei am invatat ca valorile nu sunt idei absolute ci sunt realitati traibile, caracterul nu e o definitie ci e o lupta cu tine insati pentru slefuire si bataliile din care am adanci cicatrici sunt de fapt victorii nebanuite de multi. Multumesc pentru indemnuri, pentru ca ma scoti din tumult, din viteza, din banal si ma provoci sa ma inalt si nu numai pe varful degetelor ...
Imi gandesc gandurile ....

vineri, 21 mai 2010

pentru Denisia

Denisia http://inalbvorbim.blogspot.com draga sper sa iti placa ;) premiul.

Capsuni in aer

premianta

Octavia http://rascumparativremea.blogspot.com/2010/05/premii-vesele.html m-a premiat cu imagini vesele.
Le dau mai departe la toti cei ce vor sa zambeasca cand vad niste ceapa zambind.

inotand in iubire

Doamne imi place ca ma iubesti, imi place ca ma ierti si e atat de bine, ma eliberezi. Multumesc pentru ca L-ai trimis pe Isus sa moara pentru mine, sa invie, sa biruie moartea, sa ma aduca la viata. Dar, am o problema Doamne ... nu pot iubi. Nu cumva ceva ii gresit, stramb in mine? Si ca sa fie si mai cumplit Tu pui standardul iubirii atat sus. "Iubiti-va unii pe altii cum v-am iubit Eu, pana la moarte si inca moarte de cruce". Sa iubesc pana la a-mi da viata? Sa iubesc cand nu merita? Sa iubesc cand ma calca in picioare, cand demnitatea, mandria, reputati mi-i praf? Sa nu ma razbun? Sa iubesc? Adica nici macar in gandurile mele sa nu il blestem, urasc? Sa iubesc cand sunt sufletul mi-i sfasiat? Dar ... nu pot, ... e prea mult ....
"In vechime porunca era: sa nu ucizi iar Eu va spun ca cine spune fratelui sau prostule, este un ucigas".
Dar, eram nervoasa, Tu nu vezi ce mi-a facut? Trebuia sa tac? Sa nu spun nimic?
"Samanta de rautate, razbunare, gandul plin de manie cand apar in inima ta, scoate-l. Timpul n-o acopere, ucide, rezolva ci o face sa duca la crima. E doar la un pas distanta. Iubeste!"
Sa iubesc? Sa iubesc .... sa iert, sa iert prefacandu-ma ca nu aud, sa iert cuvintele, faptele, greselile, sa iert .... Doamne, de una singura nu poooooooooooooooooooooooooooooot. Am nevoie de Tine, am nevoie sa las Duhul tau sa ma schimbe, am nevoie de putere se la Tine ... Te rog ajuta-ma!
"Cella nu lasa invidia sa te intristeze, iubeste. Nu lasa gandurile de ura, razbunare sa isi faca cuib. Nu lasa ambitia sa te duca la manie, la vorbe grele, nu lasa in inima ta rautate, manie, viclenie, dispret .... Iubeste."
Doamne, era usor daca spuneai respect. Nu era implicata inima, era numai mintea insa .... cand clocotesc si sentimentele o iau pe aratura trebuie sa pun mintea sa isi faca treaba ca ea e logica si drastica. Mintea e cea ce trebuie sa conduca inima pe drumul cel bun.
Sa iubesc! Iubind pe cel ce nu merita, intr-un fel mor fata de mine si invii iertand, uitand, iubind. Iubind devin ca Tine ....
Doamne, am mai gandit si am realizat ca si eu dau cu bata in balta, si eu gresesc, vorbesc anapoda, fac gesturi fara sa le gandesc, actionez uneori gresit de parca mi-as fi lasat creierul in concediu si cand fac asta as vrea sa fiu iertata, as vrea sa mi se arate mila, indurare .... iubire.
Si stii, cu Tine alaturi e mai usor. Uitandu-ma la Tine, gandind sa iubesc pana la moarte, lasand Duhul sa ma invete, mustre, sfatuie nu e chiar atata de imposibil ... chiar de e greu uneori de numa ... nu-i imposibil.
Vreau sa iubesc! Vreau sa iubesc! Vreau sa iubesc!

joi, 20 mai 2010

indiferent de circumstante ...


The Story of Zac Smith from NewSpring Media on Vimeo.

scrisoare

In fiecare secunda ma schimb, sunt in proces de schimbare, daca ieri vedeam unele evenimente intr-un fel, azi le vad altfel. Ieri un cuvant m-a afectat intr-un fel, astazi e diferit. Ma schimb mereu. Nu mai sunt ce am fost ieri. Cunosc alti oameni. Influenta unora am descoperit ca nu e buna si incet, incet m-am departat iar de cei de care fugeam, m-am apropiat si ii descopar.
Totul e in schimbare, in miscare, in proces. Socant insa descopar pe cineva ce nu se schimba, ce nu se transforma. E vorba de Dumnezeu. Da, dar El e sus in cer, eu jos pe pamant. La fel de neschimbat e Cuvantul Sau, la fel de actual, la fel de direct pentru orice generatie, la fel de provocator in orice situatie de viata as intampina.
Dar, ... e scris deeeeeemult si istoria s-a schimbat. Sunt atatea carti, atatea ce o combat, atatia ce o desfiinteaza, ce o defaima ... Ce sa mai cred, ce sa mai inteleg? Atatea filosofii ...
Ce cred? In cine ma incred? Am decis pentru mine personal sa cred ca Dumnezeu e creator, ca El e inceput si sfarsit, ca si-a trimis Fiul sa moara pentru mine si prin sangele Sau sa fiu mantuita, sa traiesc dupa cum imi spune El, sa cred ca Duhul Sau e in mine, sa cred ca dupa moarte ma asteapta o vesnicie cu El. Decizia asta m-a ajutat sa imi clarific ideile, aspiratiile, prioritatile, valorile.
Imi place sa citesc, e un hobby destul de costisitor insa nu renunt la el chiar de ar inseamna reducerea portiilor de mancare. Citesc de cand am inceput sa buchisesc literele si de atunci ... tot citesc. Mi-am pierdut timpul si energia cu prostiii pe care nu dau doi bani acum. Sunt cateva criterii pe care le am cand imi aleg cartile. Despre ce e cartea? Cine o scrie? Ce stiu despre autor? Cine il recomanda? Ce idei valorifica cartile pe care le citesc.
Cartile ce le citesc ma ajuta sa ma imbat cu apa rece? Cat ma ajuta sa il cunosc pe Dumnezeu? Cat din ele ma ajuta sa imi pun intrebari, sa Il vad pe Dumnezeu mai mult decat inainte, sa ma provoace sa traiesc viata mai aproape de Dumnezeu? Cata valoare are Bibia pentru mine? Are?

Dar Biblia e pentru evrei ... si e veche si nu mai e relevanta si e plina de contradictii iar noi suntem romani si traim in epoca moderna si ce aplicabilitate mai e azi?
Da, Vechiul Testament vorbeste despre istoria poporului Israel impletita cu a altor popoare, insa Noul Testament ne spune despre Fiul Lui Dumnezeu ce a murit pentru toti (indiferent de nationalitate, culoare a pielii, limba, fus orar). Biblia, e Cuvantul Lui Dumnezeu scris pentru noi, pastrat cu acuratete pentru noi, combatut pana la extreme iar in final recunoscut ca e drept ce scrie in acest Cuvant.
David, celebrul David spune: "Strang Cuvantul Tau in inima mea ca sa nu pacatuiesc impotriva Ta". Adica invat, citesc, studiez, meditez la ce spui Tu, mi le asez in inima mea ca sa invat cum sa traiesc, ca sa traiesc cum spui Tu, ca sa nu pacatuiesc, sa nu calc legile Tale, sa nu Te supar. Tu nu te schimbi, Tui esti acelasi, eu sunt cea ce se schimba, eu sunt cea ce acum gandesc intr-un fel si in secunda doi gandurile imi sunt total pe dos, eu sunt o contradictie in termeni.
Imi amintesc ca am primit o scrisoare din partea unui baiat indragostit pana peste urechi de mine. Nu-l placeam deloc. Nu mi-a placut ce scria ... nu ma atingea nici un cuvant de acolo de nici o culoare, nimic din ce scria acolo. Avea greseli gramaticale, imi interpreta faptul ca fusesem draguta cu el si eu nici nu il bagasem in seama.

Dumnezeu insusi imi trimite o scrisoare de dragoste .... mie, cerebralei, umanei, pacatoasei Cella. Las Duhul din mine sa ma ajute sa inteleg ce vrea sa spuna, sa vad contextul, sa ma documentez, sa Il las sa imi explice ce pare enigma, sa ma ajute sa inteleg dragostea Lui, sa mi se descopere ....
E o scrisoare veche ce o tin aproape pentru ca eu ma schimb, ma maturizez insa ea ma aduce la realitate, ma aduce langa Cel ce ma iubeste mai mult decat imi pot imagina. E scrisoarea ce imi spune despre El, despre Tata. Ma ajuta sa Il inteleg, sa ii inteleg dorurile, sa vad ce iubeste, ce isi doreste, ce viseaza pentru mine. O citesc mereu si mereu si iar ma intorc la ea ... pentru ca expeditorul mi-a promis ca ma ia acasa la El si e o casa ce nu poate fi descrisa in cuvinte, de o frumusete de nedescris iar cel ce o scrie ... ma asteapta ACASA.
Despre asta citesc in scrisoarea mea, despre asta gandesc, meditez, visez ...

miercuri, 19 mai 2010

descoperire .... Adelina Halmajan

Cu vreo trei ani in urma imi trimite cineva un clip cu o tanara, mi-a placut melodia si am mai cautat cateva. Apoi am vazut-o  anuntandu-ne noile melodii sau albume pe canalele de socializare. M-am gandit .... iiiii, ia uite cineva isi face publicitate ....
Soc total cand o vad implicata in niste coonversatii, cand aud povestind de ea si ... mama mama parca ar fi sora mea mai mica la ce spune. Reiau clipurile ... nuuuu, e prea frumoasa ca sa fie atata de comunicativa ... vorbesc din nou cu ea si nimic schimbat in atitudine, povestesc de viata cu ea si trebuie sa recunosc ca am judecat-o fara sa am habar de ea, fara sa vorbesc vreodata cu ea.
Adelina Halmajan locuieste in State insa e moldoveanca de-a noastra din Botosani si e mandra de asta (atata ii trebuie sa nu fie).
Ade draga, ma bucur atata de mult sa te cunosc, sa te am printre oamenii dragi mie, sa te ascult si sa ma las incurajat de tine.
   
 

m-am logodit si ma duc ACASA

Inainte de a implini cinci ani, bunicul de pe tata a murit. Imi placea sa merg la el ca imi dadea dulciuri, le pastra pentru mine. Cand deschideam poarta si intram in curte il vedeam iesind din casa, efectiv fata i se lumina, ma lua in brate, ma pupa si ma luptam cu el ca avea mustata si ma intepa iar el radea de mine de numa.... Negociam ca stau la el in brate numai daca imi da dulciuri si ... el intra in mintea mea cu toate ca stia ca eu stiam unde tine toate dulciurile.
Intr-o seara, unul dintre verisori mi-a adus o ciocolata mare cu invelis albastru si cu un pod frumos desenat pe ea. Eram la bunicu in vizita si el a inceput sa ma tachineze ca ar vrea niste ciocolata. I-am spus ca nu vreau sa ii dau, ca ii a mea, are si el una si sa si-o manance pe a lui. Dar el o tinea una si buna. ...plangand, am rupt cat am putut de incet invelisul la ciocolata ca sa nu rup imaginea si o bucatica mica de ciocolata i-am dat-o bunicului. El i-a rugat pe toti sa iasa afara si m-a luat langa el, mi-a sters lacrimile, m-a pupat si mi-a spus ca ma iubeste atata de mult si mi-a dat de langa el o alta ciocolata tot asa mare dar cu invelisul rosu, iar bucatica care voiam sa i-o dau lui, mi-a zis sa deschid gura si sa mananc eu ciocolata. Eram atata de fericita ...
In acea noapte bunicu a murit.
Mi s-a explicat ca e in cer, ca e la Domnul Isus insa cum sa fie in cer cand eu il vedeam in cutia asta mare si urata si in camera asta unde e frig. De ce toti plang? Bunicu facea tot felul de farse si ma asteptam sa se ridice si sa inceapa sa chicoteasca asa ca o bateam pe mama la cap sa imi spuna daca asa va face. Mama imi facea semn sa tac. A venit tata, m-a luat in brate si m-a dus langa sicriu. La ureche l-am intrebat daca pot sa pun mana si mi-a zis ca da. Soc total, bunicu era rece. Acolo, la capul bunicului am inteles o realitate a vietii si anume moartea. Trupul ramane aici, dar sufletul pleaca. "Daca Il iubesti pe Isus si accepti ca a murit pentru tine atunci vei merge la El, te vei intalni cu bunicul."
Intre timp, unchi, matusi, ceilalti bunici, verisori, prieteni, apoi tata au plecat ACASA.
E usor de vorbit de iad ... daca o zi e grea sau vreau sa povestesc ceva ... cosmar, iadul pe pamant; adica durere, necaz, te sufoca durerea, regrete, lacrimi, gemete de durere .... Dar despre cer? Ce pot sa spun despre cer? Cine e in cer? In Vechiul Testament, poporul evreu este tratat ca sotie a Lui Dumnezeu dar Noul Testament schimba lucrurile. Vine Isus, traieste printre evrei si neamuri (adica si alte nationalitati), moare si invie si pleaca numinadu-i pe cei ce vor crede in El, mireasa. Adica eu dupa ce am crezut in El mi-a devenit logodnic.
Daca sunt intrebata cine e Isus, imi e usor sa vorbesc in termen de Mantuitor, Salvator, eliberator, Fiul Lui Dumnezeu, Cuvant. Insa Logodnic? ... suna ciudat si oamenii se uita repede unde e usa. Isus se va intoarce sa isi ia Biserica, adica pe toti cei ce cred in El. Pavel, explica clar ca suntem logoditi cu El si ... daca Il vad Mantuitor, Fiul Lui Dumnezeu Il tratez cu respect, cu cinste insa ... nu Il iubesc ... mintea nu poate concepe prea multe ... dar inima a inteles mai bine ce e cu Logodnicul si citind ce scrie in Biblie despre El, L-am lasat pe Duhul ce L-a trimis Dumnezeu in mine dupa ce am acceptat ce a facut Isus sa imi vorbeasca despre El, sa imi spuna si despre El ca logodnic. La inceput ma distram ... eu sunt umana, cum sa imi fie El logodnic ... sa ma iubeasca ca un logodnic ... Ok, se intoarce dupa biserica, eu fac parte din ea ... dar ca logodnic? ...
Isus nu ne trateaza la gramada, ca pe un sac de cartofi ... ci individual, pe fiecare in parte, vorbeste cu mine, imi pregateste un loc, .... mie adica Cellei ... wow, ce taaaaare.
Adica ... cerul e casa unde voi pleca sa imi intalnesc logodnicul? In cer ma voi intalni cu Tata - Dumnezeul cerului si al pamantului si cu Logodnicul Meu. Interesant e ca ... datorita lui Isus eu pot vorbi cu Tata, insa mi-i greu sa gandesc la El in termeni de logodnic ... pentru ca suna ciudat pentru mintea asta ... ingusta.
Inima insa imi zice ca-s bleaga, ca ea stie cine ii e logodnic si ca Il iubeste si se cearta cu mintea mea despre asta. Ma trezesc ca mi-i dor de cer, mi-i dor de Tata, mi-i dor sa Il vad, sa Il aud si sa imi cunosc Logodnicul.
Vreau ACASA.

marți, 18 mai 2010

vis aproape implinit ....

Am un prieten ce stie sa cante nu gluma. Si, de vreo  sapte sau opt ani il rog sa vina la Iasi sa cante, insa ... asa in stilul lui finut m-a tot dus cu zaharelul. Dar, saptamana viitoare, pe 29 mai 2010 de la orele 17 la Fundatia Filocalia din str. Smardan nr.13 va cantaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa in sfarsit la Iasi si nu doar pentru mine ci pentru toti cei ce vor sa participe ca spectatori la Festivalul "Dincolo de cuvinte".
Prietenul asta al meu se numeste Chris si mai mereu pe blog la mine sunt clipuri cu melodii de-ale lui. I-am cerut sa imi dea o idee ce clip sa postez acu si ... m-a intrebat: "e chiar nevoie?". Da, el e asa mai dragut, finut si modest decat mine si ... oricum o sa ma "sapuneasca" dupa ce citeste ce am scris dar, ma risc.

minunata sau ordinara?

Sunt singura fata din familie si e clar ca sunt diferita de fratii mei insa cand gandesti fratii Profiri nu poti sa gandesti de toti ca fiind unu pentru ca suntem diferiti, cu talente si abilitati diferite. Desi avem aceeasi mama si tata, rapid se poate observa cat de diferiti suntem. Si parintii au trebuit sa ne trateze diferit, pentru ca raspundeam diferit la anumite cerinte.
De mica mi-au spus ca sunt unica, ca nu e nimeni ca mine si ma uitam cu neincredere la parintii mei. Cum adica nu mai e nimeni ca mine? In familie inteleg asta, insa in lumea asta mare, chiar nu mai e nici o fata care sa imi semene? Adevarul e ca nu ar fi asa bine daca ar mai fi una, dar ... ideea de a-mi intalni propria personalitate in cineva la fel ca mine ... suna interesant.
Insa altceva ma lasa mereu muta de uimire.Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Psalmul 139:13-14.
Adica Tu, Dumnezeul cerului si al pamantului ai stat si m-ai tesut in burta mamei? Mana Ta mi-a tesut celulele ce s-au divizat si ... ai asezat venele ce nu prea stau ca in cartea de anatomie insa functioneaza bine. Si ai pus si alunite ca si cum Te-ai fi jucat cu ele ... ai ales culoarea ochilor si ai decis sa se schimbe in functie de starea mea de spirit ... Dar mai mult de atat, ma numesti minunata. Eu? Minunata? Sigur? Eu mi-as lua ca atribut ultima parte a cuvantului extraordinara. Tu ai o alta parere despre mine insa ... ma numesti minunata pentru ca sunt faptura mainilor Tale.
Pe Adam L-ai creat din tarana, pe mine din doua celule ce s-au tot divizat si apoi le-ai tesut si ... nu la razboiul de tesut pe banda rulanta ci in burta mamei si ai decis sa ma faci unica si mai mult de atat, minunata ....
Sunt singura fata a familiei Profiri, unica. Dar, ... sunt singura Cella ce exista si alta nu va mai fi iar asta mi se pare ... efectiv extraordinar. Ca sa fiu realista, ar fi cam naspa atata incapatanare pe pamant si daca ai avea atatia intebaciosi ca mine, Te-ar lua durerea de cap ...
Si, fiecare om de pe planeta asta e unic, adica la fiecare ai stat sa il tesi acolo in burta mamei lui, ai pus talente, daruri, abilitati ... unii sunt poeti, cantareti, scriitori, unii deosebesc stelele, unii sunt bucatari exceptionali, fiecare diferit, fiecare minunat ... Cum? Minunat? Fiecare om? .... 
Nu a existat un prototip si noi sa fim copiii sau rateuri sau rebuturi ... fiecare e unic, e minunat ....
Am prieteni care au frati si surori multe, imi place sa ma gandesc la ei in raport cu ceilalti din casa lor si sa le vad unicitatea, la unii caldura cu care te inconjoara, unii sunt visatori, altii realisti si tot asa ... insa fiecare e diferit ...
Dar mai e ceva ce ma lasa cu gura cascata ... ne iubesti pe toti la fel, ne asculti pe toti si ... suntem vreo 5-6 miliarde acu pe pamant. Ma minunez gandindu-ma ca nu esti ocupat niciodata pentru mine, ca nu ma pui in anticamera sa astept sa iti termini sedintele, ca nu apar situatii de urgenta, ca nu se intampla nimic care sa Te surprinda, ca Tu esti in control ... ca pot veni la Tine sa iti spun ca mi-i dor, ca ma doare, ca mi-i greu, ca-s fericita, ca nu pot ierta sau uita, ca as vrea sa iubesc si nu pot, .... 
Sunt minunea Ta de fata ... eu minunata? Cum sa nu te iubesc? 
Imi place atat de mult filmul "Anna si regele" si una din scene ma emotioneaza enorm. Regele e in sedinta, unchiul lui il sabota iar el nu stia asta si era un fel de consiliu de razboi insa apare fiica preferata regelui, trece printre ministri, se urca in bratele regelui, ii sopteste ceva la ureche iar regele se ridica cu copilul in brate si pleaca la palat. Era extrem de important acel consiliu insa copila lui era mai importanta ca toate razboaiele posibile si imposibile ....
Sunt razboaie, rascoale, atentate, crize, crizati, boli, pandemii si tot vulcani ce pufnesc scotand fum si praf punand lumea sa se intrebe de puternicia-i si cu toate astea, Tu stai pe scaunul Tau de domnie din ceruri, nu te surprinde nimic din ce se intampla insa cand vin sa Iti vorbesc iti deschizi larg bratele si ma tratezi ca prioritatea numarul UNU.
Sunt minunata pentru ca sunt fiica Ta, pentru ca pretul pentru mine L-ai platit Tu, pentru ca Tu ai decis sa fiu minunata si nu ordinara.
"cerul a coborat pe pamant
si in fiecare tufis arde Dumnezeu,
dar numai cine Il vede isi scoate incaltamintea,
restul se multumeste sa culeaga mure" 
Elizabeth Barret Browing - "Aurora Leigh" 

luni, 17 mai 2010

doliu ....

De vreo doua zile, unul din motani  n-a mai dat pe acasa si toata lumea il cauta. Saracu are coada cam rupta ca a fost accidentat intr-o seara cand cumnata mea i-a prins coada cu portiera de la masina si ... i-a cam sugramat-o. Asa am descoperit ca pana si coada de la motan are sapte vieti ...
 


Daca il gasiti, sa nu ne anuntati, tine-ti-l voi, numa sa nu ma ziceti la nepoti, ca ei il cauta si stiu ca celalalt miorlaie printre rasaduri si isi cauta colegul de joaca. Daca vreti sa il pastrati, ii ok. Numai ca trebuie sa va atentionez ca e pofticios tare si foarte mancacios. 
 
 Anca http://pastiladejoi.blogspot.com/ e terminata ca i-a plecat motanul ... dar ... o sa ne vina altul. Asa e in viata, unii vin, altii pleaca.

Ma iubesti?

Un eveniment din relatia Isus - Petru imi place in mod deosebit, e vorba de intalnirea de dupa inviere dintre Isus si Petru pe malul marii.
Petru era omul de baza al Lui Isus, asa nabadaios cum era el. Il vad promitand marea cu sarea, il vad martor la discutia de pe munte cu Moise si Ilie, Il vad aproape de Isus. In Ghetsimani scoate sabia si zbang taie urechea unui slujitor la fel de zelos ca el ... Dar Isus este prins, curajul lui Petru se topeste ca un bulgare de zapada si pe aici ti-i drumul ... Alearga prin boscheti urmarind de departe firul evenimentelor. Insa nu poate sa fuga departe de tot ce se intampla, asa ca vine in curtea Marelui Preot si o sluja il recunoaste iar el se uita cu dispret la ea si neaga ca l-ar sti pe Isus. Si neaga asa in stil mare ... dar in harmalaia aia apare Isus si se uita la el lung ...
Trece rastignirea, Il intalneste pe Isus in camera de sus insa ceilalti habar nu au cat de josnic se simte, cat de pustiit, ce furtuna e in inima lui ... se credea puternic, a crezut ca intre el si Isus e o relatie de prietenie insa cand Isus avea probleme, L-a negat, L-a parasit ... ce fel de om e?
Am auzit de Isus si ma aseman cu Petru - varianta feminina.
Isus, omul cu o idee ce revolutioneaza valorile, omul ce vorbeste de dragoste, omul ce se sacrifica ca eu sa fiu libera. El, Fiul Lui Dumnezeu coborat pe pamant. Imi place sa stau in jurul Lui ca asa si eu sunt in lumina, sunt vedeta. Dar vin probleme, dureri, necazuri si lumina nu mai e asa de frumoasa ... si-L neg vehement, in gand acuzandu-L ca-i vina Lui de vin peste mine toate astea, uneori o fac si cu voce tare... si inca ce tare.
Dar, El parca e amnezic. Nu pomeneste nimic de ce s-a intamplat ... se uita la mine si fata ii straluceste ... mi-i atata de jena mine ... ahhh, sa mor de rusine, daca as disparea ar fi superb ...
Si ca un facut, nu mai e nimeni aici. Nu mai e lume ce sa Il tina de vorba? Sa Il intrebe ceva, orice?
... sunt doar eu si El ...
Ma invita sa stau jos, comod si sa ma incalzesc ... ce vrea sa imi spuna? Imi va tine morala? Ma va izgoni de langa El? Ma va blestema? E si El un prefacut? De ce nu se deschide pamantul sa mor acum?
Ooooo, nu Te uita la mine ... Te rooooog ...
"Cella, ma iubesti?"
Mi-i atata de rusine ... imi bubuie capul, inima mi-i in galop .... Doamne, imi place de Tine, e fain, e aventura, e diferit, imi plac ideile Tale ... si debitez la prostii, ... si vorbesc verzi si uscate ... poate, poate a uita ce vrea sa imi spuna ....
Zambeste si imi cauta privirea.
"Cella, ma iubesti?"
Deja e grav ... El chiar vrea un raspuns ... ce sa ii spun? Doamne, Tu esti un prieten fain si stiu ca ma iubesti, imi place ca esti de treaba, ca ai grija de mine, ca ma protejezi, ca .....
Dar, cu coada ochiului vad ca El devine trist .... ca toata vorbaria mea goala si plina de fervoare il intristeaza ... asa ca tac.
"Cella, ma iubesti?"
Doamne, sunt atata de nesimtita, atata de plina de explicatii fara sens, ... da, Te iubesc insa mi-i teama sa spun asta public, mi-i teama de ceilalti, mi-i teama c-or sa ma creada nebuna, mi-i teama sa spun asta pentru ca nu Te vad, nu Te aud, nu Te pot atinge fizic. Pentru ucenici era usor, ei Te vedeau ... dar eu citesc si desi scrie romaneste, mi-i greu sa prind sensul, ma incapatanez sa nu il inteleg uneori ...
Insa ... Tu stii cat Te iubesc si cat de mult imi doresc sa nu-mi fie teama de nimeni si sa ma las iubita de Tine si sa ies din carapacea asta mizerabila si plina de bube si coptura ... vreau sa Te iubesc asa cum ma iubesti Tu ....
Da, Te iubesc.
Mi s-a acrit de indoiala, de teama de toate si nu-mi mai pasa de gura lumii, de parerea lor, nu-i treaba lor, mi-i sufletul sfasiat, rupt, mi-i inima franta si mi s-a scarbit de viata asta cu suferinta amara. Vreau sa Te iubesc oricare ar fi costul, oricare ar fi viitorul, vreau si sunt dispusa sa ma las schimbata.
Stiu ca o vei face pentru ca inima mea tresare la atingerea Ta.
Da, Te iubesc!

duminică, 16 mai 2010

fiorul dragostei

Dragostea e o teorie, e un sentiment, e o idee, o decizie, actiune, implicare, daruire ... si lista continua.
Cineva m-a caracterizat "rece ca un perete" pentru ca nu imi manifest dragostea si nu se poate lipi de mine. Am ramas socata de afirmatie si au sarit altii sa spuna ca habar nu are ce vorbeste, ca daca nu o manifest ca cealalta persoana asta nu inseamna ca nu iubesc. Mi-a dat batai de cap afirmatia asta intrebandu-ma ce-i in neregula cu mine. Apoi, mi-am zis ca mai bine sa nu o bag in seama.
Sunt mai multe limbaje ale dragostei, asta inseamna mai multe moduri de manifestare.
Dar ... ce fac cu afirmatia: Dumnezeu ma iubeste? Ok, o cred. E o idee ce trebuie sa imi intre in cap, e o teorie ce trebuie sa imi seteze diferit actiunile, sa ma motiveze la moralitate?
Grecii erau innebuniti dupa idoli insa i-au descris atat de imorali ca efectiv li s-a scarbit de toti idolii lor imorali, i-au abandonat.
Oamenii de stiinta ne descriu dragostea in procese chimice, fizice, in beneficii, in transformari, impulsuri nervoase ...
Insa Isus imi vorbeste o dragoste ce se sacrifica pentru mine, o dragostea debordanta, coplesitoare ... atat de diferita, fara egoism, fara erotism, fara imoralitate ci transformatoare ...
Multa vreme am tratat-o ca pe o idee, o teorie ce trebuie sa imi schimbe viata, sa devin morala numindu-am crestina. Am afirmat sus si tare ca da, cred asta, m-am bucurat de purtarea Lui de grija, de mila, indurare, har, iertare insa nu puteam accepta o dragoste ce nu are in spate o persoana fizica ... adica acceptam ideea de dragoste doar teoretic.
Ideea, teoria insa nu transforma inima ci doar mintea ce isi seteaza altfel ideile.
A fost socant cand am citit prima data ideea ca: Dumnezeu nu a murit pentru mintea mea ci pentru inima mea. El are treaba cu inima.
Doamne, ce vrei sa zici? Ce inseamna asta?
Am nevoie sa imi las inima atinsa de El ca sa pot simti dragostea Lui si ... a atins-o iar schimbarea a inceput instant ...

sâmbătă, 15 mai 2010

ce este adevarul?

E intebarea pusa de Pilat lui Isus si cand am realizat ca si copil, ce intreaba Pilat, am ras si mi-am zis ca tare prost mai e si Pilat asta de pune o asa intrebare.
Si totusi am ajuns sa ma intreb ca si Pilat. Ce este Adevarul? Filosofii au teoriile lor, unele incalcite, unele clare insa ajung la o definitie ce cu incapatanare refuza sa nu stea langa Dumnezeu. Din definitia adevarului ajung la Dumnezeu si deduc ca El e Adevarul.
Dar ... adevarul despre provenienta mea? Sunt produsul unui atom incapatanat ce a starnit o revolutie extraordinara a tot felul de procese chimice, fizice, atomice, biologice, neurologice ce au sfarsit cu aparitia lumii asa cum o vedem? Si daca un urmas al acelui atom va avea chef de o noua revolutie? De ce s-a enervat atunci si de-atunci s-a potolit?
Dar un alt lucru ma fascineaza si imi da mai multe raspunsuri la intrebarile mele. E vorba de mana ce a adunat praful dandu-i forma, apoi mana si-a terminat treaba si
o gura s-a asezat peste narile formei astea urate si a suflat in ele suflare de viata. Iar eu raman muuuuuta de uimire cand vad cum forma asta de culoare cam scarboasa incepe sa se decoloreze si sa devina roz, si sa se miste, apoi ceva se misca, se deschide ... sunt ochii ... respira, ... si vorbeste ... are dinti, articuleaza sunete, ... canta, topaie ca un copil, merge .... gandeste ... iar gura nu stiu de ce nu ii sta ca inainte ... pare ca i se alungeste spre urechi si nu ii sta rau deloc asa ...
Wow, asta e Adam ... asa ii spune Adevarul ca ii va fi numele.
Dar se intoarce spre mine si ... mie ce imi va face? ... ia sa plec repede poate se razgandeste.... Nu mai am timp sa fug.
"Cella, vreau sa iti spun o poveste despre care tu nu stii sau vrei sa uiti. Am urmarit cele doua celule din care ai cresscut tu, mi-a placut sa iti ondulez parul, sa urmaresc fiecare miscare a ta, sa am grija ca nici o lovitura sa nu treaca prin lichidul amniotic, sa te vad crescand, apoi abia am asteptat sa te vad respirand prima data si pentru ca nu iti placea, ai inceput sa urli, iti placea acolo la caldurica pentru ca puteam sa iti vorbesc in liniste si tu acum urlai ca era pre mult zgomot, o doamna doctor zambea zicand ca ai plamani sanatosi si esti frumoasa.
Apoi pe un ger cumplit am gasit oameni care sa te duca acasa acolo unde ai si crescut. Am fost cu tine la fiecare pas si stiu toate peripetiile tale si pe alea pe care nu le stie nimeni.
Mi-a crescut inima cand te-am vazut razvratita contra ideilor ce ti se predau, nevrand sa ti le insusesti si combatand cu atata fervoare impotriva lor, dar am plans cand ai inceput sa nu mai simti dragostea Mea, sa te indoiesti de ea, de ceea ce iti vorbesc, de ceea ce iti spun ...
Isus, jertfa de la Calvar le luai ca si basme, ... erai atata de rece ... si atat de dormica sa auzi Adevarul ...
In acea seara frumoasa de iulie cand erai adolescenta ai intalnit Adevarul si inima ta a inceput sa danseze eliberata, iubita ... in sfarsit vorbeam din nou cu tine.
Apoi framantarile tale fara numar, intrebarile multe si complicate si ... uneori cetoase ... Ma doare sa te vad chinuindu-te, ma doare sa Te vad cum nu ma simti, cand parca nu Ma vezi, cum ... nu Ma crezi cand iti spun ca esti a Mea, cand nu Ma crezi cand iti spun ca esti atata de frumoasa, ca esti desteapta, ca am pus talente in tine insa ti-i teama sa le folosesti, e nevoie sa stam de vorba asa sfatos cum ne place noua ... sa plangem amandoi, sa Te iau in brate si sa iti soptesc cat de mult te iubesc.
Te iubesc"
Ce este Adevarul? Nu-i o notiune sau o filosofie, e o fiinta, e Tatal meu!!!!

vineri, 14 mai 2010

ce ti-e si cu dragostea asta

Photobucket

stiu cine sunt

Dumnezeu e dragoste. Dumnezeu ne iubeste pe toti. Daca asculti, esti cuminte, daca esti buna, daca te duci la biserica si indeplinesti ritualurile ce se impun acolo Dumnezeu te va placea, te va iubi. Daca dai din ce e al tau, daca nu ai relatii sexuale cu altcineva decat cu sotul/sotia ta, daca nu ucizi pe nimeni, nici macar cu vorba ... atunci Dumnezeu te iubeste ....
Si oricat as incerca sa le repsect pe toate, El pare departe, atat de departe. Ceva nu e in regula, ceva nu e bine. Despre El stiu ca-i perfect, atunci problema e la mine. Imi analizez ritualurile, imi perfectionez rugaciunile, dau mai mult, moralitatea devine atat de strica iar Dumnezeu .... pare tot mai departe, mai surd si mai orb ...
Nevoia de implinire, de dragoste e atat de adanc intiparita in noi incat suntem atrasi de formele in care s-ar putea ascunde. Unii cred ca si-o gasesc in cariera, unii in familie, unii in adunarea posesiunilor materiale, unii in sexualitate, unii in acumularea de cunostinte si ne trezim mai goi ca niciodata ...
Socant a fost cand am inteles ca Dumnezeu nu are nevoie de nici un ritual care sa il multumeasca, efectiv nu inseamna nimic pentru El. Ceea ce vrea El, e sa vorbeasca cu mine, sa Il las sa ma iubeasca. Ceeeeeeeeeeeeee? Sa vorbeasca cu mine? Dar ce, eu sunt Moise sau Ilie sau ... vreun profet? Mai mult de atat sunt si femeie pe deasupra. Ce sa vorbeasca cu mine? Si ... sa imi vorbeasca mie? Cine imi traduce? El stie sa vorbeasca romaneste?
Ritualurile repetate induc o stare de multumire mintii si inimii. Asa ca le perfectionez la nesfarsit ca sa imi linistesc inima. Imi caut surogate numai sa nu stau de vorba cu Dumnezeu.
Si pentru ca sunt om si traiesc printre oameni ce ma ranesc, tradeaza, unii sunt profitori si te fac sa te simti folosit, Il percep pe Dumnezeu ca pe un om ce mi-ar face la fel. Daca si El ma trage pe sfoara? Daca si El se infurie, ma tradeaza, ma foloseste si ma lasa prada disperarii? Nu e mai bine sa Il tin la distanta?
"Cella eu sunt Dumnezeu, nu sunt om."
Cuuuuuuum? Ce vrei sa spui cu asta?
"Eu Te iubesc, Eu sunt Dumnezeu, Mi-am trimis Fiul sa moara sa fii eliberata, nu am nevoie sa iti chinui sufletul si sa Ma tii la distanta. Lasa-ma sa Ma apropii."
Doamne, mi-i teama ... ce se va intampla cu mine? ... cum ma voi schimba? Cum sa imi vorbesti? Cum sa ma iubesti? ... mi-i teama ... mi s-a acrit de mascarada asta a mea, sunt atata de goala, de pustie ... simt ca ma sparg, ma prabusesc si Tu vezi ca ... ma straduiesc cat pot eu de bine sa respect ritualurile ce se practica ... dar nu ma simt iubita de Tine ... nu Te simt aproape. Sunt eu nebuna? Sunt eu bolnava? Am probleme de perceptie? Cumva ... e o stare a mintii ... la care eu nu reusesc sa ajung? Doamne ... nu mai suport.
"Lasa-ma sa Te vindec, sa Te iubesc, sa iti vindec inima, mintea, sufletul, trupul. Fiul Meu Isus a murit pentru Tine, nu e nevoie sa faci tu nimic. Accepta jertfa, accepta ca sangele Lui a curs pentru tine. Dar stai, El nu e mort pe crucea din Golgota si ingropat in Ghetsimani. E viu, odata cu invierea Lui, ai inviat si tu. Din cauza Fiului meu, tu ai pret in ochii mei. Nu esti nimeni, nu trebuie sa iti cumperi locul, nu trebuie sa imi platesti nimic. De dragul Lui Isus, Eu te iubesc."
Atat de simplu? Atat de usor? Nici o capcana?
"Crezand in jerfta Lui Isus si acceptand-o esti mantuita"
Dar nu merit atata iubire ... uita-te la mine, nu merit sa ma iubesti atata ...
"Dar nu te-am intrebat daca meriti, nu Te iubesc ca meriti, Te iubesc pentru ca asa vreau Eu, pentru ca Te vad prin ochii Lui Isus ce te-a facut pretuita, iubita"
....
Eu iubita? Iertata? ... fara sa imi fac ritualurile mele din ce in ce mai stricte? Ma iubesti, chiar faci asta?
"Lasa-ma sa te iubesc"
Nu merit Doamne .... n-o merit ...
"Lasa-ma pe mine sa iti spun despre dragoste, despre o alta dragoste, despre dragostea Mea ..."
Lanturile cad unul cate unul, ranile acum sunt ingrijite, pacatele iertate, sufletul eliberat, inima plina de pace si bucurie ...
"Tu esti fiica Mea si Te iubesc."
Sunt .... fiica Ta? Sunt fiica lui Dumnezeu? El imi e Tata?
"Da, esti a Mea".
Stiu acum cine sunt, a cui sunt, cui apartin, cine ma iubeste, cine m-a iertat.

Ma regasesc atat de bine in versurile de mai jos. Autorul lor vrea sa ramana anonim.
"cand Te privesc in ochi, avantul meu dispare;
ma simt asa de mic cand stiu cine Esti;
de mana Tu ma iei si ma ridici spre soare,
speranta-mi dai din nou, cand din noi imi zambesti ...

cum poti iubi pe cineva ca mine?
cum poti sa-Ti tii privirea-asupra mea?
eu n-am nimic, Isuse, pentru Tine...
doar cantecul acesta Ti-l pot da...

nu sunt deloc frumos si n-am prea multa minte,
nevoie am mereu de-o mana de-ajutor;
Tu ma accepti asa, iar eu raman fara cuvinte,
respir iubirea Ta si ma infior..."

joi, 13 mai 2010

oceanele vuiesc pe coregrafie

vreau sa cobor

Mi se prevede un viitor cu clone, cu roboti poate chiar voi deveni robot - cine mai stie, cibernetica e in floare ... dar eu nu vreau sa se intample asta. Eu vreau sa fiu lasata sa visez, sa fiu creativa, inventivitatea sa imi fie lasata libera ...
Am crescut fara televizor, rar mai vedeam desene animate la o vecina insa ascultam piesele de teatru la radio, ascultam povestile de razboi de viata spuse de bunici, de parinti, de cei mai in varsta ... Cartile de povesti se gaseau la biblioteca si nu era asa de departe pana la scoala. Ajunsa acasa, imi luam o patura si ori ma urcam pe casa la citit, ori prin copaci spre disperarea mamei care imi spunea ca sunt suficiente paturi in casa pe care sa stau. Insa doar cerul imi era deasupra ... norii se plimbau liberi sub diverse forme... Aveam un copac langa casa cu crengile crescute in asa fel incat imi puneam o perna si aveam un fotoliu confortabil, vrabiile imi erau colegii de lectura sau pisica ce mai torcea un pic ...
Ma uit la copii cu care lucrez zi de zi, sunt plictisiti, au desenati tot felul de roboti, duhuri pe hainele cu care sunt imbracati. Jocurile lor sunt cu o violenta de neimaginat, cartile de citit cu vraji, magie, diavoli, filme cu crime ce ii lasa impasibili. Apoi aud stiri incredibile ce par desprinse din filmele horror despre copiii ce au ucis adulti sau copiii, la teste fiind gasiti in toate facultatile mintale.
Aud tot mai des de parinti plecati de acasa in tari straine ca sa lucreze pentru a-si sustine familia. Copii lasati acasa cu cine stie ce ruda sau persoana de incredere. Dar cu toti banii ce ii au, ajung la depresie, vorbesc ca niste adulti in miniatura, stiu si vorbesc despre rate si responsabilitati si poarta poverile adultilor pe umerii lor fragili. Insa ajung rapid la depresie, traiesc cu sentimentul abandonului emotional desi se lupta sa isi spuna ca din cauza conditiilor economice le-au plecat parintii din tara.
Insa si cei ce au parintii acasa, sunt lasati sa vada orice ca doar si asa lumea asta e rea. De ce sunt privati copiii acestia de copilarie? Si asa grijile si temerile lor sunt imense: teama de a fi acceptat, de a fi iubit, de a nu fi cel mai prost, de a nu gresi ...
Am urmarit un documentar extraordinar despre dimensiunile pamantului comparate cu a celei mai mari stele din Universul nostru ... efectiv fascinant. La final, un adolescent ma intreaba atata de sec: "eu nu inteleg ce ti se pate tie atata de interesant, chiar e plictisitor. A repetat obsesiv niste date si a aratat imagini cu planete, stele ... "
Doamne opreste planeta. Vreau sa cobor. Nu ma simt bine aici, e prea multa violenta, prea multa cruzime. Inocenta, creativitatea, inovatia par a fi pentru cei invechiti, ma fac sa ma simt labila emotional.
Inima tresalta urmarind un rasarit sau apus si nu pot sa nu cant: "E-o minune cand soarele apune / Minune din vesnici / Dar mai mare-i minunea din inina/ E minunea ca El m-a iubit".
Viata mea e o poveste reala insa in ea sunt personaje tot reale din alte povesti si s-au intresetut aducand farmec, facand povestea mea plina de aventuri, de lupte, batalii, infrangeri, lacrimi de fericire, de durere.
Doamne, desi traiesc in epoca postmoderna, eu vreau sa ma intorc in epoca de piatra. Acolo unde crima e ceva oribil si in nici un caz pentru ochiii copiilor, in care violenta e numai in razboaie si pentru o cauza buna, in care robotii nu iau locul oamenilor, in care dealurile, colinele, padurile sunt locuri de explorat si unde televiziunea, internetul, presa nu au acces. Vreau sa opresti planeta din mersu-i spre ....nu stiu ce, pentru ca am ajuns sa bem apa numai daca vedem panouri publicitare si pe orice canal de comunicare ni se repeta obsesiv asta ... sper ca nu vom ajunge sa respiram cum ni se spune ...
Vreau sa Te vad, sa Te aud, sa ma bucur de Tine, sa Te las sa ma iubesti, sa Te cunosc, sa Te ascult, sa Te las sa ma ierti, sa Te las sa ma inveti sa ma las uimita de ceea ce ai creat, sa ma bucur de vrabiutele mele vorbarete ce se infioara cand un hulub somnoros isi face inviorarea cascand zgomotos ...
Ai conceput viata cu perioade de crestere: copilarie, adolescenta, tinerete, maturitate, batranete. Ne-ai creat cu sentimente si cu putere se creatie, cu un creier in stare sa functioneze liber, nu sa actioneze la comenzi stricte.
Te rog Doamne, opreste planeta ... vreau sa cobor.

miercuri, 12 mai 2010

O Doamne ....

Marty Goetz - Oh Lord, Our Lord

am murit?

Criza. Crima pasionala. Delapidare. Spargere. Viol. Orgii. Furt. Sustragere. Inselaciune. Vraji. Droguri. Cancer. Sida. Leucemie. Septicemie.  Alcool. Trafic de fiinte umane. Razboi. Atac armat. Deturnari de avioane. Explozii. Eruptii. Nor de praf. Sinucidere. Saracie. Inanitie. Moarte. Dumnezeu a pierdut lucrurile din control. Dumnezeu a murit. Dumnezeu nu exista.
Cam astea sunt titlurile din ziare, de la stiri si ma fac sa intru in descurajare, sa imi fie teama de ziua de maine, de cei de langa mine, depresia e la un pas distanta. Doamne, unde esti? Nu mai auzi?
Mi-am luat ca aplicatie sa nu ma mai uit la stiri, le citesc titlurile cand imi vin pe e-mail si pe cele locale dar numai daca e ceva in domeniul in care sunt implicata. Mi-e jena sa deschid ziarele, fie cele tiparite, fie cele electronice. Sunt ticsite cu femei dezbracate. Panourile publicitare sunt tot cu ele. Orice produs are langa el in prezentare si una sau doua mandre mai mult goale si nu pot sa nu ma intreb: cei ce cumpara produsele, cred ca mandrele se vor da bonus? In magazine, birouri, oriunde as merge e aceeasi problema: femeile sunt mai mult dezbracate. Ti-e jena de jena lor. Disperarea mai mare e cand merg sa cumpar haine pentru ca "haine pentru oameni normali" se pare ca nu mai exista.
Copiii de pe la 9-10 ani isi incep viata sexuala si sunt incurajati sa faca asta pentru a scapa de inhibitii. Sunt considerati cool. Oare? Ideea de valori e atata de depasita si invechita ... esti anormal daca mai ai valori.
Imi povestea o prietena ca au avut la facultate un curs despre beneficiile masturbarii atat la femei cat si la barbati, despre importanta cunoasterii propriului trup si ca socul sa fie total, profesorul a mers mai departe laudand si inaltand la rang de cinste relatiile cu cat mai multi "subiecti". Li se spunea ca e normal, e sanatos.
Nu mai credem in nimic si daca e nevoie, suntem "crestini de 2000 de ani". Iar Dumnezeu ... e un batran uituc si care poate fi pacalit, tras pe sfoara si daca ii dai ceva acolo, te iarta si iti asigura un loc in Raiul Sau de cea mai buna calitate. Ne batem joc de noi, de ceilalti, de conducerea unde suntem angajati, de cei din conducerea tarii, oricine a ajuns de ocara. Avem bancuri despre oricine, bancuri porcoase si nesimtite la care se rade in disperare. Glume de prost gust ce distreaza cum nu iti poti inchipui.
Doamne, nu inteleg ce se intampla. Tu spui ca nu Te schimbi, ca valorile ce le ai Tu nu sunt schimbabile, nu isi pierd valabilitatea odata cu schimbarea guvernelor, cu schimbarea decaderii noastre morale. ... Si ce se proclama? Carpe Diem! Fara valori, fara bun simt, fara legi, fara Dumnezeu am ajuns niste depravati, nemultumiti, cartitori, barfitori, desfiintam pe oricine, oricand, oriunde.
Mania lui Dumnezeu se descopera din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor care inabusa adevarul in nelegiuirea lor. Fiindca ce se poate cunoaste despre Dumnezeu le este descoperit in ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu. In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot dezvinovati; fiindca, macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la gandiri desarte, si inima lor fara pricepere s-a intunecat. S-au falit ca sunt intelepti, si au innebunit; si au schimbat slava Dumnezeului nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare. De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile; caci au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lasat in voia unor patimi scarboase; caci femeile lor au schimbat intrebuintarea fireasca a lor in una care este impotriva firii; tot astfel, si barbatii au parasit intrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins in poftele lor unii pentru altii, au savarsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scarboase si au primit in ei insisi plata cuvenita pentru ratacirea lor. Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase; sunt soptitori, barfitori, uratori de Dumnezeu, obraznici, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele, neascultatori de parinti, fara pricepere, calcatori de cuvant, fara dragoste fireasca, neinduplecati, fara mila. Si, macar ca stiu hotararea lui Dumnezeu, ca cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totusi, ei nu numai ca le fac, dar si gasesc de buni pe cei ce le fac.
Doamne intr-un fel am murit, insa te rog trezeste-ma, atinge-Te de mine. Vreau sa recunosc autoritatea Ta, valorile Tale, sa traiesc dupa legile Tale pentru ca stiu ca Le-ai dat ca sa ma protejezi si sa fiu fericita traind in ele si nu le-ai dat spre nenorocirea mea. Vreau sa traiesc. Insa vreau viata ce vine de la Tine, cu Tine si prin Tine.

marți, 11 mai 2010

Cat de maret e Dumnezeu

Dimineata cand inca nu e lumina afara, deschid fereastra, si imi place sa ascult vrabiile facand planuri pentru ziua ce abia incepe. Uneori parca comploteaza, ca abia se aud. Apoi discutia lor creste in intensitate, iar scade ... iar creste. Intr-o dimineata, am dat muzica cu volum un pic mai tare si una din ele era deranjata de zgomotul ce venea din camera mea, asa ca m-am dus si am redus sonorul ca poate, poate se va pototli biata pasare. Si asa a asi facut.
Fratele meu Sorin a fost pasionat, inca de mic, de animale si pasari. Asa e si acum. Imi placea sa il urmaresc ce le face, cum le ingrijeste, le panseaza. Nu imi placea sa pun mana pe ele ca "puteam" insa intram in jocul lui si "puteam" si eu la final. Moseam oile cu el, adica el facea asta si eu ma uitam. Spre disperarea mea, intr-o zi am ramas singura acasa si am intrat in ocol la oi atrasa de zgomot. Vad ca avea probleme la fatat una din oi si incep sa o ajut. Puneam in practica ce vazusem ca face Sorin. Imi atrasese atentia sa nu ating mielul pe bot ca sa nu ii ramana mirosul de pe mainile mele imprimat si sa nu isi mai recunoasca mama insa pe moment prinsa in proces, am uitat de asta. Am sters repede mielul, l-am pus langa oaie si am asteptat sa arunc placenta insa mielului meu nu prea ii placea de oaie si statea langa mine. Il impingeam langa oaie insa el se incapatana sa tot vina tremurand dupa mine. L-am pus la oaie sa suga, l-am tinut bine ca sa fiu sigura ca mananca. S-a prins el ca e bine acolo si a inceput sa manance. Insa cand ma vedea intrand in ocol fugea rapid de langa oaie. L-am botezat Nelu si am inceput procesul educarii lui. Adica sa sara peste vreun brat de fan, peste vreun  alt miel mai mic, apoi au inceput sa ii creasca cornitele si normal ca l-am invatat sa impunga. Parintii mi-au spus sa nu fac asta ca o sa vad eu ce-am sa patesc. Dar cine sa asculte? Nelu?
Devenise periculos pana la Paste si pe lista de bucate apare si el. Am plans, l-am rugat pe tata sa nu il taie, sa ia alt miel, numai nu Nelu. "Daca il lasam sa cresca devine un real pericol, nu il primeste nici un cioban." Il invatasem rau. "Dar ... o sa il dezvat" am incercat eu sa negociez.
Dar apare Sorin si anunta ca tocmai au sosit randunelele, erau pe sarma din fata casei. Am iesit sa le vedem, pareau atata de fericite sa ne revada, sporovaiau intre ele zgomotos. Tata ne-a reamintit sa le lasam in pace, sa nu ne legam de cuibul lor, sa nu punem mana pe cuib sau pe pui. Oooo, dar de ce? Pasarile astea calatoare se intorsesera din tarile calde, au stiut nu stiu cum drumul inapoi acasa la noi. Poate ca bunica randunica le-a povestit de noi.
E o minune cum de pasarile astea stiu sa strabata atata drum primavara inapoi spre casa. Incep sa construiasca sau sa refaca cuibul. Nu se aseaza la orice casa. Insa si mai frumos a fost cand intr-o zi una dintre ele se tot agita pe langa mine. Nu pricepeam ce se intampla asa ca m-am dus in poiata si vad jos unul dintre pui. L-am luat in mana insa nu ajungeam sa il pun in cuib. Ce sa fac? Ce sa fac? Am luat scaunelul ce il foloseau ai mei cand mulgeau vaca, m-am urcat pe el si m-am intins sa il pun la loc langa fratii lui. Tremura tot bietul meu puisor. Era golas si asa de urat, cu o gura mare. Dupa ce l-am pus la loc, m-am asezat pe scaun cu spatele lipit de perete admirand ce se petrecea in cuib. Au venit parintii lui cu ceva mancare, si-au hranit puisorii, au sporovait cu ei, banuiesc ca i-au si certat insa din ziua aceea eu nu mai eram un inamic ...
Ma las purtata de acorduri muzicale in alte sfere, poeziile ma inalta pe curcubeu sau cu mult dincolo de el insa din ele razbate si o tristete mare, un pragmatism enorm. Raman cu intrebari fara raspuns, uimirea pare joc de copiii, puerila.
Doamne, cum sa nu izbucnesc in cantece ascultandu-mi dimineata vrabiile deranjate ca muzica din camera e la volum mai ridicat? Cum sa nu cant: "Cat de maret e Dumnezeu" observand spectrul de culori ce e atat de intens cand zorii sparg bezna noptii si e doar o linie la orizont iar luna maiestuoasa ca o regina ce inca nu se da batuta isi tine mandra capul sus printre stele?
Cum sa nu Te laud? Cum sa nu imi dea lacrimile cand un copil peltic isi recita prima poezie, cum sa nu il aplaud frenetic pe cel ce e special si fara brate sau picioare, sau cu un coeficient de inteligenta redus ce isi canta melodia sau isi spune rolul? Cum sa nu ma minunez de ceea ce ai creat, sa ma uit la imensitatea cerului, sa incerc sa spun ca asta e Calea Lactee, ca acolo e nu stiu ce constelatie, sa gandesc un pic distantele si sa imi reamintesc cat sunt de mica si cat de necuprins esti Tu. Si sa nu mi se umple inima de bucurie ca ma iubesti asa cum sunt?
Oooo, ba da, inima mea e plina de bucurie stiind ca Creatorul a tot ce e in lumea asta ma iubeste.