luni, 20 martie 2023

cum ar fi dacă aş musti de dragoste?

Cum ar fi dacă ai da mâna cu cineva şi ţi-ar rămâne în palmă urme de dragoste?

Cum ar fi dacă cineva te-ar îmbrăţişa şi ai simţi cum dragostea rămâne lipită de tine?

Cum ar fi dacă în privirea celui/celei cu care te întâlneşti, ai fi învăluit/ă în dragoste, în acceptare, şi nu în judecată şi clasare?

Cum ar fi dacă aş lăsa Dragostea să mă infuzeze şi îmbibeze, transforme şi regenereze?

Cum ar fi dacă aş fi contagioasă de dragoste?

Cum ar fi dacă aş musti de dragoste?

Cum ar fi dacă nu aş uita că Dumnezeu este Dragostea însăşi?

Cum ar fi dacă L-aş lăsa să mă iubească şi nu m-aş mai chinui să întru în calapodurile distructive ale vremii mele?

Cum ar fi dacă m-aş iubi pe mine prima dată?

Cum ar fi dacă i-aş iubi pe ceilalţi? Nu pentru ceea ce fac, îmi fac, aduc, dreg pentru mine.

Cum ar fi dacă L-aş iubi pe Domnul fără să gândesc că Îl iubesc pentru pentru că sunt în viaţă, funcţionez, am ceea ce mi-a dat, pentru că ....

Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.” Deuteronom 6:5

 

miercuri, 8 martie 2023

astăzi... sunt lângă noi femei

Azi, e zi de sărbătoare! Este o zi internaţională, emoţională, plină cu flori, cadouri, mărţişoare, urări şi pupături. Este ziua internaţională a femeii, şi habar nu am de ce, însă ne dorim să fie o zi PERFECTĂ!

Dar ...

Sunt lângă noi femei care au pierdut sarcina, sau sarcinile, şi visele de a deveni mamă s-au prăbuşit în fărmâne ducându-le pe tenebrele depresiei.

Sunt lângă noi femei cărora li s-a dat verdictul medical că nu vor fi mame.

Sunt lângă noi femei cărora le-a plecat prea devreme un prunc, sau mai mulţi.

Sunt lângă noi femei văduve.

Sunt lângă noi femei abandonate de soţi, uitate de ei.

Sunt lângă noi femei abuzate fizic sau verbal.

Sunt lângă noi femei necăsătorite.

Sunt lângă noi femei care recent au pierdut pe cineva drag, se simt singure, abandonate, nemângâiate.

Sunt lângă noi femei care luptă cu boli şi dureri greu de descris.

Sunt lângă noi femei care sunt divorţate, care luptă cu toţi şi toate pentru copiii lor şi pentru ele.

Sunt lângă noi femei care şi-au îngropat visele şi visurile în urma unui accident sau a unei traume.

Sunt lângă noi femei care nu sunt perfecte, care nu zâmbesc perfect, care astăzi încearcă să îşi reprime lacrimile, care luptă cu ele ca să pozeze în femei puternice.

Sunt lângă noi femei frânte, înfrânte…

Sunt lângă noi femei care aşteaptă un semn de dragoste, şi nu doar astăzi…

Sunt lângă noi femei care au crescut fără mame…

Sunt lângă noi femei…

Cum ar fi dacă ne-am lăsa inima să iubească mai mult decât lăsăm mintea să critice, să judece şi să dea verdicte care desfiinţează? Cum ar fi dacă am citi printre cuvintele pe care le auzim? Cum ar fi dacă am vedea dincolo de aparenţe, de faţadă, de măşti?

Astăzi, e zi de sărbătoare!

Astăzi îmi doresc să Îl las pe Domnul să mă facă un bandaj de dragoste pentru cele care se simt neiubite, neînţelese, uitate, abandonate, nemângâiate… şi lista continuă.

Astăzi îmi reamintesc ceea ce spune Domnul “De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta.” Isaia 43:4 

marți, 7 martie 2023

un majorat... cu hotărâri

 În urmă cu câteva zile, am “împlinit” un majorat! Nu, nu a fost nici o sărbătoare. Au trecut optsprezece ani de când lângă mormântul tatei, am ridicat o sprânceană spre cer şi am zis, “Tu spui că eşti Tatăl orfanilor! Spui că sunt fiica Ta şi că Tu eşti Tatăl meu! De acum, să te văd ce fel de Tată eşti!

Eram în stare de şoc! Tata a făcut dublă comoţie cerebrală şi a murit instant. Avea câteva lemne în braţe, a căzut şi … atât a fost.

Sunt singura fată în familie şi am fost fata tatii. Nu, nu am fost alintată şi scutită de treburi. Dar tata nu m-a discriminat niciodată în faţa băieţilor deşi ei sunt cu mult mai mari decât mine. Cu el am discutat toate ideile mele creţe. Cu el am discutat când voiam să fiu atee, când voiam să mor pentru că nu-mi înţelegeam rostul.

Cum am reacţionat când am primit vestea?

Emoţional am fost blocată multă vreme. L-am chestionat pe Dumnezeu până m-am plictisit şi eu … Am vrut răspunsuri. Am urlat, am ţipat, am plâns până am crezut că îmi ies ochii din cap. Şi, astea le făceam când nu mă vedea nimeni. Eram doar eu cu Domnul!

De ce el? De ce atât de tânăr? De ce eu să rămân orfană? Sunt atâţia alţii care zac în paturile lor de ani de zile şi imploră moartea să vină, şi ei trăiesc.

Credeţi că după optsprezece ani am răspunsuri?

Nu.

Între timp, am studiat mai mult Psalmii şi m-am îndrăgostit de David. De ce? Pentru că el îşi varsă/spune/urlă toate întrebările înaintea Domnului. David îi spune Domnului că e furios, mânios, că e frustrat, că ar face şi ar drege. Toate astea până la ultimele versete ale cântarilor lui. E ca şi cum se calmează şi apoi Îl laudă pe Domnul.

Dacă mai doare?

Normal că doare! Normal că îmi închipui cum ar fi dacă tata şi-ar vedea nepoţii şi strănepoţii, ar citi ce-mi mai trece mie prin cap şi ar comenta câte ceva, ar intreba cu lux de amănunte despre refugiaţi şi despre cum ne implicăm, şi ar povesti despre noi.

Cum au trecut aceşti ani?

Cu tristeţi, dureri, înfrângeri, ridicări, multe lacrimi, multe lacrimi …

Dacă Domnul şi-a ţinut promisiunea?

Cu vârf şi îndesat! Am învăţat să Îl las să îmi fie Tată! Cu El discut acum ideile mele creţe, El îmi suportă frustrările, îmi ştie durerile, mofturile, visele şi visurile. Îmi este mai mult decât Tată, îmi este Dumnezeu!

Am învăţat să Îl las să mă bucure cu razele soarelui, cu picurii de ploaie, cu adierile vântului, cu dansul păsărilor. Rândunele de la geamurile mele sunt unele dintre semnele Lui de dragoste pentru mine. Fulgii de nea în dansul lor sunt o expresie a dragostei Lui. Nu ştiu ce m-aş face fără El…

Domnul a aşezat lângă mine oameni bandaje de dragoste care să mă sprijine, încurajeze, iubească, care să-mi sufle în aripi când eram să mă prăbuşesc, când încercările vin şi par a mă clătina. Oameni aceştia însă se şi bucură cu mine şi pentru mine!

Da, au trecut optsprezece ani! E mult!

Anul acesta am hotărât să mă bucur şi să nu mai treacă zilele acestea lăsând durerea să revină. Pare bizar. Am hotărât să mă bucur că Domnul mi l-a lăsat pe tata să îmi fie tata pentru o vreme, să mă înveţe ceea ce m-a învăţat, să mă educe cum a ştiut el mai bine, să mă iubească cum i-a dictat inima.

Am hotărât să mă bucur că deşi am rămas orfană de tată, nu am rămas orfană!

luni, 6 martie 2023

Hag Purim Sameah!

 Astăzi, 06 martie 2023, este sărbătoarea de Purim. 

Ne-am obişnuit şi cu războiul deşi ne este încă în coastă. Oamenii nu mai vin în mod constant în ţară, dar aud poveşti de mi se face părul şi mai creţ. De mai bine de un an de zile, aud şi văd minuni. Credeam că vremea lor s-a încheiat, sau că ele apar răzleţ. Dar nu este deloc aşa. Oamenii aleg să îşi povestească minunile, să facă public ceea ce Domnul face cu ei, în ei şi pentru ei.

Dar astăzi este sărbătoare! Cartea Esterei este o carte despre refugiaţi, despre credinţă, despre Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Singurul care face minuni. Este vorba şi despre o femeie înţeleaptă, blândă, deşteaptă, frumoasă şi care deținea arta negocierii şi a diplomaţiei.

Estera este una dintre eroinele mele preferate.

Frumoasa şi Bestia sau orice poveste ori ecranizare păleşte în faţa poveştii Esterei. Ea are ceva mai mult. Estera are ceva ce nu i se poate lua, indiferent de ceea ce ar veni peste ea.

Şi acel ceva este credinţa, credinţa în Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, în Cuvântul Său, în promisiunile Lui.

Astăzi, când citesc ştirile, nu prea îmi vine să mă bucur, dar îmi reamintesc de ceea ce a spus Isus “vedeți să nu vă înspăimântați” (Matei 6:24).

Şi dacă tot nu mă înspăimânt, măcar să mă bucur!

Hag Purim Sameah indiferent de context!