de la cine sa invat?

Pământul parcă s-a oprit și am trecut printr-o perioadă în care nu am știut decât să stau ascunsă în casă, să mă tem de ceilalți în așa fel încât aproape ajunsesem să mă tem și de umbra mea ... .
M-am tot întrebat de la cine să învăț cum să manageriez această situație, cine a mai trecut pe aici, cum a reacționat, ce a făcut, spre ce s-a îndreptat? Unde găsesc ajutor?
Mi-am luat Biblia și mi-am adus aminte de șarpele înălțat în pustie. Doar uitându-te la acel șarpe erai vindecat de mușcăturile șerpilor înfocați. Noi Îl avem pe Isus Christos, Fiul Lui Dumnezeu, Cel venit de Sus, Mielul Lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, Cel răstignit, mort, înviat și înălțat. Doar crezând în El am iertare, Pace, eliberare, viață veșnică, speranță.
Sunt doar un om și speranța uneori se topește ca gheața și apoi se evaporă.
Sunt în viață!
Sunt sănătoasă iar viitorul este plin de incertitudini.
De la cine să învăț cum să merg mai departe?
De la evrei care au plecat în robie.
Știu, nu sunt în robie. Însă evenimentele acestea pline de necunoscut vor să mă facă să trăiesc sub robia fricii.
Citesc și mă gândesc la evreii din Babilon care primesc o scrisoare de la Ieremia. “"Ziditi case si locuiti-le; saditi gradini si mancati din roadele lor! Luati-va neveste si faceti fii si fiice; insurati-va fiii si maritati-va fetele, sa faca fii si fiice, ca sa va inmultiti acolo unde sunteti si sa nu va imputinati. Urmariti binele cetatii in care v-am dus in robie si rugati-va Domnului pentru ea, pentru ca fericirea voastra atarna de fericirea ei! Caci asa vorbeste Domnul ostirilor, Dumnezeul lui Israel: "Nu va lasati amagiti de prorocii vostri care sunt in mijlocul vostru, nici de ghicitorii vostri; n-ascultati nici de visatorii vostri, ale caror vise voi le pricinuiti! Caci ei va prorocesc minciuni in Numele Meu. Eu nu i-am trimis, zice Domnul.” (Ieremia 29:5-9)
Viața merge mai departe! Trăiți! Bucurați-vă! Speranța e în Domnul, nu în sau la oameni!
Viața e în Mâna Domnului. El decide când voi pleca și cum voi pleca de pe acest pământ. Până atunci trebuie să trăiesc! Și vreau să trăiesc!
Până când plec Acasă trebuie să respect ordinele date de conducerea țării și să urmăresc binele orașului în care locuiesc, să muncesc, să iubesc, să vorbesc cu oamenii, să îi încurajez, să mă bucur de bucuriile lor, să scriu mesaje de încurajare, să mă minunez de creație, se fiecare răsărit și apus, de mâncarea pe care o gătesc, să mulțumesc pentru fiecare binecuvântare pe care Domnul o revarsă peste mine și pentru fiecare om – bandaj de dragoste.
Domnul este în control și Domnul este Tatăl meu!
Da, uneori mă mai tem însă am decis, dacă tot sunt în viață, să trăiesc!

Toma

“Toma, zis Geaman, unul din cei doisprezece, nu era cu ei cand a venit Isus. Ceilalti ucenici i-au zis deci: "Am vazut pe Domnul!" Dar el le-a raspuns: "Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede."
Dupa opt zile, ucenicii lui Isus erau iarasi in casa; si era si Toma impreuna cu ei. Pe cand erau usile incuiate, a venit Isus, a stat in mijloc si le-a zis: "Pace voua!" Apoi a zis lui Toma: "Adu-ti degetul incoace si uita-te la mainile Mele; si adu-ti mana si pune-o in coasta Mea; si nu fi necredincios, ci credincios."
Drept raspuns, Toma I-a zis: "Domnul meu si Dumnezeul meu!"
"Tomo", i-a zis Isus, "pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au vazut, si au crezut."”

Îl iubesc pe Toma pentru că mă asemăn cu el. Și eu aș fi făcut la fel. Nu i-aș fi crezut pe ucenici. Ce, nu îi văzuse fugind pe toți când au apărut soldații și cei ce erau cu ei? Și, fiecare se jurase că Îl va urma oriunde, că vor muri alături de El.

Și el s-a jurat și a făcut promisiuni. Dar s-a ales praful de promisiunea lui …

Acum, vrea să vadă cu ochii lui, să atingă cu mâna lui rănile ca să se convingă că e adevărat.

Da, auzise de la Isus că va muri și că va învia, știa Scripturile și proorociile însă acum avea nevoie să vadă că ceea ce știe și crede se potrivește, confirmă ceea ce el vede.

El, Toma, are nevoie de asta.

Și acolo, în mijlocul frământărilor și întrebărilor, apare Isus. Îl cheamă și îl roagă să Îl atingă, îl invite să vadă. Nu spusese nimănui frământările lui cele mai adânci dar Isus satisfice dorința de cunoaștere a lui Toma fără să îl facă de râs, fără să îl umilească.

Lui Isus Îi pasă de starea de suflet a fiecăruia, răspunde întrebărilor nerostite, alină durerile nepovestite și eliberează poverile care ucid, iartă pe oricine și primește pe cei ce aleg să creadă în El.

"Doamne, Tu toate le stii; stii ca Te iubesc."

“Dupa ce au pranzit, Isus a zis lui Simon Petru:
"Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti tu mai mult decat acestia?"
"Da, Doamne", I-a raspuns Petru, "stii ca Te iubesc."
Isus i-a zis: "Paste mieluseii Mei."
I-a zis a doua oara:
"Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti?"
"Da, Doamne", I-a raspuns Petru, "stii ca Te iubesc."
Isus i-a zis: "Paste oitele Mele."
A treia oara i-a zis Isus:
"Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti?"
Petru s-a intristat ca-i zisese a treia oara: "Ma iubesti?" si I-a raspuns:
"Doamne, Tu toate le stii; stii ca Te iubesc."
Isus i-a zis:
"Paste oile Mele!” Ioan 21
Pe plaja Mării Galileii, Petru ajunge față în față cu Isus. Nu are curaj să Îl întrebe nimic. Nu are curaj să Îi vorbească, să întrebe. E obosit după cât s-au chinuit toată noaptea, la vocea Lui au mai aruncat încă o dată năvodul și au pescuit. Se ia cu ceilalți și parcă durerea e mai puțin dureroasă dar când apare Isus ... parcă nu mai are nici un curaj, nici o putere.
Au terminat de mâncat și Isus i se adresează lui. Da doar cu el vorbește.
Îl iubesc? Dacă Îl iubesc? Asta mă întreabă Oh și încâ cât?
Cum să exprim asta mai clar? Cum să arăt asta acum?
E întrebat a doua oară același lucru. Deja se simte mult mai jenat, mult mai întristat ... acum urmează să îl acuze, să spună tuturor ce a făcut?
Isus Îi adresează a treia oară aceeași întrebare și Petru simte că întristarea care îi devenise o a doua natură începe să se destrame. Înțelege! Înțelege că Isus l-a iertat, l-a eliberat de povara trădării și îi dă o misiune ...
Am tot gândit teoretic povestea lui Petru însă astăzi, am realizat că și eu trebuie să îi iert și să îi eliberez pe cei care m-au trădat, pe care au șters pe jos cu mine, pe care care s-au uitat cu plăcere cum mă frâng și nu mi-au întins o mână, pe cei care mi-au scos vorbe, pe cei care ...
Exemplul lui Petru nu e scris acolo ca să văd trădarea lui Petru, să văd cât de copleșit s-a simțit, cât de greu i-a fost. Iar întâlnirea de pe plaja Mării Galileei e despre iertare, eliberare, dragoste necondiționată, despre a rupe lanțurile cu care îi țin legați de ani de zile unii în neiertare, neuitare ... și apoi despre a iubi pe ceilalți mici, micuți și mari.
Ținându-i neiertați, neeliberați, de fapt, mă țin pe mine roabă.
Acum nu sunt pe plaja Mării Galileii dar aleg să iert, să dezleg, să rup lanțurile răutății, neiertării, să rup listele greșelilor și să las vindecarea să își facă efectul.
E deajuns!
E suficient!
Aleg să las trecutul să fie trecut!

ma tot gandesc la Petru

Mă tot gândesc la Petru de câteva zile. Îl anunță Isus ca Îl va trăda. Cumva supărat, Petru se angajează că nu va face așa ceva, că e în stare să moară cu Isus. Ceilalți se iau după Petru și toți spun că vor muri cu El.
Isus nu mai spune nimic. Ce să le spună? Măi băieți mai aveți câteva ore și toți veți fugi mâncând pământul?
Îl regăsesc pe Petru în Grădina Ghețimani cu Isus și cu cei doi fii ai lui Zebedei. Isus alege să Îl ia cu El în ciuda a ceea ce urma să se întâmple.
Apare Iuda, își vinde Învățătorul cu o sărutare, toata mulțimea pleacă la curtea marelui preot și „Petru L-a urmat de departe, până la curtea marelui preot; apoi a intrat înăuntru și a șezut jos cu aprozii, ca să vadă sfârșitul.” Matei 28
“Petru însă ședea afară în curte. O slujnica a venit la el și i-a zis: "Și tu erai cu Isus Galileeanul!"
Dar el s-a lepădat înaintea tuturor și i-a zis: "Nu știu ce vrei să zici."
Când a ieșit în pridvor, l-a văzut o altă slujnică și a zis celor de acolo: "Și acesta era cu Isus din Nazaret."
El s-a lepădat iarăși, cu un jurământ, și a zis: "Nu cunosc pe Omul acesta!"
Peste puțin, cei ce stăteau acolo s-au apropiat și au zis lui Petru: "Nu mai încape îndoială că și tu ești unul din oamenii aceia, căci și vorba te dă de gol."
Atunci el a început să se blesteme și să se jure, zicând: "Nu cunosc pe Omul acesta!" În clipa aceea a cântat cocoșul.
Și Petru și-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: "Înainte ca să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori."
Și a ieșit afară și a plâns cu amar.”
Dar evenimentele merg mai departe. Isus este crucificat, îngropat, Petru merge la mormânt, îl găsește gol, Maria le spune că s-a întâlnit cu Isus și că El e viu. Este acolo când Isus li se arată viu, Îl vede mâncând, Îl vede lângă el, îi simte respirația …
E acolo când Isus Îi arată lui Toma cicatricile …
Cred că în acele zile vinovăția, rușinea și amărăciunea îl mâncau pe Petru cu fiecare întâlnire, cu fiecare zi care trecea și Îl revedea pe Isus. El îl trădase.
Trei ani au fost împreună pe mare și pe uscat, au mâncat împreună, au râs, au povestit, au vâslit … Isus îl luase cu El când i-a fost cel mai greu și el L-a trădat deși rostise și jurase altceva.
Ce mai însemna cuvântul lui?
Cum a putut să facă așa ceva?
Ce a fost în capul lui?
Mă regăsesc în acțiunile lui Petru, în viteza cu care uneori îmi dau cuvântul fără să calculez prea mult impactul, frica de moarte, de oameni dar și amărăciunea trădării …

Christos a inviat!

E dimineață și Maria merge la mormânt!
Nu e singură aici. A venit Ioan! A venit și Petru!
Nu știe ce să înțeleagă de aici. Mormântul e gol. Fâșiile sunt toate acolo. Le știe pe toate, ea le-a adus și cu ele au înfășurat trupul. Cine a stat să desfășoare atâta material și mai ales ... cine a stat să îl așeze în forma în care este?
Oare unde I-au pus trupul?
Înaintea ei apar doi îngeri ... lacrimile îi curg fără voia ei. Oare e vedenie? Oare durerea îi joacă inimii ei feste?
Cei doi o întreabă “de ce plângi?”
Serios? Asta e întrebare?
E lângă un mormânt. A fost atâta zgomot în cetate că nu crede că poate fi vreun iudeu aici care să nu știe ce s-a petrecut zilele acestea.
Se întoarce de la cei doi îngeri și vede un om. Oh! Acesta trebuie să fie grădinarul.
“Pe cine cauti?" …
"Domnule, daca L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, și mă voi duce să-L iau."”
Întrebarea a ieșit timidă de pe buzele ei și s-a întors de la El.
“ Isus i-a zis: "Marie!" Ea s-a intors și I-a zis în evreiește: "Rabuni!", adică: "Învățătorule!"
17. "Nu mă ține", i-a zis Isus, "căci încă nu M-am suit la Tatal Meu. Ci, du-te la frații Mei și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru."” (Ioan 20)

Toate corzile vieții ei au vibrat auzindu-și numele rostit. Știa cine este Cel care îi vorbește.
Ar fi stat cu El la povești dar El i-a spus să meargă la frații Lui și să le spună că El se va sui la Tatăl Său, la Dumnezeul Lui, al ei și al lor.

Am fost la mormânt, am fost și la biserica mormântului, la cele din Ierusalim. Ambele stau acolo goale, deschise, ca mărturie că Cel Venit de Sus, Cel ce are toată puterea în cer, Mielul Lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, Cel răstignit, Cel mort, are putere asupra morții și acum e viu. A biruit moartea. S-a înălțat la cer, la Tatăl Lui și Tatăl meu.

Du-te și spune i-a spus Isus Mariei.

Mesajul e valabil și astăzi.

Ce mesaj duc astăzi cunoștinețelor și rudelor mele?

Da, știu. Stau în casă, nu ies. Deci nu mă văd cu nimeni.

Isus Christos e VIU și va reveni să mă ia ACASĂ!
Prin moartea Lui sunt iertată, eliberată, vindecată, mântuită.
Prin moartea Lui am viață și Viață veșnică!
Prin moartea Lui, prin sângele Lui curs pe cruce, El mielul fără cusur a plătit pentru păcatele mele și a murit în locul meu.

Astăzi, nu pot merge ca să ies din casă. Dar pot merge cu viteza internetului și pot spune: Isus Christos e VIU!
Christos a înviat!

14 nisan

Aseară, în 14 nisan (8 aprilie 2020), am sărbătorit Paștele (evreiesc).
Nu am putut să nu mă gândesc la evreii care erau de aproape 400 de ani în Egipt, erau robi și știau cu vârf și îndesat cât de grea e viața. Apare Moise și le vorbește din partea Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov, face minuni printre ei, ei își aduc aminte de poveștile părinților despre cine a fost Avraam, Isaac, Iacov, despre Iosif care a ajuns prinț, despre cum au ajuns ei aici. Ce spune Moise începe să se lege cu ce știu ei despre Dumnezeul pe care Îl știu ei din povești.
Vin plăgile și înaintea celei de a zecea plăgi, Moise le dă niște indicații mai ciudate. Trebuie să își cumpere un miel, să îl țină în casă – adică să aibe pentru patru zile un animal de companie, sa coacă o altfel de pâine.
Se ajunge în după amiaza zilei de 14 nisan și familia se strânge, se taie mielul, capul familiei – tatăl strânge sângele într-un vas, iese afară și vopseste tocul ușii și lateralele acesteia cu sânge. Ceilalți îl privesc cum duce la îndeplinire ce a spus Moise.
Se imbracă, se încalță și iau masa împreună dar parcă e ceva în aer. Se asigură că toți ai casei sunt înăuntru și că ușa lor este închisă bine.
Zorii zilei de 15 nisan îi trezesc pe evreii primului Paște cu mari țipete ce răzbat din casele celor care nu au avut sânge pe tocul ușii.
Au adormit îmbrăcați și încălțați. Acum egiptenii urlă la ei să își ia lucrurile și să plece, să se ducă, să îi lase să trăiască ... Le dau tot ce le cer evreii și se bucură când îi văd că pleacă.
Dacă aș fi o evreică a acelor timpuri și m-aș vedea nevoită să îmi iau în câteva ore tot ceea ce îmi trebuie, să pun șaua pe măgar .... asta în caz că am așa ceva, și să plec, conștientă fiind că nu mă voi mai întoarce niciodata în casa asta și poate nici pe pământul acesta, m-aș frământa cu următoarele gânduri.
Trebuie să îmi iau acest ciudat aluat, să îl pun în niște prosoape de bucătărie și apoi în pânze. Trebuie să îmi iau un vas cu apă, niște haine, ceva cu care să mă acopăr, niște farfurii, tacâmuri ... și mă trezesc că am ditamai bagajul. Oare unde vom merge? Oare cât va dura călătoria?
Nu am timp acum să mă gândesc la asta!
Trebuie să plec!
M-am obișnuit aici! Era greu, cumplit de greu. De când a apărut Moise și a strâns bărbații și le-a vorbit de Dumnezeul străbunilor mei, Faraon parcă a înnebunit. Ne-a făcut munca mai grea și mai grea.
Moise ne-a spus că Dumnezeul despre care el vorbește ne va elibera din robie. Cum? Oare e adevărat?
M-am obișnuit aici. E greu să trăiești printre egipteni, ... dar m-am obișnuit și cu disprețul lor.
Moise spune că Dumnezeul lui ne va duce într-o țară a noastră, unde nu vom mai fi robi, unde vom avea tot ce ne trebuie, nu vom mai fi umiliți, bătuți, jigniți, omorâți, unde pruncii noștri vor putea trăi ...
Se aud strigăte prin care suntem îndemnați să ne grăbim, să ieșim mai repede, mai repede, mai repede ...
Moise a spus că Dumnezeul lui ne va purta de grijă! Oare să am încredere în El?
Oare Dumnezeul lui Moise va deveni și Dumnezeul meu?
Tot ceea ce pot să fac acum este să cred că ceea ce spune Moise e adevărat și să cred că Dumnezeul strămoșilor mei va face cum a promis.
Oh! Să plec! Nu mai vreau să trăiesc aici!
Facă Dumnezeu ce o vrea!

ma pregatesc de Paste

Au trecut deja 3 duminici de când creștinii au fost sfătuiți să stea acasă, în casă. Apoi au venit ordonanțele prin care ni s-a spus explicit să nu ieșim din casă. Și înțeleg grija conducerii țării față de noi.
Încă nu mă rog suficient pentru ei.
Trăim vremuri tulburi, uneori parcă nici nu mai știm cum să ne raportăm unii la alții, la evenimente, la ceea ce se întâmplă. Dar, primăvara vine cu viteză, copacii au înflorit și mare parte dintre ei s-au scuturat din cauza frigului celor câtorva nopți reci, au apărut florile de primăvară însă noi nu ne-am mai putut bucura de ele. Am observat că au înviat gâzele, ... fac plajă pe geamurile mele.
Deja îmi e dor de repetițiile de la cor, de oamenii din biserica pe care o frecventez, de colegi, de familie, de oamenii din autobuzul în care ne înghesuiam cu toții ca să ajungem la lucru, de doamnele vânzătoare de la magazinele pe unde intram.
Acum patru săptămâni trăiam o altă viață și parcă a trecut o eternitate de atunci. Chiar am trăit așa? Chiar mă bucuram de oamenii de lângă mine fără să îmi pese că nu am o distanță de cel puțin 2 metri? Mă deranjau mirosurile celor cărora le place să stea într-un soi de miros propriu ... acum îmi e dor până și de ei.
Îmi e dor să iau parte la Cina Domnului, îmi e dor de părtășie, de cântările noastre ... . Le ascult acasă la computer, însă nu au același farmec ca atunci când le cântăm cu toții.
Vreau să mă pregătesc de Paște.
Și, va fi un altfel de Paște. Un Paște însingurat, pe zoom sau pe rețelele de socializare.
Acum, începem să descoperim împortanța părtășiei, a familiei, a relațiilor.
Christos a înviat din morți e melodia pe care o cântă fiecare creștin din țara asta și nu numai. Cum va răsuna ea în casa mea anul acesta?
A înviat Christos și în inima mea?
A adus moartea și învierea lui Viață în viața mea?
Dacă nu, nu cumva e timpul să Îl las pe El să îmi fie Domn?
M-am trezit catapultată într-o altă viață și vreau să mă dezmeticesc și să trăiesc.
Suntem într-un război spiritual și diavolul aruncă valuri și valuri de știri peste noi ca să facem cât mai des atacuri de panică, să ne pierdem speranța, să credem că Dumnezeu a scăpat lucrurile din control.
Dar Biblia spune altceva “Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu potopul, și Domnul împărățește în veci pe scaunul Lui de domnie.” (Ps.29:10)
Fredonez zilnic melodia asta pentru că de ani de zile mi-i agățată de suflet.
“Christos a înviat din morți
Cu moartea pe moarte călcând
Și celor din morminte,
Viață dăruindu-le.”