sunt o picătură de ploaie

Sunt o picătură de ploaie. De fapt, sunt o picătură care acum se află în cămara ploii. Ştiu, unii dintre voi nu aţi auzit de aşa ceva. Sunt îngeri care eveghează la uşa cămării noastre, care deschid şi închid uşa.

Uneori, stăm mult aici în cămara asta. Voi spuneţi atunci că cerul este ferecat şi este secetă.

Noi ne jucăm între noi, facem valuri, ne zbenguim, ascultăm poveşti de la fiecare în parte. Ascultăm cu răbdare poveştile fiecăruia. Cu unii stropi m-am mai văzut, alţii au cutreierat locuri luxuriante, vegetaţie bogată, climă umedă. Unii stropi povestesc despre zonele deşertice, despre cum se încălzesc tot mai mult până aproape se evaporă când ajung în acele zone. Alţii vizitează locuri unde până ajung pe pământ devin fulgi.

Astăzi, pare linişte!

Dintr-o dată văd îngerul uşii nostre deschizând uşa. Mă grăbesc spre ieşire. Este bine aici înăuntru dar îmi place să mă bucur de libertatea de afară, de norii pe care îi întâlnesc în cale, de sunetul tunetului şi iubesc să dansez în lumina fulgerelor. Lumina lor trece prin mine şi parcă din mine ies multe culori!

În calea mea întâlnesc nori cu ploaie, nori de praf, păsări de pradă sau păsări care încântă privirea şi auzul. Dau peste gâze, zăresc uneori şi fluturi. Uneori mă strivesc de munţi sau de umbrele.

Este ceva ce nu înţeleg.

Noi, stropii de ploaie, coborâm pe pământ pentru că Dumnezeu ne-a adunat şi apoi ne-a trimis pe pământ. De oriunde am fi, noi ne întoarcem în cămări, în nori şi la porunca Lui plecăm unde ne trimite El.

Am auzit că oamenii se roagă pentru ploaie. Atunci de ce când ajungem noi la ei, se închid în case?

Mie îmi place să ajung la oameni. Îmi place când ei se uită în sus, zâmbesc sau cântă. Îmi place când Îl laudă pe Domnul şi când se bucură de noi! Cel mai mult iubesc să mă alătur laudei lor. Ei nu ne aud pe noi lăudându-L pe Creator însă dacă s-ar uita atent la natură, ar vedea bucuria acesteia, ar simţi şi bucuria noastră.

Ajung pe pământ. Acesta este cald şi uscat. Încet, încet, simt că mă transform în abur şi că mă ridic şi plec înapoi spre nori, spre cămările ploii. Ascult chemarea de a mă întoarce în alt nor, de a pleca în alt loc.

Mă ridic în văzduh, dansez pe adierile calde de vânt şi Îl laud pe Domnul pentru că m-a folosit în a bucura câţiva oameni! Îi văd ridicând ochii spre cer, luminându-se la faţă, oftând şi lăudând pe Domnul pentru noi, stropii de ploaie, pentru că S-a îndurat de ei şi S-a uitat cu îndurare spre ei.

Unii dintre ei, uitându-se la noi, îşi amintesc de Psalmul 147. Îl recită, îl cântă, îl fac rugăciunea lor...

un lucru cer. atat.

 Am descoperit că sunt expertă la făcut liste. Pot să îmi dau examenul de expertiză oricând. Sunt la birou deci trebuie să fac asta, asta și asta. Mă întâlnesc cu cineva și imediat îmi amintesc că trebuie să îi spun asta, asta și asta. Dacă intru într-un magazin, îmi apare în minte lista de magazin. Dacă sunt acasă, am lista cu ce am de făcut, cu ce am de citit, de scris, de rezolvat, de vorbit, de... .

Citesc Psalmii perioada asta mai mult decât de obicei, și de vreo două zile un verset nu mă lasă în pace. “Un lucru cer de la Domnul și-l doresc fierbinte: aș vrea să locuiesc toată viața mea în Casa Domnului, ca să privesc frumusețea Domnului și să mă minunez de templul Lui.” Psalmul 27:4

Recitesc versetul și caut listele lui David. Cum care liste? Listele cu dorințele și cerințele lui.

El cere un singur lucru.

Atât.

“Aș vrea să locuiesc toată viața mea în Casa Domnului!”

Nu contează că va locui din secunda doi sau când va albi, îmbătrâni și pierde mintea.

Tot ceea ce vrea, tot ceea ce visează, tot ceea ce năzuiește este să locuiescă în Casa Domnului.

David știa că Domnul are o casă în cer. De unde? Nu știu!

Templul nu era construit.

Chivotul era în Cortul Întâlnirii.

Dar David voia să locuiască în Casa Domnului “ca să privesc frumusețea Domnului și să mă minunez de templul Lui”. El vrea în casa Domnului ca să privească frumusețea Domnului. În Casa Domnului este un templu. Este un templu de care David știe și de care abia așteaptă să se minuneze.

Mă întorc la listele mele și compar cererile mele cu cererea lui David.

David nu era cu un picior în groapă, sătul de zile, neveste, copiii, război și tot ce se putea. Era în plină putere, avea viața înainte însă știa ce voia. Și nu doar că știa, își dorea fierbinte, lucra la viața lui ca ceea ce își dorea să se împlinească.

Eu ce vreau?

Oare cum este frumusețea Domnului? Pot învăța de aici ceva despre ea? Pot învăța să mă minunez de frumusețile creației Lui până ajung în Casa Domnului?

un bob de grâu

„Teama mea cea mai mare este să nu fiu ca un bob de grâu care nu moare.” Sunt vorbele unei misionare.

Sunt un bob de grâu, stau într-un sac alături de alţii ca mine. Aici, ne este cald şi bine. Am auzit de la unii şi alţii că sunt zone unde se simte un frig puternic, alţii simt umezeală. La mine… e bine!

Dintr-odată a fost ca un cutremur lung care mi-a dat viaţa peste cap. Sunt tot cu fraţii şi surorile mele dar în alt loc, aici e mai răcoare, e gălăgie. Se simte schimbarea în aer.

O altă zi vine peste mine şi cutremurul continuă. Îmi este dor de locul meu cald din sac. Acolo, ne spuneam poveşti, visam frumos!

Mă simt catapultat şi mă lovesc zdravăn de ceva. Ca şi cum nu era suficient, simt că cevă mă loveşte puternic şi apoi se face linişte. Nu sunt singur. Simt lângă mine câteva boabe însă este întuneric beznă şi gălăgia devine din ce în ce mai mică.

Cumva, m-am odihnit. M-am obişuit şi cu pătura asta care initial nu mă lăsa să respir. Simt că pot să respir prin ea. Pare pufoasă, neagră şi umedă. Nu mă sufoc.

Numai că ceva se întâmplă cu mine. Am fost un bob de grâu tare mândru de mine, de forma mea delicată. Visam să ajung Miss sau Mister Bob de grâu. Visam să trec prin timp cu aceeaşi formă şi culoare, cu aceleaşi proprietăţi şi farmec.

Clar că am văzut boabe cu zgârieturi, cearcăne, vergeturi, varice şi parcă ofilite şi uscate! Eu am visat că voi rămâne ca boabele pe care le-am vazut expuse în casa unde am stat peste iarnă.

Între timp, am descoperit că pătura caldă este pământul şi că am lângă mine alte boabe de grâu. Mai vorbim între noi, ne mai plângem soarta. Mai multe dintre noi se plâng că au început să se îngraşe, că simţim ceva crescând în noi şi că spaţiul unde am fost catapultate pare prea mic. Uneori mă ia cu leşin.

Aşa mă dor toate! Ceva simt ca se rupe în mine şi simt că se crapă pielea pe mine şi ceva creşte din mine. Prin pătură ajunge la mine apă. Uneori mai multă, uneori mai puţină. Am numit ceea ce creşte din mine pai. Şi nu ştiu de unde mai poate creşte atâta! Mă simt vlăguit! Lângă mine e un bob care arată la fel, are aceeaşi formă, nu geme, nu se vaită. Eu îl consider un bob binecuvântat. Ce viaţă de bob are!

Paiul meu comunică şi îmi spune că dincolo de pătură e o altă lume, că uneori vine cineva zburând şi aterizează pe el şi uneori îi este greu. Îmi mai spune că unde sus este ceva foarte luminios care îl încălzeşte şi simte că de acolo îi vine puterea de a creşte mai sus şi mai sus. Eu cred ca ceva nu e în regulă cu paiul meu. Despre ce vorbeşte el?

Mie mi-au crescut ca nişte mustăţi prin trup. M-am deformat total. Îmi este ruşine cu mine. Vecinul meu are aceeaşi formă, aceeaşi culoare. Stă şi se bucură de căldură. Parcă nimic şi nimeni nu îl afectează.

Uita-te la mine! Mi s-au năruit toate visele! Nimic din ceea ce am sperat nu s-a întâmplat! Nimic!

Toată ziua vorbesc cu paiul care îmi spune ca s-a înălţat şi că au început să îi crească şi lui nişte mustăţi prin cap şi că i se pare că sub acele mustăţi îi cresc nişte umfături. Oare e bolnav? Aş vrea să văd ce e cu capul lui.

Îmi mai spune că lumina aceea puternică îl zăpăceşte uneori de cap şi că boabele tot cresc şi parcă îi pocnesc în cap.

După o vreme îmi spune că aude gălăgie mare în depărtare. Vede un mostru care vine spre el parcă mâncând totul în cale. Îi vine să plângă pentru că se simte ameninţat. E frustrat că nu ştie ce se va întâmpla.

Eu mă uit la bobul vecin şi îl admir. Nu îl doare capul deloc. A trecut atâta vreme şi el a rămas la fel. Celelalte boabe care au suferit ca mine s-au resemnat. Au spus că nu îşi mai aduc aminte de cum arătau. Li se pare normal să fie numai mustăţi şi să simtă cum pulsează viaţa prin ele.

Simt ca mor!

Ceva s-a întâmplat cu paiul meu!

Nu mai pot comunica cu el.

A fost mare gălăgie deasupra. Am simţit că monstrul despre care vorbea el a venit şi a trecut peste mine. Am simţit că mor!

Nu mai am vlagă să mai lupt! Pătura de peste mine e uscată. Nu mai vine apa prin ea ….

Oare am folosit cuiva?

Oare a fost de folos viaţa mea?

Clipesc şi îl zăresc pe vecinul meu având aceeaşi formă, aceeaşi culoare în timp ce eu sunt plin de mustăţi care se usucă, de riduri, de semne…

Oare boabele care i-au crescut paiului în cap sunt roadele despre care povestesc celelalte boabe? Oare seamăna cu mine? Oare s-a meritat să mor aici şi să mă transform?

  

Psalmul 24 cu David si Mical

V-am mai spus că mi-i tare drag David. Din modul în care se comportă astăzi, realizez cât de mult vorbește el cu Domnul, Îl cunoaște pe Domnul, și mai văd că regalitatea și puterea nu i s-au urcat la cap. Astăzi, putea să își pună hainele alea pe care am auzit că i le coase Abigail. Cică e cea mai talentată cusătoreasă de la casa lui David. Păi normal să fie așa. I s-a dus vestea că e foarte înțeleaptă și gospodină...

David e îmbrăcat ca noi, în haine de in. Așa a fost îmbrăcat tot timpul sărbătorii.

Când am ajuns la Ierusalim nu a făcut pauză sărbătorii ca să meargă până la pașat ca să facă el baie, să se parfumeze și să își ia hainele regale.

A stat cu noi, cu poporul, în hainele de in. In acestea a dansat și L-a lăudat pe Domnul.

Eu am crezut că toată lumea din Israel e prezentă aici, că iatacurile regale sunt goale. În mulțime am zărit-o pe frumoasa soție a lui David, Abigail. Era însuflețită de bucuria sărbătorii, de dans, de mulțime de mulțumire și muzică.

Ceva mi s-a părut că zăresc la fereastra unui iatac și am ridicat privirea. Am recunoscut-o pe Mical. Deci Mical nu a vrut să fie parte alături de Israel la această sărbătoare... N-a vrut să ia parte la sărbătoare alături de David. Realizez că în unele aspecte Mical seamănă cu Saul...

Probabil faptul că a fost luată de la David și dată lui Paltiel, apoi luată de la Paltiel și adusă la David, i-a înăsprit și acrit inima. Dar David i-a redat statutul de primă nevastă! Se pare că nu e suficient. Mical nu înțelege inima lui David și nici relația lui cu Dumnezeul lui Israel.

Se pare că David nu a văzut-o pe Mical la fereastra casei sau dacă a văzut-o, a preferat să nu își strice bucuria sărbătorii înaintea Domnului cu atitudinea lui Mical.

Anii cât a fost păstor l-au format pe David altfel. Acolo, pe munți, a avut timp să stea cu Domnul la povești, să cânte, să danseze, să se lupte cu leul, să-și salveze oile de animalele sălbatice dar să și analizeze oamenii.

Nu poate lăsa oamenii să plece de la sărbătoare cu mâna goală! Fiecare participant la sărbătoare primește o pâine, o bucată de carne și o turtă cu stafide.

Habar nu am avut că David mă mai poate surprinde.

Habar nu am avut că brutarii, măcelarii și cofetarii au avut de treabă înaintea sărbătorii mai mult decât de obicei.

Îmi savurez prima dată turta cu smochine și cu privirea îl urmăresc pe David care merge acasă. Este întâmpinat de Mical. Aceasta are o față acră și disprețuitoare. Nu aud ce îi spune însă îl văd pe David că auzind cuvintele ei se îndreaptă de spate ca și cum s-ar pune în gardă. Văd că îi răspunde ceva și pleacă iar fața lui Mical devine parcă neagră.

Oare Mical nu își putea ține gura în ziua asta?

Câtă durere, acrime, amărăciune a adunat în inima ei de nu a vrut să fie parte la sărbătoare?

Și dacă le ține în inima ei ce rezolvă?

A vrut să îl pedepsească pe David stând acasă? Public i-a nesocotit chemarea la sărbătoare, la bucurie.

Mical a pierdut esența sărbătorii. La sărbătoare, dacă ești spectator, nu ai cum să te bucuri, nu ai cum să lași bucuria să te cuprindă. Dar dacă ești implicat în sărbătoare, dacă cânți împreună cu miile de cântăreți, cu poporul aflat la sărbătoare, ființa ta va vibra, va fi parte a sărbătorii și închinării. Atunci sărbătoarea Domnului va fi și sărbătoarea ta!

Atunci Împăratul Slavei va fi și Împăratul tău!

Psalmul 24... cântat

 Uneori, îmi place să intru în pielea unui personaj ca să înțeleg mai bine un text din Scriptură. Textul care mi-a stârnit imaginația este Psalmul 24.

David este împărat peste noi, iar mie îmi este tare drag de el. Este un bărbat frumos, blond, cu fața ca o carte deschisă, dacă nu vorbește cu câte cineva, merge printre oameni și fredonează o melodie știută doar de el. Eu însă știu că vom afla și noi această melodie însă acum e încă în cap la el.

Ne pregătim de sărbătoare!

Cum adica ce sărbătoare?

Aducem Chivotul Domnului la Ierusalim. David și o parte dintre conducători au mai fost să îl aducă o dată însă nu s-a sfârșit prea bine. Atunci, David a înțeles că ceva nu este bine în modul în care procedaseră. Au scos Legea Domnului și au studiat-o. Leviții și cântăreții au avut mult de treabă. Preoții s-au sfințit, s-au curățit. Tot poporul a fost înștiințat despre ce se va întâmpla și a fost chemat să vină la Ierusalim.

„Și David a zis căpeteniilor leviților să așeze pe frații lor cântăreți cu instrumente de muzică, cu lăute, harpe și țambale, și să sune din ele cântări răsunătoare, în semn de bucurie.

Leviții au așezat pe Heman, fiul lui Ioel; dintre frații lui, pe Asaf, fiul lui Berechia; și dintre fiii lui Merari, frații lor, pe Etan, fiul lui Cușaia; apoi împreună cu ei pe frații lor de a doua mână: pe Zaharia, Ben, Iaaziel, Semiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Benaia, Maaseia, Matitia, Elifele, si Micneia, si Obed-Edom, si Ieiel, ușieri.

Cântăreții, Heman, Asaf și Etan aveau țambale de aramă, ca să sune din ele. Zaharia, Aziel, Semiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Maaseia și Benaia aveau lăute pe alamot; și Matitia, Elifele, Micneia, Obed-Edom, Ieiel și Azazia aveau harpe cu opt corzi, ca să sune tare.

Chenania, căpetenia muzicii între leviți, cârmuia muzica, fiindcă era meșter.” 1 Cronici 15:16-22

Toate văile munților Ierusalimului sunt pline cu cântăreți. Acum să nu credeți că ei s-au așezat acolo alandala. Chenaia le-a dat instrucțiuni clare unde să se aseze fiecare, unde să stea fiecare cântăreț, fiecare instrumentist, în ce poziție să fie orientat instrumentul la care cânta.

Vocea întâi și vocea a doua, instumentele cu corzi și instrumentele de suflat, tobele, alamoturile, țambalele și harpele făcuseră sute de ore de repetiții pentru această sărbătoare.

M-am luat cu vorba și văd că Chivotul a ajuns în Ierusalim. Cântăreții și leviții au început să cânte cântarea cea nouă compusă de David special pentru această ocazie. Credeți-mă că nu am mai auzit o așa cântare. Un cor de pe o parte a Ierusalimului cântă un vers și îi răspund celelalte cu alt vers. Cuvintele cântării și muzica, împreună cu toată atmosfera mă fac să cânt, să-L laud pe Domnul.

Văd că prind repede ritmul, încep să cânt și eu. Și, nu oricum.

Lângă mine, poporul cânta din toată inima, dansează și Îl lăudă pe Domnul!

“Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-vă, porți veșnice, ca să intre Împăratul slavei!

"Cine este acest Împărat al slavei?"

Domnul cel tare și puternic, Domnul cel viteaz în lupte.

Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-le, porți veșnice, ca să intre Împăratul slavei!

"Cine este acest Împărat al slavei?"

Domnul oștirilor: El este Împăratul slavei!

Selah” Psalmul 24:7-10

Fumul jertfelor se ridică spre cer, de pe toate văile Ierusalimului se aude muzica, peste tot vezi oameni bucuroși lâudându-L pe Domnul, pe Împăratul Slavei!

Oh! Aș vrea să nu se termine sărbătoarea asta!

rândunele și lecțiile de laudă

Fac parte dintr-un grup mic de studiu biblic. Când a venit vara, a trebuit să decidem dacă luăm vacanță până în toamnă sau studiem ceva. Am ales atunci să studiem Psalmii. Habar nu aveam la ce mă băgam.

Psalmii sunt cântări de laudă.

Găsesc în Psalmi că oamenii de toată coloratura, mărimea și istețimea Îl laudă pe Domnul, oamenii din toate neamurile se închină înaintea Lui. Psalmii nu spun că doar oameni Îl laudă pe Domnul! Aflu că în acest ansamblu de laudă sunt incluse cerurile, pământul, norii, ziua și noaptea, luna – martorul credincios, ploaia și zăpada, munții și dealurile, grindina și zăpada, păsările, gâzele, animale terestre și marine, peștii și toate viețuitoarele.

La porunca Domnului, ploaia cade pe pământ și Îl laudă. Până nu am studiat Psalmul 148, nu m-am gândit că ploaia ascultă de porunca Lui, cade pe pâmânt lăudându-L.

Am ales să fiu mai atentă la păsări, la nori, la ploaie, la vânt, la natură ca să văd cum Îl laudă acestea pe Domnul.

Locuiesc într-un apartament și habar nu am de ce am fost aleasă de niște rândunele ca și vecină a lor. E drept că am cam 10 cuiburi de rândunele la geamurile mele și am destul de mult de făcut curat după ele.

În seara aceasta am realizat că rândunele mele ajung “acasă” cam în sâmbăta Paștelui. De unde știu ele când e Paștele? În ultimii trei ani așa au venit, în sâmbăta Paștelui.

Ideea de laudă, de a urmări cum Îl laudă natura pe Domnul este ca un fir roșu în mintea mea în această perioadă. Așa că încerc să fiu atentă la natură.

Știu, din anii trecuți, că le deranjează pe rândunelele mele să gătesc când este foarte cald afară. Mai mereu vorbesc cu ele și le spun că o să gătesc și că nu o să dureze mult. Cumva parcă mă scuz că le voi încălzi și mai tare. În același timp, mă distrez de mine pentru că am început să vorbesc cu păsările.

Puțin mai înainte, eram în bucătărie și găteam. E vremea când primii pui de rândunică au învățat să zboare.

La un moment dat, parcă s-au vorbit rândunele între ele și au început să vină pe la geam. Uneori erau cam 20-30 care dansau în fața geamului de la bucătărie. M-am gândit că le este cald și din acest motiv au devenit agitate. Am verificat să văd cât de repede termin ca să le las în pace. Mi-am aruncat însă privirea pe geam, mai departe, și am văzut că de fapt ele dansau așa în fața mai multor geamuri, nu doar la mine.

Apoi, peste două sute de rândunele au început să danseze un dans doar de ele știut, pe un ritm cunoscut, să cânte o melodie a lor și să mă lase uimită de bucuria lor de a trăi, de a-L lăuda pe Creatorul lor.

Realizez că mă ancorez atât de mult în gândurile mele încât uit să îmi ridic ochii spre cer, uit să Îl laud, uit să mă bucur.

Doamne, mulțumesc pentru lecția primită de la rândunelele mele! Mulțumesc că mi-ai deschis sinapsele creierului și mă ajuți să accept că pot învăța să Te laud și de la aceste păsări.