Amintiri cu sfinți - ediție proprie - Virginia Brașov

Cu vreo 20 de ani în urmă, mă certam puternic cu Domnul, și-i reproșam că tuturor le-a dat daruri, i-a înzestrat, i-a binecuvântat, și că până la mine lucrurile s-au terminat...

În modul Lui de a spune lucrurile, mi-a reamintit că mi-a dat capacitatea de a așeza cuvintele unele după altele. Am râs trist, și i-am spus că nu-i pasă nimănui de asta, că nu interesează pe nimeni ce gândesc, sau scriu eu. Mi-a spus să scriu, și că este treaba Lui cine citește. Eu doar să ascult de ceea ce El îmi spune.

Și am scris. Normal că toate vocile posibile au apărut din senin să-mi spună că nu e bine ce fac, că nu sunt atâta de interesantă ca să am ceva de spus, că nu sunt talentată, că sunt femeie și femeia trebuie să-și țină cuvintele pentru ea, că...

Uneori, am avut replici amare. Uneori, am tăcut. Uneori, am scris. Uneori, am ales să cred că vocile au dreptate. Până când Domnul m-a luat iar la o poveste, și m-a întrebat de cine ascult, apoi m-a mai întrebat cine mi-a spus să scriu, vocile sau El?

În acea perioadă tulbure, o femeie a început să comenteze la postările mele. Am intrat pe blogurile ei, am citit, avea mii de urmăritori pe ele, avea oameni cu nume mari de blog acolo. Eu abia apărusem, și ea comenta la ceea ce scriam.

Era o femeie din America, mult mai în vârstă decât mine, și foarte bine pusă la punct cu tehnologia. Habar nu am cum m-a găsit pe skype, și m-a sunat, și recunosc că am fost foarte circumspectă la început. Este vorba despre Virginia Brașov.

Peste câțiva ani, m-a sunat și mi-a spus că are o prietenă care trebuie să devină prietena mea. Și iar am fost găsită pe skype, și am avut alte conversații pe care nu reușeam să le așez în nici un puzzle. Prietena ei Rivka Lazarovici a devenit prietena mea, o femeie bandaj și balsam de dragoste, o femeie care a dus în mine ideea de prietenie dincolo de ceea ce știam. Moarte ei a lăsat un gol mare în mine.

Virginia m-a descoperit și m-a recomandat altora. Am vorbit de câteva ori la telefon, mi-a dat sfaturi de viață, de suflet, de relații, m-a mentorat de departe. Știam de condiția ei medicală, știam că nu se simte bine de ceva vreme. Toate rețetele pe care le descoperea, mi le trimitea și mie. Dacă găsea un material bun, acesta apărea și la mine în mesaj. Uneori mă întreba dacă am ascultat/văzut acel material. Și, de rușine, mă uitam/vizionam, și apoi îi spuneam părerea mea.

Nu ne-am cunoscut niciodată în viața reală. Ea este cea care mi-a găsit blogul, m-a găsit pe rețele sociale, mi-a scris, m-a ținut lângă ea, m-a recomandat, mi-a suflat cânt în aripi, și-a împărțit prietena cu mine pentru ca eu să cresc mai mult.

Dimineață, am citit că Virginia Brașov și-a sfârșit călătoria pe acest pământ. Am verificat imediat să văd când am primit ultimul mesaj de la ea. Era 1 aprilie 2026.

Astăzi, vreau să mulțumesc Domnului pentru ceea ce a făcut și însemnat Virginia Brașov în viața mea. Virginia Brașov a fost pentru mine un om-cadou din partea Domnului 

„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?”

 „Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” Geneza 18:14

Este oare ceva prea greu pentru Domnul? Este întrebarea adresată lui Avraam când avea 99 de ani, și Sara avea 89 de ani, și tocmai li se făcuse promisiunea că în următorul an vor avea un copil. Sara trecuse prin toate efectele menopauzei.

Trei oaspeți/îngeri vin la Avraam să-l anunțe că va avea un fiu.

Și se naște Isaac.

În țara Moria, pe muntele care I s-a arătat, are următoarea discuție:

"Tată!"

"Ce este, fiule?", i-a răspuns el.

Isaac a zis din nou: "Iată focul și lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?"

"Fiule", a răspuns Avraam, "Dumnezeu însuși va purta grijă de mielul pentru arderea de tot."

Domnul a purtat de grijă, Isaac a fost cruțat, și berbecul încurcat într-un tufiș a fost jertfit.

Este oare ceva prea greu pentru Domnul? Marea Roșie se desparte în două pentru ca poporul Israel, proaspăt scos din robie să iasă din Egipt.

Este oare ceva prea greu pentru Domnul? Și mana cade din cer hrănind poporul Israel pentru patruzeci de ani.

Este oare ceva prea greu pentru Domnul? Și Iordanul se oprește din curs pentru ca poporul să treacă în Caaan.

Este oare ceva prea greu pentru Domnul? Și Iosua cucerește Ierihonul doar înconjurându-l în tăcere.

Este oare ceva prea greu pentru Domnul? Un înger vine în Torea, din ținutul lui Dan, în Israel, și-I spune soției lui Manoah că va avea un fiu, iar soția lui Manoah era stearpă.

Și se naște Samson.

Este oare ceva prea greu pentru Domnul? Un înger se arată în templu lui Zaharia, și-I spune că nevasta lui Elisabeta va avea un fiu. Elisabeta, la fel ca Sara, era stearpă.

Și se naște Ioan Botezătorul.

Este oare ceva prea greu pentru Domnul? Un înger apare unei fecioare și-I spune că va avea un fiu care va purta numele Salvare-Yeshua-Isus. „ El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit."

Maria a zis îngerului: "Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu de bărbat?"

Îngerul i-a răspuns: "Duhul Sfânt Se va cobori peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naște din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.”

Este oare ceva prea greu pentru Domnul? Ioan Botezătorul Îl vede pe Isus și spune „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” Iată-L pe Cel în care se împlinesc toate promisiunile Scripturii.

Este oare ceva prea greu pentru Domnul? Yeshua-Isus-Mielul a fost jertfit de Paște, așa cum fusese profețit.

Este oare ceva prea greu pentru Domnul? În Grădina Ghețimani, imediat după Sabatul de după Paște, dis de dmineață, piatra de la ușa mormântului de rostogolește singură, iar soldații se trezesc când probabil Isus le-a spus, „Bună dimineața!” și rămân șocați/blocați/leșinați.

Este oare ceva prea greu pentru Domnul? El, Mielul lui Dumnezeu e viu!

Yeshua HaMaschiach – Isus Cristos a înviat!

Azi, am înțeles că nu așa stau lucrurile.

Știu că suntem în vinerea Paștelui, și că poate ar trebui să citesc alte texte, dar eu tot în Geneza 22 sunt cu Avraam.

Credeam că știu textul. Credeam că știu ce se petrece. Credeam eu multe...

Știam despre Ur, localitate din Caldeia că era o localitate foarte dezvoltată, aveau bibliotecă centrală, canalizare în oraș, știau să folosească aspirina, s-au găsit construcții unde lucraseră arhitecți și ingineri, erau recunoscuți pentru lucrul cu lâna și inul, erau experți în folosirea metalelor prețioase, excelenți bijutieri, artizani, fermieri, lucrători în piele. Bine, nu cred că se numeau atunci arhitecți și ingineri.

Mai mult de atât, știam despre Avraam că era foarte bogat.

Îi vorbește Domnul, și el lasă Ur cu tot ce avea, și pleacă cu cortul înspre un loc care i se va arăta. Când? La un anumit moment va ști care este locul.

În pasajul din Geneza 22, Dumnezeu îl strigă. Iar Avraam răspunde, „Iată-mă!”. Hineni care înseamnă, ”Iată-mă! Trimite-mă! Sunt gata.”

Păi stai un pic. Nu i-a spus încă nimic, doar l-a strigat, i-a rostit numele. Cum adică este gata să fie trimis?

Avraam nu scoate nici un cuvânt. Iese din cort, pregătește lemnele, focul, cuțitul acela ascuțit pe care-l folosește la înjunghierea animalelor, ia pe Isaac și doi slujitori, încarcă măgarul, și pleacă.

Unde?

Spre locul care i se va arăta.

Încep să amețesc. Avraam nu cere nici o indicație. El Îl crede pe Dumnezeu pe cuvânt indiferent de cerință.

Unde se duce? Spre locul unde Domnul va purta de grijă.

Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam pentru că a ascultat.

De cele mai multe ori, eu vreau binecuvântare fără ascultare, fără supunere, fără acțiune.

Cumva cred că merit binecuvântarea deoarece cred că eu sunt grozavă.

Azi, am înțeles că nu așa stau lucrurile. 

Domnul va purta de grijă

De vreo trei luni încoace frământ întrebarea „unde este mielul?”.

Cine este mielul din Geneza 22 despre care întreabă Isaac?

Cine este berbecul prins în tufiș, cum a apărut el acolo, ca apoi să fie sacrificat de către Avraam în locul lui Isaac?

Unde este Țara Moria, și care este muntele pe care a urcat Avraam și Isaac?

Ce a vrut să spună Avraam când a răspuns lui Isaac "Dumnezeu însuși va purta grijă de mielul pentru arderea de tot."?

Cum adică va purta de grijă? Nu știa Avraam de ce era cu Isaac acolo pe munte?

O vreme am crezut că Isaac era copil când s-a întâmplat povestea din Geneza 22. Dar descopăr că lemnele pentru arderea de tot au fost puse de Avraam în spatele fiului său ca să le ducă pe munte. Deci copilul nu era tocmai un copil, era un tânăr, probabil între 25-37 de ani.

Isaac nu a pus întrebarea fără să știe ce întreabă, „unde este mielul pentru arderea de tot?”.

Isaac primește un răspuns care îl mulțumește. "Dumnezeu însuși va purta grijă de mielul pentru arderea de tot."

Tatăl și fiul urcă în tăcere muntele Moria (Muntele Templului) situat în Ierusalim, în Israel.

Domnul va purta de grijă este la timpul viitor. La poalele muntelui, Isaac află că Domnul va purta de grijă. Nu au ajuns încă la momentul când Domnul se va ocupa de acest lucru, dar vor ajunge.

Domnul va purta de grijă în locul unde trebuie să ajungi/să fii, în locul unde El te-a trimis.

Domnul va purta de grijă, și va da exact ceea ce trebuie.

Eu pun miliarde de întrebări, vreau confirmări peste confirmări, vreau pe mama confirmărilor, mă plictisesc până și eu de atâtea întrebări și confirmări, ca apoi plec unde sunt trimisă. Realizez că fac asta pentru că nu Îl cunosc pe Cel care va purta de grijă, că nu am încredere că El va purta de grijă, mă îndoiesc că El îmi va da ceea ce am nevoie, când am nevoie...

Studiind textul acesta, am realizat că Isaac avea încredere în tatăl său, cum avea încredere Avraam în Dumnezeu.

Și nu pot să nu mă întreb, cei de lângă mine pot să aibă încredere în mine cum am eu în Dumnezeu? Sunt eu un om de încredere? Cât din încrederea mea în Dumnezeu se vede în viața mea?

Dacă nu se vede, înseamnă că umblu cu cioara vopsită, cu ocaua mică...

Sunt încă în viață, deci mai am șanse de reabilitare.

Stau la povești cu Avraam, cu Isaac, și vreau să-L cunosc mai mult pe Cel ce va purta de grijă!

Deşi mielul e mort...

 Aseară a început Paştele, pentru că e 14 nissan.

Mielul pe care l-am avut timp de patru zile în casă, s-a lipit de inima noastră, ne era drag, l-am iubit.

Avea și nume mielul nostru…

Instrucțiunile primite spuneau că mielul trebuia sacrificat, cu sângele lui s-au uns ușiorii/tocurile ușii de la intrare.

Ne-am asigurat că se vede sângele pe tocul uşii, că nu s-a uscat și evaporat fără urme.

Carnea mielului am mâncat-o aseară. Tot ce a rămas, a fost pus pe foc dis de dimineață.

Sunt vie pentru că sângele Mielului m-a salvat de la moarte.

Deşi mielul e mort, trupul lui e-n mine, în membrii familiei mele…

Murind, Mielul mi-a redat viața, m-a salvat, mi-a dat libertatea de a trăi!

Mă pregătesc de Paște, și stau la povești cu Mielul!

 „"Tată!"

"Ce este, fiule?", i-a răspuns el.

Isaac a zis din nou: "Iată focul și lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?"

"Fiule", a răspuns Avraam, "Dumnezeu însuși va purta grijă de mielul pentru arderea de tot."

Și au mers amândoi împreună înainte.” Geneza 22

„"În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă.

Dacă sunt prea puțini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceți socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veți putea să luați un miel sau un ied. Să-l păstrați până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia; și toată adunarea lui Israel să-l înjunghie seara. Să ia din sângele lui și să ungă amândoi stâlpii ușii și pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc; și anume s-o mănânce cu azime și cu verdețuri amare. Să nu-l mâncați crud sau fiert în apă; ci să fie fript la foc: atât capul, cât și picioarele și măruntaiele. Să nu lăsați nimic din el până a doua zi dimineață; și, dacă va rămâne ceva din el pe a doua zi dimineață, să-l ardeți în foc. Când îl veți mânca, să aveți mijlocul încins, încălțămintea în picioare și toiagul în mână; și să-l mâncați în grabă; căci este paștile Domnului.

În noaptea aceea, Eu voi trece prin țara Egiptului și voi lovi pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la oameni până la dobitoace; și voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul.

Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veți fi. Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi, așa că nu va va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi țara Egiptului.

Și pomenirea acestei zile s-o păstrați și s-o prăznuiți printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiți ca o lege veșnică pentru urmașii voștri.” Exod 12

„Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” Ioan 1

Paștele este despre un miel, despre sângele acestuia curs, despre a crede că acest sânge te salvează, și că doar așa poți trăi, doar așa ai un viitor și o nădejde.

Mă pregătesc de Paște, și stau la povești cu Mielul!

dragoste și jertfă, miel și berbec

Anul acesta mi-am propus să mă pregătesc pentru Paște, să-mi iau timp să citesc, studiez, aprofundez. Așa că m-am întors la Avraam. Când a împlinit o sută de ani, i se naște fiul promis/visat/așteptat/dorit. Numele fiului acestuia era Isaac.

Și copilul crește, se face mare, iar tatăl său are o discuție cu Domnul. În Geneza 22 citim pentru prima dată despre iubire/dragoste. Și acest cuvânt vine pe fondul unei probe/încercări.

„După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam și i-a zis:

 "Avraame!"

"Iată-mă!", a raspuns el.

Dumnezeu i-a zis:

"Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria și adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune."

Ia pe fiul pe care-l iubești și adu-l ardere de tot. Jertfește ceea ce iubești!

Și Avraam ia un măgar, doi servitori, lemne, cuțit, pe Isaac, și pleacă spre țara Moria. Acum, eu știu că muntele Moria este în Ierusalim, și astăzi este cunoscut ca și muntele Templului.

După trei zile, ajung lângă munte, lasă măgarul și servitorii, și Avraam urcă muntele cu Isaac.

"Tată!"

"Ce este, fiule?", i-a răspuns el.

Isaac a zis din nou:

"Iată focul și lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?"

"Fiule", a răspuns Avraam, "Dumnezeu însuși va purta grijă de mielul pentru arderea de tot."

Ajung sus pe munte, Avraam și Isaac adună pietrele și zidesc altarul, probabil îl verifică să nu se dărâme pietrele în timpul jertfei... Isaac este pus pe altar, și din cer se aude:

"Avraame! Avraame!"

"Iată-mă!", a răspuns el.

Îngerul a zis: "Să nu pui mâna pe băiat și să nu-i faci nimic; căci știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine."

Isaac este salvat, eliberat. Va trăi, și nu va muri!

„Avraam a ridicat ochii și a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiș; și Avraam s-a dus de a luat berbecul și l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.”

Jertfa va fi adusă! Dar altcineva va muri în locul lui Isaac, un berbec prins într-un tufiș. Și un berbec este tatăl unui miel. Dacă ar fi fost castrat, s-ar fi numit batal, și nu se mai putea reproduce, nu mai era tatăl nimănui.

Prima imagine a Paștelui o găsesc în Geneza 22, și este despre un tată care-și iubește fiul, și căruia i se cere să-l aducă ardere de tot. Dar fiul este cruțat pentru că sângele altcuiva va curge pentru el, altcineva va muri ca fiul să rămână în viață.