am devenit nesimțit de nemulțumitoare

Trăiesc într-o bulă, și am ajuns nemulțumitoare în bula asta. Deși circul mult, cumva nu văd dincolo de suprafață. Poate că nici nu vreau să văd, nu vreau să-mi alterez confortul bulei mele.

Ieri, am fost la o conferință pentru fete. Au participat copile de zece ani, dar și tinere fete. Fiecare dintre ele a venit la acea întâlnire cu întrebările ei, cu tânjirile ei, cu trăirile ei. Unele sunt inocente, iar altele au trăit până acum parcă mai multe vieți. Unele au niște povești greu de auzit, și ele chiar le trăiesc...

Lângă noi, dincolo de bula noastră, sunt copii care-și au părinții plecați pentru a le asigura un trai mai bun, pentru a fugi din coșmarul vieții lor, pentru a uita de ei... Unii dintre acești copii devin victime ale abuzului... de orice natură.

Unele dintre copilele acestea au devenit adolescente, tinere, și care au făcut alegeri, care trăiesc în promiscuitate, într-un normal al umilirii și degradării.

Auzindu-le poveștile, nemulțumirea se evaporă ca un abur. Realizez că sunt binecuvântată, că sunt nesimțit de nemulțumitoare.

Dincolo de bula mea este o lume a suferinței, cu oameni reali ce-și duc poveștile ascunse după o umbră de zâmbet, ce tânjesc după un dram de bunătate, o fărâmă de dragoste, un cuvânt de alinare, o îmbrățișare plină de compasiune și acceptare.

Da, știu. Prețurile cresc, de peste tot vin vești de război, totul pare în fierbere. Și asta nu e ceva nou, „Veti auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă înspăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci.” (Mat.24:6)

Trăiesc într-o bulă, și am devenit nesimțit de nemulțumitoare pentru că vreau ca totul să fie despre mine, uitând că am fost pusă între oameni ca să iubesc, să mă dăruiesc, să mă investesc, să las darurile și binecuvântările să curgă mai departe.

Mi-i teamă să ies din bulă pentru că asta ar însemna să mă gândesc și la binele altuia?

Mi-i teamă că-mi voi mânji mâinile stând la masă cu cei care nu au normalul meu?

Mi-i teamă că mi se va sparge bula, și nu voi mai ști cine sunt?

Eu știu cine sunt. Sunt fata Tatălui ceresc, și el m-a așezat printre oameni, m-a binecuvântat ca să las binecuvântările să curgă mai departe.

la pas cu măgarul

În câteva săptămâni, voi sărbători Paștele. Și, m-am gândit la prima jertfă, la Abel și Cain. Apoi gândul m-a dus la Avraam, căruia i s-a cerut să jertfească ce avea mai drag, mai scump, mai lipit de inima lui. Pentru acel ceva se rugase 25 de ani. Pentru acest fiu a tânjit, a așteptat, a visat, a sperat, a disperat, a agonizat...

Și după ce-l primește pe Isaac, pe fiul promis, după ce îl vede crescând, după ce dorurile inimii lui se potolesc, și inima i s-a lipit de copil ca și cum ar fi bătut la unison, i se cere să-l aducă jertfă.

"Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria și adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care și-l voi spune."

Avraam nu iubea pe nimeni mai mult decât e Isaac.

Citesc în Geneza 22 că a luat lemnele, le-a pus pe măgar, și a plecat spre muntele Moria, spre locul pe care i-l va arăta Dumnezeu ca să-l jertfească pe Isaac.

Avraam a plecat de acasă doar cu lemnele, slugile și măgarul.

În țara Moria, pe acel munte, va avea loc o ardere de tot. Avraam avea lemnele, vedea muntele, acolo va avea pietrele pe care să așeze arderea de tot.

Trei zile merg în ritmul lor spre țara Moria. Cred că au fost trei zile pline de întrebări pentru cei din mica caravană.

Cred că fiecare analiza ce aveau în bagaj, se întrebau unde e mielul/vita de jertfă. Va avea loc o jertfă, dar unde este cel jertfit?

Cu aceste gânduri, merg în pasul măgarului spre țara Moria.

Viața salvează viața

Am fost recent în Capernaum - Kfar Nahum – satul lui Nahum, satul consolării, a încurajării. Yeshua – Isus petrece mult timp în satul lui Nahum. Aici, în Kfar Nahum au loc două vindecări în aceeași zi.

Este vorba despre fiica lui Yair – Iair – cel care strălucește, cel care aduce lumină, și despre o femeie care de doisprezece ani suferea de o hemoragie. Fiica lui Yair avea doisprezece ani, femeia suferea de hemoragie de doispreze ani.

Plimbându-mă prin acele ruine, mi-am imaginat scena întâlnirii dintre Yeshua-Isus și această femeie. Era o mulțime mare care-L urma pe Yeshua-Isus, oamenii se înghesuiau și se îmbulzeau, voiau să Îl audă mai bine, voiau să Îl vadă pe Yeshua, să fie văzuți de El, să Îi prindă privirea...

Nu ni se spune numele femeii. Conform legii, ea trebuia să nu se atingă de nimeni. Oricine se atingea de ea devenea necurat, și trebuia să urmeze ritualul de curățire. Orice lucru era atins de ea, devenea necurat, și trebuia urmat ritualul de curățire a obiectelor.

După doisprezece ani în care simte în fiecare moment că viața de scurge din ea, după doisprezece ani de dureri constante, după ce și-a cheltuit banii pe la toți doctorii, a auzit că Yeshua este în Kfar Nahum. Iar ea vrea să Îl vadă, să Îl audă, să se atingă de El.

Oricum murea, simțea asta... Dacă se va atinge de Yeshua, a cărui nume înseamnă Salvare, poate că se va întâmpla ceva. Dacă nu se va întâmpla nimic, măcar a încercat.

Cei din sat știau de boala ei. Trăia izolată, mai nimeni nu vorbea cu ea, de parcă sângele ar fi făcut un paravan vizibil în jurul ei.

N-a mai contat mulțimea, n-a mai contat că se atingea de toți pe lângă care trecea, că-i făcea necurați pe toți pe care-i atingea. Tot ce voia era să se atingă de Yeshua. Ajunge lângă El, trage aer în piept și cu degetele tremurânde se atinge de unul dintre tzitzitul – franjurii hainei lui Yeshua.

Simte că ceva se întâmplă în ea, dar Yeshua se întoarce și întreabă cine L-a atins. Aproape că se prăbușește, dar simte privirea Lui Yeshua, și-i spune de ce s-a atins de El. În loc de condamnare, de dispreț, aude „Îndrăznește, fiică; credința ta te-a mântuit, du-te în pace." Luca 8:48

„Isus i-a zis: "Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” Ioan 14:6

În Kfar Nahum – Satul lui Nahum, Cel este Viața vine și redă viața femeii din care se scurgea viața vindecând-o, mântuind-o.

o inimă nouă

Consecvent, un verset, îmi apare de câțiva ani de 1 ianuarie în aplicația Bible. „Nu vă mai gândiți la ce a fost mai înainte și nu vă mai uitați la cele vechi! Iată, voi face ceva nou și-i gata să se întâmple: să nu-l cunoașteți voi oare? Voi face un drum prin pustiu și râuri, în locuri secetoase.” Isaia 34:18-19

Am așteptat lucruri noi, spectaculoase, și parcă nu a venit nimic din ceea am așteptam eu.

Însă o imagine de pe internet, m-a ajutat să descopăr ceva ce știam. Dacă obiceiurile mele nu se schimbă în acest an, voi avea un an la fel ca cel care tocmai a trecut, ca cel din 2023, și tot așa.

Eu vreau să mă schimb, dar am aceleași obiceiuri, aceeași inimă care tânjește aceleași doruri, are aceleași credințe uneori înfiorate de câte o schimbare infimă.

David, dragostea vieții mele, cred că se zbătea în același cerc vicios ca și mine când a scris Psalmul 51. Versetul 10, în limba română, începe cu  „zidește”, dar eu am căutat altă traducere, și am găsit „Create for me a pure heart, O God, and renew a steadfast spirit within me.” Creează pentru mine o inimă curată/pură și reînnoiește duhul meu.

Altfel spus, Doamne, creează în/pentru mine o inimă nouă/pură. Doamne, Tu Cel care ai creat totul din nimic, creează în mine o altă inimă. Asta pe care o am, văd și eu că e rea, nu poate accepta schimbările Tale, nici eu nu-i mai dau nici o șasă. Vreau o inimă care să poate vedea lucrurile noi pe care Tu vrei să le schimbi, o inimă nouă care să accepte minunile Tale, și să danseze de bucurie înaintea Ta.

Mai mult de atât, Doamne, restaurează în mine bucuria mântuirii Tale. Inima mea veche a înghițit-o și otrăvit-o. În inima asta nouă, fă Tu restaurare, adu Tu bucuria mântuirii/salvării/eliberării.

Doamne, pune Duhul Tău în mine, în inima asta nouă. Duhul Tău a plecat din inima mea veche, de aceea am nevoie să creezi în mine o inimă nouă.

Doamne, nu mai vreau inima asta veche. Nu vreau să mă mai învârt în cerc.

Schimbarea asta din mine vine cu o nouă creație a Ta, cu o lepădare/abandonare, cu moartea unei inimi și conectarea mea la inima cea nouă făcută de Tine. Vreau o inimă nouă, pură, curată, plină de Duhul Tău.

Asta este ceea ce îmi doresc în acest an! Să creeze Domnul o altă inimă în mine, o inimă care să fie întreagă a Lui!

 

e vremea bucuriei

În seara dintre ani, am o furtună de gânduri și idei. Tocmai am terminat de citit cartea Exod. I-am admirat pe Bețalel și Oholiab. Bine, i-am și invidiat puțin.

Primiseră o slujbă, dar una la care a fost nevoie de revelație divină. Și ei au făcut întocmai cum le poruncise Domnul. Moise a cercetat fiecare lucru în parte, ca să vadă dacă totul este așa cum i se spusese. Mai modern spus, a făcut recepția lucrării.

Apoi Moise este cel care supervizează asamblarea lucrurilor făcut de Bețalel, Oholiab și toți cei care primiseră un dar special.

Pentru prima dată, am remarcat ceva în text. „Atunci norul a acoperit Cortul întâlnirii, și slava Domnului a umplut Cortul. Moise nu putea să intre în Cortul întâlnirii, pentru că norul stătea deasupra lui, și slava Domnului umplea Cortul.” Geneza 40:34-35

Moise, pe Muntele Sinai, primește instrucțiunile detaliate ale planurilor Cortului Întâlnirii. Aceste planuri s-au desfășurat înaintea ochilor lui o perioadă bună de timp. Știa fiecare textură, curbură, nod și încheietură, fiecare rodie și fiecare clopoțel, înălțime, lățime și adâncime.

Și totul este gata. Exact așa cum i-a arătat Domnul. Numai că el nu poate intra în cort ca să-și desfete ochii și să-și bucure inima.

Slava Domnului umplea Cortul.

Pentru Moise, și pentru popor venise timpul bucuriei, a veseliei. Domnul, Dumnezeul care i s-a arătat lui Avraam, lui Isaac, Lui Iacov, lui Moise a umplut cortul cu Slava Lui, era vizibil acolo în fața întregului popor.

Eu nu am construit nici un cort. Dar am încercat să-mi număr binecuvântările din acest an, să-mi număr minunile pe care El le-a făcut pentru mine, și realizez că sunt multe. Am realizat că am călătorit prin viață anul acesta, m-am transformat. Am început anul așa impetuos ca Moise, curioasă și dornică să știu mai multe.

Acum, la fel ca Moise, admir lucrările Domnului, dar Îl las pe El să-și coboare Slava în ele, și peste ele. Am lucrat în ceea ce mi-a spus El, de cele mai multe ori am ascultat, mi-am negociat unele ascultări, am eșuat de mai multe ori, m-am ridicat ca fiul risipitor dintre porci, și m-am întors la Tatăl, m-am lăsat îmbrăcată cu haina Lui, am întins mâna ca să-mi primesc inelul de la El, și mi-am lăsat lacrimile să curgă spasmodic pe umărul Lui.

Acum, aleg să mă bucur de ceea ce am făcut la porunca Lui, de ceea ce El a transformat, prelucrat, modelat, regenerat în mine.

Acum, e vremea bucuriei, a laudelor, a odihnei!

Astăzi, este o zi de bucurie.

Am citit dimineață o poveste scurtă şi reală care mi-a mai destupat niște neuroni.

Un profesor de universitate merge la studenți şi le spune că o veste care i-a șocat. „La cursul meu toți veți avea nota 10. Nu vă stresați de notă. Vreau doar să vă bucurați de materie, de parcurs, de ceea ce învățați, asimilați, vă schimbă din materia asta.”

Așa face și Isus cu noi. Ne spune că suntem iertați când am acceptat că El este Mielul Lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. Ne invită să ne bucurăm de „materia” Lui, de Cuvânt, de El.

Sunt iertată!

Ce trebuie să fac?

Să mă bucur de Cuvânt, de relația pe care o am cu El, de colegii mei de „viață” care i-a așezat lângă mine, sau cu care doar mă intersectez.

Sunt iertată! Și sunt invitată să mă bucur!

Astăzi, este o zi de bucurie. Materia este vastă! 

țânțarii fac voia Domnului?

 Destul de recent, am fost invitată la o conferință, și m-am dus. Nu merg prea des la conferințe, dar mi-am spus că dacă nu-mi place tema , găsesc o scuză și ies la cumpărături.

La una dintre secțiuni ni s-a înmânat câte un vas mic de lut. Am primit vasul și imediat mi-a atras atenția praful care-mi rămânea pe degete. Mi-am adus aminte că pielea noastră se schimbă și o parte din praful din casa mea este de fapt de la mine. Apoi, mi-am studiat vasul. E așa mai robust, cu ușoare denivelări, cu o crestătură la bază, cu urmele degetelor olarului pe ea...

Mi-a plăcut vasul acela micuț.

Am auzit în alt context o întrebare cumva comică care a stârnit o furtună de idei în capul meu, „țânțarii fac voia Domnului? Când te bâzâie și te enervează, sunt ei în voia Domnului?” Este ceva din viața mea care nu este rânduit/plănuit de Dumnezeu?

Nu sunt influencer-ăriță, nu sunt o persoană vizibilă sau importantă. Din veșnicii, Dumnezeu a scris un plan/rol pentru viața mea. Și eu uneori aș vrea să fiu măreață, să fac și să dreg, și-L rog pe Dumnezeu să schimbe planul vieții mele. Dar dacă ar schimba planul vieții mele, nu cumva ar trebui să rescrie planul tuturor?

Viața mea, așa cum este ea, este influențată de viața celor cu care eu interacționez. Viața celor cu care eu interacționez este influențată de viața mea, de atitudinea cu care eu îi tratez, îi iubesc, mă las iubită de ei.

Am venit cu vasul acasă, și mă tot gândesc la el. Îmi plac vasele de ceramică, am văzut niște lucrări foarte frumoase la expoziții, i-am admirat și pe artiștii care le-au creat. Unele vase sunt pentru expoziție, vor sta frumos atârnate pe pereți și vor fi admirate de mulți. Alte vase sunt folosite pentru servirea mâncării, și la început te porți cu ele cu mare grijă, apoi se mai ciobesc și ajung la gunoi. Alte vase sunt pentru a spăla cartofii plini de noroi, pentru a face muncile mai murdare. Fiecare vas este folositor. Am nevoie de multe vase în casă și fiecare are rolul lui.

Olarul și-a pus amprenta pe mine, m-a creat cu un scop, și m-am liniștit abia când am acceptat rolul pe care El l-a scris pentru mine. Vasul meu e pe alocuri crăpat și fisurat, puțin ciobit, ros de la atâta hrășpănit (când razi sever pe fundul unui ceaun cu o lingură), uzat și tocit, pe alocuri pătat de la loviturile celor cu care am interacționat.

Dacă țânțarilor le-a fost scris să mă bâzâie, cu atât mai mult
mie mi-a fost scris rolul pe care îl am în viața aceasta. M-am luptat cu Domnul și am sperat că va mai ajusta planul meu, dar povestind cu El am înțeles că așa cum L-a scris El este cel mai bine pentru mine.