vineri, 28 ianuarie 2022

întrebări pentru Isus

Dimineaţă, am citit despre moartea şi învierea lui Lazăr din Ioan 11. Ce a fost în sufletele prietenelor lui Isus? L-au rugat să vină şi El nu a ajuns înainte ca Lazăr să moară. Nu a răspuns prompt la chemarea lor. Maria şi Marta s-au simtit dezamăgite, nebăgate în seamă? ? Ce gândeau despre faptul că Isus a întârziat atât? Nici la înmormâtare nu a ajuns …

Isus vine după ce Lazăr era în mormânt de patru zile.

Am putea să spunem că a ajuns prea târziu. Dacă aş fi trăit atunci, aşa aş fi crezut.

L-aş fi privit pe Isus şi L-aş fi judecat.

Ai făcut pentru alţii atâtea şi pentru prietenul Tău chiar nu ai putut să vii mai repede?

Chiar nu ai vrut să Îl ajuţi?

Ce fel de prieten eşti?

L-aş fi văzut infiorându-se şi plângând. Desi începusem să cred că El e Mesia … m-aş fi gândit că până la urmă e şi El om ca şi noi.

Numai că gândurile mele aveau să se întoarcă cu susul în jos când aş fi auzit spunându-le oamenilor să dea piatra de la mormânt deoparte. La ce bun?

Voia să îl verifice pe Lazăr?

Mirosul morţii ne-ar fi făcut să ne strângem vălurile peste faţă!

Ce vrea să facă Isus?

Parcă Îl văd şi aud rugându-se! Îi mulţumeşte Tatălui că L-a ascultat!

S-a rugat ca Lazăr să moară? Cu ce L-a ascultat Dumnezeu?

Isus se uită la mormânt şi Îl cheamă pe Lazăr să vină afară.

Aş simţi că nu e real ce se întâmplă! M-aş pipăi. Aş realiza că sunt acolo, lângă mormânt. Mirosul morţii este purtat de vânt şi din mormânt, ca o stafie, ar apărea Lazăr!

Fusese îmbălsămat cu zeci de litri de balsam. Mirosul ne-ar învălui! Stafia s-ar misca!

Maria si Marta aleargă să îl dezlege pe Lazăr! Dintre fâşiile de pânză se aude ceva ca un mormăit.

Stafiile vorbesc? Stafiile se mişcă?

Mi-aş reaminti că l-am văzut pe Lazăr murind şi ce culoare avea trupul lui când am început să îl îmbălsămăm!

Le văd pe surorile lui scoţându-i fâşiile de pânză şi văd că Lazăr are aceeaşi culoare ca cei vii. Mai mult de atât, Lazăr vorbeşte şi cântă!

Mă uit la Isus şi … înţeleg!

Da, Dumnezeu Tatăl L-a ascultat! Nu cum am crezut, nu cum am visat sau mi-am imaginat eu.

sâmbătă, 1 ianuarie 2022

un an cu un drum nou

 Exact cum mi-am dorit, am intrat în anul 2022 dormind. M-au trezit gălăgia artificiilor și bucuria vecinilor. Încă adormită, dis de dimineață, primul text citit anul acesta din Scriptura mi-a adus lacrimi în ochi. Nu e prima dată când încep anul cu acest text. Se pare că abia acum am ales să îl înțeleg și ascult sau înțeleg.

“Nu vă mai gândiți la ce a fost mai înainte și nu vă mai uitați la cele vechi!

Iată, voi face ceva nou și-i gata să se întâmple: să nu-l cunoașteti voi oare? Voi face un drum prin pustiu și râuri, în locuri secetoase.” Isaia 43:18-19

Anul trecut, cuvântul sau expresia de căpătâi a fost Eben Ezer – Până aici Domnul ne-a/m-a ajutat. Anul acesta însă sunt îndemnată să nu mă mai gândesc la trecut. 

Să las trecutul să fie trecut. 

Da. Știu minunile, știu purtarea de grijă, știu promisiunile. Sunt atâta de mulțumitoare pentru că sunt în viață, pentru că își înnoiește binecuvântările în fiecare zi, pentru că sunt a Lui!

Acum însă sunt provocată să mă uit în viitor, să aștept lucruri, minuni mai mari decât cele din trecutul meu, al familiei mele, al înaintașilor mei. Domnul vrea să facă drum prin pustiurile și deșerturile vieții mele, va aduce apă în uscăciunile și ariditățile pe care încerc să le ascund ... inclusiv de mine. 

Drumul, în mod sigur, va aduce cu el viață, schimbare, modelare, alte dureri și frângeri, alte perspective, gălăgie, alte căi de comunicare și alți comunicatori ... 

Trebuie să mă reorientez din trecut spre viitor. 

Trecutul avea ceva palpabil în el, mă simțeam în sigurață acolo. Viitorul însă mi se promite a fi mai măreț decât trecutul. Iar promisiunea o face Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, Dumnezeul meu.

E o chestiune de încredere! Îl cred sau nu! Accept să fac ce spune sau nu!

Habar nu am care sunt pustiurile mele în care Domnul va aduce viață.

Habar nu am ce schimbări va aduce drumul pe care El vrea să îl facă prin aceste pustiuri ale mele. Dar dacă El Îl construiește, atunci e bine.

Vă doresc ceea ce îmi doresc și mie! Un an cu un drum nou, un drum spre Viață, spre Pace, indiferent de circumstanțe.

vineri, 24 decembrie 2021

sărbători împăcate

De ceva vreme mă pregătesc pentru această sărbătoare, iar un gând din Scriptură stă lipit de inima mea de mai bine de o săptămână și cu acesta voi celebra în acest an această sărbătoare.

“Noi, dar, suntem trimiși împuterniciți ai lui Hristos; și, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împacați-vă cu Dumnezeu! Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut păcat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El.” 2 Corinteni 5:20-21

Împacați-vă cu Dumnezeu!”

Primul gând care a venit a fost, dar acum nu m-am certat cu El. Da, de certat ne-am certat. Eu eram cu clonțul mare, normal!

M-am supărat pe El când nu voia să reacționeze ca și duhul din lampa lui Aladin, când nu-mi îndeplinea visele și visurile cum am voiam eu, când durerile mă copleșeau și eu îmi cerea dreptatea, când  

De atâtea ori i-am spus, “Uite Doamne! Vezi și tu ! E drept așa? E corect?”

 

Dar ce treabă are gândul acesta cu sărbătoarea?


Isus Christos sau în evreiește Yeshua HaMashiach este Fiul Lui Dumnezeu, este Cel despre care au scris profeții, este Cel în care se împlinesc profețiile, este Dumnezeu întrupat. A ales să se întrupeze ca să moară pentru păcatele mele și a oricui care crede în El. Cel Atotputernic a ales să se limiteze pentru o vreme ca să ni-L arate pe Dumnezeu Tatăl, să ne împace prin sângele Lui cu Tatăl. Yeshua înseamnă salvare!


Sărbătoarea aceasta este despre împăcare.


Da, m-am ostenit făcând curat și gătind, dar mintea mi-a frământat această împăcare!

Ca să mă bucur de sărbătoare, că să am Pacea pe care El ne-a promis-o trebuie să mă împac cu El.

Darul cel mai mare pe care L-am primit este de la Fiul Lui Dumnezeu întrupat care a murit pentru păcatele mele și ale oricui crede în El.

Aleg să mă bucur de împăcare, de bucuria pe care o aduce aceasta, de Pacea pe care doar El o dă, de dragostea Lui care transformă!

Vă doresc să vă împăcați cu Dumnezeu și să vă lăsați iubiți, iertați, eliberați, transformați de către Cel Venit de Sus, de către Cel Minunat!


Sărbători binecuvântate și împăcate să aveți!

miercuri, 3 noiembrie 2021

am învățat să pun întrebări

 Îmi place să învăț deși uneori sunt cam grea de cap și anumite lucruri le învăț doar dacă trec prin suferință sau necazuri. Perioada aceasta L-am experimentat pe Dumnezeu altfel. L-am simțit alături de mine în durere și în boală. Înainte de a contacta boala citisem într-o carte că de foarte multe ori nu primesc răspunsuri la întrebările mele pentru că nu pun întrebările corecte.

Așa că toată perioada aceasta L-am rugat pe Domnul să mă ajute să înțeleg ce vrea să mă învețe prin aceste dureri și prin această boală. Nu am întrebat “de ce?” sau “de ce eu?”. L-am rugat doar să mă ajute să învăț ce vrea El să mă învețe.

Clar că ceea ce mă învață El este din Scriptură. “Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!” 2 Corinteni 1:3-4

Îmi place că Dumnezeu își rezervă exclusivitatea! El este Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri. Oh! am avut și am nevoie de mângâiere. L-am rugat să se îndure de mine ca să își facă efectul medicamentele, să treacă durerile, să vină vindecarea. Unde pot găsi mângâierea și îndurarea? Doar la Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri!

M-au ajutat foarte mult apelurile telefonice, mesajele de încurajare, sfaturile medicului, însă când era cel mai greu, am apelat la Cel care are toată puterea în cer și pe pământ iar El și-a arătat îndurarea și m-a mângâiat.

Am ieșit din boală și am îndrăznit să întreb “de ce s-a întâmplat asta?”. Știam că primesc binecuvântările ca să le dau mai departe, că nu primesc mai mult pentru că nu dau mai mult. Dar nu m-am gândit că și mângâierile pe care le-am primit de la El sunt pentru a fi date mai departe.

Am fost mângâiată ca să mângâi pe cei de lângă mine. Am fost încurajată ca să încurajez!

Am știut că mulți se roagă pentru mine, dar de ce au făcut asta? Au fost obligați? Mă iubesc? Pentru că le pasă? De ce m-am rugat și mă rog pentru semenii mei care trec prin suferințe fel de fel? Ca să îi facă Domnul bine și apoi eu să trăiesc liniștită pe norul meu pufos si plutitor?

De la Pavel am mai învățat ceva Voi înșivă ne veți ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulți un prilej de mulțumiri lui Dumnezeu pentru noi.” 1 Corinteni 1:11

Cum? Rugăciunea mea îl ajută pe semenul meu? E un bine pe care îl fac? Iar la final devine motiv de mulțumire? Rostind sau înălțând o rugăciune pentru semenul meu, fac un bine, e un ajutor. Răspunsul și rezolvarea vor deveni motiv de mulțumire la adresa Părintelui îndurărilor și Dumnezeului oricărei mângâieri.

Mulțumesc celor care s-au rugat pentru mine, celor care m-au ajutat și mi-au făcut un bine înălțând rugăciuni pentru mine. Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri v-a ascultat și acum putem mulțumi împreună.

sâmbătă, 30 octombrie 2021

ți-a fost frică de moarte?

Am ieșit din izolare și sunt în proces de vindecare!

Bineînțeles că sunt întrebată cum a fost de data aceasta. Am făcut două forme de boală cu elemente asemănătoare dar și cu diferențe. De data aceasta, o durere de cap care nu ceda la calmante mi-a dat de furcă. Și ca să fie și mai bine, am avut și insomnii. Umblam noaptea prin casă și gemeam de durere.

Au fost cam 4 nopți grele și încă câteva în care durerea ceda la calmante.

Într-una din nopți, mă simțeam epuizată de durere, mă durea fiecare fibră și nerv din corp. Pielea părea că vrea să plece și ea de pe mine. Gemeam și tot ce puteam să spun era Tată, ajută-mă!”.

Nu mai puteam de durere. Simțeam că cedez. I-am spus Domnului că eu cred că se cam încheie călătoria mea pe acest pământ. I-am mulțumit pentru tot ce a fost și i-am spus că dacă vrea să mă ia ACASĂ, să o facă. Nu pot duce mai multă durere.

În ciuda insomniei, am început să simt o moleșeală în corp, m-am băgat în pat și am adormit. Dimineață, după vreo 3-4 ore, am descoperit că durerea mă părăsise în timpul somnului. A reapărut când m-am trezit însă de data aceasta, calmantele își făceau efectul.

Am fost întrebată cum a fost această experiență și am povestit câtorva persoane. Am rămas șocată de o întrebare care se repetă. Nu ți-a fost frică de moarte?

M-am întrebat imediat, mi-a fost frică de moarte în acele momente?

Nu, nu mi-a fost frică!

Plecam ACASĂ! Mă duceam la Tata, la Isus, la tata, la bunicii mei și la toate rudele și cunoștințele plecate mai devreme.

De ce să îmi fie frică? De ce să mă tem?

Mai mult mă gândeam la cei care m-ar fi găsit fără viață. Ar fi avut de muncă pe urma mea.

Am decis să cred că Isus Christos este Fiul Lui Dumnezeu, este Cel trimis de Sus, este Mielul Lui Dumnezeu fără cusur care a ales să vină și să moară pentru păcatele mele și ale întregii omeniri. Am ales să cred că doar prin El am iertarea păcatelor, am viață veșnică, am vindecare prin El, am mântuire și mă-ncred în Cuvântul Lui, în promisiunile Lui. A spus că e cu mine orice ar veni în viața mea și eu văd asta zi de zi. Dacă mor, știu unde mă duc. Voi trăi chiar dacă voi muri!

Unde era Dumnezeu când sufeream?

Era cu mine. L-am simțit mai aproape de mine în acele momente de durere decât L-am simțit în bucuriile mari și mici. Nu m-am simțit singură nici o miliardime de secundă, nu m-am simțit neiubită, abandonată și uitată.

A fost și este cu mine, mă păzește, mă protejează, Acum, mă vindecă. Iar vindecarea este un proces.

În acele momente, după ce am realizat că sunt vie, că firul vieții mele nu s-a încheiat, am știut că Domnul mai are de lucru în mine și cu mine. Am știut și înțeles că sunt încă în viață ca să povestesc minunile Lui.

sâmbătă, 23 octombrie 2021

am învățat!

 Am învățaț că viața nu îmi aparține, nu o pot conduce după propriile idei și gânduri.

Am învățat că planurile se duc pe apa sâmbetei când apare o boală, un virus și neapărat trebuie să mă reconfigurez.

Am învățat că trebuie să mulțumesc pentru miros și gust, arome, parfumuri.

Am învățat că în mijlocul dezechilibrului neurologic provocat de lipsa gustului și mirosului ai nevoie de creier ca să facă conexiuni, ai nevoie de amintirile pline cu arome și gusturi.

Am descoperit că sub forma bunului simț am un soi de independență căreia îi este rușine să recunoască că are nevoie de ajutor.

Am descoperit că mi-i jenă să spun că nu am putere să mănânc, d-apoi să mai gătesc ceva.

Am învățat că nu pot totul, că nu îmi sunt suficinetă, că nu pot să mă descurc singură, că am nevoie de oamenii de lângă mine.

Îmi plăceau florile dar în grădină, acolo la locul lor. Dar am învățat că florile aduc cu ele bucurie, un strop de culoare în zilele care par a deveni cenușii. Culoarea florilor face creierul să își schimbe stările.

Am învățat că vin momente când creierul refuză să funcționeze la capacitatea lui, refuză să își aducă aminte ceea ce i-am tot dat să proceseze. În durere, sufletul se tânguie și strigă Doamne, ajută-mă!”. Toate ideile și filosofiile au fost uitate de către creier. Își aduce aminte doar că salvarea, scăparea și ajutorul vin de la Domnul!

Mi-am cerut iertare de la Domnul pentru că de extrem de multe ori când cineva m-a rugat să mă rog pentru un motiv anume, am preferat să tac. Uneori m-am rugat însă nu am asigurat pe semenul meu că voi fi acolo în durerea și agonia lui.

Am învățat cât de mult contează să exprim în câteva cuvinte asigurarea mea că sunt alături.

Am învățat că în boală, durere și tristețe, oricât de mulți prieteni ai avea, rămâi doar tu cu Domnul. Și mi-e tare bine cu El deși trupul trece prin dureri care nu vor să cedeze cu calmante. Până la urmă, durerile au trecut, au devenit amintire ...

Am învățat că sufletului meu îi este bine cu El deși trupul suferea teribil.

Am învățat că pot trece cu El prin toate.

Am învățat să mă las bandajată cu bandajele de dragoste trimise de Domnul, să mă las răsfățată cu dragostea și grija oamenilor pe care i-a pus Dumnezeu lângă mine.

Am învățat că nu poți iubi fără să te lași iubit, vulnerabil!

Încă învăț ...!