vineri, 22 ianuarie 2021

mă reconfigurez

 Zilele acestea am realizat că am ajuns să mulțumesc Domnului pentru pandemie, pentru virusul care circulă nestingherit printre noi. Nu m-am sclintit la cap. Sunt bine.

Îi mulțumesc Domnului că prea eram cu gândurile pe coclauri, prin alte țări, admiram învidiind pe unii sau pe alții care ajungeau pe unde visele mele încă nu sperau. Acum, sunt acasă și descopăr că uitasem de oamenii de lângă mine, nici măcar nu îmi păsa de ei.

Izolarea m-a ajutat să realizez că am nevoie de oamenii de lângă mine. Da, mi-am păstrat relațiile și prietenii, îmi prețuiesc și iubesc prietenii de aproape sau de departe. Dar, am început să văd nevoile celor de lângă mine. Acum îmi pasă mai mult.

Uneori mi se pare comic când mă salută oamenii care pentru o vreme nu mă mai cunoșteau. Oare virusul lucrează la memoria de lungă durată și o activează?

Citesc sau aud în discuții “Să dea Domnul să moară virusul acesta ca să revenim la normal.” Sau “Doamn omoară virusul acesta ca să scăpăm!”

Stau la povești cu Moise și citesc cartea Exodul. M-a frapat faptul că poporul evreu, rob în Egipt nu s-a rugat Domnului să înceteze robia, să îi scoată, să îi elibereze, să moară Faraon sau stăpânirea vremii. Ni se spune “copiii lui Israel gemeau inca din pricina robiei si scoteau strigate deznadajduite. Strigatele acestea, pe care li le smulgea robia, s-au suit pana la Dumnezeu.” Exod 2:23

Vreau să îi mulțumesc Domnului pentru vremea asta, pentru că așa descopăr ce oameni faini a așezat lângă mine.

Vreau să Îi mulțumesc că oprirea asta bruscă din alergarea în care eram, m-a conștientizat că trebuie să îmi mai schimb niște valori, idei și credințe. Că trebuie să mă ancorez în El, în Cuvânt și nu în orice altceva.

Vreau să Îi mulțumesc că m-a ajutat să cobor cu picioarele pe pământ, în realitate și vreau să Îl rog să îmi dea putere să trec prin această perioadă cu El, încrezându-mă în El, în Cuvântul Său!

Virusul și perioada pe care o traversăm nu I-au scăpat de sub control. Nu! El este în control! El este pe tron! A îngăduit toate acestea ca eu să mă reconfigurez și să realizez o data în plus că El este Dumnezeu și nu eu.

Mai mult de atât, vreau să îi mulțumesc că ne-a dat câte un înger păzitor. Astăzi, al meu a avut de lucru încă de dimineață! Eram în stație și doi șoferi plini de adrenalină se întreceau iar unul dintre ei s-a inclinat puțin și dacă își continua așa drumul mă transforma în afiș.

Mulțumesc Domnului pentru că sunt în viață, sunt bine și sunt dornică să mă reconfigurez.

marți, 12 ianuarie 2021

Ebenezer-ul meu

 Ani la rând am făcut planuri pentru începutul de an, m-am ținut cu dinții de ideile și planurile mele, am eșuat în mare parte dintre ele. De vreo 3-4 ani nu mai plănuiesc nimic pentru anul în care intru. Asta nu înseamnă că îmi trăiesc viața haotic ci înseamnă că trăiesc viața observând oamenii, văzându-le reacțiile la durere și bucurie, plângând cu unii, râzând din toată inima cu alții.

Anul acesta m-am rugat și i-am spus Domnului că nu plănuiesc nimic, că nu știu ce să cer nou anul acesta față de sfârșitul anului trecut. Dar un cuvânt îmi răsună în minte și suflet în perioada aceasta. L-am lăsat să fie măcinat și pentru că îmi place să ridic semne de aducere aminte pe drum, vreau să ridic un alt semn de aducere aminte în viața mea și pe drumul credinței mele. Urmez îndemnul lui Ieremia. Ridică semne pe drum, pune stâlpi, ia seama la calea, la drumul pe care l-ai urmat…” Ieremia 31:21

Cuvântul despre care spuneam a fost de fapt numele unei localități, Ebenezer și înseamnă piatră sau stâncă de ajutor. A devenit stâncă de aducere aminte cu numele de Ebenezer când Samuel a văzut că poporul chiar se întorcea la Domnul. În acel context, piatra aceasta primește numele “Pana aici Domnul ne-a ajutat.

Vreau să declar și eu astăzi, Până aici Domnul m-a ajutat! Și nu vreau să ridic acest stâlp de aducere aminte pe muțește.

Doamne, mulțumesc pentru că sunt în viață, că pot umbla și repira singură, că recunosc oamenii cu care mă întâlnesc, că simțurile sunt intacte, că am o familie mare, gălăgioasă și de treabă, că am o casă pe care o pot numi acasă, că am ce mânca și bea, că am serviciu, am colegi faini, am o biserică în care mă simt hrănită, zidită și iubită, am prieteni aproape și departe.

Mulțumesc pentru oamenii bandaje de dragoste care în anumite momente fac mai mult decât gândesc sau visez eu și-mi fac zilele mai frumoase, mai gustoase.

Doamne, mulțumesc pentru că ai fost cu mine din veșnicii și apoi de la unirea celor două celule ai vegheat ca eu să apar, ai fost cu mine când am dispărut în fântână, m-ai protejat să nu devin afiș sub roțile tirurilor care apăreau de nicăieri în calea mea.

Mulțumesc că nu m-ai lăsat la mâna oamenilor.

Mulțumesc pentru dragostea de carte, de istorie biblică, de Cuvânt, de oameni.

Mulțumesc pentru că atunci când m-ai văzut că mă autodistrug ai intervenit și m-ai salvat de mine.

Mulțumesc că ai fost cu mine în boală, în perioada când așteptam răspunsul la biopsie sau la alte examene medicale.

Mulțumesc că nu m-ai lăsat să îmi pierd credința și mințile atunci când durerea mă sufoca .

Mulțumesc că mi-ai răspuns la rugăciuni, ai făcut minuni pentru mine, m-ai lăsat să văd cum sub ochii mei se înmulțește mâncarea ... și încă de două ori.

Mulțumesc că nu mă lași să lâncezesc ci mă stârnești să vreau mai mult, să Te cunosc mai mult.

Mulțumesc pentru toate vasele goale pe care mi le-ai trimis și te rog să le umpli Tu așa cum ai făcut cu vasele văduvei din timpul profetului Elisei.

Mulțumesc pentru darurile, talentele și abilitățile cu care m-ai înzestrat și pe care mi le-ai dat pentru a le folosi pentru alții.

Mulțumesc pentru că ești Dumnezeul meu, ești Stânca mea de ajutor și ești Cel care tăbărăște lângă mine atunci când mă tem și strig către Tine.

sâmbătă, 9 ianuarie 2021

dincolo de handicapuri

Bunicul meu a avut o nepoată care avea lipsă o bucată de mână. Când nepoata aceasta era bebeluș, părinții ei au pus-o pe prispa casei într-o covată din lemn. Aveau în curtea pentru animale, o scroafă cu purcei mici. La un moment dat un purcel s-a prins în ceva, scroafa a înnebunit și a intrat în curtea din fața casei. De la gălăgie, copila s-a apucat de plans, scroafa a apucat-o de mână și până să ajungă părinții la ea, copila a rămas fără o bucată de mână.

Rar am văzut așa o gospodină ca această nepoată a bunicului. La rândul ei, avea o nepoată de seama mea și gătea pentru noi tot felul de bunătăți. Dar era o delectare să o vezi cosând cu o mână și ținând lucrul cu ciotul de la cealaltă.

Niciodată nu am crezut că era ceva în neregulă cu ea. Așa era ea. Am luat-o ca atare. Cum să râd de ea?

Am auzit despre Dumnezeu din perioada intrauterineă. Știam de Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov și astăzi am realizat că niciodată nu mi-am pus problema că El nu ar fi și Dumnezeul meu. Copil fiind am crezut că Avraam, Isaac și Iacov au fost niște rude de mai demult, dinainte de a mă naște eu.

Pare pueril însă așa am crezut.

“Povestesc” cu Moise și realizez că de mic copil a știut cine este Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov. Era Dumnezeul strămoșilor lui. Știa poveștile strămoșilor lui, știa cum și de ce au ajuns părinții lui în Egipt. A crescut în casa lui Faraon însă cred că ceilalți copii au avut grijă să îi aducă aminte cine este chiar dacă era un copil geniu.

Probabil bâlbâiala se datorează schimbărilor din viața lui de copil. Și în mod sigur, s-a râs mult pe seama acestui fapt. De ce spun asta? Când îl trimite Domnul să vorbească cu Faraon și cu poporul Israel, Moise își spune off-ul legat de bâlbâiala lui. Era cea mai dureroasă suferință a lui.

Îmi place așa de mult că Domnul nu se uită la ceea ce Moise credea că e un handicap ci se uită la ce e dincolo de vizibil, la inima lui. Și mă lasă fără cuvinte finalul discuției lor. Dumnezeu vede că Moise nu poate trece peste handicapul lui, nu are puterea și nici curajul să o facă. Refuză să facă ceea ce îi spune Dumnezeu pentru că îl îngrozea numai ideea de a vorbi în fața altor oameni.

Dar Dumnezeu cu soluția! Aaron, fratele tău va vorbi în locul tău!

Moise a scris primele cinci cărți din Biblie. Putea să sară peste acest aspect dureros al vieții lui. Dar nu a făcut-o. Pentru că a ascultat de Dumnezeu, s-a lăsat călăuzit și folosit de Dumnezeu, oamenii l-au respectat pentru cine era el și cred că nici măcar nu mai băgau de seamă defectul lui de vorbire. Nu ni se spune că Dumnezeu l-a vindecat de bâlbâială dar ni se spune că Moise vorbea cu Dumnezeu cum vorbește un om cu prietenul.

“Povestind” cu Moise învăț să Îl ascult pe Domnul și să fac ceea ce îmi spune chiar dacă ascultarea implică să mă lupt cu cele mai dureroase aspecte ale mele.

marți, 5 ianuarie 2021

legământ și consecințe

 „Povestind” cu Moise realizez că semăn cu el în anumite aspecte.

40 de ani a stat în Egipt. 40 de ani a stat în deșert. Nu am 80 de ani dar uneori gândesc ca și Moise, ce se mai poate întâmpla? Mai ales acum cu restricțiile acestea de viață ajung să cred că ... viața mea e cam gata!

Moise fuge în Madian, se căsătorește cu Sefora și i se naște primul copil, Gherșom. După ce s-a născut Moise, în a opta zi a fost circumcis. Îmi amintesc că semnul legământului dintre Dumnezeu și Avraam era circumcizia. Nu ni se explică clar în text însă cred că Gherșom a fost circumcis. Sefora a aflat că de fapt Moise era evreu și nu egiptean, a aflat că circumcizia era semnul vizibil al legâmântului cu Dumnezeul evreilor.

Timpul trece, Moise păștea oile, începe să creadă că nimic din ceea ce a învățat nu mai are valoare. I se naște și al doilea copil, Eliezer. Numai că Sefora nu mai vrea să vadă copilul suferind. Moise era fugar, ce rost mai avea legământul? Oricum au trecut anii, nu îi mai găsea nimeni acolo în deșert.

Moise se lasă convins de aceste argumente și nu își îndeplinește datoria de tată. Eliezer crește, nu i se întâmplă nimic, nu se îmbolnăvește, nu moare, deci totul e bine. Timpul trece ... viața merge înainte.

După 40 de ani de maturizare în deșert, Dumnezeu I se arată lui Moise, Îi spune cine este, ce plan are cu el și cu poporul Israel, ce rol are Moise și îl trimite, după negoicieri, înapoi în Egipt.

Moise discută cu Sefora și cu copiii, își cere voie de la socrul său să plece și ... pleacă spre Egipt.

Uneori, credem că copiii lor erau niște prunci însă amândoi aveau peste 30 de ani. Erau oameni în toată firea.

Aventura călătoriei începe însă Moise se îmbolnăvește brusc și e aproape de moarte. El realizează că e mâna Domnului acolo și cred că îi spune acest lucru Seforei. Amândoi realizează că undeva nu au făcut ce trebuie și sigur e ceva legat de Dumnezeu. Sefora își amintește că Eliezer nu este circumcis, găsește o piatră ascuțită, circumcide pe Eliezer și strigă/urlă la Moise "Tu ești un soț de sânge pentru mine.".

Sefora nu era o femeie din poporul Israel. Căsătoria dintre Moise și Sefora era una mixtă. Fiecare venea cu credințele lor în această căsătorie. Au ajuns la un compromis, unul din băieți va fi circumcis, celălalt nu. Unul cedează ceva, celălalt altceva. Bănuiesc că Moise a ajuns să creadă că nu mai făcea parte din legământ, că odată căsătorit s-a terminat cu istoria lui, a legăturii cu poporului său, a relației sale cu Dumnezeu.

Văd aici în textul din Exod 4 că lucrurile nu stau așa. Nu te poți ascunde de Dumnezeu într-o căsătorie, nu poți crede că un legământ al familiei tale se dizolvă doar pentru că tu ai ales să fugi văzând cu ochii. Poți accepta valorile și tradițiile altora, poți uita de valorile, tradițiile și credințele tale, poți să fugi de tine dar nu poți fugi de Dumnezeu ... oricât te-ai minți.

Pentru Sefora, Dumnezeu evreilor și legământul dintre Dumnezeu și Avraam era o poveste care nu o privea. Până într-o noapte când vede mana Domnului la lucru și I se supune lui Dumnezeu circumcizându-l pe Eliezer. A trebuit să curgă sânge ca ea să realizeze că nu poți să te joci cu Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov. A trebuit să accepte că a vrut sau nu, că prin căsătorie a intrat în legământul de care îi vorbise Moise și că ea va trebui să respecte acel legământ.

Sunt parte a unui legământ încheiat între mine și Dumnezeu, între părinții și strămoșii meu cu Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov. La fel ca Moise, am încercat să fug de mine, de El ... dar m-am trezit față în față cu El, în brațele Lui.

luni, 4 ianuarie 2021

cine sunt?

 Mă interesează cine sunt, a cui sunt, care sunt spițele de neam, ce le plăcea, ce mâncau, ce lucrau, ce idei le frământa mintea, cum au făcut față vieții și morții, ce au trebuit să ascundă ca să supraviețuiască, cui se închinau, de ce au ales să se închine așa și nu altfel? De ce au ales la un moment dat să intre într-o minoritate, de ce au ales să rămână și să lupte pentru credința lor?

Cine sunt?

De la Adam încoace, sunt o sumă de amintiri, probleme, vicii, daruri și talente, problemele nerezolvate, întrebări curioase, sâcâitoare și obsedante. Sunt doar un om cu o istorie încărcată care încearcă să facă puțină lumină în istoria pe care o moștenește. Truda asta de a face lumină mă ajută să înțeleg mai bine cine sunt.

Zilele acestea „povestesc”cu Moise. De 40 de ani fuge de el, de Faraon, de trecut, de viața de care a fugit, de cea în care s-a născut, de amintiri, de părinți, de mama adoptivă, de tot ceea ce a învățat și studiat.

Ne place să credem că suntem deștepti, diplomați, învățați, citiți, că știm a citi și descifra mersul vremurilor și al vieții. Dar mă uit la Moise, copil evreu infiat și crescut de fiica lui Faraon, învățat de aceeași profesori ca ai copiilor lui Faraon despre care Pavel ne scrie în Faptele Apostolilor 7“22. Moise a învățat toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și în fapte.”

Moise a fost un geniu!

Depresia, maturizarea și așezare cunoștințelor s-au făcut în liniște și timp, lângă oi, pe dunele de nisip și printre ierburile din peninsula Sinai. Ce fuseseră strămoșii lui înainte de a ajunge robii care fac cărămizi pentru Faraon? Ciobani sau crescători de oi și capre iar pe lângă aceste animale aveau măgari, poate cămile și cai. Ce ajunge Moise când fuge din Egipt? Exact ca și strămoșii lui, cioban. Cred că înconștient Moise știa ce are de făcut cu animalele.

Am fost pe Muntele Horeb din Peninsula Sinai și textul a căpătat mai mult sens după ce am fost pe acolo.

Într-una din zile, un tufiș/rug se aprinde însă nu se prăbușește, nu se mistuie. Moise devine curios. Oare ce o fi? Nu pare foc obișnuit! Dar aude o voce care îl striga! Vocea îi știa numele.

Iubesc acest răspuns: Hineni! Iata-mă! Sunt gata! Trimite-mă!

De ce a răspuns așa?

Poate pentru că vreme de 40 de ani a așteptat intervenția Dumnezeului despre care i-a povestit mama lui în perioada de alăptare, știa totul despre popoarele care erau roabe în împărăția lui Faraon, le știa dumnezeii și zeii, știa de zeii egiptului dar știa ca Dumnezeul strămoșilor lui era altfel. Dumnezeul strămoșilor lui vorbea, se făcea vizibil, auzibil, era Viu.

Dumnezeu alege să se prezinte lui Moise, să Îi spună cine este El și așa mult îmi place întâlnirea asta …

Cine este Dumnezeu strămoșilor mei dincolo de teorie? Cui I s-au închinat ei? De ce au ales să I se închine Lui? Care sunt minunile lor? Care sunt minunile familiei mele? Care sunt minunile mele? Avraam, Isaac, Iacov, Iosif și frații lui au povestit copiiilor lor despre Dumnezeul lor, despre cum a intervenit pentru ei, despre cum le-a vorbit, i-a îndrumat, i-a călăuzit.

Eu ce fac?

joi, 31 decembrie 2020

ce vă doresc?

 Suntem în ultima zi a acestui an și la prima vedere, sunt tentată să spun că nu a fost un an bun.

De ce aș spune asta?

Pentru că eu îl visam altfel! Pentru că mi s-au dat planurile peste cap, pentru că nu e cum mi-am dorit eu acest an.

Dar binele îl definesc eu?

Sunt cumva un soi de dumnezeu care are dorințe si vise ce trebuiesc îndeplinite după ideile mele?

Binele meu anul acesta este că am călătorit, am întâlnit oameni noi, am stat în izolare și … mi-a plăcut.

Am descoperit că îmi place să stau cu mine!

Am avut timp să povestesc cu Domnul despre mine, despre visele mele dosite sau îngropate, să Îl las pe El să vindece rănile mele, să elibereze poverile la care țineam ca la ochii din cap. Am avut timp să las trecutul să fie trecut!

Am învățat să acord mai mult har și am decis să greșesc acordând mai mult har decat să greșesc acordând prea puțin sau … deloc.

 

Anul acesta am învățat să mă uit în ochii oamenilor, să îi citesc din ochi și nu după expresia feței care acum este ascunsă după mască. Ochii rar pot minți.

Am ieșit din izolare și a venit seceta. Îngrijorarea a crescut ca și cozonacul. Ne temeam că vom muri de foame. Dar a venit toamna și am descoperit că a fost un an bogat. Și nu pot decât să mulțumesc Domnului pentru aceste roade bogate! E meritul Lui.

Ne-am rugat pentru ploaie și ploaia a venit. Am avut și puțină zăpadă.

Instinctul îmi dictează să mă plâng că am sărbători fără zăpadă. Dar am avut ploaie și apa din pământ contează mai mult decât ifosele mele.

 

Am învățat să fiu mai atentă la ceilalți și la nevoile lor, să îmi folosesc mintea și inima, mâinile și picioarele când unii sau alții au fost bolnavi și au stat în izolare.

Am învățat că lecțiile de viață nu se dau în aceste timpuri.

 

Acum e vremea să las bucuria mea de a trăi să molipsească și pe alții.

Acum e vremea să trăiesc teoria pe care o știu din perioada intrauterine.

Acum e vremea să mă încred cu toată ființa în Cel care are totul în mana Sa.

Acum e vremea să caut Viața, să mă bucur de binecuvântările pe care le primesc zilnic, să mulțumesc pentru oamenii binecuvântări și oamenii bandaje de dragoste pe care Dumnezeu i-a așezat lângă mine.

A fost un an bun!

 

Ce îmi doresc?

Să continui să învăț, să mă las transformată mai mult de Cel Venit de Sus, să las Viața să trăiască în mine, să mă bucur de ceea ce primesc, de cei de lângă mine, să cer minuni, să las vasele mele goale să fie umplute de El, să nu uit că voi muri și că dincolo de moarte voi trăi!

Vă doresc ce îmi doresc și mie!

Fiți binecuvântați!

vineri, 25 decembrie 2020

cu colindul ....

Cu vreo câțiva ani în urmă, cu câteva zile înainte de Crăciun, primesc un telefon și sunt întrebată când mergem să colindăm? Să stabilim zilele și traseul.” Nu aveam chef să mai merg cu colindul. Mă simțeam obosită! Să meargă copiii și cei mai tineri. Mi-am spus că vremea mea de a merge la colind s-a încheiat.

Și, nu m-am dus.

La câteva ore după acel apel telefonic, vocea mea a început să aibă probleme și vreme de vreo două săptămâni am fost răgușită că abia puteam vorbi. Când au venit colindătorii la noi acasă, nu am putut scoate o notă.

Cum am reacționat anul următor? Eram prima la colindat. Îmi învățasem lecția!

Anul acesta nu am mers și nu se merge cu colindul. Dar acasă la mine pot cânta. Bine că am vecini faini și nu am calorifere care să mă anunțe că îi derajează cântul meu. O noapte sfântă binecuvântată este colindul hit al inimii mele în acest an.

https://www.youtube.com/watch?v=5s-rPQvPmjs

Ce colind răsună în inima ta în aceste zile?

Ce colind fredonezi?

Vă doresc să nu lăsați frica, grija, teama, spaimă să vă fure bucuria Sărbătorii. Vă doresc să dați poverile, durerile, trădările, necazurile Celui venit de Sus, Cuvântului Întrupat și să vă bucurați de binecuvântările pe care vi le-a dat astăzi!