sunt la fel ca Iona

Nu-mi plac oamenii răzbunători, certăreți, care duc în spate ani de zile conflicte nerezolvate și care explodează de la te miri ce.

Studiul pe cartea Matei mă plimbă peste tot prin Scriptură, așa că dimineață am citit cartea Iona. Profetul Iona este un personaj care crede că poate face tot ce vrea el, că poate asculta selectiv din ce i-a spus Domnul să facă, și dacă Domnul nu se comportă ca Duhul din lampa lui Aladin, se supără.

Oh, știam de Iona din perioada intrauterină, e profetul cu peștele acela mare.

Citind cartea, am descoperit un pasaj din Psalmul 103, pasaj pe care îl tot analizez.

Domnul este îndurător și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate.

El nu Se ceartă fără încetare și nu ține mânia pe vecie.

Versetele acestea fac parte din rugăciunea lui Iona pe când era în city break, în burta peștelui. Acolo, avea nevoie de îndurarea, mila, răbdarea și bunătatea Domnului. Credea că va muri. Era în adâncimile mării, și era conștient de asta. Presiunea și frica l-au pus serios pe gânduri. Strigă, de acolo, către Domnul. Vrea să asculte, vrea să se ducă la Ninive ca să le spună oamenilor să Îl caute pe Domnul, să se întoarcă la El.

Și Domnul îl pune pe marele pește să îl scuipe pe plajă pe pasajerul buclucaș.

Iona merge în Nininve cale de o zi, își spune mesajul, și apoi se duce pe un deal ca să aștepte finalul cetății. Oamenii însă se pun în mișcare, se îmbracă în sac și cenusă, postesc atât oamenii cât și animalele din cetate, iar Domnul se răzgândește și nu mai nimicește cetatea.

Între timp, Iona aștepta.

Și mă distrează când îmi imaginez scena, mă distrează supărarea lui de copil răzgâiat.

Dar am realizat că de multe ori sunt ca Iona. Aștept să văd răzbunarea Domnului. Aștept să văd cum Domnul îi va pedepsi pe cei care mi-au greșit, sau au greșit cumva, cuiva.

Reacționez ca Iona când Domnul nu execută ce îi spun eu, când nu este impresionat de manipulările mele, când cred că El este în lampă și eu am dorințe de îndeplinit.

Eu vreau să își arate bunătatea, mila, îndurarea, răbdarea, dragostea față de mine. Merit nu? Dar când El le arată și față de ceilalți, cum reactionez?

în lume veți avea necazuri

Auzim și vedem știri despre inundațiile care mătură teritoriile din țara noastră și din Europa, incendiile care fac scrum tot ce întâlnesc în cale, războiul de la vecini ne stă în coastă, Orientul Mijlociu este inflamat și toată noaptea Israelul a fost atacat, se scumpește totul, crește inflația…

Auzim vești care ne ridică părul de pe noi, care ne înspăimântă. În jurul nostru răutatea crește ca aluatul pus la dospit.

Nu e nimic nou sub soare din tot ceea ce se întâmplă. Vorba asta a spus-o regele, împăratul Solomon. Isus Christos sau pe numele lui evreiesc, Yeshua HaMaschiach spune audienței Sale: ”V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea." (Ioan.16:33)

Necazurile vin, și aud lângă mine tot mai des, apăsat și răspicat ”De ce a îngăduit Dumnezeu asta? Nu cumva a scăpat lucrurile de sub control? El este acolo, noi suntem aici, fiecare cu treaba lui.”

Dar citind Scriptura descopăr că și aceste întrebări sunt vechi, le știa și Solomon, au scris și psalmiștii despre ele, în timpul lui Isus era la fel.

Când vine necazul, durerea, disperarea, boala, ce fac? La cine caut ajutor? Unde mă duc? Clar că-mi caut cunoștințele care au cunoștințe, și le solicit ajutorul. Dar, uneori, nici o cunoștință oricât de bună ar fi, cu funcție înaltă, cu specializări sofisticate, cu mâini măiestre nu mă poate ajuta. Am nevoie de mai mult decât ajutorul oamenilor. Îl caut pe Dumnezeu.

Dar cine este Dumnezul în care mă încred?

Cum pot afla mai multe despre El?

Unde pot afla informații despre El?

În cartea Sa, în Scriptură găsesc cine este El, cum să mă raportez la El, cum este El. Și pentru că minte mea nu este ca a Lui, aleg pentru fiecare zi câteva cuvinte care îmi spun despre El.

Pentru astăzi, aleg să cred din cartea Sa că ”Domnul este îndurător și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate.” Psamul 103:8

Da, necazurile, durerile, problemele vin. Dar orice ar fi, orice ar veni, Domnul este cu mine, lângă mine, în mine.

Aleg astăzi să apelez la îndurarea și mila Lui. Aleg să apelez la bunătatea Luiși dragostea Lui.

Aleg pe Dumnezeul care îmi dă pacea. Iar pacea Lui nu poate fi explicată, dar poate fi experimentată.

provocare pentru noul an şcolar

Oficial, astăzi începe un nou an şcolar.

Dacă aş fi din nou copil, ce aş face?

Dacă aş avea mintea de acum,

m-aş bucura mai mult şi nu aş mai fi atât de stresată,

nu aş mai lăsa previziunile unora sau altora să fie atât de devastatoare în viaţa mea,

aş citi şi mai mult decât am făcut-o,

aş savura orele de clasă lăsându-mi neuronii să fie ocupaţi,

aş învăţa să cânt la un instrument şi mi-aş lăsa sufletul să vibreze pe ritmurile melodiilor,

aş învăţa să pictez, mi-aş provoca creativitatea cu care am fost înzestrată să pună de şevalet ceea ce inima visează,

L-aş crede pe Dumnezeu că sunt o făptură atât de minunată,

L-aş lăsa să mă desfete cu binecuvântările Lui mai mult, şi mai mult...

Nu mai pot întoarce timpul înapoi, dar mă pot bucura că sunt în viaţă, că am atâtea binecuvântări cu care sunt răsfăţată.

Un nou an şcolar este un nou început, o nouă provcare la creştere, dezvoltare, schimbare, slujire. Am lângă mine oameni cunoscuţi, sau oameni noi. Au fost aşezaţi sau plantaţi lângă mine ca să îi slujesc şi iubesc. Nu sunt la întâmplare lângă mine ...

Am rostit, am mărturisit, şi am spus că sunt creştină. Asta înseamnă că Isus Christos-Yeshua locuieşte in mine. Despre El Scriptura spune că este Lumina, deci Lumina locuieşte în mine.

Provocarea mea pentru anul acesta este să las Lumina să crească în mine! Voit sau nu, am tot acoperit Lumina pentru că nu am vrut să ies în evidenţă, nu am vrut să fiu văzută ca o ciudată...

Cu mintea de acum, aleg să las Lumina să crească în mine, să-mi dea înţelepciune în purtare şi vorbire, în slujire, în a-i iubi pe oameni.

Vă doresc să fiţi prezenţi acolo unde aţi fost aşezaţi pentru o vreme, să iubiţi, să vă lăsaţi iubiţi, să fiţi învăţabili, maleabili, curioşi în a desoperi lucruri noi, oameni noi.

Vă doresc să lăsaţi Lumina să crească în voi!

El Și-a arătat căile

Trăim vremuri în care adevărul este pus la îndoială. Și asta nu este ceva nou. Unii întreabă ca și Pilat, “Ce este adevărul”? Unii nu știu nici cine este Pilat, nici cine este Adevărul.

Cunosc despre Domnul din perioada intrauterină. Și, nu am luat totul așa nemestecat și negândit, neanalizat și nestudiat. Am pus la îndoială credința înaintașilor mei, am pus la îndoială Cuvântul, am cercetat, m-am lăsat cercetată, și apoi am ales ce să cred, și ce să nu cred.

La anumite texte din Scriptură o înțeleg pe Miriam, sora lui Moise. “El Și-a arătat căile Sale lui Moise, și lucrările Sale, copiilor lui Israel.” Psalmul 103:7 Dar de ce Moise? Si, apoi de ce Israel?  Mi-am tot bătut capul cu întrebări de astea egoiste. Ca să realizez că cumva aș fi vrut să fiu eu în locul lui Moise… Sunt exact ca Miriam.

El, Dumnezeu, Creatorul, Cel Preaînalt a ales să-și arate căile Sale lui Moise. De ce Moise? Pentru că Moise a arătat și spus poporului ce tocmai Îi spusese Domnul, i-a învățat ce a văzut, a spus ceea ce a auzit, a ținut ca fiecare vorbă să fie consemnată cu punct și virgulă, ca fiecare obiect de la Cortl Întâlnirii să fie așa cum Îi spusese Domnul. I-a arătat lui Moise căile Sale pentru că pe el L-a ales.

Nu a ales-o pe Miriam. Nu l-a ales pe Aaron. Nu a ales pe nimeni altcineva decât pe Moise. De ce e așa? Pentru că Dumnezeu a ales să vorbească cu Moise cum vorbește un om cu prietenul lui (Exod 31:11).

Mai mult de atât, Dumnezeu alege să își arate public unui popor lucrările Lui. El a conceput acest popor dintr-o familie bogată, dar care nu avea copii. Când Avraam avea o sută de ani, iar Sara-nevasta lui Avraam avea nouăzeci de ani, au avut copilul promis. Avraam la rândul lui dă dovadă de ascultare, devine prietenul lui Dumnezeu (Isaia 41:8). Trec aproape 400 de ani, și apare Moise, iar între timp se formează poporul Israel, cel căruia i s-au arătat lucrările Lui Dumnezeu.

Nu sunt Avraam sau Sara. Nu sunt Moise. Nu sunt Isaia sau Ieremia. Nu sunt David sau Solomon, Estera sau Rut.

Dar am citit despre căile Lui Dumnezeu așa cum le-a scris Moise, pot vedea lucrările Lui cu poporul Israel, în viața mea și a celor de lângă mine, pot auzi despre minunile Lui în și cu Israel, sau cu alții.

Aleg să citesc despre lucrările Lui și printre cei care nu au auzit despre Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov. Aleg să studiez mai mult despre căile și lucrările Lui.

Dumnezeul în care am ales să cred se revelează, nu este undeva acolo departe, distant, rece sau neutru. El este implicat în viața oamenilor, își arată căile, face lucrări și minuni printre oameni.  

El face dreptate și judecată

În ultima vreme, în călătoriile mele, mă gândesc la Avraam. Scriptura, în Cartea Geneza-Bereshit – cartea începuturilor, citesc cum i-a vorbit Dumnezeu lui Avraam, cum acesta a răspuns, cum a plecat în călătorie, cum a trăit călătorind.

Viața este ca o călătorie. Întâlnim, că vrem sau nu, oameni noi. Creăm relații noi. Pierdem pe drum oameni dragi care își sfârșesc alergarea pe acest pământ. De unii ne depărtăm pentru că e mai bine să călătorim fără ei.

Avraam pleacă din țara lui, din rudeniile lui, și din casa tatălui său pentru că așa îi spusese Domnul. Viața lui apoi este o continuă călătorie de descoperire de teritorii, de descoperire a lui însuși, de înfruntare a temerilor și ideilor lui preconcepute. Dar mai mult de atât, călătoria aceasta a fost de cunoaștere a lui Dumnezeu. Este singurul om despre care Scriptura spune că a devenit prietenul lui Dumnezeu.

Am prieteni de aproape și de departe, de unii am vrut să stau deoparte, pentru unii bat distanțe ca să îi țin aproape, îi caut și răspund când mă caută.

Știu despre Dumnezeu din perioada intrauterină. Am experimentat minunile lui încă de când mergeam de-a bușilea. Dacă sunt încă în viață este pentru că El m-a păzit și protejat.

Fac ce fac, și mă întorc la Avraam. Este un om drag inimii mele. Mă regăsesc în procesul cunoașterii lui Dumnezeu, pas cu pas. Avraam nu era așa încăpățânat ca mine, el imediat executa. Eu am nevoie de lămuriri, de întrebări de clarificare, de informații concrete...

Dumnezeu I se descoperă lui Avraam, și la fel o face și cu mine.

“Domnul face dreptate și judecată tuturor celor asupriți.” Psalmul 103:6

Când mă simt asuprită, aștept de la Domnul să vină dreptatea și judecata. Și El o face.

Mă rog însă să mă ajute, să îmi dea înțelepciune ca să nu fiu dintre cei asupritori...

Mă rog să îmi dea înțelepciune ca să încurajez prin cuvintele mele, să mângâi, să ridic, să vorbesc despre Cel ce face dreptate și judecată, să povestesc minunile Lui pentru că El este Cel ce Singur face minuni.

Mă rog să îmi dea putere să tac când sunt asuprită, și să Îl las pe El să facă dreptate și judecată.

Călătoresc trăind cu El, cunoscându-L pe El. Prin sângele lui Isus Christos sunt a Lui.

Sunt fiica Lui, iubită, protejată, binecuvântată de El.

Mă pregătesc de bătrânețe

Bătrânețea, spune dex-online, că este “etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată a unui om.”

Am citit fascinată poveștile unde personajele beau apă dintr-un izvor care îi face să trăiască veșnic, sau au mâncat nu știu ce miere și nu au mai îmbătrânit, au rămas nealterați la o anumită vârstă și într-o anumită formă fizică a organismului.

Erau SF-urile copilăriei nostre. Acum credem cu tărie în toate formele de diete, de antrenori personali, de disocieri sau asocieri de alimente sau sporturi.

Descopăr că e aceeași Mărie, dar cu altă pălărie.

Bătrânețea nu este o boală contagioasă. Este un parcurs normal al vieții.

Ne temem de bătrânețe, facem operații estetice, ne luptăm să nu se vadă firele albe de păr, vrem și dorim cu ardoare să fim, să arătăm, să rămânem perfecți. Bine, perfecți doar în ideea noastră de perfecțiune…

Am început să mă pregătesc de bătrânețe! Am găsit o promisiune a Domnului care face bătrânețea mai atrăgătoare, mai de dorit.

“El îți satură de bunătăți bătrânețea și te face să întinerești iarăși ca vulturul.” Psalmul 103:5

Tot dex-online spune că bunătăți înseamnă averi, bogății.

Nu e normal să mă pregătesc de bătrânețe?

Voi intineri ca vulturul, și Domnul mă va sătura cu averile și bogățiile Lui. Acum sunt și realistă. Averile și bogățiile Domnului nu sunt întotdeauna materiale. Dar eu știu că El mă va sătura cu bunătățile Lui.

Am văzut asta în realitate, în vizitele mele la dislocații din Ucraina. Un om drag inimii mele, la peste 70 de ani, s-a stabilit în Bucovina vecinilor noștri. El ne povestește că Domnul i-a dat acum mai mult decât a avut înainte. Bonus are vreo două sau trei stenturi la inimă, puse la începutul acestui an.

A fost întrebat dacă vrea să meargă lângă linia frontului ca să încurajeze pe cei care au rămas acolo, pe cei care se așteaptă în fiecare zi să fie ocupați. Un drum până acolo este de 1400-1600 km, și cam 16 ore de condus, în doi șoferi. În aceste călătorii doar moțăie pe drum, cântă și povește ca un adolescent dormic de cunoaștere.

Acum este deja în a doua călătorie, și are planuri mărețe omul acesta despre care vă scriu. Acolo, se întâlnește cu alți “tineri” care slujesc. Unii dintre “tineri” au peste 85 de ani. Femeile “tinere” ajută cum pot, uită că tăria li s-a dus, și cu bucurie fac ce pot.

Mă pregătesc pentru o bătrânețe activă. Vulturul nu stă prea mult locului, bunătățile le primesc pentru a le da mai departe. Iar departe uneori înseamnă aproape.

Aștept promisiunile Domnului căutând Fața Lui.

Mă pregătesc de bătrânețe.

Vreau răspunsuri la întrebările mele

Sâmbăta trecută, odată cu zorii, eram pe drum. Era încă întuneric când ne depășesc în mare viteză ambulanțele și mașinile de poliție. Am discutat între noi că ceva s-a întâmplat. Când am ajuns acolo, aparent era doar o mașină puțin lovită, pasagerii din mașină discutau lângă mașină. Dar în dreapta, o mașină era cu roțile în sus, între bălării, probabil pasagerii plecaseră cu mașinile de ambulanță.

De la începutul conflictului dintre vecinii din nordul țării noastre sunt destul de mult pe drumuri. Dacă sunt în viață este pentru că Mâna Domnului a fost cu mine, cu noi, ne-a păzit, protejat și binecuvântat.

Aleg să stau cu David la povești. Da, cu David cel care a păcătuit. Cu cel care a ales să povestească cu Domnul despre întrebările la care nu avea răspuns, despre durerile trădării copiilor lui, despre păcatele acestora, despre dezamăgirile pierderii prietenilor. David a ales să povestească cu Domnul despre orice.

Ieremia face fel, poate mai puțin pătimaș.

Habacuc învață de la cei doi și își scrie profeția în același ton.

Vreau răspunsuri la întrebările mele. Vreau să știu că atunci când durerea urlă în mine, El e cu mine și mă aude. Vreau să înțeleg lucrurile care se întâmplă cu mine, cu cei dragi mie.

În starea asta de vrere, de așteptare, David îmi spune “El te încununează cu bunătate și îndurare”. Și eu nu-mi văd cununile de care vorbește David, uneori nu văd urmă de bunătate și îndurare în mine …

Dar nu e vorba de cununile pe care mi le-aș pune eu. El, Dumnezeu îmi pune cununa de bunătate și îndurare. El se poartă cu mine cu bunătate și îndurare. El îmi arată, și își arată, bunătatea și îndurarea față de mine.

Ieremia, Habacuc, David și toată pleiada oamenilor Scripturii aleargă la Domnul ca să fie încununați cu bunătate și îndurare. Aleargă la El când le mor cei dragi, când moartea își întinde aripa, când robia macină și parcă extirpă poporul, când ei cer de bine pentru cei dragi și urgia vine…

Stau cu ei, învăț de la ei, și declar ca ei, “Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi, și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, și nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!

Domnul Dumnezeu este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor și mă face să merg pe înălțimile mele.” Habacuc 3:17-20

Uneori nu mă văd și nu mă simt încununată cu bunătate și îndurare.

Uneori eu nu văd, nu simt, dar El e la lucru, este în control.

Și eu mă bazez pe El, mă-ncred în El chiar dacă ...