Împăratul intră în Ierusalim

De aseară, evreii sunt în sărbătoare. Este Paștele, și suntem încă în 14 nisan.

Creștinii, astăzi, celebrează intrarea Împăratului în Ierusalim. Nu era prima dată când Isus-Yeshua intră în Ierusalim, dar conform planului Său veșnic, acest Paște era altfel. Era Mielul care se aducea jerftă. Cred că Isus este Mesia – Yeshua HaMashiach, Fiul Lui Dumnezeu, Împăratul Împăraților și Domnul Domnilor.

Primul Paște și exodul nu a fost numai despre eliberarea din robie, ci este invitația Domnului la o relație între El și poporul Israel. Dumnezeu alege să își scoată poporul Lui din Egipt. Israel este al Lui, și nu îl mai voia sub robia lui Faraon. Fizic și vizibil, Domnul era în stâlpul de foc, sau în norul care îi acoperea ziua și noaptea. Domnul luptă cu alte poporare și face un loc pentru poporul Lui, îi dă o țară. Un pământ atât de controversat astăzi.

Isus este Fiul Lui Dumnezeu, Împăratul, și intră înainte de Paște în Ierusalim împlinind cuvintele spuse de profetul Zaharia „Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe.” Zaharia 9:9

Dar și cuvintele lui Isaia „Iată ce vestește Domnul până la marginile pământului: "Spuneți fiicei Sionului: „Iată, Mântuitorul tău vine; iată, plata este cu El, și răsplătirile merg înaintea Lui.” Isaia 62:11

Ierusalimul era cunoscut ca și Sion (2 Samuel 5:7). Iar Împăratul intră călare în cetate pe un măgăruș respectând condițiile încoronării.

Mi-ar fi plăcut să fiu acolo, să văd cu ochii mei mulțumea, să îi văd rupând crengile copacilor, punându-și hainele ca și covor regal. Să-I văd pe copii strigând cât de tare puteau „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului - Baruch haba b’Shem Adonai! Osana în cerurile preaînalte!”

Cei mai mulți veniseră să-L asculte, unii vedeau că e ceva cu El, se mirau cu toții de modul Lui de a interpreta Scriptura, erau uimiți de învățătura Lui, de puterea cu care vindeca, vorbea, scotea duhurile care-i chinuiau pe oameni.

Tot poporul Îl aștepta pe Mesia. Numai că Isus-Yeshua nu corespundea așteptărilor multora.

Înainte de a acuza pe alții, mă uit la mine. Nici pentru mine uneori nu corespunde așteptărilor. Aș vrea să nu mă doară nimic, să îmi asculte rugăciunile instant, să nu fie nevoie de perioade de deșert și pustiu în viața mea, să îmi instaleze bucuria și mulțumirea ca pe niște softuri funcționale, să îmi facă și să îmi dreagă. Sunt uimită și eu de învățăturile și de minunile Lui, dar uneori aș vrea să Îl manipulez ca pe duhul din lampa lui Aladin.

Intrarea în Ierusalim nu era în zi de sărbătoare, oamenii veneau în cete în cetate ca să se pregătească de sărbătoare, de Paște. Veniseră însă și cu dorința de a-L vedea pe Profetul despre care auziseră atâtea. Era oare chiar El, cel despre care spusese Moise?

Trăiesc în democrație și îmi este greu să înțeleg mornarhia. Cum să mă comport cu un Împărat? Împărarul intră în Iersalim hotărât să Își ducă planul la îndeplinire, împlinind profețiile.

Urmează o săptămâna care va schimba istorii omenerii, care va aduce eliberare unora și multă durere altora.

Cine îmi este Împărat?

Am prins câțiva ani din comunism. Nu au fost mulți, dar au fost suficienți cât să pricep că nu ne era bine. Nu m-a interesat politica niciodată, nu mi-a păsat nici de cine era la conducere. Îmi era însă frică de ei. Îmi era frică de ceea ce ar fi putut sistemul lor să ne facă. Am intrat apoi în democrație, am știut cine e președinte, uneori am știut și cine este prim ministrul, dar au fost prea mulți...

Despre monarhia din România nu am auzit povești prea frumoase, sau poate că cei ce le-au trăit nu au experimentat nimic roz. Pentru ei a fost amar...

Nu înțeleg monarhia. Și din acest motiv îmi este foarte greu să înțeleg unele aspecte ale Scripturii. Realizez că anumite porțiuni ale Scripturii le tratez ca pe niște povești din care alții să învețe...

Studiez cartea Matei, am ajuns în capitolul 22 unde Isus – Yeshua spune o poveste, pune întrebări, discută cu ucenicii, cu fariseii, cu elita intelectuală și spirituală. Textul începe cu o poveste a unui împărat care face nuntă fiului său, trimite slujitorii cu invitațiile. Dar aceștia se întorc doar cu refuzuri. Trimite alți servitori, iar unii dintre ei sunt bătuți, alții sunt uciși. Împăratul se supără pe cei răi care i-au ucis pe slujitori și nimicește cetatea, dar trimite slujitorii să cheme pe oricine găsesc la intersecțiile drumurilor. Și așa se face nunta.

Știam povestea asta...

În contextul nostru, dacă vrei să te duci la o nuntă, te duci. Dacă nu ai bani, sau nu vrei să te duci la nuntă, nu te duci. După logica mea, nu am înțeles de ce s-a supărat împăratul așa de tare. Poate că oamenii aveau chiar aveau treabă.

Dar uit niște lucruri din Scriptură. În seara aceasta, începe Paștele. Iar Paștele și exodul nu sunt doar o eliberare din robie, este o călătorie de învățare a unui popor, o relație a acestuia cu Dumnezeul lui. Dumnezeu Îi scoate din Egipt, și intră în relație cu ei. Ei sunt ai Lui. Cu această sintagmă merge Moise la Faraon ca să ceară eliberarea „poporului Meu” din Egipt. Erau ai Lui de la legământul cu Avraam. El era Împăratul poporului Israel.

Trec ani de relație, cu suișuri și coborâșuri, iar Israel își dorește împărat fizic, uman, acceptând toate condițiile impuse de acest statut. Voiau să fie la fel ca celelalte popoare. Doresc un împărat refuzând domnia Împăratului.

Neascultarea de Legea Domnului îi duce în mai multe perioade de robie. Așa erau și pe vremea lui Isus-Yeshua. Erau sub robie romană, plăteau biruri cu bani romani, iar darea la templu o plăteau cu bani evreiești.

Matei 22 capătă alt înțeles studiind acum pilda fiului de împărat, cât și plata birului.

Împăratul este Dumnezeu. El face o nuntă Fiului Său, iar la nuntă este chemat poporul Lui. Slujitorii sunt profeții trimiși de-a lungul vremii. Invitația la nuntă este din nou o chemare la relație.

După refuzul celor chemați initial, au fost chemați toți oamenii, și buni și răi. Cei care au venit la nuntă, au trecut prin protocolul de nuntă, și au intrat în sala de onoare. Au respectat protocolul Împăratului. Doar unul a intrat în sală fără să țină cont de protocol, de cerințe, de legile împărăției. Acela a ieșit imediat în evidență, iar Împăratul l-a trimis afară „Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor!  Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”

Nu am înțeles pilda cum trebuie pentru că nu am știut să mă raportez la monarhie. Mai mult de atât, realizez că uneori sunt credinciosă, iar uneori sunt religioasă și țin tare mult la litera legii, interpretând-o după cum cred eu că e bine. Uneori sunt ca fariseii și cărturarii legii din vremea lui Isus-Yeshua.

Recunoscându-L pe Împărat, mă supun Lui. Recunosc că tot ceea ce am Îi aparține. În Împărăția Lui am o casă, dar casa Îi apaține Lui, toată Împărăția cu tot ce este în ea, este a Împăratului. Eu sunt administrator a bunurilor Lui, mă bucur de toate lucrurile și lucrările Lui.

Trăiesc aici în România, recunosc autoritatea statului, dar este democrație...

Cine îmi este Împărat? Dau Cezarului ce este al Cezarului, și Lui Dumnezeu ce este al Lui?

Creștinii, mâine, celebrează intrarea Domnului în Ierusalim.

În Ierusalum, atunci, a intrat Împăratul. I s-a cântat „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!”. Împăratul a intrat în Ierusalim ca să fie Mielul venit de Sus care moare pentru păcatul meu și-al omenirii.

Și uneori parcă informația asta nu se leagă în capul și-n inima mea. E prea mult. Aș vrea să pot plăti și eu ceva. Dar nu am ce, nu am cum…

Am primit invitația la relație, la nuntă. Acolo unde eram, m-a găsit Împăratul, și am ales să răspund invitației lui și Îl recunosc ca Împărat. Nu pricep încă bine monarhia, dar am decis să-L las pe El să mă învețe cum să mă raportez, cum să acționez, cum să trăeiesc în Împărăția Lui.

Vine Paștele, iar eu mă pregătesc să-mi revizuiesc relația cu Cel venit de Sus, cu Împăratul.

10 nisan - mi-am luat miel

 Ziua de 10 nisan conform calendarului evreiesc s-a încheiat în seara asta. Conform Scripturii, mielul a fost deja cumpărat, e la noi în casă.

Am vrut să mă dau mare că părinții mi-au luat animal de companie, dar toți vecinii mei sunt evrei și respectă legea Lui Dumnezeu, deci toți au câte un miel acasă.

Moise a venit din pustiu, de departe, și ne-a spus că a vorbit cu Dumnezul lui Avraam, Isaac și Iacov, cu Cel cu care noi suntem în legământ. De când a revenit Moise aici, în Gosen, viața a devenit ca un tobogan.

Moise se tot duce cu Aaron la Faraon ca să vorbească cu acesta. După ce iese de la Faraon, încep urgiile. La început, nu am mai avut apă. Toată fusese transformată în sânge. Și ce miros era…

Cumva îmi plăcea de Faraon, dar când am văzut că își cheamă vrăjitorii și transformă apa și ei…. Mi-am schimat părerea. Nu era de ajuns? La fiecare urgie, Faraon îi chema pe vrăjitori să facă și ei ce făcea Moise.

Apoi au venit broaștele, păduchii, apoi niște muște câinești sau tăuni.

După ce am scăpat de muștele acelea mari, noi, cei din Gosen ne uitam la ce se întâmplă cu vecinii noștri egipteni. Au venit peste vitele lor o ciumă/molimă care le-a ucis animalele. Parcă locuiam într-un cimitir în putrefacție.

Apoi au venit niște bube peste oameni, iar Faraon își tot chema vrăjitorii să mai facă și ei nișe bube.

Ploaia și pietrele au bătut tot. Nu a rămas nici o frunză pe ramuri, nici un fir de iarbă în picioare. A ucis tot ce era pe câmp, om sau animal. În Gosen, adica la noi, era liniște… Nici vrăjitorii nu mai erau chemați la Faraon.

Când s-a încheiat cu ploaia și cu piatra, a apărut un roi de lăcuste care a devorat tot. Nu mai vedeai pic de verde. Orice frunzuliță, frunctă sau cereală a dispărut mâncată de lăcuste.

Faraon se încăpățâna mereu și mereu și nu ne lăsa să mergem să ne închinăm Dumnezeului nostru.

Părinții noștri ne-au explicat cum a creat Dumnezeu lumea, cum era întunericul când a făcut lumina. Noi ne uitam la ei, și ne întrebam ce fel de întuneric era acela. Nu a trebuit să ne întrebăm mult, pentru că l-am văzut la vecinii noștri. Aprindeau lumina, iar aceasta nu se difuza în întuneric. Efectiv nu vedeai nimic, deși aveai lumina aprinsă.

În timp ce egiptenii se luptau cu întunericul, Moise i-a chemat pe bărbații poporului și le-a spus să își ia în casă un miel. Are Moise acesta niște idei…

Trebuie să îl ținem în casă. Mama se pregătea să vocifereze, dar tata i-a spus că așa e poruncă de la Dumnezeu.

În Israel, la ani distanță, un alt Miel se pregătea de Paște.

Dar până pe 14 nisan mai este un pic. Între timp mă bucur de mielul din casă.

Estera şi sărbătoarea de Purim

În seara asta, începe sărbătoarea de Purim. Şi povestea acestei sărbători o găsim în cartea Estera. Este vorba, în mod special, despre o fată din seminția lui Beniamin, care era deja în robie. Părinții ei au murit în timpul invaziei, iar verișorul ei Mardoheu a înfiat-o. El era scrib – adică un fel de secretar la curtea lui Ahashverosh. Era un om citit, învățat, manierat, educat și foarte bun la limbi străine, politică și diplomație. Mare parte din ceea ce știa el a învățat-o și pe Hadasa. Este cunoscută mai mult sub numele de Estera.

Deși erau în robie, Mardoheu a crescut-o pe Hadasa conform tradiției evreiești. Era o bună cititoare, iar Mardoheu avea acasă sulurile Torei, sau ale Scripturii. Mai mult decât atât, făceau dezbateri împreună, iar Mardoheu era un fel de lider spiritual al locului unde stăteau în Susa.

Ahashverosh nu era un împărat care reacționa bine la beție. Dă un banchet mare și vrea să se laude cu frumusețea nevestei lui. Curtenii lui erau mai beți decât el și voiau un spectacol cum găsești în barurile de noapte. Numai că împărăteasa refuză să apară la banchetul împăratului și refuzul acesta îl înfurie tare pe împărat.

Are loc un divorț rapid și se dă un ordin imperial prin care se caută o soție pentru împărat. "Să se caute pentru împarat niște fete fecioare și frumoase. Împăratul să pună în toate ținuturile din împărăția lui dregatori însărcinațti să strângă pe toate fetele fecioare și frumoase, în capitala Susa, în casa femeilor, sub privegherea lui Hegai, famenul împăratului și păzitorul femeilor, care să le dea cele trebuincioase pentru gătit.”

Mardoheu și ceilalți scribi au trebuit să scrie ordinul în toate limbile robilor din imperiu, dar, până să ajungă el acasă, Estera este răpită de armata împăratului și dusă la palat, în haremul acestuia.

Și noi am crede că stătea la solar sau în piscină, și-a pus gene și unghii false, se dădea cu cremă și se machia toată ziua.

Estera și celelalte fete au intrat într-un ritm intensiv de învățare. A învățat să se epileze, să se spele... peste tot, a învățat cum să folosească parfumurile, pe unde să se dea cu ele, cum să mănânce, cum să bea, cum să așeze o masă, cum să servească o masă, cum să zâmbească, cum să stea, cum să vorbească cu diferite oficialități.

Dar nu numai atât, a învățat politică, trebuia să știe despre religiile popoarelor din imperiu, dar și despre relațiile internaționale, maniere, muzică, dans, economie și filosofie, artă și cultură. Apoi a trebuit să învețe ce îi place și ce nu îi place împăratului, ce bijuterii se asortează cu hainele și materialele pe care le va purta.

Da, Hadasa era frumoasă. Dar a simțit că mâna bună a Domnului este cu ea și îi dă trecere. Înainte de a fi răpită și dusă la harem, visa să se căsătorească, să aibă copii care să-l fericească pe Mardoheu, care a fost făcut eunuc.

Visurile i s-au frânt brusc și a ajuns în casa femeilor din curtea împăratului.

Este aleasă de Ahashverosh și ajunge împărăteasă. Și aș crede că a trăit o viață de poveste, cumva aștept să aud că au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

Dar în împărăție era un om care ura de moarte poporul Israel. Reușește să ceară lichidarea/uciderea tuturor evreilor din imperiu, iar împăratul își pune semnătura și sigiliul pe acest ordin, neștiind că soția lui era condamnată la moarte.

Împărăteasa Hadasa nu devine o femeie fițoasă, cu nasul pe sus, care crede că ceilalți trebuie să-i fie la dispoziție. Este o împărăteasă care își iubește servitorii, care nu uită de unde a plecat. Când primește mesaj de la verișorul ei să meargă la împărat ca să-și ceară viața, toți servitorii ei stau împreună cu ea în post și rugăciune trei zile. Toți aleg să ceară Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov să intervină pentru poporul Lui.

Nu fusese chemată la palat de multă vreme, își risca viața dacă intra în fața împăratului. Dar nu mai conta. Viața oricum îi era în pericol.

Dumnezeu face o minune pentru poporul Său. Estera și poporul Israel își câștigă dreptul de a trăi.

nu-mi lipsește nimic

De ceva vreme, David îmi reamintește de Psalmul 23.

“Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.”

Holman Christian Standard Bible - The Lord is my shepherd; there is nothing I lack.

The Message Bible - God, my shepherd! I don't need a thing.

New Living Translation - The LORD is my shepherd; I have all that I need.

The Complete Jewish Bible - A psalm of David: ADONAI is my shepherd; I lack nothing.

Good News Translation - The Lord is my shepherd; I have everything I need.

Good News Translation w/ Apocrypha - The Lord is my shepherd; I have everything I need.

GOD'S WORD Translation - The LORD is my shepherd. I am never in need.

Domnul este Păstorul meu, asta este clar. Eu nu am nevoie de nimic, eu nu sunt în nevoie, eu am tot ce îmi trebuie, nu-mi lipsește nimic.

Aici și acum, am tot ce îmi trebuie, nu-mi lipsește nimic.

Dar eu am o listă lungă de nevoi, și mai ales de nemulțumire că nevoile mele nu sunt împlinite și satisfăcute. Visele mele nu au devenit realitate, și clocotește frustrarea în mine. Da, Domnul este Păstorul meu, dar cu lista mea ce se întâmplă?

David îmi reamintește că atâta vreme cât Domnul este Păstorul meu, eu am tot ce îmi trebuie acum, și aici. Punct. Eu nu am nevoie de dorințele, visele și lucrurile de pe lista mea.

Efectiv nu am nevoie…

Realizez că lista mea cu dorințe și vise mă transformă într-un soi de dumnezeu, iar Dumnezeu ar trebui să fie ca duhul din lampa lui Aladin, mereu la dispoziția mea…

Am tot ce trebuie, tot ce îmi trebuie.

Nu-mi lipsește nimic!

Haideți să ne rugăm pentru fericirea țării noastre.

Astăzi este zi de sărbătoare în România! În anul 1859, la 24 ianuarie a avut loc unirea Moldovei cu Țara Românească, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.

M-am născut aici, pe meleagurile acestea, într-o perioadă cețoasă și grea a istoriei României. Sunt născută în epoca decrețeilor, și am fost învățați să ne iubim patria mamă. Ideea asta a declanșat un conflict în capul meu. Cum adică țara/patria este mama mea? Cea care m-a născut și îmi dă de mâncare este mama mea, nu patria.

Am fost în alte țări, dar doar în vizită. Și nu pot spune că din mare naționalism am ales să rămân aici. Mi-i dragă țara asta, așa cum este ea, cu bune și cu rele. Mai mult de atât, de când a început nebuloasa asta în care ne aflăm acum, un verset din Scriptură nu-mi dă pace.

„Urmăriți binele cetății în care v-am dus în robie și rugați-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!” Ieremia 29:7

Nu sunt aici în robie. Sau… poate sunt în robia ratelor. Dar Domnul mă sfătuie și mă îndeamnă să mă rog pentru locul unde trăiesc. Fericirea mea depinde de fericirea comunității din care fac parte.

Au trecut 166 de ani de când Cuza a semnat Unirea celor două principate, și bucata asta de țară s-a schimbat mult. Locuiesc în Iași, în capitala Moldovei, în orașul celor șapte coline românești, și sunt mândră de dulșili nostru grai moldovieniesc.

Și pot sâ-mi doriesc, șâ sâ îi doriesc țării isteia?

Ani binecuvântați de Domnul, și oameni care să-și folosească inteligența dăruită de El înspre binele cetății/țării unde locuim, oameni care să vrea binele semenului lor, oameni care să vadă nevoia, și să facă ce este de făcut.

Îmi doresc să nu uit că e datoria mea să mă rog pentru liderii cetății/țării unde locuiesc, dar și să caut fericirea comunității mele. Am fost binecuvântată cu voi, cu toți cei de lângă mine, și împreună trebuie să căutăm binele. Problema e că uneori nu reușim să distingem binele pe care-l căutăm. Dar Domnul ne promite că ne ajută în căutările noastre, și ne dă înțelepciune dacă o cerem, și este cu noi la fiecare pas.

La mulți ani, România!

La mulți ani, românilor!

Haideți să ne rugăm pentru fericirea țării noastre.

învăț de la un bob de muștar

Nu pot spune că sunt mare fan muștar, dar la gătit folosesc muștar cu boabe. De ce? Pentru că dă mâncării o aromă aparte.

În ultima vreme, m-am tot gândit la un bob de muștar, asta și pentru că studiez cartea Matei, din Biblie. Isus face referire de două ori la bobul de muștar. Dintr-un bob de muștar crește un copac mare, atât de mare încât păsările cerului își fac cuib în el. Dar a doua referire mă pune tare mult pe gânduri. Dacă aș avea credință cât un bob de muștar, aș putea să spun unui munte să se mute, și el s-ar muta.

De Crăciun, am primit o brățară cu un pandativ în care este un bob de muștar.

M-am întrebat, și am fost întrebată ce aș vrea anul acesta.

Și ce aș vrea?

Să-mi las credința să crească. Să ajungă măcar cât un bob de muștar. Nu vreau să mut fizic nici un munte, dar am mulți munți de mutat în mintea și în inima mea. Apoi, la început de an, am luat din Cuvântul Domnului o altă promisiune pentru mine. „Nu vă mai gândiți la ce a fost mai înainte și nu vă mai uitați la cele vechi! Iată, voi face ceva nou și-i gata să se întâmple: să nu-l cunoașteți voi oare? Voi face un drum prin pustiu și râuri, în locuri secetoase.” Isaia 43:18-19

Dacă mi-aș lăsa munții mutați, și aș crede că Domnul vrea să facă un drum prin pustiul inimii, minții și sufletului meu? Cum ar fi dacă aș crede că El poate aduce viață și ar înflori deșerturile și pustiurile mele?

Cum ar fi dacă L-aș crede mai mult pe El pe Cuvânt?

Cum ar fi dacă aș uda sămânța credinței mele încât să ajungă măcar cât un bob de muștar?

Cum ar arăta viața mea?

Mai aștept lucruri noi?

Mai cred că Domnul are aceeași putere ca și în trecut?

Mai cred că El face minuni?

Vreau să învăț de la, și cu un bob de muștar despre credință în acest an.