duminică, 18 aprilie 2021

suntem încă la Elim

Suntem în 6 iyar. În câteva ore se încheie ziua 21 de când am plecat din Gosen. Încă suntem la Elim. Nu înțeleg de ce stăm încă aici. Pe de altă parte, e bine aici. Am învățat multe de când am ajuns și am putut să mai povestesc cu Moise. El mi-a spus că în ziua în care am ieșit din Egipt se împlinea exact un an de când I s-a arătat Domnul pe muntele Sinai. A urmat călătoria spre Gosen, temerile lui de a se prezenta înaintea evreilor se întețeau, aproape îl apuca paralizia când se gândea că va trebui să vorbească cu noul Faraon.

După ce au venit Moise și Aaron în Gosen lucrurile s-au cam precipitat. Au fost multe comentarii. Unii îl credeau nebun, alții nici nu voiau să îl vadă, unii spuneau despre profețiile lui Avraam că sunt adevărate, alții spuneau că nu sunt adevărate. V-am spus că eu sunt strănepotul lui Avraam, da? Adica au mai fost câteva generații însă eu sunt a lui. Mi-ar fi plăcut să îl cunosc. Mi-ar fi plăcut să îl pot întreba mai multe despre întâlnirile lui cu Dumnezeu.

Noi am stat mult în Egipt și acolo, erau zei peste tot. Și în casele multor evrei erau zei. Ei au decis să nu mai creadă în Elohim, în Dumnezeul nostru și credeau în zei. Erau zei pentru orice. Era Zeul soare, zeul fertilității, zeul vinului, zeul dragostei, zeul ...

Părinții mei au decis să creadă că povestea lui Avraam, Isaac și Iacov e erală. Că ei chiar s-au întâlnit cu Dumnezeu și că ceea ce El a promis strămoșilor mei se va împlini.

M-am luat cu vorba și am uitat că vă povesteam că Moise s-a întors în Gosen și după ce a fost cu Aaron de câte ori la Faraon au început necazurile. Prima dată apa s-a prefăcut în sânge. Nu cred că vreți să știți ce miros era peste tot. Și acum mi se întoarce stomacul pe dos când îmi amintesc. Apoi au venit broaștele, păduchii, musca câinească, ciuma vitelor, vărsatul negru, piatra și focul, lăcustele, întunericul de trei zile și apoi moartea întâilor născuți.

Noi am fost martori la aceste urgii. Am văzut cum Dumnezeul nostru este puternic. A învins pe cei mai mari zei ai Egiptului. Evreii care aveau acei idoli în casă au renunțat la ei și îl căutau pe Moise ca să le spună mai multe despre Dumnezeul nostru. Moise nu i-a certat, nu i-a umilit pentru ceea ce făcuseră. Nu, el i-a ajutat să înțeleagă istoria noastră și cine este Dumnezeul nostru.

Apoi, Dumnezeu ne-a scos din Gosen, ne-a acoperit ziua cu un stâlp de nor ca să nu murim de cald și noaptea cu un stâlp de foc ca să nu murim de frig. Când egiptenii goneau după noi a pus ca o barieră de întuneric între noi și ei. Am ajuns la Marea Roșie, a adus un vânt puternic care a despicat Marea Roșie în două și noi am trecut prin mare ca pe uscat. După ce am ajuns la Mara i-a arătat lui Moise cum să vindece apa ca noi să avem ce să bem.

Am văzut multe minuni și mă gândeam că dacă le văd, o să Îl cunosc mai bine și mai mult pe Dumnezeu. Numai că am rămas dezamăgit. Nu e deloc așa! Minunile nu mă ajută să cred mai mult în Dumnezeu. Am descoperit că vreau mai multe și mai multe minuni și am devenit nemulțumit când Dumnezeu nu le face.

Aici, la Elim, Moise mi-a explicat că simpla vedere a minunilor nu-mi crește credința. Trebuie să decid să cred în Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, să îmi iau un angajament, să mă dedic cu toată mintea și cu tot ce ține de mine ca să mă țin de ceea ce am decis să cred.

Strămoșii mei L-au întâlnit pe Dumnezeu și El a vorbit cu ei. Zeii Egiptului erau niște pietre mute care trebuiau șterse de praf. Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov ne-a scos din Egipt, ne-a salvat, ne-a eliberat, vorbește cu Moise. Dumnezeul nostru vrea să aibă o relație cu noi!

Oare vrea să aibă o relație și cu mine? Chiar dacă sunt doar un copil curios?

marți, 13 aprilie 2021

mă las uimită!

De vreo săptămână păsările parcă au prins glas!

Aproape în fiecare dimineaţă, sunt fascinată de picurii de rouă care atârnă pe firele de iarbă! Observ asta în parcul prin care trec.

Chiar mi-am propus și impus să ascult, să văd, să observ schimbările din natură! Chiar vreau să nu trec ca Vodă prin lobodă prinsă în gândurile şi îngrijorările mele.

În fiecare zi vreau să observ ceva nou. Caișii şi zarzării au înflorit. Salvia și-a pus rochia galbenă! Am mai văzut un copac înflorit însă nu m-am prins ce soi este!

Ghioceii și zambilele s-au trecut! Narcisele albe și galbene dansează în adierea blândă a vântului.

Floricele mici şi colorate îşi scot capul de printre frunze dând farmec locului prin care trec, bucurându-mă şi îndemnându-mă să mă las uimită de Mâna Creatorului. Mă îndeamnă să nu uit că şi eu sunt creată de acelaşi Creator Minunat, să Îl laud pentru ceea ce a făcut pentru mine, pentru bucuria şi încântarea noastră!

Dimineaţă, am descoperit o tufă de toporaşi pe zidul pe lângă care trec zilnic. În mod normal ar trebui să aibă pământ la rădăcină şi apă din belşug. Dar tufa asta este aşezată pe piatră! Cum de trăieşte acolo? Asta e treaba Creatorului! El ştie cum a creat-o şi cum reuşeşte ea să îşi adune apa şi să trăiască acolo.

Gâzele au ieşit din hibernare şi îşi manifestă bucuria dansând în razele soarelui.

Toată creaţia mă îndeamnă să mă bucur, să dau grijile Celui care le poate purta şi eu să mă bucur de El şi în El.

duminică, 11 aprilie 2021

vești de la Elim

După ce am trecut Marea Roșie, am ajuns la Elim. Astăzi, pe seară, intrăm în 29 nisan.

Știți că am plecat de la Mara spre Elim. Ei bine, am ajuns la Elim dar nu v-am mai povestit nimic pentru că nu am avut timp de voi. Câtă frumusețe este aici! Este apă să bei pe săturate. Aici sunt 12 izvoare. Și tot aici sunt și 70 de palmieri. I-am numărat de câteva ori ca să mă asigur că nu mi-a scăpat nici unul.

Vom pleca spre Deșertul Shin dar nu cred că astăzi. Suntem deja de câteva zile aici și abia aici am realizat cât de obosiți eram. Până și caprele noastre erau obosite.

Împreună cu copiii din tabără ne-am dus la scăldat. Am stat pe rând de pază la animale însă ne-am găsit timp de scăldat și alergat. Așa mi-am mai făcut niște prieteni.

Seara, facem focurile, cocem pâine, tăiem câte un animal și apoi mâncăm. Uneori cântăm până aproape adormim sub stelele care parcă ne acompaniază. Femeile scot tamburinele, alții au altfel de instrumente și cântăm, dansăm și ne bucurăm. Îmi doresc să învăț să cânt și eu la un instrument! Voi vorbi cu părinții despre asta.

Aici, la Elim încep să descopăr cât de buni și de importanți sunt bunicii. Nu înțeleg de ce părinții sunt mai fermi, mai stricți. Seara, parcă vor să scape de noi și ne trimit repede la culcare. Cu bunicii însă poți să stai mai mult lângă foc, poți să asculți poveștile lor de viață sau poveștile despre Avraam, Isaac și Iacov, despre cei 12 copiii ai lui Iacov.

Când bunicul începe să povestească, mă întind pe rogojină și mă uit la stele. Uneori bunicul crede că am adormit. Eu însă îmi las imaginația să se desfășoare iar parcă stele se prind în jocul meu unindu-se în formele dorite de mine și îi văd pe strămoșii mei alergându-se sau fugind după oi, bătându-se sau râzând.

Nu îmi place când aud că s-au sfătuit să îl vândă pe Iosif dar dacă nu îl vindeau ... poate noi nu mai existam astăzi. A fost o foamete mare și Iosif ajunsese al doilea după Faraon. Mi-i închipui pe înaintașii mei ajungând la Iosif, nerecunoscându-l și încercând să-i vorbească frumos și calm. Povestea nu se încheie trist pentru că Iacov se reîntâlnește cu Iosif în Egipt. Plâng de fiecare dată când aud cum li s-a făcut cunoscut fraților săi, cum le-a spus că i-a iertat, apoi cum l-au îngropat pe Iacov.

Mi-l închipui pe Iacov și din ce povestește bunicul, parcă semăn cu el. E normal să semăn cu Iacov, nu? Doar e strămoșul meu!

Moise parcă se schimbă! V-am spus că la început nu prea vorbea cu noi? Era foarte atent la ceea ce ne spunea Aaron, fratele său. Îl urmărea ca nu cumva să îi fi scăpat vreo vorbă. Îl vedeam îngrozit când trebuia să ne vorbească.

Dar ceva s-a întâmplat cu el. Acum vorbește cu noi, nu mai este așa îngrozit. Ascultându-l, uit că el e bâlbâit. Defectul acesta încă îl are dar parcă lui Moise nu îi mai pasă. Este mai important mesajul ce îl are de spus decât frica lui și asta parcă l-a eliberat!

Și, când vorbește ... nu m-aș mai ridica să plec! E atâta de fascinant să îl ascult! Vorbește cu pasiune! El vorbește cu Dumnezeu așa cum vorbesc eu cu prietenii mei și după asta vine să ne spună nouă ce i-a spus Dumnezeu.

Eu mă bucur tare mult pentru el că nu mai este așa timid și înfricoșat. Îmi place tare mult de el. Aș avea multe întrebări să îi pun dar părinții au spus că el e un om ocupat și nu are timp de întrebările mele sâcâitoare. Auzi la ei! Cică întrebările mele sunt sâcâitoare ....

joi, 8 aprilie 2021

ne pregătim să plecăm la Elim

Suntem în 26 nisan și intrăm îmediat în 27 nisan. Nu v-am explicat încă că la noi ziua începe seara, nu? Suntem plecați de acasă din 14 spre 15 nisan. Până am trecut Marea Roșie am mers repede. Acum nu mai știu dacă v-am spus că noi am plecat tare mulți din Gosen. I-am auzit pe părinții mei spunând că sunt 600000 de bărbați peste 20 de ani, femei și copii, plus oamenii care au ales să plece cu noi. Dar cred că despre adunătura de oameni care a vrut să iasă cu noi v-am spus.

Pe lângă toată mulțimea asta de oameni, gândiți-vă că fiecare familie avem câte o turmă mai mică sau mai mare, avem măgari care ne duc greutățile, vaci cu viței iar unele fată când ne oprim și ne fac drumul anevoios.

Nu putem mărșălui pentru că sunt și copii mai mici decât mine iar unele mame nasc când ne oprim și pentru ele devine mai greu drumul. Ca să ne continuăm drumul, ele trebuie așezate pe măgari.

V-am spus data trecută că la Mara, unde ajunsesem amărâți de călătorie și de gânduri, Dumnezeu ne-a dat legi și porunci, apoi ne-a testat și ne-a spus ceva la care eu am tot meditat zilele acestea.

Nu v-am spus până acum dar mă fascinează Moise! E un bărbat care are 80-81 de ani, cărunt, ars de soare, pare foarte serios și are un defect de vorbire. Când trebuie să vorbească repede sau este emoționat se bâlbâie. Însă când cântă nu are nici o problemă! Și ce voce frumoasă are!

Între timp, mi-am făcut curaj și m-am apropiat de Moise. Nu prea înțeleg de unde are atâta răbdare! Oricine are o problemă, merge la Moise. El ascultă și răspunde. Uneori, te roagă să revii a doua zi ca să Îl întrebe pe Domnul despre problema ta.

Mi-i drag Moise! Are o voce caldă și în prezența lui nu te simți ... neștiutor.

"Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui și dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă."

Moise mi-a explicat așa pe înțelesul meu ce a vrut Domnul să spună. Adica să ascult cu atenție, să disting Glasul Săul, să vreau să Îl aud, să fac loc în mintea mea pentru ceea ce are Domnul să îmi spună! L-am întrebat pe Moise dacă mai am loc în mintea mea și a zâmbit! Mi-a spus că toți avem loc, că învățăm cât trăim! Să nu îmi fie frică de asta!

Apoi, să fac ce este bine! Adica Lui Dumnezeu Îi place să fac ce este bine! Moise mi-a explicat că dacă ascult de Dumnezeu, El mă va învăța ce este bine și ce este rău!

Moise a continuat cu explicațiile și a spus că trebuie să ascult de poruncile și legile Domnului. Aici cred că va fi mai greu! Părinții mi-au spus că am moștenit de la ei multe talente și abilități însă am cules, fără ca ei să vrea, și toată încăpățânarea de la ei doi. Înseamnă că eu trebuie să fiu atent la ceea ce spune Domnul prin Moise și să fac întocmai. Cred că nu-mi va ieși de fiecare data!

Moise! Scuză-mă! Dar dacă nu voi înțelege totul așa cum o faci tu?

Deja mă tem!

Moise a zâmbit și a continuat! Vezi tu, Dumnezeu ne-a dat legile și poruncile Lui ca pe o comoară pe care trebuie să o cunoaștem, să o descoperim, analizăm. Misiunea noastră este să păzim această comoară!

Ce frumos!

Mie unui copil mi s-a dat o comoară! Și îmi este data de Dumnezeu însuși! Părinții mi-au încredințat turma noastră micuță dar simt ochii tatii cum mă supraveghează deși cred că are un pic de încredere în mine. Dar Dumnezeu mi-a dat o comoară pe care trebuie să o păzesc și păstrez! Aș chiui de bucurie dar mi-i jenă de Moise!

Așa cum mi-a explicat Moise e logic și pentru mine! Mă simt important! Mi s-a dat o comoară! Am la ce să mă gândesc până ajungem la Elim!

marți, 6 aprilie 2021

amărăciunea se amărăște la Mara

Vă spuneam că după ce am trecut Marea Roșie, am cântat, am dansat și am mulțumit Dumnezeului nostru că ne-a scos cu mână tare și cu braț puternic din Egipt. Am văzut egiptenii plutind pe suprafața apei, am plâns de bucurie și fericire, am realizat că robia s-a încheiat și că nu mai este drum de întors înapoi. Am colectat obiectele de valoare ale egiptenilor, obiecte aduse de apă pe malul mării și așteptam indicații.

Oare aici, pe malul mării doar eu am realizat că trebuia să las trecutul să fie trecut? Am descoperit că suntem liberi însă încă nu știam ce este libertatea. Încă ne așteptam să urle cineva la noi și să ne spună ce să facem. Încă așteptam biciul să rupă pielea de pe spatele meu. În acei 430 de ani de stat în Egipt, s-a acumulat multă umilință, durere și mânie în sufletele noastre. Iar noi nu știam ce să facem cu ele și nici cum să le tratăm.

Moise ne-a spus că trebuie să plecăm spre pustiul Șur. Inițial, m-au fascinat culorile nisipului, arbuștii care păreau că se deplasează prin deșert ca apoi să realizez că lujerul lor e lung și subțire și se mișcă în bătaia vântului. Nu vedeai nici un copac oriunde te-ai fi uitat. Soarele strălucea deasupra noastră. Vântul adia purtând nispiul cu el și a trebuit să ne acoperim capetele și nasul ca să nu ne intre în nisipul în el. Simțeam nisipul cum ne intră în ochi, mă deranja la subraț, se adunase în cutele de acolo. Până să îmi acopăr gura, îl simțeam între dinți.

Mâncarea era pe terminate, apa se termina și ea.

Oare mai mergem mult? Oare atâta trebuie să dureze drumul până în Canaan?

Mă enervează și animalele astea ale mele. Mă aleargă mai mult decât înainte și ... am obosit. Părinții mei par iritați și ei dar se stăpânesc. Ceilalți de lângă noi încep să vocifereze și să spună că au obosit, că le este greu. Unii nu au fost înțelepți și au rămas mai repede fără apă iar acum încep să vocifereze din ce în ce mai tare.

Ne era greu în Egipt. Dar acolo ... măcar știam la ce să ne așteptăm. Ce facem aici? E un ținut necunoscut, nisip cât vezi cu ochii. Deja ni s-a cam acrit de el. Și, suntem pe drum doar de trei zile.

Moise ne anunță că am dat de apă. Asta ar fi fost o veste teribil de bună dacă nemulțumirea nu ar fi crescut în noi ca aluatul. Acum, nu mai vedeam nimic bun în călătoria asta. Viața parcă devenise amară. Am ajuns la apă însă apa de aici părea mai amară decât amarul din noi. Oamenii au lăsat amărăciunea să se reverse în valuri și îl acuză pe Moise din nou și din nou.

Moise tace!

Dintr-o dată, se ridică, merge la un copac, taie o bucată din el și îl aruncă în apă. Ne uităm la el și începem să credem că nu mai este în toate mințile. Dar el ne spune că acum putem bea, că apa este bună de băut.

Mă uit la el și realizez că pe când noi vociferam, el tăcea și vorbea cu Dumnezeu iar Dumnezeu îl învăța cum să vindece apa.

Am băut noi și animalele. Apoi, ne-am potolit. Parcă și amărăciunea din noi s-a domolit.

Moise ne-a spus din partea Domnului legi și porunci pe care trebuia să le ascultăm și ne-a pus la încercare, ne-a testat. Mi-a rămas un cuvânt din partea Domnului în minte. V-am mai spus că eu ascult și apoi meditez la ceea ce aud. "Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui și dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă."

duminică, 4 aprilie 2021

cântăm și dansăm pe malul mării

M-a trezit mirosul de azimi și de mâncare. Am realizat că îmi era tare foame. Animalele stăteau liniștite lângă noi. Cred că tata a avut grijă de ele cât eu am dormit.
Suntem pe malul mării Roșii și cât eu am dormit, marea a început să aducă la suprafață corpurile egiptenilor, ale cailor ... Nu îmi mai este teamă acum de egipteni pentru că am în fața mea o dovadă bogată că nu visez. Noi chiar am trecut prin Marea Roșie.

Moise a început să cânte. Habar nu aveam că știe să cânte. Are o voce frumoasă. Și ce cuvinte frumoase cântă. Dar stați! Nu înțeleg ceva! De unde știu ceilalți din popor cuvintele cântării? Până și eu le știu ... și le cânt așa cum n-am mai cântat vreodată!
Cântăm despre cât de măreț este Dumnezeu nostru, despre minunea pe care tocmai am trăit-o. Nu știu să vă scriu melodia însă cuvintele cântării vi le pot scrie.
Rămân și mai uimit când Miriam, sora lui Aaron și a lui Moise, își ia tamburina și începe să cânte și să danseze. Mama și celelalte femei fac la fel. Știu melodia cu versuri și ritm. De unde o știu? Era cumva sădită în noi? Habar nu aveam că în graba plecării, femeile s-au gândit să își ia instrumentele muzicale.
Cântăm și dansăm aici pe malul mării. Suntem șocați, uimiți și fericiți! Suntem mulțumiți, eliberați și binecuvântați!

Nu v-am spus până acum că îmi plac poveștile, nu? Ei bine, iubesc să ascult povești. Apoi, stau și mă gândesc și meditez la ele. Acum, realizez că eu de fapt trăiesc o poveste. A mea este reală. E o poveste de eliberare.

Realizez că Dumnezeul nostru ne-a eliberat. Eu nu am mai auzit de o altfel de poveste de eliberare din sclavie până acum! Poate că vreun om pe aici pe colo a mai fost eliberat de către un stăpân bun. Dar un popor întreg să fie eliberat din sclavie? Mai mult de atât, povestea despre această eliberare, este povestea mea și a noastră!
El, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, cu mână tare și cu braț puternic ne-a scos din Egipt. El, ne-a eliberat din robie și a ucis pe Faraon și toată oștirea lui măreață!
Realizez aceste lucruri și cânt mai cu pasiune.

Mă fascinează marea. Nu am mai văzut o mare până acum! Văd niște pești mari care dansează în apă și scot niște sunete plăcute. Peștii aceștia nu par amenințători. Am întrebat dacă au vreun nume și mi s-a spus ca sunt delfini.

Nu pot să nu mă gândesc și să nu mă întreb cum ar fi fost dacă am fi trecut în timpul zilei prin mare! Abia acum am timp să meditez și să gândesc ceea ce tocmai ni s-a întâmplat. E posibil ca voi să credeți că drumul prin mare era lin și drept. Numai că noi am coborât, am trecut prin gropi, am ocolit stânci și apoi am urcat pe celălalt mal. Apa mării era în pereții aceia de apă. Din cauza nopții nu am putut vedea peștii din apă. Am auzit că sunt pești uriași tare de tot. Dar dacă îi vedeam, mai treceam? Dacă am fi realizat înălțimea acelor pereți și hăurile prin care eram, mai înaintam?

Oh! Ce măreț Dumnezeu am! S-a gândit că frica ne va paraliza și ne vom bloca pe mal. Așa că El ne-a ajutat să trecem prin mare pe întuneric. V-am mai spus, vedeam doar cărarea pe care trebuia să mergem și atât.

Auzisem că Dumnezeul nostru este Dumnezeul care a creat și zidit totul, că El este Atotputernic însă mă mai îndoiam de ceea ce auzeam. Acum am simțit pe propria piele că El este Atotputernic, că El este Dumnezeul nostru, că ne iubește, că Îi pasă de noi, de fiecare dintre noi. Mai mult de atât, când am trecut Marea Roșie nu a spus adunăturii de oamenii care a ieșit cu noi să rămână pe mal. Nu ne-a salvat doar pe noi, evreii. El a salvat pe oricine a ales să Îl urmeze și să treacă prin Marea Roșie!

sâmbătă, 3 aprilie 2021

printre pereții mării

Încă tremur. Stați să mă așez puțin. Tremur! Inima mi-i încă cât un purice ... trebuie să o las să își revină!

Vă spuneam ieri, că egiptenii galopau în urma noastră și norul de praf se ridica amenințător în urma lor! Zgomotul făcut de roțile carelor, de strigătele lor de război au amplificat teama noastră. Ne așteptam să murim. Mi-am făcut tot felul de scenarii. Mă vedeam față în față cu un soldat care fără milă mă decapita sau în cel mai fericit caz, mă lega și mă ducea înapoi.

Dar ... am realizat că nu voiam înapoi.

Eu chiar voiam în Canaan. Nu știu de ce s-a lipit de inima mea Canaanul acesta. Îl știu doar din poveștile lui Avraam, Isaac și Iacov pe care ni le-au spus părinții noștri. Știu că Dumnezeu ne-a promis țara asta și eu chiar vreau să ajung acolo!

Dintr-odată, norul de deasupra noastră nu ne mai conducea, marea o vedeam și singuri. S-a dus în spatele taberei noastre si ne lumina altfel, ca un far. Cei din urma taberei mi-au spus că după ei, norul arunca intuneric. Era ca și cum punea o barieră între noi și egipteni.

Am ajuns la mare și așteptam să mor.

Dar l-am văzut pe Moise cu o mână ridicată spre cer și cu toiagul în mână. Dintr-odată a venit de nu știu unde un vânt puternic. N-am mai văzut așa ceva! Apa din mare a început să se ridice în sus, tot mai sus. Deja se înnopta de-a binelea și tot vedeam cum se face o cărare prin mare.

Moise stătea cu mâna ridicată, vântul bătea tare de tot, egiptenii zoreau înspre noi iar eu mai aveam un pic și muream de frică.

V-am spus că după ce am plecat din Gosen, de acasă, părinții ne-au dat în grijă animalele. Ei, acestea acum se îmbulzeau în mine. Parcă nu era suficient că mie îmi tremura măduva din oase, trebuia să mai calmez și animalele.

Afară era noapte!

Vântul bătea ca turbat, apa mării se ridica mai sus și mai sus iar norul lumina marea arătându-ne o cărare. Ni s-a spus să mergem pe cărarea asta. Am pășit și mă așteptam ca să fie noroi, ca acela cu care făceam eu cărămizile. Dar, era nisip uscat.

Mi-am luat oile și caprele și am înaintat printre stâncile, bolovanii și pietrele de pe cărarea din mare. Am grăbit pasul pentru că frica mă îndemna să merg cât mai repede. De câteva ori m-am impiedecat dar m-am ridicat repede și mi-am continuat drumul. Ai mei erau lângă mine. Groaza din noi parcă devenise vizibilă, o puteai tăia dacă ai fi avut timp. Nu aveam timp de gânduri atunci. Trebuia să îmi continui drumul. Trebuia să ies de pe cărarea asta din mare.

Vedeam pereții de apă însă nu m-am apropiat prea tare de ei. Îmi era frică să îi ating! Mă încolțea totuși un gând. Cum ar fi să ating pereții, să împung un deget în acel perete înalt de apă? Oare ar țâșni apă și ne-am îneca? Oh! Nu vreau să încerc asta! Mai bine stau cuminte și îmi continui drumul.

Văd că unii au ajuns deja pe mal. Mai am puțin de mers iar în urma mea mai sunt câțiva dintre ai noștri pe drumul din mare. Credeați că egiptenii s-au oprit acolo pe mal? Nici vorbă! Au intrat după noi în mare, pe cărarea croită de vântul adus de Dumnezeu. Oare ne vor omorâ aici pe mal?

Doamne! Poți să intervii și de data asta?

Toți ai noștri au ieșit pe mal, fiecare cu animalele lui, cu familiile lor.

Îl văd pe Moise că ridică din nou mâna în care ține toiagul, vântul încetează ca prin minune și apele din pereți mării se prăbușesc cu mare zgomot. Am crezut că mor când am simțit cu trepida pământul, cum sub ochii mei marea se așeza la loc de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Dar unde erau egiptenii?

Cum?

Am scăpat?

A putut Dumnezeul nostru să ne scape și de data asta?

Începe să se lumineze de ziuă! Ce noapte!

Simt o moleșeală care mă cuprinde și realizez că nu am dormit de ceva vreme ... și mi se face somn.

Nu vă supărați dacă vă mai spun mâine ce s-a mai întâmplat, da?