duminică, 7 iulie 2024

El își vindecă toate bolile tale

 “Te-ai rugat să fii vindecată? Cunosc pe cineva care își poate pune mâinile peste tine.

Nu, nu m-am rugat ca să fiu vindecată, și nici nu las pe cei care își arogă titlul de vindecător să își pună mâinile peste mine. M-am rugat, și mă rog să îmi dea Domnul putere să trec prin suferință, să Îl las pe El să mă învețe ce trebuie să învăț, să îmi vorbească. Se pare că în suferință, aleg să ascult de El mai mult. În clipele mele de bucurie, cred că dețin pământul.

Asta nu înseamnă că îmi place suferința și durerea fizică, trădarea, umilirea, înjosirea, tratamentul de marginalizare.

Aleg să stau cu David și să învăț de la el. “El îți vindecă toate bolile tale” scrie David în Psalmul 103.

Aud de vindecători care mai de care mai faimoși, mai cu har și ungere, mai cunoscători. Ne dorim să fim sănătoși, mâncăm bio, facem sală, bem apă, nu mâncăm dulciuri sau sărat, sau gras, sau … Devenim vegani, sau facem diete care mai de care mai promițătoare. Si, săptămânal aud de cunoștințe, sau cunoștințe ale cunoștințelor care își sfârșesc alergarea.

În ultimele două săptămâni am participat la două înmormântări…

Moartea face parte din viață. Iar moartea mă duce într-o altă viață, cea veșnică.

Boala există. A venit imediat ce Eva și Adam au mâncat din acel fruct interzis. Boala asta a curiozității care a adus ruperea relației cu Dumnezeu ne este scrisă în ADN, și a degenerat în diverse forme care distrug acest trup provocând suferință.

Nu, nu mă rog pentru vindecări miraculoase ale trupului meu. Mă rog ca Domnul să vindece răutatea inimii mele, să vindece invidia, lăcomia, spiritul de judecată, de superioritate rasială, intelectuală, spirituală…

Mă rog ca El să-mi vindece ochii ca să văd pe cei de lângă mine prin ochii Lui. Eu știu ce și cum văd ochii mei, și am nevoie ca El să îi vindece.

Mă rog ca El să vindece urechile mele, așa încât să nu judec prin ideile mele cuvintele pe care le aud, ci să aud povestea de dincolo de cuvintele auzite.

Mă rog să vindece inima mea egoistă, și să îmi las inima să le lărgească și lățească, să iubească așa cum iubește El. Nu îmi este teamă ca inima îmi va plesni. Poate plesni de invidie, de răutate, de ură și amărăciune, dar de prea multă dragostea nu pocnește.

Mă rog ca El să mă vindece pentru că doar El poate vindeca. Merg la medic ca să descopăr ce mă supără, dar vindecarea o dă doar El. Iar El este Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, Cel ce are toată puterea în cer și pe pământ, Cel ce este veșnic, Cel ce este Alfa și Omega – adica Începutul și Sfârșitul, Cel înviat și înălțat.

El face rana și tot El o leagă; El rănește, și mana Lui tămăduiește. (Iov.5:18)

 

sâmbătă, 29 iunie 2024

El îți iartă toate fărădelegile tale

În adolescență, cineva mi-a spus să nu mai citesc atâta din Biblie. Să îmi văd de viață, să mă bucur. Când mă vede citind din Scriptură parcă îl vede pe bunicul Profiri. În opinia acestei rude, bunicul era un sfânt zâmbăreț care făcea bine și vorbea bine peste tot, era un om fără păcat. La ce îi trebuia să citească Scriptura când el era așa de sfânt?

M-au șocat atunci două lucruri. Eu știam că bunicul nu fusese un sfânt. Știți și voi că familia știe cel mai bine câtă sfințenie zace în noi. Și în al doilea rând asemănarea cu acest bunic, cu care semăn destul de puțin.

David mă cheamă la o aventură a cunoașterii în această perioadă. Psamul 103 continuă să mă provoace.

El îți iartă toate fărădelegile tale”.

Dar eu nu am fărădelegi. Acesta este primul gând care-mi vine în minte.

Din creație, Dumnezeu a pus duh de viață în mine, duh ce comunică cu El. Și imediat ce vine gândul meu meu de puritate, încep să-mi aduc aminte. Legea Lui Dumnezeu este înscrisă în AND-ul meu. Și eu îmi știu fărădelegile, lipsa de iubire, de compasiune, modul de raportare lipsit de dragoste, de respect, ura, neiertarea, bârfa, comoditatea, sentimentul de superioritate față de etnii sau față de alți oameni, și lista continuă.

Vin cu toate acestea la Domnul, și-I cer să mă ierte. El a promis că mă iartă, iar această iertare mă eliberează, mă face liberă!

Orașul Iași m-a adoptat cu mulți ani în urmă. Nu pot să spun că-l cunosc ca pe propriile buzunare, dar mă simt ca acasă în el. Când am ales să fiu adoptată de Iași, am primit la pachet și istoria acestui oraș, cultura, spiritul și civilizația acestuia. Că am vrut sau nu, mi-am însușit niște caracteristici ale acestei civilizații, ale istoriei și moștenirilor primite.

În 29 și 30 iunie 1941, au murit aproximativ 14.000 de oameni. Nu, nu a fost nicio boală fizică care a decimat populația. Fărădelegea s-a așezat peste lege, și s-a vărsat mult sânge nevinovat.

Au trecut 83 de ani, ploile, zăpada și regimul au vrut să șteargă din istorie acele două zile. Până nu demult martorii acelor evenimente au putut depune mărturie. Acum au rămas gropile comune martori tăcuți ai acelor evenimente.

Nu eram născută când s-au petrecut evenimentele din Iași, ai mei nu erau în Iași. Și totuși, istoria este a noastră că o acceptăm sau nu, că ne-o asumăm sau nu.

El îți iartă toate fărădelegile tale.

Dar eu vreau iertarea Lui?

Iertarea nu se face cu forța. Dumnezeu nu mă obligă, nu mă forțează să Îl las mă ierte. Iertarea o cer eu. Înseamnă că am realizat care-mi sunt fărădelegile, călcările de Lege, și vin să restaurez prin iertare relația cu El și Cuvântul Lui.

Așa cum sunt vin la El ca să îmi ierte toate fărădelegile mele…

duminică, 23 iunie 2024

toate binefacerile Lui

Îmi vine foarte la îndemână să mă plâng, să fiu nemulțumitoare, să …

David însă mă provoacă la mai mult. “Binecuvântă, suflete, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui!” Psalmul 103:2

Binefacere înseamnă faptă bună, ajutor dat cuiva.

Ce binefaceri mi-a făcut Domnul? Ce fapte bune a făcut pentru mine? Ce ajutor mi-a dat?

Par întrebări nebune, nu?

Sunt în viață, funcționez, gândesc, văd, aud, miros, pipăi, gust, mă deplasez, mă bucur de răcoarea dimineții, de flori, de fructe, de verdele crud care-mi arată că Domnul S-a îndurat de noi și a dat ploaie.

Mă bucur de ziua asta de sărbătoare, de sănătate, de pacea din țară, de mâncarea din oale, de ceea ce am prin frigider și dulapuri, de hainele pe care le am, de papilele gustative care intră în delir savurând câte ceva, de muzica frumoasă care-mi încânta neuronii și virbrează pe corzile sufletului, de cântecul rândunelelor mele, de statul în stații sau în trafic…

Binefacere este și când lucrurile nu merg sau ies cum vreau sau visez eu. Ceea ce cred eu că este rău, este spre binele meu. Asta realizez mai târziu, sau niciodată…

De câteva zile încerc un exercițiu. Vreau să mulțumesc Domnului pentru toate binefacerile pe care El le face pentru mine, și Le-a făcut pentru mine. Încă mă mai trezesc comentând, dar mă lupt să-mi amintesc de tot ajutorul Lui, de toate binefacerile Lui. Acest exercițiu face bine sufletului și trupului meu.

Cu tot ce sunt, cu tot ce este în mine vreau să-L binecuvânt pe Domnul pentru toate binefacerile Lui.

 

sâmbătă, 22 iunie 2024

cu tot ce este în mine

De o săptămână, frământ un verset dintr-un psalm. Am auzit psalmii din perioada intrauterină, i-am citit, am trecut prin ei de multe ori. Acum s-a prins de mine un verset, și nu mă lasă în pace.

Binecuvântă, suflete, pe Domnul, și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!” Psalmul 103:1

A binecuvânta înseamnă a vorbi de bine, a lăuda, a mulțumi. Numai că nu asta m-a frământat, ci mi-a dat bătăi de cap “tot ce este în mine”.

Ce este în mine? Adica ficat, pancreas, creier, ochi, sânge, limfă, globule și nucleoni?

Ce este în mine? Sunt trup, suflet și duh.

Cu ce parte mă închin? Doar sufletul este implicat? Care este partea de implicare a duhului din mine? Trupul este doar susținător al trupului și al duhului, fără nici o implicare?

Mi-am întrebat cunoscuții ce părere au despre “tot ce este în mine”, i-am provocat și pe ei să analizeze literar, logic, sau cum pot această expresie. Și am ajuns la concluzia că tot din mine face parte trecutul, prezentul și viitorul. La pachet am visurile și visele frânte, neîmplinirile, lipsurile, frustrările, dezamăgirile, trădările, idealurile, credințele și încredințările, abandonurile, cuvintele care m-au rănit mai mult decât obiectele “zburătoare”, rănile și cicatricile, plângerile. Nu vreau să uit bucuriile, alinările, momentele de fericire, de extaz, uimirile, împlinirile, mulțumirile, binecuvântările, binefacerile…

Cred că sunt un ghemotoc de emoții amestecate și întortocheate.

Vreau să învăț de la cei mai buni, de data asta de la David.

Așa cum sunt, cu toate la pachet, vreau să-L binecuvânt, să-L laud pe Domnul, și Numele Lui Cel Sfânt.

Așa cum sunt la Tine vin...

duminică, 5 mai 2024

Domnul meu e viu!

Ziua de 16 nissan a trecut. Locuiesc în România, și astăzi se sărbătorește învierea Domnului.

M-am trezit cu gândul la Ioan și Petru, și la cele două Marii. Maria Magdalena și cealaltă Marie nu au putut dormi. Înmormântarea fusese făcută în viteză, sub privirile multora care încă nu erau acasă ca să-și pregătească lucrurile cum trebuie pentru Paște. Erau acolo mulți soldați romani, se simțeau sufocate de plâns, de durere, de frustrare, de șoc.

Acest Paște este unul despre care-și vor aminti. Încă nu știu ele că acel Paște va intra în istorie. Chiar dacă era Șabat, chiar dacă era Pesach-Paște, ele își știau casa, știau unde mai au lucruri pregătite pentru înmormântări. S-au vorbit să se vadă când zorii încă nu s-au ivit, să fie cât mai de dimineață la mormânt.

Și-au luat cele necesare cu ele și au plecat spre mormânt. Pe drum au realizat că este posibil să nu poată face mare lucru acolo. Cine le va da piatra deoparte? Dar sunt femei. Când femeile își pun în cap ceva, lucrurile se mișcă.

Simt că li se mișcă pământul sub picioare, și se opresc. Alt cutremur? Unul a fost vineri, unul duminica dimineață... Ceva se întâmplă în Ierusalim de sunt așa dese cutremure.

Ajung în grădină, între timp se luminase bine. E răcoare, iar ele sunt grăbite. Până se încălzește ar trebui să termine treaba. Dar se opresc șocate în fața mormântului. Deși erau îngândurate, observă că soldații romani erau acolo întinși pe jos. Oare sunt morți, sau dorm? Piatra este dată la o parte.

Dar cine este tinerelul acesta care stă pe piatră? Ceva se întâmplă aici.

Cum adică pe cine căutăm? Ce întrebare e asta? Am venit să facem cum trebuie ritualul de îmbălsămare.

E viu? Cum să fie viu? Ce crede tânărul acesta? Nu am fost noi martore când L-au bătut, când I-au bătut cuiele în palme și în picioare, când i-au străpuns coasta? N-am auzit noi acel strigăt de dinaintea cutremurului și a întunericului aceluia înfricoșător? Își bate joc de noi?

Dintr-odată își amintesc de ceea ce le spusese Rabi Yeshua. Da, le vorbise de moarte, de înviere. Da, Scriptura spune despre asta. Da, are sens ce spune acest tinerel. Pare un înger.

Ce a zis? Să mergem înapoi în cetate, la ucenici și să le spunem vestea?

Parcă au prins aripi, nici nu mai simt drumul sub picioarele lor. Știu unde sunt adunați toți ucenicii. Le vor crede? Vor spune că soluțiile folosite pentru îmbălsămare le-au sucit mințile...

El e viu! E viu! Rabi Yeshua e viu!

Alt tânăr umblă prin grădină în răcoarea dimineții. Sunt două femei în toată firea așa că se opresc din alergare, dar totuși merg grăbite. Dar El le iese înainte spunându-le Bucurați-vă”!

Oh! E Rabi Yeshua! Îl recunosc! E viu cu adevărat! Semnele de la mâini se văd așa de clar cicatrizate… li se înfioară inima văzând acele semne. E viu! Domnul lor e viu!

Da, da, vor merge să le spună ucenicilor, Îl vor aștepta acolo în Ierusalim!

E viu! Natura parcă a explodat și ea, păsările cântă vedele pe crengile copacilor sau dansând în adierea răcorii dimineții. Inimile și mințile lor bubuie de la efort și fericire. Vineri, totul părea pierdut. Astăzi, realizează că Rabi Yeshua este HaMashiach – Mesia. Iar Mesia este Dumnezeu, și Dumnezeu are puterea de a da viața, are puterea de a învia. El are toată puterea în cer și pe pământ.

Domnul e viu! A înviat!

marți, 30 aprilie 2024

Ieremia îmi face curte

Uneori mi se pare că timpul mi se scurge printre degete, uneori aleargă ca nebunul... Suntem în anul 2024 după Christos, dar cu mai bine de 5784 de ani înainte, Cineva se gândise și la mine, mă pusese în planul Său, mă alesese, veghea ca liniile genealogice să se așeze cum trebuie, ca anumite daruri, talente și înzestrări să ajungă la mine.

Uneori am impresia că viața a început cu străbunicii mei. Bine, la unii dintre ei le cunosc numele părinților lor, deci viața a început cu puțin înaintea lor. Numai că nu e așa.

Uneori cred că am cules inteligența părinților și strămoșilor mei, și le sunt superioară. Citesc însă puțin în istorie, și tac. Unii dintre înaintașii mei au dus-o uneori cu mult mai bine decât mine. Nu stăteau cocoțați în copaci și mâncau gândaci, erau oameni citiți și școliți, civilizați, gospodari.

Unii am vrea să moștenim totul de la părinții noștri, avere, posesiuni, daruri, talente, abilități. Unora le e dat să calce pe urmele lăsate de înaintașilor, alții trebuie să își croiască singuri drum prin viață căutându-și rostul.

Lucrarea asta despre celibat m-a făcut să citesc mult în ultima vreme despre relații, șocuri, traume, vindecări, consiliere, amintiri, ruperi și reparări.

De anul trecut, Ieremia îmi face curte. Nu l-am lăsat pentru că sunt ocupată cu altele. Am reținut ceva din cartea lui, dar nu am vrut mai mult.

Anul acesta, cu tema în față, caut celibatari. Și l-am găsit pe Ieremia, Daniel, Hanania, Mișael și Azaria – ei nu au avut de ales, Ioan Botezătorul și Isus. Unii ar spune și Pavel. Dar din câte am citit eu, nu avea cum să ajungă un celibatar în grupa elitei fariseilor pe care-i învăța Gamaliel.

Am încercat să studiez pentru tema mea pe Daniel. Dar el a fost castrat, și a devenit famen. La fel s-a întâmplat cu Hanania, Mișael și Azaria. Planurile lor de căsătorie au fost sterilizate și ele la începutul robiei din Babilon.

Ioan Botezătorul și Isus sunt celibatari speciali. Eu am nevoie de un om născut normal, cumva fără să fie anunțat, fără să i se știe viitorul.

Că vreau sau nu, mă întorc la Ieremia. Se naște în Anatot, lângă Ierusalim, Hilchia - tatăl lui este preot, la fel ca toată linia genealogică a lui Levi. Bănuiesc că știa Ierusalimul ca pe buzunarele lui, știa orice colțișor al Templului din Ierusalim. Avea vise, voia să se căsătorească, să fie și el la casa lui ca toți ai lui, ca ceilalți.

Îl iubea și Îl slujea pe Domnul. Iar Domnul îi vorbește. "Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: "Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam, și mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte și te făcusem proroc al neamurilor."

Doamne! Stai așa! Foarte faină partea asta că mă știai, că m-ai întocmit, că te-ai gândit cine să-mi fie mama și tata. Dar Tu mă pusesei deoparte și m-ai făcut deja prooroc al neamurilor?

Dar planurile mele?

Dar visele mele?

Îmi spulberi toate visele, toate ideile despre viitor?

Dar ce faci când Domnul nu îți spune clar ca lui Ieremia ce planuri are cu tine?

Ce faci când trebuie să renunți la tot, pentru că ți-a vorbit ca lui Ieremia?

Ce faci când visele, ideile și idealurile se năruiesc rând pe rând?

Ce faci când trebuie să te supui, să spui lucruri care vor ridica mulțimi furioase în picioare, când regele îți va citi sentința în public iar tu trebuie să te ascunzi ca șobolanul?

Ce faci când marea majoritate a oamenilor cunoscuți ție te va urî?

Cum dai drumul viselor?

duminică, 28 aprilie 2024

printre dezrădăcinați

Nu-mi place durerea, de orice fel ar fi ea. Nu-mi place pierderile. Nu-mi plac crizele. Dacă s-ar putea să stau pe un norișor pufos, dacă mi s-ar împlini toate visele mele realiste și fanteziste, ar fi bine. Nu am spus perfect, am spus doar că ar fi bine. Nu-mi place să fiu scoasă din confortul meu, sunt defensivă la schimbări.

Durerile, pierderile, crizele nu mă întreabă niciodată nimic. Ele vin și se instalează în viața mea năucindu-mă.

Ieri, am povestit cu câteva familii dezrădăcinate din Ucraina. Ne cunoaștem de mai bine de un an și jumătate. Unii dintre ei își doresc viața de dinainte, vor să se-ntoarcă acasă, indiferent cum arată acum casa lor. Chiar dacă nu aveau palate, chiar dacă nu trăiau regește, vor acasă.

Aici, unde sunt acum, și-au găsit un alt scop, un alt țel. Încep să se înrădăcineze. E aceeași țară, dar este alt județ, altă cultură, altă mentalitate. Casa lor este încă în picioare, însă sub domnia unei alte țări. Nu-și pot revedinca proprietățile. Documentele emise de țara în care se știau proprietari, nu sunt recunoscute de țara care acum este în posesia proprietății lor. Au pierdut tot. Unii dintre ei au pierdut tot în anul 2014. Au luat-o de la capăt,și au pierdut din nou totul în anul 2022.

Prietenii mei dezrădăcinați sunt credincioși dedicați Domnului. Fiecare dintre ei este conștient că dezrădăcinarea lor este în planul Domnului, că El este în control în ciuda pierderilor, crizelor, dezamăgirilor, și a durerilor prin care trec.

Cu doi ani în urmă, habar nu aveam că Domnul îmi va lega inima de oameni din localități de care nu auzisem, cu nume greu de pronunțat pentru mine. Sunt o dezrădăcinată, nu locuiesc în locul unde am crescut. Am ales, mai mult sau mai puțin, să mă dezrădăcinez. Dar am ales să-mi las rădăcinile să crească în alt loc. Uneori, am senzația că dețin controlul vieții mele.

Fiecare dintre cei cu care vorbeam ieri ne spunea că se roagă, și Îl întreabă pe Domnul ce trebuie să învețe, ce să facă, cum să acționeze. Ei au fost dezrădăcinați forțat. Eu am la ce să mă întorc, mai pot vizita casa părinților mei. Ei nu mai au acest drept.

Mă cred puternică, dar uitându-mă la oamenii aceștia, ascultându-i, nu am putut să nu mă întreb, cum ar mai fi fost credința mea? Aș fi fost mulțumitoare cu ceea ce primesc unde ajung? Aș fi dorit să mă implic imediat în ajutorarea altora? Aș fi ales să fiu mulțumitoare cu ceea ce primesc, cu ceea ce am acum?

Au nevoi si ei. Le văd, și le realizează. Înainte de începerea conflictului s-ar fi făcut luntre și punte ca să își împlinească nevoile. Acum, văd nevoile și se întreabă dacă sunt esențiale, dacă este timpul împlinirii lor acum. Văd și aleg să vadă nevoile primare ale altora, aleg să se împlice în acțiuni de ajutorare a celor de lângă ei, sau a celor de lângă linia frontului.

Șocul dezrădăcinării s-a atenuat pentru oamenii de care mi-a lipit Domnul inima, caută să se implice în relații, caută să-și lege inima de alții, să se bucure de bucuria altora.

Eu ce caut? Doar să-mi împlinesc propriile nevoi? Doar să visez la un norișor pufos? Doar confortul meu?

Aleg să-mi las inima să se lățească, lărgească, și adâncească în dragoste pentru alții. Aleg să Îl las pe Domnul să-mi desfunde arterele pline de idei și dorințe egoiste, să-mi curețe urechile ca să aud dincolo de cuvinte. Aleg să-mi las ochii vindecați de egoism și să văd ceea ce vrea El să-mi arate. Aleg să las norul pufos și să Îl las pe Domnul să fiu bandaj de dragoste.

Știu că unii cârcotesc spunându-mi că avem și noi săracii noștri. Nu vă faceți griji, îi văd și sunt implicată și la ajutoarea săracilor noștri. Da, unii știți din istorie despre fapte abonimabile și nu vreți să îi ajutați pe vecinii noștri. Știu și eu acele fapte. Dar aleg să nu fiu Dumnezeu, să nu îmi arog dreptul de judecător al popoarelor.

Aleg să ascult de Domnul, de ceea ce mie personal mi-a spus să fac.