duminică, 5 februarie 2023

Dumnezeu, biserica și bandiții

Relațiile se leagă stând la povești, deschizându-ți inima, povestind minunile pe care Domnul le-a făcut cu noi, în noi, pentru noi și lângă noi.

Întrebăm o familie de refugiați, cu care em devenit prieteni, despre viața de dinainte de război. Din răspuns realizezi că nu ai pus corect întrebarea. Pentru noi, vecinii lor, războiul a început în februarie 2022. Pentru ei, războiul a început în anul 2014.

Bine. Cum a fost între cele două date? Cum suntem noi românii văzuți de ei? Cum ne vedeau?

Ni se spune că mereu li s-a spus că eram o etnie mare, sălbatică, necivilizată. Decât să ajungă la noi, mai degrabă să rămână acasă la ei. Ajung aici sau în țara lor în zona Bucovineană și au parte de un mare șoc.

Mereu și mereu, pe canalele de comunicare li se spunea că vecinii care acum i-au ocupat și vecinii de deasupra lor, sunt frații lor. Niciodată frații lor nu le vor face rău. Noi, românii nu eram frații lor deloc.

Acum, când este întrebat despre acest subiect, le spune că și-a găsit alți frați, alții despre care toată viața a crezut că îi sunt inamici. Acești frați noi sunt lângă el și familia lui în acestă perioadă grea din viața lor.

Nu instistăm pe subiect pentru că vrem să aflăm cum era viața în bisericile lor în perioada dintre războaie.

Când au fost ocupați în 2014, erau în mijlocul unor tabere cu copiii. La aceste tabere te înscriai din timp, plăteai din timp și totul era foarte bine organizat. În zona lor de acasă, la vârsta de 10 ani, copiii erau deja dependenți, vindeau și cumpărau. Taberele cu copiii începeau înainte de vârsta de 10 ani. Deja era greu să îi mai salvezi pe copii dacă intrau pe acest făgaș.

Clanurile erau ca la ele acasă acolo. Copilul unuia dintre capii bandiților participă la aceste tabere și vine acasă schimbat. Val-vârtej tatăl acestuia se duce la liderii taberelor și le spune, “Ce ați făcut cu copilul meu? Nu știu ce i-ați făcut dar de acum încolo va participa la toate evenimentele. Îmi place de el acum.

Tatăl copilului povestește și prietenilor lui despre influența bună a acestor activități și toți își duceau copiii la orice activitate a copiilor bisericii.

Dacă se organiza o tabără în altă localitate, trebuia sunat doar unul dintre părinți și imediat li se spunea că au asigurat transportul, medicul și personalul medical care va veni cu copiii, pompierii care vor însoți mașinile, ce mașini le vor asigura paza.

Bandiții ascultă poveștile copiiilor și în inimile lor Dumnezeu începe să lucreze, încep să se împace cu El, încep să Îl lase să fie Dumnezeu vieții lor.

Începe conflictul în 2014, cei de la biserică erau în toiul activităților și se trezesc cu un comandant al armatei ocupatante și un regiment întreg de soldați la poarta bisericii. Li se spune că acolo li s-a ordonat să își facă sediul. Cei de la biserică trebuiau să își ia lucrurile și să uite de acel sediu.

Copiii pleacă acasă și povestesc despre cum soldații le-au invadat locul unde își făceau activitățile, despre ceea ce au auzit. Bandiții se sună unii pe alții și încep să sune la liderii bisericii. Cine a venit la voi? Cum îl cheamă pe cel care v-a spus că trebuie să cedați locul? Ce grad are acel om? V-a arătat vreo hârtie care să ateste acest lucru? Pe cine delegă să meargă cu ei la o discuție cu șefii armatei ocupatoare?

Nu știau cine a dat ordinul, nu li s-a arătat nici o hârtie însă când au ieșit din biserică aceasta era deja ocupată cu muniție și transformată în birou central al armatei.

Este desemnat din partea bisericii cel ce ne povestește aceste lucruri. Ne spune că liderii bisericii au chemat biserica la post și rugăciune, au spus și celorlați lideri pe care îi știau să se roage pentru ei. Va merge capul bandiților cu liderul desemnat de biserică la sefii armatei să solicite spațiul bisericii inapoi. Era nebunesc ceea ce se voia!

Să te duci la inamicii tăi, cu capul bandiților cu tine să soliciți spațiul ocupat de invadatori?

S-au dat telefoane, s-au stabilit întâlniri. Membrii bisericii posteau și se rugau pentru viața celor implicați și pentru minuni.

Capul bandiților îl întreabă pe seful unității care a invadat clădirea bisericii cine i-a dat acest ordin. Vrea să vadă hârtia care atestă asta. I se răspunde că ordinul a fost verbal. Trebuie să discute cu șeful lui, la cartierul general. Ajung acolo, în cuibul de viespi” și din nou se fac prezentările și se pun aceleași întrebări, se solicită aceleași informații.

Generalul armatei spune că din țara lor li s-a ordonat ca să ocupe spațiile cluburilor de zi sau noapte, a discotecilor dar când au ajuns aici în oraș și au vrut să își așeze baza într-unul dintre cluburi, primarul le-a spus că are el un loc perfect pentru ei. Și i-a dus la biserică.

Nu au știut ce activități se fac acolo, nu au știut cine sunt cei implicați dar să îi dea un răgaz de câteva ore ca să-și sune ierarhic șefii.

În tot acest timp, membrii bisericilor erau în post și rugăciune.

Sunt sunați și li se comunică că în douăzeci și patru de ore vor elibera spațiul bisericii și se vor muta într-unul dintre cluburile spațioase din oraș.

Știau cum arăta clădirea bisericii. Era plină cu armanent, soldați, echipament militar. Au anunțat răspunsul primit membrilor bisericii și aceștia au continuat să se roage să își primească înapoi clădirea cât mai puțin afectată.

După mai puțin de douăzeci și patru de ore, armata i-a sunat liderii bisericii să vină să-și ia în primire clădirea. Șoc total! Totul era aranjat la loc, nu lipsea nimic.

Până în februarie 2022, nu s-au mai atins de ei.

sâmbătă, 28 ianuarie 2023

martorii tăcuți ai legămintelor mele

Împreună cu biserica din care fac parte, ne pregătim să studiem cartea Judecători. Ca să îi înțeleg contextul, am recitit cărțile Iosua și Judecători.

Cartea Iosua mă ajută să văd cum Domnul Își împlinește promisiunile față de Israel și ei cuceresc tot teritoriul promis. În Judecători, am căzut în depresie. Înainte ca Iosua să moară, poporul promite că va sluji Domnului, că va asculta de Legile și poruncile lui.

Și poporul a zis lui Iosua: "Noi vom sluji Domnului Dumnezeului nostru și vom asculta glasul Lui."

Iosua a făcut în ziua aceea un legământ cu poporul și i-a dat legi și porunci, la Sihem.

Iosua a scris aceste lucruri în cartea Legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare și a ridicat-o acolo sub stejarul care era în locul închinat Domnului.

Și Iosua a zis întregului popor: "Iată piatra aceasta va fi martoră împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul, ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiți necredincioși Dumnezeului vostru."

Apoi Iosua a dat drumul poporului, și s-a dus fiecare în moștenirea lui.” Iosua 24:24-28

Realizez acum că am făcut multe legăminte și promisiuni. Nu le-am făcut în pustiu, în deșert, ci eram înconjurată de lucruri. Bine, mă pot scuza că nu m-am ținut de ceea ce am promis pentru că nu am rostit cuvintele cu voce tare. Nu ține însă scuza asta prea mult. Știu ce am promis! Știu înaintea cui le-am promis!

Câte juruințe nu am făcut de-a lungul vieții și nu m-am ținut de ele... ?

Multe.

Un lucru mă face acum să mă înfior. Realizez că lucrurile de lângă mine sunt martorii tăcuți care mă vor acuza că nu am fost credincioasă Domnului, că nu am ascultat cuvintele Lui.

Rostite sau nerostite, cuvintele legământului, ale promisiunii sau juruinței rămân valabile.

Învăț de la Israel că mă pot întoarce la Domnul de oriunde aș fi, că pot lua alte hotărâri și decizii. Învăț din cărțile Iosua și Judecători că El mă primește înapoi așa cum a făcut-o cu Israel, cu David, cu Petru, cu ucenicii care au fugit și L-au lăsat singur în Grădina Ghetsimani.

Atât cât mai am viață în mine, mă pot întoarce la Domnul, pot face alte promisiuni, alte legăminte.

Atât cât pulsează sângele în vene, cât sufletul este încă în mine, pot lua hotărâri care să mă aducă la Viață, pot lăsa martorii să vadă și audă deciziile mele în legământul cu Domnul.

marți, 24 ianuarie 2023

mulțumesc pentru țara asta

Doamne,

Iartă-mă că am luat atâtea lucruri ca de apucat în ce privește țara asta unde ne-ai așezat pentru o vreme.

Mi se pare normal să am pretenții de la sistemele instituite în această țară (transport, sănătate, educație, cultură și altele). Unii nu au nici măcar sisteme, nici măcar ideea de instituire a lor.

Mi se pare normal să comentez dacă mijloacele de transport în comun întârzie sau se defectează. Unii nu au nici atât.

Mi se pare normal să fiu tratată dacă ajung la spital. Unii nu au nici spitale, nici cadre medicale, nici medicamente.

Mi se pare normal ca un copil să meargă la creșă, grădiniță, școală și facultate. Unii se bucură de luxul de a-și trimite copiii la școală iar în toată perioada școlarizării aceștia să fie cerșetorii de pe străzile orașului, să fie la mila altora mereu cerșindu-și mâncarea.

Mi se pare normal să am acte de identitate. Unii știu că sunt a cuiva și, e posibil a acel cineva să nu îi recunoască.

Mi se pare normal să am haine acasă sau să mi le pot procura. Unii pot cumpăra doar metri de material pe care să și-l înfășoare pe ei. Și pot cumpăra doar dacă își vând animalele. Iar acestea seamănă cu animalele din visul lui Faraon, acelea din ultimii ani de secetă...

Mi se pare normal să am trei mese pe zi. Dacă nu le am, e pentru că încă mă joc cu sănătatea mea. Alții abia au ce mânca o dată-n zi.

Mi se pare normal să dau drumul la robinet și să curgă apă bună de băut, spălat și consumat. Posibil să miroasă a clor, însă e bună! Alții pot muri astâmpărându-și setea.

Mi se pare normal să verific telefonul și starea vremii. Altora le este pusă viața în pericol dacă fac asta.

Mi se pare normal să ...

Cred că mi se cuvine să am, să îmi fie la îndemână să pot face aia sau cealaltă...

Doamne, mulțumesc pentru că principiile Scripturii sunt baza principiilor de bază ale acestei țări în care locuim. Mulțumesc pentru că viața și valoare unei vieți este respectată. Mulțumesc că putem avea parte de educație. Mulțumesc pentru sistemul medical. Mulțumesc pentru țara unde ne-ai așezat, pentru climă și relief, pentru animalele de consum de lângă noi, pentru precipitații, pentru vecinii țării, pentru că ne ești Dumnezeu și ne binecuvintezi. Mulțumesc pentru că suntem atât de binecuvântați!

Mulțumesc că ne-ai binecuvântat să locuim aici, în România!

marți, 3 ianuarie 2023

cum să nu mă laud cu El?

Știu mulți oameni însă cunosc mai puțini oameni decât știu. Cunoașterea necesită timp, dorință, voință, curiozitate, nevoia de comunicare și comuniune.

Sunt o fire comunicativă și îmi place să știu și să cunosc oamenii. Îmi place să îi studiez, să le știu ideile, visele sau visurile, gusturile la cărți sau mâncare. Când primesc un cadou știu dacă acea persoană mă cunoaște sau mă știe.

Una dintre persoanele mele favorite este Domnul! Avem o călătorie lungă împreună. L-am negat, L-am ignorat, L-am descoperit, L-am cunoscut, L-am iubit și Îl iubesc, Îl las să mă iubească, să mă strunească” când ideile mele devin crețe și nu sunt conforme cu planul Lui. L-am acceptat ca Domn și Mântuitor, ca Dumnezeu al meu personal. Am învățat că nu mă pot folosi de El când am eu chef și apoi să Îl abandonez. Am învățat să Îl ascult, să mă supun. Pe propria piele am învățat că neascultarea și nesupunerea au consecințe care mă dor.

Am descoperit că Dumnezeu este o persoană, are sentimente, vorbește, scrie, comunică, se supără, se mânie, pedepsește, dă daruri, face minuni.

Ieri, m-am lăsat uimită de Pavel și de urarea lui. Am descoperit că Petru explică urarea lui Pavel. “Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” 2 Petru 1:2-4

Dacă Îl cunosc pe El, îmi sunt înmulțite pacea și harul. El mi-a dăruit tot ce privește viața și evlavia. Grija zilei de mâine i-o dau Lui, îngrijorările, durerile, poverile, tristețile I le spun Lui. Mi-a dat făgăduințe mari și scumpe. Realizez că mintea mea nu poate cuprinde toate promisiunile Lui. M-a făcut părtașă firii Lui dumnezeiești. Mi-a promis viața veșnică cu El.

Cum să nu vreau să Îl cunosc mai mult?

Cum să nu vreau să Îl descopăr mai mult pe El, dătătorul vieții?

Cum să nu mă laud cu El?

De regulă, ne lăudăm cu prietenii noștri care pentru o vreme ocupă funcții de conducere. Cum să nu mă laud cu Prietenul meu care are cea mai înaltă funcție care a existat, există și va exista vreodată?

Sunt bogată în El și cu El!

luni, 2 ianuarie 2023

har și pace îmi și vă doresc


Ieri, am “furat”
o fotografie de pe Facebook în care se spune că în 50 de ore și 56 de minute poți citi întreaga Biblie. M-a surprins că durează atât de puțin așa că dimineață am citit aproape toate epistolele lui Pavel, Petru, Iacov, Ioan. Nu mi-a luat mult. Am făcut și însemnări.

Pavel își începe toate epistolele cu o urare Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!”. Ne dorim cu toții pacea. O dorim pentru că războiul e la vecini și nu vrem să plecăm din casele noastre sau să suferim ca ei.

Dar ce este harul? Am auzit expresiile “oameni care au har”, “vorbește cu har”, “scrie cu har”, “e hăruit și cântă frumos”. Harul este ceva ce poți admira? Atât?

De ce mereu și mereu Pavel ne vorbește de har?

Harul este al Lui Dumnezeu și se manifestă vizibil. Harul vine de la El. O traducere a harului care îmi place cel mai mult este dragoste în acțiune. Harul mai poate fi tradus ca bunătate iubitoare, devotament, milă, tărie, curăție, loialitate, tandrețe și statornicie. Toate acestea le manifestă Dumnezeu în relația cu mine, cu tine. Harul și pacea vin de la Dumnezeu Tatăl și de la Isus Christos, Fiul Său. Modul de acțiune al harului seamănă izbitor cu roadele Duhului Sfânt.

Începe un an nou, dorințe noi, idei noi. Mi-am dorit multă vreme o grămadă de lucruri. De unele am avut parte, iar unele nu mai sunt relevante. Ce îmi doresc în acest an? Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Christos. Îmi doresc să mă înrădăcinez în Cuvânt ca să știu cine sunt, a cui sunt, de ce sunt aici, pentru ce sunt aici, unde mă duc, la cine mă duc.

Îmi doresc Pacea care vine de la El. Pentru că aceasta va potoli furtunile minții, inimii și a sufletului meu indiferent de contextul prin care voi trece. Pentru că Pacea Lui întrece orice pricepere și explicație. Pacea Lui vine de Sus.

Îmi doresc să înțeleg mai mult harul. Să nu mai trec prin viață ca Vodă prin lobodă.

Îmi doresc să nu mă mai folosesc de Dumnezeu ca Aladin de duhul din lampa lui.

Îmi doresc să cresc în cunoașterea Lui, în Cuvântul Lui.

Îmi doresc să mă țină Domnul lângă El și să nu mă las mânată de orice idei sau filosofii.

Pavel ne dorește “Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!”. Asta vă doresc și eu în acest an să căutați și să aveți.


sâmbătă, 31 decembrie 2022

realizez că sunt binecuvântată

Am început anul cu versetul din Isaia 54:2 “Lărgește locul cortului tău și întinde învelitorile locuinței tale: nu te opri! Lungește-și funiile și întărește-și țărușii!” Nu era prima dată când Domnul îmi trimitea acest verset - provocare. Abia acum realizez că de fiecare dată când mi l-a trimis a adus schimbări mari în viața mea.

Discutam la grupul de studiu ce înseamnă să îți lărgești inima. Ce a vrut Pavel să le spună celor din Corint cu această expresie? A venit războiul și am înțeles că inima nu o duci la sală ca să o lărgești, nu faci nu știu ce exerciții ca să fie mai primitoare, mai deschisă. Îți lărgești inima când problemele și nevoile celorlați devin ale tale, când nu-ți găsești liniștea până nu știi că familia de acolo are lemne pentru iarnă, că familia de dincolo are masă și veselă ca să se așeze la masa, că fata aia a fost la medic și are medicamente ca să trăiască, că …

Limbile străine nu sunt punctul meu forte. Dar anul acesta nume noi, nume greu de pronunțat s-au lipit de inima și de mintea mea. Ivan, Sașa, Sveta din sat, Sveta de la oraș, Lena, Liuba, Vsevalod, Max, Alesia, Jenea sunt doar câteva dintre numele învățate anul acesta.

Știam unde e Ucraina, îi știam capitala, știam unde e Odesa pentru că visez să ajung acolo într-o zi. Mai mult de atât nu știam mare lucru… Acum Ucraina are nume și fețe, are oameni de care Domnul mi-a lipit inima. Aseară, ne spunea cineva. Domnul v-a adus aici ca să ne înrudească, înnemurească cu voi.

De ce ne-a dus Domnul în septembrie în satul acela unde nu se mai terminau gropile? Pentru că erau câteva familii venite din cealaltă parte de țară care nu aveau nimic. Primiseră de la biserică câte o casă…

I-am vizitat ieri și am putut vedea cum între timp Domnul i-a îmbrăcat, le-a dat lucruri, le-a dat lemne și tot ceea ce au nevoie. Am admirat Mâna Lui, minunile Lui. El a pus pe inimă unora să dea lucruri, altora să dea haine, altora să dea bani. Unii strâng lucrurile, unii le duc și oamenii văd cum le sunt rugăciunile ascultate, cum Domnul le poartă de grijă pas cu pas.

Realizez că Domnul m-a înștințat că îmi lărgește inima, îmi lungește neuronii ca să poată reține nume și denumiri de localități, îmi lipește inima de oameni și mă înnemurește cu oameni despre care habar nu am că există. M-a îmbogățit cu oameni valoroși, frumoși, inimoși.

Realizez că în inimă încap mulți oameni, că limba nu e o barieră în a comunica, că dragostea Lui Christos ne strânge, ne schimbă, ne transformă.

Realizez că sunt binecuvântată!

miercuri, 21 decembrie 2022

mă pregătesc de sărbătorile Luminii!

 Se întunecă repede, iar răsăritul face spectacol de lumină şi culoare. Dimineaţă, luna era ca la parada modei. Învăluită într-un pic de ger, luna era mândră, rece şi “slabă”.

Circul cu mijloacele de transport în comun şi aşteptatul în staţie face parte din viaţa de zi cu zi. Staţia de acasă este în faţa unui magazin mare. În fiecare dimineaţă, în timp ce aştept autobuzul, îi admir pe angajaţii magazinului “nostru”.

Afară este încă întuneric. Oamenii aceştia îşi văd de treaba lor. Pun marfa pe rafturi, fac curat, glumesc, muncesc, zâmbesc, uneori sunt grăbiţi, uneori sunt trişti. Sunt o privelişte pentru mine, dar şi pentru cei care aşteaptă ca mine în staţie. Îi admir pentru dedicarea şi modul cum lucrează.

Nici nu realizează că au admiratori în întunericul de afară.

Situaţia asta mi-a adus aminte de o frântură de verset fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.” 1 Corinteni 4:9

Că vreau sau nu, sunt o privelişte pentru cei de lângă lume, îngeri şi oameni!

Cu gândul acesta mă pregătesc de sărbătorile Luminii!