vineri, 30 septembrie 2022

ce am de jertfit astăzi?

 Avraam, L-a auzit pe Domnul spunându-i

Dumnezeu i-a zis: "Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune."” Geneza 22:2

Eu în locul lui Avraam aş fi argumentat, aş fi negociat, aş fi spus că nu am auzit bine, că trebuie să am semne clare că ceea ce am auzit este bine. Avraam putea să spună că stă cam prost cu auzul din cauza vârstei.

Apoi, ce se întâmplă cu toate promisiunile pe care i le-a făcut Domnul? Când a plecat de acasă i s-au făcut nişte promisiuni, pe drum au apărut altele, s-a circumcis şi a bolit când a făcut legământul cu Dumnezeu. Şi acum?

Cum va mai deveni el un neam mare?

Isaac, când vede care e situaţia, de ce nu o rupe la fugă? Ce a înţeles el din toate acestea?

Logica şi cerebralul nu se pot alinia cu ceea ce se întâmplă aici.

În ciuda a ceea ce ştia, Avraam, se ridică din pat, taie lemne, ascute cuţitul, vorbeşte cu doi slujitori, il ia pe Isaac şi pleacă. Unde? Undeva. Vor afla pe drum unde vor merge.

Nu mă pot compara cu Avraam. Eu aş vrea destinaţia, cazarea, toate detaliile.

Care este chemarea Domnului pentru mine astăzi? Ce am de jertfit? Cât mă târguiesc? Ce scuze am ca să nu ascult?

joi, 15 septembrie 2022

o pace care întrece orice pricepere

Recent, am cunoscut câteva cupluri cu refugiaţi. Sunt tot în ţara lor, însă în partea de ţară unde nu a ajuns conflictul. Acolo, am găsit într-o casă două cupluri mai în vârstă, cuscri şi trecuţi de şaptezeci de ani. În casa vecină locuiau copiii lor cu copiii lor.

Unul dintre nepoţi, vrea să ne conducă la bunici. Stă străjer la uşă până ne descălţăm. Îl întrebăm dacă ne dă papuci de casă şi nouă sau intrăm aşa. Cu un zâmbet angelic, ne răspunde, “abia avem noi! De unde să vă dăm şi vouă?

Suntem întâmpinaţi în ceea ce ar fi open space – adica hol, living şi bucătărie. Tot spaţiul are vreo 6 metri pătraţi.

Unul din cupluri e tăcut însă cu faţa radioasă! Domnul din celălalt cuplu pare un bătrân din filme. Îi spun că are o faţă ca din cărţile de poveşti. El râde şi îmi spune că ştie că seamănă cu Moş Crăciun.

Apoi, începe să se laude cu casa lor. Au primit, când au ajuns aici, o casă goală. Împreună cu unul dintre nepoţi, au dat cu var, au pus tapet. Pentru că nu aveau mobile, şi-au făcut paturi din ce au găsit. Şmirghel nu au avut, aşa că au lăsat mobila mai aşchioasă. Erau mândri de munca lor.

I-am întrebat dacă mai au nevoie de ceva. Au zâmbit şi ne-au spus că singurul lor motiv de rugăciune este să nu îşi piardă credinţa. Atât.

Lângă el, cu greu, apare soţia lui. O femeie frumoasă care acum are nevoie de cadru ca să se deplaseze. Pe faţa ei strălucea un zâmbet dintr-o altă realitate. Nu are cadru însă are două cârje. Şi este mulţumită.

Este împreună cu familia ei mica şi extinsă! Sunt în viaţă!

Copiii lor au proprii copii dar au mai înfiat patru din orfelinat sau rămaşi orfani. Şi ei au primit o casă goală. Unul dintre copii este deja cu ei, ceilalţi trei sunt aşteptaţi să ajungă la ei.

L-am întrebat pe copil ce şi-ar dori.

“Ce să îmi doresc? Am de toate! Stai să o întreb pe mama ce mi-aş dori!”

Din pruncie ştiu un verset. “Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. (Filip.4:7)

Am văzut cu ochii mei acest verset trăit de oameni care şi-au pierdut bunurile materiale. Era acolo, în casele lor, o pace palpabilă, o pace care întrece priceperea.

Ne-am întrebat dacă ar fi potrivit să le facem rost de paturi. Cum s-ar simţi? Ei, din ceea ce au avut la îndemână, şi-au construit paturi. Ar însemna oare că nu preţuim munca lor? Că nu apreciem faptul că nu au stat cu mâna întinsă aşteptând să li se facă, să li se aducă?

Nu cumva gestul nostru ar strica pacea lor? 

duminică, 4 septembrie 2022

din nou la Avraam

 Nu știu de ce, însă din timp în timp, mă întorc la Avraam.

I s-a spus Ieși din țara ta” și a ieșit.

I s-a spus ieși din rudenia ta și din casa tatălui tău” și a ieșit.

I s-a spus “vino în țara pe care ți-o voi arăta” și a plecat neștiind locul, țara, cum arăta pământul, care erau formele de relief ale acelei țări, dacă erau sau nu ape acolo, dacă era pământ arid și deșertic sau pământ roditor, dacă îi pria clima sau nu, dacă era zonă populată sau nu.

Trec anii și i se spune “10. Acesta este legământul Meu pe care să-l păziți între Mine și voi, și sămânța ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur. 11. Să vă tăiați împrejur în carnea prepuțului vostru: și acesta să fie semnul legământului dintre Mine și voi."

“23. Avraam a luat pe fiul sau, Ismael, pe toți cei ce se născuseră în casa lui și pe toti robii cumpărați cu bani, adica pe toți cei de parte bărbătească dintre oamenii din casa lui Avraam, și le-a tăiat împrejur carnea prepuțului, chiar în ziua aceea, după porunca pe care i-o dăduse Dumnezeu.” Geneza 17

I s-a spus și în aceeași zi a îndeplinit ceea ce i se spusese.

Mai trec anii și “Dumnezeu i-a zis: "Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria și adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune."

3. Avraam s-a sculat dis-de-dimineață, a pus șaua pe magar și a luat cu el două slugi și pe fiul său, Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot și a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu.” Geneza 22:2-3

Avram iese din țara lui, din familia lui, din obiceiurile casei și familiei lui, și pleacă așa cum Îi spune Domnul. I se cere să se circumcidă și o face. I se cere să-l aducă jertfă pe Isaac, fiul lui preiubit și o face.

Avraam aude ceea ce i se spune, ascultă și face, duce la îndeplinire sarcina data.

Pleacă din Haran cu o promisiune “2. Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare. 3. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” Geneza 12

Pe Muntele Moria, după ce Dumnezeu îl oprește în a-l jertfi pe Isaac, Avraam aude “Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!” Geneza 22

Sunt binecuvântată pentru că Avraam a ascultat. Am intrat în binecuvântarea lui Avraam.

Dar cum ar fi viața mea dacă aș asculta ca și Avraam? Dacă a doua zi, dis de dimineață, în aceeași zi aș asculta cu punct și virgulă ceea ce mi s-a spus?

Viața lui Avraam este caracterizată de ascultare. O singură dată negociază cu Dumnezeu și nu era în interesul lui. În rest, se duce, face, se supune, aude, ascultă.

Avraam nu avea personalitate? Avea creierul spălat? Era depersonalizat?

Nu, erau un om ca și mine. Numai că el alege să asculte. Ce urmează în urma ascultării? Ce face Dumnezeu pentru că Avraam a ascultat? Binecuvântă toate neamurile pământului.

Oare nu cumva semenii mei nu sunt binecuvântați din pricina neascultării mele?

 

marți, 30 august 2022

am ieşit!

De câţiva ani, o frântură de verset mă tot pune pe gânduri. Frântura aceasta face parte dintr-o discuţie a lui Avraam cu Domnul.

“1. Domnul zisese lui Avram: "Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. 2. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvanta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. 3. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.”

Frântura la care mă refer este “"Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.” Geneza 12:1-3

Povestea lui Avraam o ştiu cu lux de amănunte. Dar ce ar însemna pentru mine porunca asta?

Am plecat de acasă de mulţi ani. Însă poţi pleca de undeva şi să nu ieşi de fapt din acel loc, din acele obiceiuri, din acea cultură.

Nu am plecat din România dar am plecat din casa părinţilor, dintre rude, din mediul cunoscut şi familiar. Am plecat să îmi fac un rost în viaţă.

Am plecat şi am riscat să cunosc oameni noi, mentalităţi, culturi, puncte de vedere noi, filosofii care au pus la test valorile şi credinţele mele, tendinţe pe care le-am evitat sau îmbrăţisat.

Am ieşit din casa părinţilor şi a trebuit să descopăr locuri noi, alte localităţi, alte forme de guvernare, alte idei de conducere şi gestionare a conflictelor, problemelor şi a vieţii.

Am ieşit dintre rudele mele şi a trebuit să cunosc oameni noi, să leg relaţii, să învăţ să relaţionez cu fel de fel de oameni, să îmi pese de alţi oameni, să devin vulnerabilă în relaţii, să iubesc şi să mă las iubită de oameni care până atunci îmi erau necunoscuţi.

Am ieşit din tot ce îmi era cunoscut. Uneori, Singurul cunoscut rămas cu mine era Domnul. Am învăţat să Îl las să îmi fie Prietenul cel mai bun şi confidentul meu fidel.

Am ieşit şi am învăţat că pot fi rănită, dar pot învăţa să iert şi să merg mai departe.

Am ieşit şi am descoperit oameni bandaje de dragoste, oameni de care să mă feresc dar în acelaşi timp să îi ţin aproape.

Am ieşit şi nu a fost uşor. Nu am avut războaie ca Avraam, nu am luptat fizic ca să îmi iau captivii înapoi, nu am negociat cu Faraon sau cu mai ştiu eu ce împărat.

Luptele mele au fost diferite de cele ale lui Avraam! Descopăr că încă mai am lucruri din care încă nu am ieşit. Lucrez la asta!

Am ieşit şi… nu îmi pare rău! 

luni, 29 august 2022

cu ziua asta și cu cerurile la povești

Aștept minuni mari, minuni doar pentru mine sau pentru alții. Pe unele le povestesc, despre unele scriu, însă sunt lucruri minunate pe lângă care trec ca Vodă prin lobodă.
Cu ceva ani în urmă, mă bosumflasem pe Domnul și I-am spus că nu Îl văd, nu simt Prezența Lui. L-am rugat să facă ceva, să îmi arate ceva. Știu că era o oră matinală și în timp ce mă rugam, am ieșit din cameră ca să îmi fac o cafea. Mi-am aruncat privirea pe geam, și unul dintre cele mai splendide răsărituri pe care le observasem, se desfășura în viața mea. Am lăsat cafeaua la făcut și am ieșit pe terasă ca să mă minunez mai mult de ceea ce Domnul tocmai îmi arăta.
Dacă citesc Scripturile, găsesc că fiecare zi povestește următoarei zile despre Slava și măreția Lui Dumnezeu. Ziua ascultă ce spun cerurile și povestește mai departe ceea ce află. Cerurile de deasupra nu stau mute de uimire când văd creația Domnului.
Cerurile nu tac. Că nu aud eu ceea ce spun ele este altă poveste. Nu înțeleg nici limbajul păsărilor, nici semnalele de comunicare dintre flori sau copaci, nici fenomenele naturii, nici multe limbi străine. Dar dacă eu nu le înțeleg, asta nu înseamnă că ele nu comunică, nu-și spun între ele despre cele auzite.
Zilele acestea meditez la prima zi a creației, iar Psalmul 19 și Isaia 40 sunt două dintre textele care completează informațiile despre creație.
Munții au fost măsurați, cântăriți cu Mâna Domnului. Greutatea lor trebuia să balanseze totul. Forma lor nu este una abruptă, vegetația poate crește pe coamele munților. Aerul are altă densitate acolo. Cerul are altă culoare, păsările cântă alte cântece decât cel al rândunelelor mele.
Care sunt lucrurile de care mă bucur zilnic? Ce povestesc despre ziua de ieri? Cerurile și ziua povestesc Slava și măreția Domnului. Eu ce povestesc?
Da, trăim aici pe pământ, avem dureri, necazuri, probleme, griji, și alegem să lăsăm îngrijorările să ne pună capul în pământ și să nu ne mai bucurăm de nimic și de nimeni.
Acum, la mine, răsare soarele! Cerul se colorează în culori pe care nu le pot numi, câțiva nori pufoși se văd prin fereastra mea, stau împreună cu mine și se minunează de ceea ce aud și văd. Eu pot doar să văd, nu aud nimic din ceea ce spun ele. Păsările parcă nu și-au băut cafeaua, par adormite. Rândunelele mele nu se mai ciorovăiesc. Se pregătesc de plecare, iar mie îmi va fi cu siguranță dor de ele. Un cocoș dă deșteptarea într-o curte, undeva mai departe.
Da, am planuri făcute pe azi, am probleme de rezolvat, am griji care vor să mă copleșească.
Aleg însă să mă minunez de un răsărit, de un ciripit somnoros de pasăre, de un cocoș care parcă a băut un expresso dublu și vrea să ia ziua în piept.
Aleg să mă bucur că văd, aud, simt, recunosc sunetele, pipăi tastatura și apar literele, savurez cafeaua și admir ceea ce Domnul a creat pentru mine și pentru noi.
Aleg să mă întreb oare ce povești a aflat ziua de astăzi despre Slava și măreția Domnului. Oare ce minuni au mai văzut cerurile ieri și le-a aflat ziua de astăzi? Sigur ele știu și de minunile mele, de intervenția Domnului în viața mea, de problemele mele de sănătate, de ușile pe care Domnul le deschide pentru mine, de rugăciunile mele ascultate.
Aleg ca împreună cu ziua asta și cu cerurile să povestesc Slava Lui și să mă minunez de măreția Lui

sâmbătă, 27 august 2022

un cort unde să cortuiască cu noi

“La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul. Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: "Să fie lumină!" Și a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina zi, iar intunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua întâi.” Geneza 1:1-5

Dumnezeu a făcut cerurile și pământul. El cu mâna Sa a făcut asta. Așa că daca mă uit la cer, nu vreau să uit că El l-a întocmit. Admir creația, mă minunez că deși pământul este rotund, nu se rostogolește, nu cădem în gol și mulțumesc Domnului pentru cum a făcut asta.

Apoi aflu că pământul era fără viață, fără formă, era întuneric și multă apă. Duhul Domnului se mișca pe deasupra apelor. Prima poruncă este rostită, și se face lumină. Nu era nevoie de soare ca să fie lumină. Creatorul desparte lumina de întuneric, numește ziua și noaptea. Actul creației este un act de despărțire a luminii de întuneric, al pământului de ape, a cerurilor de pământ, a spațiului dintre cer și pământ unde să existe viață.

Închid ochii și îmi imaginez scena creației. Dumnezeu face pământul, apoi cerurile, apa este peste tot. Scoate pământul ca pe o insulă dintre ape. Cerurile au și ele apa lor așa că face un spațiu delimitator între ceruri și pământ, un loc unde să încapă mai apoi plantele, animalele, păsările, norii, stelele, soarele și luna, omul. Pământul despre care am aflat că era fără formă, capătă formă și contur. Spațiul ia forma pământului, arată ca un cort, ca o jumătate de sferă.

Aici, în acest spațiu, între cer și pământ, cu baza pe pământ, Dumnezeu va crea toate condițiile pentru apariția vieții. Dumnezeu face un cort unde să încapă viața, unde să se desfășoare viața. Aici, în acest spațiu, Dumnezeu va crea omul și îi va porunci să lucreze pământul, să îl păzească, și să se înmulțească.

Vine căderea și aflu promisiunea din partea Creatorului că va veni un Mântuitor care va zdrobi capul șarpelui. Citesc Scripturile mai departe și văd profeție după profeție anunțând amănunte și detalii despre Mesia, despre Mântuitorul și Salvatorul promis în Gradina Edenului.

Isus Christos, Mesia, Dumnezeu întrupat vine pe pământ, trăiește printre oameni, ne spune despre planul Său de mântuire. Conform profețiilor Scripturii este dat la moarte, moare și învie împlinind fiecare profeție. S-a înălțat la cer, dar înainte de a pleca la cer promite că va trimite un Mângâietor, pe Duhul Său.

La început, Dumnezeu crează spațiul unde să se desfășoare viața, acolo El stătea de vorbă cu omul, apoi cu Adam și Eva. Dumnezeu crează un spațiu ca un cort unde poate exista viața, un om după Chipul și asemănarea Lui și comunică cu omul. Psalmii ne vorbesc că Dumnezeu are un cort unde ne putem ascunde când vine necazul și suferința. Cuvântul ne aduce și mai multă mângâiere când ne spune că Dumnezeu însuși vrea să locuiască/cortuiască cu noi, în noi.

Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască (cortuiască) în El (Col.1:19)

“așa încat Hristos să locuiasc (cortuiască) în inimile voastre prin credință; (Efes.3:17)

“Credeți că degeaba vorbește Scriptura? Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască (cortuiască) în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine.” (Iac.4:5)

Dumnezeu crează spațiul unde să existe viața, unde să trăiască omul, unde să comunice cu El. Căderea aduce ruperea comunicării și relației cu Dumnezeu. Isus, Mesia, vine să fie jertfa fără cusur pentru mântuirea noastră, vine să ne spună că prin credința în jertfa Lui suntem iertați, mântuiți. Prin credința în jertfa Lui Isus, Dumnezeu vine să locuiască cortuiască cu noi, în noi, în timp ce noi trăim viața în acest cort/spațiu creat de El.

vineri, 29 iulie 2022

sunt o picătură de ploaie

Sunt o picătură de ploaie. De fapt, sunt o picătură care acum se află în cămara ploii. Ştiu, unii dintre voi nu aţi auzit de aşa ceva. Sunt îngeri care eveghează la uşa cămării noastre, care deschid şi închid uşa.

Uneori, stăm mult aici în cămara asta. Voi spuneţi atunci că cerul este ferecat şi este secetă.

Noi ne jucăm între noi, facem valuri, ne zbenguim, ascultăm poveşti de la fiecare în parte. Ascultăm cu răbdare poveştile fiecăruia. Cu unii stropi m-am mai văzut, alţii au cutreierat locuri luxuriante, vegetaţie bogată, climă umedă. Unii stropi povestesc despre zonele deşertice, despre cum se încălzesc tot mai mult până aproape se evaporă când ajung în acele zone. Alţii vizitează locuri unde până ajung pe pământ devin fulgi.

Astăzi, pare linişte!

Dintr-o dată văd îngerul uşii nostre deschizând uşa. Mă grăbesc spre ieşire. Este bine aici înăuntru dar îmi place să mă bucur de libertatea de afară, de norii pe care îi întâlnesc în cale, de sunetul tunetului şi iubesc să dansez în lumina fulgerelor. Lumina lor trece prin mine şi parcă din mine ies multe culori!

În calea mea întâlnesc nori cu ploaie, nori de praf, păsări de pradă sau păsări care încântă privirea şi auzul. Dau peste gâze, zăresc uneori şi fluturi. Uneori mă strivesc de munţi sau de umbrele.

Este ceva ce nu înţeleg.

Noi, stropii de ploaie, coborâm pe pământ pentru că Dumnezeu ne-a adunat şi apoi ne-a trimis pe pământ. De oriunde am fi, noi ne întoarcem în cămări, în nori şi la porunca Lui plecăm unde ne trimite El.

Am auzit că oamenii se roagă pentru ploaie. Atunci de ce când ajungem noi la ei, se închid în case?

Mie îmi place să ajung la oameni. Îmi place când ei se uită în sus, zâmbesc sau cântă. Îmi place când Îl laudă pe Domnul şi când se bucură de noi! Cel mai mult iubesc să mă alătur laudei lor. Ei nu ne aud pe noi lăudându-L pe Creator însă dacă s-ar uita atent la natură, ar vedea bucuria acesteia, ar simţi şi bucuria noastră.

Ajung pe pământ. Acesta este cald şi uscat. Încet, încet, simt că mă transform în abur şi că mă ridic şi plec înapoi spre nori, spre cămările ploii. Ascult chemarea de a mă întoarce în alt nor, de a pleca în alt loc.

Mă ridic în văzduh, dansez pe adierile calde de vânt şi Îl laud pe Domnul pentru că m-a folosit în a bucura câţiva oameni! Îi văd ridicând ochii spre cer, luminându-se la faţă, oftând şi lăudând pe Domnul pentru noi, stropii de ploaie, pentru că S-a îndurat de ei şi S-a uitat cu îndurare spre ei.

Unii dintre ei, uitându-se la noi, îşi amintesc de Psalmul 147. Îl recită, îl cântă, îl fac rugăciunea lor...