joi, 31 decembrie 2020

ce vă doresc?

 Suntem în ultima zi a acestui an și la prima vedere, sunt tentată să spun că nu a fost un an bun.

De ce aș spune asta?

Pentru că eu îl visam altfel! Pentru că mi s-au dat planurile peste cap, pentru că nu e cum mi-am dorit eu acest an.

Dar binele îl definesc eu?

Sunt cumva un soi de dumnezeu care are dorințe si vise ce trebuiesc îndeplinite după ideile mele?

Binele meu anul acesta este că am călătorit, am întâlnit oameni noi, am stat în izolare și … mi-a plăcut.

Am descoperit că îmi place să stau cu mine!

Am avut timp să povestesc cu Domnul despre mine, despre visele mele dosite sau îngropate, să Îl las pe El să vindece rănile mele, să elibereze poverile la care țineam ca la ochii din cap. Am avut timp să las trecutul să fie trecut!

Am învățat să acord mai mult har și am decis să greșesc acordând mai mult har decat să greșesc acordând prea puțin sau … deloc.

 

Anul acesta am învățat să mă uit în ochii oamenilor, să îi citesc din ochi și nu după expresia feței care acum este ascunsă după mască. Ochii rar pot minți.

Am ieșit din izolare și a venit seceta. Îngrijorarea a crescut ca și cozonacul. Ne temeam că vom muri de foame. Dar a venit toamna și am descoperit că a fost un an bogat. Și nu pot decât să mulțumesc Domnului pentru aceste roade bogate! E meritul Lui.

Ne-am rugat pentru ploaie și ploaia a venit. Am avut și puțină zăpadă.

Instinctul îmi dictează să mă plâng că am sărbători fără zăpadă. Dar am avut ploaie și apa din pământ contează mai mult decât ifosele mele.

 

Am învățat să fiu mai atentă la ceilalți și la nevoile lor, să îmi folosesc mintea și inima, mâinile și picioarele când unii sau alții au fost bolnavi și au stat în izolare.

Am învățat că lecțiile de viață nu se dau în aceste timpuri.

 

Acum e vremea să las bucuria mea de a trăi să molipsească și pe alții.

Acum e vremea să trăiesc teoria pe care o știu din perioada intrauterine.

Acum e vremea să mă încred cu toată ființa în Cel care are totul în mana Sa.

Acum e vremea să caut Viața, să mă bucur de binecuvântările pe care le primesc zilnic, să mulțumesc pentru oamenii binecuvântări și oamenii bandaje de dragoste pe care Dumnezeu i-a așezat lângă mine.

A fost un an bun!

 

Ce îmi doresc?

Să continui să învăț, să mă las transformată mai mult de Cel Venit de Sus, să las Viața să trăiască în mine, să mă bucur de ceea ce primesc, de cei de lângă mine, să cer minuni, să las vasele mele goale să fie umplute de El, să nu uit că voi muri și că dincolo de moarte voi trăi!

Vă doresc ce îmi doresc și mie!

Fiți binecuvântați!

vineri, 25 decembrie 2020

cu colindul ....

Cu vreo câțiva ani în urmă, cu câteva zile înainte de Crăciun, primesc un telefon și sunt întrebată când mergem să colindăm? Să stabilim zilele și traseul.” Nu aveam chef să mai merg cu colindul. Mă simțeam obosită! Să meargă copiii și cei mai tineri. Mi-am spus că vremea mea de a merge la colind s-a încheiat.

Și, nu m-am dus.

La câteva ore după acel apel telefonic, vocea mea a început să aibă probleme și vreme de vreo două săptămâni am fost răgușită că abia puteam vorbi. Când au venit colindătorii la noi acasă, nu am putut scoate o notă.

Cum am reacționat anul următor? Eram prima la colindat. Îmi învățasem lecția!

Anul acesta nu am mers și nu se merge cu colindul. Dar acasă la mine pot cânta. Bine că am vecini faini și nu am calorifere care să mă anunțe că îi derajează cântul meu. O noapte sfântă binecuvântată este colindul hit al inimii mele în acest an.

https://www.youtube.com/watch?v=5s-rPQvPmjs

Ce colind răsună în inima ta în aceste zile?

Ce colind fredonezi?

Vă doresc să nu lăsați frica, grija, teama, spaimă să vă fure bucuria Sărbătorii. Vă doresc să dați poverile, durerile, trădările, necazurile Celui venit de Sus, Cuvântului Întrupat și să vă bucurați de binecuvântările pe care vi le-a dat astăzi!

joi, 24 decembrie 2020

Cuvânt și cuvinte

 Ziua 24

Vreau să mulțumesc public familiei nepotului meu care m-a provocat la acest Advent așa cum am crezut eu că ar trebui să fie. Nu am reușit să beau câte un ceai în fiecare zi însă am reușit să trec prin profeții și să văd Sărbătoarea Nașterii Domnului în contextul în care Dumnezeu a intenționat-o.

Un text din Scriptură drag sufletului meu este cel din Ioan 1. Este un text pe care nu îl poți citi alergând prin Scriptură. Un text care revelează cine este Cuvântul, cine este Dumnezeu și apoi ne vorbește despre Viață și Lumină, despre Lumina care luminează în întuneric și pe care întunericul nu o poate birui.
Ioan, apostolul iubirii, îmi explică mai clar de ce a venit Isus Christos în lume. “14. Si Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava Singurului nascut din Tatal. ” Ioan 1:14

Las Cuvântul să își facă loc în mintea și inima mea, las mintea să fie pătrunsă de El, las Duhul Domnului să mă ajute să înțeleg Cuvântul.
Cuvântul, Creatorul cerului și al pământului, s-a întrupat și a locuit printre noi.
Cuvântul a venit să aducă Viața în mine.
Cuvântul a venit să ne spună despre Lumină, despre Dumnezeu.
Cuvântul a murit pentru păcatele mele pe crucea de pe Golgota.
Cuvântul a fost îngropat în mormântul unui om bogat, un mormânt sigilat și păzit mai ceva ca închisoarea Alcatraz.
Cuvântul a înviat și s-a arătat ucenilor și multora.
Cuvântul s-a înălțat la cer și s-a întors ACASĂ.
Cuvântul S-a întors la dreapta Tatălui.
“18. Te-ai suit pe inaltime, ai luat prinsi de razboi, ai luat in dar oameni; cei razvratiti vor locui si ei langa Domnul Dumnezeu.” Psalmul 68:18
“Domnul a zis Domnului meu: "Sezi la dreapta Mea, pana voi pune pe vrajmasii Tai sub picioarele Tale." ” Psalmul 110:1

Cuvântul este Isus Christos, Mesia.

Astăzi, am ales să celebrez întruparea Cuvântului. Sărbătoarea aceasta nu este despre mine, despre ce cadou sau câte cadouri primesc. Nu este despre câte lumini sau luminițe frumos colorate aprind, desi și ele au farmecul lor, ci este este despre Lumina care luminează în întunericul din viața mea, despre întruparea Cuvântului, despre Cel venit de Sus care aduce Viața.

Sărbătoarea aceasta este despre Cuvânt! Deși îmi plac cuvintele, nu vreau să mă joc cu Cuvântul! Trebuie să aleg cu grijă cuvintele despre Cuvânt!

În Cuvânt este viața și lumină!

Vreau să celebrez, să mă bucur, să las Cuvântul, Viața, Lumina să mă inunde, transforme, vindece, elibereze, restaureze, regenereze.
Vreau să las Cuvântul să devină viu în viața mea.

miercuri, 23 decembrie 2020

întrupat, îngropat, înviat și înălțat

 Ziua 23

Mai mult ca niciodată, în aceste zile, am realizat că nu pot despărți Scriptura după cum mă taie pe mine capul. Nașterea Domnului nu apare din senin, un eveniment atârnat undeva în istorie. Citind Scriptura am aflat că în veșnicii, Dumnezeu a făcut un plan și încă din Gradina Edenului a început să reveleze acest plan. Profeții au venit și au anunțat pas cu pas ce se va întâmpla, cum va arăta, din ce seminție va fi, ce va spune și va face, undeva fi îngropat, ce se întâmpla după ce va fi îngropat, că se va înălța la cer.
“9. Groapa Lui a fost pusă între cei răi, și mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârșise nicio nelegiuire și nu se găsise niciun viclesug în gura Lui.” Isaia 53:9
“10. Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuința morților, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” Psalmul 16:10
“15. Dar mie, Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din Locuinta morților, căci mă va lua sub ocrotirea Lui.” Psalmul 49:15
“7. Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-vă, porți veșnice, ca să intre Împăratul slavei!
- 8. "Cine este acest Împărat al slavei?"
- Domnul cel tare și puternic, Domnul cel viteaz în lupte.
9. Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-le, porți veșnice, ca să intre Împăratul slavei!
- 10. "Cine este acest Împărat al slavei?"
- Domnul oștirilor: El este Împăratul slavei!” Psalmul 24:7-10

Cu vreo două zile în urmă, un prieten drag sufletului meu a întrebat într-un comentariu la postarea de pe Facebook “de ce a venit Domnul Isus in lumea noastră?” Nu îmi spune “ca să ne mântuiască” pentru că nu acesta este răspunsul.”
Am gândit, căutat și tot din Cuvânt aflu răspunsul în Filipeni 2:6-10
“6. El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, 7. ci S-a dezbracat pe Sine insusi si a luat un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor.
8. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce.
9. De aceea si Dumnezeu L-a inaltat nespus de mult si I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; 10. pentru ca, in Numele lui Isus, sa se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pamant si de sub pamant, 11. si orice limba sa marturiseasca, spre slava lui Dumnezeu Tatal, ca Isus Hristos este Domnul.”

Isus Christos, Mesia, Fiul Lui Dumnezeu s-a întrupat ca să ni-L arate pe Dumnezeu vizibil, să-L putem atinge, auzi și simți.

marți, 22 decembrie 2020

clocotirile inimii mele

 Ziua 22

Îmi place de David dar și de cel care a scris despre viața lui. Nu i-a scris doar lucrurile bune, pompoase, frumoase, amabile. Nu i-a dat uitării greșelile, păcatele, căderile. Cred că dictonul „despre morți să vorbești numai de bine” nu se inventase.

Uneori parcă ne curge același sânge prin vene așa că învăț de la David cum să manageriez relația cu cei care nu îmi doresc binele. Psalmii sunt îmbibați cu reacții de furie, mânie, cu ce le-ar face el dușmanilor lui. David este real în relația cu Dumnezeu. El nu consideră că Îl ofensează pe Dumnezeu dacă Îi spune că inima îi clocotește de mânie și ar face pe X sau Y să dispară de pe fața pământului. Spunându-i Domnului despre sentimentele lui, nu pot să nu observ cum spre finalul psalmilor “furioși”, starea lui David se schimbă și se roagă pentru dușmanii lui.

Am învățat de la David că pentru sănătatea mea mintală, este bine ca unele relații să fie ca a lui cu Saul, unul pe un munte și celălalt pe alt munte. David îl iubea pe Saul, îi voia binele dar îl prefera departe. Apropierea ar fi ucis pe unul dintre ei. În zilele noastre, această ucidere poate fi emoțională, psihică, sufletească.

Și tot de la David am învățat să Îi spun Domnului furiile și mâniile mele, să Îi spun ce mă doare, cum mă doare, cum mă afectează vorbele, acțiunile, atitudinile. Duhul Domnului este Cel care aduce pacea și liniștea inimii și minții mele. La fel ca la David, Duhul Domnului potolește inima și mintea dar și clocotirile din mine.

Tot David este cel care a scris o altă profeție despre Mesia, că se va ruga pentru dușmanii Lui.

4. Pe când eu îi iubesc, ei îmi sunt potrivnici; dar eu alerg la rugăciune.” Psalmul 109:4

34. Isus zicea: "Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!" Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți.” Luca 23:34

Îmi este greu să mă rog pentru cei care îmi fac viața amară. Prima reacție este să nu mă rog pentru ei ... deloc. Apoi, la fel ca David vorbesc cu Domnul despre ei și Îl las pe El să mă convingă să îi iert.

Am crezut că o dată cu trecerea anilor, voi învăța iertarea și acceptarea, că îmi va fi mai ușor să trec peste anumite situații, că le voi manageria cu înțelepciune, că iertarea va veni de la sine. Dar nu e așa cum mi-am închipuit eu ...

luni, 21 decembrie 2020

îmi las inima să cânte

Ziua 21

Mi-ar plăcea să fiu parte a profețiilor care se termină cu bine, care sunt lăudate. Nu mi-ar fi plăcut să fiu în locul lui Irod, al celor care erau în curtea de judecată a marelui preot, a celor care L-au scuipat pe Mesia, a celor care L-au acuzat și bătut, al celor care i-au bătut cuiele în mâini și apoi i-au străpuns coasta, al celor care, de plictiseală, se jucau cu sorțul (un fel de zaruri) lângă cruci așteptând să le moară “clienții”.

Sărbătoarea Paștelui avea specificații clare cu privire la mielul jertfit. Din profeții și din evanghelii văd cum acestea se împlinesc la punct și virgulă în Isus, Mesia.

18. isi impart hainele mele intre ei si trag la sorti pentru camasa mea.” Psalmul 22:18

46. Sa nu le manance decat intr-o singura casa; sa nu luati deloc carne afara din casa si sa nu zdrobiti niciun os.” Exod 12:46

20. Toate oasele i le pazeste, ca niciunul din ele sa nu i se sfarame.” Psalmul 34:20

10. Atunci voi turna peste casa lui David si peste locuitorii Ierusalimului un duh de indurare si de rugaciune, si isi vor intoarce privirile spre Mine, pe care L-au strapuns. Il vor plange cum plange cineva pe singurul lui fiu, si-L vor plange amarnic cum plange cineva pe un intai nascut.” Zaharia 12:10

Acum, mă pregătesc să celebrez Nașterea Domnului din perspectiva crucii iar sărbătoarea are alt înțeles, altă semnificație. Colindele despre El îmi fac inima să tresalte și mi-aș dori să fi făcut parte din corul îngerilor care au făcut să răsune câmpul păstorilor din Nazaret. Primul colind s-a cântat acolo, în noapte, unor păstori care Îl așteptau pe Mesia și care nu credeau că ei vor fi primii martori ai nașterii Lui.

Îmi las inima să cânte!

duminică, 20 decembrie 2020

a împlinit Planul!

 Ziua 20

Provocarea aceasta de Adevnt m-a ajutat mai mult decât am crezut. Am așezat toate proorociile una lângă și acum văd mai clar cum în Isus Christos, Mesia s-au împlinit toate.

De ce?

Pentru că așa a fost planul făcut din veșnicii.

11. dupa planul vesnic pe care l-a facut in Hristos Isus, Domnul nostru.” Efeseni 3:11

9. caci a binevoit sa ne descopere taina voii Sale, dupa planul pe care-l alcatuise in Sine insusi,” Efeseni 1:9

Dumnezeu nu lucrează fără noimă, pe ici pe colo, firav și fără sens. El are un plan și indifferent de mofturile și idele mele, El își duce planul la îndeplinire.

“28. Dupa aceea Isus, care stia ca acum totul s-a sfarsit, ca sa implineasca Scriptura, a zis: "Mi-e sete." 29. Acolo era un vas plin cu otet. Ostasii au pus intr-o ramura de isop un burete plin cu otet si I l-au dus la gura. 30. Cand a luat Isus otetul, a zis: "S-a ispravit!" Apoi Si-a plecat capul si Si-a dat duhul.” Ioan 19:28-30

34. I-au dat sa bea vin amestecat cu fiere; dar, cand l-a gustat, n-a vrut sa bea.” Matei 27:34

21. Ei imi pun fiere in mancare, si, cand mi-e sete, imi dau sa beau otet.” Psalmul 69:21

 

Doamne, mulțumesc pentru că nu ne-ai lăsat în neștire și ne-ai dat Scriptura ca să aflăm despre Tine și planul Tău, ai anunțat că va veni un Mântuitor care va muri pentru mine și pentru întreaga omenire. Chiar dacă la început nu am înțeles complet planul Tău, am acceptat că doar prin sângele Lui Isus Christos, Mesia, pot fi iertată de păcatele mele și doar așa am viață veșnică.

 

Isus Christos, Mesia, Fiul Lui Dumnezeu S-a întrupat, a trăit printre oameni, a împlinit Planul făcut din veșnicii, a murit, a înviat și acum îmi pregătește o casă la Tatăl. Va reveni să mă ia ACASĂ.

Până când voi pleca eu ACASĂ sau va reveni El să mă ia, caut să înțeleg mai bine planul Său și să Îl cunosc pe El mai bine.

 


sâmbătă, 19 decembrie 2020

părăsită, uitată și abandonată

 Ziua 19

Interiorizez vorbele, atitudinile, acțiunile și durerile iar apoi, sufăr ca un câine. Încă învăț să vorbesc cu Tata despre toate acestea, să mă descarc la El. Îl iubesc pe David pentru că pot învăța de la el să îmi vărs năduful înaintea Domnului. Citesc Psalmii și văd cum David începe să scrie furios despre vrăjmașii lui, că le-ar face și drege dar apoi tonul se calmează și la final, cere Domnului îndurare și peste dușmanii lui.

Îmi plac minunile!

Într-o iarnă secetoasă atât afară cât și în mine, i-am cerut Domnului să îmi dea un semn că El există, că îi pasă, că mă iubește. Semnul era ca de ziua mea să ningă. Temperaturile erau cu mult peste zero, prognoza indica temperaturi la fel de mari pentru următoarea perioadă.

A venit ziua mea! Era frumos și cald afară dar pe la vremea prânzului a început să se întunece puțin, nori pufoși s-au adunat pe cer și fulgi mari au început să cadă peste oraș. Atunci, în ziua aceea, am știut că Domnul nu m-a uitat, că noaptea și iarna din sufletul meu nu îi sunt necunoscute. M-am simțit iubită de Dumnezeul cerului și pământului, de Dumnezeul Creator, de Cel ce Singur face minuni. Am știut că indiferent prin ce voi trece, El nu mă va părăsi, nu mă va uita.

Mi-ar plăcea ca Domnul să îmi răspundă așa de fiecare dată când Îi cer ceva. Și, am descoperit că sunt o mare cerșetoare! Numai că eu am înaintat în vârstă și mintea s-a mai așezat și ea, m-am maturizat – cred eu. Iar Domnul nu îmi mai răspunde instant la cererile și rugăciunile mele. Lucrează la răbdarea mea ... care uneori e infimă!

Au fost momente în care am crezut că Dumnezeu m-a părăsit, m-a uitat și m-a abandonat. Dar pe baza promisiunilor Lui am știut că sentimentele mele sunt înșelătoare și că El este lângă mine chiar când nu Îl simt, aud, văd.

David, în Psalmul 22:1, ne spune că și Mesia se va simți uitat, abandonat, părăsit.

Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai parasit si pentru ce Te departezi fara sa-mi ajuti si fara s-asculti plangerile mele?

Mesia a venit să moară pentru păcatul meu, să fie jertfa de ispășire pentru mine.

Oricât de neagră și viforoasă ar fi noaptea sufletului meu, Dumnezeu este lângă mine și mă bazez pe promisiunile Lui. Oricât de mult m-ar lovi vorbele, acțiunile și durerile știu că sunt prin Isus Christos fata Tatii și că de acolo nimeni nu mă va smulge. Oricât de tare ar urla durerea în mine, știu că sunt a Lui și că sunt pe Mâini bune!

vineri, 18 decembrie 2020

acuzat pe nedrept

 Ziua 18

Tatăl meu a făcut dublă comoție cerebrală, a căzut jos și a murit. A fost șocant pentru toți cât de repede s-a dus. A fost depus la biserică pentru că era mai mult loc și apoi erau oameni mulți care voiau să ne prezinte condoleanțe. De dimineața foarte devreme pînă seara târziu stăteam la biserică împreună cu Cătălin, cel mai mare dintre nepoți.

În ziua înmormântării, apare o femeie și începe să ne spună cât este de șocată de moartea tatei, că ea este o prietenă foarte bună a părinților mei. Eu nu o văzusem pe femeia asta în viața mea. Se lăuda în continuare ce relație frumoasă de prietenie are ea cu mama și tata, că se vizitau des, că își spuneau poveștile și durerile unii altora. Îndrăznesc să o întreb de unde este dânsa și îmi răspunde că e născută în satul nostru dar că locuia la București. Ceața din capul meu era și mai mare. Începeam să mă întreb dacă nu cumva sunt amnezică. Cătălin mă întreabă din priviri cu e cu ea și îi răspund că nu știu.

Apoi, se uită la mine și mă întreabă cine sunt. Îi răspund că sunt fata celui de pe catafalc. Și ești căsătorită?” Îi răspund că nu.

Ea se uită lung la mine, la Cătălin și începe, “Oh! Din cauza ta a murit Andrei! Am vorbit eu cu ei și mi-au spus că tu le-ai frânt inima că nu te căsătorești și Andrei s-a supărat tare și de asta a murit!

I-am explicat că tata nu mă voia căsătorită cu orice preț, că am discutat și dezbătut îndelung acest subiect și că nu a murit de inimă rea. Mai mult de atât, nu a murit din cauza mea.

Nu i-a convenit ce i-am spus și a plecat bombănind.

Ce era în mintea la adresa ei nu cred că vrea cineva să știe. Când am povestit mamei despre ea mi-a spus că știe cine este însă că nu au mai văzut-o din tinerețe și mare lucru nu știe de ea.

Acuzele acelei doamnei nu aveau nici un temei și nici un fundament dar au durut teribil accentuând durerea faptului că tata tocmai please ACASĂ.

Ce am experimentat eu nu se compară cu ceea ce a trăit Isus Mesia când a fost urât, acuzat și învinuit pe nedrept. Dar până în cele mai mici detalii Scriptura s-a împlinit cu acele batjocuri, învinuiri și acuzări.

19. Sa nu se bucure de mine cei ce pe nedrept imi sunt vrajmasi, nici sa nu-si faca semne cu ochiul cei ce ma urasc fara temei!” Psalmul 35:19

4. Cei ce ma urasc fara temei sunt mai multi decat perii capului meu; ce puternici sunt cei ce vor sa ma piarda, cei ce pe nedrept imi sunt vrajmasi; trebuie sa dau inapoi ce n-am furat.” Psalmul 69:4

“7. Toti cei ce ma vad isi bat joc de mine, isi deschid gura, dau din cap si zic:

8. "S-a increzut in Domnul! Sa-l mantuiasca Domnul, sa-l izbaveasca, fiindca-l iubeste!"” Psalmul 22:7-8

Nimic din ceea ce a trăit Isus nu a fost în afara Planului Lui Dumnezeu. El știa despre toate acestea, a îndurat de dragul meu toată durerea ca să se împlinească mântuirea mea.

Mi-a fost greu să înțeleg și să accept că fără jerftă nu este iertare, că eu nu pot face nimic pentru iertarea și mântuirea mea! Doar prin sângele Lui Mesia pot fi iertată, mântuită. Doar prin credința în această jertfă a Lui Isus Christos sunt mântuită.

Doamne, mulțumesc pentru că în Planul Tău din veșnicii Te-ai gândit și la mine. Mulțumesc că Duhul Tău m-a convins că Tu ești Singurul Mântuitor.

Mulțumesc!

 

 

 

joi, 17 decembrie 2020

trădare și restaurare

 Ziua 17

Sunt o persoană sociabilă și prietenoasă deși nu pare. Îmi place să spun că semăn cu David. Mă implic cu pasiune în relații și sufăr mult din ele. Am avut momente în viață când prietenii m-au părăsit. Trădarea are un gust amar și m-am trezit întrebându-mă dacă nu cumva e ceva greșit cu mine, dacă nu cumva nu meritam prietenia lor, dacă nu cumva chiar sunt o persoană care nu merita prietenia lor.

Durerile le-am trăit din plin și m-am refugiat în cărți. Ele au fost prietenii care nu m-au înșelat niciodată. În lumea cărților, în acele perioade, am dat numai peste cărți despre iertare, despre cum și-a tratat Mesia prietenii care L-au trădat.

Textul meu preferat din Scriptură despre iertare și restaurare este în Ioan 21. Mă lupt cu mine și Îl las pe Tata să mă învețe și ajute să iert și restaurez relațiile la fel ca Isus, Mesia.

Ca să înțeleg Scriptura trebuie să o citesc din Geneza până în Apocalipsa. Dacă o citesc pe sărite, o voi înțelege alandala, ca pe o poveste sau … nu o voi înțelege deloc.

Profeții ne vorbesc cu sute de ani înainte de a se naște Mesia despre faptul că va fi vândut de unul dintre prietenii lui, va fi urât fără temei și vândut pe un preț, prietenii lui Îl vor părăsi când Îi va fi cel mai greu.

9. Chiar si acela cu care traiam in pace, in care imi puneam increderea si care manca din painea mea, ridica si el calcaiul impotriva mea.” Psalmul 41:9

11. Niste martori mincinosi se ridica si ma intreaba de ceea ce nu stiu.” Psalmul 35:11

“12. Eu le-am zis: "Daca gasiti cu cale, dati-mi plata; daca nu, nu mi-o dati!" Si mi-au cantarit ca plata, treizeci de arginti.

13. Dar Domnul mi-a zis: "Arunca olarului pretul acesta scump cu care m-au pretuit!" Si am luat cei treizeci de arginti si i-am aruncat in Casa Domnului pentru olar.” Zaharia 11:12-13

Citind evangheliile văd că profețiile din Scriptura s-a împlinit cu punct și virgulă în Isus, Mesia.

 

Dacă pe Mesia l-au trădat și vândut prietenii, eu la ce să mă aștept?

Isus, Mesia, este vândut, acuzat pe nedrept, biciuit, răstignit cu criminalii, moare, învie și imediat după înviere Li se arată prietenilor Lui, celor care au fugit când El a fost arestat. Isus, Mesia, Fiul Lui Dumnezeu are puterea de a ierta și restaura relațiile. Doar prin El pot să iert și eu ... deși e greu.

E greu dar nu imposibil!

miercuri, 16 decembrie 2020

voi trăi!

 Ziua 16

Îmi amintesc că discutam cu cineva care venise la birou să ceară informații și la un moment dat mă întreabă Dar de ce sunteți așa draguță? Ce urmăriți? Ce vreți de fapt de la mine?”. Am rămas șocată!

Acum, trăim vremuri tulburi și agitate, teama asta de moarte și necunoscut scoate răutatea din semenii noștri și, desi nu ar trebui, rămân șocată. Dacă cineva îmi face un bine, devin suspicioasă? Dacă cineva mă iubește necondiționat devin suspicioasă sau îl/o tratezi ca pe un/o fraier/ă. Sau abuzez de bunătatea celor de lângă mine pentru că mi se pare de apucat, pentru că merit să fiu tratată frumos?

Mi-am pus întrebarea de ce a venit Mesia pe pământ? Da, am înțeles că acesta era Planul Lui Dumnezeu. Încă din veșnicii, Dumnezeu a știut că Adam și Eva vor mânca din fructul cunoașterii binelui și răului. Mâncând au crezut că Domnul nu va băga de seamă? Neascultarea lor a fost primul păcat.

Și poate că aș spune: așa și?

Îmi reamintesc că sunt om și nu Dumnezeu, că eu văd lucurile limitat și din perspectivă umană. Ca să aflu cum vede Dumnezeu păcatul trebuie să citesc Cuvântul Său, adica Scriptura. “23. Fiindca plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Hristos, Domnul nostru.” Romani 6:23

Pe Muntele Sinai, Domnul vorbește poporului și le dă legile după care trebuie să trăiască. Ca să fii iertat, cineva trebuia să moară. Ca să trăești, cineva trebuie să moară și mă gândesc aici la mielul jertfit de Paște și la sângele lui care a ajuns pe tocul ușii, semn recunoscut de îngerul morții care trecea de ușa ta doar dacă tocul ușii tale avea semnul care trebuie.

Nu poți să fiu iertat oricum, nu pot găsi scurtături pentru plată. Nu pot să plătesc eu pentru păcatele mele oricât m-aș strădui sau aș vrea. Condițiile plății le pune Dumnezeu, nu eu. Iertarea se obținea prin jertfă.

Mesia, vine conform Planului, moare pe cruce pentru păcatele omenirii, nu răspunde la acuzele celor care-L interogau și este judecat și condamnat împreună cu hoții și criminalii.

Cu aproximativ 700 de ani înainte de nasșterea Lui Mesia, Isaia este cel care ne spune despre toate acestea în capitolul 53.

Acum, mulțumesc Domnul că s-a gândit și la mine din veșnicii, că mă iubește așa cum sunt, că jertfa de pe cruce este și pentru mine, că iertarea păcatelor o găsesc doar în sângele lui Mesia, că prin acest sânge sunt eliberată de povara păcatelor mele și am viață veșnică. Chiar dacă voi muri fizic, voi trăi o veșnicie cu Cel care m-a răscumpărat!

 

marți, 15 decembrie 2020

de unde a venit Mesia?

 Ziua 15

Mulțumesc Domnului pentru minunile pe care le face în viața mea. Mulțumesc că mi-a dat posibilitatea de a vedea cu ochii mei Nazaretul și Marea Galileei și de a umbla puțin prin locurile pe unde a umblat Mesia.

Isaia ne spune despre două localități care sunt legate de Mesia, Nazaret și Galileea.

1. Totusi intunericul nu va imparati vesnic pe pamantul in care acum este necaz. Dupa cum in vremurile trecute a acoperit cu ocara tara lui Zabulon si tara lui Neftali, in vremurile viitoare va acoperi cu slava tinutul de langa mare, tara de dincolo de Iordan, Galileea neamurilor.” Isaia 9:1

“1. Apoi o Odrasla va iesi din tulpina lui Isai, si un Vlastar va da din radacinile lui. 2. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de intelepciune si de pricepere, duh de sfat si de tarie, duh de cunostinta si de frica de Domnul.” Isaia 11:1-2

luni, 14 decembrie 2020

învăț din istorie

 Ziua 14

Cine nu învață din istorie este condamnat să o repete. Asta este o vorbă înțeleaptă care m-a încurajat să citesc mai mult, să aflu istoria de dincolo de manuale, să citesc cum au trăit și scris alții istoria.

Gulagul, Holocaustul, genocidul din Ruanda și ideile inovatoare a lui Mao Tse Tung fac parte din istoria recentă a noastră. Nici la noi lucrurile nu au stat roz însă nici chiar ca la ei. Fiecare dintre noi ar trebui să tresară când aude de Siberia, de Auschwitz, de lagărele de Coreea de Nord și de politica din China, de regimurile unor state.

De-a lungul istoriei, văd că s-au ridicat conducători care au vrut cu orice preț să rămână în istorie. Când s-a născut Moise, Faraonul de atunci poruncise ca toți băieții evrei să moară la naștere și acea moarte să apară ... inocentă. Moașelor le era teamă de Dumnezeul evreilor și mulți băieți se nasc și trăiesc spre marea disperare a lui Faraon care dă edictul ca băieții evrei să fie omorâți, să trăiască doar fetele.

Nu am copii dar cred că m-aș face luntre și punte ca să îmi salvez copilul când s-ar da așa un edict.

Mesia se naște pe timpul lui Irod. Acest Irod a rămas faimos în istorie pentru infanticid, crimă și nebunie.

Un alt semn după care trebuia recunoscut Mesia era infanticidul din timpul nașterii sale. Ieremia este profetul care anunță acest fapt. 15. Asa vorbeste Domnul: "Un tipat se aude la Rama, plangeri si lacrimi amare: Rahela isi plange copiii; si nu vrea sa se mangaie pentru copiii ei, caci nu mai sunt!"” Ieremia 31:15

Un alt semn după care Îl recunoaștem pe Mesia ni-l dă Osea în cartea lui. Osea 11:1b “am chemat pe fiul Meu din Egipt.

Pruncul Isus se naște, lui Irod i se mărește nebunia când află că un rege s-a născut. El își omorâse mama și copiii crezând că așa își asigură domnia. I-a chemat pe preoți și învățati să îi spună despre Regele pe care îl așteptau evreii, despre profeții. Folosește tot felul de tertipuri pentru a afla mai multe de la magi și de la învățați. Voia ca Regele care S-a născut să moară. Așa ca dă edictul ca toti băieții până în doi ani să fie uciși.

Nu avea habar că sub ochii lui se împlinesc profețiile, că există Cineva mai mare ca El, că Dumnezeul lui Israel are un plan și că oricât s-ar chinui Irod să fie rege nemuritor, va rămâne in istorie ca un monstru dornic de putere, dominat de ură și răutate.

duminică, 13 decembrie 2020

mă pregătesc să celebrez Sărbătoarea Luminii

 Un mare erou național este Ștefan Cel Mare. Trebuie să mărturisesc că nu știu nici o vorbă înțeleaptă spusă de el. Știu că a iubit mult, s-a luptat cu turcii și a zidit biserici, era mic de statura și a murit de gută. Informația despre Mesia e la de bogată în conținut?

Mi-i tare drag Avraam. Dumnezeu îi vorbește și Avraam ascultă. Dar nu acționează în tăcere. Avraam îi spune Sarei ce i-a spus Dumnezeu. Aduce la cunoștința slujitorilor săi decizia de a asculta ceea ce i-a spus Dumnezeu. Își anunță familia că Dumnezeu i-a vorbit și că el a decis să asculte, că își ia familia și pleacă. Mesajul Lui Dumnezeu a fost auzit de către alții și apoi ... vestea a circulat.  

Experiențele trăite de Avraam au fost povestite lui Isaac. Iacov și Esau aveau cam 15 ani când Avraam moare. Cred cu tărie că nepoții au aflat multe detalii din viața lui Avraam. Iacov povestește copiilor săi despre ceea ce a auzit de la Avraam, de la Isaac dar și despre experiențele proprii.

Când poporul a devenit numeros, Dumnezeu a ridicat profeți prin care a vorbit poporului. Unul dintre ei este Moise. Și marele Moise anunță poporului 15. Domnul Dumnezeul tău îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi, un proroc ca mine: să ascultați de el!” Deuteronom 18:15. Ceea ce i-a anunțat Moise a fost spus mai departe. Fiecare evreu din popor aștepta venirea Proorocului. Știau că acesta i-a fost promis lui Avraam, Isaac și Iacov și apoi urmăreau seminția lui Iuda.

David și Daniel ne mai dau câteva indicii despre Mesia. În vechime, la investirea unui împărat, profetul turna ulei pe capul celui care urma să urce pe tron. Aflu despre Mesia că va fi un împărat veșnic, un împărat uns de Dumnezeu. “6. Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veșnic; toiagul de domnie al Împărăției Tale este un toiag de dreptate. 7. Tu iubești neprihănirea și urăști răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus decât pe tovarășii Tăi de slujbă.” Psalmul 45:6-7

 44. Dar în vremea acestor împărați, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție care nu va fi nimicită niciodată și care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății, și ea însăși va dăinui veșnic.” Daniel 2:44

Zilele acestea, poporul evreu sărbătorește Hanuca sau sărbătoarea luminii. Creștinii așteaptă să celebreze venirea Lui Mesia. Apostolul Ioan ne spune despre Mesia că este Lumina lumii (Ioan 1). Deci sărbătorea Nașterii Domnului este sărbătoarea Luminii promise, a celei așteptate, a celei venite în lume.

Bucuria anticipării sărbătorii crește o dată cu acumularea și asimilarea acestor informații. Acum, cunosc mai multe detalii despre Mesia. Sărbătoarea este despre El, despre Cel Venit de Sus, despre Lumina care luminează viața mea.

 


 

sâmbătă, 12 decembrie 2020

imaginea de ansamblu a planului Său

 Ziua 12

Îmi place să călătoresc. Nu am rău de mașină, avion, barcă, balon, tren sau căruță. Nu știu să merg pe bicicletă și mi-I teamă să merg pe motocicletă, deși e palpitant.

Călătoriile cu avionul mă fascinează pentru că pe pistă poate ploua, poate fi puțină ceață, poate fi o vreme mohorâtă. Dar după decolare, după ce avionul trece de nori, apare soarele și e o splendoare de care nu te mai saturi de admirat.

Cam la fel e și cu istoria. Aici, pe pământ, prinsă în iureșul și vârtejul vieții, văd doar câteva elemente, pricep cât pot. Însă când am în față imaginea de ansamblu, istoria prinde viață și semnificație.

Am auzit despre Dumnezeu din perioada intrauterină, am fost la școala duminicală, am învățat versete, am cântat din toată inima cântecele noastre de copii dar mi-a fost greu să înțeleg cine este Dumnezeu, cine este Isus și cine este Duhul Sfânt. De ce e un Singur Dumnezeu și totuși vorbim despre trei Persoane. Eu cui mă rog? Cine e șeful? De cine să mă tem cel mai tare? Fiecare are un rol separat?

Există un personaj care mă intrigă și căruia am să-I adresez câteva întrebări când voi ajunge ACASĂ. Numele lui este Melhisedec. El apare pe paginile Scripturii în Geneza 14. Vine cu pâine și vin înaintea lui Avraam și îl binecuvântă. Tot ce ni se spune despre el este că era ”preot al Dumnezeului cel Preaînalt”.

Adica înainte de a institui Dumnezeu preoția, Melhisedec era preot al Lui. În Psalmul 110:4 găsesc o profeție din care văd că Numele Lui Mesia este legat de Melhisedec. “4. Domnul a jurat, si nu-I va parea rau: "Tu esti preot in veac, in felul lui Melhisedec." Deci Mesia va fi Preot după rânduiala lui Melhisedec nu după cea data lui Moise.

În Psamul 2:6-7, David ne mai dezvăluie ceva despre Mesia.

6. "Totusi, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt." 7. "Eu voi vesti hotărârea Lui" - zice Unsul - "Domnul Mi-a zis: "Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.

Mesia va fi Împărat uns pe Muntele Domnului, adica în Ierusalim și tot de aici aflu că El este Fiul Lui Dumnezeu.

Fiul Lui Dumnezeu, Preot după rânduiala lui Melhisedec și Împărat sunt câteva din titlurile pe care le are Mesia. Le pot vedea doar dacă citesc Scriptura, dacă mi-am pus inima să priceapă, să caute.

Mielul Lui Dumnezeu, Cel venit de Sus ca să ne mântuiască, să ne dea Pacea, eliberarea, vindecarea și Viața Veșnică prin Sângele Lui este Mesia.

Zilele acestea mă pregătesc pentru sărbătoarea Nașterii Domnului și vreau ca în această pregătire să văd imaginea de ansamblu a planului Lui Dumnezeu așa cum L-a făcut El, așa cum îl găsesc în Scriptură.

https://www.youtube.com/watch?v=5s-rPQvPmjs


vineri, 11 decembrie 2020

sunt pe mâini bune

 Ziua 11

Eram fascinată de genealogie până am descoperit transgenealogia. Această descoperire m-a provocat mai adânc în căutările mele despre familia de proveniență.

Să clarific, transgenealogia nu se ocupă de cei care își fac schimbare de sex ci de moștenirile emoționale pe care le primim pe linie genealogică de la părinți, bunici, străbunici și așa mai departe.

Îmi place să “dezgrop morții” familiei mele de pe toate ramurile. Vreau să știu cine au fost înaintașii mei, cui se închinau, cum arătau, ce lucrau, ce ticuri aveau, ce feluri de mâncare preferau, ce pasiuni aveau, de unde proveneau, ce istoric al familiei aveau, cum au făcut față morții, pe cine au îngropat și de ce? Am moștenit talente, daruri, abilități, vicii, dureri, trădări și poveri. Suntem mai complecși decât credem.

Pe lângă moștenirile primite, am avut grijă să îmi lărgesc porția de suferințe, trădări, dureri, să las complexele de inferioritate să mă pustiască. Până am învățat să îmi spun cuvântul, au fost destui care s-au simțit bine călcându-mă în picioare și umilindu-mă.

În ziua când l-am îngropat pe tata, la mormânt, predica cineva și spunea că Dumnezeu este Tatăl orfanilor. Mi-am ridicat o sprânceană spre cer și în gând am spus Domnului, “De acum, să Te văd!”.

Tata a plecat ACASĂ și Tatăl ceresc m-a luat sub aripa Lui. A îngăduit multe în viața mea dar am avut și perioade când m-a scos din mulțimea unde mă ascundeam. M-a scos de acolo, mi-a rupt relațiile care atunci nu erau bune pentru mine și nu m-a lăsat să plec până nu S-a atins de rănile mele. Pe unele le-am conștientizat, L-am lăsat să se ocupe de ele și să le vindece. Alte răni erau mult mai adânci și habar nu aveam de ele. Altele sunt în proces de vindecare, eliberare. Sunt în viață și în proces de vindecare, eliberare, iertare, restaurare și reabilitare.

Între timp, am căpătat încredere în Tatăl Ceresc și aleg să povestesc cu El despre ce se întâmplă cu mine, aleg să Îi povestesc tot ce îmi trece prin cap, să Îi spun cine m-a evervat, ce am mai descoperit din genealogia familie, ce mă doare, ce mă macină și frământă. El este Cel care are toată puterea în cer și pe pământ. El poate vindeca rănile și durerile mele. El mă poate elibera din toate viciile și legăturile moștenite sau dobândite.

Multă vreme am fost îndrăgostită de Isaia și, încă mai sunt. Așa că tot de la el am ales o profeție despre Mesia pentru astăzi. “1. "Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, și prinșilor de război, izbăvirea; 2. să vestesc un an de îndurare al Domnului și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toți cei întristați;” Isaia 61:1-2

Mă simt atât de încurajată că pot să vorbesc cu Domnul despre inima mea zdrobită și să Îl las pe El să o lipească la loc, să o repare și vindece. El este Cel care mă ajută în războaiele cu mine sau cu alții. La El apelez pentru eliberare și izbăvire de teamă, de anxietate, de durere, de neiertare, de respingere, de …. . Lui pot și vreau să Îi dau toată durerea, toate poverile ca să primesc iertarea, eliberarea și pacea! Pe El Îl chem în ajutor când inima o ia la galop în urma unei vești care mă dă peste cap. Cu El langă mine sunt pe mâini bune.

joi, 10 decembrie 2020

povești și povești

 Am ajuns în ziua a zecea a provocării de Advent. Provocarea asta mi l-a scos puțin pe Moise din gânduri dar voi reveni la el după cele 24 de zile ale Adventului. Îmi place să citesc, îmi plac poveștile și povestirile cu tâlc. Pe paginile Noului Testament văd că Isus, Mesia, Cel Venit de Sus a folosit multe pilde. Cred că folosindu-te de o poveste înveți mai mult decât dintr-o frază filosofică. Povestea e pentru oricine, o poate înțelege un copil, un adult și unul cu părul alb. Filosofie nu face oricine.

Asaf, a fost un mare cantautor și muzician al vremii lui David și a lui Solomon. Dar citind atent văd că el era și profet. În Psalmul 78:2-4 găsesc scris “2. Imi deschid gura si vorbesc in pilde, vestesc intelepciunea vremurilor stravechi. 3. Ce am auzit, ce stim, ce ne-au povestit parintii nostri, 4. nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui si minunile pe care le-a facut.”

Isaia cânta și el această profeție și completează ceea ce a scris Asaf:

“9. El a zis atunci: "Du-te si spune poporului acestuia: "Intruna veti auzi, si nu veti intelege; intruna veti vedea, si nu veti pricepe!" 10. Impietreste inima acestui popor, fa-l tare de urechi si astupa-i ochii, ca sa nu vada cu ochii, sa n-auda cu urechile, sa nu inteleaga cu inima, sa nu se intoarca la Mine, si sa nu fie tamaduit."” Isaia 6:9-10

Pildele pot rămâne povești frumoase sau pot avea tâlc și-mi pot schimba viața. Mă pot hrăni ca bebelușii toată viața cu povești sau pot să las adevărurile din pilde să aprindă viața din mine.

Isus, înainte de a înălța la cer ne-a promis un Mângâietor, pe Cineva care ne va ajuta să înțelegem ce citim, care să va ajuta să înțelegem Scriptura – dacă o citim, Cineva care ne va ajuta să conexăm informațiile citite în Scriptură. Duhul Domnului este Cel care mă ajută să văd în poveștile sau pildele Lui Isus mai mult decât o poveste cu tâlc.

miercuri, 9 decembrie 2020

minune de Crăciun

Cred că aveam vreo 7-8 ani și împreună cu copiii de la biserică ne pregătisem pentru serbarea Nașterii Domnului. Se anunța o iarnă secetoasă dar noi am vrut neapărat să cântăm unul din cântecele noastre preferate, Afară ninge cu fulgi mari.
Am repetat-o din toată inima. Învățasem să o cântăm cumva în canon și parcă o cântam mai cu patos decât de obicei.

A venit ziua când trebuia să avem serbarea, afară era soare, călduț, frumos. Am mai făcut o repetiție iar lângă noi erau doamne care veniseră mai devreme cu copiii la repetiție și doamne mai în vârstă care ne ascultau.

Am repetat melodia noastră și din sală unele doamne ne-au încurajat să lăsam piesa asta deoparte pentru că e soare afară, e prea frumos ca să ningă afară.

Cu mintea noastră de copii, nu concepeam că vom celebra această sărbătoare fără zăpadă. Nu cred ca vreunul dintre noi s-a rugat pentru zăpadă. Noi ne doream zăpadă și atât.

A început serbarea noastră și am ajuns și la piesa favorită. Melodia asta are două strofe. Am început să cântăm prima strofă și îmi amintesc că m-am uitat pe geam afară. Era soare. Am ajuns la refren și a început să ningă. Bănuiesc că vă închipuiți cu câtă pasiune s-a cântat a doua strofă și că până și cea mai sceptică ființa a cântat cu noi.

Eram niște copii, de unde dintr-un din satele Moldovei care cântam despre Mesia și Nașterea Lui și habar nu aveam atunci că noi eram împlinirea unei alte profeții și anume cea din Psalmul 8:2
2. Din gura copiilor și a celor ce sug la țâță, Ți-ai scos o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor tăi, ca să astupi gura vrăjmașului și omului cu dor de răzbunare.”

https://www.youtube.com/watch?v=lAYuYn-HdUI

marți, 8 decembrie 2020

vreau să spun și eu HINENI

 Am tendința de a-L compara pe Dumnezeu cu un om în autoritate înaltă și am pretenția ca El să mă trateze ca pe buricul pământului. Dacă vrea ceva de la mine să îmi argumenteze, filosofeze solicitarea. Apoi, trebuie să mă măgulească ca să mă convingă să fac ceea ce îmi cere. E ca și cum Îi fac un favor Lui că eu fac ceea ce îmi spune.

Nu știu cum aș reacționa dacă ar veni președintele țării la mine și mi-ar spune să fac ceva. Modul în care ar spune-o ar fi cam așa: Te duci la primar și îi spui din parte mea asta și asta. Mergi în numele meu și o să fie bine.

Președintele țării habar nu are de existența mea și nici nu-mi doresc să aibă habar. De ce m-ar trimite pe mine să duc un mesaj primarului?

Am ajuns la Moise și abia acum realizez un tipar de vorbire a Lui Dumnezeu. Revin la Avraam, Iacov, Iosif și văd că Dumnezeu le vorbește și le spune: ieși și pleacă, Te voi duce într-o țară, fă așa sau acționează așa. Pe Moise Îl trimite înapoi în Egipt, tocmai la Faraon. Și știu că el tocmai de Faraon fugise. Văd că Domnul spune ce are de spun și așteaptă ascultare. El Îi știe pe fiecare în parte, ei știu despre El și îi recunosc suveranitatea. Îl recunosc drept Dumnezeul Dumnezeilor, Cel Atotputernic.

Îngerul Gavril îi apare Mariei și îi spune: “30. Ingerul i-a zis: "Nu te teme, Marie; caci ai capatat indurare inaintea lui Dumnezeu. 31. Si iata ca vei ramane insarcinata si vei naste un Fiu, caruia Ii vei pune numele Isus. 32. El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Preainalt; si Domnul Dumnezeu Ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. 33. Va imparati peste casa lui Iacov in veci, si Imparatia Lui nu va avea sfarsit." Luca 1:30-33”

Eu nu văd nici o propunere de parteneriat, nici o rugăminte, nici o filosofare, nici o argumentare aici. Maria știa cine este Dumnezeu. Știa profețiile, știa că poporul Israel Îl așteaptă pe Mesia, Salvatorul, Cel care va mântui pe Israel.

Răspunsul lui Avraam, Iacov, Iosif si Moise este Hineni! Iată-mă! Sunt gata să fac ceea ce-mi ceri! Răspunsul Mariei este "Iata, roaba Domnului; faca-mi-se dupa cuvintele tale!"

Abia aștept să mă întâlnesc cu Maria și să o întreb dacă în momentul în care a spus aceste cuvinte a realizat că prin ea împlinește profeția din Geneza 3:15, “Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul."

Avraam, Iacov, Iosif, Moise, Maria și alții au rămas în istorie pentru că nu au stat să filosofeze cu Dumnezeu, nu au așteptat să li se prezinte argumente, să negocieze termenii de lucru. Au spune Hineni și au făcut ceea ce li s-a cerut ... până la capăt.

Îmi plac filosofiile, nu cele de la care te doare capul, argumentările, cererile făcute bine dar vreau să scap de toate acestea și vreau să Îi recunosc Suveranitatea Lui Dumnezeu.

Vreau să Îl las pe Dumnezeu să fie Dumnezeu!

Vreau să spun și eu HINENI!