vineri, 30 noiembrie 2012

apostolul Andrei

Azi, in Romania, se sarbatoreste ziua Sfantului Andrei. M-a impresionat foarte mult relatarea lui Ioan despre el. Aparuse pe scena lumii Ioan Botezatorul. Dupa 400 de ani de tacere apare un profet. Avea imbracaminte de profet, regim alimentar strict, infatisarea nu era una a unui iudeu de rand. Incepe sa strige in pustie despre pocainta si oamenii ies din cetate si merg la el sa il asculte. Multimile realizeaza repede ca e profet, ca e un om al Domului. Pocainta trebuia sa fie nu numai interioara ci sa aibe si o marturie publica despre asta. Ioan incepe sa boteze, botezul pocaintei - cu apa.

Intrebat de catre farisei cine este, Ioan le raspunde cu un verset din Isaia 40:3 "Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Neteziţi calea Domnului!“, aşa cum a spus profetul Isaia". Apoi indreapta atentia spre Cel care vine dupa el. Ioan 1:29 „Iată Mielul lui Dumnezeu, Care îndepărtează păcatul lumii!
30 El este Cel despre Care spuneam: «După mine vine un om Care este înaintea mea, pentru că era înainte de mine. 31 Nici eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă, ca El să fie făcut cunoscut Israelului.»“

32 Ioan a depus următoarea mărturie:
„L-am văzut pe Duhul coborând din cer ca un porumbel şi rămânând peste El. 33 Nici eu nu-L cunoşteam, dar Cel Ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: «Cel peste Care vei vedea Duhul coborând şi rămânând, Acela este Cel Care botează cu Duhul Sfânt!»
34 Iar eu am văzut şi am depus mărturie că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.“

Andrei era unul din ucenicii lui Ioan Botezatorul si cand aude cuvintele lui Ioan despre Cel ce va veni, Cel trimis de sus, Fiul Lui Dumnezeu, Mielul Lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii, pleaca dupa Isus impreuna cu un alt ucenic - posibil Ioan. Il intreaba pe Isus unde locuieste. Sunt invitati sa mearga sa vada si raman la El. Ceea ce aflasera de la Ioan Botezatorul se confirma. Il gasisera pe Mesia.

Andrei nu s-a inteles cu Ioan sa ramana secret ceea ce ei aflasera. Vestea asta trebuia impartasita si primul la care se duce este Petru - fratele lui. Acesti doi frati erau pescari evrei. Isi lasa barcile, plasele de pescuit si vin sa  Il urmeze pe Isus. Andrei era un om ce stia Scripturile - adica Vechiul Testament. Nu le stia ca un preot sau ca unul din Sanhedrim insa orice evreu era scolit, stia sa scrie, sa citeasca ... nu numai ebraica ci si aramaica - limba comerciala a acelei vremi.

Istoria ne spune despre el ca a fost apostolul ce a ajuns in Tracia noastra. Stau si ma intreb: cum a reusit el sa se inteleaga cu tracii nostri? Vorbeau ei aramaica sau ebraica? Vorbea Andrei traca? Avea translator? Ma gandesc insa si la un alt verset din Iosua in care Domnul spune poporului ca daca nu asculta, il va imprastia pana la capatul lumii. Ei nu au ascultat, a venit robia si efectiv s-au imprastiat peste tot. Oare nu cumva a ajuns la evrei ca si el? Cum se face ca oamenii Il ascultau si deveneau crestini? Cum se face ca isi lasau idolii si dumnezeii pagani si primeau Evanghelia spusa de Andrei?

Andrei a fost un om ... care a vrut sa stie, sa cunoasca, un om de o sensibilitate aparte, dornic sa spuna de bucuria inimii lui, de focul ce ardea in el. Nu si-a arogat niciodata dreptul de primul ucenic, nu a crezut ca L-a apucat pe Dumnezeu de un picior, are drepturi si i se cuvine lauda si inchinare.

Un om dedicat Domnului.
Un om ce L-a gasit pe Mesia, s-a lasat gasit de Mesia, i-a iesit in intampinare si si-a lasat viata transformata de Mesia, si-a gasit implinirea in El.

Am incercat sa gasesc ceva "fotografii" cu/despre el insa toate sunt triste. Andrei nu a fost un om trist ci unul implinit.
Si un om implinit nu este trist, cu fata lunga ... 

joi, 29 noiembrie 2012

cand totul sta-mpotriva ...

"1 Vai de tine, nimicitorule, tu, care încă n-ai fost nimicit! Vai de tine, trădătorule, tu, care n-ai fost încă trădat de nimeni! Când vei înceta să mai distrugi, vei fi distrus şi când te vei opri din a mai trăda, vei fi trădat.

2 DOAMNE, fie-Ţi milă de noi! 
Noi nădăjduim în Tine! 
Fii tăria noastră în fiecare dimineaţă! 
Fii izbăvirea noastră în vreme de necaz!
3 Când răsună glasul Tău, popoarele fug; când Te ridici Tu, neamurile se împrăştie.
4 Prada voastră, neamuri, este adunată aşa cum o adună lăcustele; ca un roi de lăcuste aşa se aruncă oamenii asupra ei. 

5 DOMNUL este înălţat căci locuieşte în înălţimi. El umple Sionul cu judecată şi dreptate. 6 El va fi siguranţă pentru vremurile tale, belşug de izbăviri, înţelepciune şi cunoaştere, iar frica de DOMNUL, aceasta va fi comoara Sionului. 

7 Ascultă! 
Vitejii lor strigă pe drumuri, iar solii păcii plâng cu amar. 8 Drumurile sunt părăsite, nici un călător nu se mai află pe ele. 

Legământul este rupt, martorii sunt dispreţuiţi, nimeni nu mai este respectat. 9 Ţara geme şi se ofileşte; Libanul este făcut de ruşine şi se usucă; Şaronul este ca Araba, iar Başanul şi Carmelul îşi scutură frunzele. 

10 «Acum Mă voi ridica, zice DOMNUL, acum Mă voi înălţa, acum voi fi înălţat! 11 Zămisliţi pleavă şi naşteţi paie; suflarea voastră este un foc care vă va nimici. 12 Popoarele vor arde ca varul nestins, ca spinii tăiaţi, care ard în foc. 13 Voi, cei de departe, auziţi ce am făcut! Voi, cei de aproape, recunoaşteţi-Mi puterea!» " Isaia 33:1-13

Poporul din Iuda vede ca Egiptul nu da nici un semn ca i-ar ajuta. Degeaba au trimis bogatiile ....! Pactul cu Asiria e in zadar. Ca si lacustele, asirienii, distrusesera totul in jur. Frumusetea Libanului se usca, nimic nu mai era in Saron, Basan si Carmel. Tot ce fusese roditor si frumos era acum distrus. Ei erau captivi in Ierusalim. Ajutorul nu venea de unde sperau ei ... Si, ce era mai grav ... marea majoritate a populatiei cautau ajutor la oameni, faceau tot felul de scenarii politice, economice, sociale.

Isaia vede starea poporului si face o rugaciune disperata catre Domnul. Din istorie si din proprie experienta stia cine este Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iuda. Stia de minunile ce le facuse pentru poporul Sau. Iuda era a Lui. Mijloceste pentru popor. Nu cred ca face rugaciunea asta in ascuns, de unul singur, prin cine stie ce ungher dosit. Cred ca era impreuna cu cei ce ramasesera credinciosi Domnului. Ei trebuiau sa auda rugaciunea asta, sa nu isi piarda speranta. E o rugaciune de lauda la adresa Domnului si ei au nevoie sa auda asta.

Omeneste ... situatia lor este una disperata. Nici un ajutor nu se intrevede. Israel e deja in robie ... neamurile lor din Iuda care nu locuiau in Iersualim erau deja robi sau ucisi. Despre asirieni auzisera povesti de groaza, cu scenarii de cruzime ce intreceau orice imaginatie ... Si, acestia erau la un zid departe de ei.... Unde sa se duca? La cine sa caute ajutor?

Mai mult de atat, asirienii aveau oameni care stiau evreieste si aveau grija sa strige tare ca sa auda iudeii din Iersualim cam ce gandeau ei. 2 Regi 18:"28 Atunci Rab-Şache s-a ridicat şi a strigat tare în limba iudaică, astfel: 
- Ascultaţi cuvântul marelui împărat, împăratul Asiriei!
29 Aşa vorbeşte împăratul: 
„Nu-l lăsaţi pe Ezechia să vă amăgească, pentru că el nu va putea să vă izbăvească din mâna mea! 
30 Nu-l lăsaţi pe Ezechia să vă convingă să vă încredeţi în Domnul, zicându-vă: «Cu siguranţă Domnul ne va izbăvi şi cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei!»
31 Nu-l ascultaţi pe Ezechia căci aşa vorbeşte împăratul Asiriei: «Faceţi pace cu mine şi veniţi afară la mine. Atunci fiecare dintre voi va mânca din via lui şi din smochinul lui şi va bea apă din fântâna lui, 32 până voi veni şi vă voi lua într-o ţară ca a voastră, o ţară cu belşug de grâne şi de vin, de pâine şi de vii, de măsline şi de miere. Astfel veţi trăi şi nu veţi muri. 
Nu-l ascultaţi pe Ezechia fiindcă el vă îndrumă greşit când pretinde că Domnul vă va salva. 33 Şi-a izbăvit vreodată vreunul dintre zeii neamurilor ţara din mâna împăratului Asiriei? 34 Unde sunt zeii Hamatului şi ai Arpadului? Unde sunt zeii Sefarvayimului, ai Henei şi ai Ivei? Au putut ei salva Samaria din mâna mea? 35 Care dintre toţi zeii acestor ţări şi-au izbăvit ţara din mâna mea? Prin urmare, cum ar putea Domnul să izbăvească Ierusalimul din mâna mea?»“"

Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, Cel ce face minuni, Regele lui Iuda era asemuit cu unul dintre zeii paganilor. Iudeii erau indemnati de catre cotropitori sa capituleze, sa se predea, sa nu asculte de Ezechia, de Domnul. Si asirienii chiar se credeau biruitori. Nu stiau ca Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov nu se lasa batjocorit.

Un document din acea vreme (Ancient Near Eastern Texts Relating to the Old Testament, 2nd ed. Princeton University Press, 1955, pg 288), scris de scribii lui Sanherib, spune despre legamantul incheiat intre Asiria si Iuda si regii acestora, Ezechia si Sanherib. Ezechia a trimis la Ninive, capitala Asiriei, 30 de talanti de aur, 800 de talanti de argint, fetele lui, concubinele, barbati si femei muzicieni. 

Ezechia, regele din Iuda, trimite o delegatie la Isaia. Vrea sa auda un mesaj din partea Domnului. 2 Regi 19: "
5 Când slujitorii regelui Ezechia au venit la Isaia, 6 acesta le-a zis:
– Să-i spuneţi stăpânului vostru că aşa vorbeşte Domnul: 
„Nu te speria de cuvintele pe care le-ai auzit şi cu care slujitorii împăratului Asiriei M-au blasfemiat. 7 Iată, voi pune în el un duh şi astfel, la auzirea unui zvon, se va întoarce în ţara lui; şi voi face să cadă ucis de sabie chiar în ţara lui.“"

Dar ... legamantul nu este tinut de Asiria. Egiptul i-a lasat balta. Dar, vine Isaia cu un mesaj incurajator din partea Domnului. El este Cel ce va ajuta pe Iuda. El va lupta cu Asiria. El o va nimici. Asirienii aud despre asta si isi bat joc de Iuda, de Ezechia si mai mult de atat, de Dumnezeu. 

Istoria imi dovedeste ca Asiria va pieri de pe harta lumii in 100 de ani. Sanherib pleaca acasa dupa ce Ingerul Domnului ii omoara 185000 de soldati. Ajuns acasa, Sanherib este omorat de propriii lui fii. In 612 BC cetatea Ninive este cucerita si in 605 la Carchemis guvernul asirian plecat in exil este distrus. 

Iudeii vremii lui Isaia au auzit de vestea asta de la profetul lor. Parea incredibil ca acestia sa fie distrusi, sa dispara de pe harta ... Biblia insa imi dovedeste ca ceea ce spune Dumnezeu se implineste litera cu litera.

Nu sunt in anul 700 BC ci in 2012 si am si eu asirienii mei, in diverse forme. La cine caut ajutor cand totul pare imposibil? La cine strig cand omeneste vorbind nu mai e nimic de facut? Cine e specialist in minuni, imposibil? 
Hadera - Imagine preluata de la IHeartIsrael.org

miercuri, 28 noiembrie 2012

Bounchan


He was on the career path to success. He had a good job as an assistant to the Communist Party district leader. But then he met the Christians and was intrigued by their enthusiastic worship. Later, he met Jesus himself.

Bounchan was so thrilled about his newfound faith that he began to share it freely. But his new allegiance was not welcomed in communist Laos, where loyalty to the party is all-important and ancestors are worshiped as gods.

Bounchan lost his job, his place in the community and, finally, his freedom.

In 1999, he was sentenced to 15 years in prison for telling others about God after authorities had forbidden his evangelical work. While in prison, he was tortured, beaten, starved, locked in stocks and condemned to solitary confinement for weeks.

But for Bounchan, those weren't the worst punishments. He was cut off from family, friends and anyone who could encourage him when he felt his lowest. Most of all, he craved God's living Word, the Scriptures that inspired his passion for Jesus. How could he survive prison without it? (http://www.youtube.com/watch?v=vFEvc60mABA&feature=g-user)

provocare la schimbare

"9 Femei fără grijă, sculaţi-vă şi ascultaţi glasul meu! 
Fiice încrezătoare, luaţi aminte la vorbirea mea! 

10 Într-un an şi câteva zile vă veţi înfiora, încrezătoarelor! Căci via nu va mai fi culeasă, nici secerişul nu va mai veni. 

11 Tremuraţi, femei pline de linişte! 
Înfioraţi-vă, fiice încrezătoare! 
Dezbrăcaţi-vă! 
Aruncaţi-vă hainele şi încingeţi-vă coapsele cu haine de jale!
12 Bateţi-vă în piept şi plângeţi pentru câmpurile frumoase, pentru viţa plină de rod 13 şi pentru pământul poporului meu pe care cresc acum spini şi mărăcini! 
Plângeţi pentru toate casele de petrecere şi pentru această cetate plină de veselie! 

14 Căci palatul va fi abandonat, 
cetatea zgomotoasă va fi părăsită, 
citadela şi turnul de veghe vor deveni vizuini pe vecie, o bucurie pentru măgarii sălbatici şi o păşune pentru turme,
15 până va fi turnat peste noi Duhul de sus 
şi pustia va deveni o grădină, iar grădina va fi privită ca o pădure.

16 Atunci judecata dreaptă va locui în pustie. 
Da, dreptatea va locui în grădina roditoare. 
17 Rodul dreptăţii va fi pacea, iar urmările dreptăţii vor fi liniştea şi încrederea pe vecie.
18 Poporul Meu va trăi într-o locuinţă paşnică, într-un lăcaş sigur, în locuri de odihnă liniştite.
19 Chiar dacă pădurea va cădea sub grindină şi cetatea va fi făcută una cu pământul, 20 fericiţi veţi fi, semănând de-a lungul oricărei ape şi lăsând boul şi măgarul să pască liberi" Isaia 32:9-20

Isaia apeleaza la femei pentru a pune poporul in miscare. Ele sunt create sensibile, pline de compasiune, mult mai dornice sa aiba o legatura cu Dumnezeu decat barbatii, mult mai sensibile la Cuvantul Sau. Femeile de aici nu sunt insa cele mai credincioase de la Templu ci femeile "moderne" pentru care Dumnezeu nu conta prea mult, cele care participau la paradele de moda etalandu-si hainele si bijuteriile, cele care aveau o viata "traita din plin", cele care se credeau stapane pe ele si pe situatie.

Asiria a invadat Israelul in 722 B.C. si Iuda in 704-700 B.C. Israel este dus in robie si in 586 B.C adica abia peste 100 de ani va pleca si Iuda in robie dupa ce Ierusalimul este distrus de Nebucadnetar. Iuda isi incepe restaurarea pamantului dupa 70 de ani de la primul asalt al lui Nebucadnetar asupra Ierusalimului in 606 B.C.

Poporul este chemat la pocainta si Isaia le spune ca intr-un an si cateva zile vor vedea ce acum el le spune ... insa in mijlocul unui tablou devastator si dureros, Domnul face o promisiune prin Isaia. Le spune ca va turna Duhul de sus peste ei. Tabloul acesta nu are in vedere numai latura fizica a pamantului cu tot ce tine de el ci are in vedere si aspectul spiritual al oamenilor din cetate. 

Duhul de sus adica Domnului, sau cum Il stiu din Noul Testament, Duhul Sfant, va schimba oamenii si ii va innoi in duhul lor. Nu e singura profetie care spune ca Domnul va turna Duhul Sfant peste poporul Sau. Mai citesc asta in 
Psalmul 104:30 "Îţi trimiţi Duhul, ele sunt plăsmuite, înnoind astfel faţa pământului."
Ioel 2:28  "După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură."
Zaharia 12:10 "Şi voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de har şi de rugăciune"
Isaia 44:3 "Căci Eu voi turna apă peste pământul însetat şi râuri peste pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta şi binecuvântarea Mea peste urmaşii tăi."
Ezechiel 36:26-27 "Vă voi da o inimă nouă şi voi pune înăuntrul vostru un duh nou. Voi îndepărta inima de piatră din trupul vostru şi vă voi da o inimă de carne. 27 Voi pune Duhul Meu înăuntrul vostru şi vă voi face să urmaţi hotărârile Mele, să păziţi legile Mele şi să le împliniţi. "

Implinirea acestei profetii o gasesc in Noul Testament si o vad in viata mea. Cand m-am lasat gasita de Domnul, El a pus Duhul Sau in mine si de atunci viata e o adevarata aventura plina de schimbari. El este Cel ce transforma, Cel ce ma invata despre Domnul Dumnezeul Lui Avraam, Isaac si Iacov. Duhul de sus imi arata spre Isus si spre Tata. Il am in mine pentru ca Isus a promis ca-L va trimite sa ma invete despre El si despre Tata. Cand vine Duhul de sus dreptatea incepe sa domneasca, impreuna cu ea vine si pacea, linistea, increderea, siguranta. Incepe transformarea fizica si spirituala. 

Procesul acesta de schimbare e anevoios pentru ca depinde si de mine. Domnul nu ma transforma peste noapte. In Eden, i-a dat lui Adam liberul arbitru.  Depinde daca eu las Duhul de sus sa ma transforme sau nu. Uneori ma asez in fund si dau din picioare ca un copil incapatanat ce boceste cu disperare ca nu vrea sa fie schimbat, nu vrea sa fie provocat desi acolo unde este si ce face ii este daunator. 
Jerusalem - Jews News

marți, 27 noiembrie 2012

O Come All Ye Faithless

planuri alese

"1 Iată, un rege va domni cu dreptate şi nişte prinţi vor stăpâni drept. 2 Fiecare om va fi atunci ca un adăpost împotriva vântului şi ca un refugiu în faţa furtunii, ca nişte pâraie de apă într-un loc uscat şi ca umbra unei stânci mari într-un ţinut însetat.
3 Atunci 
ochii celor ce văd nu vor mai fi închişi, 
iar urechile celor ce aud vor lua aminte.
4 Mintea celor nesăbuiţi va judeca sănătos, 
iar limba celor bâlbâiţi va vorbi repede şi clar. 

5 Nebunul nu va mai fi numit ales la suflet şi ticălosului nu i se va mai spune că este distins. 

6 Căci nebunul spune numai nebunii 
şi mintea lui se gândeşte numai la rău: 
e lipsit de evlavie 
şi spune neadevăruri cu privire la DOMNUL; 
îl lasă fără hrană pe cel flămând şi fără apă pe cel însetat. 

7 Mijloacele celui ticălos sunt rele; 
el face planuri mişeleşti pentru a-l distruge pe cel sărac cu minciuni, chiar şi atunci când cauza nevoiaşului este dreaptă. 

8 Dar cel ales la suflet face planuri alese şi rămâne statornic în ele. " Isaia 32:1-8

Regele are printi, nu domneste de unul singur. Printii nu pot guverna, domni fara un rege. Regele isi stie pozitia, isi cunoaste poporul, interesul tarii si a oamenilor din ea. Impreuna cu cei din echipa de conducere fac tot posibilul sa asigure binele poporului. Mai mult de atat, ei cunosc legea in totalitate, o aplica in favoarea ei si nu contra. Ei domnesc in dreptate si judecata, cu intelepciune si putere, protejand binele si pedepsind raul. Regele si printii sau sunt o binecuvantare pentru popor.

Textul de aici este unul mesianic, arata spre Mesia, Christos. El are puterea de a schimba radical vietile celor ce traiesc sub domnia Lui. El are puterea de a deschide ochii, urechile, inimile, mintea, de a dezlega limba, de a vindeca. Urmandu-L pe El oamenii sunt revigorati si binecuvantati, saracii sunt incurajati iar pacatosii eliberati de povara pacatului. Vor fi schimbati si vor deveni ca un parau de apa intr-un loc uscat, racoritor, ca o stanca de adapost pentru cei batuti de vanturile si furtunile vietii.

Atitudinea poporului se va schimba sub calauzirea conducerii Regelui si a printilor Sai. Oamenii vor accepta domnia Regelui si vor vrea sa vada ceea ce pana acum nu au inteles, sa auda ceea ce refuzasera sa auda, sa citeasca ceea ce pana atunci isi interzisesera sa faca. Si, Dumnezeu va binecuvanta schimbarea lor si mai mult. Le va deschide ochii, urechile, mintea si inima. Vor intelege ceea ce pana atunci fusese invaluit, incetosat, fara logica, sens.

Cuvantul va deveni clar pentru ei si vor putea distinge intre bine si rau. Vor avea puterea sa discearna cine este nebun, nedrept, necredincios si nu il vor mai lauda pentru ideile lui iar ticalosii vor fi dati deoparte pentru ca dorinta lor este de a scoate raul din mijlocul lor.

De cateva zile tot framant textul asta. Imi place ce spune Isaia. E un exemplu de domnie, conducere si regalitate. E idealul dorit de orice om normal. Cand L-am ales pe Mesia, Christos ca Domn si Mantuitor, viata mea a luat un alt drum, o alta turnura. Multe idei, filosofii de viata s-au schimbat. Nu le-am schimbat eu ca au trecut anii peste mine. Duhul Domnului a facut asta.  Christos e Cel ce face diferenta in viata unui om.
Imagine preluata de pe Facebook - Jews News

Imi place versetul 8. "Dar cel ales la suflet face planuri alese şi rămâne statornic în ele". Ce planuri fac? Imi e sufletul ales sau .... vraiste? Planuiesc vreodata ceva? Ma tin de planurile mele sau fac slalom prin imprejurari si oportunitati? Raman statornica in convingerile mele si in planurile facute?

duminică, 25 noiembrie 2012

Eitan Masuri - SE'U SHEARRIM

Psalm 24:9 Porţi, ridicaţi-vă capetele! Staţi ridicate, intrări veşnice! Să intre Împăratul slavei!

S'u Shearim Rosheichem
V'Hinasu Pitchey Olam [2X]

V'Yavo Melech HaKavod
Mi Hu Zeh Melech HaKavod
Adonai Izuz v'Gibor
Hashem Gibor Milchama

inima mea chiuie de bucurie

"1 Doamne, către Tine strig! 
Stânca mea, nu rămâne surd la strigătul meu, ca nu cumva, rămânând surd la strigătul meu, să mă asemăn cu cei care se coboară în groapă! 2 Ascultă glasul rugii mele, atunci când strig către Tine, atunci când îmi ridic mâinile spre Locul Tău Preasfânt! 

3 Nu mă condamna împreună cu cei răi, împreună cu răufăcătorii, cu cei ce vorbesc de pace semenului lor, dar în inima lor este numai răutate. 4 Răsplăteşte-le după faptele lor, după răutatea lucrărilor lor; după faptele mâinilor lor să le răsplăteşti! Întoarce asupra lor răsplata cuvenită! 5 Pentru că ei nu iau aminte la lucrările Domnului şi la faptele mâinilor Lui, El îi va dărâma şi nu îi va mai zidi la loc! 

6 Binecuvântat să fie Domnul, căci El a ascultat glasul rugilor mele! 

7 Domnul este tăria mea şi scutul meu! 

În El mi se încrede inima, şi sunt ajutat. De aceea inima mea chiuie de bucurie şi-L laud prin cântecele mele! 

8 Domnul este tăria poporului Său! 

El este fortăreaţă izbăvitoare pentru unsul Său. 

9 Mântuieşte-Ţi poporul! 

Binecuvântează-Ţi moştenirea! 

Păstoreşte-i şi sprijină-i pe vecie!" Psalmul 28

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

culoarea norilor ...



Fotografii primite pe e-mail.

Oare cum arata norii ce intuneca si amarasc orizonturile sufletului?

vineri, 23 noiembrie 2012

Leul din Iuda

"4 Căci DOMNUL mi-a vorbit astfel: «Ca un leu, ca un leu tânăr ce mârâie asupra prăzii, – iar când e chemată o ceată de păstori împotriva lui nu se teme de strigătul lor şi nu-i pasă de zgomotul făcut de ei – aşa va coborî DOMNUL Oştirilor să se lupte pe muntele Sion, pe dealul Său. 5 Cum îşi întind păsările aripile, aşa va ocroti DOMNUL Oştirilor Ierusalimul; îl va ocroti şi-l va elibera, îl va cruţa şi-l va scăpa.» 

6 Întoarceţi-vă la Cel de la Care v-aţi abătut atât de mult, israeliţilor! 7 Căci în ziua aceea fiecare îşi va arunca idolii de argint şi idolii de aur pe care vi i-au făcut mâinile voastre păcătoase. 

8 «Asiria va pieri printr-o sabie care nu este a unui om; o sabie care nu este a unui muritor o va nimici! Vor fugi de sabie, iar tinerii lor vor fi supuşi la muncă silnică. 9 Fortăreaţa sa va cădea din cauza terorii şi, la vederea steagului, căpeteniile ei vor intra în panică», zice DOMNUL, al Cărui foc se află în Sion, şi al Cărui cuptor se află în Ierusalim." Isaia 31:4-9

Nu stiu daca cineva cu mintea intreaga se va apropia de un leu tanar care maraie asupra prazii. Oricat ar tipa pastorii, oricat zgomot ar face, oricat de mult s-ar agita ... leul va ramane cu prada lui. Isi va apara ce e a lui. Stiu ca leul de aici este Leul din Iuda, Mielul Lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii. Este Cel care a instruit poporul evreu in Egipt cum sa celebreze primul Paste si cum sa puna sangele pe tocul usii ca sa isi salveze vietile. El este Cel ce va salva poporul din Iuda de Asirieni. Ca o pasare care isi intinde aripile si isi protejeaza puii tot asa va face Domnul Ostirilor cu Ierusalimul si poporul din el.

Va proteja, salva poporul si cetatea daca ei se intorc la El. Daca se pocaiesc ... adica daca isi lasa idolii si obiceiurile inchinarii si se alipesc cu toata inima de Domnul, de Stapanul Domn, de Dumnezeul lor. 

Or fi ei asirienii multi si insetati de sange insa Domnul e Cel ce isi pazeste poporul. Asierienii erau cunoscuti in vremea lor ca cei mai cruzi si cumpliti razboinici. Imaginatia era lasata libera si talibanismul era la el acasa. Insa Domnul, prin Isaia, spune evreilor ca Asiria va pieri. Greu de imaginat! Greu de crezut .... Si, mai mult de atat. Vor pieri ucisi de sabie insa nu un om va manui acea sabie.

In anul 701 se intampla toate acestea. la scurt timp dupa ce anunta Isaia acest cuvant din partea Domnului, intr-o dimineata, evreii isi verifica posturile de veghe si observa ca e liniste in tabara asirienilor. Nimeni nu isi facea cafeau sau ceaiul. Nimeni nu isi facea dus cantand ca sa trezeasca Ierusalimul. Nimeni nu alerga ca sa se mentina in forma. De fapt ... nimeni nu misca. 185.000 de asirieni erau morti.
 
"35 În acea noapte, îngerul Domnului a ieşit în tabăra asirienilor şi a ucis o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Când ceilalţi s-au trezit dis-de-dimineaţă, au văzut că toţi erau nişte trupuri moarte.
36 Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra şi a plecat. El s-a întors la Ninive şi a locuit acolo.
37 În timp ce se închina în templul zeului său, Nisrok, fiii săi, Adra-Melek şi Sareţer, l-au ucis cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi în locul lui a domnit fiul său Esar-Hadon." 2 Regi 19:35-37

"21 Domnul a trimis un înger care a spulberat orice războinic viteaz, orice conducător şi orice căpetenie din tabăra împăratului Asiriei. Acesta s-a întors ruşinat în ţara lui. Când a intrat în templul zeului său, unii dintre fiii săi l-au înjunghiat acolo cu sabia. 22 Aşa a izbăvit Domnul pe Ezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, şi din mâna tuturor duşmanilor lor. El i-a protejat din toate părţile. " 2 Cronici 32:21-22

A doua parte a versetului 8 se implineste in anul 612 B.C cand Asiria a fost distrusa de babilonieni in batalia de la Carchemis. Si caderea Asiriei a fost vestita de Isaia aici insa si de Ieremia (Ieremia 27:1-11). Cuvantul Domnului se implineste litera cu litera. 

I am zealous over Zion 
I am zealous over Zion 
I am zealous over Zion 
I will dwell in Jerusalem 
She shall be called The City of Truth 
The Mountain of the L-rd of Hosts, 
Har Kadosh for thus says the L-rd, 
"I will save my people" 
Old women and men shall sit in the streets 
Each one with a staff in their hand 
Children will play in the streets of the city 
Joy will be heard once again

joi, 22 noiembrie 2012

culoarea norilor - Livius Puraci

Fotografia asta e un posibil raspuns la intrebarea din melodia: ce culoare au norii? Multumesc Livius Puraci pentru aceasta surpriza ce mi-a taiat respiratia  ...

frumuseti ... colorate




Imagini primite pe e-mail.

Happy Thanksgiving Day!

Azi se celebreaza Ziua Recunostintei in Statele Unite si in casele americanilor de pretutindeni. Curcanul e deja sacrificat, placinta cu pecan, dovleac si mar isi asteapta momentul de glorie ... bucuria celebrarii e in toi. Sau ... poate nu.

Va doresc dragilor sa aveti parte de o zi de multumire in care sa nu fiti multumitori numai pentru curcan si placinte, ci sa lasati multumirea sa va umple fiinta si sa nu uitati ca tot ceea ce sunteti si aveti e de la Domnul!.

Happy Thanksgiving Day!

miercuri, 21 noiembrie 2012

caut vant si culeg furtuna?

"1 Vai de cei ce se duc în Egipt pentru ajutor, bazându-se pe cai! 
Vai de cei ce-şi pun încrederea în mulţimea carelor şi în marea putere a călăreţilor şi nu privesc spre Sfântul lui Israel, nu caută ajutor la DOMNUL! 

2 Dar şi El este înţelept şi poate aduce dezastru. 
El nu-Şi retrage cuvintele, ci se va ridica împotriva neamului de răufăcători şi împotriva celor ce-i ajută pe cei ce săvârşesc nelegiuirea. 

3 Egiptenii sunt doar oameni, nu Dumnezeu! 
Caii lor sunt doar carne, nu duh! 

Când DOMNUL Îşi întinde mâna, cel ce ajută se va împiedica, iar cel ajutat va cădea şi amândoi vor pieri împreună. " Isaia 31:1-3

Inteleptii de pe langa regele Ezechia l-au sfatuit sa ceara ajutor de la egipteni, sa mearga sa vorbeasca cu ei, sa le ceara ajutorul, sa trimita bogatii ca acestia sa le dea care si calareti. Apoi, cine nu stia in acea vreme ce buni, frumosi si dresati cai aveau egiptenii? Cine Il vede pe Dumnezeu? Cum sa se increada in El? Nu e mai vizibila o armata de cai si care de lupta decat Dumnezeul lor? 

Nici Ezechia nu era prea credincios si se lasa sfatuit si lamurit de inteleptii de la curte. Planul asta nu a fost facut in curte unde sa aiba o larga audienta inclusiv detectivi asirieni infiltrati printre multime. Sfatul asta a fost facut in taina, dincolo de usile inchise si protejate ale palatului. Si, apare Isaia care incepe sa le spuna ca-i vai de ei si de planul lor. Da totul pe fata intr-o maniera ... brutala, specifica lui si profetilor.

Cu alte cuvinte le zice cam asa: Dragilor, voi nu aveti credinta in Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov. Insa, desi nu Il credeti pe cuvant, desi nu credeti in El, sa stiti ca va nimici pe egipteni pentru ca va ajuta si va va nimici si pe voi pentru ca nu v-ati increzut in El. Va credeti intelepti si destepti insa pieirea va asteapta. Domnul nu face promisiuni pe care nu si Le tine. Cai egiptenilor sunt de carne, sunt animale. Voi va puneti increderea in niste animale fara minte in loc sa va incredeti in Cel ce este Intelept, in Sfantul lui Israel, in Stapanul Domn?

Ma uit insa si in propria ograda si ... descopar ca de multe ori am alergat disperata la unii si altii ca sa ma ajute in loc sa astept ajutorul Domnului. Am investit energie, bani, timp in "afaceri"" de doi lei ce aveau promisiuni mari si tari crezand ca voi deveni mai avuta, mai cu stare ... mai cine stie ce. Am invatat astazi ceva crucial. Atunci cand in loc sa astept ajutorul de la El, sa ma incred in El chiar de pare nebunesc, merg sa ma ajute oamenii, TREBUIE sa ma astept ca acestia sa nu poata sa ma ajute si totul sa cada balta iar necazul meu sa se intensifice. 

Dar, pare crud! Daca Dumnezeu ma iubeste de ce sa imi faca asa? Dar oare ... de ce sunt minte scurta de multe ori? El spune sa ascult, sa ma incred in El si sa astept. Ajutorul vine in timpul Lui ... nu in al meu. Privindu-mi viata prin acest pasaj realizez ca multe din necazurile mele se datoareaza lipsei de incredere, credinta si rabdare. L-am invinuit pe Dumnezeu degeaba, i-am judecat pe oameni aiurea .... habar nu am avut ca Domnul a zadarnicit planurile mele pentru binele meu. Nu cumva caut vant si culeg furtuna?

marți, 20 noiembrie 2012

in cine imi pun increderea?

Studiul cartii Isaia ma provoaca sa ma intreb, cercetez, sa meditez cine e Cel caruia ma inchin. Are un nume, un caracter. Cine e El?
E Dumnezeu.
Dar ... cum Il cunosc eu?
Cum L-am cunoscut?
Isaia isi cheama poporul la pocainta, la restaurare si bucurie insa ca sa intre in acest proces ei trebuie sa se intrebe: Cine este Cel in care imi pun increderea?
Moise cand s-a apropiat de rugul aprins a auzit un glas care i-a spus ca Cel ce vorbeste este: Eu sunt!
Avraam, Isaac, Iacov L-au ales pe Dumnezeu ca Dumnezeu al lor personal.

In dimineata asta am incercat sa gasesc aspecte, fatete ale caracterului Lui Dumnezeu prin care eu L-am cunoscut.
Plin de indurare si har
Adevar, Dragoste, Mila, Stanca, Mangaietor, Vindecator,
Domn al Ostirilor
Domnul Domnilor, Dumnezeu al dumnezeilor, Imparat al imparatilor, Rege al regilor
Cel ce face minuni
Trinitate: Tata, Fiu si Duh Sfant
Mesia,
Salvator, Izbavitor, Mantuitor
Calea, Adevarul si Viata, Apa vietii,
Lumina
Invatator, Cel ce mustra, indeamna, cerceteaza, reaminteste, intareste, convinge,
Cel ce a biruit moartea, Cel ce iarta, Cel drept
Suveran, Credincios, Stapan,
Sfant, Sfant, Sfant,
Omniscient = stie totul, Omnipotent = are toata puterea, Atotputernic = poate totul, Omniprezent = este peste tot.

Poporul evreu in vremea lui Isaia era pe picior de plecare in robie si acum sunt in razboi. Alte vremuri, alte imprejurari insa aceeasi intrebare: In cine imi pun increderea? Cei din vremea lui Isaia se gandeau la Egipt. Cei din vremea mea se gandesc la americani si la alte tari. Egiptul e aliat cu Fasia Gaza (din cate stiu eu).

Cine e Cel in care imi pun increderea?
Cui ma inchin?
Cand totul in jur se naruie, la cine caut ajutor?
Cui ii cer vindecare?
Cine este Cel ce ma iarta?
De cine depinde viata mea?

Nu locuiesc in adaposturi, nu am dormit in buncare, nu aud toata ziua si noaptea alarma sunand, nu vad rachetele interceptate si distruse in aer sau ajungand pe pamant si facand ravagii ... astea le vad cei din zona de razboi. Orice om traieste prin credinta - fie ca vrea sa creada asta sa nu. Cei ce lucreaza in domeniul financiar se incred in forta pietei, militarii in bombe, oamenii de stiinta in regularitatea naturii, politicienii in politica .... Dar, in cine imi pun increderea? La cine strig dupa ajutor? Cine e Cel ce lupta pentru mine?

Daca nu imi raspund la intrebarile astea ... nu pot merge mai depate si robia - sub orice forma ar fi - nu imi da termen de gandire ... cu prelungiri majore. Insa printre intrebari inalt rugaciuni catre Dumnezeul Lui Avraam, Isaac si Iacov pentru cei ce sunt sub amenintarea bombelor, distrugerii sa fie protejati pentru ca El e Cel ce are totul in control. Si stiu ca va veni o zi cand ... plansul va inceta.

luni, 19 noiembrie 2012

Rahem

Kotel in Jerusalem - Jews News
Melodia de mai jos e bazata pe textul din Daniel si spune: Ai mila! Indura-te! Din cauza razboiului dintre Israel si Fasia Gaza, asta cer si eu de la Domnul: Indura-te!

Daniel 9:16 Stăpâne, potrivit cu toate lucrările Tale înfăptuite cu dreptate, îndepărtează-Ţi, Te rog, mânia şi furia de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la muntele Tău cel sfânt, căci, din pricina păcatelor şi fărădelegilor strămoşilor noştri, a ajuns Ierusalimul şi poporul Tău de ruşinea tuturor celor ce ne înconjoară!


rahem, rahem no rashem elokeinu, rahem al' ysrael amecho, rahem v'al yerushalaym irecho, rahem, rahem, rahem v'al tzion mishkan kevodecho v' machut beit david meshichecho v'al habayit hagodol v' hakodosh, rahem, rahem, rahem

vine vremea bucuriei

"27 Priviţi! 
Numele DOMNULUI vine de departe; vine arzând de mânie şi înconjurat de un nor gros de fum. 
Buzele Sale sunt pline de indignare, iar limba Sa este ca un foc mistuitor.
28 Suflarea Lui este ca un potop de apă ce ajunge până la gât. 

Vine să cearnă neamurile prin sita nimicirii şi să pună o zăbală în fălcile popoarelor, care să-i ducă în rătăcire. 

29 Veţi cânta ca în noaptea unei sărbători sfinte. 
Vi se va bucura inima ca şi când aţi merge, în sunetul flautului, la muntele DOMNULUI, la Stânca lui Israel.

30 DOMNUL va face să se audă glasul Său măreţ şi să fie văzut braţul Său gata să lovească, într-o mânie aprinsă şi cu flacără de foc mistuitor, cu rupere de nori, furtună şi grindină. 

31 Căci la glasul DOMNULUI, Asiria va tremura. 
El o va lovi cu toiagul Său; 32 la fiecare lovitură cu nuiaua pedepsei, pe care DOMNUL o va îndrepta asupra ei, se va auzi sunetul tamburinelor şi al lirelor. 
Cu loviturile braţului Său, El se va război cu ea.
33 Căci Tofetul e de mult timp pregătit, e gata chiar şi pentru împărat. 
Groapa lui e săpată adânc şi larg, având foc şi lemn din belşug. 
Suflarea DOMNULUI, ca un şuvoi de pucioasă, îl aprinde." Isaia 30:27-33

Iuda era inca pe pamantul sau. Asiria era la poarta. Capii din Iuda voiau pace cu Asiria si cautau ajutor in Egypt. Domnul ii cheama la pocainta, restaurare si acum ... la bucurie. Mesajele profetice ale lui Isaia imi arata ca judecata Domnului este insotita de muzica. Pasajul asta ma provoaca sa ma uit in alte doua texte, unul din Vechiul Testament si unul din Noul Testament. Primul e in Exod, la noaptea Pastelui, eliberarii poporului evreu si mortii intailor nascuti dintre egipteni iar al doilea e tot de la Paste cand Isus era impreuna cu ucenicii. 

La primul Paste, cand ingerul mortii se plimba prin Egipt, Israel isi scria si intona un imn al salvarii sub protectia sangelui mielului. Poporul Israel celebra Pastele - era in sarbatoare in timp ce egiptenii isi jeleau copiii. La al doilea Paste, Isus si ucenicii cantau psalmii 113-118 - "The Egyptean Hallel".

Vine Domnul sa aduca bucurie poporul Sau. Popor ce a trecut prin procesul de pocainta si restaurare si care acum intra in bucurie. In timp ce ei se bucura si canta, Domnul va judeca pe cei ce nu au crezut in El, pe cei ce fatis au ales altceva, pe cei care i-au fost dusmani. 

Poporul din Iuda alesese sa aibe aceleasi ritualuri ca vecinii lor, asa se implineste proorocia facuta de Iosua inainte de a trece Iodanul. Ajunsesera sa isi inchine primii nascuti lui Molech - adica sa ii arda ca jetfa. Despre asta citesc in 2 Regi 23 "10 Regele a pângărit, de asemenea, Tofetul, care este în Valea Hinomiţilor, pentru ca nimeni să nu-şi mai treacă fiul sau fiica prin foc pentru Moleh. " si in Ieremia 7 "31 Au zidit locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca să-şi ardă în foc fiii şi fiicele, lucru pe care nu l-am poruncit şi care nici nu mi-a trecut prin minte." 

Isaia insa anunta ca de data asta insa pe Tofet vor fi arsi dusmanii Domnului, de la mic la mare.

Noul Testament mi-L prezinta pe Dumnezeu aproape, Isus paraseste cerul si vine aproape de oameni, aducand cu El mantuirea prin jerfta Sa. Iau uneori lucrurile in usor pentru ca tin cont de Umanitatea Lui Isus si uit de Divinitatea Lui. Isus este Dumnezeu si Om. Isaia insa ma provoaca in pasajul de aici sa Il vad pe Dumnezeu cu alti ochi, sa imi revizuiesc atitudinea fata de Dumnezeu. Descrierea venirii Lui e frumoasa pentru cei ce cred in El insa pentru ceilalti e putin spus infricosatoare.
Hinnom Valley, Jerusalem http://www.flickr.com/photos/johnsylee/3574694138/sizes/l/ 

duminică, 18 noiembrie 2012

multumesc

In mijlocul unui peisaj multicolor, inima mea, vrea sa cante lauda Domnului. Parca fiecare copac vrea sa isi arate frumusetea si sa multumeasca Domnului pentru fructele ce le-a purtat, pentru frunzele ce acum parca s-au copt, pentru frumusetea frunzelor ... oare sunt doua la fel?

Daca trec pe langa o padure ... mi se taie respiratia. O frumusete multicolora in mii de nunate ...

Multumesc pentru florile ce isi tin capul sus desi zilele astea temperatura a scazut sub zero grade.
Multumesc pentru pasarile ce zboara ciufulite de frig ... insa cantand.
Multumesc pentru multimea de ciori ce cu incapatanare isi fura hrana din curtile oamenilor.
Multumesc pentru iarba ce e inca verde.
Multumesc pentru cantecul greierilor ce mi-au incatat diminetile ... si care acum s-au dus la somn, la hibernare.
Multumesc pentru ploaie.
Multumesc pentru prima lapovita - putina insa frumoasa si imbucuratoare.
Multumesc pentru norii ce danseaza pe cer.
Multumesc pentru soarele ce incearca sa strapunga ceata si frigul ca sa lumineze cate un petec de pamant.

Multumesc pentru ca Te pot vedea in natura si ma pot minuna de creativitatea ta, de maiestria cu care ai creat totul.
Multumesc pentru hrana de toate zilele.
Multumesc pentru apa si paine.
Multumesc pentru haine si incaltaminte.
Multumesc pentru familia mea - asa cum e ea si pentru ca ai hotarat sa fiu in ea.
Multumesc pentru prietenii mei de aproape si de departe.
Multumesc pentru cei ce la timp de criza au stiut sa citeasca printre cuvinte si au fost aproape de mine.
Multumesc si pentru cei ce nu ma plac - ma tin in alerta.
Multumesc pentru biserica din care fac parte.
Multumesc pentru sanatate, vindecare, doctori si asistente.

Multumesc ca te-ai gandit la mine inainte de crearea lumii.
Multumesc ca asa m-ai gandit pe mine.
Multumesc pentru talentele si darurile ce mi le-ai dat.
Multumesc pentru durerile, necazurile si incercarile prin care ma treci ca sa ma aduci cat mai aproape de Tine.
Multumesc pentru Isus.
Multumesc pentru jertfa de la cruce.
Multumesc pentru iertare, impacare cu Tine, eliberare, viata vesnica.
Multumesc pentru Cuvantul Tau.
Multumesc pentru ca ai pus Duhul Tau in mine.
Multumesc ca Duhul Tau aprinde in mine dorul dupa Tine.

Multumesc ca desi esti de necuprins ai ales sa locuiesti in mine.
Multumesc ca ai un plan cu viata mea.
Multumesc ca vei reveni sa ma iei ACASA.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

increderea aduce vindecarea

"18 Totuşi DOMNUL aşteaptă să vă arate îndurare. 
Totuşi El Se ridică să vă arate milă. 
Căci DOMNUL este un Dumnezeu al dreptăţii!
 Binecuvântaţi sunt toţi cei ce nădăjduiesc în El! 

19 Da, popor al Sionului, care locuieşti în Ierusalim, nu vei mai plânge! El se va îndura de tine când îţi va auzi strigătul de ajutor; imediat ce te va auzi, îţi va răspunde. 

20 Deşi Stăpânul vă va da pâinea necazului şi apa suferinţei, învăţătorii voştri nu se vor mai ascunde, ci ochii voştri îi vor vedea. 21 Iar dacă vă veţi întoarce fie spre dreapta, fie spre stânga, veţi auzi înapoia voastră o voce, spunând: «Aceasta este calea! Mergeţi pe ea!» 

22 Atunci vă veţi pângări idolii placaţi cu argint şi imaginile acoperite cu aur; le veţi împrăştia ca pe nişte zdrenţe murdare, zicându-le: «Afară cu voi!» 

23 El va da ploaie seminţei pe care o semeni în pământ, iar rodul pământului va fi gustos şi din abundenţă. În ziua aceea turmele voastre vor paşte pe păşuni întinse; 24 boii şi măgarii care lucrează pământul vor mânca nutreţ sărat, care a fost vânturat cu lopata şi cu furca. 25 Pe fiecare munte semeţ şi pe orice deal înalt vor curge pârâuri, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea. 26 Luna va străluci ca soarele, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai puternică, aşa cum este lumina a şapte zile, în ziua când DOMNUL va tămădui pe poporul Său zdrobit, tămăduindu-i rănile făcute de loviturile Lui. " Isaia 30:18-26

Traiesc in secolul "instant". Mi-ar placea sa am raspunsuri la rugaciune instant, sa ma teleportez instant unde mi se nazare mie. Insa ... nu se poate. Daca stau sa ma gandesc nici macar cafeau nu se face instant, nici apa nu se incalzeste instant ... e numai o iluzie. 

Domnul asteapta sa imi arate indurare. Cum adica Domnul asteapta? Adica eu vreau totul instant si El asteapta sa ma calmez, sa ma linistesc ca sa isi arate indurarea fata de mine? Asteapta sa imi treaca de instant? Asteapta sa imi invat lectia ca sa se indure de mine. Si ... nu pot pricepe de ce insa lectiile Lui nu mi le insusesc instant, nu vreau sa ascult instant, eu vreau insa explicatii si negocieri instant. 

Textul asta ma provoaca cu cateva lucruri. Prima data, ma readuce cu picioarele pe pamant aducandu-mi aminte ca totul se petrece in timpul Domnului si nu in al meu, ca nu e totul instant cum mi-as dori eu, ca El se indura de mine si imi arata asta cand stie El ca trebuie si nu cand vreau eu. Apoi El are mila de mine si imi arata asta. Ma binecuvanta daca am incredere in El.

Increderea in Domnul aduce binecuvantare nu numai in viata mea ci si asupra pamantului unde vietuiesc. Insa increderea, ca si in vremea lui Isaia, provoaca in mine un proces de vindecare. Profetii, vazatorii, proorocii acelei vremi trebuiau sa se ascunda de popor, trebuiau sa isi apere viata pentru ca spuneau Cuvantul Domnului. Cand poporul incepe sa isi puna increderea in Domnul, acesta aude din stanga, dreapta, fata si spate ca e bine, ca aceasta e calea pe care trebuie sa mearga. Apoi incepe sa ii vada pe vazatori si profeti. Acum profetii si vazatorii sunt in siguranta ... poporul vrea sa auda ce spune Domnul, vrea sa Il asculte, sa Il urmeze. Primul lucru pe care il fac e sa isi distruga idolii de aur si argint si sa Il recunoasca pe Dumnezeul lui varaam, Isaac si Iacov ca Dumnezeu al lor si sa Il urmeze, asculte.

Ca sa ajunga aici a fost nevoie de suferinta, robie, necaz, durere. Inima lor a trebuit sa sufere umilinte crase ca sa isi aminteasca de Dumnezeul lor. Cand insa se intorc cu toata inima la Domnul, atunci vine izbavirea, iesirea din robie si binecuvantarea. Insa nu numai ca Domnul da binecuvantare daca ma incred in El ... El vindeca ranile facute de El. Expresia asta imi coplesteste inima ... 

vineri, 16 noiembrie 2012

Irena Sendler s-a stins

Irena Sendler a fost o femeie de origine germană. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost angajata pentru a se ocupa de instalatia hidraulica din lagărele de concentrare, dar acest serviciu insemna mult mai mult pentru ea. Ea știa planurile terifiante ale naziștilor... Avea o dubita in care punea bagajele ei voluminoase. La sfârșitul fiecarei zile, Irena punea in spatele dubitei genti pline cu copii, langa care statea câinele ei, instruit sa latre la toți soldații care, deranjati de câine nu mai controlau partea din spate a dubitei... In acest mod Irena a salvat mai mult de 2.500 de copii ! Când a fost descoperita i-au fost rupte mainile si picioarele, dar ea nu a renuntat la misiunea sa. In grădina casei ea a îngropat un borcan in care pusese o listă cu toate numele acelor copii. Ea si-a petrecut viata mergand in cautarea parintilor si rudelor acestora. La vârsta de 98 de ani Irena s-a stins.

Nu întotdeauna Premiul Nobel este dat celor care o merită cu adevărat... 

Ea este o femeie de care merita sa ne amintim.

joi, 15 noiembrie 2012

ce rost am eu?

Vin perioade in viata cand lucrurile nu merg cum trebuie, cand parca totul merge in deriva, cand orice ai face e considerat de ceilalti "prost", cand sanatatea parca pleaca, cand nu te mai intelegi pe tine si pe ceilalti ... Dumnezeu pare distant, tacut, de neatins. Iar cerul pare inchis, ferecat, zavorat, de neclintit. Mai mult de atat, povesti de ti se ridica parul in varful capului ajung la urechile tale, neincrederea in ceilalti creste precum mareea si loveste zidul si asa subtire al increderii in semenii de aproape si nu numai ...

Nimic ... dar parca absolut nimic nu merge. Parca totul e impotriva. Te lupti sa crezi, sa Il auzi pe Dumnezeu, sa Il vezi, sa Il simti si ... tacere.

Am o intrebare ce o adresez Domnului din cand in cand: ce rost am eu pe pamantul asta? Ma simt ca si contemporanii lui Isaia. Robia era la o aruncatura de bat ... insa venind spre ei cu viteza maxima. Isaia le spunea ceva ce parea irealizabil, ireal. Tot ce avusesera pana atunci se duce pe apa sambetei. Intr-o clipita din stapani ajungeau cei mai de jos sclavi ... pusi la cele mai penibile slujbe, primind porunci intr-o limba ce nu o cunosteau. Nu cred ca ei nu se intrebau: ce rost am pe lumea asta?

Nu am nici o indoiala ca am un rost. Intrebarea nu e menita sa fie acuzatoare ci doar sa ceara lamuriri. Si ... interesant e ca daca o urmaresc in timp, ea are un raspuns mai amplu o data cu trecerea timpului. La 16 ani aveam un rost, la 20 imaginea era mai mare, la 25 mai multe se concretizau ... acum altele s-au adaugat, esenta insa e la fel.

Nu-i rolul meu sa schimb lumea, sa o fac sa se invarta in jurul meu, visurile despre vedetism au murit din fasa.  Si totusi, ce rost am eu? Studiind Isaia, am gasit ce asteapta Domnul de la mine cand viata pare usoara si frumoasa si cand trec prin perioade cu intrebari sufocante. Isaia 30:"18 Totuşi DOMNUL aşteaptă să vă arate îndurare. Totuşi El Se ridică să vă arate milă. Căci DOMNUL este un Dumnezeu al dreptăţii! Binecuvântaţi sunt toţi cei ce nădăjduiesc în El!"

Chiar de nu inteleg vremurile, cand nu pricep de ce vin durerile, necazurile, suferintele sa am incredere in El.
Chiar de cerul pare de arama sau plumb, eu sa am incredere in El.
Chiar daca nu inteleg sa cred ca El abia asteapta sa imi arate indurare, mila, sa imi faca dreptate si sa ma binecuvante.
"Binecuvântaţi sunt toţi cei ce nădăjduiesc în El"
Adica binecuvantati sunt cei ce se incred in El in ciuda a toti si toate.

Dar asta e greu!
Daca vreau sa raman intreaga atunci decid sa am incredere in El chiar daca nu inteleg carare pe care acum trebuie sa merg, necazurile care lovesc din plin, suferintele ce par a ma strivi, deziluziile ce parca alta usa nu mai gasesc ....

Nu ma incred in El ca sa fiu binecuvantata ci ma incred in El pentru ca in El mi-am gasit Tatal, Salvarea, Mantuirea, iertarea, eliberarea, rostul, implinirea ....
Ma-ncred in El!
Imagine preluata de pe Facebook  - MiYah Music

miercuri, 14 noiembrie 2012

it is hard to fly

Imagine preluata de la Hebraic Dance

"6 Smeriţi-vă deci sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru, ca la timpul potrivit, El să vă înalţe! 7 Aruncaţi toată îngrijorarea voastră asupra Lui, fiindcă Lui Îi pasă de voi!" 1 Petru 5:6-7

marți, 13 noiembrie 2012

ce culoare au norii?

What is the color of clouds by Nina, Dmitry, Victor at Church Sulamita - Ce culoare au norii? Melodia asta mi-a fost recomandata de cineva care nu stie ca ... eu nu stiu o boaba de rusa.


-Какого цвета облака?
Спросил однажды сын слепой.
-Ну что тебе отвечу я,
Ведь ты не видишь ничего.

НУ, расскажи хоть что-нибудь,
Я , как и все, хочу все знать.
А правда, что они плывут?
И что умеют уплывать?

Да, это-правда,
Облака бывают разные, сынок.
Вот это-бурная река,
А это-сена пышный стог.

А это-сети рыбака,
А это-серый волк бежит...
Ну, чтож ты, папка, приумолк,
И почему рука дрожит?...

Тогда я сыну не сказал,
Что туча по небу плыла,
А цвет той тучи был таков,
Как были у него глаза.

Отец склонился весь в слезах,
За сына просит Бога вновь...
-Ах, папка, что за свет в глазах?
И, вот, я чувствую любовь!

Отец! Я вижу облака!
Какие чудные они!
Христа пронзенная река
Космулась тихо глаз моих.

ОТЕЦ, Я ВИЖУ ОБЛАКА...

Am gasit versurile si cu Google translate am reusit o traducere a acestor versuri emotionante ...Daca cineva stie limba rusa bine si poate face o traducere mai buna a acestor versuri  ... il / o rog sa mi-o trimita.

-Ce culoare au norii?
A intrebat odată un fiu orb.
-Ei bine, îți spun.
La urma urmei, nu poți vedea nimic.
-Ei bine, spune-mi ceva!
Eu, ca toata lumea, vreau să știu totul.
Este adevărat că aceştia plutesc
Și știu cum să înoate departe?
-Da, acest lucru este adevărat,
Norii sunt diferiţi fiule.
Acesta este ca un râu turbulent,
Acesta e ca un luxuriant stog de fân,
Acesta ca plasa unui pescar,
Iar acesta ca un lup gri ce aleargă ...
Ei bine, imaginează-ţi.
-De ce îţi tremură mână?
-Atunci nu i-am spus fiului meu,
Că norul pluteşte în derivă pe cer
Și culoarea norilor e de aceeaşi nuanţă
Cu cea a ochilor săi.
Tatăl a îngenuncheat în lacrimi,
Cerându-I Fiului lui Dumnezeu din nou:
"Ah, poţi să îi pui lumina în ochi?
Și, aici, să simt dragostea!"
-Tată! Văd norii!
Ce minunaţi sunt!
Cristos străpuns de râu
Copilul închide uşor ochii
Părinte, văd norii!

luni, 12 noiembrie 2012

increderea aduce izbavirea

"15 Stăpânul Domn, Sfântul lui Israel, vorbeşte astfel: 
«În pocăinţă şi aşteptare va fi izbăvirea voastră, în calm şi încredere va fi tăria voastră.» 
Dar n-aţi vrut!
16 Aţi zis: 
«Nu! Ci vom fugi pe cai!» 
– tocmai de aceea veţi fi nevoiţi să fugiţi! 
Şi: 
«Vom călări pe cai iuţi!»
 – tocmai de aceea urmăritorii voştri vor fi şi ei iuţi!
17 La ameninţarea unuia vor fugi o mie şi la ameninţarea a cinci veţi fugi cu toţii până veţi fi lăsaţi ca un stâlp pe vârful unui munte, ca un steag pe creştetul unui deal. " Isaia 30:15-17

Stapanul Domn, Sfantul lui Israel vorbeste prin Isaia poporului din Iuda. Vorbeste in perioada cand fratii lor, cei din Israel, deja erau in captivitatea asiriana, incepuse procesul de asimilare ... Iuda voia sa scape. Trimisese deja bogatii in Egipt, avea ambasadori, delegati, politicieni care sa faca lobby acolo pentru ei. Isi cumparasera cai si planuiau cum sa scape. In acelasi timp, erau intr-o perioada de crasa necredinta. Unii imbratisasera idolatria, unii doar traditia si ritualul. Dumnezeu nu avea loc in viata lor ... Daca ar fi intrat, le-ar fi stricat planurile ... si ei nu aveau de gand sa Il lase sa faca asta.

Numai ca neascultarea se plateste, Uneori cu robie cum a avut Iuda, uneori cu alte forme de robie. 

Mereu si mereu ma surprinde la Domnul bunatatea si indurarea. Stia ca nu vor asculta, stia ca-s  vai de cozonacul lor in relatia cu El. Si, nu ii abandoneaza. Nu reia procesul cu un alt popor. Nu ii lasa de izbeliste. Nu. Le spune si cum va veni izbavirea pentru Iuda desi stia ca nu vor lua in seama nici mesajul asta. Stia ca nu se vor pocai, nu se vor intoarce la el nici de pe caii cu care visau ca "zburau" spre Egipt. 

"În pocăinţă şi aşteptare va fi izbăvirea voastră, în calm şi încredere va fi tăria voastră."

Izbavirea nu vine cand, cum si de la cine vreau eu. Ea vine de la Domnul. Si nu vine oricum ci are niste conditii. Trebuie sa ma pocaiesc. Uooof si suna atata de demodat in zilele noastre acest cuvant. Dar, daca nu ma pocaiesc, nu ma intorc la Domnul ... izbavirea nu va veni. Trebuie sa invat sa astept. Nu totul se face cand vreau eu. Nu sunt eu buricul pamantului. Nu se invarte lumea in jurul meu. Procesul de pocainta nu e unul scurt si ... gata izbavirea vine instant. Ranile si povara robiei trebuie vindecate, eliberate ... si procesul de vindecare dureaza.

Izbavirea vine insa nu in timp mai scurt daca ma agit ca un Pepsi. Trebuie sa invat sa imi pun increderea in Domnul si sa cred in promisiunile Lui indiferent de circumstante, indiferent de forma de robie in care sunt, indiferent de contextul social, politic, istoric, denominational, etc. 

Increderea in promisiunile Domnului inseamna intoarcere la El, pocainta.
Increderea in promisiunile Domnului inseamna odihna in El.
Increderea in promisiunile Domnului inseamna sa invat sa tac, sa fac liniste in jurul meu, in mine ... desi in jur e furtuna.
Increderea in promisiunile Domnului inseamna sa am incredere in El, sa Il cunosc, sa stiu ca El e Atotputernic, Sfant, Sfant, Sfant, drept, milostiv, plin de indurare si bunatate ....
Increderea in promisiunile Domnului inseamna ca voi fi salvata, ca in El si la El imi gasesc puterea, ajutorul.
Imagine preluata de pe Facebook

duminică, 11 noiembrie 2012

La luna


Vezi mai multe din Cinema, movie trailers pe 220.ro

să spună Israel …!

"1 De n-ar fi fost Domnul de partea noastră, să spună Israel …! 

2 De n-ar fi fost Domnul de partea noastră, când s-au ridicat oamenii împotriva noastră, 3 atunci ne-ar fi înghiţit oamenii de vii, când li s-a aprins mânia faţă de noi; 4 atunci ne-ar fi potopit apele, râul ne-ar fi înghiţit;
5 ne-ar fi înghiţit apele cele năprasnice. 

6 Binecuvântat să fie Domnul, Care nu ne-a lăsat pradă colţilor lor. 

7 Sufletul nostru a scăpat ca o pasăre din laţul păsărarilor; laţul s-a rupt, iar noi am scăpat! 

8 Ajutorul nostru este în Numele Domnului, Creatorul cerurilor şi al pământului." Psalm 124

vineri, 9 noiembrie 2012

Jerusalem - Eye of the Universe

Soul of the world
in the heart of the land
together we stand in the
eye of the universe

where G-d meets man
through the joy and the pain
Jerusalem
eye of the universe

City of peace
between the body and the soul
and the heavens and the earth
between one another
and please one day with the nations of the world
like her people pray

no more need to fight
and her G-dly light
will shine even brighter
and revive the life
oh yerushalayim

I can't explain
but I've never felt this way
Ive gotta kiss the ground cause I'm overwhelmed
Im in love with this ancient city
theres something in the air
I never felt anywhere

tell me why
Im feeling more alive
with every step I take
as I make my way
to the heart of the holy city
and i touch the wall of stone
like it's a part of my bones
and with a gentle kiss I know
I finally found my way home

the prophets and the kings
in the temple worshiping
together we will sing in the
eye of the universe

Layers of living
Timeless city
I can't believe I'm witnessing
centuries in the history of my soul

ma imbat cu apa rece

"8 „Acum, du-te şi scrie aceste lucruri pentru ei pe o tăbliţă, scrie-le pe un sul, ca să fie o mărturie veşnică pentru vremea care vine! 
9 Căci ei sunt un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, copii care nu vor să asculte Legea DOMNULUI, 10 care zic văzătorilor: 
«Să nu mai aveţi vedenii!» 
şi profeţilor: 
«Nu ne mai profeţiţi ce este drept! Spuneţi-ne lucruri măgulitoare, profeţiţi-ne iluzii!
11 Părăsiţi calea! 
Îndepărtaţi-vă de pe cărare şi nu ne mai confruntaţi cu Sfântul lui Israel!» 

12 De aceea aşa vorbeşte Sfântul lui Israel:
 «Pentru că respingeţi acest mesaj, pentru că vă puneţi încrederea în asuprire şi-n înşelăciune şi vă bazaţi pe ele, 13 de aceea, această nelegiuire va fi pentru voi asemenea unei spărturi într-un zid înalt, care se lărgeşte şi-i provoacă prăbuşirea, prăbuşire care va veni deodată, într-o clipă.
14 Îl va sparge ca pe un vas de lut, zdrobit atât de neîndurător, încât printre cioburile lui nu se va mai afla nici măcar unul pentru luat cărbuni din vatră sau pentru scos apă din fântână.» " Isaia 30:8-14

Isaia are de scris un mesaj de doua ori. Unul va fi scris pe lemn sau piatra si unul pe un sul. Un mesaj va fi citit contemporanilor sai si unul va ramane ca marturie ca ce spune Domnul, se implineste. Mesajul acesta este pentru poporul din Iuda care nu mai voia sa asculte de Domnul, efectiv voiau sa Il scoata din viata lor, legea Domnului nu mai trebuia ascultata, mai aveau profeti si vazatori (cei ce interpretau legea si prooroceau din partea Domnului) insa acestia erau redusi la tacere.

E mai usor sa te hranesti cu iluzii, sa crezi cuvintele magulitoare spuse de cei ce ar trebui sa spuna Adevarul. E mai simplu sa nu vrei sa stii Adevarul si sa traiesti dupa cum te duce capul. E mai putin complicat sa poruncesti celor ce stiu Adevarul sa taca, decat sa ii auzi mereu spunandu-si "placa" "deranjandu-ti" in acest fel urechile, fiinta si viata.

Neascultarea de Dumnezeu este asemanata cu o gaura intr-un zid. La inceput pare inofensiva, apoi creste de la invizibila la putin vizibila, marisoara pana zidul ajunge sa se distruga total si iremediabil. E un fel de implozie in timp.

E mai simplu, usor sa nu stii, sa nu vrei sa stii, sa nu vrei sa asculti!
Te poti scuza ca n-ai stiut! Si cand nu ai stiut ... esti nevinovat nu?
Nu se pune problema ca nu stiau sa citeasca, ca nu aveau Legea Domnului, ca nu erau vazatorii si profetii care sa le spuna Cuvantul Domnului. 
Avusese loc o alegere deliberata de a nu asculta.

Si ... neascultarea se plateste. Ca vreau sa cred asta sau nu.

Incerc sa analizez pe unde am brese in ascultare. 
Ce gauri mici in zidul meu las sa isi faca loc?
Daca le-am observat trec pe langa ele fluierand?
Neascultarea aduce cu ea un proces de autodistrugere.
Si asa ... noi parca suntem setati sa ne autodistrugem insa neascultarea mareste procesul acesta devastator.

Ascultarea de Domnul este urmata de binecuvantare, vindecare.
Asa promite El.
Numa ca alegerea imi apartine.

Invat de la Isaia ca neascultarea ma ajuta in procesul de autodistrugere. Cu Dumnezeu nu ma joc. Ascult sau nu. Nu exista negocieri, zone gri, selectia legilor importante si neimportante, targuieli ca la piata. Cu EL nu negociez. Mi-a dat un spatiu al ascultarii si binecuvantarii in care sa ma misc, in care El ma protejeaza. Daca eu vrea sa sar gardul, e alegerea mea. Nu Il pot invinovati pe El de propriile mele alegeri.

Ma simt provocata de Isaia sa imi verific "zidul" - credinta. Vreau sa vad daca am gauri, daca nu cumva sunt in proces de implozie, daca nu cumva ... sunt daramata de tot. Dar pentru asta am nevoie de Domnul ca sa imi vad starea .... altfel, ma imbat cu apa rece.
The Jerusalem Chords Bridge - Jews News

joi, 8 noiembrie 2012

inapoi in Neghev

"6 O profeţie cu privire la animalele din Neghev. „Printr-un ţinut al necazului şi al strâmtorării, al leoaicei şi al leului ce rage, al viperei şi al dragonului, ei îşi cară bogăţiile pe spinarea măgarilor şi averile pe cocoaşa cămilelor, către acel popor ce nu poate ajuta, 7 către Egipt, al cărui ajutor este doar deşertăciune şi nimic. De aceea Îl numesc: «Rahab cel ce nu face nimic.»“ " Isaia 30:6-7

Am aflat starea poporului si acum, ironic, Isaia plange soarta animalelor de povara ce duc bogatiile poporului din Iuda in Egypt. Le duc prin Neghev - prin locul unde iesise poporul din Egypt. Poporul a iesit fizic de multi ani din Egypt insa cu inima erau inca acolo. Au iesit din Egypt insa Egyptul n-a iesit din ei. Erau dependenti de Egypt.

Israel e deja in robie si Iuda nu invata nimic din asta. Isi pune bogatiile pe camile si magari si le trimite in Egypt. Acolo cauta ajutor. Nu se gandesc sa Il intrebe pe Domnul, nu vor ajutor de la El, nu vor sa stie ce vrea El, nu Il cauta, nu vor sa aiba de a face cu El. Fac drum `napoi in Egypt ca sa ceara cu disperare ajutor de la egipteni . 

Isaia stie despre aceste manevre, ii descopera Domnul asta si isi spune discursul in gura mare. Insa ... nu il aude nimeni. Nimeni nu are timp de el. Nimeni nu vrea sa asculte ce spune Domnul. 

Egyptul este denumit Rahab - si nu e vorba aici de vestita Rahab ci de numele care i se da Egyptului. Rahab = gura mare, cel/cea care promite mult si nu face nimic. Si istoria dovedeste ca a primit bogatiile si s-a uitat la Iuda cum pleaca in robie. 

Imi amintesc de robia mea. Am iesit din ea fizic insa mental, psihic, emotional sunt uneori catapultata inapoi mai mult decat mi-as dori. Uneori imi doresc cu disperare inapoi in robie. Ca si cum acolo eram in siguranta. Era greu si ma obisnuisem asa. Dar, Domnul m-a scos de acolo. M-am bucurat, am cantat de bucurie, am dansat de fericire ... 

Am ales sa Il urmez pe Domnul, sa Il fac Domn in viata mea si desi stiu ce imi spune, aud si vad Cuvantul Sau ... decid de multe ori sa aleg robia. 

Ce anume din trecut ma atrage inapoi?
Ce funii inca ma leaga?
Chiar nu cred ca Domnul ma poate salva?
Chiar nu am de gand sa Il las pe El sa aiba control deplin?
Chiar nu Il las pe Dumnezeu sa fie Dumnezeu?
De ce de atatea ori e nevoie sa Ii dau Lui controlul ca apoi sa ma intorc la 180 de grade?
Asa bine ma aseman cu evreii contemporani lui Isaia....

miercuri, 7 noiembrie 2012

copiii razvratiti

"1 „Vai de copiii răzvrătiţi, zice DOMNUL, care fac planuri ce nu sunt de la Mine şi alianţe ce nu vin din Duhul Meu, adăugând astfel păcat peste păcat! 2 Ei se duc în Egipt, fără să-Mi ceară sfatul, ca să caute adăpost în ocrotirea lui Faraon şi protecţie la umbra Egiptului! 

3 De aceea ocrotirea lui Faraon va fi pentru voi o ruşine, iar protecţia la umbra Egiptului, o ocară.
4 Pentru că, deşi are prinţi în Ţoan şi trimişii săi au ajuns până la Hanes, 5 fiecare va fi făcut de ruşine de către un popor care nu le este de nici un folos, care nu aduce nici ajutor, nici câştig, ci doar ruşine şi ocară.“ "
Isaia 30:1-5

Asiria era in razboi cu Iuda si Israel. Regatul de Nord, Israel, va fi cucerit iar poporul ... va intra in robie. Ce fac liderii din Iuda? In loc sa Il caute pe Domnul ei alearga la Faraon dupa sfat si protectie. 

Daca stau sa judec logic, pamantesc, uman ... ei nu au actionat gresit. Domnul ne-a creat cu minte si daca tot o avem sa o punem la contributie, nu ne vrea niste legume robotizate. Problema e ca ei nu se sfatuiau cu cine trebuia si nu cautau ajutorul la Cel care il poate da. L-au respins pe Domnul ca Rege al lor si nu aveau nevoie de interventia Lui .... de asta Isaia spune ca adauga pacat dupa pacat.

Egyptul nu i-a ajutat, Domnul i-a lasat sa plece in robie.

Incerc sa ii inteleg ... contextul politic, social, religios i-a ajutat sa alerge la egipteni pentru ajutor. Dar cum de au ajuns aici? Nu erau ei recunoscuti ca poporul Domnului, Il aveau pe Dumnezeul Lui Avraam, Isaac si Iacov ca Dumnezeu al lor? De ce Ii lasa Dumnezeu in robie? Nu putea sa ii scape ca atunci cand au trecut Marea Rosie? Nu putea face o minune? Ce i-a adus aici?

L-au respins pe Dumnezeu si au alergat la idoli.
Unii au ramas "fideli" Domnului numai cu numele, ritualul, traditia ... inima lor era departe de El.
Nu voiau sa asculte de ceea ce spunea Domnul.
Placerile, viciile i-au tarat in betie si alcoolul "i-a ajutat" sa le creasca stima de sine, le-a incetosat mintea.
Necunoscand Cuvantul Domnului, nevrand sa asculte de El, au pierdut capacitatea de a distinge intre bine si rau, sfant si profan ... totul era o zona gri, cetoasa.

Au vrut sa traiasca fara Domnul, sa se descurce pe cont propriu. Isaia ii anuntase ce se va intampla - nu aveau scuze ca nu stiu, nu au auzit. Dar, au ales! Au ales sa traiasca fara Domnul. Si, El nu ii leapada. Le spune ca-s razvratitit, incapatanati, rebeli .... insa nu Ii abandoneaza. 

El a facut un legamant cu poporul Sau si El nu isi abandoneaza legamantul .... desi Israel (Israel si Iuda) o face. 

Ce este sfant? 
Ce este profan?
Ce este bine?
Ce este rau?
Ce spune Domnul despre planurile mele?
Cu cine ma sfatuiesc?
Oamenii la care cer sfatul sunt oameni ai Domnului?
Ce relatie am eu cu Domnul?
Inchinarea mea e ritual ce suna a gol sau traiesc o viata inchinata Domnului?