cu mâinile goale

Rut 1:“21. La plecare eram în belsug, și acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceți Naomi, când Domnul S-a rostit împotriva mea, și Cel Atotputernic m-a întristat?"”

Naomi ajunge în Bethleem (Beit lechem – Casa Pâinii) văduvă, fără copii, fără pământ, fără casă dar însoțită de o noră moabită pe care o iubea din tot sufletul.

Se pune toată cetatea în mișcare când cele două femei ajung pe străzile Bethleemului.

E Naomi? O fi chiar ea? Arată puțin schimbată … Necazurile și-au pus amprenta peste ea. Oare cine e tânăra care o însoțește? O fi nora ei?

Auzi la ea! Nu mai vrea să o strigăm Naomi ci Mara! Săraca femeie! De la atâta necaz nu mai știe ce vorbește!

„Domnul S-a rostit împotriva mea, și Cel Atotputernic m-a întristat!” Asta e starea în care se scaldă Naomi. Dumnezeu e vinovat de faptul că i-a murit soțul și băieții, că a rămas cu mâinile goale.

Nu cred ca Elimelech (Dumnezeul meu este Regele) a fost un bărbat dur care a venit acasă, i-a anunțat că a vândut pământul și casa, a bătut cu pumnul în masă și le-a poruncit să își facă bagajul ca să plece în Moab. Cred că s-au sfătuit ce și cum să facă ca să nu își crească băieții în sărăcie și în foamete iar apoi au ales să plece în Moab.

Alegerile au consecințe!

Nu Îl pot blama pe Dumnezeu pentru alegerile mele!

A pierdut tot și acum se întoarce cu mâinile goale!

După discuțiile cu unii sau cu alții, după privirile pline de compătimire ale unora sau altora ... mă simt și eu uneori cu mâinile goale.

Mă uit la mâinile astea goale de care vorbește Naomi, văd cum Domnul lucrează în viața ei și a nurorii ei și tot ce pot să fac este să-mi întind mâinile și să Îl las pe Domnul să le folosească, umple, binecuvânte. Doar El o poate face, doar Cel Atotputernic poate schimba întristarea în bucurie, doar Domnul care s-a rostit împotriva mea poate schimba cursul vieții mele.

Naomi nu vrea să își îngroape visele și speranțele în Moab

“Apoi s-a sculat,

ea si nurorile ei,

ca să se întoarcă în țara ei din țara Moabului,

căci aflase în țara Moabului că Domnul cercetase pe poporul Său și-i dăduse pâine” Rut 1:6

Moabul vremii mele poate avea mai multe forme.

Dureri, pierderea celor dragi sau a lucrurilor materiale, necazuri, trădări, suferințe, umilințe, poveri puse de alții sau de mine care mă aduc la epuizare, încăpățânarea de a-mi realiza anumite idei care mereu și mereu se prefac în scrum, vârsta, statutul social, plecarea din țară … și altele

Naomi nu rupe legăturile cu Israelul, a fost mereu la curent cu situația din țară. Acum, văduvă și fără copii, nu vrea să fie îngropată în Moab. Și-a îngropat acolo soțul, băieții însă nu vrea să își îngroape visele și speranțele în Moab.

Decide să o lase pe Rut să meargă cu ea.

Decide să se învestească în femeia asta moabită.

A văzut că inima tinerei s-a lipit de Dumnezeul ei și o învață tot ce știe ea despre El.

Habar nu avea Naomi cine va deveni tânăra femeie pe care a luat-o sub aripa ei.

Domnul așează lângă mine femei mai tinere, de vârsta mea sau mai în vârstă.

Habar nu am cum le va folosi Domnul și cine vor deveni ele.

Cum le tratez?

Văd ele în mine pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov?

Văzându-mi viața și modul de trai, vor ele să își găsească adăpostul sub aripile Dumnezeului meu?

Da, sunt doar o femeie, știu ce nu știu, știu ce ar trebui să mai știu.

Dar, mă investesc în cineva? Sau e pustiu în jurul meu?

Cred cumva că nu am nimic de oferit?

Naomi credea altceva?

Da, nu sunt căsătorită și nu am copii. Din punctul unora de vedere fac degeaba umbră pământului.

Dar, Dumnezeu are un scop cu mine.

De cine ascult?

De unii și alții sau de Cel care are toată puterea în cer și pe pământ?

Rut alege să devină ucenică!

Mă uimește dragostea celor două nurori, Orpa și Rut.

Dar ... pe când se pregăteau să plece, cu inima frântă, cu viserile făcute zob, cu soțul și copiii morți, cu tot ce avea și știa cunoscut pierdut, le spune nurorilor să meargă la casele părinților lor. Ea nu mai are ce să le ofere!

Naomi și-a strâns bagajul și s-a pregătit să plece. E gata de drum!

Se vede și simte frântă, tristă, dezamăgită, vede că “mâna Domnului s-a întins împotriva mea”. 

E amărâtă!

Vrea să plece în Bethleem (Beit Lechem – casa Pâinii) pentru că vestea că Dumnezeu a cercetat pe Israel și le-a dat pâine, vestea că foametea a încetat a ajuns și la ea, în Moab. Așa cum e, văduvă, fără copii, fără casă și masă, fără pământ și avere … vrea să se întoarcă la poporul ei, în țara ei ca să fie cu ai ei.

Orpa decide să rămână în casa părinților ei. 

Rut alege să plece cu Naomi, soacra ei. 

O alege pe Naomi drept mentor, model în viață și decide să îi devină ucenică. 

Va merge oriunde cu ea, va învăța de la femeia asta care stă fermă și demnă în credința ei, care nu urlă la toți când conștientizează că Dumnezeu Și-a întins mâna împotriva ei, care nu lasă ca amărăciunea să o transforme într-o scorpie de femeie, care alege să se încreadă în Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov deși a pierdut tot.

Pierderile, dezamăgirile, suferințele, lipsurile nu au făcut-o pe Naomi să își piardă credința.

Va merge acasă, în Casa Pâinii (Bethleem – Beit Lechem), pentru că ea știe că Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov va fi cu ea și-i va binecuvânta ascultarea.

La ce bun să mai stea în Moab?

E ușor să te regăsești în personajul Rut. Era tânără, văduvă, a plecat cu soacră-sa pentru că Dumnezeul despre care îi povestea Naomi era mai bun decât ceea ce avea ea în țara Moabului. Naomi își trăia credința altfel decât oamenii din poporul ei.

Dar drumul întoarcerii nu a fost ușor pentru Naomi.

Când a plecat din Israel, a vândut tot și avusese ce să vândă ...

Pierderile pentru ea s-au ținut lanț. A plecat din Bethleem (Beit Lechem – Casa Pâinii) pierzând ceea ce numise casă, cămin, apoi prietenii și rudele auzind că pleacă nu au fost prea fericiți. Plecarea lor nu a fost văzută cu ochi buni de ceilalți din popor.

Știa și ea asta ... dar au ales să plece în Moab ca să își salveze familia. Nu de asta au plecat?

Nici nu au ajuns bine în Moab că bărbatul în casa căruia își găsise odihna moare.

Și parcă nu era suficient, ambii băieți își aleg fete bune ... însă erau moabite. Știa că încalcă Legea Domnului care prevedea ca evreii nu au voie să se căsătorească cu fete din alte popoare păgâne.

Însă căsătorindu-se își salvau familia, nu?

Moartea își cere tributul și băieții mor.

A venit în Moab să își salveze familia de foametea care se abătuse peste Israel dar a rămas fără soț și fără băieți, fără nimic ...

La ce bun să mai stea în Moab?  

Naomi ... a falimentat!

Nu pot să trec de cartea Rut. Am început cartea 1 Samuel însă m-am întors la Rut și Naomi.

La prima vedere, Naomi pare o femeie învinsă. E văduvă, cei doi baieti i-au murit în Moab, ceea ce avea în Israel e vândut. E o femeie credincioasă, știa cine este Dumnezeul în care și-a pus încrederea, Cel despre care a povestit nurorilor ei, Cel care binecuvântă și vede.

Inițial pleacă însoțită de nurorile ei însă lasă durerea să îi pătrundă în toatele celulele și decide să își binecuvinte nurorile și să le lase să plece fiecare la părinții ei.

Nu mai are 20 de ani, viitorul pare sumbru. De ce să mai aibă grija lor? Nu are rost să le mai împovăreze și pe ele!

Își simte sufletul uscat … nu vrea să fie povară pentru nimeni.

A falimentat!

Gândurile devin furtună în sufletul ei. Dorește să se întoarcă acasă desi e conștientă că nu mai există un acasă. Va trăi din mila altora … asta îi era clar.

Îmi place enorm binecuvântarea ei. „Să vă dea Domnul să găsiți odihna fiecare în casa unui bărbat!” Rut 1:9

Când simt că nu mai am nimic de oferit, când din punctul meu de vedere totul pare fără nici o speranță sau un viitor, ce cuvinte rostesc?

Și Gheodeon a biruit!

Judecători 6:"15. Ghedeon I-a zis: "Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, și eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.""

Mă regăsesc în gândirea și în concepțiile lui Gheodeon. 
Cine sunt eu?
Doar o femeie, cea mai mică din familie, nu am veleități de artistă, de scriitoare, de chef, de .... 
Ce aș putea să fac eu?

Dumnezeu mă cheamă la lucruri mari în timp ce eu, la fel ca Ghedeon, muncesc ca să am cu ce să trăiesc. Nu sunt în contextul lui Ghedeon. Oh, nu! La ei era rău tare. Ghedeon era într-o văgăună a muntelui unde ascunsese niște grâu. Acolo, era sigur că zgomotul nu era auzit afară, se simțea în siguranță. 
Dar clocotea de întrebări. 

Unde era Dumnezeul despre care auzise atâtea?
Erau doar basme sau povești?
Era ceva real din ce spuneau bătrânii?

Madianiții își băteau jos de ei. Îi lăsau să are, să semene, să aibă grijă de ceea ce semănaseră și la vremea culesului, se năpusteau și culegeau tot.  Iar israeliții rămâneau ... ascunși în văgăune ca să își salveze viața.

Unde era Dumnezeul despre care spuneau părinții că le va purta de grijă?

Unde este Dumnezeul meu când vine boala, depresia, disperarea, când trădările curg lanț, când umilirile nu se opresc, când simt că vorbele ce îmi sunt aruncate taie în carne vie și apoi presară sare, când moartea îmi ia ce e mai drag și mă simt ca un fir de iarbă în bătaia vântului?

Știu cine sunt ... mi-am tot repetat-o. Dar e adevărat ce știu, cred și simt?

"Domnul S-a uitat la el si a zis: "Du-te cu puterea aceasta pe care o ai si izbaveste pe Israel din mana lui Madian; oare nu te trimit Eu?"" Judecători 6:14

Și Gheodeon a biruit!

recunosc

“Recunoașteţi dar din toată inima voastră și din tot sufletul vostru că niciunul din toate cuvintele bune rostite asupra voastră de Domnul Dumnezeul vostru n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit, niciunul n-a rămas neîmplinit.”
‭‭Iosua‬ ‭23:14‬ ‭

Astăzi, recunosc că sunt binecuvântată cu o familie mare, cu oameni - bandaje de dragoste, cu prieteni, cu o casă, cu servici, cu înțelepciune și pricepere, daruri și talente, cu contexte în care să cresc și să mă dezvolt, cu pace în țară, cu sănătate, cu scopuri, visuri, țeluri și idealuri, cu mâncare, cu apă, cu rouă și brumă, Cuvânt în limba română, cu oameni dispuși să împărtășească din experiențele lor ca să pot învăța și eu, oameni care aleg să devină vulnerabili și mă lasă lângă ei ca să cresc, să iau din înțelepciunea lor, să mă îmbogățesc dând mai departe din ceea ce primesc!

Astăzi, aleg să recunosc toate acestea și să fiu mulțumitoare!

Shema ve Hineni!

Ieri, am decis să cred. Am decis să cred, să ascult și să acționez. Chiar mă credeam pe cai mari. Dar nu știu ce se întâmplă noaptea ...

Parcă s-a scurs toată credința, încrederea și deciziile s-au topit ca și omul de zăpadă în adierea caldă și blândă a primăverii.

Dar nu renunț! Citesc Iosua în perioada asta si am ajuns la Iosua 11:“15. Iosua a împlinit poruncile date de Domnul robului Său Moise și de Moise lui Iosua; n-a lăsat nimic neîmplinit din tot ce poruncise lui Moise, Domnul.”

Iosua era la fel ca mine, adica avea aceleași temeri și îndoieli. Alftel nu ar fi fost nevoit Domnul să Îi spună de atâtea ori să nu se teamă și să nu se înspăimânte, nu?

La fel îmi spune și mie … zi de zi și de câteva ori pe zi.

Sunt două cuvinte care îmi dau târcoale de ani buni și cu care cochetez:

Shema – auzi, ascultă, fii atentă, crede și acționează

și (ve)

Hineni – iata-mă, trimite-mă!

Azi, de dimineață, am decis și decid să trăiesc cele două cuvinte, să nu mai cochetez cu ele. Să le las să prindă viață în mine!

Mă agăț de promisiunile Domnului și le cred indiferent de context!

Și mai spun “Ajută Doamne necredinței mele!”

Hebrew Worship // Lord of Glory // Adon Hakavod // אָדוֹן הַכָּבוֹד

vreau să pun punct

Iosua trece Iordanul și începe cucerirea teritoriilor (Iosua 8-10) și au victorie după victorie, se oprește soarele o zi ca ei să biruiască și nu pot să nu mă minunez de unde atâta curaj pe ei.

Domnul i-a spus și i-a tot repetat lui Iosua “Nu te teme și nu te înspăimânta!” apoi și poporului îi spune“Nu vă temeți și nu vă înspăimântați, ci întăriți-vă și îmbărbăți-vă,…”

Am Cuvântul scris, pot citi, e tradus românește ca să nu am scuză că nu știu limba în care e scris Cuvântul și mă trezesc că în fața unor situații îmi tremură măduva în mine și întru într-o stare ca de sevraj. Credința mea e … sub nivelul mării!

“Ascultă Israele!” Acest ascultă nu înseamnă auzi, fii atent ci înseamnă auzi, fii atent, crede și acționează.

Dar … asta o știu!

Sunt tobă de carte!

Ce mă împiedică e că rapid întru în deznădejde sau așa mai pe românește, în necredință.

Da, Domnul a promis asta însă această promisiune e pentru poporul acelei vremi, e pentru cei credincioși, e pentru alții. Numai că după puțină vreme mă apuc de mormăit că Domnul nu îmi răspunde, că nu îmi face, că nu îmi drege. Adica tot El e vinovat de necredința mea!

Gata! Vreau să pun piciorul în prag și să îmi reînnoiesc mintea și în acest aspect.

Vreau să cred ceea ce mi-a promis, să aud, ascult și să acționez!

Vreau să nu mă tem, să nu mă înspăimânt ci să mă întăresc și să mă îmbărbătez!

Punct!

Mana a încetat!

10. Copiii lui Israel au tăbărât la Ghilgal; și au prăznuit Paștile în a paisprezecea zi a lunii, spre seară, în câmpia Ierihonului.

11. A doua zi de Paști au mâncat din grâul țării, azime și boabe prăjite; chiar în ziua aceea au mâncat.

12. Mana a încetat a doua zi de Paști, când au mâncat din grâul țării. Copiii lui Israel n-au mai avut mana, ci au mâncat din roadele țării Canaanului în anul acela. (Iosua 5:10-12)

Nu știu alții cum sunt dar eu când mă gândesc la mine … aș fi intrat în panică.

40 de ani nu am arat, semănat și strâns nimic, doar am călătorit. Am trecut Iordanul, am văzut cum s-au oprit apele si s-a uscat albia … Părinții și bunicii mi-au povestit despre lanurile cu grâu, despre șezători, despre bucuria culesului. Povești știu!

Azi dimineață, am ieșit să culeg mană. Da, ieri, am celebrat Paștele, am mâncat din roadele Canaanului dar astăzi … nu am găsit mană iar Iosua ne spune că vom mânca din ceea ce culegem.

Oh! Am nevoie de părinți, de bunici, de unchi și mătuși ca să mă învețe cum să culeg roadele, cum să le pun la păstrare, cum să le gătesc ca să fie bune la gust. Trebuie să spun și vecinelor mele ce am învățat, să învăț de la ele.

Am nevoie de ceilalți ca să învăț de la ei, ca să am cu cine împărtăși și cu cine să mă bucur de roadele țării!

Am fost așezată printre niște oameni și nu e întâmplător că tocmai ei sunt lângă mine ... sunt binecuvântările deghizate sau deslușite ale Lui Dumnezeu, special pentru mine.

M-am hotărât să te las să mă binecuvânți cu prezența ta, cu ceea ce știi tu, cu talentele, darurile și abilitățile tale. E clar, nu o să recunosc asta foarte repede și foarte clar. Am și eu mândria mea. Dar dincolo de ea, ești o comoară pe care Domnul a așezat-o pentru o vreme lângă mine.

Simt că viața trece pe lângă mine

Simt că viața trece pe lângă mine și nu am realizat mare lucru.

Dar mă uit la Caleb care la vârsta de 85 de ani cere de la Iosua muntele Hebronului (Iosua 14).

“10. Acum iată că Domnul m-a ținut în viață, cum a spus. Sunt patruzeci și cinci de ani de când vorbea Domnul astfel prin Moise, când umbla Israel prin pustiu; și acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci și cinci de ani.

11. Și astăzi sunt tot așa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca sa merg în fruntea voastră.

12. Dă-mi, dar, muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea; căci ai auzit atunci că acolo sunt anachimi și că sunt cetăți mari și întărite. Domnul va fi, poate, cu mine și-i voi izgoni, cum a spus Domnul."”

Caleb frate, esti ok? Ai 85 de ani! No, eu cred ca ești tu ca acum 45 de ani însă te-ai uitat în buletin?

Nu am 45 de ani ... încă. Dar uneori parcă am 100 de ani.

Mă uit la Caleb și mă întreb, oare de la mană i se trage puterea?

Nu e de la mană. E de la încrederea pe care o are în Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov. 

El crede promisiunea pe care i-a făcut-o Domnul și nu stă cu mâinile în sân. Nu așteaptă ca alții să lupte pentru el.

Își revedincă promisiunea și se pregătește de luptă!

Și are 85 de ani!

Ce munte ai de revendicat azi?

Ești gata să lupți ca să își revendici moștenirea?

Ce te impiedică?

Vârsta? Ai 85 de ani?

urmăresc ... roua

De vreo 3 zile tot citesc și recitesc Deuteronom 33. 

Ma uit la binecuvântările pe care le spune Moise poporului Israel. Fiecare din cei doisprezece patriarhi e binecuvântat separat, nu la grămadă. Te provoc să citești încet, încet capitolul acesta.

Un lucru cumva mărunt mi-a atras atenția. 
“13. Despre Iosif a zis: "Tara lui va primi de la Domnul, ca semn de binecuvantare, cel mai bun dar al cerului, roua, ….

De când mă știu, am găsit dimineața roua căzută pe pământ. Așa și? Ce mare scofală?

Roua, spune Moise aici, e cel mai bun dar al cerului.

Cum ar fi dacă aș trăi într-o țară unde nu cade roua?

Cum ar fi dacă seceta ar fi atât de mare încât nici roua să nu cadă?

Cred că ar dura puțin și ar fi declarată zonă deșertică.

Poate că astăzi nu găsești motive de mulțumire, nu îți vezi binecuvântările. Dar să știi că dimineață a căzut roua. 

Domnul își ține promisiunea!

proces de schimbare a minții

Am intrat într-un proces de schimbare a minții. 

De cam când mă știu, mi s-a cântat și repetat că nu sunt bună, că nu pot, că n-o să fiu în stare, că ... Toate acestea s-au înscripționat în mintea mea și când muzica altora a încetat, am început să îmi pun eu placa învățată și să cred ceea ce mi s-a spus.

Dar, e suficient!

Am decis să pun piciorul în prag și să cred ceea ce spune Cel ce m-a creat despre mine. 

Îi iubesc pe David, fiul lui Ishai. Citesc, recitesc și iar citesc ce scrie el. Taică-su nici nu se sinchisește să îl aducă la întâlnirea cu Samuel, frații nu dau doi bani pe el, cei de pe lângă el au aceeași atitudine. Însă David decide să nu îi creadă, să nu acționeze conform muzicii cântate de cei de langă el.

David scrie cei mai mulți dintre Psalmi. El este cel care știe și crede că Dumnezeu l-a creat în chip minunat, că e înzestrat cu calități, daruri și talente, că Domnul Îi este Stânca și Refugiul. Și nu doar crede, el acționează pe baza credinței. 

Astăzi, cred că Domnul a pus în mine daruri, talente și abilități. Cred că sunt binecuvântată și că binecuvântările pe care mi le dă trebuie să le împart cu alții.

Tu ce crezi astăzi?

Domnul este Numele Lui!

Citind Scriptura vreau să văd de data asta cum se prezintă Dumnezeu. Am trecut zilele acestea prin Daniel, Osea, Ioel, Amos şi Obadia şi îmi place să văd modul în care Dumnezeu ni se face cunoscut şi ce vrea El să ştiu eu despre cine este El.

El face să găsesc îndurare şi bunăvoinţă înaintea oamenilor.

El este Dumnezeul cerurilor înaintea căruia eu cer îndurare.

El este Cel ce binecuvântă!

A Lui este înţelepciunea şi puterea, El schimbă vremurile şi împrejurările, El răstoarnă şi ridică împăraţi, El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi, El descoperă lucrurile ascunse şi adânci. El ştie ce se află în întuneric şi cu El locuieşte lumina.

El este Dumnezeul părinţilor mei!

El este Dumnezeul care dezvăluie misterele!

El este Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul ce mare, Dumnezeul dumnezeilor şi Stăpânul împăraţilor.

El este Cel care mă poate scăpa şi izbăvi!

El este Cel Preînalt, Cel ce face semne mari şi minuni puternice, Cel a cărui Împărăţie este o împărăţie veşnică iar stăpânirea lui dăinuişte din generaţie în generaţie.

El face ce vrea cu oştirea cerurilor şi cu locuitorii pământului. Nu există nimeni care să-L poată opri sau care să-I poată zice: Ce faci?

Toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate să-I smerească pe cei ce umblă cu mândrie.

El este Dumnezeul cel Viu, Care dăinuieşte din veci! Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată iar stăpânirea Lui nu va avea sfârşit. El izbăveşte şi mântuieşte, El face semen şi minuni în ceruri şi pe pământ.

El face dreptate sfinţilor Celui Preînalt!

El este Stăpânul, Dumnezeul mare şi înfricoşător, Cel ce păstrează legământul şi îndurarea faţă de cei ce Îl iubesc şi păzesc poruncile Lui. El este Cel la care este milă şi iertare, Cel ce ne-a dat Legile Lui.

Lui I se zbate inima în El şi I se mişcă lăuntrul de milă. El este Dumnezeu, nu om.

El este Cel la care orfanul găseşte milă!

Căile Lui sunt drepte!

El este Cel ce porunceşte să povestim celor de după noi şi să le spunăm acestora să spună mai departe despre El.

El este Cel Atotputernic.

Domnul îşi face auzit glasul în fruntea oştii Sale.

El este îndurător şi milostiv, încet la mânie şi plin de dragoste, şi-I pare rău când trimite nenorocirea.

El a făcut lucruri mari, a dat ploaie din belşug, ploaie timpurie şi târzie.

El răsplăteşte, răscumpără şi regenerează!

El a făcut minuni pentru mine!

El este Dumnezeul meu!

El toarnă Duhul Său peste mine!

El face semen în cer şi pe pământ!

La glasul Lui cerurile şi pământul se cutremură!

El este Cel ce a întocmit munţii, Cel ce a creat vântul şi i-a descoperit omului gândul Său. El preface răsăritul în întuneric, El umblă pe înălţimile pământului.

Domnul, Dumnezeul Oştirilor este Numele Lui.

El este Cel ce a făcut pleiadele şi Orionul, Cel ce preface întunericul şi dimineaţa şi preschimbă ziua în noapte, Cel ce cheamă apele mării şi le varsă pe suprafaţa pământului – Domnul este Numele Lui!

El aduce într-o clipită prăpădul peste cel tare şi face să vină devastarea peste fortăreaţă!

Stăpânul, Domnul Oştirlor, este Cel ce atinge pământul şi el se topeşte, iar toţi locuitorii lui jelesc.

El este Cel ce şi-a zidit scările în ceruri şi Şi-a întemeiat bolta deasupra pământului!

El este Cel ce cheamă apele mării şi le revarsă pe suprafaţa pământului!

Domnul este Numele Lui!

bridal shower ... gânduri pentru Luiza!

Dragă Luiza,

Îți doresc să înveți de la Sara! Să ai credința și încredințarea că Dumnezeul care îi vorbește soțului tău e și Dumnezeul tău, că acolo unde te vrea El e cel mai bine pentru voi, că promisiunile Lui se împlinesc chiar dacă răbdarea ta va trebui să treacă prin teste, încercări, necazuri, dureri și șlefuiri!

Dumnezeu nu lucrează pe modul instant!

Îți doresc că în ciuda a tot și toate să zidești casa soțului tău așa cum au făcut Lea și Rahela!

Îți doresc să fii o mamă vigilentă așa cum a fost Rebeca, soția lui Isaac. Ea a avut înțelepciune și ochi deschiși să vadă că soțul ei nu are puterea de a-și îndeplini atribuțiile de tată. A împletit și învelit cuvintele în așa fel încât l-a convins pe Isaac că e bine ceea ce ea a plănuit și și-a trimis fiul iubit departe de ea …numai că să nu se piardă în obiceiurile și tradițiile neamurilor care îi înconjurau.

Îți doresc să faci din casa ta o casă ca a lui Pereț, vestită în Israel. Povestea lui Pereț ne dovedește că din orice context ai proveni, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov are puterea să răscumpere, vindece, regenereze și restaureze.

Îți doresc să înveți de la Iochebed, mama lui Moise! Să ai puterea, tăria și nervii ei și să ții la viața copiilor tăi mai mult decât la legile pe care le dau cei ce pentru o vreme sunt la conducere. Să îți crești copiii investindu-te în așa fel încât aceștia oricât de sus ar urca ierarhic să nu uite ceea ce tu ai sădit în ei.

Îți doresc să te legi de Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov așa cum a făcut Rut și Rahav.

Îți doresc să ții la poporul tău și la credința ta așa cum a făcut Estera, pentru o vreme ca asta Domnul te-a așezat acolo unde ești acum.

Îți doresc să înveți de la Abigail care l-a lăsat pe Nabal, soțul ei, în nebunia lui și a decis să-și salveze casa de la pieire. L-a cucerit pe marele David dând dovadă de înțelepciune, de o bună mânuire a cuvintelor dar și de o atitudine de umilință și reverență.

Îți doresc să înveți de la Maria, mama lui Isus, care după ce aude ce plan are Dumnezeu cu ea a spus “Facă-se după cuvintele tale”. A calculat rapid că putea muri ucisă cu pietre, că Iosif ar putea să o lase, că ar ajunge rușinea cetății. Dar a ales să Îl creadă pe Dumnezeu pe cuvânt și de atunci … se tot vorbește despre ea.

Îți doresc să înveți de la Lidia, cea care făcea haine oamenilor din cetate. Cred mai mult că ea le învățase pe femeile din cetate să țese, croșeteze, coase și dincolo de haine … cred că a fost o femeie care a văzut potențialul din fiecare om cu care s-a întâlnit, cred că avea o vorbă bună pentru ei și mai cred ca îi iubea pe oameni.

Și îți doresc să fii tu și nu copia nimănui!

Îți doresc să Îl lași pe Dumnezeu să te modeleze și să facă din tine femeia pe care a intenționat El să o facă!

El e în control!

Din Isaia, Ieremia, Plângerile lui Ieremia și Ezechiel am descoperit ceva nou perioada asta. Domnul, de fiecare dată când vorbește, se prezintă. Și spune că este Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel. Dumnezeul lui Iuda, Stăpânul Domn. Mai spune despre El, în Ezechiel (că asta citesc acum) că e gelos. Și o spune destul de des.

Dar nu se oprește la asta. Atunci când ni se prezintă spune că El este Cel care a creat pământul, El a întins bolta cerului și aici îmi place să las imaginația să se desfățoare și parcă Îl văd cu cerurile în mână ca și cu un material pe care îl aranjează sus pe cer.

Trimite profeții ca să vorbească poporului, El se prezintă acestuia când încă le era binișor, când au pierdut tot sau pe toți din familie, când erau vai de mama lor în exil ...

Indiferent de contextul prin care trecem, El este același ... . El este Stăpânul Domn, Cel ce Singur face minuni, Creatorul, Vindecătorul, Mângăietorul, Răscumpărătorul.

Nu știu de ce însă toate aceste gânduri se leagă de Psalmul 139. Pot să mă prefac că nu Îl cunosc pe Domnul, pot să uit că El nu e în stânga și dreaptă, în față și spate, sus și jos, că nu e lângă mine când îmi e cumplit de greu. El spune că nu mă pot ascunde de El. E cu mine la fiecare pas și îmi știe fiecare gând, știe cursul fiecărei celule și e cu mine în fiecare miliardime de secundă.

Nu sunt singură!

El e în control!

Și e gelos pe mine când mă prefac că nu Îl văd, când durerea și necazul parcă așează o pâclă pe ochii și sufletul meu și nu Îl simt, când nu Îl aud ...

El e în control!