Astăzi, 06 martie 2023, este sărbătoarea de Purim.
Ne-am obişnuit şi cu războiul deşi ne este încă în coastă. Oamenii
nu mai vin în mod constant în ţară, dar aud poveşti de mi se face părul şi mai
creţ. De mai bine de un an de zile, aud şi văd minuni. Credeam că vremea lor
s-a încheiat, sau că ele apar răzleţ. Dar nu este deloc aşa. Oamenii aleg să
îşi povestească minunile, să facă public ceea ce Domnul face cu ei, în ei şi
pentru ei.
Dar astăzi este sărbătoare! Cartea Esterei este o carte despre
refugiaţi, despre credinţă, despre Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov,
Singurul care face minuni. Este vorba şi despre o femeie înţeleaptă, blândă,
deşteaptă, frumoasă şi care deținea arta negocierii şi a diplomaţiei.
Estera este una dintre eroinele mele preferate.
Frumoasa şi Bestia sau orice poveste ori ecranizare păleşte în
faţa poveştii Esterei. Ea are ceva mai mult. Estera are ceva ce nu i se poate
lua, indiferent de ceea ce ar veni peste ea.
Şi acel ceva este credinţa, credinţa în Dumnezeul lui Avraam,
Isaac şi Iacov, în Cuvântul Său, în promisiunile Lui.
Astăzi, când citesc ştirile, nu prea îmi vine să mă bucur, dar îmi
reamintesc de ceea ce a spus Isus “vedeți să nu vă înspăimântați” (Matei 6:24).
Şi dacă tot nu mă înspăimânt, măcar să mă bucur!
Hag Purim Sameah indiferent de context!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu