sâmbătă, 5 iunie 2010

am inviat

Pot sa refuz sentimentele de vinovatie ce le simt, pot sa le ascund, pot sa ma mutilez sufleteste, pot sa ma prefac ca nu sunt puternice in mine, pot sa cred ca sunt un surogat al religiei, pot sa Il scot pe Dumnezeu din ecuatie si sa traiesc cum ma taie capul ... dar vine moartea cu pasi repezi sau vin momente cand efectiv trebuie sa fac fata realitatii si atunci trebuie sa imi infrunt vinovatia, victimizarea, sa ma infrunt pe mine. Ce fac atunci? Ca vreau sau nu, trebuie sa stau fata in fata cu Dumnezeu.
Nu stiu de ce nu pot sa nu relationez cu cei pe care societatea ii da deoparte, nu pot sa ii vad singuri oricare le-ar fi vina ... oameni ce au recunoscut ca au gresit si de care oamenii fug, sunt considerati mizeria societatii si se zbat in regrete si isi suporta consecintele. Nu pot sa uit remarca uneia dintre cele mai bune prietene ale mele: "Cella, daca Dumnezeu m-a iertat, cine sunt ei sa nu ma ierte. Lor nu le-am gresit cu nimic. De ce ma trateaza asa?".
Am fost sfatuita: "cauat-ti prieteni bine vazuti, prieteni cu nume bun, prieteni ce nu au trecut". Dar ca un facut, nu stiu cum se facea ca mai toti prietenii mei fusesera "leprosi". Cu ei puteam vorbi lucrurile clar, fara perdele, puteam plange, puteam spune ca ma simt mizerabil si am nevoie de iertare. Cu ei pot povesti ca sunt ghetar si ma inteleg si nu fug de mine crezandu-ma dusa cu pluta.
Ce ma distreaza cel mai tare e ca "trecutul" lor e de fapt inventat de altii. Si cum barfa e la ea acasa iar oamenii prefera sa creada ce-i negru despre altii, ajungi de poveste in secunda doi ... te si miri ce auzi si te intrebi: e cumva vorba despre vreo clona de-a mea? Insa ca vrei sau nu, trebuie sa traiesti cu povestea ce ti se aplica. Si asa te trezesti vinovatul fara vina ce trebuie sa traiasca cu o vina ce nu o are si sa ierte povestile inventate.
Numai ca nu e atat de usor precum pare.
Doamne, ce se intampla? As vrea minuni, miracole ... as vrea sa ma trezesc la realitate insa traiesc un cosmar ...
Isus nu a venit sa faca faca vraji si sa transforme oamenii rai in oameni buni. Ci a venit sa transforme mortii ce umbla in oameni vii. Iar eu, eram moarta fata de El, de ceilalti si de mine... A pus Duhul Lui in mine si am inceput sa vad, am inceput sa fiu socata de dragostea Lui, de nevoia mea de iertare, de povara vinovatiei sub care am murit si .... am plans disperata dupa ajutor.
La fel ca David cand a fost confruntat de Natan am cazut si am plans cerand iertare, eliberare, cerand viata ...
Mi s-a acrit sa imi neg vinovatia ascunzand-o. Mi s-a acrit de atata mandria prosteasca ce ma impiedica sa traiesc. Urlu de durere refuzand sa imi confrunt vinovatia .... Doamne, am nevoie de Tine, nu pot fara Tine.
Consecintele alegerilor si greselilor le port si sunt amare si au grija altii sa le faca mai amare ca pelinul dar in marea asta de pelin in care trebuie sa inot sunt libera, sunt fericita, sunt iertata, eliberata, iubita.
La cruce, am ales sa imi las vinovatia reala si imaginara, sa las povara sub care murisem, sa-L las pe Isus sa topeasca gheata sufletului meu asa cum numai El stie sa o faca.
Sunt vie, sunt in proces de vindecare, mai are multe de schimbat in mine si vin perioade in care iar intru in operatie ca sa inlature cangrenele si doooooaaaaaaaaaaaaaaaaare .... si plang. Insa si plansul e un semn al omului viu.
La cruce ... am inviat.

13 comentarii:

denisia spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
denisia spunea...

Imi place cum alergi printre cuvinte... cum dai la o parte prejudecăţi... te întorci şi te războieşti cu lumea şi cu tine... apoi te analizezi... te linişteşti, şi... aştepti minunile...

cella spunea...

Denisia, dimineata plangeam si scriam, ma rugam ... ca la final sa ma linistesc.
Sunt vie fara nici un merit. sunt vie ca El m-a iubit, mai iubeste si ma va iubi.
Sunt vie ca sunt a Lui, cel vesnic viu!

Anikó spunea...

Imi place foarte mult sa citesc bloggul tau,doarece ma invata mult Dumnezeul prin tine.E pus si la mine pe blogg traducatorul ,ca sa poti citi si tu bloggul meu.Bomnul sa te binecuvinteze.

cella spunea...

Aniko, am decis sa scriu luptele, framantarile ... asta sunt ...
O sa intru imediat la tine pe blog;)

Otniel spunea...

se vede ca ai plans ca e patata hartia...leproaso...haide sa ne topim pentru hristos...haide sa ardem pentru el cum a ars el pentru noi!

cella spunea...

Oti, Oti si eu sunt leproasa, Domnul stie bine cat ... dar sunt decisa sa Il las sa ma topeasca, uneori merge mai repede, uneori se pare ca procesul trebuie sa mearga mai incet ...
Insa vreau sa ard pentru El;).
Mersi Oti ca nu sunt singura;), cu prietenii leprosi aproape e mai bine.;)

Otniel spunea...

cine sunt acestia imbracati in haine albe? de unde vin? Iata sunt cei ce si-au spalat hainele in sangele Mielului, leprosii din valea plangerii...cantecul lor e mai frumos ca al ingerilor!

cella spunea...

Oti mi-am inchipuit acum ca mergem de mana cantand si am ajuns in Sala Tronului si Isus e intrebat de Tata: Cine sunt acestia si Il vad pe Isus ridicandu-se fericit si spunand: Sunt ai mei, is leprosii mei Tata, de care a tot trebuit sa te bat la cap pentru indurare, mila si dragoste cu nemiluita ... uita-te la ei ....

elena marin-alexe spunea...

Spre deosebire de om, Dumnezeu iarta, uita si nu priveste la fata omului ci in adancul inimii lui.
Analiza ta este demna de urmat...
Nimeni nu are drept de judecata asupra nimanui si totusi de ce sunt oamenii tentati sa scociore prin vietile altora si sa-si afiseze dispretul? El a zis: Iata ca Eu fac toate lucrurile noi.EL m-a innoit si pe mine si ...vai ce pacatoasa am fost!
Dar acum sunt fiica de Imparat si nimeni nu-mi poate lua titlul acesta, caci e scris in CARTEA VIETII!

Nic EAL spunea...

Multumesc Cela pentru ganduri! Este clar: esti VIE!

cella spunea...

Elena,
in calitate de Fiica a Tatalui iti urez o duminica plina de har, tie altei Fiice cu aceleasi drepturi ca mine, la fel de iubite de Tata

cella spunea...

Nic, ... sper ca ti-ai mai revenit de aseara ;))
Te asteptam acasa sa te punem la treaba ;))