luni, 17 octombrie 2011

e gelos ...


"Primăvara următoare, Ben-Hadad i-a strâns pe aramei şi s-a suit la Afek, ca să lupte împotriva lui Israel.
După ce au fost strânşi şi li s-au dat provizii, israeliţii au mărşăluit ca să-i întâmpine şi şi-au aşezat tabăra în faţa lor ca două turme mici de capre, pe când arameii umpleau ţara.
Un om al lui Dumnezeu s-a apropiat de regele lui Israel şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: «Pentru că arameii au spus că Domnul este un Dumnezeu al munţilor, nu şi un Dumnezeu al văilor, voi da această oştire numeroasă în mâinile tale şi veţi şti că Eu sunt Domnul!»“
Timp de şapte zile au rămas în taberele lor unii în faţa altora, iar în ziua a şaptea au început lupta. Israeliţii au omorât o sută de mii de pedestraşi aramei într-o zi. 
Ceilalţi au fugit în cetatea Afek, unde zidul s-a prăbuşit peste douăzeci şi şapte de mii dintre ei. Ben-Hadad a fugit în cetate şi s-a ascuns într-o odaie interioară." 1 Imparati 20:26-31


Era vremea cand ieseau regii la razboi, cand vremea le permitea sa isi arate muschii, sa si-i testeze. Toata toamna si iarna, Ben-Hadad (Fiul Soarelui) si-a cautat, antrenat, echipat, mentorat armata. Insa nici Ahab nu a stat cu mainile in san. Acum insa a venit momentul luptei, confruntarii. 
Batalia se pare ca e pe acelasi loc unde a fost cea dintre filisteni, in frunte cu Goliat, si Saul. Istoricii spun ca aceasta a fost una mult mai cruda, puternica.

Caprele nu le gasesti in turme mari, nu sunt unite insa le vezi pe garduri, pe unde nu trebuie ... Comparatia dintre cele doua armate suna comic. Arameii umpleau tara si armata Israelului este impartita ca in doua turme mici de capre. Numeric, arameii aveau victoria, nici prin varful mintii nu le trecea ca nu era a lor. Divinitatea lui Israel era undeva sus pe dealuri si munti insa acum erau in Valea Afek. Habar nu aveau ca Dumnezeul lui Israel e nu o divinitate locala ... .

Cei 7000 de oameni care nu si-au plecat genunchii si nu l-au pupat pe Baal incep sa apara, sa aibe curaj. Unul din ei vine la Ahab sa ii spuna ca Domnul le va da victoria pentru ca arameii gandesc despre El ca e doar un Dumnezeul al muntilor. Dumnezeu ia problema foarte in serios si vrea sa le dea arameilor o lectie. Insa, nu isi lasa poporul in nestire de lectia ce o da altora. Poate, poate ii vine si lui Ahab mintea la loc.

Ca si in lupta impotriva Ierihonului, cand Iosua impreuna cu tot poporul, de la mic la mare au marsaluit sapte zile, asa au stat aici cele doua armate fata in fata. Sapte zile de analiza, strategii, ganduri, ... In a saptea zi, armata lui Israel care e asemanata cu "doua turme mici de capre" pornesc sa lupte cu armata celor cata frunza si iarba. Intr-o singura zi, 100.000 de pedestrasi au fost omorati. Restul armatei aramaice a fugit mancand pamantul si s-a ascuns in cetatea Afek.

Despre cetatea asta insa nu ni se spune ca ar fi fost intarita. E posibil chiar arameii cand au trecut pe langa ea  sa o fi distrus un pic. Insa e posibil ca multimea din ea sa o fi facut perisabila. Dar cum planul Lui Dumnezeu e sa dea o lectie arameilor despre Dumnezeul Lui Israel, e posibil sa fi fost un cutremur sau chiar ingerii sa faca zidurile cetatii sa se prabuseasca si sa omoare alti 27.000 de oameni din armata lui Ben-Hadad.

Regele arameilor cand a vazut ca infrangerea e dezastruoasa, a inceput sa alerge prin cetatea fara ziduri, usor de cucerit cautand o camera cat mai ascunsa ca sa isi salveze viata.

Nu lucrez in armat iar tara nu este in razboi. Insa in relatiile interumane uneori e ca la razboi. Am impresia ca voi fi spulberata. Oamenii rad de Dumnezeul meu, cumva Il considera la fel de slab si uman ca mine ... Insa la fel ca la poporul Israel, Dumnezeu nu ma lasa de izbeliste desi uneori asa am senzatia. Nu ma incred intr-un Dumnezeu al inaltimilor sau in unul al vailor, intr-un Dumnezeu neputincios, ranchinos, surd, mut, orb, batran. 

Dumnezeul in care eu ma incred este Atotputernic, Atotstiutor, Sfant, Sfant, Sfant, gelos, drept, indurator, iertator, milostiv, omniprezent, omnipotent, omniscient si atributele continua. Multa vreme ma enerva unul din atribute si anume gelozia Lui Dumnezeu. Cum adica sa se coboare El in asemenea hal si sa fie gelos? O comparam cu cea a oamenilor cand parca innebunesc si scot ce e mai rau din ei. Dar am descoperit ca nu e asa, ca gelozia Lui Dumnezeu vine din dragostea fara masura cu care ma iubeste si din faptul ca nu vrea sa ma imparta cu nimeni. Cand am inteles asta, mi-a placut gelozia Lui. M-a provocat sa realizez ca sunt iubita cum nu o face nimeni, dorita (nu in termeni sexuali) cum nu imi pot imagina, apartin cuiva cu mult mai puternic decat toti barbatii la un loc, frumos ca nimeni altul pentru ca El este intruchiparea frumusetii ...  Cum sa nu imi placa de El? 

2 comentarii:

ioana spunea...

doar o munune ne mai salveaza

Cella spunea...

Ioana,
minunile vin ;). Crede-ma!