Sa nu ai inima impartita? Sa te inchini numai Lui Dumnezeu.
Nu si oricarui sau oricarui alt Dumnezeu? Dar ... nu asta face toata lumea
asta? Doar n-oi fi eu mai desteapta decat altii nu? Sau ... cred si eu ce cred
toti ca nu cumva sa ma deosebesc de ceilalti si sa ies in evidenta. Daca ceva
nu e in regula in viata mea doar e vina Lui Dumnezeu, nu? Sau ... e consecinta
a nu stiu caror alegeri?
Povestea din timpul lui Ilie nu e diferita de a noastra.
Chiar ... deloc. Mi se arunca provocarea de a alege in cine cred, in Dumnezeul
Cel viu sau in dumnezeii facuti de maini omenesti. Acolo pe Muntele Carmel, in
inima spiritualitatii baaliste, pe terenul lui Baal, este chemat poporul Israel
sa ia o decizie. Ahab vine o sleahta de 400 de profeti ai lui Baal iar Ilie,
aparent, vine singur. Cumva ghiveciul asta religios a fost ca pe vremea lui
Constantin si a renumitei lui mame, Elena .... religia a fost impusa poporului.
In contextul de aici, nu pot sa cred ca tot poporul Israel era ahtiat dupa Baal
si Astarteea. Obadia ii spusese lui Ilie ca mai sunt 100 de profeti ascunsi de
el in pesteri. E foarte posibil ca acum, la aceasta manifestare spirituala, la
aceasta alegere, acestia sa fi iesit din pesteri si sa fie ascunsi prin
multime.
Pe Carmel erau doua altare. Unul daramat si unul in excelenta
stare de functionare. Altarul daramat era cel pe care se aduceau in trecut
jertfe lui Dumnezeu. Acum ramasese in picioare cel al lui Baal. Se pare ca nu
mai indrazneau nici sa rezideasca altarul .... sa isi faca publica decizia de a
crede in Dumnezeu.
Dar in acea zi memorabila, Ilie la fel ca si Iosua cheama
poporul sa faca o alegere intre Baal (cumva reprezentant al zeilor) si
Dumnezeu. Erau pe terenul imbibat de baalism asa ca Ilie le da onoarea de a
aduce jertfa lor conform ritualului lor. Se taie taurul, incep incantatiile ...
Baal insa nu pare incantat de ceea ce aude si nu se intampla nimic. Poporul
pastreaza tacerea .... e martor acolo, nu ii scapa nici o miscare, nici o
adiere ....
Profetii lui Baal cu parul in vant se apleaca pana la pamant
leganandu-se in fata si in spate .... scot strigate ... dar nimic. Erau
disperati. Langa ei statea un popor flamand, insetat, hotarat de-acum sa ia o
decizie cui sa ii slujeasca. Lui Baal ii placeau exact lucrurile care nu
ii placeau lui Dumnezeu, asa ca profetii aveau un soi de bice cu care incep
sase bata singuri (autoflagelare), sangele incepe sa curga si nu se intampla insa
nimic. Iau cutitele, macetele ( Cuțit folosit la tăiatul trestiei de
zahăr în America tropicală) si isi fac taieturi insa nu se intampla nimic
....
Ilie, ironic, il provoaca pe Israel sa faca o comparatie
intre Baal si Dumnezeu. Cum se inchinau lui Baal, ce presupunea ritualul
inchinarii:
„Baal, răspunde-ne!“ Dar nu s-a auzit nici un glas. Nimeni
n-a răspuns..
„Strigaţi mai tare, doar este dumnezeu! Poate că
meditează sau este ocupat sau se află în călătorie; poate că doarme şi se va
trezi.“
Ei au strigat mai tare şi, după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi
cu săbiile şi cu suliţele până a început să le curgă sângele pe ei.
Ce spune Dumnezeu?
"
Să nu vă faceţi crestături sau să vă radeţi
" - Deuteronon 14:1
Domnul este prezent oriunde - Psalmul 139
"Iată că nu dormitează, nici nu doarme, Păzitorul lui
Israel." - Psalmul 121:4
Da, ce facem cu semnele si minunile pe care le fac
vrajitoarele, shamanii, si ... altii? Apostolul Pavel, in marea cetate Efes
unde ghiveciul la fel de colorat ca aici in vremea lui Ilie spune: "Căci noi nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui, ci
împotriva stăpânirilor, a autorităţilor şi a puterilor acestui veac întunecat,
împotriva duhurilor rele din locurile cereşti. " Efeseni 6:12
Semnele, minunile vor fi mari, atragatoare: "Fiţi treji! Vegheaţi! Duşmanul vostru, diavolul3, dă târcoale ca un leu care rage, căutând pe
cineva să înghită." 1 Petru5:8
Spectacolul oferit de profetii lui Baal inceteaza. Ilie
reconstruieste altarul si roaga poporul sa se apropie de el. Au reparat altarul
care era consturit din 12 pieptre simbolizand cele 12 semintii ale lui Israel.
Acum insa apare un elementde noutate: Ilie incepe sa sape un sant in pamantul fertil
al muntelui Carmel. In santul acesta incapeau cam 15 litri de apa. Sunt asezate
lemnele, taurul facut bucati si Ilie face o rugaminte ciudata. Patru ulcioare
cu apa sunt turnate peste carne, lemne si piatra …. Si nu numai o data ci de trei
ori. Deja pamantul de la baza altarului s-a transformat in noroi, lemnele erau
ude bine de tot … santul era plin cu apa …
Ochii
tuturor ieseau din orbite. Ilie e nebun. Socola e copil mic pe langa ospiciul
udne trebuie dus Ilie. Dar, stai! Ce face? E timpul cand se aducea jertfa de
seara, Ilie se propie de altar si spune: „Doamne,
Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel, fă să se cunoască astăzi că Tu eşti
Dumnezeu în Israel, că eu sunt robul Tău şi că am făcut toate aceste lucruri
după porunca Ta. Răspunde-mi, Doamne! Răspunde-mi, ca să
cunoască acest popor că Tu, Doamne, eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inimile
spre Tine!“
Nu a
strigat, nu a tipat, nu si-a facut taieturi, nu s-a aplecat inainte si inapoi
pana sa ameteasca … nu, nimic din toate astea. Efectiv si-a spus rugaciunea.
Dumnezeul Cel Viu al lui Ilie e present, aude, actioneaza, nu ma provoaca la
autodistrugere prin autoflagelare.
Si?
Ce s-a intamplat?” Atunci
a căzut foc de la Domnul, a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi
pământul şi a înghiţit şi apa care era în şanţ. ”
Poporul
de data asta a rupt tacerea: „Domnul este Dumnezeu! Domnul este Dumnezeu!“ si s-a inchinat
cu fata la pamant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu