"A fost odata, o vreme cand am crezut ca sunt un pictor bun … inzestrat cu talent si imaginatie, avand la indemana un penel grozav si o paleta imensa de culori. Am crezut ca sunt un pictor talentat si am incercat sa arat intregii lumi acest lucru … Dorinta si bucuria de a picta erau atat de mari incat nu a contat nici macar ca panza intinsa pe sevaletul meu era neagra … un negru adanc, intens, ce-ti amintea de o noapte intunecata si grea … de tarana sau chiar de moarte.
Nu stiu cand a aparut… si nici de unde… poate ca fusese acolo tot timpul dar nu-L vazusesm eu, prea orb, prea ocupat si prea increzator in mine. “Marele Pictor” era acolo … langa mine … s-a aplecat usor peste umarul meu stergandu-mi lacrimile cu o mana … iar cu cealalta mi-a apucat mana in care tineam inca penelul. L-a inmuiat usor intr-un rosu de sange aprins … un rosu izvorat nu din “paleta mea de culori” ci picurat dintr-un Trup rastignit pe o cruce … o cruce sub care inca mai scria “rastignit din dragoste pentru tine”. Mi-a dus apoi mana spre panza … imi tinea mana precum un Tata o tine pe cea a unui unui prunc ce invata sa scrie intaia data…
M-am straduit zadarnic sa luminez tabloul pictand in culori calde si deschise panza … pentru o vreme am trait amagirea ca voi reusi … parea ca negrul va ceda … ca albul, galbenul sau albastru deschis vor reusi sa-l invinga. Am pus chiar si rosu … negrul s-a luminat putin … si pentru putin timp … devenind insa si mai intens odata cu uscarea nuantei de rosu. Tristetea si nefericirea au inceput sa-mi invaluie intreaga fiinta in negrul intunecat si greu, ridicat parca din propria-mi panza … frica si deznadejdea mi-au cuprins sufletul, cand, sub o mana nevazuta, in coltul din dreapta jos a tabloului a aparut numele meu si titlul picturii…
“Autobiografie_Osandit prin sine”.
Un negru adanc … intens, ce-mi amintea de o noapte intunecata si grea … de tarana sau chiar de moarte. Lacrimile au inceput sa curga suvoi peste inima, sufletul si ochii mei … prelingandu-se usor peste panza … neinduiosat sau miscat de acestea, negrul ramanea insa la fel … la fel de intunecat … si adanc … si vesnic.
Nu stiu cand a aparut… si nici de unde… poate ca fusese acolo tot timpul dar nu-L vazusesm eu, prea orb, prea ocupat si prea increzator in mine. “Marele Pictor” era acolo … langa mine … s-a aplecat usor peste umarul meu stergandu-mi lacrimile cu o mana … iar cu cealalta mi-a apucat mana in care tineam inca penelul. L-a inmuiat usor intr-un rosu de sange aprins … un rosu izvorat nu din “paleta mea de culori” ci picurat dintr-un Trup rastignit pe o cruce … o cruce sub care inca mai scria “rastignit din dragoste pentru tine”. Mi-a dus apoi mana spre panza … imi tinea mana precum un Tata o tine pe cea a unui unui prunc ce invata sa scrie intaia data…
A fost de ajuns o singura atingere ca “negrul adanc” sa dispara sub “rosul de sange aprins” din dragostea Lui pentru mine … o singura atingere ca totul sa devina alb si luminos ca un rasarit de soare … ca zorii unei zile …. ca o fereastra deschisa spre bucurie si nadejde … spre Inviere si Viata.
O singura atingere … si paleta mea de culori a capatat putere sa-mi coloreze panza ... o panza a carei titlu nu mai era acelasi, ci se schimbase intr-unul nou … “Autobiografie_Rascumparat prin El”.
E numele meu … iar panza e propria-mi viata …
E numele meu … iar panza e propria-mi viata …
Cum este “panza” ta?
“Rosu de sange aprins” picura inca din trupul rastingnit, candva, pe cruce … pentru mine si tine …
Isus i-a zis: „Eu Sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” Ioan 11.25-26"
Material scris de Vasile Silion. Am primit permisiunea sa il postez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu