Niciodata nu m-am gandit ca Isaia (din punctul meu de vedere, o carte ce intra in categoria cartilor supergrele, pentru cei studiosi) imi va releva un Dumnezeu pe care nu L-am cunoscut, cum este descris de profet, niciodata. Tandrete, blandete, dragoste fara inceput si sfarsit, har, mila, indurare, vindecare, credinciosie, legamant dus la capat in ciuda faptului ca cel cu care se incheiase legamantul plecase la plimbare ... pe la zei.
Am inceput sa studiez capitolul 42 din Isaia si pielea mi se face ca de gaina. Dumnezeu ... ideea mea de Dumnezeu trebuie confruntata cu ceea ce citesc aici.
"1 Iată-L pe Robul Meu, pe Care Îl sprijin, Alesul Meu, în Care-Mi găsesc plăcerea! Voi pune Duhul Meu peste El, iar El va vesti neamurilor dreptatea.
2 Nu va striga, nu-Şi va ridica glasul şi nu-l va face să se audă pe drum.
3 Nu va rupe trestia zdrobită şi nu va stinge mucul care încă mai fumegă, ci cu credincioşie va aduce dreptatea."
2 Nu va striga, nu-Şi va ridica glasul şi nu-l va face să se audă pe drum.
3 Nu va rupe trestia zdrobită şi nu va stinge mucul care încă mai fumegă, ci cu credincioşie va aduce dreptatea."
Mesia (Mashia) e Cel in care se implineste profetia Lui Isaia. Cum mi-L prezinta Isaia? E Cel in care Dumnezeu Tatal (Abba) isi gaseste placerea. E Cel venit de Sus si peste care a pus Duhul Sau, El e Cel ce a vestit si vesteste dreptatea Domnului.
Nu va impune ceea ce are El de spus, tot ceea ce face e discret, e bland, gentil, plin de candoare ... Dar de ce? Ce are El in vedere? Si ce urmeaza umple de lacrimi ochii mei. Isaia nu vorbeste trestiei si unei lumanari fumegande ci oamenilor. Trestia franta e omul care emotional, spiritual e frant, lovit, zrobit. E Cel care are nevoie disperata de ajutor, vindecare, putere, restaurare, dragoste, mila si har. Mucul de lumanare ce inca mai fumega e omul ce inca nu e mort, mort in pacat, de durere fizica, emotionala, psihica, mort din punct de vedere religios.
Unsul, Solul, Mesia nu a venit sa stinga viata ci sa o aduca celor ce vor sa o primeasca. El este Viata, El o da cui o cere. El e Cel ce aduce vindecare si restaurare, iertare si implinire.
De multe ori imi doresc vindecare fizica .... uitand sau preferand sa uit ca durerea fizica vine de la o durere emotionala sau spirituala nerezolvata, una pe care uneori vreau sa o ascund sub pres, dupa vreun dulap, in debara .... Numai ca acolo nu se cicatrizeaza ci se agraveaza, cangreneaza si ... durerea urla in mine. Si asta ma frange insa nu ma rupe, nu ma omoara ...
E normal sa ajungi frant. E normal sa te simti ranit, umilit, jignit, facut pres, sa iti fie patata onoarea, sa iti fie puse cuvintele la indoiala, sa fii izolat de parca ai avea cine stie ce boala contagioasa, sa te simti dat afara din societate ... E normal sa vina o vreme si pentru pustiu ....
Imi aduc aminte de vremurile mele in pustiu si lacrimile curg repede pe obraji, cand inima si totul in mine era frant, fumegand. Si atunci, tot Isaia a fost "trimis" pentru si la mine. Dumnezeu ne scoate din multime franti, fumegand, uneori pe faras aruncati de ceilalti. Ne duce in prezenta Lui, ne aseaza langa inima Lui ca sa ne armonizam bataile inimii, sa ne sufle din nou duh de viata, sa ne vindece, opereze si sa scoata pungile ulceroase pline cu durere, manie, remuscare, razbunare, ura, furie ce ne mananca incetul cu incetul.
Am invatat ca nu e pacat sa intrebi "de ce?".
Am invatat ca e normal sa cazi, ca e normal sa fii scos afara din multime ...
Am invatat ca vindecarea, cresterea, restaurarea e opera Lui Dumnezeu facuta in liniste, deoparte ... nu in aplauze, nu in aclamele publicului dornic de spectacol.
Vindecarea vine iertand, incet, intr-un proces anevoios. Mai sunt episoade in care trecutul revine cu putere aruncandu-te in cel mai crunt si dureros moment starnind toate apele emotionale si reinviind totul. Insa, acolo, doar cu El, am invatat sa cer ajutor de Cel ce are puterea sa readuca viata in mine, sa ma restaureze, sa ma vindece.
Poate ca din punctul de vedere al societatii sunt o epava, un gunoi, demna de neincredere .... sunt nimeni insa Datatorul vietii are alta opinie. Ma uit la modul in care L-a tratat pe Petru. A avut nevoie de o cadere , de o lepadare. De ce? Ca sa ii poata ajuta pe fratii lui sa creasca, sa Il cunoasca pe Isus Christos (Yeshua HaMaschiach), pe Mesia (Maschia). Am decis sa cred ce spune El si sa nu ma mai las influentata de parerea multimii.
De ce ingaduie Domnul in viata mea durerea fizica, emotionala, spirituala, psihica? De ce ingaduie caderea? De ce ma scoate din multime? Pentru ca tendinta mea naturala e sa ma ascund de El, sa fug de El. Multimea in care ma ascund ma va rani ... mai mult de cat mi-am inchipuit vreodata si ma va arunca afara din mijlocul ei. Cu bratele intinse sunt asteptata de Tata. Voi fi invaluita in Dragoste si acolo langa inima Lui imi voi spune off-ul, voi intra in proces de vindecare, iertare, restaurare.
Cum sa nu Il iubesc?
Cum sa nu ma las iubita cand inima mea se simte in siguranta, cand in El mi-am gasit Adapostul, cand El e Ajutorul, cand imi sopteste cat ma iubeste, cand vad cata tandrete, blandete are pentru mine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu