Livius Puraci mi-a trimis o poveste adevarata.
"Odată, fratele Tipei, președintele Penticostalilor din România, a fost sunat de un director de CAP să meargă la o înmormântare. "A murit mama și pe ultimul drum va fi condusă de foarte mulți oameni. Vor veni directori, miliția, securiști. Trebuie să fie o predică foarte bună", și-a motivat cererea președintele CAP-ului - o funcție care pe timpul ceaușist era râvnită ca cea de director de bancă din zilele noastre.
După ce și-a pregătit o predică apologetică pentru serviciul funerar, fratele Tipei se pregătea să plece spre serviciul funerar. Cu câteva zeci de minute înainte i-a sunat telefonul în birou. La capătul celălalt era un băiat. "Cineva ne-a dat telefonul dvs. A spus că sunteți un om care ne puteți ajuta. Suntem patru copii săraci, nu am mâncat nimic de câteva zile...". "Dar voi nu aveți părinți?". "Mama e la spital de mai multe zile, iar tata... ne-a părăsit când eram mici...".
Pastorul Tipei a chemat un secretar, a băgat mâna în buzunar, i-a dat niște bani și l-a trimis la adresa copiilor să le ducă ceva de mâncare. Apoi a urcat în mașină și a mers spre localitatea unde avea loc serviciul funerar. Pe drum îi tot sunau în minte versetul iacovian "credința fără fapte este moartă". Până la cimitir aschimbat predica "La ce ar folosi o credință dacă faptele ei au murit?".
După ce a predicat directorul CAP-ului l-a invitat la masă. "Vă rog să veniți. Vor fi prezentă toată pleiada de aici. Am tăiat doi porci și un vițel". Pastorul a refuzat categoric și s-a îndreptat spre mașină. În fața acesteia îl aștepta un bătrân. Cu un picior de lemn, cu cârjă, cu o căciulă găurită de șoareci. Haina era plină de petece, barba lungă, neîngrijită. Și mirosul... Trebuia să stai la distanţă. Ca la bancomat.
"Trebuie să mă duci acasă", a poruncit invalidul. Pastorul l-a privit mirat. Era dezgustător. Inițial a vrut să-l refuze, dar s-a gândit că bătrânul o să-i reproșeze: "ai predicat despre fapte și acum?".
L-a urcat pe bătrân în mașină. A pornit. Moșul a început să strănute. Îi sărea scuipatul pe bord, pe parbriz. Mirosul era insuportabil. Fratele Tipei a deschis geamul. "Închide-l, eu sufăr cu curentu' ", aporuncit moșul. După câțiva kilometrii pastorul a fost ispitit să-l coboare în mijlocul câmpului! Nu mai suporta!
În final a ajuns. Casa bătrânului era de fapt o... Ruină. Acoperișul spart, vedea stelele din pat. Pereții ghioșați, cu mult moloz la temelie. Vedeai din casă afară. Gardul era de domeniul ... a fost odată. Ulucile căzute, bălării. O tentativă de limitare a proprietății. "Ajută-mă să cobor", a solicitat moșul. Pastorul l-a coborât tare greu. A deschis toate ușile pentru ventilație și hotărât dădea să facă stânga împrejur. "Nu pleci, trebuie să aduc ceva din casă". "Bunicule, stai liniștit, nu mai am timp, mă grăbesc". Și se urcă în mașină. "Te rog, te rog, nu pleca!", a spus săracul cu lacrimi în ochi. Fratele Tipei impresionat a coborât din mașină. Nu putea să treacă pe lacrimile unui infirm.
Încet, încet, bătrânul cu picior de lemn a intrat în casă, apoi a ieșit și a venit la mașină. Cu părul slinos, cu mâinile murdare, a băgat mâna în buzunarul hainei peticite. A scos un plic. "Eu sunt invalid de război, a spus fostul erou. Am o pensie de invalid. Toată viața din asta am trăit. Uite, am aici toate economiile mele. 5000 de lei. Te rog să-mi permiți să iau 10 lei. Îmi ajung câteva zile, până voi lua pensia. Restul de bani, ia-i și du-i la copiii aceia săraci!".
Pastorul a refuzat. "Tăticule, stai liniștit, vom rezolva noi cumva problema, cu biserica". "Te rog ia banii!". "Nu pot". "Omule vrei să mă trăznească Dumnezeu? Când ai vorbit la cimitir despre copiii aceia mi-a înfipt Dumnezeu un cuțit în inimă. Eu să am bani în casă și ei să moară de foame?". Și a început iar să plângă ...
Pastorul a luat banii rușinat. La cimitir fusese atâți oameni bogați. Pocăiți. Nimeni nu a fost mișcat de situația săracilor. Dar un sărac a avut inimă pentru săraci!
Când am auzit întâmplarea m-am gândit că președintele CAP-ului tăiase doi porci și un vițel. Dar n-a zis: "duceți și copiiilor aceia un kg de carne". El nu simțise cu ei. De ce? Nu trăise ca ei.
Să aveți mâinile deschise. E o lecție de fericire. nu ești fericit dacă nu faci pe altul fericit. Dintr-o palmă deschisă poate lua ce ai oricine. O mâna închisă e egoism. Dintr-o palmă deschisă se ia, dar se și pune.
Trăiți cu mâinile deschise! Așa a murit Isus Hristos. Dumneavoastră, eu, trebuie să fim mâinile Lui. Altminteri..."
"Odată, fratele Tipei, președintele Penticostalilor din România, a fost sunat de un director de CAP să meargă la o înmormântare. "A murit mama și pe ultimul drum va fi condusă de foarte mulți oameni. Vor veni directori, miliția, securiști. Trebuie să fie o predică foarte bună", și-a motivat cererea președintele CAP-ului - o funcție care pe timpul ceaușist era râvnită ca cea de director de bancă din zilele noastre.
După ce și-a pregătit o predică apologetică pentru serviciul funerar, fratele Tipei se pregătea să plece spre serviciul funerar. Cu câteva zeci de minute înainte i-a sunat telefonul în birou. La capătul celălalt era un băiat. "Cineva ne-a dat telefonul dvs. A spus că sunteți un om care ne puteți ajuta. Suntem patru copii săraci, nu am mâncat nimic de câteva zile...". "Dar voi nu aveți părinți?". "Mama e la spital de mai multe zile, iar tata... ne-a părăsit când eram mici...".
Pastorul Tipei a chemat un secretar, a băgat mâna în buzunar, i-a dat niște bani și l-a trimis la adresa copiilor să le ducă ceva de mâncare. Apoi a urcat în mașină și a mers spre localitatea unde avea loc serviciul funerar. Pe drum îi tot sunau în minte versetul iacovian "credința fără fapte este moartă". Până la cimitir aschimbat predica "La ce ar folosi o credință dacă faptele ei au murit?".
După ce a predicat directorul CAP-ului l-a invitat la masă. "Vă rog să veniți. Vor fi prezentă toată pleiada de aici. Am tăiat doi porci și un vițel". Pastorul a refuzat categoric și s-a îndreptat spre mașină. În fața acesteia îl aștepta un bătrân. Cu un picior de lemn, cu cârjă, cu o căciulă găurită de șoareci. Haina era plină de petece, barba lungă, neîngrijită. Și mirosul... Trebuia să stai la distanţă. Ca la bancomat.
"Trebuie să mă duci acasă", a poruncit invalidul. Pastorul l-a privit mirat. Era dezgustător. Inițial a vrut să-l refuze, dar s-a gândit că bătrânul o să-i reproșeze: "ai predicat despre fapte și acum?".
L-a urcat pe bătrân în mașină. A pornit. Moșul a început să strănute. Îi sărea scuipatul pe bord, pe parbriz. Mirosul era insuportabil. Fratele Tipei a deschis geamul. "Închide-l, eu sufăr cu curentu' ", aporuncit moșul. După câțiva kilometrii pastorul a fost ispitit să-l coboare în mijlocul câmpului! Nu mai suporta!
În final a ajuns. Casa bătrânului era de fapt o... Ruină. Acoperișul spart, vedea stelele din pat. Pereții ghioșați, cu mult moloz la temelie. Vedeai din casă afară. Gardul era de domeniul ... a fost odată. Ulucile căzute, bălării. O tentativă de limitare a proprietății. "Ajută-mă să cobor", a solicitat moșul. Pastorul l-a coborât tare greu. A deschis toate ușile pentru ventilație și hotărât dădea să facă stânga împrejur. "Nu pleci, trebuie să aduc ceva din casă". "Bunicule, stai liniștit, nu mai am timp, mă grăbesc". Și se urcă în mașină. "Te rog, te rog, nu pleca!", a spus săracul cu lacrimi în ochi. Fratele Tipei impresionat a coborât din mașină. Nu putea să treacă pe lacrimile unui infirm.
Încet, încet, bătrânul cu picior de lemn a intrat în casă, apoi a ieșit și a venit la mașină. Cu părul slinos, cu mâinile murdare, a băgat mâna în buzunarul hainei peticite. A scos un plic. "Eu sunt invalid de război, a spus fostul erou. Am o pensie de invalid. Toată viața din asta am trăit. Uite, am aici toate economiile mele. 5000 de lei. Te rog să-mi permiți să iau 10 lei. Îmi ajung câteva zile, până voi lua pensia. Restul de bani, ia-i și du-i la copiii aceia săraci!".
Pastorul a refuzat. "Tăticule, stai liniștit, vom rezolva noi cumva problema, cu biserica". "Te rog ia banii!". "Nu pot". "Omule vrei să mă trăznească Dumnezeu? Când ai vorbit la cimitir despre copiii aceia mi-a înfipt Dumnezeu un cuțit în inimă. Eu să am bani în casă și ei să moară de foame?". Și a început iar să plângă ...
Pastorul a luat banii rușinat. La cimitir fusese atâți oameni bogați. Pocăiți. Nimeni nu a fost mișcat de situația săracilor. Dar un sărac a avut inimă pentru săraci!
Când am auzit întâmplarea m-am gândit că președintele CAP-ului tăiase doi porci și un vițel. Dar n-a zis: "duceți și copiiilor aceia un kg de carne". El nu simțise cu ei. De ce? Nu trăise ca ei.
Să aveți mâinile deschise. E o lecție de fericire. nu ești fericit dacă nu faci pe altul fericit. Dintr-o palmă deschisă poate lua ce ai oricine. O mâna închisă e egoism. Dintr-o palmă deschisă se ia, dar se și pune.
Trăiți cu mâinile deschise! Așa a murit Isus Hristos. Dumneavoastră, eu, trebuie să fim mâinile Lui. Altminteri..."
3 comentarii:
Aceste pilde trebuie adunate si publicate - daca n-au vazut inca lumina tiparului.
Nu doar ca lucreaza schimbare pozitiva in om, dar si deschid inimile catre lauda Celui ce o merita.
Eu te provoc sa faci tu asta ;). Ce zici?
Ce sa zic, draga Cella!? Eu mereu cer permisiune de la Tata cand sunt provocata sa ma implic in ceva. Numai cand El imi da unda verde, actionez.
Totusi, capitolul "scris si editat" nu s-a deschis inca. Trebuie mai intai sa ma fac bine...
Trimiteți un comentariu