învăț de la un bob de muștar

Nu pot spune că sunt mare fan muștar, dar la gătit folosesc muștar cu boabe. De ce? Pentru că dă mâncării o aromă aparte.

În ultima vreme, m-am tot gândit la un bob de muștar, asta și pentru că studiez cartea Matei, din Biblie. Isus face referire de două ori la bobul de muștar. Dintr-un bob de muștar crește un copac mare, atât de mare încât păsările cerului își fac cuib în el. Dar a doua referire mă pune tare mult pe gânduri. Dacă aș avea credință cât un bob de muștar, aș putea să spun unui munte să se mute, și el s-ar muta.

De Crăciun, am primit o brățară cu un pandativ în care este un bob de muștar.

M-am întrebat, și am fost întrebată ce aș vrea anul acesta.

Și ce aș vrea?

Să-mi las credința să crească. Să ajungă măcar cât un bob de muștar. Nu vreau să mut fizic nici un munte, dar am mulți munți de mutat în mintea și în inima mea. Apoi, la început de an, am luat din Cuvântul Domnului o altă promisiune pentru mine. „Nu vă mai gândiți la ce a fost mai înainte și nu vă mai uitați la cele vechi! Iată, voi face ceva nou și-i gata să se întâmple: să nu-l cunoașteți voi oare? Voi face un drum prin pustiu și râuri, în locuri secetoase.” Isaia 43:18-19

Dacă mi-aș lăsa munții mutați, și aș crede că Domnul vrea să facă un drum prin pustiul inimii, minții și sufletului meu? Cum ar fi dacă aș crede că El poate aduce viață și ar înflori deșerturile și pustiurile mele?

Cum ar fi dacă L-aș crede mai mult pe El pe Cuvânt?

Cum ar fi dacă aș uda sămânța credinței mele încât să ajungă măcar cât un bob de muștar?

Cum ar arăta viața mea?

Mai aștept lucruri noi?

Mai cred că Domnul are aceeași putere ca și în trecut?

Mai cred că El face minuni?

Vreau să învăț de la, și cu un bob de muștar despre credință în acest an.

am învățat

Prima zi a anului mă găsea pe drumuri, și tot pe drumuri am încheiat anul 2024.

A fost un an în care am mai învățat puțin că moartea face parte din viață, că oricât de mult aș vrea ca cei dragi să trăiască, eu nu sunt în control, că viața și moartea sunt în Mâinile Celui ce ne-a creat.

Am mai învățat că durerea slefuiește mai mult decât orice, că trebuie să-mi țin gura în fața morții și să nu vorbesc ca o atotștiutoare înțeleaptă rănind și devastând pe cei ce-și plâng durerea.

Am învățat că viața e mai prețioasă decât am crezut, că trebuie să mă bucur de oameni, de clipe, de viață, de ceea ce mi s-a încredințat.

Am învățat că trebuie să mai las lucrurile din controlul meu, și asta ca să las corpul să respire.

Am învățat că minunile le face Domnul, în timpul Său și nu la comanda mea, în condițiile Lui și nu ale mele, cu ce și cine vrea El. Încă învăț că pământul nu se învîrte în jurul meu.

Am învățat că zdrobirea face parte din viață, că doar zdrobită și cizelată îmi plec urechea și ascult, altfel doar aud.

Am învățat să dau spațiu oamenilor, să nu mă leg disperată de ei. Dar nici să nu îi las să se lege ca și caracatița de mine ca să mă sufoce. Este suficient aer pentru toți, este nevoie de creștere pentru toți… Și creșterea se face în liniște, în singurătate cu mine și cu Domnul.

Am realizat că îmi place să mă ascund în mulțime ca să nu-mi confront temerile, ideile, fricile, gândurile. Numai că Domnul mă iubește prea mult, și are modurile Lui de a mă scoate de acolo, ca să mă salveze de mine.

Am experimentat deșertul și pustia sufletului, dar Domnul mi-a scos din Cuvânt izvoare de apă dătătoare de viață. A făcut drumuri noi în inima, mintea și sufletul meu.

Pentru că transgenealogia este una dintre pasiunile mele, Domnul astăzi îmi reamintește un text cu care mă tot provoacă de câțiva ani, „Nu vă mai gândiți la ce a fost mai înainte și nu vă mai uitați la cele vechi! Iată, voi face ceva nou și-i gata să se întâmple: să nu-l cunoașteți voi oare? Voi face un drum prin pustiu și râuri, în locuri secetoase.” Isaia 43:18-19

Învăț să las trecutul să fie trecut.

Învăț să Îl las pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov să fie Dumnezeul vieții mele.

Învăț să las Cuvântul să-mi fie ghid, îndreptar și hrană.

Învăț să Îl las să facă lucruri noi, să deschidă drumuri noi în viața mea prin locurile secetoase ale minții, sufletului și inimii mele.

Continui să învăț, continui să mă las transformată de Cel care are toată puterea în cer și pe pământ. Continui să Îl las pe El să mă transforme tot mai mult asemenea Chipului Fiului Său.

Continui să fac ceea ce mi-a spus să fac, și anume să povestesc minunile Lui.

Ce planuri am? Să fac ceea ce știu să fac, să iubesc ceea ce El iubește, să mă odihnesc mai mult în El, și să nu mai trăiesc pe repede înainte.

amintiri cu sfinți - ediție proprie - Sora Barac

Cred că în anul 2005, în misiunea de Crăciun, am cunoscut doi frați (frate și soră) veniți din America. Este vorba despre Leo și Mike Barac. După o zi, cu Leo eram deja prietene la cataramă. Anii au trecut, dar noi încă mai stăm agățate la povești.

Cei doi frați proveneau dintr-o familie cu zece copii, povesteau despre întâlnirile din fiecare dumincă de la părinții lor. Mereu povesteau despre părinții lor.

În anul 2007 sau 2008, Leo mi-a spus că în misiunea din Moldova va veni și mama lor. Și mi-o închipuiam o femeie înaltă, voinică, energică. Mă gândeam ce ar putea face ea la vârsta ei în Moldova, cum să slujească dânsa acolo?

Sora Barac – nu am știut niciodată numele ei mic, o femeie minionă, cu niște ochi căprui pătrunzători, te scana într-un zâmbet cuceritor și te cuprindea într-o îmbrățișare care te dezarma.

Am avut onoarea de a o caza vreo două zile la mine acasă. Știam că trebuie să o las să se odihnească, și am lăsat-o. Apoi, a vrut să mâncăm ceva împreună, așa că am mâncat. Și apoi am mers în sufragerie ca să povestim. Și… am povestit.

Mi-a povestit cum a ajuns în America, apoi despre durerea sfâșietoare care a făcuto să se întoarcă în țară ca să își ia nepoții cu dânsa, despre cum s-a implicat în creșterea copiilor, a nepoților ei rămași orfani de mama.

Fiica ei cea mai mare, la revoluție, năștea cel de-al patrulea copil, un băiețel. A născut fără probleme, dar personalul era ocupat cu știrile, cu ce se întâmpla în țară. Au uitat de biata femeie și de procedurile care trebuie aplicate unei femei după ce a născut. Și, fiica sorei Barac a decedat.

Vestea aceasta a adus-o pe sora Barac în România. Împreună cu soțul și ceilalți nouă copii erau deja stabiliți în America, dar ce se va întâmpla cu nepoții? Se decid că trebuie luați în America. Familia se va ocupa de copii.

S-a înarmat cu toate documentele familiei și a plecat la Ambasada Americii de la București. Acolo, era o doamnă care i-a promis că niciodată nu va primi vize pentru copii, niciodată copiii nu vor părăsi România.

Cunoscuții sorei Barac și-au plecat genunchii și L-au rugat pe Cel ce are toată puterea în cer și pe pământ să intervină. Și El a intervenit.

Sora Barac a primit un telefeon să meargă din nou la București cu actele, o doamnă care o văzuse pe acolo i-a cerut dosarul și nu a mai lăsat-o să treacă prin toate procedurile, ci a mers direct la ambassador, i-a spus povestea copiilor, iar acesta le-a dat viza pentru America.

Cred că pe trei dintre nepoții aceștia i-am cunoscut și eu.

Sora Barac povestea despre minunile din viața ei de parcă avea parteneriat cu Dumnezeu. Ea nu se lăsa până Dumnezeu nu deschidea ferestrele, ușile sau porțile pe care ea avea nevoie să intre.

Nu i-a fost ușor pe timpul comunismului să crească zece copii. I-a ținut mereu aproape. Indiferent de deciziile pe care ei le-au luat cu viața lor, sora Barac mereu le-a reamintit că acasă sunt mereu așteptați, iubiți și respectați.

Dinainte de a veni în anul 2007 sau 2008 în România, aflase și despre mine. Veneau copiii ei în România și-mi spuneau, „mi-a spus mama să îți spun că se roagă pentru tine”, sau „ți-a trimit mama ceva”. Iar eu mă miram teribil de mult. Femeia nici măcar nu mă știe, dar se roagă pentru mine? Îi păsa de mine pentru că eram prietena copiilor ei.

Sora Barac s-a dus ACASĂ, s-a dus la Isus, la Cel pe care L-a slujit și L-a onorat cu viața ei. A plecat să povestească cu Isus.

Lângă noi, printre noi, sunt oameni bandaje de dragoste și binecuvântare, trebuie doar să ne uităm în jur și să-I descoperim. Sunt darurile Lui Dumnezeu pentru noi.

Mă simt onorată că am cunoscut-o pe sora Barac, că am povestit cu dânsa, că și-a lățit inima ca să încap și eu în ea.

Fotografie postată cu permisiune.

Vă doresc să vă faceți timp să stați la povești cu El. Are atâtea să vă spună...

Zilele acestea cineva întreba: „de ce cântați colinde? Sunteți obligați? De ce mergeți cu colindul? De ce mergeți la biserică ca să cântați și să colindați?” Întrebările erau sincere.

De ce colind? De ce am repetat colindele vreo trei luni pentru concertul de duminica trecută? Doar nu ne-a plătit nimeni, nu ne-a obligat nimeni... Ce sărbătoresc zilele acestea?

Anul acesta două sărbători se suprapun. Una începe în seara asta, cealaltă începe mâine seară. Amândouă sunt despre minuni, o minune a întrupării, și o minune a înmulțirii și a credinței. Și pentru că îmi plac sărbătorile, le celebrez pe amândouă.

În cele două sărbători, nu este vorba despre mine, despre lista mea cu ce trebuie să cumpăr, să fac, să mă ostenesc, ca apoi să cad de oboseală. Nu este vorba nici despre tine. Este vorba despre Dumnezeu. Sunt sărbători în cinstea Lui. Nici una dintre acestea nu ne este poruncită în Scripturi, dar ne este poruncit să ne bucurăm la sărbătorile noastre.

Sărbătoarea Hanukka este despre puterea Lui de a înmulți uleiul de la templu.

Sărbătoarea Nașterii Domnului este despre puterea Lui de a se limita, de a se întrupa într-un bebeluș, împlinind fiecare cuvânt al Scripturii.

Lângă Ierusalim, în Betleem (Beit Lechem – Casa Pâinii) S-a născut Mesia, Yeshua-Salvatorul și Mântuitorul. El este Pâinea care S-a întrupat pentru a stâmpăra foamea sufletului meu. El este Lumina care luminează în lume biruind întunericul din inima mea. El este Cuvântul care S-a întrupat, și care-mi vorbește. El este Dumnezeu. El S-a născut ca să împlinească planul Său făcut din veșnicii, S-a dat jertfă pentru păcatele mele și ale tale. Prin sângele Celui Întrupat – jertfa desăvârșită sunt iertată și mântuită, sunt eliberată de păcat și de puterea lui.

Mai mult de atât, Cel întrupat locuiește în mine. El este Viu! El, Lumina despre care au scris profeții S-a întrupat!

Păstorii din Betleem primesc o vizită angelică, și-i văd pe îngeri cântând. E o melodie nouă. Este melodia Mielului! Este melodia Pruncului. Este melodia leului din Iuda.

Cerul cântă, eu cânt, iar bucuria îmi inundă inima.

De ce cânt? Pentru că sunt a Lui, m-a înfiat prin sângele Celui Întrupat, mi-a dat un viitor și o nădejde. Și chiar de aș rămâne singură, fără familie, fără rude, nu aș rămâne singură. Pentru că Dumnezeul cerului și al pământului, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov este Tatăl meu.

Vă doresc să vă faceți timp să stați la povești cu El. Are atâtea să vă spună...

suntem chemaţi să ne întoarcem la El

 “Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul.” (Pling.3:40)

"Veniţi să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile.” (Osea.6:1)

“Din vremea părintilor voştri voi v-aţi abătut de la poruncile Mele şi nu le-aţi păzit. Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor. Dar voi întrebaţi: "În ce trebuie să ne întoarcem?" (Mal.3:7)

“veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!” (Ps.95:6)

Suntem ca şi popor într-un impas, credem noi. Brusc am realizat că toţi ştim politică, şi chiar credem că suntem buni la asta. Ne luptăm în cuvinte, ne rănim unii pe alţii pentru alegerile făcute, suntem inflamaţi şi am devenit brusc explozibili.

Vrând să dăm o lecţie unora, realizăm că noi dăm testul, sau că l-am picat.

Acum ne punem întrebări despre creştinism, despre valori şi principii. Considerăm pe unul care rosteşte nişte cuvinte mai creştin decât pe altul care poartă obiecte religioase. Domnul însă ne spune clar, „Nu oricine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” Matei 7:21

Suntem bombardaţi cu informaţii pe surse, cu ştiri care mai de care mai ameţitoare, cu glumiţe tendenţioase.

Aici suntem.

În actele mele scrie că sunt cetăţean român, parte a a acestui popor. Şi acum, este timpul să mă smeresc, să ne smerim ca şi popor înaintea Domnului, şi să Îl căutăm pe Domnul. Nu căutăm o religie, un cult, o ideologie. Îl căutăm pe El.

“Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu potopul, şi Domnul împărăţeste în veci pe scaunul Lui de domnie.” (Ps.29:10)

Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul Cel veşnic ştia rezultatul alegerilor, şi stă pe tron. Noi ne agităm ca un suc acidulat, şi credem că ne-a uitat, sau că noi deţinem controlul şi puterea. Toată puterea este a Lui.

Indiferent de cine va ieşi la vot, Domnul este pe tron, este în control.

Noi, poporul român suntem chemaţi să ne întoarcem la El, să Îl căutăm pe El.

Acum mai mult ca oricând.

voi locui veșnic în Casa Lui

“(O cântare a lui David.) Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.

Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.”

Domnul este Păstorul meu, și:

-Nu voi duce lipsă de nimic, am tot ceea ce îmi trebuie, chiar dacă nu văd sau simt asta;

-El îmi asigură hrana cea de toate zilele, iar apa pe care mi-o dă să o beau, îmi aduce odihnă;

-El vede, știe, cunoaște, aude nevoile mele;

-El îmi vorbește, mă călăuzește pe cărări bune și drepte;

-El vede zbuciumul și tumultul sufletului meu, și mă înviorează;

-Boala, necazul, strâmtorarea, tristețea, dezamăgirea, depresia, trădările, pierderile vin ca o furtună peste mine destabilizându-mi încrederea, credința, ideile și gândurile. Dar Păstorul este cu mine și nu mă tem!

-Dușmanii, potrivnicii, oamenii prin care mi se testează nervii, prin care învăț să-mi manageriez emoțiile pozitive sau negative sunt lângă mine, și sunt aici pentru că toate lucrează spre binele meu. Iar eu i-aș vrea cât mai departe de mine…

-În fața celor care nu mă plac, sau îmi vor răul, Păstorul îmi dă trecere, îmi dă înțelepciune cum să vorbesc, acționez, și le înmoaie inima. Mâna Lui bună este cu, și peste mine.

-Încet, încet, văd binecuvântările Lui care se reînnoiesc în fiecare dimineață, văd minunile Lui pentru mine și cei dragi mie. Realizez că paharul meu este mai mult decât plin cu binecuvântări;

-Păstorul mă asigură că stând lângă El, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele;

-Viața are o finalitate aici pe pământ, și nu intru într-o mare necunoscută. Știu și cred că voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele. Știu că trupul meu va fi pus într-un mormânt și va deveni din nou pământ, iar sufletul meu va merge la El, și voi locui veșnic în Casa Lui. 

binecuvântată cu potrivnici

Psalmul 23

“(O cântare a lui David.) Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.

Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.”

Dincolo de necazuri, boli, tristeți, perioade de depresie, de lipsă de iubire și înțelegere, de lipsuri financiare, apar și potrivnicii/dușmanii/oameni care parcă numai răul mi-l vor. Iar aceștia sunt oameni ca și mine, sunt reali, sunt lângă mine, suficient de aproape cât să nu uit de ei, să nu îi pot igonora, trebuie să lucrez cu ei/să intercționez cu ei.

Realizez că sunt tare uitucă. Uit că potrivnicii au fost așezați lângă mine cu un scop. Aș vrea să scap de ei, și cred că Dumnezeu nu mă iubește de i-a așezat lângă mine. Dar îmi amintesc de Iosif, fiul lui Iacov. Pe când era în Egipt, ni se spune de câteva ori că Domnul era cu Iosif, și ceilalți vedeau asta.

Domnul este păstorul meu, El este cu mine și când potrivnicii își fac treaba. Mai mult de atât, El este Cel care îmi unge capul cu untdelemn. Ungerea se face în cazul vindecării, dar nu uit că David a fost uns ca împărat. A fost ales dintre toți oamenii și a fost unsul Domnului.

Domnul, Păstorul m-a uns cu untdelemn, m-a ales să fiu a Lui, sunt pecetluită cu Duhul Său. Domnul este Păstorul meu!

Chiar dacă boala a venit și s-a instaurat, chiar dacă luptele mele mă secătuiesc de toată vlaga și puterea, chiar dacă simt că fizic am ajuns la capătul puterilor, chiar dacă potrivnicii îmi vor răul, Păstorul meu este cu mine prin toate acestea, îmi reamintește că sunt a Lui, mă binecuvântă cu mai mult decât poate ține paharul meu... Și uneori nu văd, nu simt, nu percep toate acestea.

Astăzi vreau însă să îmi reamintesc că Domnul îmi dă trecere în fața oamenilor, mă sfințește în sângele Lui, m-a pus deoparte, și mă binecuvântă.

Aleg să cred că El este în control în ciuda a tot ceea ce se întâmplă cu mine.