Moș Crăciun a plecat ACASĂ!

În septembrie 2022, trebuia să găsim trei familii de dislocați, locuiau în două case micuțe de țară. Ne-a întâmpinat un domn trecut de șaptezeci de ani, cu un zâmbet ce îi ajungea la urechi și îi făcea fața să radieze. Am crezut că e Moș Crăciun – așa i-a și rămas numele printre noi.  

Numele lui era Iurie Vejlev. În curtea lor i-am cunoscut soția, cuscrii, fiul cu nora și copiii lor. În mintea mea, l-am asemănat cu un patriarh de pe paginile Scripturii. După ce l-am cunoscut, am descoperit că era un patriarh al zilelor noastre. Se uita la tine și te simțeai iubit, acceptat…

A fost un soț și tata bun, un inginer pentru care șefii au făcut concesii ca să îl țină în acel serviciu. Și-a jurat să nu calce pe urmele tatălui său, să nu bea până nu își mai știe mințile, să nu fie violent cu soția lui cum a fost tatăl său. După moartea tatălui, are grijă de mama lui.

Fusese crescut că mama lui este țara, că tatăl lui spiritual este conducătorul țării, că altceva nu mai există. Și chiar a crezut această ideologie.

Numai că mama lui preaiubită se îmbolnăvește, și pe când traversa parcul orașului în care locuia, se trezește că vorbește cu Dumnezeu. Îl roagă să fie luat el de boală, și să-i trăiască mama. Se oprește. Se uită în jur. Și se întreabă cu cine vorbește, cine este Cel căruia îi face această rugăciune. Se frământă pe această temă…

Unul dintre vecinii de bloc îl întreabă dacă nu ar vrea să vină la ei acasă într-o seară ca să discute ceva despre Dumnezeu. În frământările lui, spune da. Dar își ia și mama cu el. Acolo, descoperă cu cine vorbea el pe când traversa parcul. Și decide să Îl cunoască mai mult pe Dumnezeu, decide să creadă în acest Dumnezeu care poate vorbi oamenilor care nu știu de El. Din ateu devine pastor.

Când a început războiul era un fel de episcop peste vreo șaisprezece biserici din regiunea Luhansk. Ne povestea ca ținea legătura cu toți membrii bisericii lui. Îi știa pe nume, știa unde sunt, se ruga pentru ei.

Cu o mașină din 1973, în cât spațiu a mai rămas după ce patru adulți au urcat în ea, au mai pus niște haine. Așa au ajuns în regiunea Cernăuțiului. Mașina este încă funcționabilă…

Am crescut auzind poveștile din al doilea război Mondial. Povești care m-au făcut să am un fel de frică/teamă de vecinii noștri care ne-au vizitat atunci țara. Nu am crezut că vreodată voi putea să stau de vorbă cu oameni din această naționalitate. Numai că Domnul ni l-a adus pe Iurie Vejlev, și pe alții lângă noi ca să ne vindece inimile și mințile de ideile preconcepute.

Mi-a promis că îmi va scrie povestea lui, ca să aflăm mai multe despre el. M-a rugat să am răbdare că e ocupat. Mai avea de vizitat oamenii din piață, de grădinărit, de plecat pe lângă linia frontului ca să îi încurajeze pe cei de acolo, de cântat. Mai avea treabă.

Îmi va scrie și povestea… Numai că de acum o va scrie în cer!

În timp ce veneam acasă de la serviciu, am primit mesaj că Iurie Vejlev și un alt dislocat din regiunea Luhansk se întorceau de la o întâlnire a păstorilor, și aproape de casă, într-o intersecție, o mașină a intrat în ei. Iurie Vejlev a murit pe loc, iar celălalt este la spital conștient, dar în stare gravă.

Ne-am văzut ultima dată la final lunii august. Le-am făcut o vizită surpriză. După acea vizită ne-a scris că de acum suntem parte din familia lor, ne-au adoptat.

Când plecam de la ei, ne spunea mereu, să nu ne uitați!

Cum să îl uităm?

Mergeam la ei și îl rugam să ne spună ceva de la inimă, și îl ascultam parcă ținându-ne respirația.

De astăzi, un alt om drag inimii mele este ACASĂ! Și ACASĂ este locul unde ne va duce Isus, în casa pe care ne-a pregătit-o!

Moș Crăciun a plecat ACASĂ la Cel căruia i-a slujit, la Dumnezeul care l-a căutat pe când el habar nu avea de El!

rutina ca stil de viaţă

Cu douăzeci de ani în urmă, cam pe vremea asta, citeam cartea“Viaţa condusă de scopuri”. Cartea începe cu o provocare mai amplă. Timp de patruzeci de zile să se trezeşti mai dimineaţă ca să citeşti din Scriptură, să te rogi – eventual să îţi scrii rugăciunea într-un jurnal.

Mie îmi plac provocările, aşa că am acceptat. Mi-am spus că patruzeci de zile nu e mult, voiam să văd ce iese. Au trecut douăzeci de ani, şi eu am păstrat obiceiul format atunci. Aleg să mă trezesc mai dimineaţă ca să am mintea limpede, să citesc, să mă rog.

Uneori, citesc, mă rog, şi parcă în mintea mea e o ceaţă groasă. Văd cuvintele, le citesc, şi ele cu încăpăţânare rămâm acolo pe hârtie. Recitesc, şi cuvintele tot pe pagini au rămas, nu ajung la mine... Mă rog, şi simt că rugăcinea nu se ridică deasupra cârlionţilor mei...

Problemele cu care mă confrunt, supărările, decepţiile, trădările îmi ajută creierul să stea în ceaţă. Şi cu toate acestea, aleg să pun alarma mai devreme, să mă ridic din pat, să fac o cafea tare, să mă aşez în locul meu de citit, să citesc, să îmi pun mintea la treabă, să mă rog, să studiez.

Rutina aceasta a devenit stil de viaţă.

Îmi vine îm minte prima poruncă din Scriptură, “creşteţi”. Să cresc în înălţime, mărime, numeric, avuţie, dar este şi o creştere în pricepere, în înţelepciune, în răbdare, în dragoste, în cunoaşterea Celui care m-a creat. Nu găsesc nicăieri scris “opriţi-vă din a mai creşte”. Ci găsesc îndemnul este sub altă formă: stăruiţi, cugetaţi, căutaţi, bateţi, cercetaţi, luaţi ce vi se pare bun. David este mai plastic şi spune că sufletul lui tânjeşte după Dumnezeu.

Trendul în care trăim este să cucerim lumea, să facem lucrurile noi, să explorăm, să eliminăm rutina. Dar tocmai rutina ne ajută să cucerim lumea, să descoprim sau să facem lucruri noi, să explorăm şi să cunoaştem ce ne înconjoară, să Îl cunoaştem pe Cel ce ne-a creat, pe Cel ce Singur face minuni, pe Cel ce vine când Îl chem, pe Cel veşnic.

În seara aceasta, poporul evreu celebrează Bucuria Scripturii – Simchat Tora. Am bucuria de a avea Cuvântul, de a-l citi în limba română, de a citi povestea Lui Dumnezeu cu omenirea, de a şti despre planul şi planurile Sale, de a şti intenţiile Lui cu privire la mine şi la omenire.

“Frica Domnului este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc au o minte sănătoasă, şi slava Lui ţine in veci.” Psalmul 111:10

Înţelepciunea, mintea sănătoasă, şi creşterea sunt legate de Domnul. Rutina de a citi Cuvântul mă scoate din rutina de a mă îngrijora, de a frământa în disperare ideile şi gândurile care îmi fură pacea, bucuria şi mulţumirea.

sunt la fel ca Iona

Nu-mi plac oamenii răzbunători, certăreți, care duc în spate ani de zile conflicte nerezolvate și care explodează de la te miri ce.

Studiul pe cartea Matei mă plimbă peste tot prin Scriptură, așa că dimineață am citit cartea Iona. Profetul Iona este un personaj care crede că poate face tot ce vrea el, că poate asculta selectiv din ce i-a spus Domnul să facă, și dacă Domnul nu se comportă ca Duhul din lampa lui Aladin, se supără.

Oh, știam de Iona din perioada intrauterină, e profetul cu peștele acela mare.

Citind cartea, am descoperit un pasaj din Psalmul 103, pasaj pe care îl tot analizez.

Domnul este îndurător și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate.

El nu Se ceartă fără încetare și nu ține mânia pe vecie.

Versetele acestea fac parte din rugăciunea lui Iona pe când era în city break, în burta peștelui. Acolo, avea nevoie de îndurarea, mila, răbdarea și bunătatea Domnului. Credea că va muri. Era în adâncimile mării, și era conștient de asta. Presiunea și frica l-au pus serios pe gânduri. Strigă, de acolo, către Domnul. Vrea să asculte, vrea să se ducă la Ninive ca să le spună oamenilor să Îl caute pe Domnul, să se întoarcă la El.

Și Domnul îl pune pe marele pește să îl scuipe pe plajă pe pasajerul buclucaș.

Iona merge în Nininve cale de o zi, își spune mesajul, și apoi se duce pe un deal ca să aștepte finalul cetății. Oamenii însă se pun în mișcare, se îmbracă în sac și cenusă, postesc atât oamenii cât și animalele din cetate, iar Domnul se răzgândește și nu mai nimicește cetatea.

Între timp, Iona aștepta.

Și mă distrează când îmi imaginez scena, mă distrează supărarea lui de copil răzgâiat.

Dar am realizat că de multe ori sunt ca Iona. Aștept să văd răzbunarea Domnului. Aștept să văd cum Domnul îi va pedepsi pe cei care mi-au greșit, sau au greșit cumva, cuiva.

Reacționez ca Iona când Domnul nu execută ce îi spun eu, când nu este impresionat de manipulările mele, când cred că El este în lampă și eu am dorințe de îndeplinit.

Eu vreau să își arate bunătatea, mila, îndurarea, răbdarea, dragostea față de mine. Merit nu? Dar când El le arată și față de ceilalți, cum reactionez?

în lume veți avea necazuri

Auzim și vedem știri despre inundațiile care mătură teritoriile din țara noastră și din Europa, incendiile care fac scrum tot ce întâlnesc în cale, războiul de la vecini ne stă în coastă, Orientul Mijlociu este inflamat și toată noaptea Israelul a fost atacat, se scumpește totul, crește inflația…

Auzim vești care ne ridică părul de pe noi, care ne înspăimântă. În jurul nostru răutatea crește ca aluatul pus la dospit.

Nu e nimic nou sub soare din tot ceea ce se întâmplă. Vorba asta a spus-o regele, împăratul Solomon. Isus Christos sau pe numele lui evreiesc, Yeshua HaMaschiach spune audienței Sale: ”V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea." (Ioan.16:33)

Necazurile vin, și aud lângă mine tot mai des, apăsat și răspicat ”De ce a îngăduit Dumnezeu asta? Nu cumva a scăpat lucrurile de sub control? El este acolo, noi suntem aici, fiecare cu treaba lui.”

Dar citind Scriptura descopăr că și aceste întrebări sunt vechi, le știa și Solomon, au scris și psalmiștii despre ele, în timpul lui Isus era la fel.

Când vine necazul, durerea, disperarea, boala, ce fac? La cine caut ajutor? Unde mă duc? Clar că-mi caut cunoștințele care au cunoștințe, și le solicit ajutorul. Dar, uneori, nici o cunoștință oricât de bună ar fi, cu funcție înaltă, cu specializări sofisticate, cu mâini măiestre nu mă poate ajuta. Am nevoie de mai mult decât ajutorul oamenilor. Îl caut pe Dumnezeu.

Dar cine este Dumnezul în care mă încred?

Cum pot afla mai multe despre El?

Unde pot afla informații despre El?

În cartea Sa, în Scriptură găsesc cine este El, cum să mă raportez la El, cum este El. Și pentru că minte mea nu este ca a Lui, aleg pentru fiecare zi câteva cuvinte care îmi spun despre El.

Pentru astăzi, aleg să cred din cartea Sa că ”Domnul este îndurător și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate.” Psamul 103:8

Da, necazurile, durerile, problemele vin. Dar orice ar fi, orice ar veni, Domnul este cu mine, lângă mine, în mine.

Aleg astăzi să apelez la îndurarea și mila Lui. Aleg să apelez la bunătatea Luiși dragostea Lui.

Aleg pe Dumnezeul care îmi dă pacea. Iar pacea Lui nu poate fi explicată, dar poate fi experimentată.

provocare pentru noul an şcolar

Oficial, astăzi începe un nou an şcolar.

Dacă aş fi din nou copil, ce aş face?

Dacă aş avea mintea de acum,

m-aş bucura mai mult şi nu aş mai fi atât de stresată,

nu aş mai lăsa previziunile unora sau altora să fie atât de devastatoare în viaţa mea,

aş citi şi mai mult decât am făcut-o,

aş savura orele de clasă lăsându-mi neuronii să fie ocupaţi,

aş învăţa să cânt la un instrument şi mi-aş lăsa sufletul să vibreze pe ritmurile melodiilor,

aş învăţa să pictez, mi-aş provoca creativitatea cu care am fost înzestrată să pună de şevalet ceea ce inima visează,

L-aş crede pe Dumnezeu că sunt o făptură atât de minunată,

L-aş lăsa să mă desfete cu binecuvântările Lui mai mult, şi mai mult...

Nu mai pot întoarce timpul înapoi, dar mă pot bucura că sunt în viaţă, că am atâtea binecuvântări cu care sunt răsfăţată.

Un nou an şcolar este un nou început, o nouă provcare la creştere, dezvoltare, schimbare, slujire. Am lângă mine oameni cunoscuţi, sau oameni noi. Au fost aşezaţi sau plantaţi lângă mine ca să îi slujesc şi iubesc. Nu sunt la întâmplare lângă mine ...

Am rostit, am mărturisit, şi am spus că sunt creştină. Asta înseamnă că Isus Christos-Yeshua locuieşte in mine. Despre El Scriptura spune că este Lumina, deci Lumina locuieşte în mine.

Provocarea mea pentru anul acesta este să las Lumina să crească în mine! Voit sau nu, am tot acoperit Lumina pentru că nu am vrut să ies în evidenţă, nu am vrut să fiu văzută ca o ciudată...

Cu mintea de acum, aleg să las Lumina să crească în mine, să-mi dea înţelepciune în purtare şi vorbire, în slujire, în a-i iubi pe oameni.

Vă doresc să fiţi prezenţi acolo unde aţi fost aşezaţi pentru o vreme, să iubiţi, să vă lăsaţi iubiţi, să fiţi învăţabili, maleabili, curioşi în a desoperi lucruri noi, oameni noi.

Vă doresc să lăsaţi Lumina să crească în voi!

El Și-a arătat căile

Trăim vremuri în care adevărul este pus la îndoială. Și asta nu este ceva nou. Unii întreabă ca și Pilat, “Ce este adevărul”? Unii nu știu nici cine este Pilat, nici cine este Adevărul.

Cunosc despre Domnul din perioada intrauterină. Și, nu am luat totul așa nemestecat și negândit, neanalizat și nestudiat. Am pus la îndoială credința înaintașilor mei, am pus la îndoială Cuvântul, am cercetat, m-am lăsat cercetată, și apoi am ales ce să cred, și ce să nu cred.

La anumite texte din Scriptură o înțeleg pe Miriam, sora lui Moise. “El Și-a arătat căile Sale lui Moise, și lucrările Sale, copiilor lui Israel.” Psalmul 103:7 Dar de ce Moise? Si, apoi de ce Israel?  Mi-am tot bătut capul cu întrebări de astea egoiste. Ca să realizez că cumva aș fi vrut să fiu eu în locul lui Moise… Sunt exact ca Miriam.

El, Dumnezeu, Creatorul, Cel Preaînalt a ales să-și arate căile Sale lui Moise. De ce Moise? Pentru că Moise a arătat și spus poporului ce tocmai Îi spusese Domnul, i-a învățat ce a văzut, a spus ceea ce a auzit, a ținut ca fiecare vorbă să fie consemnată cu punct și virgulă, ca fiecare obiect de la Cortl Întâlnirii să fie așa cum Îi spusese Domnul. I-a arătat lui Moise căile Sale pentru că pe el L-a ales.

Nu a ales-o pe Miriam. Nu l-a ales pe Aaron. Nu a ales pe nimeni altcineva decât pe Moise. De ce e așa? Pentru că Dumnezeu a ales să vorbească cu Moise cum vorbește un om cu prietenul lui (Exod 31:11).

Mai mult de atât, Dumnezeu alege să își arate public unui popor lucrările Lui. El a conceput acest popor dintr-o familie bogată, dar care nu avea copii. Când Avraam avea o sută de ani, iar Sara-nevasta lui Avraam avea nouăzeci de ani, au avut copilul promis. Avraam la rândul lui dă dovadă de ascultare, devine prietenul lui Dumnezeu (Isaia 41:8). Trec aproape 400 de ani, și apare Moise, iar între timp se formează poporul Israel, cel căruia i s-au arătat lucrările Lui Dumnezeu.

Nu sunt Avraam sau Sara. Nu sunt Moise. Nu sunt Isaia sau Ieremia. Nu sunt David sau Solomon, Estera sau Rut.

Dar am citit despre căile Lui Dumnezeu așa cum le-a scris Moise, pot vedea lucrările Lui cu poporul Israel, în viața mea și a celor de lângă mine, pot auzi despre minunile Lui în și cu Israel, sau cu alții.

Aleg să citesc despre lucrările Lui și printre cei care nu au auzit despre Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov. Aleg să studiez mai mult despre căile și lucrările Lui.

Dumnezeul în care am ales să cred se revelează, nu este undeva acolo departe, distant, rece sau neutru. El este implicat în viața oamenilor, își arată căile, face lucrări și minuni printre oameni.  

El face dreptate și judecată

În ultima vreme, în călătoriile mele, mă gândesc la Avraam. Scriptura, în Cartea Geneza-Bereshit – cartea începuturilor, citesc cum i-a vorbit Dumnezeu lui Avraam, cum acesta a răspuns, cum a plecat în călătorie, cum a trăit călătorind.

Viața este ca o călătorie. Întâlnim, că vrem sau nu, oameni noi. Creăm relații noi. Pierdem pe drum oameni dragi care își sfârșesc alergarea pe acest pământ. De unii ne depărtăm pentru că e mai bine să călătorim fără ei.

Avraam pleacă din țara lui, din rudeniile lui, și din casa tatălui său pentru că așa îi spusese Domnul. Viața lui apoi este o continuă călătorie de descoperire de teritorii, de descoperire a lui însuși, de înfruntare a temerilor și ideilor lui preconcepute. Dar mai mult de atât, călătoria aceasta a fost de cunoaștere a lui Dumnezeu. Este singurul om despre care Scriptura spune că a devenit prietenul lui Dumnezeu.

Am prieteni de aproape și de departe, de unii am vrut să stau deoparte, pentru unii bat distanțe ca să îi țin aproape, îi caut și răspund când mă caută.

Știu despre Dumnezeu din perioada intrauterină. Am experimentat minunile lui încă de când mergeam de-a bușilea. Dacă sunt încă în viață este pentru că El m-a păzit și protejat.

Fac ce fac, și mă întorc la Avraam. Este un om drag inimii mele. Mă regăsesc în procesul cunoașterii lui Dumnezeu, pas cu pas. Avraam nu era așa încăpățânat ca mine, el imediat executa. Eu am nevoie de lămuriri, de întrebări de clarificare, de informații concrete...

Dumnezeu I se descoperă lui Avraam, și la fel o face și cu mine.

“Domnul face dreptate și judecată tuturor celor asupriți.” Psalmul 103:6

Când mă simt asuprită, aștept de la Domnul să vină dreptatea și judecata. Și El o face.

Mă rog însă să mă ajute, să îmi dea înțelepciune ca să nu fiu dintre cei asupritori...

Mă rog să îmi dea înțelepciune ca să încurajez prin cuvintele mele, să mângâi, să ridic, să vorbesc despre Cel ce face dreptate și judecată, să povestesc minunile Lui pentru că El este Cel ce Singur face minuni.

Mă rog să îmi dea putere să tac când sunt asuprită, și să Îl las pe El să facă dreptate și judecată.

Călătoresc trăind cu El, cunoscându-L pe El. Prin sângele lui Isus Christos sunt a Lui.

Sunt fiica Lui, iubită, protejată, binecuvântată de El.