voi locui veșnic în Casa Lui

“(O cântare a lui David.) Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.

Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.”

Domnul este Păstorul meu, și:

-Nu voi duce lipsă de nimic, am tot ceea ce îmi trebuie, chiar dacă nu văd sau simt asta;

-El îmi asigură hrana cea de toate zilele, iar apa pe care mi-o dă să o beau, îmi aduce odihnă;

-El vede, știe, cunoaște, aude nevoile mele;

-El îmi vorbește, mă călăuzește pe cărări bune și drepte;

-El vede zbuciumul și tumultul sufletului meu, și mă înviorează;

-Boala, necazul, strâmtorarea, tristețea, dezamăgirea, depresia, trădările, pierderile vin ca o furtună peste mine destabilizându-mi încrederea, credința, ideile și gândurile. Dar Păstorul este cu mine și nu mă tem!

-Dușmanii, potrivnicii, oamenii prin care mi se testează nervii, prin care învăț să-mi manageriez emoțiile pozitive sau negative sunt lângă mine, și sunt aici pentru că toate lucrează spre binele meu. Iar eu i-aș vrea cât mai departe de mine…

-În fața celor care nu mă plac, sau îmi vor răul, Păstorul îmi dă trecere, îmi dă înțelepciune cum să vorbesc, acționez, și le înmoaie inima. Mâna Lui bună este cu, și peste mine.

-Încet, încet, văd binecuvântările Lui care se reînnoiesc în fiecare dimineață, văd minunile Lui pentru mine și cei dragi mie. Realizez că paharul meu este mai mult decât plin cu binecuvântări;

-Păstorul mă asigură că stând lângă El, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele;

-Viața are o finalitate aici pe pământ, și nu intru într-o mare necunoscută. Știu și cred că voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele. Știu că trupul meu va fi pus într-un mormânt și va deveni din nou pământ, iar sufletul meu va merge la El, și voi locui veșnic în Casa Lui. 

binecuvântată cu potrivnici

Psalmul 23

“(O cântare a lui David.) Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.

Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.”

Dincolo de necazuri, boli, tristeți, perioade de depresie, de lipsă de iubire și înțelegere, de lipsuri financiare, apar și potrivnicii/dușmanii/oameni care parcă numai răul mi-l vor. Iar aceștia sunt oameni ca și mine, sunt reali, sunt lângă mine, suficient de aproape cât să nu uit de ei, să nu îi pot igonora, trebuie să lucrez cu ei/să intercționez cu ei.

Realizez că sunt tare uitucă. Uit că potrivnicii au fost așezați lângă mine cu un scop. Aș vrea să scap de ei, și cred că Dumnezeu nu mă iubește de i-a așezat lângă mine. Dar îmi amintesc de Iosif, fiul lui Iacov. Pe când era în Egipt, ni se spune de câteva ori că Domnul era cu Iosif, și ceilalți vedeau asta.

Domnul este păstorul meu, El este cu mine și când potrivnicii își fac treaba. Mai mult de atât, El este Cel care îmi unge capul cu untdelemn. Ungerea se face în cazul vindecării, dar nu uit că David a fost uns ca împărat. A fost ales dintre toți oamenii și a fost unsul Domnului.

Domnul, Păstorul m-a uns cu untdelemn, m-a ales să fiu a Lui, sunt pecetluită cu Duhul Său. Domnul este Păstorul meu!

Chiar dacă boala a venit și s-a instaurat, chiar dacă luptele mele mă secătuiesc de toată vlaga și puterea, chiar dacă simt că fizic am ajuns la capătul puterilor, chiar dacă potrivnicii îmi vor răul, Păstorul meu este cu mine prin toate acestea, îmi reamintește că sunt a Lui, mă binecuvântă cu mai mult decât poate ține paharul meu... Și uneori nu văd, nu simt, nu percep toate acestea.

Astăzi vreau însă să îmi reamintesc că Domnul îmi dă trecere în fața oamenilor, mă sfințește în sângele Lui, m-a pus deoparte, și mă binecuvântă.

Aleg să cred că El este în control în ciuda a tot ceea ce se întâmplă cu mine.

toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie

 Psalmul 23

“(O cântare a lui David.) Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.

Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.”

Domnul este păstorul meu, iar toiagul şi nuia Lui mă mângâie.

Doamne, stai oleacă! Aici, în lumea noastră, toiagul şi nuiaua sunt pentru corecţie. Bine, uneori unii le folosesc pentru umilire, pentru a-şi potoli nervii, pentru a-şi calma emoţiile cu care se confruntă şi pe care nu ştiu cum să le gestioneze.

Numai că Tu eşti Păstorul, eşti Dumnezeu. Tu ştii şi cunoşti totul. Şi intervii în viaţa mea folosind toiagul şi nuiaua.

Adult fiind, în pornirile voinţei, hormonilor şi emoţiilor mele vreau să demonstrez că pot, că sunt. Şi fac asta autodistrugându-mă. Numai că Tu nu mă laşi, şi toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie aducându-mă la realitate, aducându-mă pe calea cea bună.

Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie călăuzindu-mă, îndrumându-mă, îndreptându-mă, ghidându-mă.

Uneori, în iureşul vieţii parcă îmi pierd direcţia, mă blochez în vălmăşeala gândurilor şi a ideilor, parcă nu am scop şi ţel. Simt că până şi Tu ai uitat de mine. Dar Tu eşti aici, iar toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

Realizez că mă pierd pe mine iubindu-I pe cei dragi, fac din ei idoli, şi-mi canalizez viaţa făcându-le lor viaţa mai bună/frumoasă/uşoară. Numai că Tu mă iubeşti prea mult, şi intervii. Iar mie mi se pare că-mi strici planurile, îmi năruieşti visele şi visurile. Numai că toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie, şi-Ţi mulţumesc pentru asta.

Şi faci toate acestea pentru că eşti Păstorul, şi îţi pasă de mine mai mult decât îmi pasă mie de mine…

prin valea umbrei morţii

 Psalmul 23

“(O cântare a lui David.) Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.

Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.”

Cântarea asta a lui David suna aşa de bine până acum… Aveam parte de călăuzire, mâncare, apă şi odihnă. Mă simţeam ca-ntr-un concediu cu all inclusive.

Numai că din senin mă trezesc în valea umbrei morţii când un diagnostic îmi este pus în faţă, şi o echipă medicală caută soluţii pentru mine. Vine vestea că cineva drag mie a plecat la Domnul, sau şi-a sfârşit alergarea pe acest pământ. Copilul sau apropiatul meu face opusul a ceea ce a învăţat acasă, şi simt că sunt pus la zid de toţi, şi de toate. Soţul/soţia mă înşeală/mă părăseşte, dă divorţ cu mare tam-tam. Se întâmplă ceva şi pierd casa, sau maşina, şi simt că nu mai ies de acolo.

Vine războiul la vecini, şi chiar dacă îl ignor, el este acolo, iar eu trebuie să mă pregătesc.

Valea umbrei morţii este o realitate cu care mă confrunt, are diverse forme, sau grade de intensitate. În tot acest tumult de emoţii şi suferinţă, când creierul se înfierbântă şi uneori parcă nu mai procesează, Tu eşti cu mine. Când eu ajung pe fundul văii morţii, Tu eşti cu mine.

Când simt că-mi pierd minţile de durere, Tu eşti cu mine.

Când nu mai pot respira de durere/disperare, tristeţe, depresie, Tu eşti cu mine.

Tu eşti cu mine tot timpul. Şi în trecerea asta, uneori nu Te simt, nu Te aud, nu Te văd, mă simt debusolată, dar Tu eşti cu mine.

Pentru că Tu eşti cu mine, eu nu mă tem.

Gândurile, emoţiile şi hormonii o iau razna, sângele pulsează la cote alarmante, îmi aud în urechi inima bătând nebuneşte, în timp ce Tu mă asiguri că eşti aici cu mine în valea umbrei morţii.

Şi din valea umbrei morţii ies schimbată, transformată pentru că acesta este scopul acestei experienţe. Face parte din umblarea mea cu El, face parte din planul Său cu mine.

Sunt conştientă că veşnic voi trăi numai în cer, cu Isus. Aşa că este posibil ca din valea umbrei morţii să trec într-o altă viaţă unde nu mai este nici o vale cu umbre, într-o viaţă unde moartea nu mai are nici un efect.

Cu Tine trec prin văile umbrei morţii, şi nu mă tem pentru că Tu eşti Păstorul meu.

din pricina Numelui Său

 Psalmul 23

“(O cântare a lui David.) Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.

Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.”

Şi în evanghelii observăm că Isus, Păstorul Cel Bun, vede noroadele/mulţimea obosită şi bolnavă. Vindecă pe cei bolnavi, şi apoi se îngrijeşte de nevoile lor fizice, cele de bază.

Păstorul Cel Bun vede boala, oboseala, vede foamea fizică a mulţimii. El ştie ce înseamnă toate acestea.

Păstorul Cel Bun nu duce turma în pustiu ca aceasta să moară de oboseală, de sete de şi foame. El o duce/călăuzeşte în păşuni verzi, şi o adapă la ape de odihnă. Apa Lui aduce pace/odihnă sufletului meu.

Păstorul Cel bun vede zbuciumul sufletului meu, şi mă înviorează. Mai mult de atât, îmi vorbeşte şi mă călăuzeşte pe cărări drepte.

Oboseala, foamea şi setea mă duceau pe căi mai puţin drepte. Dar El vede, Îi pasă, şi mă duce pe căi bune pentru sufletul meu.

Şi face toate acestea din pricina Numelui Său.

Azi Domnul este păstorul meu.

El vede starea mea, cunoaște nevoile mele, vine în ajutorul meu, îmi vorbește din pricina Numelui Său.

Chiar dacă... Domnul este pastorul meu: nu voi duce lipsa de nimic.

 Psalmul 23

“(O cantare a lui David.) Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.

El mă paşte în pășuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Sau.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

Tu îmi întinzi masa in faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.

Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.”

Chiar dacă încercările vin, durerile mă copleșesc, Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.

Chiar dacă mă simt neiubită, neînsemnată, nebăgată în seamă, obosită, istovită, Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.

Chiar dacă boala trece cu tăvălugul peste mine, şi diagnosticul aduce tsunami în viața mea, Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.

Chiar dacă simt că nu mai pot, că încă un pas devine parcă imposibil de făcut, Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

El este Păstorul meu, El este aici cu mine. Chiar dacă simt că-mi fuge pământul de sub picioare, chiar dacă prăpăstiile se ascund la fiecare colț, teama şi disperarea îmi intră sub piele, depresia face ravagii în sufletul meu obosit, Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic..

Păstorul îmi asigură protecție, hrană, siguranță, chiar dacă eu nu le văd, simt, percep.

Păstorul mă asigură că nu voi duce lipsă de nimic, chiar dacă banii s-au terminat, chiar dacă totul se scumpește, chiar dacă războiul este în vecini…

Domnul este Păstorul meu şi cand trec prin văile umbrei morții, şi când îmi vântură vântul pletele pe culmile maiestuoase ale munților, sau ale vieții.

Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.

Moș Crăciun a plecat ACASĂ!

În septembrie 2022, trebuia să găsim trei familii de dislocați, locuiau în două case micuțe de țară. Ne-a întâmpinat un domn trecut de șaptezeci de ani, cu un zâmbet ce îi ajungea la urechi și îi făcea fața să radieze. Am crezut că e Moș Crăciun – așa i-a și rămas numele printre noi.  

Numele lui era Iurie Vejlev. În curtea lor i-am cunoscut soția, cuscrii, fiul cu nora și copiii lor. În mintea mea, l-am asemănat cu un patriarh de pe paginile Scripturii. După ce l-am cunoscut, am descoperit că era un patriarh al zilelor noastre. Se uita la tine și te simțeai iubit, acceptat…

A fost un soț și tata bun, un inginer pentru care șefii au făcut concesii ca să îl țină în acel serviciu. Și-a jurat să nu calce pe urmele tatălui său, să nu bea până nu își mai știe mințile, să nu fie violent cu soția lui cum a fost tatăl său. După moartea tatălui, are grijă de mama lui.

Fusese crescut că mama lui este țara, că tatăl lui spiritual este conducătorul țării, că altceva nu mai există. Și chiar a crezut această ideologie.

Numai că mama lui preaiubită se îmbolnăvește, și pe când traversa parcul orașului în care locuia, se trezește că vorbește cu Dumnezeu. Îl roagă să fie luat el de boală, și să-i trăiască mama. Se oprește. Se uită în jur. Și se întreabă cu cine vorbește, cine este Cel căruia îi face această rugăciune. Se frământă pe această temă…

Unul dintre vecinii de bloc îl întreabă dacă nu ar vrea să vină la ei acasă într-o seară ca să discute ceva despre Dumnezeu. În frământările lui, spune da. Dar își ia și mama cu el. Acolo, descoperă cu cine vorbea el pe când traversa parcul. Și decide să Îl cunoască mai mult pe Dumnezeu, decide să creadă în acest Dumnezeu care poate vorbi oamenilor care nu știu de El. Din ateu devine pastor.

Când a început războiul era un fel de episcop peste vreo șaisprezece biserici din regiunea Luhansk. Ne povestea ca ținea legătura cu toți membrii bisericii lui. Îi știa pe nume, știa unde sunt, se ruga pentru ei.

Cu o mașină din 1973, în cât spațiu a mai rămas după ce patru adulți au urcat în ea, au mai pus niște haine. Așa au ajuns în regiunea Cernăuțiului. Mașina este încă funcționabilă…

Am crescut auzind poveștile din al doilea război Mondial. Povești care m-au făcut să am un fel de frică/teamă de vecinii noștri care ne-au vizitat atunci țara. Nu am crezut că vreodată voi putea să stau de vorbă cu oameni din această naționalitate. Numai că Domnul ni l-a adus pe Iurie Vejlev, și pe alții lângă noi ca să ne vindece inimile și mințile de ideile preconcepute.

Mi-a promis că îmi va scrie povestea lui, ca să aflăm mai multe despre el. M-a rugat să am răbdare că e ocupat. Mai avea de vizitat oamenii din piață, de grădinărit, de plecat pe lângă linia frontului ca să îi încurajeze pe cei de acolo, de cântat. Mai avea treabă.

Îmi va scrie și povestea… Numai că de acum o va scrie în cer!

În timp ce veneam acasă de la serviciu, am primit mesaj că Iurie Vejlev și un alt dislocat din regiunea Luhansk se întorceau de la o întâlnire a păstorilor, și aproape de casă, într-o intersecție, o mașină a intrat în ei. Iurie Vejlev a murit pe loc, iar celălalt este la spital conștient, dar în stare gravă.

Ne-am văzut ultima dată la final lunii august. Le-am făcut o vizită surpriză. După acea vizită ne-a scris că de acum suntem parte din familia lor, ne-au adoptat.

Când plecam de la ei, ne spunea mereu, să nu ne uitați!

Cum să îl uităm?

Mergeam la ei și îl rugam să ne spună ceva de la inimă, și îl ascultam parcă ținându-ne respirația.

De astăzi, un alt om drag inimii mele este ACASĂ! Și ACASĂ este locul unde ne va duce Isus, în casa pe care ne-a pregătit-o!

Moș Crăciun a plecat ACASĂ la Cel căruia i-a slujit, la Dumnezeul care l-a căutat pe când el habar nu avea de El!