Acceptare sau toleranta?

Una din nevoile noastre cele mai profunde este aceea de a fi acceptati asa cum suntem, indiferent de cum aratam sau am facut. Acceptarea inseamna sa ma uit la tine, asa cum esti si sa te iubesc, sa vad persoana, valoarea din tine si iubindu-te sa te confrunt cu problema sau problemele cu care te lupti, te zbati si in care te complaci.
Marea si dureroasa tendinta a socientatii e ca ne invata sa fim toleranti. Sa tolerez oamenii asa cum sunt, oricare le-ar fi situatia. Dar toleranta inseamna indiferenta. Cu alte cuvinte evitarea confruntarii. Te iubesc acceptandu-te ca persoana insa te voi confrunta cu privire la obiceiurile ce iti distrug viata: alcool, sex, droguri, minciuna ....
Toti tanjim sa fim acceptati pentru ceea ce suntem, nu pentru cum aratam, cat de bogati suntem, cat de inteligenti, la unii de vede foarte clar nevoia de acceptare, la unii insa nu. Insa la cei la care e evidenta, e ca si cum ar face orice sa iti faca pe plac, parca incearca sa iti cumpere acceptarea, dragostea. Fie ca se vede sau nu ... simtim nevoia de a fi acceptati, de a fi iubiti.
Ma uit la Isus cum il trateaza pe Zacheu, ni se spune ca multimea era furioasa ca El intra in casa lui la masa. A sta la masa cu cineva inseamna a accepta acea persoana. Zacheu era colector de taxe, omul asta era mic de statura iar oamenii radeau de el asa ca a luptat sa fie acceptat, a invatat "sa vada" banii ascunsi de ochii autoritatilor, a devenit bogat, era respectat ca bogat insa nu era acceptat. Nu ni se spune ce a discutat cu Isus, insa dupa discutia aceasta viata lui se schimba radical.
Evreii si Samaritenii nu vorbeau intre ei, iar barbatii evrei nu adresau nici un cuvant unei femei in public. Isus rastoarna toate acestea cerand apa de la o femeie samariteanca in mijlocul zilei. Era o femeie de care celelate femeie fugeau, nu o voiau in casa lor, in preajma lor si mai ales a sotilor lor. Isus ii cere apa iar ea ramane SOCATA. In primul rand un barbat ii vorbeste unei femei si apoi un evreu vorbeste cu un samaritean. Nevoia acestei femei? Acceptarea. Isus vede valoarea din ea, o vede ca persoana, apoi discuta despre problemele ei.
Dar cel mai dramatic caz de acceptare mi se pare cel al femeii prinse in timp ce comitea adulter. Este adusa la Isus de o ceata de barbati furiosi, cu pietrele pregatite, asteptau verdictul ca sa o omoare, totul era pregatit. Dar Isus se uita la ei si le spune "Cine este fara pacat sa arunce primul cu piatra". Incet, incet
parca in reluare dispare cate un batran, apoi altul si tot asa ... pana nu mai ramane nici unul, batran sau tanar ...
Isus ramane singur cu femeia, nu ii tine o predica, o intreaga teorie. Ii spune : "Nici Eu nu te osandesc, du-te si sa nu mai pacatuiesti". Stie ca nevoia cea mai profunda este acceptarea, asa ca o accepta, o iubeste si apoi ii spune ce sa faca, sa schimbe.
Am invatat de la Isus sa ii iubesc pe prietenii mei, oricare ar fi starea lor, oricare ar fi trecutul lor. Ii accept asa cum sunt insa lupt pentru ei, lupt cu ei cand isi risca sanatatea fizica, mentala sau spirituala, emotionala, financiara, sociala sau oricare ar fi ea. Insa mai invat o lectie ... sa ii iubesc pe oameni, adica pe toti, nu numai pe prietenii mei ...
De cate ori nu m-a ranit si pe mine indiferenta? De cate ori nu am simtit ca mor cand nu am gasit decat toleranta din partea oamenilor?
Nu vreu sa fiu toleranta, indiferenta ... vreau sa vad valoarea fiecaruia dincolo de cuvinte, de fapte, de pacate, de stari ...