marți, 15 septembrie 2009

realism crud


Nu Te vad in apus sau rasarit, in curcubeu, in flori, in forma si maiestatea muntilor si a peisajelor, in zambet de copil, in gesturi de dragoste ... nu Te vad ..
Nu Te aud in acordul unei melodii, in cantecul pasarilor, in mugetul marii, in ecoul muntilor, in tunet, in mugetul cascadelor, in clipocitul unui rau ce oricand poate deveni amenintator, in zgomotul masinilor sau in ganguritul unui copil ...
Nu imi las mintea sa se deschida, nu imi las imaginatia sa "vada" mai mult.
Citesc despre oameni ce Te simt "innebunit de iubire, imbatat de dragoste" (Catherine de Siena) - ei, o fi avut si ea probleme sau poate era labila sentimental. Aud descrieri ale Tale ca fiind minunat, plin de iubire si cei ce Te descriu par atata de patrunsi, par ca parca ar pluti intr-o alta lume, alta realitate si ma uit la ei si "e frumos ce spun ei" insa trebuie intelesi ca au suflet de artist, imaginatia lor e bogata.
Am facut din Mozart un om cu abilitatea de a scrie muzica, din Nicolae Grigorescu al nostru un om ce a avut indemanarea de a desena bine ceea ce vede, pe Eminescu nu il mai consider "geniu" nostru pentru ca sifilisul i-a imbolnavit mintea, "Moartea Caprioarei" e prea siropoasa pentru ca Labis era cam labil emotional si de asta era si betiv, Bill Gates e doar unul ce se pricepe la computere.
Ce e cu mine? Ce e cu noi? Chiar trebuie sa reduc totul la mintea mea ingusta? Daca unul vede mai mult decat mine e "dus"? Daca unul aude "sunetul cerului" arwe ceva probleme? Daca penelul lui imi deschide imaginatia si picteaza ceea ce eu nu vad, tot el are probleme?
Realitatea mea, imaginatia mea e litera de lege?
Cum sa il vad pe Dumnezeu daca nu imi deschid inima? Cum sa il aud daca totul se reduce la mintea mea ingusta?
Citesc Psalmii si gasesc descrieri, "Tu esti Stanca mea, adapostul meu", citesc cum te vede David intinzand cerurile ca e o mahrama, facand-le cort pentru apele de sus, din nori ... dar David a avut minte si inima de artist ... . Sunt socata de cat de critica si de "realista" ma cred.
Cum sa il vad pe Dumnezeu cand nu ma impresioneaza nimic?
Isus ma indeamna sa ma uit la crinii de pe camp, la frumusetea lor, la faptul ca nu au nevoie de cineva care sa ii ude, sa sape la radacina lor, Tatal cel ceresc se ingrijeste de ei ...
Imi place Moise, curajul lui, increderea Lui insa ... daca ma provoaca cineva repede ce stiu despre Moise mai repede in vine in minte momentul cand s-a enervat si a lovit stanca ca sa curga apa pentru poporul agitat decat credinta lui in fata Marii Rosii.
Ma regasesc in David, in atat de multe ma regasesc, insa ce e pus cap de afis? Pacatul cu Batseba. Dar si David a avut suflet de artist, nu?
Daniel ce a stat in groapa cu lei? Credinta lui? Era un visator ca altfel nu se explica vedeniile lui.
Apostolii si cei ce au dus evanghelia pana la marginea lumii? Martirii? Au fost si ei oameni si incerc sa ii fac cat mai reali ...
Doamne, ce e cu mine? Uitandu-ma cat de "nesimtita" am devenit nu ma mir ca ... de minuni au altii parte, schimbarea pare imposibila, Te vad, aud si simt numai labilii ca eu is sanatoasa la cap.
Vreau sa Te vad manifestat in natura, in oameni, in descrierile celor ce vad cu mult mai mult ca mine, sa Te aud in muzica marilor si micilor compozitori, in cantecul vrabiilor si al ciorilor, in mugetul marii sau al casacadelor.
Deschide-mi inima, ajuta-ma sa imi iau legatura de pe ochi, legatura "realismului" si sa ma minunez de Tine manifestat aici ... pentru mine.
Vreau sa te vad "innebunit de iubire, imbatat de dragoste", vreau sa Te vad cat de frumos esti, de nedescris in cuvinte, vreau sa Te simt, sa Te aud si chiar de voi intra in lumea "labililor", "celor slabi de inger", "celor pentru care pamantul nu e o realitate" eu vreau sa Te vad ...
Vreau sa vad slava Ta insa ... deocamdata cred ca trebuie sa vad slava Ta manifestata aici langa mine, pentru mine ...
Sunt in proces de derealismare, desensibilizare, de refacere a auzului, vazului, de vindecare a inimii, mintii, sufletului ....

4 comentarii:

vyky spunea...

Orele bat
Şi clipele trec
Şi raza de soare
Se-nalţă pe cer;
E timpul vieţii,
E timpul de zbor.
Ridică-ţi privirea
Şi-aleargă spre nori,
Căci tot ce-i ’nainte:
Ogoare şi vii,
Ţi-a dat Domnul slavei
Să-mparţi bucurii;
Să-I pui la picioare
Cununa de dor,
Să-ţi dea măreţie
Prin oameni şi flori.
Prin floarea gingaşă
S-ajungi să cunoşti
Întreg universul
Şi lumea de jos.
Ca toate-mpreună
Să-ţi spună mereu:
„Rămâi şi slujeşte-I,
Şi-n veci n-ai să mori !”

c.est moi spunea...

cred ca fiecare avem anotimpul nostru, al sufletului, care nu tine cont de timpul real :) si asa cum asteptam scurgerea vremii, tot asa cred ca e bine sa lasam sufletul sa respire aerul cald sau rece al vremii sale.
Dumnezeul Atotputernic, al cerului si al pamintului, este Cel care se descopera celui care ii cauta Fata din toata inima. de asemenea, este si Dumnezeul care isi arata slava prin ascunderea lucrurilor (Proverbe 25.2) si Cel care care se bucura de noi cu o mare bucurie si, in dragostea Lui, tace si nu mai poate de veselie (Tefania 3.17) :)
poate e vremea veseliei si a dragostei ascunse a Binefacatorului sufletului tau, poate e vreme de toamna in suflet.
Cel ce e Ajutor, Stinca, Turn de scapare e si Tatal tau, e si Creatorul tau. El a pus in fiecare om (repet! in fiecare om!) darul creatiei, darul de a se exprima prin cint, scriere, pictura, sculptura, constructie, gatit si orice alt mijloc pentru a aduce vindecare sufletului, pentru a'l lasa sa se exprime liber. de aceea, vino inaintea Tatalui si foloseste darul creatiei pentru a'i spune tot ceea ce e in suflet, indiferent de nuantele de culori mai mult sau mai putin vii.
o dupa-masa de creatie iti doresc si pacea care vine dupa aceea :) astept rezultatul, oricare ar fi acela: o noua postare, o pictura, o mincare etc. daca vrei, promit ca revin si eu cu rezultatul meu :)

Anonim spunea...

hmmm.. oamenii sunt diferiti.. unii mai visatori si altii mai realisti.. dar de obicei si cei mai realisti devin visatori cind sunt copii de Dumnezeu.. e drept ca sunt momente pentru fiecare cind parca Dumnezeu s-a ascuns si nimic nu te mai impresioneaza asa cum zici tu, dar nu scrie nicaieri ca viata de crestin inseamna sa plutesti tot timpul.. o sa treaca momentul, stai linistita.. majoritatea trecem pe-acolo..
concluzia.. chiar daca e un pic de nor soarele e tot acolo.. "tat normal" draga Cella :)
fii binecuvintata!!!

Eliza spunea...

Imi place cum a zis anonim-ul/a de mai sus: "de obicei si cei mai realisti devin visatori cand sunt copii de Dumnezeu".
Pentru ca Iubirea Lui ne transforma, Frumusetea Lui ne incanta peste masuri, Maretia Lui ne copleseste si nu ne mai pasa ca putem sa parem "labili" :)
Fiindca stim ca, desi "cu capul in nori", cu visele, gandul si norul dincolo de nori, avem picioarele pe Stanca si avem inima infipta si in realitate, unde incercam sa-L lasam sa faca diferenta, sa patrunda realismul crud sau rece al celor ce ne inconjoara si sa topeasca inimi de gheata, sa sfarame inimi de piatra, sa faca minuni, schimbari, transformari...prin noi, cei care avem visarea dincolo de nori si stele :)

Foarte frumos gandul tau. Multumesc.