miercuri, 23 septembrie 2009

imperfecta dar ...


Nu am concurat niciodata la nici un concurs de miss - cand eram la gradinita nu era asa ceva iar mai tarziu - nu am crezut ca sunt frumoasa, nu cant ca si Felicia Filip (una din sopranele pe care le admir) sau ca Pavaroti (nici n-am cum ca el e barbat), nu am talent de scriitoareasa ca Ana Blandiana, nu sunt Ileana Cosanzeana, nu sunt blanda ca maica Tereza sau Cenusareasa, nu sunt luptatoare si cu abilitati de detectiv ca Vitoria Lipan, nu sunt casatorita si nici n-am copii, nu sunt bogata, nu am o casa si masina si conturi cu zerouri fara numar si gandind asa sunt o ratata, sunt un rebut, sunt o epava ....
Doamne, oare nu e ceva gresit cu mine? Nu cumva ai gresit ceva? Uita-te la toate femeile astea perfecte, uita-te la Maica Tereza cat de buna e, uita-te la X ce divin canta, ....
"Cella draga, asa cum esti, cu talentele, abilitatile, darurile astea Te-am gandit. Tu esti perfecta asa cum esti, Eu asa Te-am gandit. Esti unica, nu e nimeni ca tine si nici nu a fost si nici nu va mai fi". Adica Doamne, Tu nu esti nemultumit ca nu cant ca o privighetoare? "Dar ce, esti pasare?". Sau sa scriu ca Ana Blandiana sau David? "Nu, tu sa scrii ca tine. Eu te vreau sa fii Cella nu Ana Blandiana sau David".
Imi place povestea celor doua galeti ale servitoarei ce cara apa toata ziua. Una din galeti e sparta si de la fantana pana acasa, ajunge cu ea numai pe jumatate plina. Intr-una din zile servitoarea o aude pe galeata sparta plangand si o intreaba ce are. Aceasta ii spune ca ar trebui sa renunte la ea, e constienta ca nu e intreaga, ca are o gaura si se simte atata de inutila uitandu-se la galeata intreaga si mandra ca poate sa tina toata apa in ea. Servitoarea tace, le pune pe umar pe amandoua si ii spune celei sparte sa fie atenta la drum si sa vada ca pe partea ei sunt flori, flori udate cu apa pe care ea, galeata o credea irosita, florile pe care nu le-a observat si mirosul pe care nu l-a simtit din cauza depresiei, anxientatii, complexelor de inferioritate. Pe partea mandrei galetii perfecte pamantul era batatorit, uscat ...
Ma simt ca o galeata sparta uitandu-ma la altii si devin depresiva, nu cant, nu ma bucur, nu scriu, nu folosesc darurile, talentele, abilitatile pentru ca nu sunt perfecta, devin morocanoasa, rea, zgripturoaiaca ....
Dar ... eu stiu cine sunt, sunt Printesa tatii, sunt Iubita Lui, cantareata Lui, scriitoarea Lui, sunt Frumoasa Lui, bucatareasa Lui, .... sunt unica, sunt asa cum m-a creat El.
Si ce daca nu cant ca nu stiu ce vestita cantareata, cu vocea mea pot canta. Si ce daca nu scriu ca David, eu nu sunt David, eu sunt Cella. Si ce daca nu am vocea suava ca a Cenusaresei - Cenusareasa e doar un personaj de poveste, eu sunt reala, sunt unica ...
Si ce daca nu am casa si masina si sot si copiii? Asta insemna ca sunt o ratata? Ooo, nuuuuu. Chiar daca sunt considerata galeata sparta de unii, in ochiii Lui, eu sunt perfecta, sunt unica ... sunt Iubita Lui.
Imi place descrierea lui David cand spune ca "Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele", m-ai urmarit, m-ai crecut ...
Nu vreau sa las depresia, anxietatea, complexele de inferioritate sa imi fure bucuria, nu vreau sa nu mai cant pentru ca ma compar cu altii, nu vreau sa nu mai scriu despre Tatal meu pentru ca nu sunt David, nu vreau sa nu vorbesc pentru ca nu seman cu X sau Y. Eu, asa cum sunt, sunt unica.
"Fii cine esti pentru ca daca nu esti cine esti, vei fi cine nu esti"(un predicator negru din Georgia) si asta ma face sa spune ca si Thoreau: "nu vreau sa mor fara sa fi trait."
Oooo, nu ... vreau sa traiesc, vreau sa traiesc multumita ca sunt unica, vad lucrurile in mod unic, cant unic, scriu unic, frumusetea mea e unica, vocea mea e unica, gandesc unic, actionez unic, inima mea e unica ....
Daca nu sunt de gasit inseamna ca am plecat sa traiesc si sa ma bucur ca sunt unica, ca sunt Frumoasa Tatii, Iubita Lui ... sa cant cu El ....
Vreau sa traiesc !!!!

2 comentarii:

Anonim spunea...

'Naintea feţei Tale, cerescule Părinte,
Aş vrea s-ajungă astăzi puţinele-mi cuvinte,
Şi strîns înmănunchiate, ca un mărgăritar
Să fie-o rugăciune pentru al Tău altar.

De-aceea-mi plec fiinţa cu tot ce am în ea
Să-mi torn pîrjolul vieţii aici în faţa Ta,
Ca Tu din înălţime, din zări nemărginite
S-auzi a mea şoptire, prin lacrimi izvorîte.

Dar simt că tot lăuntrul e ruginit, e gol,
Că lanţul slăbiciunii mereu îmi dă ocol,
Şi cu a mea privire în sus nu pot privi
Pe Tine Doamne sfinte în cer a Te zări.

Să-Ţi spun că jertfa rugii e simplă, e săracă
Şi,... pentru cer... n-ajunge podoaba ce-o îmbrac
Că printre zări ascunsă, pe-o cale-aşa de lungă
Strigarea mea cea slabă nu poate să ajungă... ?

Împovărat de greşuri, zdrobit şi păcătos,
Din lutul plămădelii, sec şi buruienos,
O frază istovită, sau un cuvînt măcar
Aş vrea să urc spre ceruri ca jertfă de altar.

Pe buza mea cea arsă mulţimi de fapte vin,
Se nasc şuviţe fluvii din sufletul meu plin.
Sînt vreascurile vieţii, e chinul strîns ca varul,
E rugăciunea însăşi, e jertfa, e altarul.

Şi-atunci în starea asta Tu mîna să-mi întinzi,
Altarul meu cel gata, Isuse, să-l aprinzi,
Să ardă-n flăcări sfinte în nesfîrşitu-ţi har,
O rugăciune sfînta, o jertfă de altar.

Atîta e ce astăzi eu aş putea aduce
În faţa Ta Isuse, la Gogota, la cruce:
O inimă zdrobită, scăldată-n mult amar,
Dar... rogu-Te, Isuse,... Tu pune-o pe altar !

ligia spunea...

Foarte adevarat ce ai scris aici. Cand inveti sa te vezi prin ochii lui Dumnezeu, perspectiva se schimba. Nu se poate să te simţi inutilă şi fără valoare atunci când ştii că tocmai Cel care e Stăpânul universului Te iubeşte pune preţ pe tine. E minunat!