miercuri, 30 septembrie 2009

biserica?

Ce e biserica? Care e rolul ei? De ce sa merg la ea? Cine merge la biserica? Ce rol are ea in viata mea? E obligatoriu sa merg? Sunt intrebari pe care mi le-am pus si care m-au framantat, si asta pentru ca de mic copil am mers la biserica, la scoala duminicala, la grupurile de tineret, am invatat sa cant in cor, am recitat poezii, am organizat serile de tineret.
Ce e pana la urma biserica? E cladirea aceea impunatoare? Sau casa asta fara nimic relevant? Unii ar spune da, dar Biblia spune altceva, crestinii formeaza biserica. Cand am acceptat sa imi fie iertate pacatele, cand am venit cu viata mea asa cum era ea si i-am spus Lui Hristos: ia-o ca eu nu mai pot, nu mai suport, salveaza-ma, schimba-ma, sunt disperata ... asa nu mai pot sa traiesc ..., Isus a venit, a schimbat, iertat, vindecat. Dar s-a mai schimbat ceva, cealalta parte a trinitatii a inceput sa locuiasca in mine - Duhul Sfant. L-am cunoscut personal pe Domnul, insa vreau sa Il cunosc mai mult, sa stiu ce vrea El sa faca cu mine, sa schimbe, ce sa fac, cum ... si vad ca si altii, ce au intrebari si framantari la fel cu ale mele au un loc unde se aduna, e o comunitate ce se numeste biserica.
Dar am descoperit ca si ei sunt oameni, si ei ranesc si eu sunt raniti ... si nu e un loc mirific, perfect ... Ce sa fac? Doamne, am crezut ca cei ce merg din biserica sunt perfecti si ... nu e asa. Sa stau de una singura? Sa merg unde e foarte strict? Unde ideile sunt mai liberale? Unde sunt numai intelectuali? Unde se canta numai muzica contemporana sau unde e muzica veche? Unde oamenii nu indraznesc sa ridice ochii spre cer sau unde oamenii striga de bucurie?
Merg sa ma inchin Domnului, merg sa caut partasie - comuniune cu cei de acolo. Nu merg sa ii judec, realista fiind ar fi cumplit ca toti din biserica sa fie ca mine. Nu merg sa fac parada modei, nu merg ca la spectacol, nu merg sa fac critica literara, nu merg ca la spital unde platesc sa fiu vindecata, ca la psiholog sa fiu ascultata, ... merg sa il intalnesc pe Domnul impreuna cu altii.
Dar totusi, de ce merg in fiecare duminica la biserica? De ce nu fac orice altceva? Din obisnuinta? Ca sa nu ma mustre cugetul? A fost o vreme cand a fost si asa, insa in acel loc, impreuna cu altii am crescut, L-am vazut pe Dumnezeu in batrani, in orfani, in cel ce impartasea necazul si bucuria, in cel cu glas tremurand canta o melodie ce a compus-o de unul singur sau a preluat-o de la altcineva. Poate ca versurile si muzica nu-s de nota 10 insa uitandu-ma la acea persoana ... la pasiunea cu care canta Il vad pe Dumnezeu ... si eu de asta sunt acolo.
Impreuna cu alti cautatori merg la inchinare, cu ei cant imnuri vechi sau noi, cu ei ma bucur, cu ei plang ...
Sunt atata de multumitoare ca nu suntem la fel, ca ma pot imbogati cu ceea ce vad, simt, aud si gasesc ceilalti cautatori. Sunt multumita ca unii sunt poeti, muzicieni, pictori, filosofi, teologi, ... si ii vad ca pe "ferestre deschise" prin care il vad, descopar, gasesc pe Dumnezeu.
Alaturi de vaduve, orfani, bogati si saraci, bolnavi si sanatosi, intelectuali si oameni simpli, artisti, doctori, albi, negri sau orice coloratura, femei si barbati, adulti si copii vin sa cant, sa ma inchin, sa ma rog, sa ascult, sa pun intrebari, sa gasesc raspunsuri, sa plang, sa ma bucur ....
Aleg sa merg la biserica, aleg sa merg sa ma inchin pentru ca nu pot de una singura, pentru ca imi plac imnurile vechi si noi, pentru ca acolo ma intalnesc cu oameni imperfecti ca mine ce il cauta pe Domnul ...

marți, 29 septembrie 2009

"L-am gasit pe Domnul"

Un personaj din Noul Testament care imi place e Petru si asta nu pentru ca l-a tradat pe Isus, ci pentru ca dintre ucenici el a avut curajul sa mearga pe apa cand L-a chemat Isus.
Ma gandesc ce a fost in mintea lui, era pescar de cand se stia, nu era adolescent - stim ca avea soacra, deci era casatorit, om matur. Era un om hotarat, impulsiv, stia cum e sa fii in nebunia furtunii, stia sa innoate. Cand fratele lui, Andrei, i-a zis ca l-a gasit pe Domnul a mers dupa El. Pare ciudat sa lasi mrejele frumusel si sa mergi dupa Unu din sat in sat ascultandu-l, as putea gandi ca ii era a scapa de munca insa ... Andrei stia ca ceea ce-si dorea Petru, era sa il gaseasca pe Domnul, inima lui tanjea dupa mai mult, voia sa Il vada, sa Il cunoasca.
Multa vreme m-am intrebat ce e dorinta asta a inimii dupa Dumnezeu, de unde apare, de ce numai Dumnezeu te face intreg. M-am uitat la oameni care au fugit de Dumnezeu incercand sa fie impliniti ... au sfarsit distrusi in alcool, droguri, sexualitatea cu bolile ei cumplite, prin ospiciii, unii chiar si-au luat zilele ...
Intr-un fel ma simt ca Petru, la fire asa mai impulsiva; dar ca si pe Petru, Domnul m-a chemat sa merg pe ape, sa vin la El. Sa spun ca si Andrei: "L-am gasit pe Domnul". Da, si Andrei L-a gasit pe Domnul insa numai Petru a mers pe apa. A avut incredere in ceea ce ii spunea Isus.
Gandesc viata ca o mare si eu calatoresc intr-o corabie. Insa apare Isus si ma cheama sa merg la El. In corabie e veselie, suntem intre prieteni, aici sunt parintii, fratii, neamurile, din mosi stramosi aici suntem, e barca noastra, daca vine vreun pericol macar murim cu totii, cum sa te duci dupa Isus?
Imi fac curaj si sar din barca si se striga dupa mine, unii sunt nervosi, unii rad, altii ma ignora. Si merg spre Isus. Ma mai clatin, ma uit la valuri ce par a ma inghiti si ma intreb de ce n-am stat in barca, mai vad cate-o balena ce in secunda doi m-ar inghiti dar ca prin farmec dispare, sunt luata de mana si scoasa din apa, ... sunt tot pe apa, marea e linistita si cu mine e Domnul ...
Calatorii din corabie se prapadesc de ras vazandu-mi echilibristica pe valuri, ma cred nebuna, alergand dupa himere, insa ceea ce nu stiu ei e ca eu L-am gasit pe Domnul ...
Chiar daca-i furtuna sau vreme buna aleg sa merg pe apa pentru ca ... L-am gasit pe Domnul.

luni, 28 septembrie 2009

vreau sa ma intorc ....

Am citit o poveste despre un calugar batran din anii 1600 ce avea un grup de voluntari care mergeau si ingrijeau de negrii ce trebuiau sa fie vanduti si de cei "refuzati" din cauza bolilor, ranilor.
Intr-o zi acest batran impreuna cu grupul sau au mers la un bolnav mai mult in putrefactie. Cei ce-l insoteau nu au putut intra din cauza mirosului, efectiv au fugit. Acest batran a intrat, si plangand striga dupa ei: "Intorceti-va, e Isus. Sunt ranile Lui. Intoarceti-va va rog ... Intoarceti-va ..."
Nu ma gandesc la rani fizice ... ma gandesc la cele sufletesti si la cati pe langa care am trecut ... am fugit, mi-am pus ochelarii de soare sau cei de cal si am trecut mai departe ...
Doamne, nu Te-am vazut pe Tine in ei, nu am vazut ranile Tale, nu am fost atenta, sensibila ... iarta-ma pentru ca n-am vazut, n-am vrut sa vad, ... am fugit ... n-am dat timp, dragoste, incredere, alinare, ... n-am vazut valoarea pusa de Tine in acea persoana .... Nu vreau sa Te vad numai in nori, flori, pasari si sa trec pe langa oameni cu capul in nori ...
Deschide-mi Te rog inima, ochii ... si da-mi putere sa vad, sa aud, sa simt ...
Vreau sa ma intorc ...

vineri, 25 septembrie 2009

dragoste ilogica


Am crescut auzind despre Dumnezeu, am citit despre Dumnezeu, am acumulat cunostinte cat mai multe despre El. La varsta intrebarilor si framantarilor am cautat dovezi daca ceea ce spune Biblia e adevarat si ... e adevarat.
Dumnezeu, era teorie, concept - credeam ca ceea ce spune El e adevarat, credeam ca si-a dat Fiul sa moara pentru mine, credeam ca sunt pacatoasa, ... si e atata de bine ca a gasit si solutia ca eu sa nu mor ca sa merg in cer, El poate face minuni, El e maret ... Eram credincioasa, cautam cat mai multe cunostinte ...
Un singur aspect despre El imi dadea de lucru - dragostea Lui.
Eu, om normal cum sa spun ca Il iubesc, ca ii vorbesc ...? Asa la nivel de idee merge dar in fapt ...
Si apoi ... El e nevazut, e sus ... cum pot eu muritor de rand sa vorbesc cu El? Sa ma rog? Cum? Ideea de intermediar nu mi-a placut niciodata, nu imi place nici in relatiile de aici, daca e de vorbit cu cineva vreau sa vorbesc eu, personal, fata in fata, nu altcineva. Pana la urma eu ma raportez la Dumnezeu si nu vreau sa ma ascund dupa fusta nimanui.
Asa ca dincolo de concept si cunostinte am avut curiozitatea sa Il cunosc personal, ca un explorator sa ma apropii pas cu pas. Mi-a fost greu sa trec de la Dumnezeu concept, idee, ... la Dumnezeu Persoana. O Persoana ce iubeste, ce se manie, ce se misca, ce face lucrurile sa se schimbe, ce aude, vorbeste. Cu ochii mei nu il pot vedea fizic si asta mi-a dat de furca pentru ca imi era greu sa cred ca numai simtind il pot percepe.
Inima a fost cea care il percepea, care ii simtea prezenta insa imi ziceam ca e bleaga, ca prinde posturi straine ... credeam ca mintea e cea care dicteaza inimii ce sa creada si ce nu ... se pare insa ca mintea mea era cea bleaga pentru ca inima e cea care gandeste si dicteaza mintii.
Am inceput sa simt dragostea Lui cu cat citeam si aprofundam cunostintele mele despre El, dar mintea cerea explicat ceea ce simteam ... si ratiunea isi spunea cuvantul. Cum sa simtit ce nu vezi? E ok sa crezi in cineva mai mare ca tine. Da, avem dovezi incontestabile despre creatie, despre potop, despre Isus, despre apostoli, despre orice este scris in Biblie, deci e corect sa cred insa ca la sa Il las pe Dumnezeu sa ma iubeasca ... mai mult decat ideee ... asta era riscant.
Si mai riscant era ca El a spus ca daca cred in El, El vine in mine si ma schimba ... si-mi era teama ca ma va schimba si ... daca nu voi mai sti cine sunt? Unii au teorii de oameni cu creierul spalat si ... eu nu vreau sa devin leguma ....
Si inima mea simtea mai puternic dragostea Lui, mai mult ... tanjeam sa fiu iubita, asa cum sunt, cu ideile mele nastrusnice, cu ciudateniile mele, ... dar era ilogic ... In acelasi timp tot ce imi era in putinta in mine cauta sa Il cunoasca. Orice carte citeam imi spunea despre dragostea Lui, mesajul transmis era sa il las sa ma iubeasca, sa accept dragostea cu inima ...
Citeam povestile celor ce s-au lasat iubiti ... dar mi-era teama, ce va fi cu mine ...? Voiam sa fiu iubita ca ei, sa simt si eu ca El are grija de mine, sa simt ca ei, sa vad minuni .... dar asta cerea sa accept dragostea ...
Imi place ce spune Sf. Augustin: "inima noastra a fost creata cu un gol ce nu poate fi umplut decat de El". Adica oricata cunostinta as pune despre El, golul meu tot gol e ... Sa il las sa ma iubeasca, sa intre in inima mea, in mine, ...
Doamne, dincolo de concepte, cuvinte, cunostinte, minuni, ... Tu vorbesti despre o dragoste ce mi se pare ilogica ... tot ceea ce cred despre Tine nu ma ajuta cu nimic ... sunt doar toba de carte ... sunt doar un om ce isi insuseste ideile tale insa numai intelectual ... viata mea e mai jalnica, ma simt pierduta in timp si spatiu ... nu-mi mai pasa cat ma voi schimba, nu-mi pasa ca voi fi ciudata, nu-mi pasa ce vor zice altii ... schimba-ma, vreau sa-mi las inima deschisa, vreau sa ma Te las sa ma iubesti, vreau sa vad minuni ...
Nu m-am teleportata pe luna sau printre stele insa ... a disparut durerea sufleteasca, inima mea jubila ... mintea s-a relaxat ... si ceea ce era idee capata sens si era logic ....
Asta nu inseamna ca merg de atunci numai printre petale de trandafiri, sau plutesc pe nori pufosi ... daca ma gandesc bine furtunile sunt la ordinea zilei, dar orice ar veni eu am incredere in Tine, in Tine ce esti Persoana, esti Dumnezeu personal, real, prezent ...
M-am schimbat. Daca pana atunci nu stiam cine sunt si ce caut aici, acu stiu. Mintea nu mi-i spalata ca sa devin leguma. E spalata in dragoste si nu in a mea ca as fi tot vai de mine ci in a Ta ...
Si ... dragostea are sens experimentata nu explicata.

joi, 24 septembrie 2009

in mintea copiilor ...


Ziua mea incepe destul de devreme, citesc, ascult muzica, imi beau cafeaua si iau notite in acelasi timp, apoi in acelasi ritm ma pregatesc de lucru gandind deja problemele si situatiile zile, ingrijorandu-am de rate, de tratamente, de sanatate ... de mai stiu eu ce.
La birou ... vorbesc la telefon si in timp ce dau informatii eu scriu altceva sau sunt la computer rezolvand alte lucruri ...
In dimineata asta, ... am dat peste o intrebare provocatoare. Care e cea mai frumoasa muzica din lume? Nu care e stilul de muzica preferat. Ci ... care e cea mai frumoasa muzica? Sunt multe optiuni .... raspunsul insa poate e mai provocator ... e muzica facuta de ceea ce se intampla ACUM. E muzica facuta de taste in timp ce scriu, de zumzetul computerului, de vrabiile mele ce "discuta" galagioase despre grauntele cazute pe camp, de cainele ce e trezit din somn de o pisica sau ... un soarece ce face sporturi extreme.
Cu alte cuvinte, sa traiesc acum. Una din caracteristicile copiilor e ca ei traiesc in prezent. Adultii insa traiesc in razboiul dintre ieri si azi, pentru unii a castigat ieri, pe unii ii omoara maine.
Mi-am propus de ceva vreme sa pun frana ritmului in care traiesc si daca nu pot la lucru atunci incerc sa o fac in "timpul liber". Am realizat ca toate trec pe langa mine si eu nu le vad ... Vreau sa vad florile - avem un cactus ce mai toata vara a inflorit - azi cred ca ar trebui sa infloreasca ultima floare - o minune de floare, sa ma bucur de fluturele ce se incapataneaza sa danseze in adierea ce inca e calduta a vantului.
Copiii - traiesc momentul. Daca citesc o carte ... ei sunt eroii din ea, daca le spui o poveste ... te-ar inghiti cu ochii ... in timp ce eu ca povestitor spun povestea, mintea mi-i la meniul din seara asta, la lista de cumparaturi, la rate, la cine mai stie ce ...
Se spune ca cel mai fascinant pentru un copil e sa isi incalte ciorapii. Atata grija, atata fascinatie ... in special la fetite cand isi iau ciorapeii albi si subtiri ... Pentru mine ca adult toata fascinatia asta inseamna lene sau ... incetineala, sau prosteala ...
Isus ma atentioneaza "daca nu veti deveni ca niste copilasi ..." (Matei 18.3).
Doamne, adica vrei sa dau in mintea copiilor? Sa actionez in ritmul lor? Nu, sa ma bucur ca ei, sa am increderea ca ei, pasiune pentru joc, viata, sa privesc fascinata ce e in jurul meu, sa port rochia cea mai buna intr-o zi obisnuita, ... sa ma coafez cand nu e nici o ocazie, sa ma uit in ochii tai si sa ma bucur ca te vad si sa te intreb daca azi ai auzit iarba cum creste, daca vreo adierea ti-a mangaiat fata, daca ai admirat rasaritul .... Sa nu ma ingrijorez de ziua de maine, de rate, de haine, papuci ... Sa traiesc ACUM.
Avem trei pisoi acasa si au o placere deosebita sa se ascunda in presul de la usa si sa se joace de-a v-ati ascunselea. Imi place sa ma uit la ei, sa ii vad cum cu gheruta scotocesc prin pres si isi cauta fratii, cum reactioneaza cand dau de ceva moale si cald, cum se iau la tranta sau se spala ... sau cum se joaca cu soarecii pe care ii prind. Nu sunt fan pisici, ale noastre stau afara ... dar frana pentru ritmul alert inseamna si privitul pisicilor ...
Doamne, ma uit la motanii de pe terasa, se joaca, dorm, alearga dupa soareci, dupa propriile cozi, se distreaza, nu se ingrijoreaza de mancare, de frig, de ... nimic. Ei se bucura ... ACUM.
Ca sa am o viata traita din abundenta, inseamna sa traiesc in PREZENT, nu in DUREREA lui ieri, nici in GROAZA lui maine. Trebuie sa am o viata organizata si sa traiesc responsabil dar in acelasi timp ... nu vreau ca asta sa imi fure bucuria de a trai in prezent, de a vedea semnele de dragostea ale Lui Dumnezeu in nori, flori, curcubeu, adiere a vantului, in joaca motanilor, in aroma strugurilor, merelor, perelor, in mirosul de zacusca, in aroma de cafea ... in sunetul muzicii a ceea ce se intampla acum ...
Vreau sa redevin copil si sa privesc fascinata ceea ce se intampla ACUM, sa nu ma ingrijorez de maine ci sa ma bucur de ceea ce imi dai Tu ... ACUM ... sa ma asez in poala ta si sa ascult ce poveste vrei sa imi spui ...
Vreau sa ma bucur cu Tine, in Tine si de Tine ...

miercuri, 23 septembrie 2009

imperfecta dar ...


Nu am concurat niciodata la nici un concurs de miss - cand eram la gradinita nu era asa ceva iar mai tarziu - nu am crezut ca sunt frumoasa, nu cant ca si Felicia Filip (una din sopranele pe care le admir) sau ca Pavaroti (nici n-am cum ca el e barbat), nu am talent de scriitoareasa ca Ana Blandiana, nu sunt Ileana Cosanzeana, nu sunt blanda ca maica Tereza sau Cenusareasa, nu sunt luptatoare si cu abilitati de detectiv ca Vitoria Lipan, nu sunt casatorita si nici n-am copii, nu sunt bogata, nu am o casa si masina si conturi cu zerouri fara numar si gandind asa sunt o ratata, sunt un rebut, sunt o epava ....
Doamne, oare nu e ceva gresit cu mine? Nu cumva ai gresit ceva? Uita-te la toate femeile astea perfecte, uita-te la Maica Tereza cat de buna e, uita-te la X ce divin canta, ....
"Cella draga, asa cum esti, cu talentele, abilitatile, darurile astea Te-am gandit. Tu esti perfecta asa cum esti, Eu asa Te-am gandit. Esti unica, nu e nimeni ca tine si nici nu a fost si nici nu va mai fi". Adica Doamne, Tu nu esti nemultumit ca nu cant ca o privighetoare? "Dar ce, esti pasare?". Sau sa scriu ca Ana Blandiana sau David? "Nu, tu sa scrii ca tine. Eu te vreau sa fii Cella nu Ana Blandiana sau David".
Imi place povestea celor doua galeti ale servitoarei ce cara apa toata ziua. Una din galeti e sparta si de la fantana pana acasa, ajunge cu ea numai pe jumatate plina. Intr-una din zile servitoarea o aude pe galeata sparta plangand si o intreaba ce are. Aceasta ii spune ca ar trebui sa renunte la ea, e constienta ca nu e intreaga, ca are o gaura si se simte atata de inutila uitandu-se la galeata intreaga si mandra ca poate sa tina toata apa in ea. Servitoarea tace, le pune pe umar pe amandoua si ii spune celei sparte sa fie atenta la drum si sa vada ca pe partea ei sunt flori, flori udate cu apa pe care ea, galeata o credea irosita, florile pe care nu le-a observat si mirosul pe care nu l-a simtit din cauza depresiei, anxientatii, complexelor de inferioritate. Pe partea mandrei galetii perfecte pamantul era batatorit, uscat ...
Ma simt ca o galeata sparta uitandu-ma la altii si devin depresiva, nu cant, nu ma bucur, nu scriu, nu folosesc darurile, talentele, abilitatile pentru ca nu sunt perfecta, devin morocanoasa, rea, zgripturoaiaca ....
Dar ... eu stiu cine sunt, sunt Printesa tatii, sunt Iubita Lui, cantareata Lui, scriitoarea Lui, sunt Frumoasa Lui, bucatareasa Lui, .... sunt unica, sunt asa cum m-a creat El.
Si ce daca nu cant ca nu stiu ce vestita cantareata, cu vocea mea pot canta. Si ce daca nu scriu ca David, eu nu sunt David, eu sunt Cella. Si ce daca nu am vocea suava ca a Cenusaresei - Cenusareasa e doar un personaj de poveste, eu sunt reala, sunt unica ...
Si ce daca nu am casa si masina si sot si copiii? Asta insemna ca sunt o ratata? Ooo, nuuuuu. Chiar daca sunt considerata galeata sparta de unii, in ochiii Lui, eu sunt perfecta, sunt unica ... sunt Iubita Lui.
Imi place descrierea lui David cand spune ca "Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele", m-ai urmarit, m-ai crecut ...
Nu vreau sa las depresia, anxietatea, complexele de inferioritate sa imi fure bucuria, nu vreau sa nu mai cant pentru ca ma compar cu altii, nu vreau sa nu mai scriu despre Tatal meu pentru ca nu sunt David, nu vreau sa nu vorbesc pentru ca nu seman cu X sau Y. Eu, asa cum sunt, sunt unica.
"Fii cine esti pentru ca daca nu esti cine esti, vei fi cine nu esti"(un predicator negru din Georgia) si asta ma face sa spune ca si Thoreau: "nu vreau sa mor fara sa fi trait."
Oooo, nu ... vreau sa traiesc, vreau sa traiesc multumita ca sunt unica, vad lucrurile in mod unic, cant unic, scriu unic, frumusetea mea e unica, vocea mea e unica, gandesc unic, actionez unic, inima mea e unica ....
Daca nu sunt de gasit inseamna ca am plecat sa traiesc si sa ma bucur ca sunt unica, ca sunt Frumoasa Tatii, Iubita Lui ... sa cant cu El ....
Vreau sa traiesc !!!!

marți, 22 septembrie 2009

viata ... pe spini?


Ma trezesc dis de dimineata pentru ca am atatea de facut, seara efectiv cad de oboseala si iar si iar si iar. Imi fac datoria de bun crestin si citesc si ma rog rapid si plec la treaba. Lista de "URGENT", "NEAPARAT", "TREBUIE" e lunga si pe cativa ani deja e planuit ce e de facut. Am auzit de ceva cursuri ce TREBUIE urmate, perfectionari ce trebuie neaparat, niste diplome ce pot fi obtinute mergand acolo sau acolo, ore in plus de munca pentru a avea mai mult, pentru a avea o casa, situatie mai buna. Apoi printre cunostinte trebuie sa am si personalitati, chiar daca nu sunt ele cele mai de calitate - nu conteaza - da bine la imagine.
Muncesc mult sa am o imagine perfecta, stress cat incape pentru asta, daca cineva ridica din spranceana cand fac un pas deja stresul e gata ...stomacul parca e plin cu cioburi de sticla ...
Dependenta de munca, dependenta de aprecierea celorlalti, dependenta de recunoastere ... aduc atata stress, atata nebunie si ajungem sa folosim atata cosmetice ca sa nu ne aratam adevarata fata pentru ca suntem ca niste cadavre ambulante ...
Sa ai timp sa observi un rasarit, sa te opresti langa o padure si sa admiri miile de nunate in care sunt colorate frunzele ... e un lux pe care nu ni-l permitem. Poate doar indragostitii, pensionarii si copiii mai pot face asta.
Dar, eu vreau sa traiesc ca Tine, vreau sa ma uit la Tine si sa invat sa traiesc de la Tine. Tu imi spui sa iti dau Tie poverile mele, sa nu ma ingrijorez de ziua de maine, sa ma bucur de Tine, sa vad semnele Tale de dragoste, sa ascult si sa fac ce zici Tu si sa nu imi mai pese atata de aprecierea altora, sa nu ma mai stresez atata pentru ziua de maine pentru ca Tu imi dai paine cea de toate zilele, sa ma bucur de ceilalti, sa dorm linistita ...
Ce fel de viata traiesc? Una mereu pe spini? De stress continuu? Pentru asta am fost creata, pentru asta m-am nascut?
Doamne, vreau sa am incredere in Tine ca Tu imi dai painea cea de toate zilele, vreau sa am aprecierea Ta si sa nu mai depind de aprecierea celor din jur, vreau sa pun frana ritmului nebun al vietii, vreau sa ma bucur de Tine, sa Te las pe Tine sa duci poverile mele ...
Tu vrei sa am o viata implinita iar eu ma uit si vad ca traiesc ca pe spini ...
Fraaaaaaanaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
Rasare soarele .... am plecat sa il admir, sa vad semnele Tale de dragoste, sa ma bucur de Tine, de aprecierea Ta!

luni, 21 septembrie 2009

vremea cercetariii ...

Realizez ca multa vreme am fost credincioasa, sarguincioasa in a afla mai multe despre Tine, in a Te cerceta, am pus pasiune in a sti cat mai multe dar totul era mental, erau doar informatii. Si pentru ca Tu ma voiai a Ta, voiai sa Te iubesc asa cum ma iubesti, ai adus suferinta ... dar pentru mine era mare nenorocire, erai nedrept si ... ma consideram stoica si ma intrebam de ce imi faci una ca asta? Ma simteam franta celula cu celula ... insa nici macar nu simteam dragostea Ta pentru ca ea nu putea trece de logica mea care cerea dragostea explicata.
Am vazut minuni in vietile altora si ma intrebam de ce cu mine nu faci minuni? Inseamna ca ei is asa mai slabi de inger si na, e normal, trebuie ajutati. Eram mandra ca ma puteam descurca, ca nu era nevoie sa intervii Tu. Eram "rasa superioara" ce reusea si cu toate astea cresterea nivelului de cunostinte despre Tine crestea ...dar nu in dragoste ...
Apoi ... daca tot poti face orice, era normal sa faci cum gandeam si visam eu. Intr-un fel Te consideram un duh in lampa mea. Si normal, Tu nu faceai asa iar de aici o intreaga pleiada de intrebari de cum poti sa imi faci una ca asta, ce trebuia sa mai fac? Ce sa mai studiez, sa mai cunosc ....
Iar frangerile continuau ... si mintea mea tot voia explicat TOT.
Am inteles cat de mare esti, cat de necuprins ... dar chiar daca esti aici incercam sa ma targuiesc cu Tine de ce parti ale vietii mele sa te ocupi si de care nu. Erau unele pe care le puteam manevra singura ....
Voiam dragostea Ta explicata logic, matematic ... asa la rece.
Franta bucatica cu bucatica, disperata ca nu inteleg, nu stiu ce sa fac, ... am simtit, am experimentat dragostea Ta. M-am linistit in bratele Tale pe care Le-am simtit imbratisandu-ma. Am plans coplesita de dragoste, am plans cand am inteles ca nu pot sa imi exlic cat de bleaga am fost incercand sa fiu rece, cerebrala, puternica, ...
Tu aduci frangeri, dureri, necazuri pentru ca TREBUIE, sunt necesare ca sa ma schimbi. Ma iubesti prea mult ca sa ma lasi asa si ... pentru ca sunt mandra de incapatanarea mea, frangerile sunt pe masura ...
Uneori parca sunt amnezica si uit ca eu sunt lutul si Tu olarul si ... ma comport ca atare ... Nu am cuvinte sa iti multumesc pentru dragostea Ta, pentru ca ma iubesti atat de mult incat nu ma lasi sa merg aiurea, sa plec de langa Tine si mergand de capul meu ....
Nu pot explica dragostea Ta, nici macar nu ma mai intereseaza de e logica sau nu ...
Stiu ca ma iubesti mai mult decat imi pot imagina, stiu ca necazurile vin ca sa ma schimbi, pentru ca de buna voie nu ma schimb ... numai in durere, in stress, in lacrimi, in presiune ma schimb ...
Doamne, e bine aici in bratele Tale, chiar de lacrimi cad pe obraji, chiar daca sunt franta si doare, e bine aici si ... mana Ta alina si vindeca ...
Daca in credinta mea, daca tot ce stiu si cred despre Tine nu este speranta atunci increderea mea e infectata, e bolnava, ... Am obosit sa tin fraiele, sa ma cred puternica, sa cred ca pot orice, ca sunt stapana pe situatie ... esecurile sunt vizibile, nu mai pot ... asa cum sunt ma abandonez Tie, am incredere in Tine, in cel ce stii trecut, prezent si viitor, am incredere in dragostea Ta fara logica, am incredere in ceea ce faci, am incredere ca ma frangi ca sa ma faci ca Tine, ca vrei sa faci din mine o printesa dintr-o cersetoare, dintr-o rebela, ...
Sunt iubita, iertata, spalata, transformata, in proces de transformare, de prelucrare, de ardere, sunt o printesa in devenire ...
Oricare ar fi incercarea, orice forma ar avea, aleg sa ma incred in Tine, aleg sa ma las iubita de Tine, aleg sa invat sa iubesc de la Tine caci Tu esti dragoste, vreau sa iubesc ca Tine cu orice pret ... si stiu ca ca e greu si va fi ... insa Ma iubesti prea mult ca sa ma lasi asa si pentru ca m-am indragostit de Tine, vreau sa fiu ca Tine ... oricare ar fi costul, pretul, durerea ..
Ma iubesti prea mult ca sa ma lasi asa ... iar eu aleg sa am incredere in Tine ... neexlicabil dar ... experimentabil ...

sâmbătă, 19 septembrie 2009

"Fratele si Tatal meu"

Isus imi e mai mult decat cel mai bun prieten, imi e frate. Si imi vorbeste cu atata dragoste si incantare despre Tatal Sau, despre dragostea Lui pentru mine, despre grija ce mi-o poarta, imi spune ca L-a trimis pe Isus sa moara pentru mine si eu ma uit ciudat la Tatal Lui si ... ma intreb ce fel de Tata e El de isi trimite Fiul sa moara pentru mine ... Dar Isus imi reaminteste ca a inviat, e viu, n-a ramas in mormant, ca era necesar sa moara, ca El a acceptat sa vina pe pamant, sa moara, ca El stia asta cand a venit pe pamant, ca m-a iubit si a vrut sa moara pentru mine ...
Dar eu stiu ca Dumnezeu e Sfant, Sfant, Sfant, ca e Atotputernic, Omniprezent, Omnipotet, Omniscient, ca ochii lui sunt ca para focului si arunca torte de foc, ca fata lui nu poate fi vazuta, ca e drept ... ca nu ii poti vedea fata, ... Isus imi povesteste despre dragostea Lui atat de mare care s-a jertfit, care m-a dorit atat de mult aproape .... eu incerc sa ma uit la Tatal si tremur ... si mi-i frica ...
"Cella, Tatal meu te iubeste la fel de mult ca Mine, uita-te la Mine, Eu sunt ca El, Eu sunt Fata umana a Lui, am luat chip de om si vorbesc romaneste cu tine ca sa ma intelegi, ai incredere in Mine".
Ma simt iubita ... si golul acela sufletesc ce durea ingrozitor dispare incet, incet, ... si e atata pace si e atat de bine ... si lacrimile curg simtindu-am acceptata, iubita, ranile au disparut, se mai vad cicatricile ... iar eu nu pot decat sa spun: Taaata, desi nu Te inteleg, desi imi e frica de Tine, Te iubesc. Vreau sa fiu fata Ta!
Dar apar si indoielile ... oare chiar ma iubeste? oare nu imi joaca mintea feste? oare ... e adevarat? Isuse, e adevarat ... uita-te la mine ... Mi-i frica. Isuse, mai spune-mi despre Tatal, mai spune-mi despre dragostea Lui, mai spune-mi .... Am incredere in Tine, esti aici, Te simt si chiar daca uneori nu mai stiu nici eu ce simt ... eu stiu ca esti in mine ... chiar de nu pot explica logic si fizic, eu stiu unde esti, esti in mine ...
Si ca si un copil ma laud si eu cu Tatal meu ... Tatal meu e cel mai mare, cel mai puternic, cel mai creativ, mai ingenios, stie sa vorbeasca in foarte multi limbi straine, stie chiar si ingereste sa vorbeasca, e cel mai bogat, cel mai plin de dragoste, e mai tare decat orice imparat, presedinte, rege, terorist sau sef, are cele mai rapide "masini" - cele de la Formula 1 merg ca melcul pe langa ale Lui, aaaa si daca vreau sa vorbesc cu El nu trebuie sa imi fac programare, sa Il atept din delegatie, sa imi raspunda mesageria vocala, sau sa astept sa se trezeasca pentru ca El e aici langa mine .... si nu stiu cum sa iti explic dar e si langa Tine la fel de aproape ca si de mine si ... e langa fiecare om in parte ... eu nu inteleg totul, El imi spune ca voi intelege intr-o zi cand voi ajunge ACASA .... si aaaaaaaa, nu ti-am spus, casa mea nu e aici, El mi-a pregatit o casa in cer acolo unde e casa Lui si mi-a zis ca drumul pana la casa mea e din aur si ca portile si gardul au pietre pretioase din alea ca la magazinul cu bijuterii cu preturi ce iti sta mintea in loc cand le vezi... si mi-a mai zis de niste pietre insa ... nu am auzit de ele, ei ... eu sunt inca un copil dar abia astept sa merg ACASA la El.
Nu-i asa ca Tatal Meu e cel mai mare si tare?

vineri, 18 septembrie 2009

incredere inexplicabila

Am aflat despre Isus inca de mica, El e Mesia, El e Mantuitor, El iarta, salveaza, da viata, El e Fiul Lui Dumnezeu, e Frate, e Prieten. Toate ca toate insa sa il am ca si Prieten suna cam ... ciudat. Cum sa am prieten pe cineva pe care nu il vad, nu il aud, nu Il pot pipai?
Si totusi, Isus spune in Ioan 15:15 "Te voi chema Prietenul meu"
Isus a venit in lumea noastra ca si om, vorbind in limbaj omenesc, vorbindu-ne despre dragoste, despre dragostea Lui Dumnezeu. Ne-a spus ca ne iubeste la fel de mult cum Il iubeste Tatal pe El. Sa ne incredem in dragostea Lui si sa traim in ea. (Ioan 15:9)
Isus ma ajuta sa vad transcendenta si imanenta Lui Dumnezeu si imi place ce spune St. Augustine: "El e mai aproape de mine decat sunt eu si mai departe decat cele mai inalte piscuri". Dumnezeu prin Isus, e mai aproape de mine de cat sunt eu insumi de mine.
De un singur lucru in lumea asta sunt sigura: de dragostea Lui Isus. Si daca sunt intrebata de unde stiu ... e pentru ca stiu si stiu si stiu.
Nu pot explica intelectual, logic. Pot spune numai ca L-am experimentat, acolo a inceput credinta si speranta, de atunci am incredere in El. Mi-a promis atunci ca: "eu voi fi cu tine in fiecare zi pana la sfaristul zilelor tale", nu mi-a promis ca daca am incredere in El nu ma va mai durea capul sau ficatul sau ca X si Y sau W nu imi vor face zile amare, ca voi trai in statiuni de lux, ca voi fi VIP, ca voi avea orice .... nu, mi-a promis ca va fi cu mine pana cand timpul meu aici, pe pamant, se va sfarsi. Va fi cu mine cand sunt in cadere libera, cand tsunami e in sufletul meu, cand sunt tradata, ranita, franta ...
Imi place promisiunea: "Nu va voi lasa orfani" (Ioan 14:18). Orice s-ar intampla, oricat de presanta si stresanta ar fi viata El e aici, in mine, mai aproape de mine de cat sunt eu insumi... Dar mai mult de atat, El stie ce va fi cu mine si ma roaga sa Il las sa duca El durerea mea, sa duca problemele, greutatile mele ... iar eu sa Il las sa le duca ...si sa stau linistita ...
Sunt sigura de dragostea Lui, sunt sigura de prietenia Lui, sunt sigura de prezenta Lui, sunt sigura ca ma iubeste mai mult decat oricine si ca nu pleaca de langa si din mine ...
Nu pot explica si pare irational si poate par labila emotional sau psihic ... dar nu-mi pasa ... chiar daca pare nebunie ... El e Prietenul meu si eu am incredere in El.

joi, 17 septembrie 2009

credinta, speranta, incredere,

Cred in Dumnezeu, in Dumnezeu de trei ori Sfant, in Isus Hristos ca Fiul Lui Dumnezeu, cred ca Duhul Sfant e parte a Trinitatii. Cred ca Isus a murit pe cruce pentru pacatele mele insa daca e numai atat ... inseamna ca am credinta si atat.
Dar daca cred si sper ca ceea ce spune Dumnezeu se va implini si ca orice cuvant al Lui ma poate schimba, poate schimba lumea, situatii, oameni atunci inseamna ca am incredere si abia atunci Il inteleg si cunosc pe Dumnezeu.
Pai daca cred ca Dumnezeu exista sunt credincioasa ... cum adica sa il cunosc pe Dumnezeu? Ce este cunoasterea? Sunt doua puncte de vedere, unul al gandirii omenesti si unul Biblic (crestin). Cel omenesc imi spune: cunoasterea este o intelegere a realitatii,o afirmare a mintii despre un adevar perceput. Punctul de vedere crestin ne spune ca cunoasterea este simtita, rasare experimentandu-l pe Dumnezeu in credinta si dragoste mai degraba decat din investigatie umana. Cunoasterea este fructul credintei ca Isus este Cristos. Nu poti sa primesti revelatia, sa il intelegi pe Dumnezeu in Isus transcendent si imanent fara experienta.
Isus este singurul care ni-l reveleaza pe Dumnezeu, este sursa de de informatii despre transcendenta si divinitatea Lui Dumnezeu. Nu pot deduce nimic despre Isus din ceea ce stiu despre Dumnezeu insa pot pot deduce totul despre Dumnezeu din ce stiu despre Isus.
Increderea inseamna disponibilitatea de a ma goli de toate imaginile terifiante sau confortabile despre Dumnezeu pentru ca darul lui Dumnezeu prin Isus Cristos sa poata veni la noi in termenii lui Dumnezeu. Ma uit la Isus insa oricat de mult seamana cu mine, nu conteaza cate atitudini, valori, caracteristici umane avem in comun si le impartasim, Isus este total diferit de mine. In adancul personalitatii sale este este divin, total diferit, gloria Lui Dumnezeu se odihneste peste El. Ramane misterios in faptul ca este aproape (imanent) cat si transcendent. Pentru mine, El este revelatia singurului Dumnezeu demn de incredere.
Experienta intalnirii mele cu El este divina si umana - El le apartine ambelor. Insa aceasta experienta nu e numai pentru unii cu ochi albastri sau numai pentru bogati sau intelegenti sau abili ci e pentru toti, oricare ar fi starea lor, oriunde s-ar afla, oricare le-ar fi trecutul, infatisarea, statutul.
Insa dupa ce m-am intalnit cu Isus, viata mea s-a schimbat. Daca pana atunci nu-mi gaseam sensul existentei, acum il am. Daca nu stiam ce rost am aici, acum stiu. Aveam un sentiment imens de gol sufletesc ce ... devea dureros insa acum am un dor imens de cer. Stiu cine sunt, stiu cui apartin, am un sens, un scop, lucrurile ce pareau mistere s-au relevat, sunt in singuranta in Mana Lui.
Aveam credinta insa nu era sufiecint asa ca L-am crezut pe El pe cuvant, am incredere in El si ... viata a devenit o aventura ...

miercuri, 16 septembrie 2009

transcendent si imanent

Cum este Dumnezeu? E Sfant, Sfant, Sfant - asta inseamna ca e fara pacat. E drept - nu exista zona gri, ori e alb ori e negru. E omniprezent - adica peste tot. Omnipotent - cel mai puternic. Atotstiutor - stie tot, gandurile mele, viitorul meu si pe ale tuturor. De necuprins - universul nu il poate cuprinde - ca sa nu mai vorbesc de mintea mea limitata. Locuieste in ceruri - eu vad norii si nici cand am zburat cu avionul nu am atins cerul, deci e undeva departe. Pai ... daca e asa departe cum sa il cunosc? Dar El zice ca e si aici pe pamant si ca e orisiune - asta ma zapaceste.

Cum adica oriciunde? Si in Galaxia X si in asta si la Polul Nord sau Sud si in Iasi si in ... nu stiu ce colonie din jungla? Da, e omniprezent - adica nu pot fugi de El, nu pot sa ma ascund de El oricant as incerca sa fug si sa ma ascund.

Multa vreme m-am framantat cu doua cuvinte ce mi se pareau ca fac parte din filmele SF. Transcendent si imanent. Ce inseamna asta? Transcendent e ceva ce nu poate fi inteles cu mintea asta limitata, ceva de neatins, departe si daca Dumnezeul meu e doar transcendent ... inseamna ca nu il pot intelege, e prea departe, prea de neinteles. Dar imanent inseamna aici, in mijlocul lucrurilor, in mine.
Woooow, in mine. Adica daca ma uit in oglinda, o vad pe Cella dar in ea e Dumnezeu.
Dar cum a intrat in mine?

A intrat in momentul cand am acceptat ca Isus - care ma roaga sa il consider fratele meu - a murit pentru mine, si-a dat viata ca eu sa pot sa nu mai am pacate (ca sa pot vorbi cu Dumnezeu Tatal).
ioi, e o ceata totala. Dumnezeu e trinitate adica trei in unu. Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul - Isus si Dumnezeu Duhul Sfant. Si in mine cine e? In mine e Dumnezeu Duhul Sfant. E o parte a trinitatii.

Si de cand El e in mine am un dor de cer, un dor de ceva ce nu pot explica dar dimineata citeam Iacov 4:5 (noua traducere) "Dumnezeu tanjeste cu gelozie dupa duhul pe care L-a pus sa locuiasca in noi".

Aaaaaaha, deci asta era. Nu eu, minte ingusta am dor de cer, de ceva maret ci Dumnezeu tanjeste dupa mine, dupa Duhul ce e in mine. Ma vrea a Lui, e gelos. Adica ma iubeste atata de mult incat e gelos cand mintea haladuie aiurea si nu se gandeste la El, cand in loc sa arat dragostea Lui sunt egoista si nesimtita ... cand inima mea e impartita intre El si casa, diplome .... si altele ...

Da, El e transcendent dar e si imanent. E Sfant, Sfant, Sfant insa e aici, e dragoste ... e in mine.
Ma uit in oglinda din nou si ... o vad tot pe Cella insa e altfel ... pentru ca El e in mine.

marți, 15 septembrie 2009

realism crud


Nu Te vad in apus sau rasarit, in curcubeu, in flori, in forma si maiestatea muntilor si a peisajelor, in zambet de copil, in gesturi de dragoste ... nu Te vad ..
Nu Te aud in acordul unei melodii, in cantecul pasarilor, in mugetul marii, in ecoul muntilor, in tunet, in mugetul cascadelor, in clipocitul unui rau ce oricand poate deveni amenintator, in zgomotul masinilor sau in ganguritul unui copil ...
Nu imi las mintea sa se deschida, nu imi las imaginatia sa "vada" mai mult.
Citesc despre oameni ce Te simt "innebunit de iubire, imbatat de dragoste" (Catherine de Siena) - ei, o fi avut si ea probleme sau poate era labila sentimental. Aud descrieri ale Tale ca fiind minunat, plin de iubire si cei ce Te descriu par atata de patrunsi, par ca parca ar pluti intr-o alta lume, alta realitate si ma uit la ei si "e frumos ce spun ei" insa trebuie intelesi ca au suflet de artist, imaginatia lor e bogata.
Am facut din Mozart un om cu abilitatea de a scrie muzica, din Nicolae Grigorescu al nostru un om ce a avut indemanarea de a desena bine ceea ce vede, pe Eminescu nu il mai consider "geniu" nostru pentru ca sifilisul i-a imbolnavit mintea, "Moartea Caprioarei" e prea siropoasa pentru ca Labis era cam labil emotional si de asta era si betiv, Bill Gates e doar unul ce se pricepe la computere.
Ce e cu mine? Ce e cu noi? Chiar trebuie sa reduc totul la mintea mea ingusta? Daca unul vede mai mult decat mine e "dus"? Daca unul aude "sunetul cerului" arwe ceva probleme? Daca penelul lui imi deschide imaginatia si picteaza ceea ce eu nu vad, tot el are probleme?
Realitatea mea, imaginatia mea e litera de lege?
Cum sa il vad pe Dumnezeu daca nu imi deschid inima? Cum sa il aud daca totul se reduce la mintea mea ingusta?
Citesc Psalmii si gasesc descrieri, "Tu esti Stanca mea, adapostul meu", citesc cum te vede David intinzand cerurile ca e o mahrama, facand-le cort pentru apele de sus, din nori ... dar David a avut minte si inima de artist ... . Sunt socata de cat de critica si de "realista" ma cred.
Cum sa il vad pe Dumnezeu cand nu ma impresioneaza nimic?
Isus ma indeamna sa ma uit la crinii de pe camp, la frumusetea lor, la faptul ca nu au nevoie de cineva care sa ii ude, sa sape la radacina lor, Tatal cel ceresc se ingrijeste de ei ...
Imi place Moise, curajul lui, increderea Lui insa ... daca ma provoaca cineva repede ce stiu despre Moise mai repede in vine in minte momentul cand s-a enervat si a lovit stanca ca sa curga apa pentru poporul agitat decat credinta lui in fata Marii Rosii.
Ma regasesc in David, in atat de multe ma regasesc, insa ce e pus cap de afis? Pacatul cu Batseba. Dar si David a avut suflet de artist, nu?
Daniel ce a stat in groapa cu lei? Credinta lui? Era un visator ca altfel nu se explica vedeniile lui.
Apostolii si cei ce au dus evanghelia pana la marginea lumii? Martirii? Au fost si ei oameni si incerc sa ii fac cat mai reali ...
Doamne, ce e cu mine? Uitandu-ma cat de "nesimtita" am devenit nu ma mir ca ... de minuni au altii parte, schimbarea pare imposibila, Te vad, aud si simt numai labilii ca eu is sanatoasa la cap.
Vreau sa Te vad manifestat in natura, in oameni, in descrierile celor ce vad cu mult mai mult ca mine, sa Te aud in muzica marilor si micilor compozitori, in cantecul vrabiilor si al ciorilor, in mugetul marii sau al casacadelor.
Deschide-mi inima, ajuta-ma sa imi iau legatura de pe ochi, legatura "realismului" si sa ma minunez de Tine manifestat aici ... pentru mine.
Vreau sa te vad "innebunit de iubire, imbatat de dragoste", vreau sa Te vad cat de frumos esti, de nedescris in cuvinte, vreau sa Te simt, sa Te aud si chiar de voi intra in lumea "labililor", "celor slabi de inger", "celor pentru care pamantul nu e o realitate" eu vreau sa Te vad ...
Vreau sa vad slava Ta insa ... deocamdata cred ca trebuie sa vad slava Ta manifestata aici langa mine, pentru mine ...
Sunt in proces de derealismare, desensibilizare, de refacere a auzului, vazului, de vindecare a inimii, mintii, sufletului ....

luni, 14 septembrie 2009

"Arata-mi slava Ta"

Imi place Moise si imi place pentru ca a fost omul care atunci cand L-a intalnit pe Dumnezeu a avut curiozitatea de a sti mai mult, de a vedea, auzi, cunoaste mai mult. Curiozitatea ii este starnita pe Muntele Sinai si cunoasterea mai mult decat un pic incepe acolo. In calatoria poporului Israel prin pustie cand Moise este pe munte ca Dumnezeu sa ii dea tablele legii si instructiunile pentru Cortul Intalnirii si legile pentru popor ei doi, adica Dumnezeu si Moise vorbesc fata catre fata ca doi prieteni. Si in Exod 33:18 Moise ii spune Lui Dumnezeu "Arata-mi slava Ta". Si Dumnezeu nu spune: Moise, cat tupeu pe tine, nu ti se pare ca intreci masura? Nu, Dumnezeu se lasa descoperit si ii explica lui Moise ca il va pune in crapatura unei stanci, si ii spune ca prin fata lui va trece prima data frumusetea Lui Dumnezeu (noua traducere spune bunatatea) "si voi chema Numele Domnului inaintea Ta" (voi proclama inaintea ta Numele de DOMNUL). E ca si cum in limbaj uman Dumnezeu face cunostinta cu Moise.
Si trece bunatatea. frumusetea Lui Dumnezeu, apoi Moise este acoperit cu mana lui Dumnezeu pana ce El trece si Moise poate sa ii vada spatele, fata nu o poate vedea pentru ca nu poate fi vazuta de nici un ochi de carne sau sange insa nici chiar de ingerii din cer. Cine Il vede moare.
Prin Isus, am cale libera la Dumnezeu, Duhul Sfant e in mine insa ... cat de mult vreau sa il cunosc pe Dumnezeu? Cat de mult vreau sa vad gloria Lui? Ce este gloria?
Biblia ne reveleaza trei aspecte ale gloriei:
a. ca si greutate - masurabila pe scala
b. bogatie materiala nemasurabila
c. lumina (intelegand slava ca si lumina mi se deschid ochii si inteleg versetul prin care mi se spune ca Isus este Lumina lumii - este intruparea luminii pe pamant. Dumnezeu intrupat.)
Chaim Potok in cartea Cartea luminilor ne ofera o descriere a gloriei:
"O calitate a sfinteniei, o calitate a puterii,
O calitatea a curajului, o calitate a sublimului,
O calitate a tremurului, o calitate a vibrarii,
o calitate a terorii, o calitate a consternarii,
Este calitatea lui Dumnezeu,
Dumnezeul lui Israel,
Care vine incoronat pe Tronul Gloriei Sale ....
Si ochii nici unei creaturi nu il poate vedea,
nici ochi de carne sau sange, si nici ochii slujitorilor Sai.
Si pentru cine vrea sa il priveasca, sau sa il vada sau sa arunce o privire
este ars pentru ca ochii Lui trimit torte de foc".
Doamne, nu pot sa te vad cu ochii acestia, nu pot sa imi imaginez cum esti pentru ca esti de nedescris dar vreau sa vad slava Ta, nu pot sa inteleg intelepciunea Ta, gandurile mele nu sunt gandurile Tale dar vreau sa cunosc mai mult decat atat cat stiu si cunosc acum si ... stiu ca cu cat incerc sa te inteleg cu atat nu inteleg insa ... Vreau sa vad slava Ta pentru ca nu vreau ca intelegerea Ta sa fie doar sa respect un set de regului, un cod moral ...
"Arata-mi Slava TA"!

sâmbătă, 12 septembrie 2009

invatand calea multumirii,

Ieri am vrut sa gasesc cat mai multe motive de multumire si ... toata ziua mi-am framantat mintea si ... am mai gasit insa ... nu e usor sa ramai multumitor, sa fii recunoscator ... la tot pasul pot gasi motive de nemultumire.
Multumirea trebuie sa fie totala, adica sa multumesc pentru soarele ce cu putere strapunge norii si parca e un joc cine pe cine acopera, de faptul ca sunt vie, ca sunt intreaga, de cosurile ce imi apar pe fata - pot sa le vad si inseamna ca sistemul imunitar functioneaza, de parul ce cade, inseamna ca altul va creste, de faptul ca imi e foame asta inseamna ca functiile organismului meu sunt intregi, de trandafirii de langa trotuar ce ma imbie sa ii miros si sa ii admir. Dar fiind totala, inseamna ca trebuie sa ma bucur cand ficatul se crizeaza, cand maselele isi fac de cap, cand in timp ce gatesc cutitul lasa o rana adanca in palma mea, cand cineva ma "face de doi bani", cand ceea ce am incredintat cuiva e spus multora, cand ceea ce spun sau fac e intors pe dos si iese o intreaga telenovela, cand nu ma pot ridica din pat de durere, cand viata imi atarna de un fir de par, cand nenorocirea se simte acasa cu mine, cand moartea mi-i ia pe cei dragi, cand totul se clatina in jurul meu si alte mii si mii de miliarde de motive. Sa spun ca si Iov, "Daca primim de la Dumnezeu fericirea, sa nu primim si necazul?"
Cu alte cuvinte orice s-ar intampla sa fiu multumitoare. Am doua optiuni: ori imi accept viata ori ma ia disperarea. Si Apostolul Pavel ne indeamna in 1 Tesaloniceni 5:18 "Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, pentru ca asta asteapta Dumnezeu de la noi in Isus Hristos."
Asta inseamna sa nu imi fie frica orice ar fi ar veni si sa ma incred in Domnul, sa vad mana Lui conducand TOATE.
Dar ca sa vad mana Domnului trebuie sa fiu atenta. Dar cum sa fiu atenta cand parca m-am trezit cu fata la perete, cand am o gramada de treaba si sunt stresata, cand sunt preocupata cu mii si milioane de sarcini si indatoriri, cand nu am timp nici sa mor?
Sa imi "ascut" simturile ca sa fie atente la prezenta lui Dumnezeu, in stare de alerta ca sa Il vada in flori, in raze, in nori, in fluturi, bondari, in rasarit sau apus sau sa Il aud intr-un fragment de melodie dintr-o masina ce trece pe strada, in rasul unui copil sau a unui adult, in tunet, in sunetul ce il face iarba cand creste, in furtuni, sa Il simt in briza marii, in adierea ce ravaseste parul intr-o zi torida.
Multumirea este contagioasa, imi place sa fiu inconjurata de oameni multumitori pentru ca ei sunt bucurosi, fericiti. Multumirea ma face bucuroasa. Nu bucuria ma face multumitoare ci multumirea ma face bucuroasa.
Multumirea in are in mijloc pe Dumnezeu (e theocentrica). Nu am facut nimic ca sa exist, ca sa apar pe pamant, ca traiesc si daca sunt - e un dar de la El. Daca am mancare pe masa, apa, haine si cele necesare traiului - e un dar. Daca gandesc, vad, aud, simt, miros, pipai - e un dar. Si un alt dar, cel mai de pret si ... tot nemeritat, e darul salvarii. Pacatele mele sunt iertate prin sangele Lui Isus. Acceptand iertarea primesc invitatia de a sta la masa cu El o vesnicie, in ceruri, in casa Lui, in imparatia Lui. (Luca 22:30)
Si stiind toate astea sunt nemultumita si uneori nu ma exprim cu voce tare, dar murmur si devin atata de nemultumita si parca nimic nu e bun, nimic nu mi-e pe plac. Nemultumirea, murmurarea aduc stresul, nefericirea, boala, necazul ...
Doamne, iarta-ma pentru ca murmur, pentru ca sunt nemultumita, pentru ca in loc sa am incredere in Tine, in loc sa imi ascut simturile ca sa Te vad, sa Te aud, sa Te simt ma uit la ce ma inconjoara, ma uit la altii, ma las contaminata de altii cu nemultumire si ... devin apasata, nemultumita, devin rautacioasa, rea. Vreau sa fiu ca Tine, sa am o inima ca a Ta si pentru asta te rog ajuta-ma sa scot radacinile nemultumirii din inima si mintea mea, sa matur semintele amaraciunii, sa fug de cei nemultumitori, sa plec de langa cei ce murmura, sa ma incred in Tine oricare ar fi starea, orice ar veni, orice s-ar intampla.
Ajuta-ma sa multumesc si pentru rugaciunile neascultate si cand nefiind atenta disperarea ma face sa nu mai gandesc cum trebuie, cand durerea parca vrea sa imi ia viata, cand vin necazuri, cand ce mi-i mai drag pleaca dintre cei vii, cand nu stiu ce sa fac si unde sa ma duc ....
Multumesc, multumesc, multumesc, multumesc ...

vineri, 11 septembrie 2009

multumesc ...

Pentru ca traiesc, pentru o noua zi, pentru stelele ce inca slipesc pe cer, pentru cainele ce latra afara, pentru vrabiile ce fac planuri spalandu-se cu roua, pentru masinile ce circula pe sosea, pentru ca pot merge, pot vedea, pentru cafea, pentru albinele ce lucreaza la mierea cu care indulcesc cafeaua, pentru curentul electric, pentru computer, pentru inteligenta, pentru ca pot scrie, pentru Biblie - scrisoarea Ta de dragoste, pentru muzica, pentru ca o aud, pentru apa, sare, zahar, pentru legumele de unde imi iau necesarul de vitamine, pentru fructele colorate, zemoase si pline de vitamine, pentru urzicile pline cu fier ce ma inteapa, pentru verdeturile ce dau culoare si gust mancarurilor, pentru multitudinea de flori si culori ce dau farmec vietii, pentru ploaie, pentru norii pufosi, amenintatori si pentru cei cu forma comica, pentru zapada, pentru fulgii cu forma unica ce plutesc prin aer, pentru ca dupa ploaie si furtuna desenezi curcubeul pe cer ca semn al legamantului ca ... nu va mai fi un al doilea pototp, pentru dealurile colorate cu flori, pentru iarba si scaieti, pentru padurile ce in anotimpul asta devin atata de colorate, pentru ca sunt patru anotimpuri in care pot observa Mana Ta la lucru, pentru muste si tantari ce ma enerveaza, pentru pisiscile jucause ce fug dupa soareci, sobolani, fluturi si muste, pentru cainele ce pazeste casa, si cu greu multumesc si pentru cei de care mi-i frica pe strada, pentru vaci - ca asa ma pot bucura de lapte, branza si smantana, pentru oi ca sa pot gusta casul si urda si din lana carora facem haine , manusi si caciuli pentru vremea cand gerul parca trece prin noi, pentru microbi, pentru boli, pentru paine, pentru mamaliga, pentru pasarile domestice si salbatice, pentru ca din carnea lor imi asigur necesarul de proteine, pentru zambetul plin de ciocolata a unui copilas ce ii cad dintii, pentru bucuria unui batran, pentru prietenii de departe si de aproape, pentru familie, pentru servici, pentru colegi, pentru oamenii cu care ma intalnesc prin care ma binecuvintezi, cizelezi, modelezi ....
multumesc si pentru rutina,prin ea imi formezi caracterul, ma inveti rabdarea, ma ajuti sa invat sa Te ascult, sa iti vorbesc, sa Te vad, sa Te iubesc, sa ma leg de Tine, sa ma bucur de Tine ...
multumesc pentru dragostea Ta, pentru ca m-ai iubit atat de mult ca ai trimis Fiul Tau sa moara pentru mine, pentru ca asa jertfa s-a dat pentru pacatele mele, pentru ca prin sangele curs pe cruce pacatele sunt spalate si eu sunt curata, pentru ca acceptand iertarea Ta, Duhul Sfant e in Mine, adica Tu, Dumnezeu de trei ori Sfant locuiesti in mine, pentru scrisoarea de dragoste lasata pentru mine si pentru toata lumea - adica Biblia, pentru toti cei ce te-au cautat, au studiat, au scris si cartile lor ma ajuta sa Te cunosc, sa Te caut ...
multumesc pentru ca Tu vrei sa duci problemele mele in locul meu, vrei sa imi dai vindecare, uneori imi dai si boala ca sa ma potolesti, imi dai si necazuri ca sa Te vad mai bine, sa te simt mai bine, pentru ca aduci si oameni ce ma ranesc, jignesc, umilesc, pentru ca nu inteleg tot ce se intampla, pentru ca nu imi raspunzi la toate rugaciunile, pentru ca nu ma abandonezi, pentru ca sunt pretuita in ochii Tai, pentru ca m-ai adoptat, mi-ai dat un nume, m-ai facut fiica Ta, mi-ai vindecat sufletul, trupul, pentru ca sunt iubita Ta ...
multumesc pentru ca stii nevoile mele si ai grija de ele, ca viitorul nu e nesigur pentru ca e in Mana Ta, pentru casa ce o ai pentru mine, pentru binecuvantarile ce le ai pregatite pentru mine, pentru oamenii prin care ma vei creste si ma vei folosi ...
multumesc ca sunt vie si nu moarta in sicriu, pentru ca asa pot sa iti multumesc, pot simti vantul mangaindu-mi fata si pot sa ma bucur de Tine, de ceea ce imi dai ...
multumesc, multumesc, multumesc ....

joi, 10 septembrie 2009

atat de greu ... ?

Imi place sa tin lucrurile in control, sa le prevad dar vin zile cand asa ceva e imposibil, cand revin migrenele si par interminabile, cand ... parca pe fruntea mea scrie "proasta, urata" si alte asemenea apelative, cand corabiile par a se inneca, cand nu ma simt iubita, apreciata, cand realitatea bate imaginatia, cand mi se pare ca mai rau de atat nu se poate, cand trebuie sa iau o decizie ce mi-ar schimba radical viata si ... trebuie sa o iau ... atunci imi doresc claritate, imi doresc ca o voce sa strapunga cerul, o fata sa devina vizibila si sa imi spuna ce sa fac si cum sa fac iar eu sa urmez instructiunile.
Dar ... nu se intampla asta, nu primesc claritate, nici o voce nu strapunge cerul, norii nu capata fata umana si ... eu tot trebuie sa decid ce sa fac. Ce sa fac? Cum sa actionez? Doamne, ... ce sa cer? Ce sa fac?
"Aveti incredere in Dumnezeu si aveti incredere in mine" Ioan 14:1. Isus nu ne cere sa avem incredere, El ne porunceste sa avem incredere.
Incredere? Dar cum sa ... fac asta? As vrea sa fii aici langa mine, sa "vezi" cum e in "papucii astia"... .
Sa am incredere in Tine cand totul pare ciudat, abrupt, nesigur, cand .. parca totul o ia razna ... Sa am incredere in Tine ca esti alaturi, ca stii numarul la toate vrabiile galagioase ce fac planuri dimineata in timp ce se spala cu roua si stii cu precizie numarul firelor de par din capul meu, deci nu trebuie sa ma ingrijorez ca ele cad cu viteza si sa nu ma tem ca e posibil sa devin varianta feminina a lui Kojack. Sa am incredere in Tine ca detii controlul, sa abandonez problemele crizei, sanatatii, viitorului, banilor, relatiilor, ... totul in mana Ta. Sa am incredere ca Tu stii mai bine ca mine ce se intampla, ca stii viitorul, ca vezi dincolo de lumea mea marginita.
Sunt atata de tentata sa ma ingrijorez, sa port problemele, sa le despic in patru si iar si iar pana la milimiime de problema, sa analizez, sa ma panichez, sa vad pericol parca oriunde, sa nu ma iert, sa nu ma implic in relatii pentru ca s-ar putea sa iasa rau, sa nu iubesc pentru ca s-ar putea sa fiu tradata, sa nu spun din ce imi spui Tu pentru ca altii s-ar putea sa gandeasca rau de mine, sa nu fac ce spui Tu pentru ca altora li se pare nebunesc ...
Vad peste tot mesajele Tale de dragoste, imi soptesti ca sunt iertata, ma rogi sa Te las sa te ocupi de problemele mele, de viitor, sa ies din starea de anxietate si sa fiu libera, sa ma bucur ... dar facand asta ... viata mea s-ar schimba si ... eu n-as mai sti cum sa actionez ...
Ma uit la David un om in care ma regasesc si ... el spune ca isi pune increderea in Tine, ca Tu il salvezi, nu ii mai e frica pentru ca si-a pus increderea in Tine si teama de oameni a disparut, e fericit cine se increde in Tine ... si Tu stii ca vreau sa fiu fericita ....
Ma uit la pumnii stransi in jurul problemelor, au devenit vinetii incercand sa le tina in frau si Tu imi ceri sa le dau drumul ... si eu de ma mai tin? De Tine? Ma prinzi Tu?
Ma simt ca un vagabond prin lumea asta ... fara de radacini, fara de patrie, oarecum fara trecut, cu un viitor nesigur si Tu imi zici ca vrei sa ma infiezi? Tu vezi bine? Ma iubesti? Asa cum sunt?
Doamne, mi-i atat de greu sa las totul in mana Ta, sa am incredere ca Tu esti in control, sa Te las pe Tine sa lucrezi, sa am incredere in ceea ce imi spui cand ceilalti spun ca e nebuneste, sa iubesc cand nu e nimic de iubit .... dar ... nu mai pot, vreau odihna, vreau eliberare, vreau sa Te las sa ma iubesti, vreau sa Te ascult chiar daca asta aduce probleme si imi schimba viata. Am incredere in Tine ca Tu stii mai bine ce se intampla ...
Cerul nu s-a despicat si nici nu am auzit voci din ceruri insa ... Te simt alaturi, inima mea e plina de pace, sunt fericita asa cum zicea David, descopar ca am radacini, ca nu sunt singura, deodata problemele nu mai par ... imposibile si ... e atata de bine sa te stii iubita ... si viata incepe sa se schimbe pentru ca dragostea Ta ma transforma ...
Chiar daca viteza cu care se desfasoara viata pare sa ma distraga de la Tine, eu am incredere in Tine, vreau sa stau langa Tine pentru ca Tu nu ma abandonezi indiferent de circumstantele prin care trec, fie depresie, probleme, tradari, moartea celor dragi ...
Esti aici langa mine, sunt sigura de asta ... orice ar veni, oricat ar bate furtuna, oricate indoili ar veni, oricat de ranita as fi ... Tu nu ma abandonezi, Tu ma iubesti, Tu ma salvezi pentru ca am incredere in Tine.
Si vreau sa spun ca si Iov in 13 cu 15: "chiar daca ma va ucide, tot ma voi increde in El"!

miercuri, 9 septembrie 2009

ce sa cred?

Parintii mei au fost evanghelici, bunicii mei devenisera evanghelici cand parintii mei erau inca copiii, deci am crescut intr-un mediu evanghelic. Am invatat versete din Biblie. Stiam povestea nasterii lui Isus, stiam despre potop, despre exodul evreilor din Egipt, despre cum s-a despicat Marea Rosie, despre Iosua si celebra batalie in care soarele nu a apus pana nu au biruit evreii, stiam despre Iona si peste ala mare ce l-a inghitit. Dar la scoala am inceput sa ma confrunt cu alte idei ce spuneau ca am aparut din nimic, ca de fapt eram o maimuta evoluata, ca am evoluat din parintii mei - asta ma cam incurca, ca ei nu mai erau tineri cand m-am nascut eu si uitandu-ma la mine, la ei ma tot intrebam care si cum a evoluat. Apoi, unii mai indrazneti spuneau ca Biblia nu e adevarata, trebuie luata ca si o poveste cu ceva adevar istoric ... si e cam plina de contradictii, ca ideile sunt bune insa ... cam depasite, ... ca au mai fost si alte "fecioara Maria" dar cu alt nume, sau ca nu se poate asa ceva, ca ... nu e posibil ca Moise sa fi scris primele cinci carti ale Bibliei pentru ca nu exista sistemul de scriere, ca unele popoare nu au existat ci sunt fictive pentru a arata cat mai fabuloasa povestea ... si alte o gramada de idei si intrebari ce mi-au dat de gandit, m-au bulversat, pentru o vreme ... m-am crezut atee si ma credeam cool, dar perioada asta a fost scurta pentru ca am dat peste o carte pe care am citit-o pe nerasuflate. Cartea se numeste Marturii care cer un verdict.
Josh McDowell, un ateu convins pleaca intr-o cercetare de demolare a tuturor atuurilor in favoarea crestinismului si ... devine crestin cand vede ca toate dovezile lui cad urmarind cercetarile stiintifice si descoperirile arheologice.
Asa am aflat ca scrierea a inceput cu 2000 (doua mii) de ani inaintea lui Moise, ca popoarele despre care se credea ca sunt fictive au existat cu adevarat, in special hititii erau cei mai des controversati - au trait pe teritoriul Turciei de azi.
Cartea asta m-a invatat cum sa imi pun intrebari si cum sa caut raspunsuri.
Cat de veridice sunt faptele relatate? Cine le-a scris? Cui? In ce perioada? Unii dau date destul de tarzii pentru Noul Testament insa cercetarile arata anii 25 - 70 dupa Hristos - cand ucenicii si martorii oculari erau in viata si puteau contesta scrierile. Si mai mult de atat, citind evangheliile nu pot sa nu observ cum auditoriul este invitat sa aprobe veridicitatea celor spuse sau scrise si apoi daca ar fi fost prinsi mintind ar fi fost omorati cu pietre fara prea multe argumente.
Daca cred ceea ce cred e pentru ca vreau sa fiu sigura, sunt lucruri pe care nu le pot explica - dar asta nu inseamna ca ele nu pot fi explicate de altii sau ca nu au fost si sunt cercetate.
Recitesc Vechiul Testament insa din noua traducere a Bibliei unde masurile si cantitatile sunt explicate in note de subsol - parca lucrurile prind viata gandind in cantitati folosite si de noi, insa un alt aspect il vad de la un capat la altu al Bibliei si anume cerinta Domnului de a se respecta ceea ce spune El cu exactitate altfel ... mori. Alegi sa asculti in totul sau sa mori. Prima data pare socant si noi am fost educati ca avem adevarul nostru si adevarul e relativ si ... ca daca eu vad asa, tu trebuie sa imi respecti opinia si daca tu nu crezi ca mine, eu trebuie sa respect ceea ce crezi tu.
Ramane istorica intrebarea lui Pilat: "Ce este Adevarul?"
Eu l-am cautat, m-am framantat, L-am gasit si Adevarul meu e El. Despre El citesc in Biblie, despre care am descoperit ca e veridica, ca nu e plina de contradictii, ca e dovedita istoric si stiintific, ca imi spune o poveste de dragoste ce nu e basm si ca acceptand mesajul ei intru intr-o aventura ce imi schimba viata. Si a schimbat-o si se tot schimba, pentru ca sunt in proces nu de evolutie ci de devenire (transformare) asemenea lui Isus.

marți, 8 septembrie 2009

timp, respect, dragoste ....

Aceste trei componente sunt esentiale in cresterea si dezvoltarea noastra. Incepand cu Adam vad cum isi tine copii langa el si ii invata ce si cum sa faca, Avraam il tinea pe Isac langa el, Iacov petrecea timp cu cei 12 copiii, David isi avea mereu langa el copiii fie ca era sfat pentru razboi, fie ca erau discutii strategice si ... multe alte exemple gasim.
Evreilor li se porunceste sa povesteasca copiilor lor despre ce a facut Dumnezeu pentru ei ... relatia cu Dumnezeu si modul in care il vad mi-a fost influentat de modul in care am fost tratata ca si copil si adolescent de parinti si de oamenii maturi din jur.
Gandindu-ma la asta mi-am adus aminte de un coleg de-al tatei, nenea Stelu. Erau foarte buni prieteni, dar relatia lor a devenit si mai speciala cand nenea Stelu l-a scos pe tata strivit de sub combina si l-a dus la spital, parca devenisera frati ...
Imi aduc aminte de zilele cand mergeam cu tata la ferma - asta inseamna plimbare toata ziua, ciocolata, inghetata, mici, fructe, oameni noi, nenea Stelu. Daca eram cu tata si aparea nenea Stelu imediat treceam la el in tractor si stateam cu el punandu-i intrebari, ascultand povesti ... El avea acasa un baiat de varsta mea cu ceva probleme de sanatate insa nu avea nici o fata. Dar mereu avea "ceva bun" in rucsac pentru mine, daca nu era "pregatit" atunci facea rost de ceva.
Era fain si cu ceilalti colegi de-ai lor, ii urmaream cum lucrau la strung, cum reparau motoarele la tractoare sau combine, cum se comporta unul cu altul, cum isi impart mancarea, impartasesc problemele, isi pun intrebari, isi dau raspunsuri ...
Dar nici unul din ceilalti nu era ca nenea Stelu ... intr-o vara in plina campanie el a trebuit sa plece in Oltenia la trierat. Cam o saptamana sau doua mergeau in campanie. Din cauza accidentului, tata nu mergea in campanie.
Intr-o dimineata, foarte devreme ma trezesc cu galagie in casa, mama ma trezeste sa imi spuna ca a venit cineva si mi-a adus ceva frumos ... Abia am deschis ochii sa ma uit la ea. Acel cineva, ce cauta la ora aia? Era inca noapte, nu avea somn? Si daca era de adus, nu mai putea astepta? Insa ... l-am auzit pe nenea Stelu si am sarit arsa din pat ... se intorcea din campanie.
Fusese cazat la o familie ce avea multe flori, insa aveau lalele albastre si nenea Stelu a cerut un buchet de lalele pentru mine. Condusese toata noaptea si mai avea pana la el acasa vreo jumatate de ora de mers, asa ca a oprit la noi sa imi aduca lalelele. Cred ca aveam 8 sau 9 ani atunci insa am fost atat de impresionata de modul in care acest om ma trata. Imi placea cand duminica dupa amiaza il vedeam aparand cu sotia lui in vizita la noi.
Acum , adult fiind realizez cat de mult a insemnat pentru mine timpul petrecut cu tata haladuind si povestind toata ziua, cu nenea Stelu ce nu se plictisea sa raspunda si nici nu mi-a dat senzatia ca il incurc, cu ceilalti colegi ce isi imparteau turta sau cartofii copti in jar ... M-am simtit respectata, iubita, acceptata.
Una din scuzele din top e "nu am timp" si ... e oarecum adevarat. Nu am timp pentru ca nu am facut ordine in prioritati, nu stiu cine si ce e important pentru mine.
Inainte cu vreo 2-3 ani inainte de a muri tata, intr-o vacanta de vara, mi-am luat nepotii si cateva zile am stat acasa. Intr-o dimineata devreme un mester venise sa repare ceva, avea cateva zile libere si venise cat a putut de devreme iar tata ii explica ca venisem acasa cu nepotii si ca pana nu plecam nu vrea sa repare nimic, vrea sa stea cu noi, vrea sa mergem dupa ciuperci, flori, vrea sa le arate nepotilor dumbrava din spatele gradinii ...
Daca imi intreb nepotii cei mari ce isi aduc aminte de tata vor raspunde ca isi amintesc de plimbarile in care ii lua, de cum ii trata ...
Dar eu cum ii tratez pe cei mici, pe adolescenti? Imi fac timp? Le arat dragoste, respect? Povestesc cu ei sau ... nu am timp de pierdut ascultandu-i? Ce e important pentru mine? Imi fac treaba de una singura sau ii implic si pe cei din familie? Le dau sentimentul ca ma incurca?
Doamne, ... ajuta-ma sa acord timp celor dragi, sa imi aranjez prioritatile, sa povestesc cu ei despre Tine, sa le spun despre experientele mele cu Tine ...

luni, 7 septembrie 2009

in renovare ...

E vreme de criza, e vreme de alergat pentru o bucata de paine, e vremea cand TREBUIE sa muncesti pentru o casa, pentru a putea trai insa ... parca e alergare dupa vant, parca totul piere ca un fum, parca orice as strange e pus in buzunarul rupt, parca muncesc degeaba ...
Si parca toate isi dau concursul ca sa stai pe drumuri cat mai mult, sa muncesti pana nu mai poti, sa cazi de oboseala iar cand e vorba de stat cu de vorba cu Dumnezeu asa te apuce somnul, daca e de mers la biserica vine "boala de biserica" - manifestata prin usoare ameteli si vagi dureri de cap, ciorapii se rup, tocurile la pantofi sunt julite sau rupte, bluza pe care voiam sa o port e patata sau am ars-o cu fierul ... si toate astea tocmai acum ... cand chiar voiam sa merg la biserica ...
In timpul saptamanii nu se rup tocurile, tivurile la haine nu se desprind, durerile si greturile sunt invinse pentru ca TREBUIE sa merg la lucru; dar la biserica nu e obligatoriu ...
Nu prea mai am timp sa citesc Biblia pentru ca adorm de oboseala iar dimineata ... nu ma pot trezi decat cand deja e tarziu ....
Si ... ca un om normal ce sunt, ma intreb de ce e asa? Dumnezeu chiar nu vede cat de buna sunt? Cat de mult ma stradui sa impliniesc ce zice El? De ce nu ma binecuvanta? Chiar nu ii pasa ca e vreme de criza? Ca e vremea cand eu trebuie sa dau ce e mai bun din mine ca sa am si eu un rost?
Il aud pe Domnul ca vorbeste sa imi fac timp pentru El, sa il las sa imi poarte de grija, sa ma uit la El ... nu zic nu la ce imi spune El, insa spun: da Doamne, insa nu acum ... si acum asta vine greu tare.
"Cautati mai intai Imparatia Lui Dumnezeu si toate celelalte vi se vor da pe deasupra". Ce caut eu? Sa am eu o casa, masina, comoditate, sa fiu in trend? De ce muncesc de dimineata pana seara si viata parca e cu o singura viteza: rapid, instant.
Sa caut imparatia Lui Dumnezeu? Adica sa il caut pe Dumnezeu si sa vorbesc cu El, sa il cunosc, sa il ascult, sa inteleg, sa imi analizez viata, sa ma schimb - dar toate astea cer timp si ... suntem in plina criza ...
Am fost provocata sa recitesc cartea Hagai (e o carte din Biblie - unul din profetii mici) si sa vad asemanarea dintre poporul Israel intors din robie si noi cei de azi. Aceeasi grija, sa isi reconstruiasca casele, sa aibe grija de propriul confort si ... "Poporul acesta zice ca inca n-a venit vremea pentru rezidirea Casei Domnului". Si ei ca si noi gasim scuze pentru a nu ne face timp pentru Domnul, Il folosim ca roata de rezerva, Il luam la intrebari cu mare impertinenta. Nu a venit inca vremea sa ma ocup de Tine Doamne, vezi si Tu cat e de greu ...
Raspunsul Domnului e simplu: nu strangi nimic din ce semeni, nu te simti satul oricat ai manca, iti e sete oricat ai bea, esti imbracat insa tot iti e frig pentru ca Eu nu sunt prioritar, pentru ca Eu nu sunt in viata ta ...
Adica viata e asa cum e pentru ca doar teoretic e Dumnezeu in vata mea? Nu sunt binecuvantata pentru ca focalizarea mea nu e buna? Si ce sa fac acuma?
Hagai 1:7-8. "Duceti-va la munte, aduceti lemne, si reziditi Casa, ca astfel Eu sa-Mi gasesc placerea in ea si sa fiu onorat, zice Domnul". Adica, STOP. Pune frana. Sa ma duc la munte si sa aduc lemne? Daca vreau ca viata sa se schimbe trebuie sa am timp zilnic in care sa ascult ce imi spune Domnul, sa vorbesc cu El, sa il las sa imi vorbeasca, sa plang cu El, sa ma bucur cu El, sa imi incarc bateriile, sa ma schimb, sa ma uit la El si sa devin asemenea Lui, sa incetez a ma mai compara cu Moise, Avraam, David, apostolii sau alti oameni mari ai Lui scuzandu-mi viata jalnica.
Ca sa ma inchin inaintea Lui Dumnezeu nu trebuie sa ma duc intr-un loc bine stabilit dupa un anume ritual. Aici, acum, asa cum sunt pot veni inaintea Lui, pot vorbi cu El.
Doamne, sunt inca pe pamant si ma simt presata de "viata", "criza" (pana la urma toata viata e o intreaga criza), societate sa am (casa, masina, confort - mai mult sau mai putin luxos, sa fiu in trend) dar Tu imi reamintesti sa te caut pe Tine prima data, sa Te cunosc pe Tine, sa te ascult, sa ma schimb cand Tu imi ceri asta, sa nu mai caut scuze pentru a nu asculta si promiti ca te ingrijesti Tu de toate celelalte.
Stiu cum e cand ma ingrijesc eu de ele ... e ca si cum as vrea sa tin aburul in maini asa ca ... Te las pe Tine sa ai grija de "toate celelalte" ale mele si eu Te caut pe Tine.
Imi place ultimul verset din Hagai 3 si mi-l parafrazez "In ziua aceea, zice Domnul Ostirilor, Te voi lua pe tine, roaba Mea Cella, fiica lui Andrei, zice Domnul si te voi face precum inelul de sigiliu, caci pe tine te-am ales, zice Domnul Ostirilor".
Sunt in renovare si renovarea nu inseamna numai dat cu var ci inseamna schimbari radicale ... uneori dureroase ...
Sunt pe munte sa adun lemne ...

vineri, 4 septembrie 2009

multumitoare ...

Azi ... vreau sa fiu multumitoare pentru ceea ce am primit, pentru cei de langa mine ce au fost sau sunt, pentru cine sunt si ce sunt, pentru tot ...
Doamne, multumesc pentru parinti,
pentru frati, bunici, vecini, prieteni, rude,
pentru educatori, invatatori, profesori,
lideri, mentori,
oameni ce au fost aproape sau departe dar care au contribuit la formarea mea,
pentru ingerii ce mi i-ai dat alaturi,
pentru dureri, tristeti, tradari, pierderi,
dar si pentru bucurii, momente de fericire, pentru painea de toate zilele, pentru sanatate fizica, mentala, psihica, spirituala, pentru ca nu mi-ai dat nici saracie, nici bogatie ...
multumesc pentru ca Ma iubesti,
multumesc pentru jertfa Ta pe cruce,
multumesc pentru iertare
multumesc pentru infiere, acum sunt fiica ta,
multumesc pentru ca clipa de clipa imi arati semnele Tale de iubire si pentru ca ma ajuti sa le vad,
multumesc pentru viata vesnica
multumesc pentru ca esti aici, in inima mea,
multumesc ca ma inveti sa iubesc si vreau sa invat de la Tine pentru ca Tu esti Dragoste,
multumesc pentru mi-ai dat valoare, m-ai facut o printesa ...
multumesc, multumesc, multumesc ....

joi, 3 septembrie 2009

Poveste de viata

Ieri dupa amiaza am fost in vizita la niste prietene ale unei colege. Nu stau in Iasi ci undeva intr-un sat pe malul Prutului de unde se vad bine dealurile si casele din Moldova de dincolo de Prut. Era spre seara si jocul de culori si lumini facea peisajul de poveste ...
Am ajuns la casa acestor femei, o casa de tara, varuita in alb si bleu, cu o gradina plina cu flori ... cu multe regina noptii - flori ce se deschid noaptea si dau un miros atata de fain ... Un caine micut se dadea de ceasul mortii sa vesteasca ca am patruns musafiri in curte, gastele s-au ambalat si ele batand din aripi facand galagie ...
Ne-a intampinat una din aceste femei, bucuroasa de vizita noastra. O femeie pana in 40 de ani bronzata, muncita insa fericita, implinita. Iar in casa, ne astepta o alta femeie pe care am descoperit ca o cunosteam ...
In anii 54-55 a fost epidemie de poliomelita, o boala ce omoara sau lasa oameni cu handicap pe viata. Femeia asta e unul din acei copiii afectati.
Primul copil la parinti; parinti gospodari, mandri de ceea ce sunt si au. Vestea ca primul lor nascut e bolnav de poliomelita a cazut ca un trasnet ... Insa cand Dumnezeu vrea ca cineva sa traiasca, pot face parintii si cei din jur orice, ca acea persoana va trai. Asa ca copila asta e dusa intr-un orfelinat unde erau tratati copiii cu poliomelita ... si nu moare asa cum au sperat cei din familie. Epidemia trece lasand in urma lacrimi si durere. Multi copiii au murit atunci, au fost lasati sa moara sau ... ajutati sa moara - era o rusine sa ai un asemenea copil in familie ...
Copila aceasta creste in acest orfelinat - spital - azil pana la 30 si ceva de ani cand ... sistemul comunist decide sa inchida acest fel de spitale asa ca a fost adusa acasa si ... ascunsa in casa. Nici un vecin nu stia ca in acea casa mai exista un suflet, un om ce citea, desena, scria pana cand au inceput sa apara scrisori pe numele ei .... o singura familie din sat avea acel nume ... insa nimeni nu stia de existenta unei persoane cu acel nume ... Si ... la sat, comunitate mica ... lucrurile se afla rapid.
Capul si trunchiul ii sunt normale insa mainile si picioarele sunt ca a unui copil de 4 ani. E o femeie frumoasa, cu fata luminoasa iar ochii scanteietori tradeaza inteligenta. Nu se poate exprima repede insa asa cum e ea, aduce alinare, cuvinte de mangaiere prin scrisori detinutilor si altora ce ii scriu. Scrie scrisori detinutilor sau ... celor ce ii scriu, citeste, asculta muzica, deseneaza, scrie poezii ... supravegheaza oamenii ce vin sa le ajute la treaba ...
M-am tot uitat la ea si mi-am adus aminte ca am intalnit-o intr-o tabara si ... am luat-o deoparte sa o plimb cu carutul si atunci am povestit cu ea, am ascultat-o ...
Eram o copila in acea perioada si am ramas atata de impresionata de ea. Aseara insa am vazut cat de valoroasa e femeia asta in ochii Lui Dumnezeu si cat de mult o iubeste El ... si modul unic in care ne-a creat pe fiecare in parte ...
Ne-am intors acasa si am prins apusul in toata splemdoarea lui, dealurile parca luasera foc, mii de nuante de rosu urcau spre cer ... iar cand am ajuns in Iasi, luna deja isi arata lumina si langa ea, o stea micuta stralucea dand farmec noptii ...
M-am gandit la ceea ce vazusem, auzisem ... si la viata mea. Am fost tentata multa vreme sa cred ca sunt o intamplare, ca ... sunt o greseala ... dar merg un pic mai departe in timp si ... din punct de vedere medical nu mai era posibil ca strabunica mea sa mai dea nastere unui copil la 56 de ani insa anormalul s-a intamplat si la 58 cand a mai nascut un baiat. Apoi ... cu doi ani inainte de a ma naste eu, peste tata a trecut o combina fracturandu-i bazinul in mai multe locuri... lasandu-l mai mult mort decat viu ... dar Dumnezeu a zis ca trebuie sa traiasca si minunea s-a intamplat.
Doamne, asa imi plac povestile cand Tu spui: Da sa traiasca ... si oricare ar fi starea, acel om traieste si chiar daca aparent e inutil societatii, Tu ii folosesti pentru alti inutili sau utili ... dandu-mi lectie de dragoste, frumusete, tandrete, candoare ....
Melodia preferata a acestei femei e si una din melodiiile mele preferate ...




Tu nu pleci niciodata de la mine

Tu nu pleci niciodată de la mine
Şi niciodată singur nu mă laşi,
Tu eşti mereu puterea ce mă ţine
Din cei dintâi la cei din urmă paşi.

Tu nu m-alungi Isuse ca pe-o zdreanţă,
Ci eşti mereu în mine ca o stea.
Mi-ai pus în suflet, Doamne, o speranţă
Cum nu e nimeni să mi-o poată da.

Au fost odată râuri de păcate
Dar sângele iertării a spus: Nu!
Şi Tu mi-ai spus ca să le uit pe toate
Şi bine ştiu că le-ai uitat şi Tu.

Sunt fericit chiar dacă vrei să sufăr
Când valuri vin şi vânturi grele bat,
Plutesc pe ape ca un fir de nufăr
Pe care Tu-l păstrezi mereu curat.

Îţi mulţumesc că eşti cu mine-n lume,
Îţi mulţumesc că m-ai iubit mereu,
Îţi mulţumesc că Tu mi-ai dat un nume,
Că-n Tine sunt şi Tu eşti Dumnezeu!

miercuri, 2 septembrie 2009

Acceptare sau toleranta?

Una din nevoile noastre cele mai profunde este aceea de a fi acceptati asa cum suntem, indiferent de cum aratam sau am facut. Acceptarea inseamna sa ma uit la tine, asa cum esti si sa te iubesc, sa vad persoana, valoarea din tine si iubindu-te sa te confrunt cu problema sau problemele cu care te lupti, te zbati si in care te complaci.
Marea si dureroasa tendinta a socientatii e ca ne invata sa fim toleranti. Sa tolerez oamenii asa cum sunt, oricare le-ar fi situatia. Dar toleranta inseamna indiferenta. Cu alte cuvinte evitarea confruntarii. Te iubesc acceptandu-te ca persoana insa te voi confrunta cu privire la obiceiurile ce iti distrug viata: alcool, sex, droguri, minciuna ....
Toti tanjim sa fim acceptati pentru ceea ce suntem, nu pentru cum aratam, cat de bogati suntem, cat de inteligenti, la unii de vede foarte clar nevoia de acceptare, la unii insa nu. Insa la cei la care e evidenta, e ca si cum ar face orice sa iti faca pe plac, parca incearca sa iti cumpere acceptarea, dragostea. Fie ca se vede sau nu ... simtim nevoia de a fi acceptati, de a fi iubiti.
Ma uit la Isus cum il trateaza pe Zacheu, ni se spune ca multimea era furioasa ca El intra in casa lui la masa. A sta la masa cu cineva inseamna a accepta acea persoana. Zacheu era colector de taxe, omul asta era mic de statura iar oamenii radeau de el asa ca a luptat sa fie acceptat, a invatat "sa vada" banii ascunsi de ochii autoritatilor, a devenit bogat, era respectat ca bogat insa nu era acceptat. Nu ni se spune ce a discutat cu Isus, insa dupa discutia aceasta viata lui se schimba radical.
Evreii si Samaritenii nu vorbeau intre ei, iar barbatii evrei nu adresau nici un cuvant unei femei in public. Isus rastoarna toate acestea cerand apa de la o femeie samariteanca in mijlocul zilei. Era o femeie de care celelate femeie fugeau, nu o voiau in casa lor, in preajma lor si mai ales a sotilor lor. Isus ii cere apa iar ea ramane SOCATA. In primul rand un barbat ii vorbeste unei femei si apoi un evreu vorbeste cu un samaritean. Nevoia acestei femei? Acceptarea. Isus vede valoarea din ea, o vede ca persoana, apoi discuta despre problemele ei.
Dar cel mai dramatic caz de acceptare mi se pare cel al femeii prinse in timp ce comitea adulter. Este adusa la Isus de o ceata de barbati furiosi, cu pietrele pregatite, asteptau verdictul ca sa o omoare, totul era pregatit. Dar Isus se uita la ei si le spune "Cine este fara pacat sa arunce primul cu piatra". Incet, incet
parca in reluare dispare cate un batran, apoi altul si tot asa ... pana nu mai ramane nici unul, batran sau tanar ...
Isus ramane singur cu femeia, nu ii tine o predica, o intreaga teorie. Ii spune : "Nici Eu nu te osandesc, du-te si sa nu mai pacatuiesti". Stie ca nevoia cea mai profunda este acceptarea, asa ca o accepta, o iubeste si apoi ii spune ce sa faca, sa schimbe.
Am invatat de la Isus sa ii iubesc pe prietenii mei, oricare ar fi starea lor, oricare ar fi trecutul lor. Ii accept asa cum sunt insa lupt pentru ei, lupt cu ei cand isi risca sanatatea fizica, mentala sau spirituala, emotionala, financiara, sociala sau oricare ar fi ea. Insa mai invat o lectie ... sa ii iubesc pe oameni, adica pe toti, nu numai pe prietenii mei ...
De cate ori nu m-a ranit si pe mine indiferenta? De cate ori nu am simtit ca mor cand nu am gasit decat toleranta din partea oamenilor?
Nu vreu sa fiu toleranta, indiferenta ... vreau sa vad valoarea fiecaruia dincolo de cuvinte, de fapte, de pacate, de stari ...

marți, 1 septembrie 2009

sunt logodita ...

Inventatorul oglinzii isi tinea opera inchisa in camera de lucru insa in fiecare seara mergea si se incuia in aceasta camera stand acolo ceva vreme. De fiecare data iese plans si trist. Nevasta lui a inceput ingrijorata sa ii puna intrebari ce e cu el, ce se intampla insa multa vreme el nu a vrut sa spuna nimic, ea insa a insistat si el a dus-o in camera de lucru si i-a zis ca de cate ori se uita in ea aparea tatal lui de care ii era atata de dor si ciudat e ca tatal cand il vede ca plange, plange si el.
N-as fi vrut sa fiu in locul sotiei ca m-ar fi pufnit rasul de numa.

Oglinzile si cei de langa noi ne "ajuta" sa ne vedem valoarea. Pentru unii valoarea consta in frumusete, pentru unii in muschi, pentru unii in abilitati si talente, pentru unii in bogatie si lux, pentru unii in diplome si premii ce ii ajuta sa vada cat sunt de inteligenti.

"Ia uite-l pe asta, cred ca s-a spart oglinda dimineata cand s-a uitat in ea", "mama mia, la asta i-a uitat Dumnezeu masura" (poate fi inaltime sau greutate), "uite ce picioare are asta, poti juca X si O", ca sa nu mai spunem de nas, urechi, gat .... marimea dioptriilor (aragaz cu 4 ochi, fund de sticla) ...
Sunt cateva din expresiile cu care am crescut sau crestem, si ... viata e ca un slalom printre aceste expresii.
Cine imi da valoare? Oglinda? Daca nu am 90-60-90 sau pentru baieti nu stiu cat ... e jale? Daca depasesc greutatea perfecta sunt balena sau elefant? Daca nu am aptitudini de sportiv sunt o epava? Daca nu am voce sunt un rateu? Daca nu sunt cel/ca mai buna degeaba m-am nascut? M-am nascut numai sa fac umbra pamantului?
Nu cred ca voi pricepe niciodata pe cei ce pe strada au obiceiul de a comenta usturator despre oameni. Insa nici pe cei ce vrand sa scape de propriile defecte arunca replici dureroase in altii.
Si totusi am vreo valoare? Si daca da, cine mi-o da? Se pare ca nu oglinzile, societatea, uneori nici prietenii sau familia, nici scoala ... e o problema generala, unii nici nu se uita in oglinda, unii nici nu ridica privirea ca sa ma vada si pe altii uitand-se luuuuuung ... si vine depresia, bulimia sau anorexia, innecarea statutului de "nimeni" in alcool, droguri, sex sau altele ....
Doamne, ce e cu noi? Ce-i cu toata nebunia asta a valorii? Cine ne-o da? Unde sa o cautam? Tu ce zici despre asta?
Psalmul 8:4-5 spune: "Ce este omul, ca sa Te gandesti la el? Si fiul omului, ca sa il gabi in seama? L-ai facut cu putin mai prejos decat Dumnezeu si L-ai incununat cu slava si cu cinte".
Adica Tu esti cel ce mi-ai dat abilitatile, talentul de bucatar, croitor, comerciant, mediator, vanzator, inventator de lucruri utile casei mele, cioban, pietar, frizer, frezor ....? Aaaa, pai stii nu m-am gandit ca asta e talent ca vezi Tu ... nu e asa important ca scriitor, manechin, cantaret la opera sau alt gen de muzica ... sau altele ce te scot in fata ...
Nu imi vad valoarea pentru ca ochii mei nu vad razboiul spiritual, nu ascult ce imi spune Dumnezeu, nu accept valoarea data de El.
Am trecut prin multe perioade in relatia mea cu Dumnezeu. Prima data eu eram urata, greu de modelat ... eu eram lutul si El, olarul. Ne-am mai cunoscut un pic, dar nu eram gratioasa sau desteapta; eu eram oaia iar El era Pastorul. Urmatorul nivel a fost de slujitor si El Stapan ... dar ne-am cunoscut si mai mult si ... El m-a infiat, m-a facut copilul Lui prin sangele de pe cruce, El era Tata si eu fiica.
Vremea a trecut si mintea mi-a mai venit la cap iar relatia noastra s-a maturizat si am devenit prieteni iar de la o vreme mi-am dat seama ca El ma curteaza, ca El e indragostit de mine.
wooooow, El .... Dumnezeul cerului si al pamantului indragostit de mine? Cosuri, nas stramb sau coroiat, picioare lungi sau scurte, groase sau subtiri, slab sau gras, abilitati artistice sau casnice ... nu se poate ...
Ba da ... El este Mirele ...
Ne-am logodit, inelul e pe degetul meu si ... Il astept.
Oglinzile? Cine are nevoie de ele? Opinia celorlalti? E treaba lor cu opinia lor.
Asa cum sunt, imperfecta, fara talente de VIP sunt logodnica Regelui Cerurilor, Il astept ...