O data cu criza oamenii au devenit si mai crizati, unii si-au luat viata, altii si-au pierdut economile, afacerile, pentru unii parca a venit sfarsitul. Nimic nu ii mai ajuta. Nimeni nu le mai poate salva viata. Un pesimism crut le-a inecat viata. Politicienii isi spun promisiunile, unii chiar ii cred si isi fac sperante si iluzii, dar se schimba partidele de la putere si dezamagirile vin in lant. Banii se duc asa cum vin si de ce sa se mai agate? Sanatatea e buna pana cand te duci la doctor si descoperi ca esti praf si pulberi. Ce ramane de facut? Unde sa te duci?
Doamne, unde sa ma duc? La cine? La cine sa ma uit? Isus spune o pilda ucenicilor despre o casa zidita pe stanca. Stanca nu e nimeni altcineva decat Dumnezeu. Adica sa imi construiesc casa-viata pe, in, prin Dumnezeu. Sa cred ceea ce spune El, sa am incredere ca El stie trecutul, prezentul si viitorul meu, ca imi stie situatia financiara cu mult mai bine decat mine. Sa nu mai tes drobul de sare sus pe soba ca are sa omoare pruncu ci sa Il las pe El sa aibe grija de grijile si nevoile mele. Sa nu strang comori aici pe pamant ci in cer, sa dau din ce am, sa impart cu ceilalti, sa nu imi pun increderea in oameni, in ajutorul lor ci in Dumnezeu. Sa cred ca El imi deschide toate usile, oricat de ferecate ar fi ele ca sa imi dea mie, fiica Lui painea cea de toate zilele. Sa cred ca El va avea grija sa am un loc unde sa dorm, unde sa mananc un colt de paine, unde sa ma odihnesc.
Poate sa vina criza, furtuna, pot sa cada sistemele politice, economice, religioase si eu sa nu imi pierd mintile, sa nu imi iau viata, sa nu mi se duca sanatatea o data cu ele pentru ca viata mea e cladita pe Stanca si Stanca asta a mea nu are radacini pamantesti ci ceresti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu