reguli in drumul spre cer

Cumva imi plac schimbarile si totusi nu sunt asa schimbabila. Parca sunt un amestec ciudat de dorinte contradictorii. Am crescut intr-un mediu destul de inchis, nu foarte traditional insa cu tendinte din partea unora, de conservatorism dus la extreme. Ca orice copil, adolescent si tanar am luptat contra lor, contra gardurilor, granitelor, contra regulilor pe care nu le intelegeam, ce m-ar fi limitat. Am comentat cand se discuta despre imbracaminte, seriozitate, studiu, comportament, viata frumoasa.
Cu parintii am luptat contra multor idei, idei ce mi se pareau invechite, vechi chiar si pentru secolul XX, d`apoi pentru mine cea care voia libertate. Nu stiu daca intelegeam ce e aia libertate, insa eu voiam libertate. Acasa, aveam reguli clare ce nu le calcam daca nu voiam scandal si ... decat "sa ma toace" la cap, preferam sa ascult. Nu aveam voie sa intarziem la biserica, nu era nici o scuza pentru asta si nici nu eram suficient de bolnava ca sa stau acasa ... si culmea, niciodata nu dadea boala peste mine duminica. La biserica nu aveam cum sa ma uit dupa muste ca tata si mama aveau cumva ochii asupra mea iar cand bunicii traiau, si ei tot cu ochii pe mine erau. Am plecat inca de mica de acasa insa ... aveau ei "spionii" lor, nu scapam deloc. Abia asteptam sa cresc mare, sa scap de reguli, sa nu mai am ochi care sa ma spioneze. Si imi aduc aminte cum a fost in prima duminica cand am stat acasa. M-am trezit mai tarziu si leneveam in pat ... Insa, cat poti sa lenevesti? Unii stiu ca pot, eu insa nu. M-am foit toata dimineata si m-am plictisit teribil ... am citit, am mancat ... insa timpul parca se dilatase si nu mai voia sa se miste din loc. Ce plictisitor e sa stai acasa cand toti prietenii tai sunt la biserica! N-au mai fost si alte duminici de leneveala!
Nu intelegeam cum functiona dragostea asta a Lui Dumnezeu deloc. Eu stiam numai reguli, reguli si reguli. Trebuia sa vorbesti asa, sa faci asa, sa te porti asa, sa nu minti, sa nu furi, sa nu injuri, sa nu dai una inapoi (asta nu se intampla), sa nu asculti cine stie ce muzica, sa nu umbli in anturaje dubioase si alte zeci si zeci de reguli. Dar, ce treaba mai are dragostea aici? Doamne, ori e ceva cu Tine, ori cu oamenii astia ce zic ca sunt ai Tai. Cand insa am vazut ca oamenii gresesc ... am fost ca un balon dezumflat ...
Doamne, cum ramane cu Tine?
Eram intre doua lumi care se bateau cap in cap, una cu reguli, una ce parea libeeeeraaaaaa. Cea libera era plina de voie buna, muzica, veselie, cealalta era bucuroasa si mi se parea strictaaaaaaaa!
Imi aduc aminte cum ascultam oamenii care se rugau incercand sa inteleg ce spun. Unii rosteau aceeasi rugaciune. Puteam sa o spun si eu, fara nici o greseala ... unii insa cu greu isi cautau cuvintele. Si, in viata de zi cu zi chiar vorbeau fluent, nu se pierdeau, nu faceau pauze. De ce cand se rugau ... vocea le era alta? Jucau teatru? Nu pareau a juca teatru, nu pareau a isi bate joc de ceilalti si de Dumnezeu. Si daca ziceau ceva, pana si pe mine ma lasau cu gura cascata.
Povesteam la scoala cu colegii mei de viata lor, de noptile cand dormeau prin alte paturi, alcoolul nu era ceva neobisnuit ... urmau zile de revenire, pareri de rau si ... o luau de la capat. Discutam despre fidelitate si baietii sustineau sus si tare ca ei vor sa se casatoreasca cu fete fidele. Insa ... mai scapau sa zica ce escapade aveau si stiau ca eu m-am prins. I-am intrebat daca si-ar lua de nevasta, una de astea de "ocazie" si imi spuneau ca nici gand. "Pai atunci, de ce traiesti cum traiesti?" Imi spuneau ca eu nu inteleg viata prea bine si ca nu am cum sa pricep din cauza "religiei" mele.
Citeam povestile misionarilor, a oamenilor ce traiau dedicati Lui Dumnezeu si tanjeam sa traiesc ca ei, insa cumva ma simteam inchistata intr-un sistem stramt care ma sufoca. Iar eu trebuia sa lupt ca sa ies. Vizitam alte grupuri, din alte orase, si ma intorceam fericita acasa cand vedeam ca cei intre care traiesc sunt mai normali si ca vad veselia ca pe ceva bun si nu tintesc sobrietatea cu orice chip si in orice ocazie. Nu eram bine vazuti, ... eram prea moderni, prea liberi, prea neseriosi ... Ma intorceam dezgustata acasa.
Ce treaba mai are harul daca tot ce inseamna crestinism tine de reguli? Iar unii dintre crestini, o fac lata de iti vine sa intri in pamant. De ce reguli? De ce ....? Parca am fi pe vremea lui Moise sau in vechime cand s-a dat legea ...  Acum avem harul si suntem liberi ... deci sa fim liberi.
Insa nu imi placea libertatea libera, fara reguli, fara restrictii ... nu imi placea viata traita cu un Dumnezeu necunoscut, distant, cu o dragoste ce nu o simteam, cu o viata de viata. Am vrut sa ascult alt gen de muzica decat cel al imnurilor vechi, obisnuite, uzate, ... prea vechi. Am crezut ca cele mai  noi melodii si curente muzicale sunt mai bune, ca noi suntem mai destepti ca cei din vechime insa am realizat ca nu tot ce e nou, e si bun neaparat.
Poate ca mi-a mai venit mintea la cap, ... insa am inteles ca gardurile si regulile nu sunt rele. Sunt puse ca sa nu imi rup gatul, ca sa ma tina in frau, sa nu ma duc departe de Dumnezeu. Am inteles ca Hristos a murit pentru mine din dragoste si dragostea e cea care te face sa iti pui reguli proprii de viata si trai. Din dragoste pentru Hristos te autoingradesti si esti fericit. Am inteles ca din dragoste imi erau impuse regulile, chiar si cele de neinteles si ilogice. Dumnezeu nu era un fel de Zorro ce facea ordine, aparea cand iti era lumea mai draga si te pocnea de sa nu te vezi bine ci e Dragostea insasi.
Rugaciunea era o corvoada de care as fi fugit si nu ii vedeam rostul. Desi nu stiam ... ca in felul meu intrebacios, toata ziua vorbeam cu Dumnezeu. Nu stiam ca a ma ruga, inseamna a purta o conversatie cu Dumnezeu. Si intr-o conversatie, vorbesti si asculti, esti mustrat, incurajat, laudat, certat. Eu credeam ca El e un fel de oficiu de primit cereri, petiti si plangeri.
Am ajuns sa Il cunosc pe Dumnezeu dincolo de regulile impuse de mediul in care am trait. Aceste reguli m-au format ca om, m-au ajutat sa inteleg ca ele sunt bune, sunt ca niste stalpi ce ma ajuta sa cresc drept, sa am coloana vertebrala. Am ajuns sa pretuiesc regulile si sa mi le insusesc ca semne de avertizare pe drumul spre cer.

http://www.flickr.com/photos/ozjulian/4464606652/sizes/o/in/photostream/