am decis sa mor

Ca si copil crescut la tara, stiu cum se planteaza copacii, cum se rasadesc florile, cum se seamana porumbul, cartofii, fasolele si celelalte. Nu mi-a placut niciodata sa muncesc in agricultura, dar nu am avut incotro si a trebuit sa ajut. Nu am stiut, ca de acolo am invatat adevarate lectii de viata care ma ajuta acum sa inteleg viata, cu alti ochi.
In fata casei aveam cativa gutui si toamna tarziu auzeai cum cadeau cele la care eu nu avusese sansa sa ajung. Faceau zgomot puternic cand ajungeau jos si mergeam sa le iau ca tare bune mai sunt daca le pui in rola unde le tii la foc mic cateva ore. Gutuile care cadeau se loveau foarte putin, desi nu sunt usoare. Insa faceau un pic de gaura in pamantul pe care cadeau. La fel de fapt, fac toate frunctele oricat de mari sau mici ar fi. Ce nu stiam atunci era ca, gaura aceea mica ce o fac fructele in cadere, ii asigura semintei sau semintelor din fruct suficienta hrana ca sa iasa un nou vlastar. Prima data moare fructul, moare samanta si ... parca dispare o vreme, ca sa apara sub o noua forma, o viata noua.
L-am intalnit personal pe Christos in adolescenta si am devenit copil in Christos. O vreme, am fost copil insa ai mei s-au zbatut sa nu raman "sugar" si sa trec la urmatorul stadiu al cresterii mele. Am invatat, ca crestinismul nu-i un set de reguli, nu-i fanatism, nu-i spalare de creier ci e o decizie de a crede in dragostea Lui Christos si de a trai in ea.
Intalnesc oameni maturi si vorbind cu ei despre credinta, realizez ca sunt bebelusi. Socata, ma intreb de ce au ramas "retarzi". Cine le-a taiat procesul cresterii? Ei, altii, mediul ....?
Christos m-a eliberat, mi-a redat posibilitatea sa cresc, mi-a dat resursele sa o fac, mi-a dat dragostea Sa si prin puterea Lui, pot creste. Nu regulile ma cresc, ele doar ma ajuta sa raman "retarda". Dragostea ce vine din Christos e "alimentul" cresterii mele, e focul schimbarii ce imi cuprinde fiinta. Aud de unii ca i-a prins "flama" o vreme si apoi "flama" s-a stins si numesc acea perioada: ratacire, labilitate, ....
Ca sa cresc in Christos trebuie sa mor. Dar, El imi asigura hrana sufienta ca sa cresc. E treaba Lui sa faca asta ... eu doar trebuie sa decid sa mor si sa cred ca El e Cel ce lucreaza. Degeaba ma strofoc sa levitez din gaura unde sunt ca sa ma ridic inapoi pe creanga de unde am fost desprinsa. Degeaba dau din picioare si vreau inapoi la biberon. Degeaba urlu la luna. Inapoi pe creanga nu ma mai duc. Acolo, in groapa facuta de propria cadere decid daca vreau sa traiesc ca sa invii sau sa mor in stadiul de bebelus.
Isus nu a venit ca sa imi aduca mie aici pe pamant confort, bunastare materiala, fizica si psihica ci din contra El vorbeste de batai, chinuri, dureri, suferinte, umilinte ... Pfuuuu! Isuse pai ce visez eu si ce zici Tu?
Posibil sa ma incapatanez ca si fruct sa raman pe craca mea si sa ma stafidesc visand la un viitor frumos insa ma bate ploaia, vantul, frunzele se vestejesc, cad, vine gerul si crap de ciuda aici pe craca mea sperand intr-o minune. Nu am vrut sa mor mai devreme, am refuzat sa cred ca asta e procesul normal. Numai ca nu am stiut si nu am vrut sa stiu ca eu sunt o moarta aici sus pe craca mea. Cele care au cazut mai devreme si au sperat intr-o alta viata si de care am ras de m-am prapadit, acum nu le mai vad ... sunt ascunse de privirea mea. Ce n-as da acu sa fiu ca ele ...
Nu vreau sa raman sugar, bebelus. Nu vreau sa raman nici adolescent. Vreau sa ajung om matur. Matur in Christos si matur fizic. Unul din semnele maturitatii e dat de dragostea ce creste si oe care o dau mai departe ... e semn ca mor mereu si mereu.
Nici o lege de aici nu ma poate constrange sa iubesc, insa dragostea Lui Christos nu ma constrange ci ma schimba total si ... desi pare nebuneste, iubesc.

http://www.flickr.com/photos/martinlabar/1633055250/sizes/l/in/photostream/