Am crescut cu stiind ca Christos transforma vietile si .... uitandu-ma la viata mea nu vedeam nimic transformat. Da, imi schimbase filosofia de viata si mi-o facuse "crestina". Unii mai spuneau ca e o putere ce schimba, transforma si ma gandeam ca poate la ei se intampla asa ceva, ca la mine in nici un caz ... Ce, eu nu-mi vedeam viata?
Traiam o viata goala .... Doamne, ce e in neregula cu mine? Sa nu-mi spui ca nimic, ca nu e asa ... ceva trebuie sa se schimbe ... Nu stiu ce, insa neaparat trebuie sa se schimbe. Recunosc ca toata filosofia mea nu ma ajuta la nimic ... efectiv la nimic. Parca ma imbat cu apa rece.
Pe de alta parte stiam cumva instinctiv ca daca cer schimbare de la Dumnezeu, chiar o sa se intample si ... imi era cam frica. Cine stie ce ciudata voi deveni. Din nou, teama de oameni, de reactia celor apropiati incerca sa imi anuleze dorinta de schimbare. Pana cand ... mi se acrise de mine, de ceilalti, de toti si de toate. Doamne, mi-i scarba de toti si de toate. Nu am raspunsuri la miliardele de intrebari ... mi-i frica de schimbare, desi o vreau, sunt curioasa cum ma vei schimba insa ... mi-i teama de ceilalti, nu ca le-ar pasa de schimbarea mea insa cumva le-as deranja mediul cu care i-am obisnuit.
Imi aduc aminte ca citeam intr-o carte: esti gata sa accepti sa intri pe o cale fara intoarcere? In acelasi timp, esti constienta ca din moment ce stai de vorba cu Dumnezeu, El asculta fiecare rugaciune de-a ta? Valeu, si cate rugaciuni mi-as fi dorit sa nu le fi facut!
Sectanta, ciudata, nebuna, labila emotional, psihic si alte atribute mi se pareau infricosatoare daca mi-ar fi adresate ... tocmai mie? Si de ce sa imi fie adresate? Pentru ca am decis sa cred ca Christos este Fiul Lui Dumnezeu? Pentru ca am decis sa Il urmez? Oare ... n-as putea sa fac un echilibru intre viata asta normala si viata in care Il urmez pe Christos? Oare n-as putea pendula intre ele? Poate ca altii nu pot, insa eu poate reusesc. Am reusit sa ajung scarbita de viata asta, de mine, de ceilalti ....
Doamne, nu mai conteaza nimic, nu traiesc pentru ceilalti, nu ma intereseaza parerea lor, nu ma intereseaza cum ma vei transforma, ce vei rupe din mine, de langa mine, la ce va trebui sa renunt, pe cine vei aduce langa mine, pe cine vei lua .... efectiv nu mai pot trai asa .... Fa Tu ceva!
M-am asteptat sa se schimbe instant totul in mine si sa ma trezesc o alta faptura, asa cum vazusem eu in filme si in desene animate. Dar, eram tot eu ... intrebarile erau tot acolo, parca mai multe .... Transformarea, schimbarea e un proces nu e brusca. Haaaah? Adica va dura multa vreme? Nu e instant? Nu e ca la microunde? Stau acolo cateva minute si gata ... sunt schimbata.
In cine cred? Cine este El? De ce cred in El? Cine este Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant? Unde sunt ei? Ce a facut Christos pentru mine? De ce a facut asta? Cine este Duhul Sfant? Unde? Cum Il vad? Cum Il simt? Cum sa cred? Cum sa testez daca ceea ce scrie in Biblie e adevarat? E bine sa testez? Nu se supara Dumnezeu pe mine daca testez ce zice El? El imi e Tata? Cum sa vorbesc cu El? Cum sa Il aud? Unde sa vorbesc cu El? La rasarit, apus, nord sau sud? Cum sa stau cand vorbesc cu El? Ce Ii place Lui? Ce atitudine de-a mea nu ii place Lui? Ce apucaturi nu ii plac? De unde sa stiu toate astea? Vorbind cu El? El imi raspunde? Imi vorbeste mie? Unei muritoare? Il simt? E normal sa Il simt? Nu sunt cu capul cand vorbesc cu El si ma sfatui cu El, si Il las sa ma iubeasca?
Poate pentru cei care nu au decis sa testeze daca chiar e adevarat ca exista Dumnezeu si care e plin de dragoste, par dusa cu capul, insa pentru cei care au decis sa creada fiecare cuvant din scrisoarea Lui de dragoste sunt de-a lor. Christos n-a venit sa updateze filosofia lui Aristotel sau a lui Platon, nu a murit ca sa ma invete transformarea asa cum era in desenele animate ci a venit sa ma transforme pe mine intr-o fiinta noua. Adica totul din mine sa fie nou, tot ce sunt eu ca personalitate, caracter, fiinta, trup. Christos cel crucificat are puterea de a transforma viata mea si o face zilnic ... intr-un proces ce uneori e dureros tare de tot. Christos cel crucificat se va intoarce sa isi ia acasa pe cei ce au decis sa devina nebuni pentru cei de langa ei .... si sa ma duca la Tatal.
Ma ia cu fiori gandindu-ma ca va duce in prezenta celui de trei ori sfant si eu ma stiu cat ma duce mintea si cat de parsiva sunt .... Isuse ... uita-te la mine, uita-te la viata mea ... sunt plina de cicatrici, bube, dureri, probleme, sfasieri ... cum sa ma duc eu in fata celui de trei Sfant? Nu poooooot! Spasmodic plang si realizez ca n-am nici o sansa! Dar El imi ia capul in palmele Sale si-i vad cicatricile mari si urate din palme, imi ridica fata ca sa se uite in ochii mei si imi spune: Eu am murit ca tu sa fii iertata, sa poti veni in prezenta Tatii! Vino cu mine! Eu te voi prezenta! Hai sa mergem acasa! Dragostea insasi ne asteapta!
Un comentariu:
....azi mai iubitoare decât ieri; iubită Cella!
-Toate păcatele sufletului pocăit sunt iertate...
Cel pocăit este o făptură nouă si nu ar
fi drept ca făptura nouă să fie ţinută răspunzătoare pentru păcatele cele vechi.
A te umple cu dragostea lui Dumnezeu – iată esenţialul nasterii din nou.
Trimiteți un comentariu