duminică, 16 ianuarie 2011

trofeu al harului

"Nu trebuie sa te judece nimeni cum traiesti!", "Iubeste pe oricine, oricand, oriunde ... ai grija sa iesi in avantaj din orice!", "Tu iti alegi destinul!", "Nu iti fa procese de constiinta, traieste si bucura-te"! Cam astea sunt sfaturile ce le primesti de la cei de langa tine, din mass-media. Iti esti propriul stapan! Ai dreptul sa faci ce vrei, cum vrei, unde vrei. Dar, dincolo de aceste indemnuri, de regula, este o fiinta plina de rani sufletesti, sfasiata de durere, ce se simte putin spus mizerabila ...
Citesc zilele astea o carte scrisa de unul din scriitorii mei preferati, Philip Yancey - Marea credinta. Azi am citit despre o conferinta a fostelor prostitate la care el este invitat sa tina un discurs si sa le ia interviuri. Descrie doar cateva povesti ale femeilor implicate in traficul de fiinte umane. Unele din ele sunt vandute de la varste fragede (3 ani) pentru prostitutie. Stiam ca in Africa de Sud este violat un bebelus  la fiecare trei minute si asta din cauza mitului ca actul sexual cu un bebelus ar aduce vindecare insa se pare ca nu e mitul Africii de Sud ci si al Asiei. Anul cam 3 milioane de femei si fetite sunt implicate in acest trafic. Asta e o cifra estimativa, data de rapoartele celor implicati in lupta contra traficului de carne vie.
Personal nu cunosc nici o altfel de femeie. Desi le vezi la caderea serii pe unele din ele, le recunosti dupa cum sunt imbracate, dupa cum merg, dupa privire ... nu am discutat niciodata cu una din ele. Citeam ieri pe blogul unei domnisoare, un strigat disperat. Se simtea murdara si singura, nici macar lacrimile nu mai aveau puterea de a sterge durerea, faptul ca se simtea ca un gunoi. Inainte de a scrie postul de azi, am intrat la ea si ... era bine, ii trecuse durerea ... . Si, asta e o realitate a zilei de azi, a lumii in care traiesc. Dar, cum se simte dincolo de cuvinte si fatada copila asta? Cum se simt femeile care se recunosc de la o posta? Cum li se spune? Stim noi bine cum si apoi stim bine cum le privim. Mila? Nu avem pentru o astfel de categorie ... nici macar nu ne uitam la ele.
Harul insa e si pentru ele. Din diverse motive ajung sa aibe relatii cu unul sau mai multi ... si imediat le judecam. Habar nu avem de istoria din sptele acestui comportament. Auzim de copile violate si abuzate de mici si ... trecem ca Voda prin loboda pe langa ele. "Cine stie ce au facut." Ce poate face o copila de trei ani sau mai putin? Nici baietii, unii din ei nu sunt scutiti de asa ceva. Stim de ei? Nici vorba. Stim ce e in sufletul lor? De ce ajung dependeti de droguri si alcool? Pentru ca incearca sa isi inece durerea. Durerea de a se sti nimeni, de a se sti mai jos decat cele mai josnice gunoaie, mai jos decat oricine.
Una din femeile de care povesteste Philip Yancey spune ca era in spital dupa ce un client o lovise cu bata de baseball in cap si ii crapase capul. Acolo, in spital voia sa se sinucida insa nu a avut puterea sa traga firele din aparate si a cazut in genunchi strigand catre Dumnezeu dupa salvare. Si i-a raspuns spunandu-i sa caute Casa Rahav. Nu stia cine e sau a fost Rahav. Ce se intampla in casa aceea, unde ar fi acea casa. Insa una din asistente a ajutat-o sa gaseasca un numar de telefon, au sunat si a fost primita acolo. Era si este o casa unde fostele prostituate primesc ajutor si unde gasesc vindecare sufleteasca.
Exista har si pentru ele/ei.
Istoria Lui Isus are doua astfel de femei: Tamar si Rahav. Insa in ea e si un barbat a carui poveste a zdruncinat istoria Vechiului Testament. Nu era orice barbat ci era David. Citesc in Noul testament cum se comporta Hristos cu ele. Una din aceste femei, este cea prinsa in fapt, banuiesc ca nu au mai stat sa o astepte sa isi puna o haina pe ea ... au adus-o asa, mai mult goala. Pe barbat l-au lasat in pace, nici nu se pomeneste nimic de el. "Cine este fara pacat, sa arunce primul cu piatra"! Au plecat toti de acolo ... si-au luat si pietrele cu ei ... macar sa nu se vada cate aveau in maini.
O alta, e femeia samariteanca - primul misionar.
Cea mai scandaloasa poveste este cea cu vasul de mir. Pfuuu ... aici este vizat Isus din plin. Daca ar sti ce fel de femeie e asta, n-ar lasa-o sa il atinga. I se raspunda stapanului casei: "Cui iubeste mult i se iarta mult". Aceasta femeie, despre care se pomeneste mereu intelesese unde era sursa dragostei, insa nu a dragostei sexuale care duce la pornografie si perversitate ci a dragostei care duce la vindecare, implinire.
Isus a murit pentru fiecare din noi indiferent daca suntem in drojdie, in scursuri, denumiti epave ... asa cum suntem vai de steaua noastra, El ne iubeste. Greu de crezut ca ne-ar mai iubi cineva, insa uitam un amanunt. Isus nu e doar om ci si Dumnezeu. El vede dincolo de aparente, dincolo de masti, fatada si orice altceva.
Exista har pentru oricine. Exista speranta! Oricare ti-ar fi starea, oriunde ai fi, orice ai fi, oricum ai fi poti deveni un trofeu al harului. Harul e darul nemeritat de a fi iubit, iertat, salvat. E gratuit, nu poti plati pentru el.
"Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică." Ioan 3:16

4 comentarii:

Monna Tabita Novacescu spunea...

Da....mi-a placut foarte mult cum ai atins acest subiect.Multi avem tedinta de a-i privi pe cei de jos...s-au mai bine zis aceasta categorie, ca pe niste scursuri ale societatii.Nu avem nici un drept sa ii judecam,nu avem nici un drept sa tragem noi concluziile....Sangele lui ISUS a curs si pentru pacatul lor.Fiecare dintre noi am avut o povara de pacate care ne-a fost iertata. Si ele( ei) au dreptul la aceasta sansa.Din contra...daca nu le intindem o mana de care sa se poata apuca....cum vor putea sa iese din aceasta mizerie...????
Cred ca ar trebui sa meditam mult la acest subiect...

Cella spunea...

Monna am mai scris si scriu despre asta ... si chiar as vrea sa intalnesc face to face una desi stiu ca povestindu-mi viata, as plange ... iar ea nu are nevoie de mila mea, ci de dragostea mea.
Daca eu care sunt iubita de Hristos nu le iubesc, atunci cine?
Chiar cred ca trebuie sa facem mai mult decat sa vorbim.

Rodica Botan spunea...

Spitalele sint pentru cei bolnavi fizic si bisericile ar trebui sa fie pentru cei bolnavi spirituali.
Adu-ti aminte de cei patru care si-au adus prietenul la Isus si n-au putut ajunge la El decit spargind acoperisul casei...ca nimeni nu se dadea la o parte sa-i lase sa treaca. Multi dintre cei care merg la Biserica sint asa...nici ei nu se vindeca si nici pe altii nu-i lasa.
Dar El a venit sa caute si sa mintuiasca ce era pierdut...Iar noi ar trebui sa profesam exact asta. Bine ai spus...

Cella spunea...

Eu zic sa ne apucam de treaba ca la vorbit suntem tare mesteri ;)