Am prieteni dependenti. Da, am asa ceva. Unii sunt dependenti de jocuri, alcool, tutun, unii in fatarnicie, bulimie, anorexie, apreciere, dragoste, munca, droguri si ... altele. Dependenta sau patima cum i se mai spune, e o boala. Cred ca daca i-am trata ca pe niste oameni bolnavi, am fi mai ingaduitori si procesul de vindecare ar fi altul.
Plangand imi spunea un prieten: "tu nu intelegi ca beau ca sa uit de mine? Tu stii ce inseamna sa nu mai vrei sa stii cine esti, cum esti? Sa uiti ca doare teribil? Sa te refugiezi in casa si sa bei ca sa uiti de tine, de altii, de durerea ta? Si cand te trezesti sa o iei de la capat ca sa uiti ca iar ai esuat? Nimeni nu vrea sa vorbeasca cu mine. Simt ca se uita de sus la mine .... si ii evit." Eram in Mall la o ora cand acesta e destul de aglomerat si ma socheaza cu o intrebare: "tie nu iti e rusine cu mine aici?". I-am raspuns ca nu. Dincolo de alcool si altele, vad in el un prieten vechi, un om cu o inteligenta rara, un suflet ce tanjeste dupa apreciere, dragoste si care fuge de el insusi.
Inainte de a intra cineva drag la un program de dezalcolizare, l-am sunat si i-am spus: "te iubesc asa cum esti, oricum ai fi, orice ai fi". Printre lacrimi mi-a spus:"stiu si simt asta ... multumesc".
Christos nu a murit pentru oamenii sanatosi, nedependenti, vrednici de cinste, oameni de pus pe rana, oameni de vaza, oameni ce nu au vicii, ce stiu sa se stapaneasca. Nu, Christos a murit pentru toti oamenii. Harul e pentru toti, nu e numai pentru cei buni sau numai pentru ratati.
Il vad pe Christos inconjurat de o trupa de soc si ... ma intreb daca eu as fi vrut sa fiu cu El tot timpul. Eu, cand sunt mandra de mine, cand sunt multumita de cine, ce si cum sunt, multumita de reputatia mea. Merg cu El numai cand mi-i inima praf si pulberi, numai cand ceilalti gasesc vreun motiv de a ma face pres si ma desfiinteaza, cand sunt bolnava, cand sunt in belele? Langa Isus gasesc o gama variata de personaje, cam toti sunt din scursurile societatii: dependenti de bunuri materiale, dragoste, cleptomani, indraciti. Tot pe Isus Il cauta si unele vedete. Oare ele de ce Il cauta? Ce vor de la El? Dragoste care se acorda la fel oricui? Acceptarea fara comentarii, critici, acuze?
Stiu cum e cand lumea te arata cu degetul, stiu cat de amar e sa fii acuzat pe degeaba, stiu cat de crunta e durerea de a fi lasat deoparte, de a te sti intre oameni si totusi atat de singur, de a sti ca orice gest iti e disecat cum nici Discovery Canal nu o face. Dar mai stiu ca harul e si pentru mine. Am invatat asta cand m-am trezit singura, doar cu Isus. Nu eram la fantana in Samaria si nu sunt sau am fost ca acea femeie. Am invatat pe propria piele ce inseamna sa fii tratat ca paria si am urlat cat m-au tinut puterile: de ce?
II inteleg pe dependenti de ce se ascund. Am si eu dependentele mele, nu asa de accentuate si crunte insa le am. Am gasit insa pe cineva care sa ma iubeasca asa cum sunt ... efectiv asa cum sunt, pe Isus. Am descoperit ca harul nu se da dupa nivelul de inteligenta, dupa frumusete, dupa masurile corpului, dupa abilitati. Harul nu e marsav, harul se da oricui il accepta, oricui tanjeste dupa el, oricui e dispus sa recunoasca ca are nevoie de ajutor.
Harul e pentru pacatosi, bolnavi, dependenti. Nu e pentru cei ce se cred sanatosi, normali, perfecti. E pentru cei ce au gustat din plin sentimentul de a fi catalogati scursura, nimeni, epava, paria ... si epitetele continua.
Harul e pentru mine ca ma includ in categoria asta din plin si fara masura si am devenit dependenta de har, de Cel ce Il acorda, de Cel ce mi-l da, de Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu