sâmbătă, 9 iulie 2011

Nu-i asa ca am un Tata Minunat?

De vreo trei zile tot citesc 2 Samuel 22 si incerc sa "vad" dincolo de cuvinte, de cat stiam sau de cat stiu acum. Incerc sa mi-l inchipui de David surprins cand gaseste o stanca ce il ascunde de Saul care e gata sa ii ia capul ... cat ai clipi. Sau cum sta in Fortareata in care multa vreme s-a adapostit si care era un loc inaccesibil inamicilor lui. A ales sa creada ca daca asculta de Dumnezeu, daca va trai dupa cum spune legea va fi binecuvantat si in fara de cateva episoade dureroase din viata lui, a trait dupa lege, dupa cum spusese Dumnezeu.
El stie ca daca striga catre Dumnezeu, El ii raspunde cu siguranta, nu ca se va gandi, nu ca ... va analiza situatia si posibil ii va veni in ajutor. Si, de la David mai invat ceva. Ca atunci cand eu strig catre Dumnezeu, catre Tatal meu, El vine in ajutor si natura este parte a salvarii mele. Va folosi cutremure, furtuni, ploi, zapada, seceta, ... orice ca sa ma salveze. Cand Tata aude plansul meu El imi vine in ajutor. Vine sa ma salveze. Se manie cand dusmanii mei vor sa nimiceasca. Mai mult de atat, intreaga natura reflecta mania lui Dumnezeu cand El este manios pe cei care nu au alta treaba decat sa ma nimiceasca pe mine (2 Samuel 22:8-15).
David a trait dupa lege, dupa dreptate. Si-a pus toata vointa, pasiunea in a trai dupa ea si Dumnezeu rasplateste pe cei ce traiesc dupa Cuvantul Sau. El rasplateste pe cei drepti si pedepseste pe cei ce vor sa Il insele, pe cei ce aleg sa nu creada, sa nu asculte de El. Iar David e unul din cei ce drepti si de aceea Dumnezeu ii aude plansul, strigatul si ii vine in ajutor, il scapa, il salveaza de inamici, dusmani. Si, as crede ca dusmanii sunt filistenii, amonitii sau cine mai stie ce popor. Intr-un fel acestia sunt dusmanii si e usor sa se fereasca de ei insa cel mai greu e sa se fereasca de evreii din Israel care ii erau dusmani. David Ii cere ajutor Domnului si din pricina lor, din pricina celor ce ar trebui sa fie langa el si ... nu sunt.
Dumnezeu ii lumineaza calea dandu-i intelepciune. Il intareste dandu-i putere, dandu-i langa el oameni de incredere, oameni care sa il ajute sa tina legea, sa o pazeasca, sa Il caute pe Domnul. Ii da curaj sa lupte cu inamicii. Si suna oarecum ciudat ... curaj. Ma gandesc la episodul cu Goliat. Erau soldati cata frunza si iarba acolo la razboi, antrenati sa lupte cu oricine si cand apare sperietoarea filistenilor acestia tremura ca frunza batuta de vant, curajul li se duce ca apa printre pietre. Si, apare un adolescent care are curaj sa lupte cu el. Nu e numai curaj ca si bravura ci e curaj moral. Sa ai taria sa stai drept, ferm pentru ceea ce crezi, sa nu iti lasi coloana vertebrala batuta de vant. David are credinta in, cu el. Credinta ca atunci cand stai ferm in Dumenzeul tau si lupti pentru El, El iti va da puterea, curajul sau ... altii ar numi-o nebunia de a lupta cu uriasii, inamicii.
Sursa puterii, credintei, curajului lui David este Cuvantul lui Dumnezeu. El crede fiecare cuvant. Fiecare litera, fiecare cuvant este luat ca atare, nu metaforic, nu filosofic. Asta inseamna ca David cunoaste Cuvantul, ii este familiar, a meditat la el, l-a testat, probat, are experientele, minunile lui. De aceea crede fiecare cuvant din Cuvantul Lui Dumnezeu.
Apoi, David nu este antrenat de oricine, de cine stie ce maestru de arte martiale, lupte libere sau profesioniste, vreun luptator cu centura de diamante. Este antrenat de insusui Dumnezeu (2 Samuel 22:35). Si, David isi invinge dusmanii exteriori, neamurile care i se supun, carora le tremura maduva in ei si vin singuri sa i se supuna. Recunosc ca David are un Dumnezeu si nu e bine sa Ii stai impotriva, vad pe propria piele ca atunci cand ii provoaca razboi lui David, Dumnezeu ii vine in ajutor zdrobindu-i. Pana si inamicii interni, din propriul popor sunt fortati sa vada in David alesul Domnului, ca El este Cel ce ii da biruinta peste dusmani, peste natiuni.
Domnul este refugiul si scaparea lui David. De cate ori striga, plange dupa ajutor, Domnul Il aude si Il ajuta, Il salveaza. Va muta cerurile si pamantul ca sa Il ajute pe David, ii va da putere sa se opuna dusmanilor si sa ii invinga. Cine este Domnul pentru David? Turnul lui de scapare, turnul in care isi gaseste siguranta, refugiul. In Dumnezeu isi gaseste increderea, la El gaseste bunatatea nu doar pentru el ci si pentru urmasii lui. Si nu numai atat a facut Dumnezeu pentru David. I-a facut o casa si nu in termeni de casa sau palat. Adica o familie mare, cu mostenitori care au ales sa creada in Dumnezeu. Mesia va veni din casa lui David cateva sute de ani mai tarziu ca urmare a legamantului facut intre Dumnezeu si David.
Pot sa spun ca si David ca indiferent ce ar veni, ce s-ar intampla, cine s-ar ridica impotriva mea, Domnul este turnul meu de scapare, cetatuia, stanca, lumina mea? Cred asta din toata inima? Cred ca traind dupa cum spune El voi fi binecuvantata si atunci cand voi plange si voi striga catre El, El va muta si cerul si pamantul ca sa ma salveze? Cred ca atunci cand dusmanii vor vrea sa ma reduca la tacere, El nu va sta cu mainile in san ci se va infuria si ... va fi vai de amarul lor?
Cred ca ascultand de El voi fi binecuvantata indiferent ce necazuri ar veni in viata mea? Cred ca binecuvantare  nu inseamna numai vacante de vis pe insule exotice, hoteluri de 7 stele si servicii de vis ci lupta, haituiala, necazuri, dureri? Insa prin toate astea nu voi fi singura pentru ca Tatal meu va lua cerul si pamantul cu El ca sa ma salveze, sa ma intareasca, sa imi dea curaj, tarie, forta, credinta ca sa fac fata oricarei batalii.
Sunt fata Tatii si zilnic am motive sa ma minunez de El, de creativitatea, bunatatea, dragostea, compasiunea, mila, credinciosia, rabdarea, indelunga rabdare, dreptatea, puterea, intelepciunea, sfintenia Lui. El este nemarginit si alege sa ma iubeasca pe mine, minte ingusta si creata, sa ma faca fiica Lui, sa ma iubeasca si sa ma salveze pentru simplul motiv ca am ales sa cred ca doar prin Christos sunt salvata, sunt a Lui.
Nu-i asa ca am un Tata Minunat?

2 comentarii:

Oana spunea...

Minunat, intr-adevar... inclusiv talentul tău de a-L aduce aproape... Sugestivă și imaginea, mi-a plăcut...

cella spunea...

Oanaaaa!
cred ca m-am molipsit de la David ;)
Ma bucur ca ti-a placut ;)