Cred in Dumnezeu, in Dumnezeu de trei ori Sfant, in Isus Hristos ca Fiul Lui Dumnezeu, cred ca Duhul Sfant e parte a Trinitatii. Cred ca Isus a murit pe cruce pentru pacatele mele insa daca e numai atat ... inseamna ca am credinta si atat.
Dar daca cred si sper ca ceea ce spune Dumnezeu se va implini si ca orice cuvant al Lui ma poate schimba, poate schimba lumea, situatii, oameni atunci inseamna ca am incredere si abia atunci Il inteleg si cunosc pe Dumnezeu.
Pai daca cred ca Dumnezeu exista sunt credincioasa ... cum adica sa il cunosc pe Dumnezeu? Ce este cunoasterea? Sunt doua puncte de vedere, unul al gandirii omenesti si unul Biblic (crestin). Cel omenesc imi spune: cunoasterea este o intelegere a realitatii,o afirmare a mintii despre un adevar perceput. Punctul de vedere crestin ne spune ca cunoasterea este simtita, rasare experimentandu-l pe Dumnezeu in credinta si dragoste mai degraba decat din investigatie umana. Cunoasterea este fructul credintei ca Isus este Cristos. Nu poti sa primesti revelatia, sa il intelegi pe Dumnezeu in Isus transcendent si imanent fara experienta.
Isus este singurul care ni-l reveleaza pe Dumnezeu, este sursa de de informatii despre transcendenta si divinitatea Lui Dumnezeu. Nu pot deduce nimic despre Isus din ceea ce stiu despre Dumnezeu insa pot pot deduce totul despre Dumnezeu din ce stiu despre Isus.
Increderea inseamna disponibilitatea de a ma goli de toate imaginile terifiante sau confortabile despre Dumnezeu pentru ca darul lui Dumnezeu prin Isus Cristos sa poata veni la noi in termenii lui Dumnezeu. Ma uit la Isus insa oricat de mult seamana cu mine, nu conteaza cate atitudini, valori, caracteristici umane avem in comun si le impartasim, Isus este total diferit de mine. In adancul personalitatii sale este este divin, total diferit, gloria Lui Dumnezeu se odihneste peste El. Ramane misterios in faptul ca este aproape (imanent) cat si transcendent. Pentru mine, El este revelatia singurului Dumnezeu demn de incredere.
Experienta intalnirii mele cu El este divina si umana - El le apartine ambelor. Insa aceasta experienta nu e numai pentru unii cu ochi albastri sau numai pentru bogati sau intelegenti sau abili ci e pentru toti, oricare ar fi starea lor, oriunde s-ar afla, oricare le-ar fi trecutul, infatisarea, statutul.
Insa dupa ce m-am intalnit cu Isus, viata mea s-a schimbat. Daca pana atunci nu-mi gaseam sensul existentei, acum il am. Daca nu stiam ce rost am aici, acum stiu. Aveam un sentiment imens de gol sufletesc ce ... devea dureros insa acum am un dor imens de cer. Stiu cine sunt, stiu cui apartin, am un sens, un scop, lucrurile ce pareau mistere s-au relevat, sunt in singuranta in Mana Lui.
Aveam credinta insa nu era sufiecint asa ca L-am crezut pe El pe cuvant, am incredere in El si ... viata a devenit o aventura ...
Un comentariu:
Numele misterios pe care Dumnezeu l-a revelat depăşea orice înţelegere umană. A venit ziua în care evreii nu mai îndrăzneau nici măcar să rostească tetragrama sacră. Ehieh asher ehieh, era,
pe de o parte, ca un refuz,
„Eu sunt cel care sunt”, ascunzând pentru totdeauna Numele pentru inteligenţa pur şi simplu curioasă.
Dar, în acelaşi timp,
pentru cei pe care numai iubirea îi împinge să cunoască,
era invitaţia presantă
de a pătrunde până în adâncul acestui „cuvânt substanţial”,
până la însuşi misterul Celui-care-este-esenţialmente-Unicul Adevar!
Orice apropiere veritabilă de Dumnezeu, oricare ar fi climatul spiritual în care se petrece,
nu se poate termina decât prin A, a,a, al lui Ieremia:
„Ah, ah, ah! Doamne Dumnezeule, nu ştiu ce să spun, (Ier.1,6)
Acesta este paradoxul revelaţiei biblice:
întâlnirea nu doar posibilă, ci obligatorie cu Cel Inaccesibil,
Alianţa cu cel care nu poate fi decât Singur.
Pentru inteligenţa omului aceasta nu poate fi decât non-sens.
Când încearcă să se gândească cu seriozitate la Dumnezeu,
de exemplu potrivit noţiunilor de fiinţă sau eternitate,
omul simte imediat cum inteligenţa lui îi scapă, gândirea sa cum îl trădează.
Vine o clipă când gândirea nu mai ajunge să se recunoască pe ea însăşi în această claritate care îl invadează.
Dumnezeu […] în îndurarea lui,
îşi trimite mesagerii: noaptea,
întunericul,suferinţa,incapacitatea,insuccesul în ochii lumii.
El face „semn” omului şi aşteaptă...
Întâlnirea definitivă a omului cu Dumnezeu este naşterea dincolo de moarte.
Omul nu-l poate vedea pe Dumnezeu fără să moară faţă de sine.
El nu poate ajunge la sine însuşi, în adevărul lui suprem şi definitiv,fără să moară şi deci
fără să renască – în chiar sfera lui Dumnezeu. Creştinul nu se serveşte de Dumnezeu,
el îl serveşte pe Dumnezeu.
De fapt, de cum căutăm să ne folosim de Dumnezeu,
Dumnezeu nu mai este acolo.
Ne regăsim singuri, plini de tehnicile noastre,
perfect omeneşti poate,
dar goliti de acum de puterea divină şi de eficacitate spirituală.Omul se zbate în căutarea de Dumnezeu şi de sine.
Şi prea adesea, vai! omul este absent atât lui Dumnezeu cât şi lui însuşi.Omul îl caută pe Dumnezeu într-un colţ al spaţiului. Iar Dumnezeu umple tot spaţiul şi este în afara oricărui spaţiu.Omul îl caută pe Dumnezeu
într-un punct al timpului,
într-un trecut care a fost,
într-un viitor care va fi.
Iar Dumnezeu este în afara oricărui timp.
Şi eternitatea este prezentă în fiecare moment al timpului.
Dumnezeu altul nu este pentru majoritatea oamenilor decât
imposibilitatea de a se purta pe sine însuşi. Frica de a fi.
Fără a ne asuma noi înşine responsabilitatea de a fi.
Cum este blasfemiat numele divin!
Evreul avea dreptate când nu voia să i-l pronunţe.
Noi nu putem concepe decât erzaţuri (surogate) de Dumnezeu.
Cel care l-a întâlnit cu adevărat pe Dumnezeu mai poate el vorbi despre Dumnezeu ?
Trimiteți un comentariu