Am ieșit din
izolare și sunt în proces de vindecare!
Bineînțeles că
sunt întrebată cum a fost de data aceasta. Am făcut două forme de boală cu
elemente asemănătoare dar și cu diferențe. De data aceasta, o durere de cap
care nu ceda la calmante mi-a dat de furcă. Și ca să fie și mai bine, am avut
și insomnii. Umblam noaptea prin casă și gemeam de durere.
Au fost cam 4
nopți grele și încă câteva în care durerea ceda la calmante.
Într-una din
nopți, mă simțeam epuizată de durere, mă durea fiecare fibră și nerv din corp.
Pielea părea că vrea să plece și ea de pe mine. Gemeam și tot ce puteam să spun
era “Tată, ajută-mă!”.
Nu mai puteam de durere. Simțeam că cedez. I-am spus Domnului că eu cred că se cam încheie călătoria
mea pe acest pământ. I-am mulțumit pentru tot ce a fost și i-am spus că dacă
vrea să mă ia ACASĂ, să o facă. Nu pot duce mai multă durere.
În ciuda insomniei,
am început să simt o moleșeală în corp, m-am băgat în pat și am adormit.
Dimineață, după vreo 3-4 ore, am descoperit că durerea mă părăsise în timpul
somnului. A reapărut când m-am trezit însă de data aceasta, calmantele își
făceau efectul.
Am fost întrebată
cum a fost această experiență și am povestit câtorva persoane. Am rămas șocată
de o întrebare care se repetă. Nu ți-a fost frică de moarte?
M-am întrebat
imediat, mi-a fost frică de moarte în acele momente?
Nu, nu mi-a fost
frică!
Plecam ACASĂ! Mă
duceam la Tata, la Isus, la tata, la bunicii mei și la toate rudele și
cunoștințele plecate mai devreme.
De ce să îmi fie
frică? De ce să mă tem?
Mai mult mă
gândeam la cei care m-ar fi găsit fără viață. Ar fi avut de muncă pe urma mea.
Am decis să cred
că Isus Christos este Fiul Lui Dumnezeu, este Cel trimis de Sus, este Mielul
Lui Dumnezeu fără cusur care a ales să vină și să moară pentru păcatele mele și
ale întregii omeniri. Am ales să cred că doar prin El am iertarea păcatelor, am
viață veșnică, am vindecare prin El, am mântuire și mă-ncred în Cuvântul Lui,
în promisiunile Lui. A spus că e cu mine orice ar veni în viața mea și eu văd
asta zi de zi. Dacă mor, știu unde mă duc. Voi trăi chiar dacă voi muri!
Unde era Dumnezeu
când sufeream?
Era cu mine. L-am
simțit mai aproape de mine în acele momente de durere decât L-am simțit în
bucuriile mari și mici. Nu m-am simțit singură nici o miliardime de secundă, nu
m-am simțit neiubită, abandonată și uitată.
A fost și este cu
mine, mă păzește, mă protejează, Acum, mă vindecă. Iar vindecarea este un
proces.
În acele momente, după ce am realizat că sunt vie, că firul vieții mele nu s-a încheiat, am știut că Domnul mai are de lucru în mine și cu mine. Am știut și înțeles că sunt încă în viață ca să povestesc minunile Lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu