Sunt o visătoare! Am vise și visuri, am idei multe și unele sunt ... crețe. Pe unele reușesc să le pun în practică, la unele trebuie să lucrez meticulos, de unele mă plictisesc și le abandonez.
De vreo trei luni
citesc despre viața lui Dumitru Cornilescu, a prințesei Raluca Callimachi și a Contesei
Calomira de Cimara. Alexandru Măianu și Emanuel Conțac m-au ajutat să aflu mai
multe informații despre primii doi.
După ce Dumitru
Cornilescu acceptă propunerea prințesei Callimachi de a traduce Scriptura la
Stânești, prințesa îi spune că asta a visat, și-a dorit și s-a rugat vreme de
30 de ani.
30 de ani să te
rogi, să speri, să cauți un om vrednic, de încredere, instruit, dornic să lucreze
4-5 ani la traducerea Scripturii.
A avut un vis!
Visul a apărut în
inima și mintea prințesei Callimachi înainte de a se naște Dumitru Cornilescu.
Habar nu avea
Cornilescu că o prințesă se ruga pentru împlinirea visului ei iar el avea să
joace un rol important în acest vis.
Contesa Calomira
de Cimara despre care nu reușesc să aflu mai nimic este o altă femeie de pe
plaiurile noastre moldave care a avut un vis. Citea Scriptura în traducerile
vremii. S-a indrăgostit de Psalmi. Și visul ei a fost să facă o traducere a
Psalmilor din ebraică.
Și-a angajat un
profesor de ebraică, un evreu din Iași, și împreună cu tradus Psalmii.
A visat, s-a
cheltuit, a muncit, s-a rugat și ... a reușit!
Visele Ralucăi și
Calomirei nu au fost vise egoiste.
Puteau să își
piardă vremea în saloanele sofisticate ale vremii lor, bârfind și discutând
modă. Puteau să se plimbe și mai mult decât au făcut-o.
Știau fluent
câteva limbi moderne și se puteau mulțumi cu Biblia în limbile pe care le
știau. Dar, au vrut mai mult!
Erau românce și
au vrut ca Biblia sau doar Psalmii să fie citiți în limba română. Nu au cerut
nici un ban pentru munca lor. Nu au cerut nici o recomplensă, nici o
recunoaștere a meritelor.
Au trăit discret
și au murit la fel cum au trăit.
Ce vise am?
Să îmi cumpăr nu
știu ce haine, vase, chestii? Să văd nu știu ce parte exotică a lumii? Visele acestea
ale mele sunt doar pentru împlinirea mea, pentru satisfacerea dorințelor mele?
Pe ce mă cheltui?
În ce mă investesc? Ce las în urma mea? Ce vis îmi călăuzește viața? Pentru ce
trăiesc?
Dar eu nu sunt prințesă
și nici contesă. Nu știu să am sânge albastru prin vene. Nu am banii lor, nu am
pozițiile lor în societate deci nu pot visa să fac ceva măreț în viața asta, ceva
care să merite a fi lăsat în urmă.
Chiar așa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu