joi, 22 aprilie 2010

de-i furtuna sau vreme buna ...

Nu in fiecare e soare. Nu in fiecare zi vantul adie rasfatandu-mi parul si manganindu-mi fata. Mai vin zile cu furtuna, cu vijelii, cu ploi torentiale, ploi cu piatra si tuna si fulgera ... Dar, afara e frumos si in mine-i furtuna ... Furtuna e un termen modest ... tsunami din ala grav tare mai bine as spune.
Mi-am facut programare ptr un RMN pentru ca migrenele chiar nu pareau a avea remediu si de la atatea calmante si ficatul se crizase si parca toate mergeau anapoda iar eu numa multumire si bucurie nu aveam . In drum spre cabinetul medical discutam cu Dumnezeu si ii ziceam ca sunt tanara, ca nu mi se pare corect sa mor cand atatia se lupta cu suferinte cumplite, ca sunt unii ce se roaga sa moara si ... nu mor. Eu cred ca ar trebui sa mai traiesc, chiar nu mi se pare corect ... si apoi ma rugasem sa imi treaca durerile astea ce ma secatuiau si ... nimic. Nici macar Tu nu ma asculti? M-am saturat sa plang, m-am saturat ... de toate.
Mai era in cabinet o persoana in varsta careia i s-a confirmat diagnosticul ... deja picioarele imi erau ca si taiate cand am intrat in sala de examinare. Imi puneam tot felul de intrebari despre substanta de contrast, despre ce se intampla cu mine, mi s-a spus ca voi avea un sentiment de caldura ... eu eram ca inghetata asa ca ... chiar nu mai conta; ... oricum muream, numa sa imi spuna repede cat mai am ... nu mai conta de-acum.
Intinsa pe dispozitivul ala asteptam sa isi faca efectul substanta de contrast si sa mor. Am uitat sa intreb daca trebuie sa tin ochii inchisi sau nu. Nu mai conta nici asta de-acu, oricum muream. Viermii nu vor face nazuri daca frumosii mei ochi nu vor mai avea aceeasi culoare.
Examenul asta ... parca nu se mai termina. Ce face nenea asta? Imi examineaza fiecare celula in parte? Sau creierul si capul meu intre timp au crescut? Sau poate sunt mai multe tumori si acum le numara ... le-au pierdut numarul? Si iar parca o lua de la capat ... Doamne, oare mor aici? Nu am lasat scris ca vreau sa donez organele ce sunt inca functionabile ... daca o mai fi ceva bun ... Nu am spus ce sa faca cu lucrurile ... parca mai conteaza de-acu ...
In sfarsit a intrat asistenta si mi-a spus ca sunt asteptata la doctor in cabinet. A inceput sa ma intrebe o gramada de chestii iar eu abia asteptam sa imi spuna ca in bancul ala prost: "Domnule doctor, cat mai am de trait? Trei. Trei ce? Luni, ani, zile. Doi. Doi ce? Ani? Unu ..."
"Nu ai nimic, am examinat si reexaminat si nu ai nimic ... nici sinusurile nu isi fac de cap ... "
Adica nu mor? Adica ... n-am nimic? Adica ... chiar nu mor?
Pfoailei ... parca se insenina si la mine, desi afara fusese frumos si cand veneam spre cabinet. Acum insa vedeam copacii, vedeam oamenii, florile din gradini, vedeam masinile, auzeam bondarii nervosi ... simteam soarele pe fata mea ... as fi alergat ca un copil ce a primit cel mai furmos cadou posibil ...
Acum eram multumita, acum eram bucuroasa ... dar cu cateva minute mai inainte?
Unde e multumirea cand confortul imi e afectat? Nu-iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!
Un vulcan a erupt, al doilea e si el in clocot si este asteptat sa erupa. Un nor de praf a fost aruncat in aer si pluteste bagand panica in oameni, media intensificand cat se poate de tare panica. Am scapat de pandemia cu gripa porcina crezandu-ne inca stapani pe situatie, pe viata, ... cand ne-am trezit acoperiti si fara posibilitate de scapare. Imi vine sa rad cu gura pana la urechi cand aud ca trebuie sa stam in casa ca sa ne ferim de radiatii si de norul de praf. Cine ne da sfaturile astea, nu isi pune intrebarea ca mai stim si noi ceva fizica sau chimie? Radiatiile nu tin cont de peretii mei mai mult sau mai putin izolati, nu tin cont de nimic, oricate scuturi mi-as cladi. Iar norul de praf ce se tot plimba prin aer nu e un balon ce ia diferite forme ... e o masa de aer si praf ce pluteste si ce se imprastie purtata de vant si curenti.
Insa, realizez cat de mica, cand de neajutorata sunt asa ca fug repede la Tata.
El e in control, stie pe unde haladuie norul, stie mersul la fiecare particula, stie unde se aseaza ele, stie ce fac radiatiile, stie ca inima mea e bleaga si se sperie si cand latra cainii in plina zi ....  Dar, El tine pamantul in palma ... El stie ce se intampla cu oricine, mai mult de atat, El stie ce se intampla cu orice fir de par de-al meu ... d`apoi cu vulcanii astia nervosi ...
Tata, nu sunt multumitoare cand ceva ma necajeste, cand unii ma necajesc si ficatul se face pate, cand boala ma ameninta, cand vulcanii erup, cand bolile fac ravagii ... si-s plina de teama iar Tu pari departe. Pe mine ma apuca disperarea, depresia, as vrea sa mor si totusi parca nu as vrea ....
Dar stii ce? Eu vreau sa Te iau de mana si sa iti spun ca mi-i teama de criza, de boli, de multe ... Adica iar trancanesc toata ziua despre cate in luna si-n stele, in timp ce Tu muti norii cu ploaie peste pamanturile insetate, gadili soarele ca sa zambeasca si pe strada mea, lunii ii faci cu ochiul ca sa devina romantica, stelele le dai in leagan ca sa para jucause si sa se aprinda mai tare ...
Cu Tine de mana e usor, e frumos ... am incredere in Tine chiar de-ar fi sa mor acum sau mai tarziu, chiar de-ar fi ca vulcanii sa fie infurie toti deodata. Daca ma apuca teama stiu ca Tu ma iei in brate si ... nimeni n-are curajul sa se puna cu Tine!

Un comentariu:

vyky spunea...

Iubeşte orice şi inima ta va fi torturată şi probabil frântă. Dacă vrei să fii sigură că va rămâne intactă, nu trebuie să o oferi nimănui, nici chiar unui animal. Împacheteaz-o cu grijă în pasiuni şi mici extravaganţe, evită orice complicaţie.