"Vai ce bine imi pare sa te vad! Ce faci? Ai copii? Te-ai casatorit?" "Nu, nu am copii. Nu, nu m-am casatorit". "Ei, lasa ca o sa fie bine, o sa vina si al tau. Dar, nu esti bolnava, nu?"
Nu cred ca interlocutorii mei ar vrea sa stie ce e in capul meu cand aud replicile astea. Cineva m-a invatat o replica pe care inca nu am folosit-o, e sadica insa uneori asa imi sta pe varful limbii sa o arunc de numa: "Vrei sa iti schimbi sotul / sotia?".
Ideea casatoriei nu mi-a suras foarte mult niciodata din cauza responsabilitatilor mari pe care ar fi trebuit sa mi le asum, si multa vremem am considerat ca mi-ar taia drumurile, mi-ar reduce confortul. Dar nu e vorba numai de libertate, de confort. Prietenele mele recunosc ca se simt singure si ele sunt casatorite, recunosc ca sunt probleme pe care sotii lor, oameni faini de altfel, nu le inteleg. Unele din colegele mele din liceu sau facultate au divortat si s-au recasatorit. Si ... rar mi-i dat sa vad femei carora le straluceste fata, ce radiaza, ce prin felul lor de a fi emana implinirea.
Sufletul tanjeste dupa implinire si asta nu sta in implinirea nevoilor fizice, nu sta in siguranta ca e un barbat in casa, nu sta in faptul ca ai un copil sau mai multi .... ca esti frumoasa sau nu, ca arati ca in reviste sau nu ... Augustin e primul care recunoaste ca suntem creati cu un gol ce nu poate fi umplut decat de Dumnezeu.
O prietena mi-a trimis cadou o carte despre fetele ce stiu sa astepte. Am dat ochii peste cap si mi-am zis ca imi stie teoria, numa cartea asta a gasit-o ca sa mi-o trimita? Dar m-a rugat sa o citesc ca sa stie daca sa o recomande sau nu, asa ca am acceptat sa o citesc. Insa surpriza, autoarele chiar stiu ce vorbesc.
Am gasit o explicatie aparent banala insa care schimba perspectiva asupra unui fapt. M-am tot intrebat de ce anume Isus a spus ca oriunde in lumea asta se va sti de Maria Magdalena ce a spart vasul de alabastru inainte de rastignire. Stiam ce e mirul si am crezut ca vasul de alabastru e o sticluta pretioasa, dar nu intelegeam la ce ii trebuia ei parfumul ala. Am gandit ca il avea din cauza trecutului ei insa alta e explicatia. Cand o fata ajungea la varsta casatoriei, parintii ii cumparau ca si zestre un vas de alabastru. Si vasele astea erau pentru toate mediile sociale. Cand tanara accepta cererea in casatoria, spargea vasul si turna mirul pe picioarele tanarului acordandu-i astfel onoare. Maria a inteles prima ca implinirea si-o gaseste in Dumnezeu, asa ca a luat vasul si l-a spart.
Cui ii acord onoare in viata mea? Unde caut implinirea? In relatii, in cariera, in adunatul posesiunilor materiale, in sex, bautura, droguri? Daca nu sunt casatorita trebuie ca fata sa mi se lungeasca si sa fiu acra? Daca nu sunt angajata intr-o relatie, viata imi e cosmar si incerc pe cat posibil sa o fac si pe a altora?
Atata vreme cat nu imi place de mine, atata vreme cat fug sa raman singura, nu ma inteleg, nu-mi fac ordine in prioritati voi fi o frustrata ce cu orice pret vrea sa intre o relatie care sa imi rezolve frustrarile. Soc total insa, pentru ca nu se intampla asta. Si el vine cu bagajul lui de frustrari si scanteiele ies de la sine.
Golul meu ii umplut de Dumnezeu? Cine este El pentru mine? O idee, o teorie, o roata de rezerva, un partener, un prieten, un mantuitor? Il las sa ma iubeasca? Il iubesc?
Anul asta de ziua mea, am refuzat sa raspund la telefon, am fost "invisible" toata ziua si am anuntat din vreme ca refuz petreceri, daca e vreo surpriza voi pleca. De ce toate astea? Pentru ca urarile de fericire din partea multora sunt umilitoare si refuz sa le aud ca doar asa pot sa imi tin gura.
Vorba unui prieten: "Si numarul unu este un numar intreg."
Vasul meu de alabastru l-am spart, onoarea e acordata si eu sunt implinita, fericita, iubita, protejata, intreaga.
9 comentarii:
Viatza e frumoasa si in 2 si in 1; sau dimpotriva, poate fi un cosmar si in 2 si in 1, desi uneori casatoria te ajuta sa ignori propria nefericire, concentrandu-te pe a celuilalt... mecanismul acesta poate actiona ca un surogat. In definitiv, de ce nu?, toate sunt desertaciune si goana dupa vant. Cateodata ma intreb de ce au mai pus teologii scrierile lui Pavel referitoare la celibat in Biblie, ca oricum, nimeni nu predica din ele... Ba dimpotriva, de cele mai multe ori, presiunea pe care biserica o pune pe umerii tinerilor, privitor la casatorie, ii determina pe acestia sa se grabeasca in a se angaja intr-o casnicie, de prea multe ori nefericita si fara iesire. Da, si cifra UNU e tot un numar intreg :).
Teologii au lasat scrierile lui Pavel acolo cu un scop iar cei ce fac presiunea, habar nu au de ceea ce fac ... sau vorba cuiva: "nu-i o fericire sa fii casatorit insa ar fi bine sa intri in rand cu lumea ca sa iti mai piara zambetul".
zambesc si daca sunt casatorita si sunt fericita chiar daca am necazuri si copii si sot ce ma iubeste nespus de mult,
-tu dar nu te necaji daca esti fecioara ,te vei ingriji mai mult cum sa placi Domnului Isus .... te iubesc ... a ta prietena dintotdeauna .
Domnul vine curand!
Nu ma plangeam ca nu sunt casatorita, am spus ca nu mi-am dorit asta ;)
Si, ma bucur ca zambesti si esti fericita ... vreau sa te vad radiind ;)
Dar, ... poate imi dai un semn in private ca sa stiu si eu care din prietene esti :D
Presiunea asta din afara e la fel de mare si pentru cei care vor sa se casatoreasca si pentru cei care nu vor.Si mai mare e frustrarea pentru cei necasatoriti cand observa ca starea lor civila duce la nefericirea parintilor sau a celor dragi ai lor. Ca si cum ai fi neimplinit, ca si cum iti lipseste o doaga. Ca si cum ai fi jumatate de persoana, de parca nu e vorba decat despre casatorie in viata asta scurta. Si da, nu stiu cum e sa fii fericit in doi, dar sa dea Domnul sa inteleg si sa simt ca cifra 1 este un numar intreg si pentru mine. Chiar imi doresc asta din toata inima.
Insa mai mult decat orice alta motivatie, draga Cella, multumesc pentru superba motivatie din inima Mariei Magdalena.Vasul de alabastru, care reprezenta cel mai scump lucru pentru ea, e poate o infima ilustratie a ceea ce poate "emana" viata noastra inspirata din Cristos . Asa cum spune un cantec de la Sanctus Real: "I might not measure much in this life/But I'm a treasure in the eyes of Christ". Intrebarea este: Cristos este si va ramane cea mai mare comoara a vietii mele? Nu doar verbal, ci practic, in viata de zi cu zi, cand simt ca frustrarile sunt maxime si cred,pe moment, ca rezolvarea lor se afla in intalnirea cu o alta persoana, la fel de frustrata si ea, probabil...
Singurul care poate implini este El, Domnul Isus. Ca si Maria Magdalena, poti sa iti spargi vasul la picioarele Lui, declarandu-I suprematia si gloria peste viata ta, declarand ca El este preasuficient pentru tine. Si cand implinirea ti-o gasesti in El in primul rand si intaia data, frustrarile din absenta sau prezenta altor relatii nu vor mai exista. Pentru ca eu sunt intreaga si nu astept ca vreun om sa ma intregeasca. Sunt intreaga pentru ca El m-a intregit. Si daca in planul Lui pentru mine e scris ca intregirea mea sa se alature unui alt intreg de om, pentru slava Lui, asa se va face, pentru ca El este Domn! Si daca in planul Lui nu e scris asa, nu se va face. Dar niciun intr-un caz , nici in celalalt, implinirea sau frustrarea mea nu au de-a face cu alt om-intreg sau nu, ci cu Insusi Domnul meu si Dumnezeul meu.
Amin!
pai Kati, depinde de noi daca El ramane THE ONE ;)
Eliza, devii implinit cand realizezi ca doar in Hristos esti implinit, pana atunci oricat de rotunzi ne-am da suntem niste frustrati ...
Trimiteți un comentariu