miercuri, 25 august 2010

printesa de vita nobila sau de tarana?

Imi place cand mai descopar cate ceva ... parca se mai face lumina in capul meu si e asa de bineeeeeee!
Unul din defectele mele, ca de altfel al tuturor, e cel al autodesfiintarii, autocriticii, autojudecatii si mama, mama cand intram la judecata  .... nu mai iesim nici cu pene, nici cu fulgi ... ceilalti sunt sfintii sfintilor pe langa noi, am manca numa tarana de cea mai prosta calitate ... ca si cum am fi intr-o competie de autodesfiintare. Azi, am inteles ca de fapt Isus nu vrea sa mai fac asta. Sunt iertata de orice am facut, nu e socat de prostia mea mica sau mare, de ce am spus sau gandit. Da, trebuie sa imi cer iertare, sa ma pocaiesc si sa merg mai departe. Nu trebuie sa raman la stadiul de autojudecata pana imi creste barba ....
Ce-a fost, a fost ... gata cu trecutul.
A fi om liber, om nou, inseamna sa nu mai incerc sa multumesc pe toata lumea, sa nu cumva cineva sa fie ofensat, sa ma tarasc pe burta ca sa ii plac lui X sau Y, sa ma imbrac nu stiu cum ca sa ma placa W, sa  ... sa ma fac pres pentru ca eu nu-s ca ei, nu am aceleai calitati, nu sunt asa desteapta, asa frumoasa, asa bogata, asa cu relatii, asa cu diplome si ... ca sa ma am bine cu toti ... las de la mine ... nu zic nimic, nu fac decat ce mi se spune si cum mi se spune ....
Apoi, asta ii viata? E un soi de viata competitiva in care urmaresc sa vad eu pe unde sunt si ... sa ma tot supun altora pe care ii cred eu mai mari si tari si ... no, asta e.
Dar, cine imi da mie valoarea? Si aici nu ma refer la cei ce nu isi stiu lungul nasului, ce habar nu au sa scrie si se vor mari sefi sau sunt filosofi .... Ci ma refer la faptul ca nu am incredere in mine si ma las desfiintata ... nu ma vad o valoare ... desi sunt.
Sau ... ca sa am atentia cuiva, cumva sa ii castig dragostea ii fac complimente, ii dau cadouri, ma bag in seama  ... Eu le numesc lipitori pe astfel de persoane si sunt primele de care vreau sa scap.
Sunt de vita regeasca, cereasca, nobila. Sunt o fiinta noua. Pentru mine lupta Leul din Iuda si Pastorul cel Bun. Ca sa ma scape de metehnele atat de bine lipite de mine ... uneori imi mai rupe cate-un os, ma lasa sa mai sufar, ma pune la colt ... si tot El e Cel ce ma panseaza, ma trateaza, ma consiliaza, imi repeta ca ma iubeste, ca sunt iertata, sa las trecutul sa fie trecut si sa merg mai departe.
Am oase rupte si la propriu si la figurat, am si cicatrici insa am dat trecutul deoparte si invat sa merg ca o printesa (ce comic suna), sa imi tin coloana vertebrala dreapta si am mai invatat de Isus pe langa dragoste, iertare, bunatate, ...  si de compasiune .... Compasiune fata de cei ce se cred mental eliberati dar care inca se mai tarasc si .... cand ii vad sa mi se tranga stomacul de compasiune pentru ei ...

2 comentarii:

denisia spunea...

Si mie imi place sa mai descopar cate ceva...
ce nu-mi place si nu voi face niciodata, e; sa caut acceptare la oameni... nu o sa ma dau peste cap, sa plac cuiva, sau sa ma aprobe...incerc sa ma cunosc pe mine, sa stiu ce nu e bine si ce nu-mi face cinste, sa elimin din viata mea...
vreau sa traiesc ca un om liber, iertat, acceptat de Domnul meu...

Cella spunea...

oamenii liberi rad de ii doare burta, danseza, zboara ...iubesc ;)