bucurie de craciun

Nu e inca Craciunul, stiu. Insa, de dimineata ma gandesc la bucuria Mariei, Elisabetei si a pruncului nenascut Ioan ... apoi la bucuria ingerilor, a pastorilor, a Tatalui, a Duhului Sfant ... Cum ne apropiem de Craciun, cum parca ne cuprinde bucuria si parca nimeni nu mai e asa nesimtit ...  si gasim scuze si mai iertam ...  si facem cadouri  ... si cantam de ne sar capacele si umblam prin frig si ger ca sa colindam pe cei ce nu pot sa o faca sau ii asteptam cu ceai si cozonac. Dar azi? ... E zi de august si ... unde mi-i bucuria? Astept sa vina craciunul? Mi-i fata lunga si posomorata  ... si totu-i acru si amar .... totu-i plictisitor ...
Mi-am aruncat privirea pe fereastra si soarele e ascuns dupa casa din fata insa cerul parca e patat cu un rosu deschis trandafiriu ... parca e o pata mare de culoare ... si inima mi s-a umplut de frumusete, de maretie ... si sunt bucuroasa  ... fericita!!!
Citeam dimineata despre o minune petrecuta undeva in Franta, prin 1950. Un tata pleaca in pelerinaj cu fiul sau orb din nastere si ... la un moment dat fiul se opreste si spune: tata te rog sa te rogi pentru mine acum. Si tatal incepe sa se roage si cand deschide ochii, de uita la fiul sau care se uita in ochii lui si care acum vedea. Tatal il intreaba: ce s-a intamplat? La care fiul ii raspunde: ce bine ca sunt toti aici.
Aici, cu mine e Isus, e Tata, e Duhul Sfant si eu sa fiu trista, moroconoasa, uracioasa? Mai vin si momente de astea  ... ca sunt inca normala ... dar acum vrea sa cant  ...

sau