incredere serioasa

De vreo cateva saptamani, in private, tot sunt intrebata ce e cu mine, de ce sunt trista, misterioasa, traiesc vreo drama, de ce imi gasesc numai defecte, de ce fac din cautarea asta dupa Dumnezeu o lupta intensa ca doar e o poveste ce tine toata viata si sa o las mai moale ca dau in fanatism ... si multe alte intrebari sau remarci.
Prima data am fost socata si am recitit ce am scris, nu gasisem nimic trist, melancolic ... nici o urma de dramatism ...
Vine Isus si imi spune despre Cel ce dragostea, imi spune ca El e Fiul Dragostei, imi spune despre cum pot ajunge si eu acolo, despre cat de mult sunt iubita, cum sunt iubita si ... am niste optiuni.
Sa ascult si sa spun ca sunt povesti din Evul mediu iar eu traiesc intr-o epoca ce a trecut de modern si sunt in post-postmodernism (nu exista acest termen in dictionar). Doar povesti de adormit copii, nu e pentru oamenii adulti si educati ca mine.
Sa ma entuziasmez de ceea ce imi spune Isus: wow ce fain! Da, si eu vreau ... ioi, ce fain e. Sa fiu in extaz azi si maine sa mai analizez si sa cad intr-un soi de depresie filosofica, .... ei, nu e chiar asa cum am crezut, apoi bucuria de ieri nu a tinut si azi ....
Doamne, ce fain ca ma iubesti asa. Da, vreau si accept aceasta iubire a Ta si cred in ea insa .... cand vin problemele si simt ca ma inec putin cate putin si cei din jur se leaga de mine deja nu mai e asa stralucitoare dragostea asta a Ta, deja .... e pentru labili emotionali, psihic, ....
Da, Doamne. Accept dragostea Ta si ea trebuie sa fie cu reguli si legi si amendamente si e o dragoste morala si reverentioasa, ca doar Tu esti Dumnezeu si nu poti sa ma iubesti cum gandesc eu in termeni umani ...
Dragostea asta e captivanta, o accept insa in limite Doamne, asa cum se cere normal, merg si in misiuni, dau si la saraci, ajut si eu pe cei din jur ... insa eu traiesc aici pe pamant si cred ca cu Tine pot face lucruri extraordinare, insa sa nu ies din decor, normal ...
Sau, efectiv sa cred cu seriozitate si asumandu-mi toate riscurile in ceea ce spune Isus si sa ma arunc nebuneste intr-o aventura a credintei. Isus nu-mi cere sa Il ador, sa il admir, sa ii aduc ofrande. El imi cere sa cred in El, sa am incredere in ceea ce spune El. Sa cred ca dragostea Tatalui, care e o dragoste cu pasiune, ce arde si sa cred asta, sa ma arunc in acest foc, sa ard in ea.
Poate ca pentru unii par trista, melancolica, misterioasa insa am decis sa ard cu seriozitate.

imagine preluata de pe http://www.flick.com/