un cadou

Un film ce l-am urmarit si mi-a placut, a fost Star Trek, pana si parintii ajunsesera sa se uite la el din cauza mea. Insa din toata actiunea aceea, imi placea procesul de teleportare. Intrau intr-un colt de nava si cineva dadea o comanda iar in cateva secunde era in locul cautat.
Sunt obosita, amarata, ... mi-i sufletul sfasiat din diverse motive si ajung ca un naufragiat ce efectiv se lasa dus de val, de furtuni, de brize .... nu mai conteaza ce vreau eu ... sunt in deriva. Sa lupt? De unde putere? Apoi realizez si eu ca e in zadar sa o fac ... Tot ce pot sa fac e sa ma linistesc ... sa nu ma mai agit ca un Pepsi si sa astept ajutor.
Cand renunt sa ma mai cred buricul pamantului, cand efectiv am pus vaslele jos desi nu stiu sa vaslesc, am renuntat sa ma zbat ca pestele pe uscat, am pus toate armele jos ... strig disperata dupa ajutor. Si El vine. In astfel de momente imi place sa imi inchipui ca ma teleportez. Am sentimentul ca sunt fluturele ce iese din goaca aceia urata si gretoasa .... si zboara liber ... Isi intinde frumoasele aripi si se lasa purtat de vant, scaldat in razele soarelui ... sufletul parca e plin de da peste, ... cu bucurie, speranta, pace ... Sufletul e fericit, inima e in extaz iar fata devine radioasa ...
In staulul din Bethleem se naste un copil. E un staul, adica o stana mai pe romaneste, cu iesle, oi, boi, magari, poate si capre, in nici un caz nu miroase a scortisoara, vanilie, fan proaspat cosit ci pute a balegar si transpiratie iute de animal iar paiele nu sunt din praf de stele. Dumnezeu alege sa intre in lume intr-un mod putin spus umil, saracacios. Trimite cadoul salvator intr-un mod neobisnuit.
Daca mi-ar spune: Cella, am de gand sa iti trimt un cadou. Cam ce ai vrea? M-as gandi si i-as spune. Pentru ca El e Dumnezeu, ma astept sa mi-l trimita frumos ambalat, sclipitor, un cadou enorm ca doar El detine toate bogatiile pamantului, nu? Apoi m-as gandi sa Ii fac si eu ceva cadou ... oare ce sa ii fac cadou?
Dar, Dumnezeu nu imi trimite cadoul in ambalaj stralucitor, nu vine un echipaj de ingeri ce canta pe nori, nu imprastie praf de stele ... ci apare un copil .... ce are nevoie de ajutor, ce trebuie schimbat, hranit, imbracat, ce tipa ca i-a intrat un spin printre scutece, caruia ii e frig ... Isi trimite darul cel mai de pret, darul salvator intr-un mod ce ma face pe mine sa cred ca El are nevoie de ajutorul meu, ca si eu sa pot sa Il ating, pot sa ii vorbesc, sa pot sa ma joc cu El ...
In lumea asta sofisticata si plina de de toate, ma simt ca o naufragiata ... o vreme eram pe pamant uscat, poate era o insula, poate era un continent ... nu-mi mai aduc aminte. Acum insa iar sunt pe pluta si furtuna poate porni in orice moment ... am obosit sa mai stau cu ochii atintiti in zare pentru ca deja ma simt ca Mohamed ce pleaca in pelerinaj la Mecca si are iluzii optice ... am obosit de atata zgomot de fond, de atatea indicatii ce se contrazic, de atatea maini ce ma trag in toate partile, de voci ce cred ca au dreptate ...
Doamne, nu mai am putere sa lupt, sa strig, mi-am aruncat vaslele ... nu mai am vlaga nici sa ma misc ...
Ajuta-ma! atat mai pot murmura ...
Si ca un fluture ies din starea aceea si zbor iar in jurul meu e cantec, e bucurie, e pace, e dragoste .... e Isus.
Cella ce dar ai vrea sa primesti? ma intreaba Tata.
Imi trec multe prostii prin minte. De fapt nu sunt prostii, sunt lucruri importante insa palesc cand analizez importanta lor comparativ cu Isus. Da, as vrea ... si lista o stiu cumva insa Tata, nu conteaza lista mea. Tot ceea ce vreau e sa sa stau cu Isus. Cu El am pace, bucurie, liniste ... si chiar de vin necazuri, chiar de ma simt ca o naufragiata, si nu am putere parca nici sa respir, cu Isus am pace chiar si acolo. Pentru ca in El mi-am gasit implinirea. Atat vreau.

imagine preluata de pe flickr.com