spectator sau actor?

E duminica dimineata si ma pregatesc sa merg la biserica. Am tot fost plecata de acasa si mi-i dor ... mi-i dor de mana aceia de oameni carora le e dor de mine, le pasa de mine, plang si rad si sufar cu mine ... ce ma iubesc asa cum sunt, ce ma suporta cand nici eu nu ma suport ...
Nu ma simt spectator al unui show, nu merg acolo platind sau nu un bilet ... sunt parte a unei familii numita biserica ... si facand parte din ea, crestem impreuna ... e drept ca unii cresc mai greu, unii sunt mai nazurosi, nu toti sunt genii, nu toti sunt frumosi, nu toti sunt bogati ... dar si eu si ei avem acelasi Tata ce ne iubeste pe toti la fel, indiferent de cata cunostinta ne-am acumulat in ani, indiferent de cate relatii, pile avem prin lumea asta mare ...
Am crescut intr-o familie ... nu asa de capul meu prin case, copaci sau catune. Acceptand ca sunt o creatura, ca sunt creata de un Dumnezeu unic, ca acest Dumnezeu ma iubeste si ca Fiul Sau a murit ca eu sa pot numi acest Dumnezeu Tata, mi-am semnat singura actul de adoptie intr-o familie extraordinar de numeroasa ...
Mi-i dor de cei din biserica mea, sa ii vad, sa ii aud ce au mai facut, pe unde au fost, cum le-a fost ... sa ma bucur cu ei, sa ii simt alaturi de mine ...
Cum sa stau acasa de una singura cand ei sunt adunati si se bucura? Cum sa stau acasa, cand prietenii mei sunt acolo? Cum sa stau acasa si sa dorm cand ei povestesc de minuni, de ceea ce a lucrat Dumnezeu in ei, de semnele de dragostea ce le-a dat Tata pentru ei, pe limba lor, ... sau povestesc de dureri, suferinte sau isi spun bucuriile? Cum sa pierd astea?
Nu e nimeni perfect acolo. Unii sunt cu gura mare, unii mai mofturosi, unii mai hliziti, unii mai sobri .... insa asa cum sunt ... ii iubesc pentru ca Tata ii iubeste si i-a asezat acolo pentru mine.
Nu sunt specatator nici in viata, nici in biserica .... sunt actor in povestea mea scrisa de Marele Scriitor al acestei lumi. Si ... m-am indragostit de scriitor si Il iubesc iar acum ma duc sa ma intalnesc cu ceilalti indragostiti.