sâmbătă, 26 februarie 2011

calatoria inimii

In adolescenta, mi-am impus sa devin rece, distanta, sa nu las lucrurile sa ma afecteze, sa nu intru in relatii mai mult ca sa nu sufar. Sa imi controlez mimica fetei incat nimeni sa nu o citeasca, sa nu las sentimentele sa imi fie tradate cumva. Ideea mea era ca daca as fi o femeie puternica as reusi cu mult mai bine in viata. Si, relatiile puternice m-ar tine in loc, nu m-ar lasa sa zbor. Cu toate astea, aveam prieteni si erau mai apropiati decat as fi vrut eu sa recunosc.
Am vrut sa pot sa ma controlez si sa nu plang in fata mortii, tragediei, durerii insa ... deja era cam mult ... dar incercam sa nu las durerile sa ma afecteze, sa imi intaresc inima. Numai ca in jurul meu oameni cunoscuti mureau si durerea fizica era prezenta parca mai pregnant in acea perioada ca si cum incerca sa imi faca in ciuda a ceea ce gandeam si voiam eu.
Ma regasesc in personajul lui Tipatescu, din opera lui Caragiale, care vrea schimbare in locurile esentiale insa sa nu se schimbe nimic. Ceream Lui Dumnezeu schimbare majora insa nu schimbe nimic in mine. Habar nu am ce era in capul meu insa credeam ca e foarte bine ce cer. Si habar nu aveam ca Dumnezeu asculta fiecare rugaciune, stie fiecare gand, idee creata sau mai putin creata ce imi trece prin minte.
I-am invidiat pe cei bogati, instariti, pe cei de pe copertile revistelor, din filme ... o daca as fi ca ei, daca as arata ca ei .... ar fi perfect. Daca as avea banii lor, as cutreera lumea asta, as vedea si eu lumea, as degusta tot felul de scofeturi, as merge la tot felul de concerte, expozitii, locuri mirifice ale acestei planete ... Daca as arata ca mandrele de pe copertile revistelor as intra si eu in alte cercuri mai selecte, mai rafinate ... eha ... poate as ajunge si eu vedeta. Habar nu aveam ca chiar si fara photoshop, imaginile puteau fi trucate si facute "perfecte".
Lucrurile nu imi ieseau cum visam eu .... deloc. Oare Dumnezeu imi sta impotriva? Impotriva la tot ce visam eu? Doamne, nimic nu e bun? Nimic nu iti place? Voaim sa Ii placa ce visez eu ... insa El avea visele Lui cu privire la mine si nu se potriveau deloc, deloc cu ale mele. In visele Lui pentru mine intra suferinta, pierderi de oameni dragi, relatii, vise zdrobite si imposibil de pus la loc .... iar in ale mele acestea nici nu intrau in calcul.
Doamne, de ce ai inventat suferinta, durerea? Tu zici ca daca ascult de Tine ma binecuvantezi. Si uite, eu ascult. Siiii, unde e binecuvantarea? Unde sunt avantajele? Uite si Tu la cei ce isi fac de cap cu viata lor, efectiv fac tot ce vor, nu le pasa de nimic. Nici de morala, nici de lege, nici de bun simt .... Si par atata de fericiti si binecuvantati. Zi si Tu, e drept asa?
Refuzam sa imi las inima sa spuna ceva. O consideram inferioara mintii. Nu puteam sa o las sa imi conduca viata. Mintea e logica, rece, distanta .... iar inima asa trebuia sa invete sa fie. Si, nu intelegeam de ce ii e asa greu sa se lase modelata. Teoretic ii stiam rolul si ca e importanta insa in nici un caz nu o puteam lasa sa ma dirijeze sau sa o ascult .... Ooo, nu! In nici un caz.
Numai ca durerile se accentuau, dezamagirile efectiv imi sfasiau inima si as fi vrut sa nu doara, sa le anesteziez, sa le pun ceva morfina ca sa nu mai doara .... si nu puteam. Doamne, fa ceva sa nu doara. Sa nu doara pierderea, suferinta fizica, emotionala .... de nici o culoare ... Sa nu doara ...
Durerile, necazurile, infrangerile, pierderile frang inima ... o sensibilizeaza ca nimic altceva si abia franta am lasat-o sa se deschida, sa o las sa vorbeasca cu Dumnezeu ... Nu ma refer la inima ca organ vital ci la simtire, la emotivitate .... Abia atunci o pace ce nu o pot descrie a inceput sa vina in mine. In mijlocul furtunii eu aveam pace ... seamana a nebunie. Oare am innebunit? Doamne ... cand totul e praf si pulberi pot sa simt ca ma iubesti, inima mi-i linistita si ii spune asta mintii ... iar mintea e blocata de ceea ce se intampla.
Doamne, inteleg ca folosesti durerea ca factor de sensibilizare, ca factor de frangere ca sa ajungi la mine ca altfel ... eu tot plecam pe aratura. Acum pot sa multumesc ca nu mi-ai indeplinit ideile mele crete, ca nu m-ai lasat sa ajung ceea ce visam eu, ca mi-ai frant inima ca sa Te las sa ma iubesti si sa ma inveti sa te iubesc, sa iubesc. Recunosc ca a fost greu procesul asta, ca m-am impotrivit de numa, ca trebuit sa invat sa am incredere in Tine. Te-am testat, verificat, am vrut sa vad daca esti credincios, daca Te tii de cuvant ... daca faci asa cum spui ... si am fost coplesita sa vad ca Tu nu pleci de langa mine. Ca ma iubesti in ciuda a toate, ca acolo la cruce, cu piroane in maini si picioare mi-ai dovedit ca ma iubesti cu o dragoste ce plateste totul pentru mine ca eu sa nu mor, ca mori ca eu sa fiu cu Tine .... ca ce era mai de pret pentru Tine ai dat pentru mine pentru ca ma iubesti .... M-ai coplesit ... am capitulat. Accept! Accept sa fiu iertata, iubita! Accept sa ma las iubita de Tine! Accept sa fiu a Ta!

4 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Eu oricat m-as stradui, pot fi 'citita' destul de usor caci sentimentele mi se vad cu ochiul liber.
Dintre toti prietenii unul singur nu m-a tradat si m-a iubit pana la moarte- Isus.
Sa ai o duminica plina de pace draga mea!

Cella spunea...

Elena ... daca te chinuiai iti iesea si tie ;)).
Multumesc frumos de urare si tie o duminica plina cu har!

Anonim spunea...

То pour water into a sieve.

Cella spunea...

Sa pui apa intr-o sita ...
Explica-te putin, daca poti ... poti scrie si in engleza. E ok l(