Cu vreo cinci ani urmă, Domnul a început să mă extragă dintre oameni. Am bocit, L-am acuzat, m-am acuzat, am bocit (mă repet, ştiu), m-am jelit însă ... degeaba. Undeva, de-a lungul acestei perioade, am citit că Domnul când are de învăţat pe cineva o lecţie sau mai multe ... extrage acea persoană dintre prieteni şi, în singurătate, I se revelează, iubeşte acea persoană, îi vorbeşte, o mângâie, vindecă. Bine, bine ... frumos că face asta cu alţii. Dar ce are cu mine? Tocmai cu mine?
În perioada asta am studiat, citit, ascultat materiale, mi-am descoperit istoria, mi-am super-stresat mama cu întrebări despre bunici, străbunici, am vizitat Arhivele Naţionale, am notat, pus cap la cap informaţii.
Ciudat! A început să îmi placă singurătatea! Aparent totul era ok însă numai eu ştiu cât efort depuneam ca să port o discuţie, să ies din casă la o poveste! Nu-mi plângeam de milă ... nu aveam de ce. Îmi plăcea şi încă îmi place să citesc, să ascult materiale, să fiu eu cu mine.
Cartea Isaia e un pic în stand by pentru că în perioada asta parcă sunt cam grea de cap. Prin toamna anului trecut am ajuns la nişte capitole în care Isaia provoacă la cercetare, la verificarea temeliilor credinţei. Însă nu te lasă aşa, te provoacă să Îl cunoşti pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, pe Dumnezeul lui Israel, pe Cel ce se descoperă poporului Său.
După ce am cernut fiecare fărâmă de credinţă, a trebuit să desţelenesc ideile ciudate, să le scot din rădăcini şi să înlocuiesc informaţia cu una corectă. Am luat decizia să Îl las să îmi fie Domn indiferent de consecinţe. Am decis să Îl las să îmi fie Stăpân şi să las clonţul mai mic. Ohooooo! Dar asta e grea decizie!
Cam din luna ianuarie, am descoperit că îmi e dor să stau la poveşti şi să las perdelele trase ca să intre lumina în cameră. M-a şocat nevoia mea de lumină. Încet, încet, oamenii au re-început să intre în viaţa mea ... natural şi fără să îi caut eu. E ca şi cum anii aceştia nu au trecut, ca şi cum ieri ne-am despărţit.
Multe lecţii am învăţat în perioada asta! Dar cel mai important dintre toate e că mi-am descoperit Tata, Domnul, Mântuitorul, Răscumpărătorul, Salvatorul, Apărătorul, Cel mai bun Prieten, Mirele! M-am schimbat mai mult decât mi-am imaginat vreodată!
Încă nu am terminat de re-citit cartea David - omul pasiunii şi al destinului. Este în carte un capitol dedicat prieteniei şi prietenilor lui David. L-am citit de vreo două ori şi am descoperit că şi eu, la fel ca şi David, am prieteni care au stat lângă mine în perioada mea lungă de tăcere, de singurătate. În ciuda modului meu aricios de a fi în această perioadă, au continuat să mă iubească, să extragă de la mine câte un răspuns, să mă provoace să ies din bârlog, să răspund la telefon sau la mesaje.
O binecuvântare mare a acestei perioade sunt câţiva prieteni mai maturi ca mine care nu s-au dat în lături de a mă lua sub aripile lor, de a "asculta = citi" cele scrise de mine, de a răspunde scrisorilor = mesajelor în care le ceream ajutorul, sfatul ... în care îmi scriam nelămuririle.
Anul acesta e anul reuniunilor şi al familiei. Mai am încă o reuniune şi cam gata pe anul acesta. Mi-am revăzut colegii din liceu, colegii de la Şcoala Duminicală, familia din partea tatii şi urmează să îmi cunosc şi ceva neamuri de la mamă. Am comunicat şi interacţionat mai mult decât m-am aşteptat şi am crezut.
Iniţial nu am vrut să scriu despre asta, e prea personal, e prea despre mine ... dar am înţeles că nescriind, nu aş asculta, nu aş povesti despre ce schimbări face Tata în mine şi cu mine, nu L-aş lăsa pe Christos = Mesia să strălucească în mine, nu aş asculta de Duhul Domnului.
Perioada asta de cinci ani, nu o pot numi depresie pentru că nu a fost depresie. Acum am învăţat să iubesc, să mă las iubită de către Creatorul, Salvatorul şi Mântuitorul meu, de Tata, de Cel care e Domnul Oştirilor!
Am descoperit că am un Tată dincolo de teoriile mele creţe.
Am descoperit că valoarea e dată de Cel ce trăieşte în mine!
Am descoperit că am un Creator care m-a creat cu un scop, un ţel!
Am descoperit că nici o miliardime de secundă din viaţa mea nu e la întâmplare, că nici o celulă din corpul meu nu face ce vrea ea fără ca Creatorul Meu să nu ştie!
Am descoperit că îmi place de El şi cu cât Îl cunosc mai mult, cu atât îmi place mai mult de El.
Îmi place să îi spun Aba = Tată! Şi din Cuvântul Său ştiu că Îi place să îi spun aşa.
Ca şi David, am experimentat cum e să fii în mulţime şi totuşi departe de ea.
În vara anului 2009, am ascultat în disperare melodia "I than shall live". Astăzi, am dat play la o listă cu Gaither Vocal Band şi de la primele acorduri ale acestei melodii, inima mea a început să palpite.
I then shall live as one who's been forgiven.
I'll walk with joy to know my debts are paid.
I know my name is clear before my Father;
I am His child and I am not afraid.
So, greatly pardoned, I'll forgive my brother;
The law of love I gladly will obey.
I then shall live as one who's learned compassion.
I've been so loved, that I'll risk loving too.
I know how fear builds walls instead of bridges;
I'll dare to see another's point of view.
And when relationships demand commitment,
Then I'll be there to care and follow through.
Your Kingdom come around and through and in me;
Your power and glory, let them shine through me.
Your Hallowed Name, O may I bear with honor,
And may Your living Kingdom come in me.
The Bread of Life, O may I share with honor,
And may You feed a hungry world through me.
Amen, Amen, Amen
În perioada asta am studiat, citit, ascultat materiale, mi-am descoperit istoria, mi-am super-stresat mama cu întrebări despre bunici, străbunici, am vizitat Arhivele Naţionale, am notat, pus cap la cap informaţii.
Ciudat! A început să îmi placă singurătatea! Aparent totul era ok însă numai eu ştiu cât efort depuneam ca să port o discuţie, să ies din casă la o poveste! Nu-mi plângeam de milă ... nu aveam de ce. Îmi plăcea şi încă îmi place să citesc, să ascult materiale, să fiu eu cu mine.
Cartea Isaia e un pic în stand by pentru că în perioada asta parcă sunt cam grea de cap. Prin toamna anului trecut am ajuns la nişte capitole în care Isaia provoacă la cercetare, la verificarea temeliilor credinţei. Însă nu te lasă aşa, te provoacă să Îl cunoşti pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, pe Dumnezeul lui Israel, pe Cel ce se descoperă poporului Său.
După ce am cernut fiecare fărâmă de credinţă, a trebuit să desţelenesc ideile ciudate, să le scot din rădăcini şi să înlocuiesc informaţia cu una corectă. Am luat decizia să Îl las să îmi fie Domn indiferent de consecinţe. Am decis să Îl las să îmi fie Stăpân şi să las clonţul mai mic. Ohooooo! Dar asta e grea decizie!
Cam din luna ianuarie, am descoperit că îmi e dor să stau la poveşti şi să las perdelele trase ca să intre lumina în cameră. M-a şocat nevoia mea de lumină. Încet, încet, oamenii au re-început să intre în viaţa mea ... natural şi fără să îi caut eu. E ca şi cum anii aceştia nu au trecut, ca şi cum ieri ne-am despărţit.
Multe lecţii am învăţat în perioada asta! Dar cel mai important dintre toate e că mi-am descoperit Tata, Domnul, Mântuitorul, Răscumpărătorul, Salvatorul, Apărătorul, Cel mai bun Prieten, Mirele! M-am schimbat mai mult decât mi-am imaginat vreodată!
Încă nu am terminat de re-citit cartea David - omul pasiunii şi al destinului. Este în carte un capitol dedicat prieteniei şi prietenilor lui David. L-am citit de vreo două ori şi am descoperit că şi eu, la fel ca şi David, am prieteni care au stat lângă mine în perioada mea lungă de tăcere, de singurătate. În ciuda modului meu aricios de a fi în această perioadă, au continuat să mă iubească, să extragă de la mine câte un răspuns, să mă provoace să ies din bârlog, să răspund la telefon sau la mesaje.
O binecuvântare mare a acestei perioade sunt câţiva prieteni mai maturi ca mine care nu s-au dat în lături de a mă lua sub aripile lor, de a "asculta = citi" cele scrise de mine, de a răspunde scrisorilor = mesajelor în care le ceream ajutorul, sfatul ... în care îmi scriam nelămuririle.
Anul acesta e anul reuniunilor şi al familiei. Mai am încă o reuniune şi cam gata pe anul acesta. Mi-am revăzut colegii din liceu, colegii de la Şcoala Duminicală, familia din partea tatii şi urmează să îmi cunosc şi ceva neamuri de la mamă. Am comunicat şi interacţionat mai mult decât m-am aşteptat şi am crezut.
Iniţial nu am vrut să scriu despre asta, e prea personal, e prea despre mine ... dar am înţeles că nescriind, nu aş asculta, nu aş povesti despre ce schimbări face Tata în mine şi cu mine, nu L-aş lăsa pe Christos = Mesia să strălucească în mine, nu aş asculta de Duhul Domnului.
Perioada asta de cinci ani, nu o pot numi depresie pentru că nu a fost depresie. Acum am învăţat să iubesc, să mă las iubită de către Creatorul, Salvatorul şi Mântuitorul meu, de Tata, de Cel care e Domnul Oştirilor!
Am descoperit că am un Tată dincolo de teoriile mele creţe.
Am descoperit că valoarea e dată de Cel ce trăieşte în mine!
Am descoperit că am un Creator care m-a creat cu un scop, un ţel!
Am descoperit că nici o miliardime de secundă din viaţa mea nu e la întâmplare, că nici o celulă din corpul meu nu face ce vrea ea fără ca Creatorul Meu să nu ştie!
Am descoperit că îmi place de El şi cu cât Îl cunosc mai mult, cu atât îmi place mai mult de El.
Îmi place să îi spun Aba = Tată! Şi din Cuvântul Său ştiu că Îi place să îi spun aşa.
Ca şi David, am experimentat cum e să fii în mulţime şi totuşi departe de ea.
În vara anului 2009, am ascultat în disperare melodia "I than shall live". Astăzi, am dat play la o listă cu Gaither Vocal Band şi de la primele acorduri ale acestei melodii, inima mea a început să palpite.
I then shall live as one who's been forgiven.
I'll walk with joy to know my debts are paid.
I know my name is clear before my Father;
I am His child and I am not afraid.
So, greatly pardoned, I'll forgive my brother;
The law of love I gladly will obey.
I then shall live as one who's learned compassion.
I've been so loved, that I'll risk loving too.
I know how fear builds walls instead of bridges;
I'll dare to see another's point of view.
And when relationships demand commitment,
Then I'll be there to care and follow through.
Your Kingdom come around and through and in me;
Your power and glory, let them shine through me.
Your Hallowed Name, O may I bear with honor,
And may Your living Kingdom come in me.
The Bread of Life, O may I share with honor,
And may You feed a hungry world through me.
Amen, Amen, Amen
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu