cu ziua asta și cu cerurile la povești

Aștept minuni mari, minuni doar pentru mine sau pentru alții. Pe unele le povestesc, despre unele scriu, însă sunt lucruri minunate pe lângă care trec ca Vodă prin lobodă.
Cu ceva ani în urmă, mă bosumflasem pe Domnul și I-am spus că nu Îl văd, nu simt Prezența Lui. L-am rugat să facă ceva, să îmi arate ceva. Știu că era o oră matinală și în timp ce mă rugam, am ieșit din cameră ca să îmi fac o cafea. Mi-am aruncat privirea pe geam, și unul dintre cele mai splendide răsărituri pe care le observasem, se desfășura în viața mea. Am lăsat cafeaua la făcut și am ieșit pe terasă ca să mă minunez mai mult de ceea ce Domnul tocmai îmi arăta.
Dacă citesc Scripturile, găsesc că fiecare zi povestește următoarei zile despre Slava și măreția Lui Dumnezeu. Ziua ascultă ce spun cerurile și povestește mai departe ceea ce află. Cerurile de deasupra nu stau mute de uimire când văd creația Domnului.
Cerurile nu tac. Că nu aud eu ceea ce spun ele este altă poveste. Nu înțeleg nici limbajul păsărilor, nici semnalele de comunicare dintre flori sau copaci, nici fenomenele naturii, nici multe limbi străine. Dar dacă eu nu le înțeleg, asta nu înseamnă că ele nu comunică, nu-și spun între ele despre cele auzite.
Zilele acestea meditez la prima zi a creației, iar Psalmul 19 și Isaia 40 sunt două dintre textele care completează informațiile despre creație.
Munții au fost măsurați, cântăriți cu Mâna Domnului. Greutatea lor trebuia să balanseze totul. Forma lor nu este una abruptă, vegetația poate crește pe coamele munților. Aerul are altă densitate acolo. Cerul are altă culoare, păsările cântă alte cântece decât cel al rândunelelor mele.
Care sunt lucrurile de care mă bucur zilnic? Ce povestesc despre ziua de ieri? Cerurile și ziua povestesc Slava și măreția Domnului. Eu ce povestesc?
Da, trăim aici pe pământ, avem dureri, necazuri, probleme, griji, și alegem să lăsăm îngrijorările să ne pună capul în pământ și să nu ne mai bucurăm de nimic și de nimeni.
Acum, la mine, răsare soarele! Cerul se colorează în culori pe care nu le pot numi, câțiva nori pufoși se văd prin fereastra mea, stau împreună cu mine și se minunează de ceea ce aud și văd. Eu pot doar să văd, nu aud nimic din ceea ce spun ele. Păsările parcă nu și-au băut cafeaua, par adormite. Rândunelele mele nu se mai ciorovăiesc. Se pregătesc de plecare, iar mie îmi va fi cu siguranță dor de ele. Un cocoș dă deșteptarea într-o curte, undeva mai departe.
Da, am planuri făcute pe azi, am probleme de rezolvat, am griji care vor să mă copleșească.
Aleg însă să mă minunez de un răsărit, de un ciripit somnoros de pasăre, de un cocoș care parcă a băut un expresso dublu și vrea să ia ziua în piept.
Aleg să mă bucur că văd, aud, simt, recunosc sunetele, pipăi tastatura și apar literele, savurez cafeaua și admir ceea ce Domnul a creat pentru mine și pentru noi.
Aleg să mă întreb oare ce povești a aflat ziua de astăzi despre Slava și măreția Domnului. Oare ce minuni au mai văzut cerurile ieri și le-a aflat ziua de astăzi? Sigur ele știu și de minunile mele, de intervenția Domnului în viața mea, de problemele mele de sănătate, de ușile pe care Domnul le deschide pentru mine, de rugăciunile mele ascultate.
Aleg ca împreună cu ziua asta și cu cerurile să povestesc Slava Lui și să mă minunez de măreția Lui